Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Iclod | Judeţ: Cluj | Punct: Tabla Popii | Anul: 1995

Anul   1995
Epoca
Neolitic, eneolitic, tranziţie la bronz;
Latene
Perioade
Categorie
Domestic;
Neatribuit
Tipuri de sit
Locuire
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Cluj
Localitate   Iclod
Comuna   Iclod
Punct
Tabla Popii
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Lazarovici Gheorghe responsabil Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca
Maxim Zoia Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca
Meşter Mihai Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca
Cod RAN    58151.01
Raport Au fost reluate săpăturile sistematice în interiorul aşezării. Pentru rezolvarea acesteia s-au continuat prospectările magnetometrice cu o echipă formată din Marian Cornel şi Adrian Alicu, prin măsurarea rezistivităţii (Marian - Alicu 1994; 1994a).


Au fost deschise 4 secţiuni cu dimensiunile de 20 x 2 m.


Stratigrafia. Straturile de cultură din zona centrală a săpăturii, mai subţiri, au următoarea succesiune: 0 - 0,20 m sol agricol, humus recent, negru-brun; 0,20 - 0,40/45 m strat negru amestecat cu puţine materiale neolitice de fază Iclod I/II; 0,45 - 0,50/0,60 m strat negru-brun, discontinuu, cu materiale de fază Iclod I/II şi I.


În secţiuni au fost descoperite 3 bordeie, 10 gropi şi 3 morminte. Cele mai importante obiective în zona centrală a staţiunii este însă descoperirea unor zone sacre. Este vorba de mai multe depuneri rituale de obiecte, morminte, oase umane, obiecte de inventar. Deocamdată toate semnificaţiile, cu toate detaliile ne scapă.


Descoperirea unei gropi de cult cu piese uriaşe: a unui topor, sceptrul de piatră, oasele arse, vasele întregi sau sparte ritual, imitaţia de topor sau sceptru dintr-o rocă friabilă, nefuncţională, neutilizabilă ne duce cu gândul la o depunere rituală. Fiecare din piesele asociate în groapă are semnificaţia ei. Vasul spart în care erau resturi de oase arse, peste care au fost depuse topoarele şi sceptrele se afla chiar pe fundul gropii. Depunerea unor vase mari răsturnate arată că în acestea nu au fot depuse lichide sau produse care să curgă, altfel ar fi fost aleasă poziţia normală. Aceleaşi semnificaţii cultice le au descoperirile din spre vest de groapă (părţi de schelete umane, vase întregi, inventare de mormânt, oase umane disparate, oase de animale).


Din săpături au apărut unele materiale de import ce reflectă o sinteză Iclod-Petreşti precum şi unele elemente de origine sud-est transilvană din aspectul precucutenian transilvan, apărut în mediu Petreşti, Iclod, sau în sintezele Iclod-Petreşti.


Interpretăm descoperirea de la Iclod (groapa 92) ca un bothros de intemeiere. De altfel, gropi cu depuneride cult (bothros) sunt destul de numeroase fiind descoperite în staţiuni sanctuare sau locuri speciale. Aceste apariţii se leagă de fenomene de migraţie şi difuziune definite de noi ca şocul Vin\ca C format din mai multe etape de migraţie sudică, fenomene de retardare, sinteză şi naşterea unor culturi noi.

Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO
 


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu