Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Roşia Montană | Judeţ: Alba | Punct: Cârnic | Anul: 2003

Anul   2003
Epoca   Epoca modernă (sec. XIX - XX); Epoca romană timpurie (sec. I - III); Latene; Preistorie; 
Perioade   Epoca medievală mijlocie, Epoca modernă
Categorie   Industrial; 
Tipuri de sit   exploatare minieră; 
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Alba
Localitate   Roşia Montană
Comuna   Roşia Montană
Punct   Cârnic
Sector   
Toponim   Alburnus Maior
Colectiv   Béatrice Cauuet – responsabil sector (Universitatea Le Mirail, Toulouse, Franţa), P. Abraham, B. Ancel, C. Arcălean, C. Assoun, dr. A. Beyrie, G. Bonnamour, C. Catrisse, A. Costans, N. Feier, L. Ghergari, J. Girard, N. Groza, E. Guilini, C. Ionescu, E. Kammenthaler, G. Lehrberger, M. Mairecolas, G. Munteanu, S. Painsonneau, C. Rico, V. Ruttner, C. Tămaş, G. Thiéry, C. Vialaron, Romică Pavel (MCDR Deva)
Colectiv sector   
Instituții implicate  Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva
 Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca
 Université de Toulouse-Le Mirail, France
Persoane implicate  P. ABRAHAM, Bruno ANCEL, Claudiu ARCĂLEAN, Clément ASSOUN, A. BEYRIE, Gérald BONNAMOUR, C. CATRISSE, Béatrice CAUUET, A. COSTANS, Nicoleta FEIER, Lucreţia GHERGARI, Jérôme GIRARD, Nuţu GROZA, Estelle GUILINI, C. IONESCU, Eric KAMMENTHALER, Gerhard LEHRBERGER, Mélanie MAIRECOLAS, Gabriel MUNTEANU, S. PAINSONNEAU, Romică PAVEL, Christian RICO, Vladimir RUTTNER, Călin TĂMAŞ, Ovidiu ŢENTEA, Géraldine THIÉRY, Christian VIALARON, Valentin VOIŞIAN
Cod RAN    6770.01
Raport Programul Naţional de Cercetare Arheologică "Alburnus Maior"
Începând cu anul 1999, în cadrul sitului Roşia Montană (nord-vestul României), se derulează o misiune arheologică franceză condusă de Béatrice Cauuet (arheolog în cadrul Centrului Naţional de Cercetare – C.N.R.S.). Echipa este compusă din cercetători ai Laboratorului de Arheologie (U.T.A.H) din cadrul Universităţii Toulouse Le Mirail şi cercetători francezi asociaţi, în parteneriat cu geologi din cadrul Departamentului de Geologie, Catedra de Mineralogie, UBB (România), geologi de la Universitatea Tehnică Munchen (Germania) şi un arheolog de la MCDR, Deva (România). Misiunea arheologică franceză are ca obiectiv realizarea unui diagnostic arheologic exhaustiv în ceea ce priveşte starea de conservare, natura şi importanţa vestigiilor miniere anterioare secolului XX, existente la Roşia Montană. În anul 2003 săpăturile arheologice în lucrările miniere s-au desfăşurat timp de patru luni (mijlocul lunii mai – sfârşitul lunii spetembrie). Echipa franceză a fost asistată în teren de o echipa de aproximativ douăzeci de muncitori (unii dintre ei foşti mineri) selectaţi de compania minieră Roşia Montană Gold Corporation. Echipa de muncitori a fost coordonată de ing. minier V. Râza, maistr. minier C. Avram şi minerii şefi B. Golgoţ şi I. Gherasim.


Misiunea din 2003 a avut trei obiective:
- diagnosticul masivului Jig, situat în nord-estul Roşiei Montane;
- diagnosticul reţelei Cătălina Monuleşti, recent descoperită în masivul Lety (nord-est de Roşia Montană);
- finalizarea săpăturilor arheologice demarate în 2000 şi continuate în 2002 în sudul masivului Cârnic.



Masivul Jig

În prezent nu există referiri asupra lucrărilor miniere din acest sector. Mai mult, absenţa oricăror posibilităţi de acces în subteran prin lucrări miniere practicabile, moderne sau vechi, nu a permis efectuarea unor explorări. Prospecţiunea efectuată la suprafaţă a pus în evidenţă în trei locaţii prezenţa unor aglomerări de blocuri în a căror parte inferioară se poate presupune existenţa unor lucrări miniere vechi rambleiate în totalitate, a căror datare va fi posibilă prin cercetare arheologică. În anul 2003, prioritatea cercetărilor noastre a constat în finalizarea cercetărilor în derulare din masivul Cârnic, astfel încât am decis să întreprindem săpături arheologice în sectorul Jig în cursul viitoarei misiuni din 2004.



Masivul Lety

În acest masiv se găseşte celebra reţea minieră Cătălina Monuleşti, cunoscută datorită descoperirii a cca 20 de tăbliţe cerate în cursul secolului al XIX-lea. Reţeaua minieră antică se găseşte în profunzimile masivului, la peste 100 m adâncime faţă de suprafaţă. Acest sector minier a fost inaccesibil începând cu prima parte a secolului XX în urma surpării galeriei de coastă ce traversa o zonă faliată, instabilă şi cu probleme hidrogeologice importante, dar care asigura accesul în sectorul cu lucrări miniere antice. Ţinând cont de poziţia sa distală în raport cu proiectul minier, într-o zonă care urmează să fie conservată şi amenajată în vederea punerii în valoare din punct de vedere muzeografic, compania RMGC a pus la dispoziţie fondurile şi mijloacele necesare pentru a căuta accesul în acest sector minier. Această acţiune a fost demarată în perspectiva de a propune un nou ansamblu minier antic remarcabil spre conservare şi amenajare in situ pentru a fi prezentat publicului. Lucrările de redeschidere, conduse cu insistenţă de-a lungul unei perioade lungi, între 2001 şi 2003, au fost realizate de o echipa de aproximativ cincisprezece mineri. Lucrările au constat în redeschiderea, reprofilarea şi susţinerea în lemn a galeriei de coastă moderne pe o lungime de 380 m. În luna ianuarie a anului 2003, lucrările de redeschidere au interceptat reţeaua minieră antică astfel încât s-a realizat explorarea, releveul si o primă estimare acestei reţele miniere.

Releveul efectuat în cursul anului 2003 a fost confruntat cu planul lui Posepny din anul 1868. Compararea celor două planuri a evidenţiat că în prezent este accesibilă numai jumătatea nordică a reţelei. Zona sudică a reţelei, care poate fi pusă în legătură directă cu o galerie modernă a nivelului Vercheş, este în prezent inaccesibilă din cauza volumului extrem de mare de rambleu, sau a unor surpări locale. Explorarea sectorului nordic al reţelei a pus în evidenţă lucrări miniere antice remarcabile, cu caracteristici similare altor sectoare, cum este masivul Cârnic. Este vorba de galerii trapezoidale, lucrări miniere cu fronturi succesive şi întrepătrunse, şantiere de exploatare înalte şi înguste (depilaje), dispozitive de iluminare, respectiv nişe de lampă, scară monoxilă conservată in situ şi dispozitive de evacuare a apelor de mină de tip jgheaburi de lemn. Astfel de dispozitive sunt o caracteristică inedită pentru Roşia Montană întrucât, spre exemplu în masivul Cârnic, fără îndoială bine drenat şi fără apă stagnantă, lucrările miniere nu au fost prevăzute cu dispozitive de drenaj.

În cursul misiunii 2003 nu au fost executate săpături în reţeaua Cătălina Monuleşti. Volumul impresionant de rambleu existent în aceste lucrări miniere solicita un efort considerabil pentru a fi evacuat. Accesul la suprafaţă este foarte departe (peste 350 m) şi este posibil printr-o galerie susţinută în lemn, îngustă, dificil de a fi folosită pentru evacuarea rambleului. Ţinând cont că reţeaua minieră Cătălina Monuleşti va constitui în perspectivă muzeul mineritului antic in situ de la Roşia Montană, acest perimetru este în afara oricărui pericol din perspectiva proiectului minier. Studierea sa, evacuarea în totalitate a rambleului şi consolidarea nu reprezintă o urgenţă. Ansamblul Cătălina Monuleşti constituie o reţea minieră antică remarcabilă, care oferă frumoase perspective de cercetare şi de viitoare descoperiri. Ne gândim în special la jumătatea sudică, inaccesibilă încă, dar şi la etajul inferior, în prezent inundat, unde este posibil să se descopere dispozitive excepţionale de evacuare a apelor de mină, cum ar fi roţi de ridicare a apei (puţine exemple cunoscute şi conservate din epoca respectivă a lumii romane).



Masivul Cârnic

Cercetările aflate în curs în masivul Cârnic au fost finalizate în anul 2003. Ele s-au desfăşurat în mai multe sectoare ale minei antice, în special într-un ansamblu cu dimensiuni foarte mari, denumit în consecinţă Reţeaua Mare, care reuneşte şapte reţele miniere: Cârnic 1 – 2 – 3 – 4 – 8 - 9 şi 10. Dintre acestea, în cursul misiunii 2003 au fost săpate sectoarele Cârnic 1, 2, 3 şi 9. Reţelele care se găsesc în partea superioară a masivului, Cârnic 4, 8 şi 10, localizate în sectoare extrem de accidentate şi periculoase, au reprezentat obiectul unei explorări, şi de executare de relevee şi studii geologice parţiale.

Cârnic 1

În partea superioară a acestei reţele miniere s-a procedat la degajarea unor şantiere de exploatare şi de cercetare de dimensiuni mari. Este vorba de lucrări de cercetare, cum sunt scurtele planuri înclinate G20 la G23, sau de lucrări de exploatare descendente, cum este cazul ansamblului complex de depilaje, galerii şi planuri înclinate imbricate etajate pe două nivele în sectorul G30 la G35. În această zonă de săpături, cea mai remarcabilă descoperire este un canal de scurgere a apelor de mină (rigolă), săpată în talpa galeriei G23. Este vorba de primul şi deocamdată singurul vestigiu al unui sistem de drenare a apelor de mină. Această amenajare este localizată într-un etaj elevat al reţelei miniere şi după toate aparenţele a servit la devierea apelor dintr-o zonă de circulaţie care asigura legătura între sectoarele Cârnic1 - Superior şi Cârnic1 - Mediu prin intermediul planurilor înclinate G22 la G20.

În cadrul sectorului Cârnic 1 - Mediu au fost degajate şi şantiere de exploatare descendentă de dimensiuni mari. Este vorba de depilaje săpate în trepte răsturnate, lucrările D12 şi D13, care asigură legătura între nivelele superior şi mediu ale reţelei Cârnic 1. La jumătatea înălţimii depilajului D12 a fost evidenţiată şi săpată o galerie de cercetare G17. Prin intermediul acestei galerii s-a putut identifica partea inferioară a unei zone mineralizate intens exploatate la nivelul camerei C5, situată între Cârnic1 - Superior şi Cârnic1 - Mediu. În partea inferioară a reţelei, respectiv Cârnic 1 - Inferior, a fost cercetată arheologic galeria G24 care reprezintă o mică lucrare de cercetare.

În cursul misiunii 2003 s-au finalizat săpăturile în două sectoare demarate în 2002. Este vorba de planurile/puţurile elicoidale G5 la G9 situate în Cârnic 1 – Mediu. În această parte a reţelei miniere antice au fost conduse lucrări suplimentare, respectiv galeriile de cercetare G10 şi G7. Acest ansamblu de lucrări miniere, foarte frumoase, a fost ridicat topografic în detaliu, ceea ce a permis reconstituirea lui tridimensională . La cota cea mai coborâtă a reţelei Cârnic 1 a continuat săparea ansamblului de lucrări P10-D10. Este vorba de un puţ elicoidal prevăzut cu trepte, interpretat fie ca lucrare de cercetare (?), fie cu rol în evacuarea apelor de mină (?). Puţul se continuă printr-un depilaj transversal îngust (D10). Din peretele depilajului se desprinde o nouă galerie G25. Continuarea cercetărilor în direcţia acestei din urmă galerii au fost sistate din cauza dificultăţilor deosebite cu care s-a confruntat echipa. Acest sector rămâne deocamdată punctul cu cota cea mai coborâtă atinsă în masivul Cârnic. Încă nu se poate preciza cu certitudine dacă P10 - D10 a servit şi la evacuarea apelor de mină.

Cârnic 2

Săpăturile din această reţea minieră care asigură legătura între Cârnic 1 şi Cârnic 3 au vizat în acest an evacuarea rambleului dintr-o serie de lucrări miniere de cercetare de mare calibru, cum este planul înclinat G31 sau din lucrări mai scurte, cum este galeria înclinată G37. Partea sudică a acestei reţele, nivelul Cârnic 2 – Mediu a fost obiectul unor săpături de mare amploare, în cursul cărora s-a evacuat un volum important de rambleu. Această săpătură a pus în evidenţă o mare densitate de fronturi de lucru şi vetre antice într-un sector reluat de către minerii din epoca modernă. Resturile de pereţi, de tavan sau de talpă degajate de sub rambleu au permis să se reconstruiască planul antic al acestui sector al minei antice şi să se constate că în antichitate s-au exploatat prin excelenţă zonele de intersecţie ale mai multor structuri mineralizate verticale şi orizontale printr-o serie de galerii de exploatare cu dimensiuni reduse, dirijate în funcţie de contextul de zăcământ. Acest ansamblu de lucrări este din păcate reluat în epocă modernă.

În sectorul Cârnic 2 – Superior s-a făcut cea mai remarcabilă descoperire din anul 2003. Este vorba de lungul plan înclinat G31, o lucrare impresionantă, lungă de peste 70 m, ce coboară înspre profunzimile masivului, având o denivelare de 35 m. Această lucrare de cercetare săpată descendent este prevăzută în vatră cu peste 100 de trepte iar pe pereţi au fost identificate 28 de nişe de lampă. Planul înclinat se termină cu un front neted, iar pe ultimii 10 m ai lucrării, talpa este fără trepte. Această lucrare a fost descoperită în timpul săpăturilor de degajare a unui front mascat de rambleu. Planul înclinat se deschide în vatra din faţa acestui front de lucru, într-un sector în care există indici de mineralizare extrem de evidenţi care fără îndoială i-au ghidat pe antici. Existenţa unor fragmente de lampă romană cu canal, comună în secolul II (tipul Loeschcke X) şi a unor fragmente de scânduri în rambleul care masca intrarea în G31 indică faptul că această parte a minei antice a fost izolată încă din timpul antichităţii, planul înclinat nefiind niciodată localizat sau vizitat în perioada modernă. De altfel, starea de conservare remarcabilă a acestei lucrări miniere militează în acelaşi sens. Acest plan înclinat, lăsat nerambleiat de către minerii antici a fost invadat numai de concreţiuni generate de apele de infiltraţie.

Merită să menţionăm alte elemente remarcabile pentru această lucrare minieră, cum este de exemplu prezenţa unor mici cantităţi de argilă modelată care permitea fixarea lămpilor de mină în nişele de lampă, după cum o dovedeşte amprenta unui fund de lampă în argila introdusă într-o nişă de lampă, sau urmele a patru degete de la o mână. În acelaşi timp, un marcaj particular, sub formă de X, săpat în peretele estic a fost identificat aproximativ la mijlocul lucrării. Un semn similar a fost identificat pe unul din pereţii antici examinaţi în cadrul reţelei Cătălina - Monuleşti. Să fie vorba despre un reper de distanţă? În faţa unei astfel de lucrări miniere realizate de minerii antici rămânem în continuare nedumeriţi. Să fie vorba de un proiect de joncţiune cu o altă reţea minieră situată spre nordul masivului, lucrare care a fost abandonată înainte de a fi finalizată?

Cârnic 3

Reţeaua Cârnic 3 a fost obiectul unor săpături de anvergură în anul 2002. În anul 2003 săpăturile au fost reluate pentru a se finaliza cercetarea în două sectoare importante, respectiv zona camerelor cu pilieri C2 la C5 şi un lung plan înclinat de cercetare G20. Reţeaua Cârnic 3 cuprinde două etaje, Cârnic 3 - Superior şi Cârnic 3 - Inferior. Lucrările de exploatare sunt reprezentate prin camere cu pilieri a căror stabilitate şi conservare este compromisă în urma evacuării rambleului care reprezenta elementul de susţinere. În reţeaua Cârnic 3 anticii au exploatat mai multe zone de intersecţie între diverse structuri mineralizate (filoane sub-verticale şi sub-orizontale, stockwerkuri). Exploatarea s-a realizat prin săparea unei reţele rectangulare de galerii cu secţiune trapezoidală, păstrându-se resturi de pereţi în vederea asigurării stabilităţii lucrărilor miniere. Această zonă, reluată parţial şi în perioadă modernă, se găseşte la limita de surpare între nivelele inferior şi superior. Tehnica de şantier rambleiat a permis anticilor, cât şi în perioadele ulterioare, să menţină nesurpat acest sector minier.

Săpăturile noastre au necesitat lucrări de susţinere în lemn extrem de laborioase şi chiar re-rambleiere unor sectoare devenite extrem de periculoase. Săpăturile din acest sector au fost întrerupte în cele din urmă la nivelul galeriei G11 din cauza riscurilor prea mari de surpare. Conservarea acestui sector este extrem de delicată şi ar solicita amenajări foarte costisitoare. În cursul misiunii 2003 a fost realizată săparea integrală a planului înclinat G20, cu o lungime de aproape 39 m. Această lucrare minieră, descoperită în 2002 este un plan înclinat tipic, dirijat descendent spre profunzimile masivului. Vatra este lisă, fără trepte, în timp ce pe pereţi au fost identificate aproximativ douăzeci de nişe de lampă dispuse de o manieră regulată. În nivelul de circulaţie antică ce acoperea talpa s-au descoperit mai mult resturi de lămpi romane cu canal (tipul Loeschcke X) din sec. II d. Ch. Şi această galerie înclinată se termină printr-un front. Depilajul lateral D9, deschis în peretele nord-estic nu a fost săpat din lipsă de timp. Această din urmă lucrare este intens reluată şi reprofilată în epocă modernă.

Cârnic 5

Reţeaua minieră Cârnic 5 a fost cercetată integral în timpul misiunii 2002. În anul 2003, echipa de geologi din Cluj-Napoca au efectuat o serie de lucrări de eşantionare (probe brazdă) în mai multe puncte cheie din cadrul acestei reţele miniere cu scopul de a efectua o primă apreciere a volumului şi masei de minereu exploatat de antici, precum şi de a determina conţinuturile medii exploatate în şantierul 19. S-a demonstrat cu această ocazie că într-un astfel de şantier minier, cu talie relativ redusă, şi care a exploatat o structură mineralizată mică – medie, anticii au putut recupera peste 6 kg de aur şi cel puţin 12,5 kg de argint, ceea ce reprezintă cantităţi deloc de neglijat, ţinând cont de dimensiunile corpului de minereu exploatat. Menţionăm cu această ocazie că argintul reprezintă dublul cantităţii de aur.

Cârnic 13

Săpăturile efectuate în anul 2003 în masivul Cârnic au vizat şi o lucrare izolată, galeria G1 din reteaua minieră Cârnic 13. Această lucrare minieră antică a fost reperată în cursul anului 2000, ea fiind intersectată de o galerie modernă ce aparţine nivelului +960. Săpăturile au revelat în acest caz un ansamblu de lucrări de exploatare G2, G3 şi G4 şi de cercetare G1. Investigaţia exhaustivă a acestor lucrări a fost întârziată şi este în prezent neterminată din cauza dificultăţilor majore întâmpinate în sectorul superior al ansamblului, zonă în care surpări importante au necesitat realizarea unei susţineri în lemn în desiş. Cea mai importantă lucrare minieră din aceasta reţea este planul înclinat de cercetare G1, cu o lungime de peste 17 m, prevăzut în talpă cu 21 de trepte, care coboară din depilajul G3. Şantierul G3 avea tavanul surpat în momentul în care a fost descoperit. Cu siguranţă, acest şantier de exploatare a fost susţinut în lemn încă din antichitate, după cum o dovedesc fragmentele de susţinere în lemn din care în prezent nu se mai păstrează decât negativul sub formă de cavităţi în sedimentele de colmataj. În cursul săpăturilor s-au realizat mulaje în zonele reprezentative. Acest şantier se prelungea spre nord-est în G2 şi spre sud în G4 prin două mici galerii de cercetare care se termină la distanţă scurtă prin fronturi.

În cadrul umpluturii G1 au fost descoperite fragmente de lemn, de cărbune de lemn şi de lămpi romane. În sectorul sudic al G1, zonă în care săpăturile nu au putut fi continuate din lipsă de timp, descoperirea cea mai importantă o reprezintă un rulou de litharge (oxid de plumb) a cărui analiză chimică este în curs. Acest obiect a ajuns în subteran antrenat fiind de scurgeri de argilă şi nisip mobilizate în lucrările miniere antice de la suprafaţă prin intermediul apelor de infiltraţie. Acest obiect reprezintă un sub-produs metalurgic, rezultat în cursul separării plumbului de argint dintr-un minereu de tip galenă argentiferă. În timpul topirii concentratului, plumbul, care are temperatura de topire mai scăzută decât argintul, se ridică la suprafaţa topiturii din creuzet. Metalurgistul concentrează acest plumb de prelucrare (este vorba de oxid de plumb), utilizând în acest sens un baston de lemn pe care îl răsuceşte în permanenţă deasupra topiturii, astfel încât "culege" oxidul de plumb existent, care se rulează pe lemn. În acest mod se producea un rulou de tip litharge care ulterior trebuia reprelucrat pentru a obţine plumbul metalic. Această descoperire în mină este o indicaţie, pe de o parte că reţeaua Cârnic 13 comunică cu suprafaţa, iar pe de altă parte că, pe versantul sudic al masivului Cârnic, există un atelier de tratare a minereului argentifer, atelier care încă nu a putut fi localizat. În orice caz, avem în acest moment dovada că la Roşia Montană se obţinea în timpul antichităţii plumb metalic şi argint metalic.

Cârnic 14

În cursul misiunii 2003 au fost realizate şi o serie de sondaje – explorări cu ajutorul unui excavator pe versantul sudic al masivului Cetate, respectiv zona Piatra Corbului, reţeaua minieră Cârnic 14. În acest sector au fost evidenţiate o serie de resturi de galerii antice de cercetare care erau acoperite de halde moderne. Dintre galeriile astfel descoperite au fost săpate două, galeriile G1 şi G2. Săpăturile derulate în aceste lucrări miniere subterane au dovedit că iniţial aceste galerii erau în conexiune directă cu lucrări de exploatare la zi de anvergură mult mai mare (umplutură de argilă şi nisip venită de la suprafaţă în G1 şi G2), dar care în prezent nu mai există deoarece au fost distruse în cursul amenajării drumului de acces spre Roşia Poieni. Aceste lucrări par a fi similare cu cele cercetate în 2001 în sectorul minier Zeus, în nordul masivului Cetate.

Cârnic 9

La finalul misiunii 2002, în timp ce se căuta cu ajutorul unui excavator ieşirea la zi a galeriei de acces G2 din reţeaua minieră Cârnic 3 – Superior a fost identificată o nouă galerie. Degajarea accesului şi amenajarea acestei lucrări pe mai mulţi metri lungime a fost realizată de echipa de mineri în cursul primăverii anului 2003, astfel încât de la debutul misiunii 2003 s-a putut efectua studiul necesar. Am avut astfel şansa de a descoperi nu ceea ce aşteptam, adică accesul la suprafaţă a reţelei Cârnic 3 prin intermediul planului înclinat G2 care se găseşte de fapt la cca 20 m vest, ci accesul într-o reţea minieră antică inedită, de mare amploare, respectiv reţeaua Cârnic 9, care însă este reluată intens în perioadă modernă în unele sectoare.

Explorarea şi releveul executat în acest nou ansamblu minier a pus în evidenţă două zone de interes în care se puteau demara săpături arheologice. Este vorba de planul înclinat de acces G1 săpat parţial cu vatra lisă, parţial cu trepte (spre interiorul masivului). Săpătura arheologică executată a pus în evidenţă la o distanţă de 15 m faţă de suprafaţă o zonă cu lucrări miniere de exploatare şi/sau cercetare cu dimensiuni reduse. În cadrul acestor lucrări descoperirea cea mai importantă o reprezintă o scară de lemn monoxilă de acelaşi tip cu cea descoperită în Orlea-Ţarina (sec. II d. Ch., conform datării 14C) sau Cătălina Monuleşti. În sfârşit, în cadrul nivelului Cârnic 9 Inferior a fost descoperită o mică reţea antică. Săpăturile în acest mic ansamblu, parţial reluat în perioadă modenă au putut demara datorită unei lucrări extraordinare de redeschidere şi susţinere în lemn executată de echipa de muncitori în subteran. S-a realizat un pasaj vertical prin rambleul unei corănzi moderne situată în etajul superior, respectiv un puţ susţinut în lemn, cu profil dreptunghiular cu o adâncime de 13 m. Acest puţ permite accesul în reţeaua minieră antică sub-jacentă dar mai ales asigură o cale de evacuare şi stocare a rambleului minier rezultat în urma săpăturii.

Datorită complexităţii deosebite a lucrărilor de pregătire, săpăturile arheologice propriu-zise nu au putut demara decât în luna septembrie 2003. Ele au permis deja să se avanseze pe mai bine de o treime din acest spaţiu minier, evidenţiind o galerie de acces G1 şi o cameră de exploatare cu pilieri C1. Camera de exploatare se deschide spre o serie de depilaje D1, D2 şi D3 dispuse în stea. Fragmentele de lemn descoperite în rambleul evacuat vor permite datarea acestor lucrări miniere. Acest remarcabil ansamblu de lucrări nu a fost examinat geologic deocamdată din lipsă de timp. Această investigaţie urmează să se efectueze. Avem ocazia să examinăm un ansamblu complet de lucrări aflate în legătură directă, cu toate extremităţile. Reluarea modernă este relativ redusă. Lucrările prezintă o distribuţie spaţială reprezentativă strategiei de exploatare antice. S-au observat pe mai multe fronturi ale acestui ansamblu de lucrări existenţa urmelor unor probe brazdă antice (eşantionare efectuată după un cadru rectangular) care sugerează că minerii antici avansau eşantionând sistematic fronturile de lucru în vederea urmăririi cu precizie a conţinuturilor în metale preţioase pentru a evita să se lucreze în steril.

Cercetările conduse în masivul Cârnic în 2000, 2002 şi 2003 au permis în definitiv să se realizeze o analiză amănunţită a lucrărilor miniere antice. În prezent se cunoaşte bine strategia lor de exploatare, corpurile de minereu pe care le-au cercetat şi exploatat, tipologia lucrărilor şi organizarea spaţială a minelor. Sectorul estic a masivului Cârnic, cunoscut sub numele de Piatra Corbului, respectiv zona şantierelor săpate cu focul, este singurul sector care este insuficient cunoscut. Studierea sectorului Piatra Corbului va continua în 2004, precum şi finalizarea unor puncte de detaliu în alte zone ale masivului, cum ar fi spre exemplu investigaţiile geologice asupra unor porţiuni ale reţelelor miniere.

Însumând cinci ani de prospecţiune (1999 - 2003) şi patru ani de săpături arheologice (2000-2003), echipa de arheologi minieri are posibilitatea să realizeze un prim bilanţ asupra amploarei, calităţii şi caracteristicilor vestigiilor miniere. Au fost exploraţi aproximativ 75 km de lucrări miniere din toate epocile, dintre care aproape 5 km reprezintă lucrări antice. Acestea sunt de calitate foarte bună, sunt în general bine conservate, galeriile studiate având profil trapezoidal caracteristic.

În sectorul sudic al masivului Cârnic a fost identificată şi studiată un ansamblu de reţele miniere antice de dimensiuni mari. Acest ansamblu minier însumează 2750 m de lucrări miniere antice topografiate, ce acoperă o suprafaţă de 13600 m2. Acest vast spaţiu minier este cunoscut pe o amplitudine verticală de 98 m (între cotele +921 şi +1019). Reţeaua minieră a explorat şi exploatat o structură mineralizată de mari proporţii pe care am denumit-o Filonul Mare. Acest corp de minereu are direcţia generală NNV-SSE şi înclinare mare spre VSV. Este vorba de o structură complexă de dyke-uri de brecie însoţite de filoane de cuarţ şi stockwerk-uri. Din această structură mineralizată principală se detaşează structuri filoniene satelit, caracterizate prin înclinări reduse la sub-orizontale. Reţeaua Mare a fost săpată descendent spre profunzimile masivului Cârnic prin intermediul unor planuri înclinate de la suprafaţă. Ea cuprinde şapte ansambluri de lucrări subterane, etajate şi legate între ele prin galerii arizontale sau planuri înclinate de legătură (reţelele miniere antice Cârnic 1-2-3-4-8-9-10).

Reţelele miniere bine dezvoltate studiate şi în mare parte săpate (evacuarea rambleului antic sau modern) oferă o viziune coerentă asupra topografiei subterane. Ea se articulează în jurul unor opţiuni de strategie a minerilor referitoare la forma standardizată a şantierelor (galerii trapezoidale, planuri înclinate echipate cu trepte, şantiere răsturnate înguste, camere cu pilieri), etajarea acestora pe două sau trei nivele de exploatare şi punerea lor în legătură prin intermediul unor lungi galerii de asistenţă. Aceste opţiuni sunt asociate de urmărirea riguroasă a indicilor de mineralizare.

Studiul lucrărilor miniere antice a demonstrat că minerii antici au atacat diferite corpuri de minereu. Ei au urmărit în special filoanele de cuarţ, micile filoane de adular, breciile sub formă de dykeuri sau de buzunare neregulate, zonele de stockwerkuri silicifiate sau prezenţa aurului liber, urmărind să menţină exploatarea în permanenţă în zonele cele mai bogate ale zăcământului. Anticii au exploatat filoane sub-orizontale sau sub-verticale. Zonele de intersecţie între filoane, sau zonele de intersecţie între filoane şi corpurile de brecii reprezintă zonele preferenţiale în care s-au condus în antichitate lucrări de exploatare deoarece astfel de zone se remarcă prin conţinuturi extrem de bogate. Bogăţia zăcământului Roşia Montană se explică prin combinarea, suprapunerea şi intersecţia diferitelor tipuri de structuri mineralizate. Studiile mineralogice efectuate în paralel cu cercetările arheologice au arătat că în aceste zone de exploatare, lucrările miniere se opresc în momentul în care se trece din corpul de minereu bogat în zone mai sărac mineralizate sau în roca gazdă sterilă.

În paralel cu lucrările de cercetare se derula un program de eşantionare a minereului, care după toate probabilităţile era tratat la suprafaţă (atelierele de tratare a minereului şi zonele de metalurgie sunt deocamdată insuficient cunoscute), în strânsă legătură cu înaintarea fronturilor de lucru. Vestigiile probărilor antice se regăsesc şi în prezent sub formă de brazde dreptunghiulare practicate pe fronturile unor lucrări. Descoperirea unor zone bogat mineralizate genera în mod firesc săparea/deschiderea unor şantiere de exploatare de dimensiuni mari a căror dezvoltare spaţială era legată de geometria indicilor de mineralizare: camere cu pilieri în cazul unor structuri mineralizate sub-orizontale, şantiere inclinate sau depilaje verticale în cazul unor filoane sub-verticale. Cele două tipuri majore de lucrări miniere, de cercetare şi de exploatare erau legate între ele printr-o reţea densă de galerii sau planuri înclinate săpate în steril, cu scopul facilitării circulaţiei şi aerajului în zonele de exploatare. Întreg acest dispozitiv de lucrări denotă stăpânirea unei adevărate arte a minei.

Observaţiile topografice şi geologice, combinate cu rezultatele cronologice obţinute în urma săpăturilor arheologice, evidenţiază o distribuţie regulată a vestigiilor miniere, în mai multe zone de exploatare, ceea ce sugerează un program minier roman de mare anvergură lansat la începutul sec. II d. Ch. şi continuat până în sec. III d. Ch. Datorită săpăturilor arheologice miniere, marea majoritate a vestigiilor reperate şi presupuse antice au putut fi datate de epocă romană, fie prin descoperirea de fragmente de lămpi de lut ars cu ulei (firmalampen, databile sec. II d. Ch., lampă cu canal tipul Loeschcke X), fie prin resturile de lemn sau cărbune de lemn. Rezultatele radiocarbon obţinute în anul 2002 pe diferite fragmente de lemn descoperite în mai multe reţele miniere vin să ateste o exploatare minieră în epoca pre-romană la Roşia Montană. Această activitate minieră veche (sec. III – I î. a. Ch. şi secolul I d. Ch.) a fost revitalizată şi intensificată sub controlul administraţiei romane.

Prezenţa nişelor de lampă săpate în partea superioara a pereţilor atestă amenajări de iluminare în subteran de epocă romană. Înainte de introducerea lămpilor cu ulei, iluminarea în subteran se făcea după toate aparenţele cu torţe de material lemnos, din care au fost descoperite fragmente de lemne arse parţial.

Lucrările miniere au în general un calibru redus (dimensiuni medii: lăţime la talpă 1,30 m, lăţime la tavan 1,10 m, înălţime 1,65, deci o suprafaţă a frontului de lucru de aproximativ 2 m2) şi sunt întotdeauna calibrate regulat, fiind săpate cu unelte de fier (daltă sau târnăcop), după cum o atestă urmele de unelte pe pereţi. Unele sectoare cu minereu extrem de dur, situate în proximitatea suprafeţei au fost exploatate cu focul, cum sunt lucrările din partea sud-estică a versantului sudic a masivului Cârnic. Prin intermediul analizelor 14C realizate pe resturile de cărbune de lemn recoltate din astfel de lucrări miniere putem să confirmăm şi pentru aceste şantiere miniere săpate cu focul o vârstă romană (rezultate 2002).

Secţiunile înguste ale galeriilor şi profilul trapezoidal al acestora a permis evitarea unor lucrări importante de susţinere în lemn. În depilajele de mari dimensiuni nişele de susţinere din pereţi atestă instalarea unor sisteme de susţinere a lucrărilor prin bârne de lemn. Din păcate, în zonele vizitate aceste amenajări în lemn nu sunt conservate. În alte sectoare ale sitului, nesăpate încă, cum este sectorul Orlea (la nord de valea Roşia), au fost descoperite cadre de lemn de susţinere în loc. În sectorul Ţarina a fost descoperit în cursul explorării un puţ inundat prevăzut cu susţinere în lemn. Stadiul actual de cercetare indică extrem de puţine amenajări de evacuare a apelor de mină, însă nivelele profunde, inundate ale masivului nu au fost încă atinse.

La Roşia Montană se prefera săparea de planuri înclinate lungi de la suprafaţă şi nu puţuri verticale. Puteau fi astfel distribuite spre concesiune şi spaţii miniere în profunzimile masivului, acolo unde lucrările de cercetare sau acces evidenţiau corpuri de minereu bogat. Axele importante în subteran, cum sunt galeriile sau planurile înclinate au fost realizate în vederea realizării unui decupaj a spaţiului minier şi pentru a permite controlul exploatării. Ne putem imagina că administraţia romană din mină supraveghea cu atenţie săparea unor astfel de lucrări miniere, cu lungimi cuprinse între 30 până la peste 70 m.

Studierea planurilor reţelelor miniere conservate permite reconstituirea organizării spaţiale a minei. Aceasta reflectă o planificare a producţiei instituită de fiscul roman pentru a servi cât mai bine finanţelor statului. Studiul reţelelor miniere de la Roşia Montană include cercetarea logicii dezvoltării acestora, care este condiţionată de natura zăcământului, de tipul şi numărul de exploatanţi nevoiţi să lucreze în conformitate cu un program stabilit prin legi. Minele de aur şi argint de la Alburnus Maior constituie fără îndoială unul dintre cele mai vaste complexe miniere de epocă romană şi săpăturile arheologice ce se derulează în prezent în acest sit reprezintă cel mai mare şantier arheologic preventiv/de salvare în mediu minier în prezent din Europa.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetarilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2015.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu