Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Roşia Montană | Judeţ: Alba | Punct: Tăul Secuilor | Anul: 2003

Anul   2003
Epoca
Epoca romană timpurie (sec. I - III)
Perioade
Epoca romană
Categorie
Domestic;
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Alba
Localitate   Roşia Montană
Comuna   Roşia Montană
Punct
Tăul Secuilor
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Scurtu Florin
Cod RAN    6770.06
Raport Programul Naţional de Cercetare Arheologică "Alburnus Maior"
Cercetări geofizice
Florin Scurtu (GEI-PROSECO Bucureşti)
În cadrul contractului nr. 171/1944 din 18 august 2003 încheiat între Muzeul Naţional de Istorie a României în calitate de beneficiar şi S.C. GEI-PROSECO S.R.L. în calitate de executant, s-a stabilit efectuarea de către executant a unei cercetări geofizice la Roşia Montană (într-o zonă ce urma să fie stabilită în teren), pe o suprafaţă de 1 ha (10.000 m2).
Perimetrul de lucru a fost amplasat în zona Tăului Secuilor, iar obiectivul acestei cercetări a constat în evidenţierea zonelor ce conţin morminte de incineraţie.
Având în vedere faptul că perimetrul de lucru era divizat prin prezenţa Tăului Secuilor şi a digului său precum şi de garduri vii care delimitau proprietăţile particulare din zonă, lucrările geofizice au fost realizate în patru perimetre vecine dar neadiacente (anexa 1), numite sectorul A (în suprafaţă totală de 2430 m2, situat pe terenul proprietatea lui Ioachim Tomuş), sectorul B (în suprafaţă totală de 3000 m2, la N de sectorul A şi de Tăul Secuilor), sectorul C (în suprafaţă totală de 4000 m2, la E de sectorul A) şi sectorul D (în suprafaţă totală de 3000 m2, la V de sectorul A), acoperindu-se deci în total o suprafaţă de 12 430 m2, cu 24,3 % mai mult decât suprafaţa convenită prin contract. Această depăşire a suprafeţei contractate a fost consecinţa necesităţii de a urmări extinderea spre sud a ariei în care s-au evidenţiat mai multe zeci de morminte de incineraţie în sectorul D, ultimul abordat.

În afara măsurătorilor geofizice, au fost stabilite, cu ajutorul aparaturii GPS din dotarea noastră, coordonatele geografice ale unor puncte caracteristice din fiecare din cele patru sectoare, cu o precizie de o zecime de secundă de arc.

Metoda de cercetare geofizică preconizată a fost magnetometria, cu o metodologie de măsurare adecvată (justificarea petrofizică a acestei alegeri fiind prezenţa zonelor de arsură, cu contrast pozitiv de susceptibilitate magnetică faţă de roca gazdă), eventual completată prin electrometrie, dar măsurătorile magnetometrice pentru stabilirea variaţiei diurne a câmpului geomagnetic au arătat existenţa unor perturbaţii foarte puternice ale acestui câmp, de ordinul zecilor de nanotesla pe parcursul câtorva zeci de secunde, valori care depăşeau cu mult nivelul amplitudinii preconizate a câmpului magnetic anomal datorat unor morminte de incinerare. Cauza acestor perturbaţii puternice este prezenţa unor "curenţi vagabonzi" care pleacă de la instalaţiile electrice ale exploatării miniere, principala sursă fiind transportul electric (alimentat cu curent continuu furnizat de la staţia de redresare din cadrul exploatării). Toate încercările noastre de a surmonta aceste "zgomote" puternice nu au dat rezultate, deoarece impulsurile erau absolut aleatorii şi inegale în diferite puncte în acelaşi moment. Ele au caracter foarte local, fiind generate în fiecare punct de către curenţii electrici vagabonzi din imediata apropiere a solului, intensitatea acestor curenţi fiind la rândul ei funcţie de conductivitatea electrică locală a solului, deci diferind de la un punct la altul.

Această situaţie ne-a obligat să utilizăm în măsură mai mare decât apreciasem iniţial metoda rezistivimetrică (sondaje electrice verticale Schlumberger şi profilare Wenner), dar urmare a întreruperii temporare a alimentării cu curent continuu a instalaţiilor miniere, la solicitarea noastră şi prin bunăvoinţa conducerii Exploatării Miniere, am putut efectua şi cercetări magnetometrice în condiţii de precizie suficiente pentru scopul cercetării noastre.

Măsurătorile rezistivimetrice realizate în sectorul A au permis evidenţierea zonelor ce conţin morminte de incineraţie. Aceste zone ocupă circa 50 % din suprafaţa acestui sector şi indică o foarte probabilă continuare spre vest.

În sectorul B, la N de sectorul A şi de Tăul Secuilor, cercetarea a început cu măsurători de profilare rezistivimetrică, dar faptul că principala zonă anomală de minim coincidea cu o zonă în care stratul superficial de sol fusese îndepărtat prin arătură ne-a determinat să realizăm câteva sondaje electrice verticale, în trei puncte caracteristice ale sectorului. Am constatat astfel că unele anomalii rezistivimetrice de maxim, pe care în cazul unei interpretări neatente le-am fi putut atribui unor zone cu morminte de incineraţie (zonele de arsură prezintă rezistivitate electrică mare), se datorează de fapt prezenţei în imediata apropiere a solului (mai ales în zona centrală a sectorului, care formează o mică ridicare locală), a unui fel de argilă prăfoasă albicioasă, foarte uscată şi friabilă, cu rezistivitate reală de peste 2500 ?m. Acoperirea întregii suprafeţe a sectorului B cu măsurători ale câmpului geomagnetic a condus la cartarea corectă a zonelor cu anomalii generate de prezenţa zonelor de arsură. Comparaţia cu harta rezistivităţii aparente a arătat că aceste zone au ca efect şi creşterea rezistivităţii, dar nu toate anomaliile rezistivimetrice de maxim corespund la astfel de zone.

Examinarea hărţii magnetometrice arată din primul moment că în partea nordică a sectorului B există câteva zone de maxim de mici dimensiuni, mai ales pe marginile de vest şi est ale sectorului, în timp ce în partea sudică anomaliile de maxim ocupă zone extinse, prezentând o tendinţă de alungire pe direcţiile SSV – NNE şi VNV – ESE, perpendiculare una pe cealaltă. Interpretarea arheologică a acestei situaţii ar putea fi aceea că zonele de anomalii locale pot reprezenta morminte individuale, în timp ce celelalte zone anomale pot reprezenta construcţii mai masive, din roci vulcanice nealterate sau cărămidă. În această interpretare, colţul de SV al hărţii ar fi ocupat de o construcţie de relativ mari dimensiuni (cca. 25 m x 20 m), care s-ar fi putut extinde şi mai mult spre V. O altă construcţie, cu latura de circa 8 m, ar putea fi prezentă în zona centrală, iar alta în partea de NV a sectorului B.

În sectorul C cercetarea s-a realizat numai cu metoda magnetometrică. Alura generală a hărţii magnetometrice a sectorului C este asemănătoare cu cea din sectorul B: se constată atât anomalii de mică întindere şi mică amplitudine, împrăştiate pe o mare parte a suprafeţei sectorului şi corespunzând probabil unor morminte de incineraţie, cât şi o abundenţă relativă de anomalii mai largi, de amplitudini şi extinderi mult mai mari, cu corespondent fizico-arheologic probabil în prezenţa în subsol a unor construcţii mai extinse. Colţul de NV al sectorului este ocupat de o zonă anomală de minim, ea suprapunându-se peste o zonă de relief negativ ce se continuă şi spre vest până în sectorul A, constituind probabil o veche albie de pârâu. Aceste valori de minim constituie valorile de fond ale hărţii noastre, faţă de care vom judeca localizarea şi amplitudinea anomaliilor magnetometrice din restul hărţii. În această zonă practic nu avem anomalii de maxim, cu excepţia a două anomalii punctuale care ar putea avea substrat arheologic.

În partea nord-estică a sectorului se află o anomalie puternică (amplitudine cca. 40 nanotesla în raport cu fondul hărţii) de forma unui cerc deformat spre V. Această anomalie corespunde în mod obligatoriu unei construcţii masive din argilă arsă sau din roci vulcanice, cu un diametru de 8 – 10 m, care fie că a fost iniţial circulară dar o parte din materialul de construcţie s-a deplasat spre V ca urmare a distrugerii construcţiei şi dărâmării sale în direcţia respectivă, fie că a avut de la început această formă (această "construcţie" ar putea fi şi un tumul sau o mică haldă, dar datorită dimensiunilor foarte mici ultima variantă este foarte improbabilă).

Imediat la NE de această anomalie (la baza digului de la S de Tăul Secuilor) se află două mici anomalii ce ar putea corespunde unor morminte.

Alte anomalii puternice, cu aceeaşi interpretare fizico-arheologică exprimată mai sus, se află în zona centrală şi în zona sudică a sectorului C.

Una din aceste anomalii, situată în partea central-estică a sectorului, are o formă complexă, fiind constituită de fapt din trei nuclee, locale dar foarte intense, care din cauza apropierii lor reciproce dau impresia de unitate, dar de fapt ele pot fi foarte bine trei entităţi diferite. O altă zonă anomală de amplitudine relativ mare (peste 25 nanotesla) se află în zona central-vestică a sectorului.

Zona sudică a sectorului are o structură magnetometrică mult mai complexă, ea conţinând o mulţime de anomalii de diferite forme, dimensiuni şi amplitudini.

Cea mai puternică anomalie din zonă, din punct de vedere al amplitudinii sale, este situată la limita dintre carourile H2 şi I2, unde se constată existenţa unei anomalii dipolare, având la sud valori maxime de peste 250 nT iar spre nord-est valoarea minimă coboară până la –400 nT. Datorită amplitudinii sale foarte mari şi extinderii mici, considerăm că această anomalie se datorează prezenţei în subsol, în această zonă, a unui obiect metalic, din fier. Probabil că acest obiect metalic nu este foarte recent, pentru că el nu apare izolat, ci într-o zonă în care apar şi alte anomalii magnetice puternice, deci probabil acest obiect metalic aparţine complexului. Acest complex poate fi de formă circulară, cu diametrul de cca. 15 m, având în vedere că anomaliile puternic pozitive se dispun în cerc în jurul unei anomalii negative centrale.

Celelalte anomalii magnetice de maxim, de mici dimensiuni, din cadrul sectorului C nu le vom analiza individual, ele neprezentând particularităţi individuale şi reprezentând probabil efectul unor morminte de incineraţie.

Sectorul D a fost de asemenea acoperit numai cu măsurători magnetometrice. Nu vom face multe comentarii asupra acestei hărţi, deoarece simpla privire a ei, ţinând seama şi de comentariile făcute asupra anomaliilor magnetometrice din sectoarele B şi C, arată prezenţa a peste 50 morminte de incineraţie distribuite pe întreaga suprafaţă a sectorului, reprezentate în harta noastră prin zonele anomale de maxim (colorate în nuanţe de roşu) de mică extindere.

Vom menţiona totuşi că zona anomală intens negativă (albastru închis) din caroul D 4 este generată de o şină de fier înfiptă vertical în pământ pentru a folosi ca stâlp al porţii de intrare din drum în perimetrul îngrădit de proprietarul terenului.

Forma complexului de anomalii din carourile A3 - A4 – B3 - B4 poate indica prezenţa unei construcţii de formă pătrată, cu latura de cca. 12 m.

În final putem aprecia că cercetarea noastră geofizică în zona Tăul Secuilor a fost fructuoasă, în ciuda obstacolelor neaşteptate create de paraziţii industriali provenind de la instalaţiile electrice ale exploatării miniere. Aşa cum ne aşteptam, cercetarea magnetometrică bine proiectată şi executată are o eficienţă arheologică mai mare în cazul nostru concret, ea permiţând, în condiţiile menţionate, evidenţierea individuală a mormintelor de incineraţie, în raport cu cercetarea rezistivimetrică, ale cărei rezultate sunt mai "integrale" chiar prin definiţie.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetarilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu