Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Alba Iulia | Punct: Catedrala romano-catolică "Sf. Mihail" | Anul: 2004

Anul   2004
Epoca
Epoca romană timpurie (sec. I - III);
Epoca migraţiilor (sec. III - VI);
Epoca migraţiilor (sec. VII - XI);
Epoca medievală timpurie (sec. X - XIII);
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade
Epoca romană;
Epoca migraţiilor;
Epoca medievală mijlocie
Categorie
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Alba
Localitate   Alba Iulia
Comuna   mun. Alba Iulia
Punct
Catedrala romano-catolică "Sf. Mihail"
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Istrate Angel
Marcu-Istrate Daniela Veronica
Cod RAN    1026.07
Raport În perioada 2 iunie–1 iulie 2004 au fost efectuate sondaje arheologice în interiorul Catedralei romano-catolice din Alba Iulia, respectiv în interiorul sacristiei (S36, 36A şi 37) şi în interiorul şi exteriorul capelei Lászay (S41 şi 42). Dimensiunile şi amplasarea sondajelor au fost cele stabilite de beneficiar, în funcţie de lucrările, pe care acesta intenţionează să le realizeze în cele două compartimente. Cotele folosite în text şi planşe sunt raportate la Wagriss-ul general folosit de proiectant. Secţiunile şi mormintele sunt numerotate în continuarea celor din anii anteriori. Materialul arheologic descoperit a fost predat beneficiarului.
Sacristia:
Au fost realizate următoarele săpături:
-S36 cu dimensiunile iniţiale 2x2 m, extinsă ulterior la 3,7x3,8 m, în colţul de NE al încăperii.
-S36 A cu dimensiunile 3,4x1 m. Această secţiune a prelungit S 36 până la peretele de V al capelei, dar datorită lăţimii mici nu a putut fi adâncită atât cât ar fi fost necesar pentru cercetarea fundaţiei romanice.
-S37 cu dimensiunile 2,5x2,5 m, în colţul de SV al încăperii.
Zidul bisericii romanice:
În S36 şi 36 A, a fost cercetat parţial zidul catedralei romanice, respectiv limita estică şi umărul sudic al corului. Săpătura s-a adâncit până la –2,54 m, oprindu-se în stratul arpadian.
În zona cercetată, la extremitatea estică a peretelui sudic al corului, se află un pilastru de articulare, decroşat faţă de linia peretelui cu aprox. 0,3 m. Fundaţia romanică pare să fi fost concepută din start cu un decroş suficient de mare pentru a asigura o fundaţie continuă pilaştrilor de articulare, care se dezvoltă ritmic pe toată suprafaţa.
În zidăria fundaţiei se disting cu claritate două segmente:
- o zidărie din bolovani de piatră înecaţi în mult mortar, cu limita superioară la –2,12 m. În stadiul actual al cercetărilor nu excludem posibilitatea ca acest segment să fie moştenit din epoca romană, în primul rând din cauza traseului său oblic faţă de linia elevaţiei romanice.
- două asize din blocuri de piatră, cu limita superioară la –1,35-1,33 m. Blocurile de piatră sunt refolosite, între ele aflându-se şi un fragment de altar roman.
De la acest ultim nivel se dezvoltă elevaţia, construită din blocuri de piatră aşezate în operă cu multă grijă pentru obţinerea unui parament uniform. Soclul profilat se află între –0,22 şi –0,42 m, de unde rezultă un soclu zidit înalt de aprox. 0,9 m. Pe cea mai mare parte a suprafeţei profilul a fost distrus în etapa barocă, fiind martelat şi zona reparată pentru crearea unui plan vertical uniform. Umărul corului avea, la nivelul elevaţiei, o lungime de 0,86 m, la capătul căreia a fost surprins primul bloc de piatră din structura absidei semicirculare.
Nivelul de construcţie, pe care îl atribuim catedralei este un strat format din aşchii de calcar, a cărui parte superioară oscilează la –1,66-1,7 m. Această depunere se întâlneşte pe toată suprafaţa investigată în ultimii ani prin săpături arheologice, iar în secvenţele înregistrate în această campanie este suprapusă de un strat, ce aparţine deja sec. al XIV-lea. Trebuie să admitem astfel că primul bloc de piatră din structura celui de-al doilea segment al fundaţiei romanice era vizibil cel puţin parţial deasupra nivelului de călcare din acel moment.
Fundaţie intermediară:
În S36 şi 36 A a fost surprinsă o zidărie, care se dezvoltă oblic dinspre umărul corului romanic (lăţime de 1,7 m de la peretele gotic) spre E (lăţime 2,3 m de la peretele gotic). Această structură a fost realizată într-o etapă intermediară, între catedrala cu absida romanică, căreia i se adosează şi corul gotic: atât peretele de S al corului cât şi contrafortul sunt aşezate pe ea. În campaniile anterioare această zidărie a fost surprinsă pe latura de S a corului şi în exteriorul sacristiei. Toate observaţiile efectuate până în prezent indică faptul că această structură a fost gândită ca o fundaţie, ea fiind construită doar până la nivelul la care se păstrează şi astăzi. În stadiul actual al cercetărilor nu putem propune altă funcţiune decât aceea de fundaţie pentru contraforturile corului gotic.
Corul gotic:
În S36 a fost surprins un fragment din latura de S a corului gotic şi, parţial, primul contrafort – ambele aşezate pe o fundaţie mult decroşată, descrisă la punctul anterior. Din peretele de S al corului s-a observat un mic fragment în dreptul uşii, format din 2 asize de blocuri ecarisate, între care intervin pietre mai mici şi fragmente de cărămizi. Structural, acest fragment aparţine fără îndoială soclului zidit al peretelui, aşezat pe fundaţia descrisă la punctul anterior, la –1,52 m. Observaţii mai exacte în această privinţă s-au putut face pe contrafortul păstrat intact sub haina gotică, şi apoi sub cea barocă. Astfel, soclul zidit este realizat din două asize de blocuri de piatră ecarisate, între care s-au folosit pietre mai mici pentru egalizare. Profilul de soclu, păstrat intact de constructorii sacristiei, apare între –0,28 şi –0,46 m, după care elevaţia propriu-zisă se retrage cu 0,1-0,12 m. Soclul zidit are astfel o înălţime de 1 m, iar nivelul de călcare din această etapă este sugerat de fundaţia, pe care stau structurile gotice, în jurul cotei de –1,5 m sau mai sus.
Sacristia gotică:
Planimetria catedralei romano-catolice este cunoscută de multă vreme şi părea exclus ca investigaţiile recente să determine modificări sau completări semnificative în această direcţie. Şi totuşi, un compartiment medieval situat pe partea de S a ansamblului, s-a lăsat descoperit abia acum: o sacristie gotică.
Însumând toate observaţiile efectuate în cursul cercetărilor din anii 2000-2004, acest compartiment poate fi descris astfel:
- clădire rectangulară adosată corului gotic, cu dimensiunile interioare: lungimea 6,5 m pe axa E-V (+/- 0,1 m) şi o lăţime, ce varia între 6,1/6,2 m şi 4,9/5 m, în funcţie de aspectul peretelui de N. Foarte probabil această clădire a avut două nivele, iar colţurile sudice erau susţinute de contraforturi dispuse oblic;
- parterul a fost acoperit cu o boltă în cruce pe ogive, a cărei amprentă se păstrează pe peretele romanic; consola din colţul de SE a fost evidenţiată după îndepărtarea umpluturilor baroce.
- în prima etapă de funcţionare, parterul a avut un nivel de călcare în jurul cotei de –1,42 m. Faţă de acest nivel la +1,36 m se afla linia de naştere a bolţilor ogivale, cu o săgeată de minim 2,18 m, ceea ce înseamnă o înălţime minimă de 3,54 m în dreptul cheilor de boltă.
- diferenţa de nivel dintre sacristie şi cor se situa în jurul cotei de –1 m.
Săpătura limitată, precum şi situaţia stratigrafică destul de ingrată surprinsă în apropierea ruinelor sacristiei gotice, ne împiedică să precizăm cu certitudine, care va fi fost nivelul de călcare din perioada realizării acestei ultime componente medievale a ansamblului. Decroşul fundaţiei gotice este destul de neregulat, oscilând între –1,4 şi -1,5 m, ceea ce stratigrafic corespunde unui strat pământ negru tasat relativ curat cu bulgări de mortar (rar), din care a fost recuperată o statuetă gotică databilă în sec. al XIV-lea. La partea superioară a acestuia o peliculă de mortar a rezultat, cel mai probabil, din construirea sacristiei şi pare să reprezinte totodată baza unui prim nivel de călcare amenajat din lut amestecat cu granule de var, cu partea superioară sclivisită, şi o grosime de 0,33 m. Acest nivel păstrează urmele unui incendiu puternic, care se poate observa şi pe resturile paramentului, şi care marchează o etapă distinctă în evoluţia acestei construcţii.
După incendiu interiorul a fost tencuit şi a fost montată o pardoseală din lespezi de piatră cu grosimea de 0,05-0,06 m, aşezate în strat de mortar, ale cărei amprente s-au păstrat de asemenea pe toate ruinele existente.
Sacristia barocă:
Este imposibil să precizăm în ce stadiu se afla sacristia gotică atunci când a început construcţia barocă. Era aceasta în picioare, parţial ruinată sau demolată aproape complet? În limitele cercetărilor, pe care am avut ocazia să le realizăm în ultimii ani, cea de-a treia variantă pare să fie mai plauzibilă. În orice caz, ruinele erau vizibile la nivelul de călcare din sec. al XVIII-lea, astfel că au fost refolosite şi suprapuse parţial de noua construcţie: peretele sudic a fost construit peste cel baroc, peretele estic a fost alipit la exteriorul celui gotic. Iniţial sacristia barocă s-a întins până la absidiola navei laterale sudice, forma actuală conturându-se la începutul sec. XX.
Stratigrafia:
Stratigrafia în interiorul sacristiei este relativ simplă, fără să aducă surprize faţă de tabloul stratigrafic general, care s-a conturat în ultimele campanii de săpături în imediata apropiere a catedralei. Astfel, stratul cu urme materiale de epocă romană şi post romană, reprezentat aici printr-un prundiş de râu legat cu lut negru, este suprapus de o depunere consistentă de pământ negru afânat, care conţine materiale specific arpadiene. O nivelare cu bulgări de mortar, fragmente de cărămidă şi aşchii de piatră amestecate cu pământ, a cărei parte superioară se află la –1,86 m este foarte probabil legată de pregătirea suprafeţei, la începuturile evului mediu, pentru intensele activităţi constructive, care urmau să se desfăşoare pe acest amplasament. Cu siguranţă legat de una din ultimele etape de construcţie a catedralei romanice, spre finele sec. al XIII-lea, este stratul de aşchii de calcar, a cărui parte superioară se situează la –1,66-1,7 m, iar în colţul de SV al sacristiei la –2,08 m.
Între construirea catedralei romanice şi finalizarea corului gotic pe suprafaţă s-a depus un strat de pământ negru compact, cu rare fragmente de mortar – probabil rezultat în mare parte din şanţurile săpate pentru fundaţiile gotice. Un nivel de construcţie gotic nu a rezultat din stratigrafia înregistrată în interiorul sacristiei. Din analiza structurilor zidite rezultă faptul că nivelul de călcare al constructorilor se situa în general în jurul cotei de –1,5-1,6 m, la care se află partea superioară a masivei fundaţii, pe care stau peretele sudic şi contraforturile corului, ulterior fiind înălţat cu 0,2-0,3 m.
Demolarea zidurilor la nivelul, la care se păstrează a fost însoţită de o umplere a interiorului cu materiale diverse, în principal cu un pământ negru sfărâmicios cu mult pigment de mortar şi pietre sfărâmate. Din această umplutură au fost recuperate numeroase fragmente de pietre fasonate, cu o faţă acoperită cu văruială şi tencuială subţire, precum şi fragmente de nervuri acoperite cu vopsea roşie. De asemenea remarcăm mai multe fragmente de legături de carte. În sfârşit, înălţarea nivelului de călcare la cota actuală s-a desăvârşit odată cu reorganizarea sacristiei baroce şi construirea actualului zid de compartimentare dinspre V.
Morminte:
În interiorul sacristiei au fost descoperite doar două schelete, M94 şi M95, ambele aşezate în stratul negru, pe care îl considerăm arpadian. Ambele sunt foarte probabil anterioare catedralei actuale.
Capela:
În colţul de SE al capelei Lászay a fost realizat un sondaj, S41, cu dimensiunile 2x2 m, lărgit ulterior la 3x3 m. Scopul sondajului a fost acela de a cerceta fundaţia capelei şi de a obţine un profil stratigrafic în interiorul acesteia. După demontarea pardoselii din lespezi de piatră, s-a constatat că suprafaţa respectivă a fost masiv afectată de intervenţiile din etapa Moller, care au distrus cea mai mare parte a stratigrafiei printr-un şanţ de mari dimensiuni, şi au construit un canal de aerisire în lungul peretelui estic.
Canalul Moller:
Peretele de E al capelei este dublat spre interior de un canal de aerisire realizat în etapa restaurărilor coordonate de Istvan Moller, la începutul sec. al XX-lea. Partea superioară a canalului se află imediat sub pardoseala din lespezi de piatră, la –0,26 m, iar partea inferioară coboară până la –2,7 m. Faţă de peretele capelei, canalul are o lăţime de 0,95 m, iar partea superioară, între –0,26 şi – 0,96 m se încheie în semicerc. Grosimea totală a peretelui din beton este de 0,2 m.
Pentru realizarea acestor intervenţii, pare să se fi efectuat o săpătură perimetrală cu lăţime variabilă, ai cărei pereţi s-au retras neregulat pe măsură, ce se adânceau. În principiu, acest şanţ a fost îngust în lungul pereţilor, lărgindu-se mai mult în zona colţului. Şanţul de pe latura de E: faţă de peretele capelei, la partea superioară are o lăţime de 2,6 m, iar la bază 1,2 m. Pe unele segmente îngustarea şanţului a fost determinată de cauze obiective, precum intersectarea unor morminte (M7, M11) sau a unor fundaţii.
Epoca romană:
În perimetrul cercetat au fost identificate mai multe etape de locuire romană.
- locuinţă cu cel puţin două compartimente, separate printr-un perete cu o grosime de 0,1-0,12 m. În ambele compartimente a funcţionat acelaşi tip de podea din mortar (nisip, var, pietriş) amestecat cu fragmente de cărămidă, partea superioară fiind uniformizată cu praf de cărămidă. În încăperea sudică, în lungul peretelui despărţitor, a fost observat un mic canal de scurgere, cu adâncimea de -0,06 m faţă de nivelul pardoselii. Podeaua, cu partea superioară la –2,74-2,78 m (uşoară pantă spre E) şi o grosime de 0,06 m, a fost amenajată peste o nivelare cu lut galben, groasă de 0,2 m, sub care a fost observată o lentilă de mortar amestecat cu nisip şi pământ.
- al doilea nivel de locuire romană constă dintr-o podea realizată de asemenea din mortar amestecat cu praf de cărămidă, din care s-au păstrat fragmente la –2,11 m, cu o grosime de 0,04 m.
În stadiul actual al cercetărilor rămâne o întrebare deschisă dacă evoluţia dintre cele două podele este una intenţionată, sau stratigrafia descrisă este doar consecinţa umplerii naturale a unei locuinţe abandonate. De asemenea este posibil ca această evoluţie să nu mai aparţină epocii romane propriu-zise ci perioadei migraţiilor, căreia în acest caz trebuie să îi atribuim şi pardoseala 2.
Zid ruinat Z1:
Cea mai veche structură zidită este un zid orientat E-V, cu o grosime de 0,65-0,7 m, numit Z1. Acest zid, aprox. paralel cu elevaţia catedralei, este aşezat pe pardoseala romană, cu talpa la –2,78 m; partea superioară apare demolată destul de regulat la –2 m.
Plasarea cronologică a acestui zid este deosebit de dificilă, în primul rând datorită faptului că stratigrafia în apropiere a fost distrusă cu ocazia intervenţiilor Moller, care l-au dezvelit integral. Evident, dacă aparţine epocii romane, atunci este construit după abandonarea locuinţei. Spre E zidul pare să fi fost demolat la construirea unui alt zid orientat N-S, pe care este aşezat contrafortul romanic.
Între aceste puţine repere, putem concluziona, că ruina în discuţie este fie romană târzie, după abandonarea completă a locuinţei, fie medievală timpurie, anterioară sec. al XIII-lea. Fundaţia romanică a fost construită la o distanţă de 0,1-0,12 m spre S de această ruină, între cele două acumulându-se un strat de pământ negru cu mult pigment de mortar.
Zid ruinat Z3:
Pe latura de E a săpăturii a fost descoperită o ruină orientată N-S, aprox. perpendiculară pe elevaţia catedralei. De la peretele actual al bisericii, ruina are o lungime de 2,7 m, iar lăţimea observată este de 0,5 m, ceea ce înseamnă că limita zidului se află la 1,36 m faţă de peretele estic al capelei. Zidul a fost construit în principal din blocuri de piatră refolosite, iar partea superioară apare demolată neregulat la –1,75-1,97 m. Şanţul de fundare a secţionat pardoseala romană 1 şi s-a adâncit sub nivelul acesteia. La nivelul, la care am avut acces, am putut observa că blocul de piatră de la partea superioară a ruinei este încastrat în fundaţia catedralei, ceea ce ne permite să formulăm următoarele ipoteze:
- Z3 este anterior catedralei actuale şi a fost înglobat în fundaţia acesteia. În acest caz zidul trebuie legat de planimetria primei catedrale.
- Z3 este construit concomitent cu biserica actuală. În acest caz este posibil ca el să fi aparţinut unui portic, reprezentând însă latura de V a acestuia (?). Faptul că şanţul de fundare a zidului a secţionat un mormânt (M11), pe care îl presupunem medieval înclină mult balanţa în favoarea acestei variante.
Peretele de N al bisericii:
După cum s-a mai spus, fundaţia romanică este construită paralel cu ruina numită Z1, astfel încât nu poate fi observată direct decât deasupra cotei de –2,02 m. Zidăria este realizată în principal din blocuri de piatră refolosite, aşezate în operă destul de neregulat, cu şape inegale de mortar între ele.
Capela Lászay:
Dintre toate intervenţiile renascentiste, legate de construirea capelei Lászay , singura accesibilă în mod direct prin săpătură a fost uşa. Peretele de E este ascuns de canalul Moller, iar un sondaj realizat de beneficiar în acest canal indică o fundaţie din bolovani de piatră de dimensiuni medii şi mici. Faţă de elevaţia actuală, fundaţia trebuie să fi fost decroşată spre interior cu 0,3-0,4 m, aşezată la limita zidului ruinat Z3 sau parţial suprapusă pe acesta.
Nivelul de călcare din perioada construirii capelei poate fi situat în jurul cotei de –0,4 m, şi tot aici trebuie situată şi limita dintre o fundaţie realizată din bolovani de piatră şi o elevaţie construită din blocuri ecarisate, eventual intermediată de încă un decroş. Nivelul de călcare după construcţie pare să fi fost cel actual, la –0,12-0,15 m.
Stratigrafia:
Sondajul realizat în capelă este dominat, din punct de vedere stratigrafic, de şanţul realizat de echipa lui Moller, care a afectat cea mai mare parte a suprafeţei, distrugând complet depunerile istorice în apropierea zidurilor.
Segmentele rămase în afara acestei intervenţii moderne sunt însă deosebit de interesante.
Săpătura s-a oprit la nivelul podelei romane 1 ca de altfel şi şanţul Moller. În colţul de SE al săpăturii, în imediata apropiere a zidurilor, Moller a perforat podeaua romană şi a realizat un sondaj cu dimensiunile 0,4x0,4 m, pe care l-am golit şi l-am adâncit atât cât a fost posibil, aprox. 0,9 m. Acest sondaj s-a oprit într-un strat castaniu lutos fără materiale la limita superioară a căruia a fost identificată o peliculă de mortar nisipos amestecat cu pământ, pe care o atribuim primelor activităţi constructive romane din zonă, constând foarte probabil chiar în pereţii locuinţei intersectate. Peste această peliculă s-a realizat o nivelare cu lut galben, peste care s-a amenajat podeaua, cu partea superioară la –2,76-2,79 m.
Un alt nivel amenajat, roman sau post roman, a fost identificat la –2,11 m, între cele două fiind identificate mai multe nivele de umplutură (vezi mai sus epoca romană). Partea superioară a acestora este formată dintr-un lut roşcat amestecat în proporţii variabile cu moloz şi pământ negru, pe care cu această structură îl regăsim pe toată suprafaţa investigată în ultimii ani prin sondaje arheologice. Limita superioară a acestui strat este totdeauna dată de orizontul înmormântărilor medievale la cote cuprinse între –1,7 şi –2,31 m.
Pământul negru, în care sunt săpate gropile mormintelor este delimitat de un strat cu mult mortar, respectiv de o depunere de mortar alb gălbui cu fragmente de calcar şi pământ, cu partea superioară la cote variabile, între –1,3 şi –1,42 m. Am presupus că aceste straturi sunt nivele de construcţie, şi ele corespund într-adevăr cu primul decroş al fundaţiei navei la –1,42 m. Legat de diferite etape de construire a catedralei actuale trebuie să fie şi o depunere consistentă de mortar alb gălbui cu mult pietriş şi fragmente de calcar, cu partea superioară la –1,09 m, precum şi variantele sale cu partea superioară la –0,92 m. Desigur, în condiţiile, în care nu a fost posibil să observăm aceste straturi în conexiune cu structurile zidite, precizările de mai sus trebuie admise cu titlu de ipoteză, până la o viitoare confirmare prin eventuale alte săpături. Remarcăm faptul că aceste straturi, formate aproape exclusiv din materiale de construcţie, sunt mult mai consistente aici decât în oricare alt punct investigat prin cercetări arheologice în apropierea catedralei. Ele sunt depuse în etape diferite şi teoretic ar putea să fie legate şi de alte clădiri decât cele existente astăzi, precum un eventual portic.
Faptul că majoritatea mormintelor se află sub aceste straturi confirmă observaţia mai veche potrivită căreia cimitirul aparţine în principal catedralei din sec. al XII-lea.
Structura zidului bisericii sugerează un nivel de călcare în perioada construcţiei la –0,82-1 m. Până la edificarea capelei acest nivel a crescut (sau a fost crescut) la –0,38 m printr-o umplutură de pământ negru cu mult pigment de mortar, fragmente de cărămidă şi ţiglă, mici fragmente de piatră.
Morminte:
Suprafaţa ocupată astăzi de capela Lászay a fost evident un loc preferat pentru înmormântările medievale, care înregistrează aici o densitate de 10 morminte pe m2, dacă luăm în calcul suprafaţa neafectată de şanţurile Moller. Practic o asemenea densitate a cimitirului nu a fost sesizată până în prezent în exteriorul bisericii.
Mormintele 96, 98 şi 99 se suprapun parţial, între –0,82 şi –1,24 m. Gropile lor se opresc în straturile de mortar şi ele sunt foarte probabil realizate după construirea catedralei actuale. Scheletul 98 a fost înhumat într-un sicriu din lemn, după cum indică cuiele recuperate din apropierea lui. Probabil în aceeaşi situaţie se află şi M97, deşi situaţia stratigrafică, din care a fost recuperat este mai puţin coerentă.
Mormântul 100 este realizat după construirea capelei, în interiorul acesteia. Groapa mormântului a fost surprinsă la limita de N a săpăturii, astfel că scheletul nu a fost cercetat, rămânând în profil.
Celelalte 5 morminte sunt anterioare clădirilor existente, ele încadrându-se cel mai probabil cimitirului dezvoltat în jurul primei catedrale.
Mormintele 102, 103 şi 105 sunt prevăzute cu o cistă rudimentară, realizată din cărămizi romane refolosite (mai mult fragmentare). La mormintele 102 şi 105, ambele de copii, s-a păstrat şi capacul cistei, format de asemenea din cărămizi. Mormântul 103, de adult, probabil nu a fost acoperit, ci doar groapa dreptunghiulară a fost căptuşită cu cărămizi. Aceste morminte sunt grupate în partea de NV a săpăturii, orientarea lor este puternic deviată spre S, şi sunt parţial suprapuse. Această topografie ca şi maniera de înhumare le indică drept un grup distinct.
Mormântul 101 este anterior grupului cu ciste, scheletul fiind aşezat direct pe podeaua romană 2 şi orientat corect V-E. Craniul a fost găsit întors cu faţa în jos, iar oasele inferioare ale picioarelor sunt dislocate, deşi nu este evident că ar fi fost deranjat, decât eventual în zona piciorului drept. Mormântul se individualizează şi prin prezenţa pigmentului de cărbune, şi de asemenea printr-un strat subţire de lut roşcat, care îl acoperă. El aparţine unui alt orizont, pe care deocamdată nu îl putem defini.
Mormântul 104, aşezat direct pe podeaua romană 1, este şi singurul care a avut drept inventar un fragment de monedă, încă neidentificată. Mortul a fost învelit probabil într-un giulgiu şi aşezat direct într-o groapă dreptunghiulară lată de 0,65 m, dar nu suficient de lungă astfel încât defunctul a fost poziţionat oblic. Este cel mai vechi dintre toate mormintele investigate şi uşor suprapus de M101.
Sondajul exterior:
La solicitarea beneficiarului, în exteriorul capelei a fost executat un sondaj pe latura de E a scării. S-a constatat că scara are o fundaţie din beton, realizată foarte probabil în etapa Moller. Faţă de limita estică a stâlpului scării, fundaţia este decroşată cu 0,25 m, cu partea superioară la –1,21 m, şi se adânceşte oblic până la –1,83 m. Până la –2,14 m săpătura s-a realizat în groapa unei canalizări (21), iar sub această limită în umplutura de epocă romană, un lut roşcat amestecat cu pământ (20 a).
Materiale:
Deşi întreg pământul cercetat în cele două interioare a fost cernut, inventarul arheologic este extrem de sărac. În interiorul sacristiei au fost descoperite în principal materiale din sec. XI-XIII, iar acolo unde s-au atins straturile romane au apărut şi câteva fragmente ceramice din această epocă.
Ceramica din epoca arpadiană aparţine tipurilor bine cunoscute: oale borcan decorate cu rotiţa, cu benzi de striuri orizontale uneori combinate cu linii în val, respectiv decorate pe umăr cu împunsături realizate cu un instrument asemănător unei furculiţe. În materialele, care pot fi încadrate mai strâns în sec. XI-XII remarcăm fragmente decorate pe tot corpul cu benzi de linii în val, precum şi câteva fragmente din marginea superioară sau din corpul unor căldăruşe din lut.
Materialul din sec. următoare este extrem de redus. Cel mai reprezentativ obiect de inventar, deja menţionat în text, este statueta din argint aurit, databilă cel mai probabil în sec. al XIV-lea. Alături de aceasta pot fi menţionate câteva fragmente ceramice din sec. XIV-XV şi de asemenea câteva legături de carte din argint, confecţionate probabil în sec. al XV-lea.
Rezumat
English Abstract Surveys were conducted inside the Roman-Catholic Cathedral in Alba Iulia, namely inside the vestry and inside and outside Laszay chapel. The sizes and location of the surveys were those established by the client, according to the works, that the latter intends to carry out in the two compartments. The Gothic vestry. From the partial research of the Romanesque cathedral wall it was found that the foundation was designed with a breaking step large enough to provide a continuous foundation to the articulation pillars. The Gothic choir adjoins a rectangular building with the south corners supported by oblique abutments. The Baroque vestry at first extended to the small apse of the south lateral nave, whose current form shaped in the early 20th century. Stratigraphically we identified material traces from the Roman and post-Roman periods, overlapped by an Arcadian layer, followed by a layer probably relating to the preparation of the surface for the constructive activity from the Early Middle Ages.
The Chapel
In the south-east corner of Laszay chapel we distinguished two occupation phases from the Roman period: the first one is characterized by a dwelling with at least two compartments, and the second Roman occupation level has a floor made of mortar mixed with brick powder. The oldest masonry structure is a wall almost parallel to the elevation of the cathedral and built directly on the Roman flooring. It is difficult to specify to what period dates this construction (either the late Roman period, or the Early Middle Ages - earlier than the 13th century) because of the interventions from the 20th century.
We found a layer with mediaeval graves belonging to the cathedral from the 12th century, and we excavated ten of them. Two of the deceased were buried in wooden coffins, and the rest in cists or in the bricked pit.
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO
Priveşte aceeaşi imagine într-o fereastră nouă" href="http://foto.cimec.ro/cronica/2004/017/rsz_0.jpg" onClick="resizephoto();"> Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2004. Raportul nr. 17, Alba Iulia, Catedrala romano-catolică Priveşte aceeaşi imagine într-o fereastră nouă" title="Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2004. Raportul nr. 17, Alba Iulia, Catedrala romano-catolică "Sf. Mihail"" class="imgalbumspec"/> Priveşte aceeaşi imagine într-o fereastră nouă" href="http://foto.cimec.ro/cronica/2004/017/rsz_1.jpg" onClick="resizephoto();"> Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2004. Raportul nr. 17, Alba Iulia, Catedrala romano-catolică Priveşte aceeaşi imagine într-o fereastră nouă" title="Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2004. Raportul nr. 17, Alba Iulia, Catedrala romano-catolică "Sf. Mihail"" class="imgalbumspec"/>


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu