Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Căşeiu | Judeţ: Cluj | Punct: Vicus Samum | Anul: 1995

Anul   1995
Epoca
Epoca romană timpurie (sec. I - III)
Perioade
Categorie
Domestic
Tipuri de sit
Aşezare rurală
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Cluj
Localitate   Căşeiu
Comuna   Căşeiu
Punct
Vicus Samum
Sector   
Toponim   Vicus Samum
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Isac Adriana Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca
Isac Dan responsabil Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca
Cod RAN    56675.02
Raport A. Castrul roman


În vederea cunoaşterii stratigrafiei din retentura sinistra, a fost efectuată o secţiune magistrală, S XXXVII, lungă de 75,30 şi lată de 2 m. Aceasta a avut drept punct de pornire latura scurtă, de sud a grânarului din latus sinistrum, denumit convenţional H 2 şi care a fost cercetat în anii precedenţi. Secţiunea a intersectat întreaga retentură împreună cu elementele de fortificaţie de pe latura sudică, trecând printr-un bastion de curtină.


Între metrii 0 - 7,50, S XXXVII a intersectat latura sudică a horrem-ului H 2, confirmând existenţa unei faze de lemn, căreia îi aparţine un prim nivel de amenajare şi utilizare şi arsura podelei înălţate pe bârne. Este demonstrată şi faza următoare, de piatră, din care s-a păstrat o platformă din bolovani de carieră în opus incertum, ce a fost adosată zidului sudic. Între metrii 4,50 şi 7,50 se află o zonă liberă marcând spaţiul între grânar şi construcţiile din retentura.


Retentura a fost cercetată între metrii 8 - 50 ai secţiunii şi a relevat existenţa a două niveluri distincte de locuire, corespunzând fazelor de pământ şi respectiv de piatră ale castrului. Spre deosebire de praetentura, stratigrafia este mult simplificată iar diferenţele de colorit şi consistenţă între primul nivel şi cel al locuirii preistorice sunt greu de sesizat.


Adăugând şi adâncimea mică a pereţilor de compartimentare mediani am întâmpinat greutăţi de marcare pe profil şi pe planul castrului a unor clădiri din lemn mai ales de faza I-a, orientate per strigas (ca în praetentura). În primul nivel, gross de 20 - 30 cm, materialul arheologic este sărac, remarcând totuşi un fragment terra sigillata databil în prima jumătate a sec. II p.Chr. şi o monedă de la Traian.


Nivelul al doilea, gros de circa 50 cm şi aparţinând fazei de piatră, este şi mai bogat în material arheologic. S-au descoperit numeroase fragmente ceramice şi de sticlărie, obiecte din bronz, arme din fier, unelte, ace de păr şi de cusut din os. Se remarcă un pinten din fier perfect conservat. Clădirile din retentură sunt despărţite de o stradelă de balast, cu două faze suprapuse. Aceasta, lată de circa 5 m împarte retentura în două şi uneşte două bastioane de curtină de pe laturile de est şi vest, putând fi identificată via quintana.


Între metrii 50 şi 70,30, S XXXVII am avut şansa, în premieră la Căieşu, de a identifica sistemul complet de fortificaţii al castrului în ambele faze. Acest fapt a fost favorizat de seceta neobişnuită care a scăzut total nivelul pânzei freatice din lunca Someşului.


1. Castrul de pământ


Din valul acestuia, surprins între metrii 50,50 - 55,25 şi clar delimitat de capătul sudic al viei sagularis nu s-a putut sesiza decât cel mult baza acestuia care se sprijină direct pe stratul de locuire preistorică ce reprezintă şi humusul antic. Alcătuit din straturi succesive de lut gri şi gălbui, puternic tastate, acest val nu poate fi diferenţiat de cel al castrului de piatră de care, cel puţin teoretic, este suprapus. Aplatizarea valului în această zonă se datorează prezenţei bastionului de curtină intersectat de secţiune.


Primul castru a avut şanţuri perfect sesizate în secţiunea magistrală. Primul, de formă clasică fossa fastigata, lat de circa 3 m şi adânc de 1,75 m are vârful săpat în balastul geologic. Şanţul a fost identificat sub bastionul de curtină şi confirmă definitiv ipoteza noastră potrivit căreia, pe toate cele 4 laturi incintele de piatră şi elementele aparţinătoare (tunuri, porţi) au fost ridicate peste primul şanţ al fortificaţiei, şanţ insuficient tasat pe unele porţiuni. Existenţa contraforţilor este legată de necesitatea unei mai bune susţineri a incintelor care riscau, cum am observat, să se prăbuşească în vechiul şanţ tasat incomplet. În extremitatea bastionului, între metrii 63,50 - 66 se distinge un al doilea şanţ de acelaşi tip şi umplut identic ca primul, săpat tot în balastul geologic până la 1,75 m în comparaţie cu humusul antic. Al doilea şanţ a fost identificat şi pe latura de vest dar nu simultan cu primul. Elementul inedit l-a constituit sesizarea şi unui al treilea şanţ, surprins între metrii 67,50 - 68,50 şi păstrat doar parţial deoarece este tăiat de escarpa nordică a şanţului din faza de piatră. Fundul său este alveolat şi săpat în lutul galben steril (deasupra balastului geologic) la doar 1 m adâncime.


2. Castrul de piatră


Agerul castrului, suprapus peste vechiul val, este bine precizat şi este alcătuit din straturi succesive de lut compact şi bine tasat. Bastionul de curtină intersectat de S XXXVII a fost golit în întregime în cursul săpăturilor interbelice neputând fi sesizat nivelul de călcare. S-a putut remarca, în schimb, tehnica sa de construcţie: elevaţia din opus incertum pe o temelie de bolovani de carieră neprinşi cu mortar şi aşezaţi în 3 rânduri suprapuse.


Castrul, în această fază, a avut se pare două şanţuri. În exteriorul turnului, între metrii 64,80 - 66,25 se distinge, mai clar pe profilul de vest, un şanţ mai mic ce marchează capătul unei berme late de 2 m. Distrus parţial de vechile săpături, şanţul apare pe profilul de vest în formă pronunţată de "V" (pe profilul opus este alveolat) având în umplutură straturi succesive dintr-un lut galben-gri precum şi bolovani de carieră, ţigle, mortar şi cioburi romane. Între metrii 67 - 72 s-a putut observa un al doilea şanţ, de mari dimensiuni şi având formă de "V", săpat la o adâncime de 1,75 m direct în balastul geologic. Şanţul prezidă mai multe pante de umplere, marcate de fragmente din zidul castrului, cu deosebire pe panta sa internă.



B. Vicusul militar
În anii precedenţi au fost efectuate sondaje care au condus la precizarea sistemului rutier ce străbate vicusul şi a stratigrafiei dintr-o zonă dinafara castrului, ocazie cu care au fost descoperite numeroase materiale arheologice din care remarcăm un interesant talisman gnostic din piatră. Din aceste considerente am iniţiat săpături sistematice care vor face din cercetarea vicusului, atestat epigrafic sub numele de SAMVM şi cuprinzând şi o importantă statio de beneficiari consulari, un obiectiv prioritar în anii care urmează. Datorită inundaţiilor succesive ale Someşului, zona aşezării a fost acoperită cu un strat considerabil de aluviuni motiv pentru care, indiciile de la suprafaţa solului (ceramică, cărămizi, mortar) sunt practic inexistente, făcând dificilă orientarea în teren şi alegerea unui loc convenabil pentru demararea cercetărilor.


Pornind de la aceste considerente şi fixându-ne o zonă de săpături situată între cele două drumuri romane din aşezare, am finalizat două suprafeţe, cu dimensiunile de 17,5 x 2,5 m, orientate N-S. Cele două suprafeţe denumite convenţional S 1 şi S 2, s-au dovedit a fi situate într-o zonă a vicusului reprezentată de elemente relevante şi un bogat material arheologic.


Fiind primele săpături cu un caracter sistematic, vom expune în continuare doar concluzii cu caracter provizoriu, urmând ca nuanţarea lor să fie amânată după desfăşurarea campaniilor viitoare.


S 1 a scos în evidenţă, sub humusul modern (terenul arabil), existenţa unui nivel continuu de cultură, cu o grosime variind între 30 - 35 cm, alcătuit dintr-un pământ compact gri-negricios ce conţine bolovani mărunţi de râu şi de carieră, fragmente de cărămizi, pigmenţi de cărbune şi un foarte bogat material arheologic. Sub acest nivel urmează un lut gri-gălbui foarte dens şi umed, gros de 1,20 - 1,30 m, steril din punct de vedere arheologic.


În stratigrafia orizontală şi pe cele două profile de est şi vest au apărut, în jumătatea nordică a suprafeţei, un număr de 5 gropi, denumite convenţional G 1 - 5. G 1, tăiată de peretele vestic, a putut fi urmărită până la adâncimea de 1,90 m, fiind umplută succesiv cu straturi de pământ umed de consistenţa şi culoarea nivelului de locuire. Conţine oase menajere, lemn carbonizat, fragmente de cărămidă, chirpic, bolovani şi multă ceramică romană. G 2, ce atinge tangenţial profilul estic, are diametrul de 1,10 m şi a fost urmărită până la adâncimea de 2,20 m. Împreună cu un bogat material arheologic, în G 2, care a fost probabil o fântână, s-a descoperit un bolovan de râu de mari dimensiuni iar la partea superioară două fragmente dintr-o inscripţie funerară, refolosită în antichitate. În G 1 şi G 2 ceramica romană este de o calitate deosebită: mortaria, chiupuri, amfore, străchini şi farfurii, vase cu pereţii foarte fini, terra sigillata de import şi ceramică ştampilată. Celelalte gropi, mai mici ca diametru şi puţin adânci, au fost probabil menajere.


În capătul de sud al suprafeţei a apărut amprenta, respectiv fundul unui cuptor, păstrat pe o înălţime de doar 15 cm şi dezafectat în epoca romană. A fost construit la o adâncime de 0,90 m faţă de nivelul superior al locuirii romane. Cuptorul, cu un diametru de 1,40 m are pereţii groşi de 7 cm iar fundul este puternic înroşit de foc. În interior, alături de cărbune şi cenuşă, s-au descoperit cioburi romane iar la radere s-a sesizat un perete median alcătuit din cărămizi macerate puse pe cant. Prefurniul este marcat de un strat compact de cenuşă albicioasă şi mult cărbune.


În S 1 s-a descoperit un material arheologic foarte bogat, constând din ceramică de bună calitate, fragmente de sticlă, o fibulă puternic profilată, un sesterţ de la Hadrian, un ac de păr din os cu capătul în formă de caliciu şi un inel din bronz cu şaton.


La est de S 1 s-a trasat S 2, având aceleaşi dimensiuni şi despărţită de un martor de 0,50 m grosime. Elementele care au apărut în această suprafaţă completează prin ineditul lor imaginea locuirii din vicus în zona investigată. Astfel, în jumătatea nordică a S 2 s-au putut sesiza, la radere, ductul pereţilor unei clădiri de lemn, umpluţi cu un lut fin de culoare gri-închis şi conţinând slabe urme arheologice. Au fost sesizaţi 4 asemenea pereţi, cu o înălţime de 20 - 25 cm, alcătuind o compartimentare pe direcţia E-V. Între primele două amprente s-au identificat urmele a trei gropi de par ce alcătuiesc, probabil, o compartimentare pe direcţia perpendiculară N-S. Stratigrafic, gropile de umplere ale pereţilor respectivi se află la baza locuirii romane părând a aparţine unei locuiri timpurii.


În capătul de sud al S 2, intrând puţin în martor, a ieşit la iveală un mormânt de înhumaţie, denumit convenţional M 1.


Este vorba despre o cistă de cărămizi îngrijit lucrată şi prinsă cu mortar de bună calitate, orientată N-S şi având dimensiunile de 1,10 x 0,55. Cista a fost întărită pe margini cu câteva straturi succesive de cărămizi sparte. Capacul ei este alcătuit din două cărămizi pătrate cu dimensiunile de 0,55 x 0,55 x 0,07 m. În interior, pe un pat de nisip extrem de fin de culoare gălbuie s-a găsit un schelet de copil de vârstă între 1 - 3 ani. În zona craniului, căzută pe piept, s-a găsit o monedă din bronz, emisă între anii 177 - 180 p.Chr. într-o monetărie răsăriteană, având pe avers chipul lui Marcus Aurelius şi Commodus.


În aceeaşi zonă de sud dar spre peretele estic s-a identificat un semibordei şi o vatră de foc cu diametrul de 0,75 m.


Materialul din locuinţă este extrem de bogat: ceramică romană de bună calitate, inclusiv chiupuri şi mortaria, ceramică glazurată şi numeroase fragmente de vase fine din sticlă. Se remarcă numeroase oase de cerb tăiate şi prelucrate prin faţetare. Întregul material arheologic din S 2 dar şi din S 1 conduc la imaginea economică prosperă şi elevată a locuitorilor din această parte a vicusului militar.


Alăturarea pe o zonă relativ restrânsă a unor elemente atât de diverse: gropi menajere şi fântâni, cuptor, clădirea din lemn, semibordeiul cu vatră şi un mormânt atrag atenţia asupra unor faze diferite de locuire, fapt ce va fi probat în cursul campaniilor viitoare.

Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO
 


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu