.
Lazuri | Judeţ: Satu Mare | Punct: Lubi Tag | Anul: 2003
Anul:
2003
Epoca:
Epoca bronzului;Hallstatt;Latene;Epoca romană timpurie (sec. I - III);Epoca medievală timpurie (sec. X - XIII)
Perioade:
Epoca romană;
Epoca bronzului;
Hallstatt;
La Tène
Categorie:
Domestic;
Neatribuit
Tipuri de sit:
Locuire
Localizare pe hartă:
Județ:
Satu Mare
Localitate:
Lazuri
Comuna:
Lazuri
Punct:
Lubi Tag
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Blair Justin University of Florida, Gainsville, USA
Bradford Caroline University of Florida, Gainsville, USA
Chandler Jonathan University of Florida, Gainsville, USA
Crandall Kelly University of Florida, Gainsville, USA
Craven Jarred University of Florida, Gainsville, USA
Curta Florin University of Florida, Gainsville, USA
Gersten Adam University of Florida, Gainsville, USA
Marta Liviu Muzeul Judeţean Satu Mare
Stanciu Ioan Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca
Vizauer Valentin Victor Muzeul Sighetu Marmaţiei
Watson Sam University of Florida, Gainsville, USA
Waugermann Heather University of Florida, Gainsville, USA
Cod RAN:
Raport:

Situl1 se află în Câmpia Someşului inferior, la 2,5 km NV de centrul localităţii, în partea nordică a şoselei Lazuri – Peleşu Mare. Aşezările din mai multe perioade (epoca târzie a bronzului, două orizonturi hallstattiene, aşezări distincte din perioadele Latene C şi D, epoca romană imperială, apoi din sec. VI – sec. VII timpuriu şi din secolul al VIII-lea p. Chr.) au evoluat pe o suprafaţă de cca. 7 ha, intens...itatea maximă a locuirilor fiind constatată în porţiunea unui fost "grind". Deocamdată, este cunoscut doar unul dintre cimitire, cu morminte tumulare de incineraţie, identificat la 450 m V de şezare. El ar putea fi legat de o etapă a evoluţiei locuirii din epoca romană imperială2, dacă nu cumva a fost folosit de o altă comunitate, cu o aşezare aflată la aproape 1km spre E (punctul "Râtul lui Béla"), vestigiile de aici fiind databile spre sfârşitul epocii romane şi începutul epocii migraţiilor3.
În cursul campaniei 2003 (a X-a) a fost investigată ultima porţiune din zona centrală a aşezărilor, fiind trasate aici, succesiv, suprafeţele 47 (10 x 6 m) şi 48 (5 x 4 m). De asemenea, a fost continuată cercetarea segmentului estic al sitului, unde au fost deschise (la SV) suprafeţele 45 şi 46 (fiecare de 6 x 6 m), în continuarea suprafeţelor mai vechi (sectorul a revenit colectivului american). Cu scopul de a verifica extinderea locuirilor în direcţie estică, a fost prelungită mai vechea secţiune SV cu alte două segmente (nr. 9 şi 10), fiecare de 10 x 1,5 m.
Ca aplicaţie a unui curs de arheologie medievală europeană, la săpături a participat o grupă de studenţi de la University of Florida, Gainsville, conduşi de prof. dr. Florin Curta.
Stratigrafia surprinsă în suprafeţele 45-48 nu diferă de cea cunoscută până acum. Situaţia din ultimele segmente al SV confirmă diminuarea intensităţii locuirii în această direcţie. Stratul de pământ negru se subţiază (grosime medie de 0,20 m). Sub el există o foarte slabă depunere în strat, de cel mult 0,10 m grosime (pământ gălbui), din care au apărut sporadic cioburi preistorice. Sterilul arheologic este reprezentat aici de o argilă cenuşie, mâloasă, formată într-o zonă constant umedă şi care, după desecările recente, a devenit foarte compactă. Nu au fost identificate pe parcursul acestei campanii complexe databile în epoca Latene (C sau D) şi nici medievale timpurii (din sec. VI-începutul sec. VII p. Chr. sau din sec. VIII p. Chr.). Din stratul de pământ negru şi mai ales din umplutura complexelor din epoca romană provin câteva cioburi lucrate la roată, în legătură cu locuirea din perioada Latene C.
Au fost identificate şi cercetate doar complexe din etapa târzie a epocii bronzului şi din perioada de început a epocii fierului. Ne referim la ultima etapă din evolu’ia culturii Suciu de Sus, respectiv la un orizont cultural, pe care l-am numit Lăpuş II - Gáva I, datorită analogiilor pe care le are în cele două medii culturale.

Complexul nr. 58 (suprafaţele 45-46). Locuinţă de suprafaţă, distrusă în urma unui incendiu puternic, aşa cum indică bucăţile de lut ars şi cenuşa rezultate în urma combustiei structurii de lemn, descoperite pe cea mai mare partea suprafeţelor 45 şi 46. Resturile locuinţei au fost surprinse -0,64 -0,68 m, sub forma unei depuneri de chirphici, care pe alocuri atinge o grosime de 0,20–0,25 m. Platforma s-a păstrat pe o lăţime maximă de 4,80 m (în suprafaţa cercetată) şi o lungime maximă de 7,80 m, orientată pe direcţia SSE - NNV cu laturile mai lungi. Colţurile nord-estic şi sud-vestic au fost afectate de trei fântâni din epoca romană. Pe baza răspândirii fragmentelor de chirpici, lăţimea locuinţei poate fi apreciată la cca. 5 m, iar cu ajutorul a 5 gropi de stâlpi, conturate imediat sub chirpiciul ars, poate fi exact precizată şi lungimea ei. Fragmentele de lut puternic arse ce provin de la pereţi şi alte părţi lutuite din construcţie, au păstrat amprente de nuiele subţiri (sau, uneori, posibil şi de la tulpini de trestii), dar şi amprentele unor pari groşi de până la -0,10 m. Pe un număr mare de fragmente de chirpici sunt vizibile urmele fibrelor lemnoase, dovedind că la construcţia locuinţe erau utilizaţi trunchiuri de copaci despicaţi longitudinal.

Cu excepţia unei jumătăţi de castron, ceramica descoperită este fragmentară şi, frecvent, a fost puternic arsă secundar. Fragmentele, uneori prezentând culoarea roşie/neagră specifică, provin din vase mari pântecoase al căror gât este decorat cu caneluri orizontale, castrone cu partea interioară a buzei îngroşată, ceşti joase, cu mici proeminenţe în zona diametrului maxim şi cu toarta mult supraânălţată. Atât prin modul de confecţionare şi arde, cât şi prin formele de vase ori decor, ceramica încadrează locuinţa în etapa timpurie a culturii Gáva.

În legătură cu această construcţie se afla groapa nr. 300a, de formă circulară în plan (diametru de 1,20 m). Umplutura sa era formată din chirpici ars compact, provenit de la dărâmarea pereţilor locuinţei învecinate. Diametrul său mare, amplasarea sa în apropierea laturii de S a locuinţei şi faptul că pe fundul ei a fost descoperită jumătatea inferioară a unei oale de dimensiuni relativ mari, ne face să credem că ea avut în perioada în care afuncţiuonat locuinţa rolul unei gropi în care se păstrau proviziile.

Complexul nr. 61 (suprafaţa 47, C. 1/B-C). Groapă de forma literei "L", cu lungimea maximă de 3,10 m şi cu lăţimea maximă de 2,20 m, surprinsă doar parţial, în colţul nord-estic al suprafeţei 47. S-a conturat în stratul din epoca bronzului, la adâncimea de –0,75 m, distingându-se de strat prin umplutura mai închisă la culoare, bogată în pigmenţi de cenuşă şi în fragmente de chirpici. La o adâncime de 0,20 m de la conturare, pe toată suprafaţa gropii a apărut un strat subţire, compact, de cenuşă. Fundul gropii era alveolat, prezentând adâncimi ce variază între 1,14 şi 1,40 m de la suprafaţă actuală a solului. Inventarul recoltat consta în numeroase fragmente ceramice de tip Suciu de Sus, oase de animale şi un fragment de piatră de râşniţă.

Complexul nr. 62 (S. V, segm. 9, C. 1-3 şi segm 10, C. 1). Dărâmătură de lut ars, slab păstrată, ce provine de la pereţii unei locuinţe de suprafaţă. Resturile de pereţi au apărut mai compact la adâncimea de -0,72 m, fiind răspândite pe toată lăţimea secţiunii (1,5 m) şi pe o lungime de 4,60 m (lângă profilul nordic, unde a continuat şi în segm. 10). Între bucăţile de chirpici au fost descoperite fragmente ceramice plasabile în etapa timpurie din evoluţia cuturii Gáva, oase de animale şi un ac de bronz, cu cap discoidal şi bulb.

Complexul nr. 63 (suprafaţa 47, C. 1/A-B). Groapă ( mai degrabă o alveolare) umplută cu pământ de culoare gălbuie-cafenie şi consistenţă nisipoasă, conturată la adâncimea de -1,06 m, sub stratul din epoca bronzului, în lutul steril. Conţinea numeroase fragmente vegetale carbonizate, provenind, probabil, de la paie de cereale. Au mai fost găsite fragmente de lut puternic arse, oase de animal şi numeroase fragmente ceramice de tip Suciu de Sus, printre care şi un perete de vas, roşu pe o parte şi negru pe cealaltă.

Complexul nr. 58 (suprafaţa 47, C. 1-3/B-D). Delimitarea sigură a formei în plan a fost posibilă între -80-85 cm. În partea superioară avea formă relativ rectangulară, cu colţurile accentuat rotunjite, orientat cu axa mai lungă pe direcţia N - S, cu o uşoară deviere (dimensiuni pe axe: 3,78 x 3,18 m). În porţiunea central-sudică complexul era alcătuit, de fapt, dintr-o groapă de mari dimensiuni, cu gura de formă aproape circulară (3,18 x 2,84 m), mărginită spre N de un spaţiu rectangular (2,82 x 0,90 m), adâncit cu maximum -1 m de la nivelul identificării şi uşor înclinat spre S, în direcţia gropii. Marginile estică şi vestică ale acestei amenajări au fost neregulat săpate, în trepte, coborând spre "podea". De asemenea, pe marginea nord-vestică a gropii exista o alveolare de formă dreptunghiular-neregulată, cu o lăţime maximă de 1,20 m şi adâncită cu cel mult 0,20 m de la nivelul identificării. În cazul acesteia, umplutura era extrem de compactă, fiind amestecată cu multă arsură, ciobuleţe, puţine oase de animal, spre fund fiind găsite şi câteva bucăţi de chirpici ars şi cioburi din epoca romană. De fapt, aceeaşi umplutură a atras atenţia şi în cazul restului acestui "apendice", săpat în 1993 (S. I). Un "apendice" similar se afla în capătul sudic al gropii. Pe o adâncime de -1,26 m de la podeaua spaţiului adâncit aflat la N de groapă, aceasta are formă cilindrică, îngustându-se uşor spre fund (până la minimum 2,70 m diametru), apoi pereţii devin oblici, astfel că de la –1,96 m ea se îngustează (diametre de 2 x 1,80 m). În adâncime, a fost posibilă săparea complexului până la -3 -3,10 m de la nivelul identificării (-3,95 m de la actualul nivel de călcare), deoarece ploile repetate şi apa de infiltraţie au slăbit la modul serios pereţii, existând pericolul prăbuşirii lor.

Groapa a fost umplută premeditat, aşa cum indică pământul cenuşiu, argilos, în alternanţă cu lentile de argilă galbenă, înclinate oblic spre interior. În umplutura gropii propriu-zise a apărut relativ mult chirpici ars (inclusiv bucăţi mai mari), oase de animal şi puţine cioburi, în mare majoritate preistorice, rulate. Aproximativ în mijlocul complexului rectangular de pe marginea nordică, în apropierea podelei, a fost găsită o fibulă de bronz cu piciorul întors pe dedesubt; marea majoritate a ceramicii şi inventarului, în general, a apărut în umplutura acestei amenajări. În exteriorul complexului 58, dar în legătură aproape sigură cu acesta, marcând un perimetru dreptunghiular (6,20 X 5,60 m), completabil cu alte gropi, identificate în S. I-II/1993-94, se aflau câteva gropi de stâlpi, de dimensiuni relativ mari. Acestea pot fi interpretate ca resturi ale unei construcţii de suprafaţă (acoperită), care proteja complexul nr. 58.

Cel din urmă, nu poate fi explicat decât ca fântână ori, datorită dimensiunilor mari, este posibil să fi fost utilizat cu funcţia unei veritabile cisterne, destinată acumulării şi păstrării unor provizii serioase de apă potabilă. Nu este întâmplător faptul că se află în imediata vecinătate a locuinţei nr. 2, contemporană, aceasta cu dimensiunile cele mai mari cunoscute până acum printre locuinţele epocii romane de la Lazuri4 Examinarea definitivă a datelor obţinute, inclusiv comparaţia cu porţiunile proxime, cercetate în anii 1993-94, va confirma sau nu presupunerea referitoare la existenţa unei construcţii dreptunghiulare care proteja această fântână. Un astfel de caz (complexul 31), adică o fântână din epoca romană, legată de o construcţie uşoară, chiar acoperită (de presupus), mai există în aşezarea din epoca romană de la Lazuri5.

Complexul nr. 60 (suprafaţa 45, C. 1-2/B-C). Contur stabilit la –0,70 -0,75 m. Groapă cu gura de formă aproape circulară (diametrul de 2,38 m). Pe primul segment al adâncimii pereţii erau uşor înclinaţi spre interior, apoi de la cca. 1 m (de la nivelul identificării) se îngustează brusc, marginile complexului fiind verticale, cu o formă în plan a gropii aproape patrată (1 x 0,94 m). Adâncimea maximă de la nivelul identificării este de 286 cm (adâncime de la care apare pânza de apă freatică). Groapa era umplută în partea centrală cu pământ cenuşiu, omogen amestecat cu lut galben, iar pe margini se aflau lentile de argilă galbenă, uneori amestecată cu pământ cenuşiu. În ambele umpluturi, cu precădere în cea cenuşie, au apărut multe bucăţele de chirpici ars, mai rar cioburi rulate, preistorice. În partea superioară a umpluturii menţionate se afla o alveolare accentuată (adâncă de maximum -0,54 m de la nivelul identificării), determinabilă prin umplutura închisă la culoare (pământ negru). În aceasta au apărut relativ multe fragmente ceramice din epoca romană, oase de animal, bucăţi de chirpici.

La 0,30 m deasupra fundului complexului cu nr. 60, pe laturile estică, respectiv nordică, s-au păstrat în argila mâloasă două dintre scândurile care alcătuiau structura de lemn a fântânii propriu-zise. Deşi erau macerate, fiind posibilă doar recuperarea unor bucăţi mici, ele indică în termeni siguri existenţa unei structuri de lemn, alcătuită din scânduri îmbinate la colţuri. Tehnica constructivă este similară celei surprinse în cazul altor două fântâni, săpate mai demult în aceeaşi porţiune a aşezării6 adică iniţial a fost săpată o groapă tronconică, mult mai mare decât fântâna propriu-zisă, apoi pe măsura ridicării structurii de lemn (formă aproape patrată în plan), spaţiul dintre aceasta şi pereţii gropii era umplut cu pământ puternic tasat. Această umplutură se desprindea de pe pereţii gropii, fiind vizibile şi în acest caz urmele săpării, sub forma unor şănţuleţe verticale. În termeni mai siguri, situaţia stratigrafică înregistrată indică umplerea premeditată a fântânii, după dezafectare, iar în acea groapă alveolată din partea superioară a complexului au fost aruncate, pe o anumită durată, resturi menajere.

Groapa nr. 293 (suprafaţa 46, C. 1/C). Contur sigur delimitat între –0,60 -0,65 m. Marginea vestică era intersectată de o groapă de stâlp modernă (nr. 292). Gură de formă circulară, cu diametrul de 2,06 m. Formă tronconică în secţiune, accentuat îngustată spre fund, adâncită cu 2,50 m de la nivelul identificării. De la 2,10 m, spre fund aşadar, pereţii erau aproape verticali, astfel că segmentul final al complexului avea forma unei gropi mai mici, circulară în plan (cca. 0,70 m diametrul) şi cilindrică în secţiune. În această porţiune (umplută cu pământ negru, mâlos, care conţinea foarte multe bucăţele de lemn carbonizat) a fost găsit un fragment din partea inferioară a unui chiup, lucrat la roată, alături de alte câteva cioburi din vase databile în epoca romană, de asemenea bucăţi mici dintr-o vatră.

În partea superioară a umpluturii şi în măsură din ce în ce mai mică spre fund (mai ales în porţiunea centrală a complexului), se afla pământ negru-cenuşiu, bogat pigmentat cu granule de pământ/chirpici ars. Uneori, acesta alterna cu lentile de argilă galbenă, parţial amestecată cu pământ cenuşiu şi prezentând aceeaşi pigmentaţie. Această umplutură se afla mai ales în apropierea pereţilor şi în măsură din ce în ce mai mare spre fundul gropii. Deasupra gropii cilindrice, care marca fundul complexului, se afla un strat de argilă vineţie-cenuşie, mâloasă, gros de maximum 0,16-0,18 m. Majoritatea materialului din epoca romană (cioburi lucrate cu mâna şi la roată, oase de animal) a apărut în partea superioară a umpluturii complexului. Adâncimea totală a acestuia, raportată la vechiul nivel de călcare, a fost de cca. 2,70 m. Nu poate fi explicat decât ca fântână.

Groapa 295 (suprafaţa 46, C. 1-2/B-C). Complex aflat la doar 1,10 m E faţă de groapa 293. Contur delimitat la 0,60 m. Formă ovală în plan (2,20 x 1,80 m), orientat N - S cu axa lungă. Formă uşor tronconică în secţiune (diametrul în porţiunea fundului este de 1,48 m). Fundul complexului a apărut la -1,80 m de la nivelul identificării, corespunzând unei adâncimi de cel mult 2,10 m în raport cu suprafaţa pe care se călca în epoca romană. Partea superioară a complexului, pe o adâncime maximă de 0,70 m, a fost utilizată ca groapă menajeră, după dezafectarea şi umplerea gropii propriu-zise (fântână, cel mai probabil); în această porţiune a umpluturii a fost găsită marea majoritate a inventarului (ceramică din epoca romană, oase de animale, resturi de lemn carbonizat). Sub această alveolare, umplutura avea aspectul obişnuit celorlalte fântâni, adică au fost înregistrate lentile succesive de pământ cenuşiu, argilos (sporadic pigmentat cu bucăţele de pământ ars şi cărbune) şi argilă galbenă, în care de asemenea au apărut, sporadic, bucăţele de pământ ars şi cărbune. Spre pereţi şi fundul gropii, argila galbenă era uniform prezentă. Adâncimea mai mică în raport cu acele complexe care, fără îndoială, pot fi calificate drept fântâni, pune sub semnul întrebării posibilitatea de a susţine aceeaşi explicaţie.

Groapa 291 (suprafaţa 47, C. 2/A). Identificată la 0,70 m. Probabil groapă menajeră ori utilizată pentru exploatarea lutului. Formă oval-alungită în plan (1,42 x 0,94 m), orientată NNV-SSE cu axa lungă. Formă albiată în secţiune (pe axa lungă) şi cu pereţii neregulaţi (pe axa scurtă); fund neregulat, mai ridicat în porţiunea capătului estic. În pereţii nordic şi sudic exista câte o scobitură, indicând, eventual, intenţia de a se scoate lut. Adâncime maximă de la nivelul identificării de --0,60 m. Umplută cu pământ negru-cenuşiu, afânat. Conţinea cioburi mărunte, majoritatea rulate, preistorice, bucăţi de oase şi pământ ars. Cioburi din epoca romană au fost găsită pe întreaga adâncime a umpluturii.

Datarea fântânilor cercetate în campaniile anterioare rămăsese incertă, de aceea complexele de acest fel, identificate acum, permit atribuirea unora dintre ele, cel puţin, epocii romane. Imaginea locuirii din această vreme devine din ce în ce mai complexă, chiar şi din punctul de vedere al raportării habitatului la specificul mediului înconjurător, cu atât mai mult cu cât se crede că zona a fost tot timpul dominată de terenul umed, mlăştinos. Numărul mare al fântânilor găsite până acum, iar într-un caz (complexul nr. 58) poate fi vorba despre o adevărată cisternă, sugerează grija pentru asigurarea apei potabile de bună calitate, posibil şi o perioadă de climat mai secetos.

English Abstract:

The site was found some years ago and excavations were conducted in 1977-78 and in 1985. The systematic researches began as late as in 1993 and by 2003 the 10th campaign was conducted. In a lower area, swampy in the old times, dependent on the lower side of the Someş River, a complex evolution of the occupation level was recorded, from the Late Bronze Age to the 8th century A.D. We had participants from the University of Florida (Gainsville), coordinated by the associate Professor of Mediaeval History Florin Curta, Ph.D. This year we discovered two important archaeological complexes dating from the Late Bronze Age (no. 61 and no. 63), which revealed some pottery and other artifacts of Suciu de Sus Culture. Another two complexes (no. 59 and no. 62) are represented by the ruins of two burned dwellings from the Hallstatt A Period. The ruins contain pottery found also in the Gáva 1 and Lăpuş 2 cultures. From the Early Middle Ages we identified archaeological complexes, but we found and studied other three wells (from complexes nos. 58, 60 and pit no. 293) dating to the Roman period. Due to its large sizes, complex no. 58 might have been even a tank for keeping considerable water reserves.

Note Bibliografice:






6. Stanciu, Lazin, Marta 1999, p. 63-64; Stanciu, Marta 2001, p. 126

Sursa:
Cronica cercetarilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO