Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Roşia Montană | Judeţ: Alba | Punct: Ţarină | Anul: 2003

Anul   2003
Epoca
Epoca romană timpurie (sec. I - III);
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade
Epoca romană
Categorie
Apărare (construcţii defensive);
Religios, ritual şi funerar;
Neatribuit
Tipuri de sit
Locuire;
Fortificaţii;
Necropolă
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Alba
Localitate   Roşia Montană
Comuna   Roşia Montană
Punct
Ţarină
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Achim Irina Adriana
Alicu Dorin
Ardeu Adriana
Băeştean Gică
Beu-Dachin Eugenia
Bodea Monica
Bojică Cătălin
Boroneanţ Adina Elena
Bota Emilian-Simion
Căstăian Mihai Cristian
Cociş Sorin Ilie
Cosma Călin Gabriel
Crăciun Cristina
Dabîca Mircea Mihail
Doboş Adrian
Dragoman Alexandru
Drîmbărean Matei
Egri Mariana Elena
Ganciu Petcu Anca
Inel Constantin
Iosipescu Raluca-Georgeta
Iosipescu Sergiu
Lupu Emil
Măgureanu Andrei Mircea
Măgureanu Despina
Matei-Popescu Florian
Mehedinţeanu Constantin
Mehedinţeanu Gabriel
Moga Vasile
Oloşutean Gelu
Pescaru Adriana
Plantos Cristinel
Rişcuţa Nicolae-Cătălin
Rustoiu Aurel
Sion Anişoara
Ştefan Cristian
Tecar Tiberiu
Toderaş Meda
Ţuţuianu Costin Daniel
Ursuţiu Adrian
Zirra Vlad Vintilă
Cod RAN    6770.04
Raport sector MCDR
Cercetările arheologice din cadrul Programului Naţional de Cercetare Alburnus Maior, campania 2003, au debutat în data de 26 mai. Perimetrul de cercetare atribuit Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, este localizat pe sectorul "Ţarina".

Săpăturile arheologice din lunile iunie-septembrie s-au desfăşurat pe proprietatea domnului Trifan Ludovik, situată spre V şi N de Şcoala Generală din localitate. Zona se prezintă sub forma unui teren deschis, uşor înclinat şi cu denivelări, străbătut de un mic pârâiaş. Perimetrul este marcat de copaci şi arbuşti. Întreaga suprafaţă, folosită drept fâneaţă şi păşune, cuprinde cca. 2,5 ha. Informaţiile oferite de localnici arată că în colţul nord-vestic al proprietăţii a existat până în perioada interbelică o locuinţă. Aşa cum s-a văzut în urma cercetărilor arheologice, această construcţie şi anexele sale au distrus parţial vestigii aparţinând epocii romane. De asemenea, tradiţia locală consemnează faptul că zona din sud-estul proprietăţii a fost puternic bulversată de lucrările de construire a şcolii din localitate, la începutul secolului XX.

Întrucât izvoarele istorice menţionau existenţa în această arie a unor importante vestigii databile în epoca romană, s-a procedat la o cercetare extinsă cuprinzând 38 de unităţi de săpătură de diferite dimensiuni. Astfel, în vederea cercetării sistematice a fost elaborat un plan care să permită sondarea unei suprafeţe cât mai mari din această zonă.

Încă de la început cercetarea s-a concentrat pe latura vestică a proprietăţii, fiind trasată o magistrală formată din patru secţiuni (S 1 - S 4), orientată NNV - SSE. Stratigrafia relevată pentru această magistrală este următoarea:

- 0 – 0,10 m – strat vegetal actual;

- 0,10 – 0,50 m – strat cenuşiu, care conţine la partea superioară materiale de epocă modernă;

- 0,50 – 0,86 – strat galben, steril din punct de vedere arheologic.

Pe latura estică a secţiunii S 1, în carourile 3 - 4, la adâncimea de 0,40 m, a fost delimitat un mormânt roman de incineraţie (M 1), pentru dezvelirea căruia în întregime a fost trasată o casetă de 1,5 x 1,5 m.

Pentru a avea o imagine mai completă asupra stratigrafiei orizontale şi verticale a perimetrului cercetat, am trasat o nouă magistrală, perpendiculară pe prima. Aceasta a fost constituită din secţiunile S 5 – S 10, fiecare având dimensiunile de 10 x 2 m, cu martori de 0,50 m şi orientarea generală VSV – ENE.

Stratigrafia relevată în urma cercetării este:

- 0 – 0,10 m – sol vegetal actual;

- 0,10 – 0,50 m – sol cenuşiu, conţinând la partea superioară materiale de epocă modernă;

- 0,50 – 0,72 – sol cenuşiu, steril din punct de vedere arheologic.

Între carourile 5 - 10 ale secţiunii S 8, a fost delimitat un mare canal de scurgere, colmatat cu sol de culoare neagră, aluvionar. Adâncimea maximă până la care coboară acest canal este 1,50 m, unde a fost atins solul viu. În interiorul canalului au fost descoperite materiale tegulare şi ceramică rulate, aparţinând epocii romane. În carourile 1 - 2 ale secţiunii S 9, a fost delimitată marginea estică a canalului surprins în secţiunea precedentă. De asemenea, în carourile 6 - 8, a fost delimitat un canal de mai mici dimensiuni, deranjat de introducerea unei conducte metalice de aducţiune a apei. În interiorul acestui canal, umplut cu sol aluvionar de culoare neagră, la adâncimea de 0,40 m au fost descoperite câteva fragmente ceramice de epocă romană, rulate. Pe lângă latura estică a canalului amintit, a fost descoperit un alt canal, mult mai îngust. De asemenea, a fost interceptat traseul unei conducte metalice de aducţiune a apei.

Începând din caroul 3 al secţiunii S 10 a fost delimitat traiectul unui alt canal. Spre deosebire de cele anterioare, la partea superioară a depunerii aluvionare există un nivel consistent de pietriş depus de apele pluviale. Amenajarea coboară până la -1,30 m, nivel la care a fost atins sterilul arheologic. În interiorul acestei amenajări au fost descoperite râşniţe simple pentru prelucrarea minereului, bucăţi de minereu şi fragmente ceramice aparţinând epocii romane. Nu au fost descoperite alte complexe arheologice.

Secţiunea S 11 cu dimensiunile de 20 x 1,5 m şi orientarea NNV – SSE, a fost amplasată în paralel cu S 1, între cele două fiind păstrat un martor de 0,20 m. Adâncime maximă: 1,10 m. Având în vedere descoperirea mormântului M 1 în secţiunea alăturată, deschiderea acestei noi unităţi de săpătură a avut drept scop epuizarea spaţiului de cercetare de pe latura vestică a proprietăţii. Nu au fost însă descoperite morminte sau alte complexe arheologice databile în epoca romană.

Având în vedere suprafaţa mare ce urma a fi cercetată, a fost trasată o a treia magistrală, paralelă cu magistrala 2, cu o distanţă de 25 m între ele. Această magistrală a fost formată din patru secţiuni (S 12 – S 15) de 10 x 2 m.

Stratigrafia relevată este următoarea:

- 0 - 0,10 m - sol vegetal actual;

- 0,10 - 0,60 m - sol cenuşiu închis, care conţine la partea superioară materiale databile în epoca modernă;

- 0,60 - 0,95 m - sol cenuşiu deschis, compact, lutos, steril din punct de vedere arheologic. În secţiunile S 14 şi S 15 au fost descoperite sporadic, la adâncimea de 0,20 - 0,40 m, fragmente ceramice romane. Acestea nu formează un nivel arheologic, ci sunt rulate. Nu au fost descoperite complexe arheologice.

Pentru a sonda spaţiile dintre limita nordică a proprietăţii şi magistrala a doua şi dintre magistrala a doua şi cea de-a treia au fost trasate câteva unităţi de săpătură (S 16 - S 20).

Secţiunea S 16, de dimensiuni 10 x 2 m şi orientare NNV - SSE a fost plasată în paralel cu S 1, la 3 m spre E de aceasta. Adâncime maximă: 0,60 m. A fost relevată următoarea stratigrafie:

- 0 - 0,10 m - sol vegetal actual;

- 0,10 - 0,40 m - sol cenuşiu, granular, care conţine materiale arheologice de epocă modernă;

- 0,40 -0,60 m - sol cenuşiu, compact, pietros, steril din punct de vedere arheologic.

În cuprinsul său au fost descoperite două morminte romane de incineraţie (M 3 şi M 4). Pentru dezvelirea mormântului M 3 a fost deschisă o casetă de 1,5 x 1 m, în vreme ce mormântul M 4 a fost delimitat în întregime după demontarea martorului dintre secţiunile S 16 şi S 22.

Secţiunea S 17, de dimensiuni 10 x 1,5 m şi orientare NNV - SSE. Secţiunea a fost plasată în paralel cu S 16, la 5 m spre E de aceasta. Adâncime maximă: 0,65 m. Stratigrafia este asemănătoare cu cea a secţiunii precedente. În carourile 3 - 4, pe profilul vestic, la adâncimea de 0,32 m, a fost conturat un mormânt roman de incineraţie (M 2), delimitat în întregime în secţiunea S 30.

Pentru a cerceta spaţiul rămas între magistralele 2 şi 3, au fost trasate mai multe secţiuni paralele cu magistrala 1 (S 18 - S 20). Secţiunile S 18 şi S 19 au relevat următoarea stratigrafie:

- 0 - 0,10 m - sol vegetal actual;

- 0,10 - 0,50 m - sol cenuşiu, granular, care conţine la partea superioară materiale de epocă modernă;

- 0,50 - 0,75 m - sol cenuşiu, compact, lutos, steril din punct de vedere arheologic.

Nu au mai fost descoperite complexe sau materiale arheologice.

Secţiunea S 20, de dimensiuni 15 x 1,5 m şi orientare NNV – SSE. Secţiunea este plasată la capătul magistralelor a doua şi a treia, în paralel cu magistrala 1, secţiunile S 18 şi S 19, la 40 m spre E de aceasta din urmă. Adâncime maximă: 1,32 m. Stratigrafia relevată este următoarea:

- 0 - 0,10 m - sol vegetal actual;

- 0,10 - 0,50 m - sol cenuşiu, granular, care conţine materiale arheologice de epocă modernă;

- 0,50 - 1 m - strat de pietriş şi nisip, aluvionar;

- 1 - 1,20 m - sol cenuşiu compact, lutos, în care a fost descoperit un nivel de dărâmătură, roman;

- 1,20 - 1,44 - sol cenuşiu cu nuanţe gălbui, steril din punct de vedere arheologic.

În carourile 5 - 8, la adâncimea de 1 m a fost descoperit un complex format din piatră şi bucăţi de cărămidă, datat cu ceramică romană. Secţiunea nu a mai furnizat alte complexe sau materiale arheologice.

Secţiunea S 21, de dimensiuni 10 x 2 m şi orientare NNV - SSE. Secţiunea a fost plasată în capătul estic al magistralei a treia, perpendicular pe aceasta, la 5 m spre S. Adâncimea maximă: 0,60 m. Stratigrafia este următoarea:

- 0 - 0,10 m - sol vegetal actual;

- 0,10 - 0,50 m - sol negru-cenuşiu, granular, care conţine materiale arheologice de epocă modernă;

- 0,50 - 0,70 m - sol galben, compact, lutos, steril din punct de vedere arheologic.

În carourile 7 - 10, imediat sub solul vegetal, a fost dezvelită o aglomerare de piatră şi cărămidă, datată cu ceramică şi fragmente de cahle de epocă modernă.

Secţiunea S 22, de dimensiuni 6 x 2 m şi orientare NNV - SSE. Secţiunea a fost amplasată în zona mormintelor romane, între S 1 şi S 16. Adâncime maximă: 0,80 m.

În carourile 4 - 5 de pe profilul estic a fost delimitată latura vestică a mormântului M 4. Pentru dezvelirea lui a fost demontat martorul dinspre secţiunea S 16. Secţiunea nu a mai furnizat alte materiale sau complexe arheologice.

Secţiunea S 23 este o suprafaţă formată din patru unităţi de săpătură de 4 x 4 m, grupate sub formă de pătrat, despărţite de martori de 0,5 m. Suprafaţa este plasată la 12 m spre S de magistrala 1 spre E de S 19, despărţită de aceasta printr-un martor de 0,5 m. Adâncime maximă: 1,06 m. Săpătura a fost efectuată în scopul dezvelirii unui posibil complex arheologic de epocă romană, relevat prin descoperirea unei amenajări de piatră datată cu ceramică romană în secţiunea S 19. În această suprafaţă a fost descoperită o amenajare sub formă de movilă ridicată peste o groapă, umplute cu un sol compact de culoare galbenă. Nu au fost descoperite nici un fel de materiale arheologice. Apariţia unei şine de cale ferată minieră la marginea acestei amenajări ridică problema datării ei, plasând-o, posibil, în epoca contemporană. După demontarea martorului dinspre S 19, s-a constatat că amenajarea de piatră romană se limitează la o suprafaţă restrânsă, sub martor.

Secţiunile S 24 şi S 25, de dimensiuni 10 x 2 m şi orientare N - S, au fost deschise în jumătatea sudică a proprietăţii Trifan, fiind plasată pe o ridicătură alungită a terenului pentru ca împreună cu secţiunea S 25, să formeze o magistrală care a avut drept scop sondarea situaţiei stratigrafice din această zonă. Adâncime maximă: 0,60 m. Imediat sub stratul vegetal a apărut o aglomerare de piatră în care sunt vizibile numeroase râşniţe, utilizate probabil pentru măcinarea minereului. Materialul arheologic descoperit pe această suprafaţă constă din cahle şi ceramică smălţuită, precum şi materiale metalice (potcoave, cuie etc.). În carourile 6 - 10 a fost descoperită o amenajare aproximativ liniară, care ar fi putut constitui talpa de piatră a unei construcţii de lemn. În urma demontării acestei aglomerări de piatră au fost recuperate tegulae şi ceramică aparţinând epocii romane.

Secţiunile S 26 şi S 27, de dimensiuni 15 x 2 m şi orientare E - V, au fost plasate între secţiunile S 24 şi S 25, cu martori de 1,5 m. Adâncime maximă: 0,60 m. Scopul amplasării lor perpendicular pe direcţia secţiunilor anterioare a fost delimitarea zonei în care se extinde dărâmătura de piatră. Deşi nu au fost surprinse aceste limite, s-a constatat existenţa unor hiatusuri în cuprinsul suprafeţei de piatră. Cu toate acestea, nu pot fi distinse eventuale structuri de construcţie. Alături de numeroase râşniţe, unele de mari dimensiuni, a fost descoperită şi o piuă din piatră, instrument utilizat în trecut tot la prelucrarea minereului aurifer.

Secţiunea S 28, de dimensiuni 10 x 2 m şi orientare ENE - VSV, a fost amplasată perpendicular pe secţiunea S 20, cu un martor de 0,50 m, la 5 m spre S, respectiv N, de magistralele 2 şi 3. Adâncime maximă: 1,62 m. Scopul deschiderii sale a fost determinarea suprafeţei pe care se întinde aglomerarea de piatră datată cu ceramică romană, descoperită în secţiunea S 20. Stratigrafic, consemnăm următoarea situaţie:

- 0 - 0,10 m - strat vegetal actual;

- 0,10 - 0,30 m - strat cenuşiu, granular, databil în epoca modernă şi contemporană;

- 0,30 - 0,54 m - strat de pietriş, aluvionar;

- 0,54 - 0,70 - strat maroniu, nisipos;

- 0,70 - 0,90 - strat cenuşiu deschis, compact, lutos, depus peste amenajarea romană;

- 0,90 - 1,02 m - strat cenuşiu închis cu nuanţe de gălbui, compact, lutos, steril din punct de vedere arheologic.

În carourile 8 - 10, la adâncimea de 0,90 m a fost dezvelită acea aglomerare de piatră şi cărămidă, care nu formează însă o structură logică de construcţie. Ea este datată din nou cu ajutorul câtorva fragmente ceramice descoperite pe suprafaţa sa, în epoca romană. În carourile 8 - 10, din nivelul de epocă modernă porneşte un canal care coboară până la 1,62 m. Latura vestică a acestei amenajări, surprinsă de această dată pe latura sa estică, fusese deja evidenţiată în secţiunea S 10. În interiorul său au fost descoperite atât materiale arheologice romane, rulate, cât şi materiale de epocă modernă.

Secţiunea S 29, de dimensiuni 10 x 2 m şi orientare ENE - VSV a fost plasată în continuarea secţiunii S 28, lăsându-se un martor de 0,5 m. Adâncime maximă: 1,10 m. În carourile 1 - 4 a fost evidenţiată existenţa unui canal de dirijare a apei, descoperit iniţial în secţiunea S 8. În interiorul său au fost descoperite materiale ceramice romane, rulate, şi de epocă modernă. Latura vestică a canalului surprins în secţiunile S 10 şi S 28, a fost relevată şi în această secţiune. Nu au fost descoperite alte materiale sau complexe arheologice.

Secţiunea S30, de dimensiuni 10 x 4 m şi orientare NNV - SSE a fost plasată în zona mormintelor romane descoperite anterior, fiind plasată între S 16 şi S 17, cu martori de 0,5 m. Adâncime maximă: 0,60 m. Situaţia stratigrafică este următoarea:

- 0 -0,10 - strat vegetal actual;

- 0,10 - 0,32 - strat cenuşiu, granular, datat cu materiale de epocă modernă;

- 0,32 - 0,60 - strat cenuşiu-gălbui, compact, lutos, steril din punct de vedere arheologic.

În urma cercetării au fost descoperite două morminte romane (M 5 şi M 6), şi a fost delimitat în întregime mormântul M 2.

Secţiunea S 31, de dimensiuni 10 x 4 m şi orientare NNE - SSV a fost deschisă în zona mormintelor romane, spre E de S 17, lăsându-se un martor de 0,5 m. Adâncime maximă: 0,60 m. Situaţia stratigrafică este asemănătoare cu a secţiunii precedente. Nu au fost descoperite complexe sau materiale arheologice mai timpurii decât epoca modernă.

Secţiunea S 32, de dimensiuni 15 x 1,5 m şi orientare NNE - SSV a fost o secţiune de sondare stratigrafică, trasată pe o movilă din extremitatea estică a proprietăţii Trifan. Adâncimea maximă: 0,90 m. Nu au fost descoperite vestigii de natură arheologică.

Secţiunea S 33, de dimensiuni 10 x 4 m şi orientare NNE - SSV, a fost deschisă în zona necropolei romane. Adâncimea maximă 0,75 m. În caroul 2 a fost descoperit un mormânt roman (M 7).

Secţiunea S 34, de dimensiuni 10 x 4 m şi orientare NNE - SSV. Adâncime maximă 0,80 m. Nu au fost descoperite complexe arheologice.

Secţiunea S 35, de dimensiuni 5 x 2 m şi orientare NNE - SSV. Adâncime maximă 1,50 m. Au fost descoperite substrucţiile unei locuinţe de sec. XIX-XX.

Secţiunea S 37, de dimensiuni 5 x 2 m şi orientare NNE - SSV. Adâncime 0,56 m. Nu au fost descoperit complexe arheologice.

Secţiunea S 38, de dimensiuni 4 x 2 m şi orientarea NNE - SSV. Adâncime 0,50 m. A fost descoperită în caroul 2 o fântână care a fost săpată până la 1,60 m.

Cercetări interdisciplinare. Spaţiul cercetat a beneficiat şi de prospecţiuni de rezistivitate/conductivitate electrică realizate de specialişti ai BCUM de pe lângă Universitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iulia, în perioada 6 - 8 august 2003. Stratigrafia obţinută prin trei metode de prospectare a confirmat şi a fost confirmată parţial prin săpăturile arheologice sistematice.

Necropola romană. Potrivit informaţiilor istorice şi tradiţiei locale, în zona Capolna, situată în imediata vecinătate a terenului cercetat de către echipa MCDR, exista o necropolă romană. Într-adevăr, cercetările efectuate în această campanie au confirmat existenţa unei necropole datând din epoca romană. Această necropolă, care ocupă o suprafaţă relativ redusă în cadrul proprietăţii Trifan, a fost delimitată în extremitatea nord-vestică a suprafeţei supuse cercetării noastre. Arealul menţionat a fost cercetat în mod exhaustiv prin mai multe unităţi de săpătură, iar drept urmare au fost descoperite şapte morminte de epocă romană.

În afara complexelor arheologice cercetate, în majoritatea unităţilor de săpătură au fost descoperite materiale arheologice izolate, în special ceramică, aparţinând epocii romane. Ele nu formează un strat arheologic propriu-zis, aflându-se în poziţie secundară. Această situaţie se datorează atât intenselor lucrări de exploatare şi prelucrare a minereului aurifer, cât şi practicării susţinute a agriculturii în această zonă, în epoca modernă şi contemporană. Practicarea ambelor îndeletniciri pe acest teren a fost confirmată chiar de către proprietarul Trifan Ludovik. Cu toate acestea, materialele arheologice recuperate de pe întreaga suprafaţă cercetată, sugerează faptul că ne aflăm în vecinătatea unor vestigii databile în epoca romană, ipoteză susţinută de descoperirile ulterioare de pe proprietăţile situate la N de proprietatea Trifan.

Materialul ceramic descoperit în cele şapte morminte nu se deosebeşte de cel din alte necropole romane din Dacia Superior1, fiind compus din oale cu sau fără toartă, urcioare de mici dimensiuni, căni globulare, opaiţe, vase de sticlă ş. a. Singurul obiect din piatră care a fost descoperit este un con de pin, care a făcut parte dintr-un monument funerar unde a fost utilizat drept coronament2, dar despre ce fel de monument a fost vorba, e mai greu de precizat. Coronamentele în formă de con de pin sunt un element comun în plastica funerară, pinul ca arbore veşnic verde fiind un simbol al renaşterii. Din punct de vedere artistic, avem de-a face cu o execuţie grosolană, solzii fiind realizaţi prin incizare, fără nici o degroşare, astfel că forma primară a blocului de calcar se poate încă observa.

Inventarul descoperit în M 1 – M 7 este unul obişnuit pentru o necropolă romană. Marea majoritate a ceramicii este de producţie locală, iar în ceea ce priveşte datarea, puţinele elemente de care dispunem, ne fac să presupunem că acest grup de morminte se datează în sec. II p. Chr.

Materialul ceramic provenit din contexte nefunerare constă din vase de bucătărie, vase de băut, opaiţe şi un turibulum. Putem spune că în ceea ce priveşte materialul ceramic, din punct de vedere tipologic sau al originii vaselor, nu există prea multe deosebiri între descoperirile din necropolă şi cele din contexte nefunerare. Diferenţele se referă mai ales la numărul descoperirilor pentru anumite categorii, de exemplu oalele fiind în număr mai mare în contextele nefunerare. Faptul că numărul opaiţelor e mai redus în cazul acestor contexte, iar sticlăria lipseşte, poate fi un fenomen conjunctural, legat de zona cercetată.

În urma cercetărilor au fost descoperite mai multe complexe arheologice. Câteva dintre acestea pot fi datate cu certitudine în perioada modernă şi contemporană. În lipsa descoperirii unor materiale arheologice plasate în contexte bine asigurate din punct de vedere stratigrafic, unele amenajări relevate în cursul săpăturilor arheologice ridică însă o serie de probleme de datare. Este vorba despre canalele cercetate în secţiunile S 8 - S 10, S 28 - S 29, precum şi complexele descoperite în secţiunile S 20 - S 21 şi S 24 - S 27.

Canalele au o formă regulată şi dimensiuni variabile (cca. 4 - 6 m lăţime şi 1,10 - 1,50 m adâncime). Nivelul lor de pornire se află la 0,40 - 0,50 m de la suprafaţa actuală a solului, de la baza unui strat arheologic datat la partea superioară cu materiale aparţinând epocii moderne. Ele urmează curgerea naturală a pantei şi formează o reţea a cărei convergenţă pare să fie o formaţiune circulară cu aspectul unui tău dezafectat. În toate aceste canale au fost descoperite, sporadic, tegulae şi fragmente ceramice aparţinând epocii romane, dar din umplutura lor au fost recuperate şi materiale arheologice databile în evul mediu şi în epoca modernă. Deşi materialele romane se găsesc în poziţie secundară, fiind fragmente ceramice izolate, rulate, nu excludem posibilitatea ca ele să constituie elemente de datare a acestor complexe. Este cunoscut faptul că, în epoca romană, spălarea minereului aurifer măcinat se realiza de-a lungul unor canale săpate în pământ (agogae)3 În Munţii Apuseni, la Zlatna, aceeaşi operaţiune se pare că se realiza în bazine special amenajate4. O construcţie de forma unei mari alveolări, poate un astfel de bazin, a fost surprins în imediata vecinătate a canalelor, în secţiunile S 20 şi S 28. Pe fundul său se afla o aglomerare de pietre şi cărămizi, datarea complexului fiind asigurată prin tegulae şi fragmente ceramice de epocă romană.

Tot în vecinătatea acestor canale, în secţiunile S 21 şi S 24-S 27, au fost descoperite o serie de aglomerări de piatră, aflate imediat sub stratul vegetal. Ele sunt suprapuse de fragmente ceramice, cahle fragmentare şi obiecte metalice aparţinând epocii moderne. Din structura lor au fost recuperate însă tegulae, fragmente ceramice şi numeroase râşniţe simple pentru măcinarea minereului aurifer, databile în epoca romană. De asemenea, a fost descoperită o piuă de piatră, utilaj folosit tot la prelucrarea minereului aurifer. Un fragment dintr-o altă piuă a fost descoperit, în poziţie secundară, în zona necropolei romane.

Râşniţele simple, formate dintr-o lespede pe care se executa manual, cu o altă bucată de rocă o mişcare de translaţie, au fost utilizate şi în alte regiuni ale Imperiului roman5. Piue (pive) de piatră, de tipul celor descoperite de noi, utilizate în epoca romană la sfărâmarea minereului, au mai fost descoperite în zona auriferă din Munţii Apuseni, în preajma minelor de la Ruda-Brad, Băiţa şi Stănija (jud. Hunedoara) şi Haneş, Roşia Montană, Zlatna etc. (jud. Alba)6. Asemenea utilaje au fost utilizate, probabil, şi în timpurile mai apropiate, până la apariţia celor de oţel.

Deşi nu excludem posibilitatea datării acestor amenajări în epoca romană, considerăm că ele aparţin epocii moderne. În sprijinul acestei afirmaţii vin o serie de argumente. În primul rând, pe suprafeţele de piatră dezvelite au fost descoperite doar materiale aparţinând epocii moderne. Apoi, materialele arheologice de epocă romană (râşniţe, tegulae), descoperite printre şi sub pietrele acestor amenajări nu fac parte din structuri constructive coerente, ci se găsesc în poziţii secundare. Recuperate în momentul săpării canalelor de dirijare a apelor, aceste materiale au fost reutilizate, formând aşa-numitele "vetre de şteampuri" din epoca modernă. "Vetrele de şteampuri" erau amplasate tocmai în vecinătatea unor asemenea canale de aducţiune pentru a asigura debitul de apă necesar prelucrării minereului. Canalele de aducţiune a apei sunt instalaţii utilizate până în contemporaneitate, fiind iindispensabile activităţilor de prelucrare a minereului aurifer7

Un argument firesc împotriva datării acestor instalaţii în epoca romană este şi vecinătatea imediată cu necropola. Urmând traseul acestor canale, care indică pornirea lor din zona tăului Ţarina, se observă că acestea străbat în întregime necropola romană cercetată parţial în acest an.

În urma cercetărilor efectuate pe proprietatea domnului Trifan Ludovik, nu au fost descoperite complexe cu valoare arheologică deosebită, iar zona necropolei romane a fost cercetată în mod exhaustiv.

Cel de-al doilea perimetru în care s-au derulat cercetările Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, este circumscris pe proprietatea domnului Gligor Viorel.

Terenul se prezintă sub forma unei pante ce curge de la N spre S cu trei platouri cu o întindere destul de restrânsă. Pe platoul cel mai de jos s-a trasat o primă secţiune – S 1 în care am descoperit urmele a patru morminte. Acest lucru ne-a determinat să trasăm secţiuni de sondaj pe toată lungimea proprietăţii, pe de o parte pentru o evaluare a necropolei, iar pe de alta pentru a realiza un profil complet.

Stratigrafia este relativ unitară, cu excepţia unor porţiuni în care apa a staţionat pentru o perioadă mai mare de timp şi unde apar unele modificări de nuanţă. În principiu, avem de a face cu stratul vegetal (0,10 – 0,15 m), sub care urmează un strat de aproximativ 0,20 – 0,30 m de pământ brun – roşcat cu piatră (pe alocuri destul de multă) în care apare ceramică modernă, iar dedesubt este un lut de culoare galbenă cu lentile gri sau roşiatice. În ultimul strat au fost descoperite mormintele şi pe alocuri stânca nativă. Pe acest teren au fost deschise 17 secţiuni arheologice de dimensiuni 12 x 1,5 m, la care se adaugă încă 2 secţiuni deschise în Tăul Cornii (4 x 4 m, respectiv 6 x 1,5 m).

Au fost descoperite mai multe complexe arheologice.

În secţiunile numerotate S 1 – S 9 au fost descoperite un număr de 21 morminte romane de incineraţie, majoritatea fiind surprinse în profilul secţiunilor. Totodată în secţiunile numerotate S 10, S 15 – S 17 a fost surprinsă o construcţie de epocă medievală, care potrivit materialului arheologic se poate data larg în secolele XV – XVI. Astfel, în S 10 pe o porţiune de aproximativ 4 m de la profilul de N apărea piatră aşezată pe patru rânduri. Fundaţia a fost surprinsă în profilul estic fiind remarcată de la 0,36 m mergând până la 0,90 m. Prin deschiderea lui S 15 (4 x 4 m), S 16 şi S 17 (4 x 2 m) s-a dovedit a avea de a face cu o incintă poligonală (probabil) cu ziduri foarte puternice (1,50 m grosime). Cele câteva fragmente ceramice datează incinta în epoca medievală (sec. XV – XVI?). Întrucât ceramica descoperită nu oferă o încadrare cronologică şi funcţională a acestui complex arheologic, considerăm că cercetările viitoare vor aduce mai multe informaţii în acest sens.

Secţiunile trasate pe proprietatea Gligor Viorel au avut un caracter de sondare a terenului respectiv. Săpătura a permis evidenţierea unei densităţi semnificative de complexe funerare aparţinând epocii romane, dar şi prezenţa unor substrucţii medievale care suprapun urmele unei exploatări aurifere antice. Cele 21 de morminte descoperite până în prezent ne oferă o imagine de ansamblu asupra necropolei romane din Ţarina, al cărei punct de greutate îl bănuim în zona investigată de echipa MCDR. Descoperirile de pe proprietăţile alăturate: Manta, Trifan, Kapolna, Bara circumscriu limitele generale ale spaţiului sepulcral, proprietatea Gligor Viorel aflându-se într-o poziţie centrală. Timpul limitat şi condiţiile meteorologice nefavorabile nu au permis o abordare completă şi complexă a acestei proprietăţi, iar bogăţia materialelor şi complexelor descoperite fac necesară continuarea cercetărilor în campaniile viitoare.
Rezumat
English Abstract The main purpose of the 2003 campaign was identifying the Roman occupation, as we practised 38 sections. We found seven Roman graves with typical grave goods, as well as other archaeological complexes. The pottery collected is locally made and dates to the 2nd century AD. During the October campaign we identified other 21 Roman graves found on the property of Mr Gligor Viorel.
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetarilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO
iaiac
Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2003. Raportul nr. 161, Roşia Montană, Ţarină.<br /> Sectorul iaiac.<br /><a href='http://foto.cimec.ro/cronica/2003/161/iaiac/Rosia Montana-Tarina-Pl 1-IAIAC.jpg' target=_blank>Priveşte aceeaşi imagine într-o fereastră nouă</a> Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2003. Raportul nr. 161, Roşia Montană, Ţarină.<br /> Sectorul iaiac.<br /><a href='http://foto.cimec.ro/cronica/2003/161/iaiac/Rosia Montana-Tarina-Pl 2-IAIAC.jpg' target=_blank>Priveşte aceeaşi imagine într-o fereastră nouă</a>
inmi
Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2003. Raportul nr. 161, Roşia Montană, Ţarină.<br /> Sectorul inmi.<br /><a href='http://foto.cimec.ro/cronica/2003/161/inmi/Rosia Montana-Tarina-2-INMI.jpg' target=_blank>Priveşte aceeaşi imagine într-o fereastră nouă</a>
MNUAI
Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2003. Raportul nr. 161, Roşia Montană, Ţarină.<br /> Sectorul MNUAI.<br /><a href='http://foto.cimec.ro/cronica/2003/161/MNUAI/Rosia Montana-Tarina-1-MNUAI.jpg' target=_blank>Priveşte aceeaşi imagine într-o fereastră nouă</a> Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2003. Raportul nr. 161, Roşia Montană, Ţarină.<br /> Sectorul MNUAI.<br /><a href='http://foto.cimec.ro/cronica/2003/161/MNUAI/Rosia Montana-Tarina-2-MNUAI.jpg' target=_blank>Priveşte aceeaşi imagine într-o fereastră nouă</a> Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2003. Raportul nr. 161, Roşia Montană, Ţarină.<br /> Sectorul MNUAI.<br /><a href='http://foto.cimec.ro/cronica/2003/161/MNUAI/Rosia Montana-Tarina-3 a-MNUAI.jpg' target=_blank>Priveşte aceeaşi imagine într-o fereastră nouă</a> Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2003. Raportul nr. 161, Roşia Montană, Ţarină.<br /> Sectorul MNUAI.<br /><a href='http://foto.cimec.ro/cronica/2003/161/MNUAI/Rosia Montana-Tarina-3 b-MNUAI.jpg' target=_blank>Priveşte aceeaşi imagine într-o fereastră nouă</a>
sectorMCDR
Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2003. Raportul nr. 161, Roşia Montană, Ţarină.<br /> Sectorul sectorMCDR.<br /><a href='http://foto.cimec.ro/cronica/2003/161/sectorMCDR/RosiaMontana2003_1.jpg' target=_blank>Priveşte aceeaşi imagine într-o fereastră nouă</a> Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2003. Raportul nr. 161, Roşia Montană, Ţarină.<br /> Sectorul sectorMCDR.<br /><a href='http://foto.cimec.ro/cronica/2003/161/sectorMCDR/RosiaMontana2003_2.jpg' target=_blank>Priveşte aceeaşi imagine într-o fereastră nouă</a> Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2003. Raportul nr. 161, Roşia Montană, Ţarină.<br /> Sectorul sectorMCDR.<br /><a href='http://foto.cimec.ro/cronica/2003/161/sectorMCDR/RosiaMontana2003_3.jpg' target=_blank>Priveşte aceeaşi imagine într-o fereastră nouă</a> Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2003. Raportul nr. 161, Roşia Montană, Ţarină.<br /> Sectorul sectorMCDR.<br /><a href='http://foto.cimec.ro/cronica/2003/161/sectorMCDR/RosiaMontana2003_4.jpg' target=_blank>Priveşte aceeaşi imagine într-o fereastră nouă</a>


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu