Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Alba Iulia | Punct: str. Mihai Viteazu nr. 19 (Catedrala Romano-Catolică) | Anul: 2003

Anul   2003
Epoca
Epoca romană timpurie (sec. I - III);
Epoca medievală timpurie (sec. X - XIII);
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade
Epoca medievală mijlocie
Categorie
Apărare (construcţii defensive);
Religios, ritual şi funerar;
Neatribuit
Tipuri de sit
Locuire;
Biserică;
Necropolă
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Alba
Localitate   Alba Iulia
Comuna   mun. Alba Iulia
Punct
str. Mihai Viteazu nr. 19 (Catedrala Romano-Catolică)
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Istrate Angel
Istrate Marcu Daniela
Tănase Daniela
Cod RAN    1026.07
Raport Campania arheologică desfăşurată în anul 2003 a fost condiţionată de lucrările legate de reabilitarea sacristiei, respectiv consolidarea fundaţiilor şi realizarea instalaţiilor pentru introducerea gazului. Prima etapă s-a desfăşurat în luna mai, concomitent cu intervenţiile de subzidire a fundaţiilor acestei încăperi: în paralel cu supravegherea generală a lucrărilor efectuate de constructor, pe latura de E a sacristiei a fost realizată S 8, desăvârşindu-se astfel cercetările din anii 2000 şi 2001.
Etapa a doua s-a derulat în septembrie-octombrie 2003, între sacristie şi palatul princiar fiind realizată S 35, pentru descărcarea terenului de sarcină istorică pe traseul unei conducte de gaz.
Secţiunea 8
Locul de amplasare a secţiunii nr. 8 a fost o zonă afectată de amenajarea nivelului de călcare din jurul bisericii, realizată la începutul secolului XX (practic un debleu realizat în jurul zidurilor cu partea de jos şi taluzul pavate cu piatră de râu). Coborârea de nivel realizată cu scopul aerisirii fundaţiilor a înlăturat straturile superioare până la nivelul corespunzător secolelor XII-XIII.
Structuri zidite:
Imediat sub nivelul actual de călcare a fost identificat un zid vechi, demolat în plan aproximativ orizontal, construit din piatră de calcar nefasonată de dimensiuni relativ mici şi rare fragmente de cărămidă. Mortarul folosit este de foarte bună calitate, din nisip aspru cu mult var insuficient dizolvat. Orientarea zidului este greu de stabilit cu exactitate datorită lungimii mici pe care a fost surprins, totuşi putem preciza că latura de S a fundaţiei deviază spre SE cu cca 5/100. Pe această structură este aşezat zidul sanctuarului gotic, pe lăţimea de cca. 2 m de la zidul gotic nefiind observată nici o cezură.
În starea descoperită în săpătură, zidul a fost suprapus de mai multe morminte, dintre care îl menţionăm în mod special pe M 83, cu scheletul înconjurat de pietre şi cărămizi, a cărui inhumare este puţin probabil să depăşească secolul al XIII-lea. În stadiul actual al cercetărilor este dificil să atribuim cu certitudine această structură unei anumite etape. Mult prea lată pentru a putea fi considerată o fundaţie pentru corul gotic, ruina pare a se încadra mai degrabă între structurile epocii romane, dar clarificări în acest sens nu pot fi aşteptate decât prin extinderea săpăturilor pe latura sudică a sanctuarului.
Fundaţia sacristiei în această zonă prezintă, pe o lungime de 3,10 m de la peretele sanctuarului, un tronson decroşat cu 0,84 m, cu o adâncime de fundare relativ mică, până la –1,25 m, faţă de –2,74 m pe restul laturii. Dezvelirea integrală a fundaţiei laturii de E a pus astfel în evidenţă existenţa a două segmente ce aparţin aceleiaşi etape, dar cu caracteristici tehnice diferite, dintre care cea mai interesantă vizează adâncimea. În stadiul actual al cercetărilor nu putem formula o explicaţie satisfăcătoare pentru această situaţie.
Peretele sudic al sanctuarului este aşezat pe ruina descrisă mai sus. Stratigrafia înregistrată în această suprafaţă nu ne-a oferit nici un indiciu despre nivelul de construcţie aferent corului gotic, ca dealtfel nici structura zidăriilor. Din zidăria gotică sunt vizibile două asize de blocuri de piatră, între –0,86 m şi –1,65 m. Între –0,15 m şi -0,86 m zidăria din blocuri a fost îmbrăcată de o fundaţie neregulată, din bolovani de piatră cu rare fragmente de cărămizi, care susţine soclul actual.
Morminte:
Au fost cercetate 5 morminte, dintre care cel mai interesant este M 83, cu groapa delimitată de jur împrejur de un rând de pietre; la partea dinspre defunct groapa este căptuşită cu un rând de cărămizi aşezate pe cant.
Secţiunea 35
S 35 a fost trasată între sacristie şi palatul princiar cu scopul de a descărca de sarcină arheologică o suprafaţă care să permită ulterior o aducţiune de gaze naturale pentru încălzirea sacristiei. Secţiunea a unit colţul de SV al sacristiei cu peretele palatului princiar; fiind aşezată perpendicular pe acesta din urmă. Dimensiuni: 10,20 x 2 m.
Zona cercetată a fost în mod evident afectată de o serie de intervenţii recente, dintre care menţionăm o coborâre de nivel în jurul absidiolei laterale realizată odată cu sistemul de aerisire a fundaţiilor, în etapa restaurării Möller. Până la adâncimea de 0,40 m de la nivelul actual de călcare nivelele de depunere au fost deranjate în mai multe locuri de şanţuri contemporane pentru canalizări sau cabluri.
Ziduri şi structuri zidite:
Cea mai veche structură este un zid orientat E - V construit din blocuri mari de piatră aşezate ordonat la feţele zidului, spaţiile rămase şi zona centrală fiind umplute cu mortar şi fragmente mai mici de piatră şi cărămidă. Mortarul folosit este unul grosier, din nisip şi var cu urme de cărămidă pisată în compoziţie. Lăţimea zidului este de 1,70 m. Ruina a fost identificată şi în săpăturile anterioare, în S 9 practicată în imediata apropiere (anul 2001), şi în stadiul actual al cercetărilor este atribuită epocii romane. Investigaţiile din 2003 nu ne oferă date noi în acest sens, stratigrafia din zonă fiind bulversată de intervenţii târzii.
În carourile 3, 4 şi 5, pe latura de V a secţiunii, a apărut colţul unui pilon de zidărie de dimensiuni foarte mari în construcţia căruia se observă clar o fundaţie masivă cu un decroş foarte lat, peste care se păstrează, pe înălţime de cca.1 m, un fragment din elevaţie. La nivelul elevaţiei, pilonul a avut o formă pătrată sau dreptunghiulară: în săpătură a fost surprinsă integral latura de NE cu o lungime de 2,50 m, iar din latura de SE un segment lung de 2,30 m. Faţă de această elevaţie regulată, închisă în unghiuri de 90o, fundaţia este neregulată, cu decroşuri ce variază între 1,25 m şi 0,45 m.
Fundaţia a fost construită în şanţ prin înnecarea cu mult mortar a materialului. Şanţul de fundare, surprins parţial pe ambele profile ale săpăturii, s-a adâncit oblic, deranjând straturi succesive de: moloz, pământ negru tasat şi moloz; şanţul este umplut cu un strat de pământ negru afânat, din care au fost recuperate rare fragmente ceramice arpadiene. Nivelul de construcţie al acestei etape poate fi situat în jurul cotei de –1,75 m, la limita dintre fundaţie şi elevaţie; la această cotă umplutura curată a şanţului este suprapusă de un strat de pământ negru amestecat cu resturi de materiale de construcţie, în principal mortar şi fragmente de piatră.
Elevaţia a fost realizată în sistem emplecton, cu exteriorul din blocuri de calcar făţuite, iar interiorul umplut cu mici fragmente de piatră şi cărămidă. Parţial se păstrează două asize de pietre fasonate, restul fiind demontat în momentul demolării sau cu ocazia unor intervenţii ulterioare. Piatra fasonată are dimensiuni variabile, prima asiză având o înălţime de 0,56 m, în timp ce asiza următoare este de cca 0,40 m. Lungimea blocurilor folosite este de la 1,03 m la 0,40 m.
În ceea ce priveşte identitatea construcţiei în discuţie, în acest stadiu al cercetărilor se poate doar lansa ipoteza că ar fi aparţinut unui contrafort plasat în unghi de 45o pe colţul de SE al transeptului, demolat ulterior din cauze care rămân deocamdată necunoscute.
La capătul de S al secţiunii, pe zidul palatului princiar se poate observa amenajarea unei aerisiri de la beci sub forma unui zid în formă de U, care se adosează palatului.
Stratigrafia:
Foarte bulversată la partea superioară de intervenţii moderne, stratigrafia zonei este totuşi deosebit de interesantă, oferindu-ne prilejul de a face completări substanţiale la stratigrafia generală a sitului.
În apropierea contrafortului transeptului săpătura s-a oprit într-un strat de pământ negru afânat amestecat cu pietriş, cărbune, cărămidă sfărâmată, oase şi destul de numeroase fragmente ceramice din prima parte a epocii arpadiene, respectiv din sec. X - prima parte a sec. XII. Acest strat este suprapus de un moloz alb amestecat cu mult praf de cărămidă, care în cercetările anterioare a fost reperat în numeroase puncte investigate din apropierea catedralei sau a palatului episcopal. Datat în anul 2002 cu o monedă din sec. XII, acest strat ne apare acum tăiat de şanţul de fundare al pilonului de zidărie pe care îl considerăm a reprezenta un contrafort pentru colţul de SE al transeptului, confirmându-se astfel faptul că aparţine unei etape anterioare catedralei actuale. După o nivelare cu pământ foarte tasat amestecat cu pigmenţi diverşi şi rare fragmente ceramice medievale timpurii, pe suprafaţă s-a depus un strat de aşchii şi praf de calcar amestecat cu mortar, care reflectă operaţiunile de construire a catedralei, mai precis a transeptului, desfăşurate în secolul al XIII-lea.
În partea de N a săpăturii, dincolo de limita zidului roman, a fost identificat un complex de locuire datat cu căldăruşe din lut, aparţinând cel mai probabil sec. X-XI. Date fiind limitele săpăturii şi imposibilitatea ca aceasta să fie extinsă în campania din 2003, nu suntem în măsură să definim cu claritate acest complex, dar cel mai probabil avem de-a face cu un fragment dintr-o locuinţă semi-adâncită, care a folosit drept latură de S ruina zidului roman. Pe suprafaţă a fost surprinsă o amenajare cu bolovani mari de piatră într-un strat de pământ negru afânat cu frecvente aşchii de calcar, realizată cu o pantă destul de accentuată dinspre S spre N. Acest nivel este suprapus de un strat compact de lut ars la roşu amestecat cu pigment de cărbune, o lentilă de mortar şi de straturi afânate de pământ negru sau roşcat din care au fost recuperate constant fragmente ceramice din perioada amintită.
În umplutura acestui complex s-au adâncit mai multe morminte, dintre care menţionăm M 93, distrus parţial şi suprapus de M 91 înhumat în sarcofag din cărămidă.
Groapa M 91 a tăiat şi ea toate aceste straturi spre E, în vreme ce spre V s-a adâncit într-un strat de umplutură compactă de pământ negru amestecat cu fragmente de piatră, mortar şi fragmente ceramice diverse. Deşi nu a fost surprinsă integral pe grund, observaţiile efectuate pe profilul nordic al secţiunii ne permit să afirmăm că groapa nu a fost cu mult mai largă decât sarcofagul, iar pentru susţinerea pereţilor laterali până la încheierea operaţiunilor de zidărie au fost folosiţi bolovani de piatră de dimensiuni mari. Nivelul de călcare în această etapă poate fi estimat în jurul cotei de –1,60 m. După încheierea înmormântării sarcofagul a fost acoperit, peste lespezi a fost aşezat un pachet din oasele recuperate de la scheletele deranjate, apoi groapa a fost umplută şi nivelată cu pământ negru amestecat cu oase, fragmente de piatră şi cărămidă, rar pigment de mortar; această umplutură a rămas afânată şi nu pare să fi fost deranjată ulterior.
Zidul presupus roman pare să fi fost vizibil deasupra nivelului de călcare în primele secole ale celui de-al doilea mileniu. Din demolarea lui s-a depus pe suprafaţă un strat de moloz curat pe care îl putem considera ulterior mormintelor practicate în această zonă – sau, în cel mai bun caz, contemporan. Peste stratul de demolare s-a depus un pământ brun roşcat amestecat cu fragmente ceramice medievale timpurii, printr-o operaţiune de nivelare a suprafeţei care a precedat îndeaproape construirea catedralei, aşa cum indică stratul de moloz alb reperat şi în această porţiune a suprafeţei investigate.
Nivelul de călcare între palatul princiar şi catedrală pare să se fi caracterizat totdeauna printr-o oarecare pantă dinspre S spre N, care a devenit mai accentuată în epoca modernă şi ulterior. Ruina contrafortului transeptului se află aproape imediat sub nivelul actual de călcare, la –0,25 m (-0,35 m v), situaţie greu de interpretat în limitele săpăturilor efectuate până în prezent. În orice caz, într-o formă sau alta contrafortul era vizibil deasupra nivelului de călcare în etapa în care s-a realizat aerisirea pentru pivniţa palatului, demolarea lui fiind de atribuit unei intervenţii relativ recente.
Umpluturile din partea superioară a zonei cercetate, între nivelul de călcare aflat la –0,73 m şi o cotă maximă de –2 m (cote la limita nordică a secţiunii), aparţin în cea mai mare parte epocii moderne – sau cel puţin au fost răscolite în această perioadă, posibil cu ocazia diferitelor sistematizări verticale operate succesiv în jurul catedralei. Spre palat aceste depuneri se rezumă la o grosime de 0,25-0,30 m.
Morminte:
Au fost identificate şi cercetate 7 morminte, dintre care cel mai interesant este M 91, aşezat într-o construcţie de cărămidă asemănătoare unui sarcofag de formă trapezoidală cu baza mare spre V, iar partea interioară construită după forma scheletului, cu o nişă pătrată rezervată pentru cap. Întreaga amenajare a fost realizată din fragmente de cărămizi romane cu grosimi variabile (între 3,5 şi 5,5/6 cm), legate cu lut galben nisipos în cantităţi variabile. În interior sarcofagul a fost podit pe toată suprafaţa de asemenea cu fragmente de cărămidă, şi, după depunerea scheletului, a fost acoperit cu o lespede de piatră cu dimensiunile 0,49 x 1,25 m.
Defunctul a fost aşezat în decubit dorsal cu picioarele mai jos decât toracele şi capul. Capul plasat într-o nişă cefalică era cu bărbia în piept, braţele au fost întinse pe lângă corp iar umerii ridicaţi indică faptul că înmormântarea s-a realizat în giulgiu, mortul fiind depus înainte de rigidizare. În zona genunchiului stâng a fost plasat un craniu aparţinând unui schelet mai vechi, în timp ce lângă partea de jos a piciorului drept se afla un femur aşezat paralel cu piciorul defunctului.
Rezumat
English Abstract The archaeological campaign conducted in 2003 was conditioned by works relating to the rehabilitation of the sacristy, and the consolidation of the foundations and carrying out the installations for introducing gas. We excavated two sections, between the sacristy and the central part. In the first one we identified five graves and seven more in the second one. In the second section we uncovered a wall, presumably Roman, visible above a surface dating to the first centuries of the second millennium.
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetarilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu