Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Alba Iulia | Punct: Str. Mihai Viteazu, nr. 21 (Palatul Episcopiei romano-catolice) | Anul: 2004

Anul   2004
Epoca
Epoca romană timpurie (sec. I - III);
Epoca medievală timpurie (sec. X - XIII);
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII);
Epoca modernă (sec. XIX - XX)
Perioade
Epoca modernă;
Epoca romană;
Epoca medievală mijlocie
Categorie
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Alba
Localitate   Alba Iulia
Comuna   mun. Alba Iulia
Punct
Str. Mihai Viteazu, nr. 21 (Palatul Episcopiei romano-catolice)
Sector   
Toponim   Apulum
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Istrate Angel
Marcu-Istrate Daniela Veronica
Cod RAN    1026.08
Raport În perioada 2 iunie–1 iulie 2004, în spatele palatului Arhiepiscopiei romano-catolice din Alba Iulia, la corpul bucătăriilor, a fost efectuată o săpătură pentru canalizarea apelor pluviale şi pentru realizarea unui dren.
Iniţial au fost realizate 3 secţiuni:
- S38 cu dimensiunile 3,8x3 m, pentru identificarea canalizării principale, cu scopul ca aceasta să fie reutilizată pentru nevoile actuale ale palatului. Secţiunea a fost trasată cu latura de N la distanţă de 3 m de corpul A al palatului.
- S39 cu dimensiunile 2x2 m, în unghiul format de clădirile A şi B.
- S40 cu dimensiunile 2x2 m, în unghiul format de clădirile B şi C.
Ulterior săpătura a fost extinsă în lungul zidurilor palatului, după cum urmează:
- S39y în lungul clădirii A, cu lungimea de 7,5 m şi lăţimea de 1 m.
- S39x în lungul clădirii B, între S39 şi S40, cu lungimea de 9 m şi lăţimea de 1 m.
- S40x în lungul clădirii C, între S40 şi parapetul rampei bastionului, cu lungimea de 1,8 m şi lăţimea de 1 m.
- S43 cu dimensiunile 3x1,5 m a prelungit S39x spre S, pentru cercetarea turnului.
Se înţelege că dimensiunile şi amplasarea sondajelor au fost cele stabilite de beneficiar, în funcţie de lucrările, pe care acesta intenţionează să le realizeze în suprafeţele respective. Scopul acestor săpături a fost descărcarea terenului de sarcină pentru efectuarea lucrărilor amintite. Observaţiile arheologice efectuate în această zonă pot fi apreciate ca destul de sumare, din cauză că săpăturile foarte înguste nu au permis atingerea unor adâncimi corespunzătoare pentru cercetarea fundaţiilor şi obţinerea unor profile stratigrafice coerente.
Clădirea A
Zidul estic al clădirii A a fost dezvelit pe toată lungimea prin secţiunea S39y.
Fundaţia este realizată din bolovani de piatră şi fragmente de cărămidă aşezate în operă destul de regulat, cu o cantitate mică de liant între ele. Faţă de elevaţie, fundaţia este puternic decroşată, cu 0,4 m la intersecţia cu clădirea B, respectiv 0,6 m la colţ. Pe latura de S acest decroş devine încă mai pronunţat, ajungând la o lăţime de 0,75 m. Limita superioară a fundaţiei coboară în pantă destul de accentuată dinspre N (-1 m la intersecţia cu clădirea B) spre S (-1,22 m la colţ). La o distanţă de 4,7 m de colţ se naşte un al doilea decroş, la –0,86 m, urcând uşor spre S până la –0,8 m. Acest decroş, cu o lăţime maximă de 0,1 m, respectiv 0,15 m la colţ şi pe latura sudică, a avut probabil scopul de a corecta linia elevaţiei, uşor deviată pe decroşul principal.
Elevaţia este construită din bolovani de piatră şi numeroase cărămizi (întregi şi fragmentare), aşezate în operă cu deosebită grijă pentru obţinerea unui parament regulat. Colţul este realizat din blocuri de piatră făţuite. Pe zidărie s-a păstrat urma unei deschideri, cu latura de V la 2,44 m distanţă de colţul clădirii şi o lăţime de 1,55 m. În forma descoperită, deschiderea este obturată cu o zidărie mixtă, în care predomină cărămida şi în care regăsim şi două fragmente dintr-un ancadrament din piatră.
În limitele accesibile în săpătură, până la –1,67 m, fundaţia corpului A este în mod evident adosată fundaţiei corpului B. Elevaţia celor două clădiri pare însă ţesută, sau dacă este adosată, atunci operaţiunea a fost făcută cu mare măiestrie. Paramentul celor două corpuri este foarte asemănător, dar nu identic, la corpul A procentul cărămizilor fiind mult mai mare. Observăm de asemenea că la corpul A lipseşte tencuiala pierdută, pe care o regăsim la corpul B.
Clădirea B
Clădirea B a fost construită în două etape, numite B1 şi B2, limita dintre ele situându-se la 3,5-3,6 m distanţă de clădirea C. Informaţiile arheologice, limitate de săpătura îngustă, nu ne permit să precizăm cu certitudine care a fost raportul cronologic dintre cele două, dar foarte probabil clădirea B1 a fost prima.
Clădirea B1 a avut o lungime de 9,5 m, fiind prevăzută la extremitatea de E cu un bastion, care îmbrăca probabil întreg colţul. Din planimetria acestuia a fost identificat în săpătură doar un turn dreptunghiular dispus perpendicular pe colţ. Peretele sudic al clădirii a fost aşezat pe o ruină, foarte posibil fundaţia laturii de vest a castrului roman.
Zidul roman are o fundaţie realizată din bolovani de piatră de dimensiuni mici, fără mortar, cu partea inferioară la –3,9 m, aşezată într-un strat de pământ negru. Partea superioară a acestei zidării se află la –3,38 m, nivel la care începe o zidărie (elevaţie?) din blocuri de piatră făţuite, ieşită în consolă cu 0,12 m. Înălţimea asizei inferioare este de 0,42-0,46 m, iar din cea de-a doua asiză se păstrează doar două blocuri, cu partea superioară la –2,62 m. Limita superioară maximă a zidului refolosit se află la –1,94 m, dar nu este clar dacă între –2,62 şi –1,94 m avem de-a face cu acelaşi zid, sau eventual cu o etapă intermediară. Indiferent care va fi fost situaţia, în momentul construirii clădirii B1 zidul vechi era ruinat la cote variabile, între –1,94 şi –3 m, iar zidăria medievală s-a mulat pe acest contur.
Fundaţia clădirii B1 este realizată din bolovani de piatră şi cărămizi cu dimensiunile 0,28x1,35/0,14x0,45/0,05 m. Elevaţia este construită predominant din piatră, dar destul de multe fragmente de cărămizi au fost utilizate pentru egalizarea paramentului şi obţinerea unei suprafeţe plane, acoperită ulterior cu o tencuială pierdută. În interiorul turnului această tencuială coboară până aproape de limita zidului vechi refolosit, la acelaşi nivel cu tencuiala care acoperă şi cei trei pereţi ai turnului. După cum indică decroşul fundaţiei, nivelul de călcare din perioada construirii corpului B1 trebuie să se fi aflat la –0,9-1 m, respectiv cu 1,8 m (medie) mai jos decât nivelul actual. Aceasta înseamnă că iniţial clădirea a fost concepută cu un parter înalt, astfel încât ferestrele se aflau la un nivel mult mai puţin accesibil decât în prezent.
Turnul. Clădirea B1 a fost prevăzută, la extremitatea de E, cu un turn rectangular, cu dimensiunile interioare 1,75x2,1 m, şi ziduri groase de 1,1-1,2 m. Turnul este construit concomitent cu corpul B1, dar pe segmente destul de lungi zidurile lor nu sunt ţesute. Nivelul inferior a fost acoperit cu o boltă semicilindrică, care se sprijinea în grosimea pereţilor: 0,4 m pe latura scurtă sudică, respectiv 0,2 m pe lateralele E-V. Un fragment de boltă se păstrează în colţul de SE. Bolta nu era însă încastrată în zidăria palatului, unde îi corespunde un simplu arc de descărcare.
În interior, între –1,1 şi –4,06 m, s-a săpat într-o umplutură compactă din cenuşă care conţine în principal materiale databile în sec. al XVI-lea, dar şi câteva fragmente databile în sec. al XVII-lea. Sub acest nivel apare un moloz galben cu fragmente de piatră, foarte curat, şi apoi ne-am oprit într-un pământ gri amestecat cu pietre şi mortar, afânat. Nici un material nu a fost recuperat din aceste straturi.
Zidurile sunt demolate la cote inegale, între –0,4 m şi –0,7 m, în general pe linia rezultată din desfacerea bolţii din cărămidă. La nivelul la care se păstrează astăzi, el a fost demolat de constructorii cetăţii Vauban, sau eventual a fost preluat de aceştia în starea respectivă.
Corpul B2
Limita dintre clădirile B1 şi B2 nu este suficient de clară, fiind distrusă, în segmentul investigat de noi, de o canalizare ulterioară. Aceasta se află probabil la limita laturii estice a turnului, dar o localizare milimetrică va fi cu siguranţă oferită de o eventuală cercetare a paramentului. Din peretele de S al acestei clădiri a fost cercetat un segment lung de 3,5 m, până la limita corpului C adosat.
Până la –1,8 m, adâncimea maximă a săpăturii, nu a fost atinsă talpa fundaţiei. Fără să existe un decroş propriu-zis, în structura peretelui se diferenţiază cu claritate două segmente:
- segmentul A, în partea inferioară, este construit în principal din fragmente de blocuri de piatră refolosite, cu pietre mai mici şi rare fragmente de cărămidă pentru egalizare. Partea superioară a acestui segment este marcată printr-un nivel cu pietre mai mici şi cărămizi, la –0,26-0,34 m.
- segmentul B, peste cota menţionată, este construit în principal din bolovani de piatră de dimensiuni variabile, cu rare fragmente de cărămidă folosite pentru egalizare. Prima tencuială aplicată pe acest zid are limita la +0,5 m, aparţinând fără îndoială etapei austriece.
Dat fiind că se află pe aceeaşi direcţie cu peretele clădirii B1, putem să admitem că şi în cazul de faţă este suprapusă ruina romană, aflată la o adâncime oarecare, poate apropiată de cea descrisă în interiorul turnului. Segmentul A este construit, evident, din blocuri de piatră refolosite, dar este puţin probabil ca el să reprezinte ruina romană. În ce măsură ar putea fi însă o etapă intermediară, de refacere medievală a laturii de V a castrului, este greu de spus în limitele acestei săpături. Aşa cum am arătat şi în cazul peretelui clădirii B1, această ipoteză rămâne a fi verificată pe viitor.
Când a fost construit corpul B2, aceasta rămâne iarăşi o întrebare deschisă. Cercetarea de parament va stabili cu uşurinţă raportul dintre clădirile B1 şi B2, prin simpla îndepărtare a tencuielii de pe elevaţia actuală a palatului în acest sector. Ceea ce putem afirma cu certitudine în această etapă este că acest corp de clădire exista la începutul sec. al XVIII-lea.
Etapa austriacă:
În săpăturile efectuate în apropierea palatului etapa austriacă se individualizează prin sistematizarea generală a pământului în vederea creării diferenţelor de nivel necesare amenajării şi funcţionării fortificaţiei Vauban şi prin crearea unui sistem de canalizări care, în cea mai mare parte, se află şi astăzi în funcţiune. Canalizarea principală se dezvoltă pe direcţia E-V, se află la 4,8 m distanţă de latura sudică a corpului A al palatului, şi avea o lăţime estimată la 1,3-1,4 m. Pereţii erau construiţi foarte probabil din piatră şi cărămidă, iar partea superioară, boltită, din cărămidă. Perpendicular pe canalul principal a fost identificat un alt canal, de dimensiuni mai mici, prin care erau canalizate reziduurile de la corpul A al palatului. Canalizarea N-S. La limita dintre corpurile B1 şi B2 a fost construită o canalizare din cărămidă în care se deversau reziduurile de la etaj, prin intermediul unui canal înzidit, larg de 0,82x0,53 m. Parapetul rampei bastionului. Amenajarea bastionului este, cel puţin parţial, ulterioară construirii canalizării, pe care o suprapune. Rampa bastionului este susţinută spre N de un parapet zidit din piatră şi cărămidă, care devine mai gros pe măsură ce se adânceşte. Până la –0,8 m, limita săpăturii în acest sector, nu a fost atinsă talpa fundaţiei. Corpul C este ultima construcţie realizată în zona investigată, ulterioară parapetului rampei bastionului şi, evident, ulterioară corpului B. Fundaţia este realizată din bolovani de piatră şi rare fragmente de cărămidă, cu talpa la –0,24 m şi un decroş vizibil la +0,33 m, ceea ce indică o înălţime a fundaţiei de -0,57 m. Elevaţia este realizată în principal din cărămidă şi bolovani mai mari de piatră, între care destul de multe fragmente de blocuri refolosite. Limita superioară a fundaţiei corespunde şi cu limita primei tencuieli pe acest parament.
Stratigrafia:
Suprafaţa cercetată se află pe berma şi în şanţul castrului roman, refolosit apoi de primele etape ale cetăţii medievale. Limita inferioară a şanţului o presupunem în jurul cotei de –6 m, iar partea superioară a bermei corespundea cel mai probabil cu limita fundaţiei romane, la –3,4 m, dar săpătura noastră s-a adâncit în medie până la –1,66 m: această diferenţă delimitează singură orizontul cunoştinţelor noastre despre suprafaţa în discuţie.
Materiale:
Din săpăturile efectuate în exteriorul corpului bucătăriilor a rezultat o cantitate destul de mare de inventar arheologic, constând în principal din ceramică. Aprox. jumătate din acest inventar aparţine sec. XVIII-XIX, când în zona investigată s-au realizat lucrări de sistematizare verticală care au dislocat cantităţi însemnate de pământ.
Cele mai vechi obiecte de inventar nu par să coboare mai jos de sec. al XVI-lea şi au fost recuperate aproape exclusiv din straturile de cenuşă aflate fie în interiorul turnului, fie în exteriorul acestuia, spre E, în suprafaţa presupusului bastion de colţ. Au fost descoperite două vase întregi şi fragmente din alte 20-30 de vase întregibile, reprezentând materialul obişnuit pentru această perioadă. Formele principale sunt: oale borcan fără toartă, oale cu o toartă, castroane, ceşcuţe. Aşa cum am avut ocazia să constatăm şi din săpăturile anterioare, ceramica acestei perioade este bine lucrată, cu pereţi extrem de subţiri; proporţia materialului smălţuit în interior în verde şi, mai rar, în galben maroniu, nu depăşeşte 15%.
Din aceeaşi perioadă au fost descoperite şi numeroase fragmente de cahle oale – probabil o sobă întreagă aruncată în cenuşă la limita dintre corpurile B şi C.
Cele mai spectaculoase fragmente aparţin unor obiecte create în atelierele habane de la Vinţu de Jos. În primul rând trebuie să remarcăm un obiect decorativ în formă de blazon reprezentând însemnele principelui Gabriel Bethlen, realizat din ceramică smălţuită policrom şi aurită; au fost descoperite fragmente din 3 sau 4 exemplare. Piesele foloseau cel mai probabil pentru decorul parietal, dar nu este exclus să provină şi din coronamentul unei sobe monumentale. Ceramica habană este reprezentată şi prin fragmente din câteva vase de lux lucrate din pastă fină albă (un fel de semifaianţă), compactă şi bine arsă, acoperite cu smalţuri policrome şi decorate prin pictare. Remarcăm dintre acestea un fragment de pocal.
Din cenuşă, dar şi din alte puncte ale săpăturii, provin câţiva baluştri sculptaţi în piatră, care au făcut parte din structura unei scări monumentale.
Rezumat
English Abstract Behind the Roman Catholic Diocese Palace in Alba Iulia an excavation was conducted to carry out rain water drainage pipes. At first three sections were carried out, but later the excavation extended along the palace walls. The archaeological finds in this area can be considered to be rather scarce, as the very narrow excavations did not make it possible to attain adequate depths that would have enabled us to excavate foundations and to attain coherent stratigraphical profiles.
Building A
The foundation of the east wall is made up of stones and brick fragments laid regularly, with a small quantity of binding matter between them; it is added to the foundation of the building B. The faces of the walls of the two buildings are very similar, but not identical, as at the building A the percentage of bricks is much higher.
Building B was built in two phases. The south wall of the building stands on a ruin, very likely the west side of the Roman camp. The Roman wall stands on a foundation made out of small stones, without mortar. The foundation of building B is made out of stones and bricks, and the elevation is built mostly of stone.
During the Austrian period the general land systematization was carried out in order to give way to the level differences necessary for the building and functioning of the Vauban fortification and a sewerage system was developed, most of it in operation to this day.
The excavated area lies on the berm and in the trench of the Roman camp, reused during the first phases of the mediaeval fortress. The lower border of the trench is supposed to be about -6 m deep, and the upper part of the berm must have corresponded to the bottom of the Roman foundation, at -3.4 m.
compact white fabric, covered by many-coloured enamels and decorated by painting.
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu