.
Bucureşti | Punct: Calea Victoriei, nr. 37 B - fundaţiile Hanului Filaret | Anul: 2004
Anul:
2004
Epoca:
Epoca medievală timpurie (sec. X - XIII);Epoca medievală (sec. XIII -XVIII);Epoca modernă (sec. XIX - XX)
Perioade:
Epoca modernă;
Epoca medievală mijlocie
Categorie:
Civil;
Domestic
Județ:
Bucureşti
Localitate:
Bucureşti
Comuna:
mun. Bucureşti
Punct:
Calea Victoriei, nr. 37 B - fundaţiile Hanului Filaret
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Mănucu-Adameşteanu Gheorghe responsabil Muzeul Municipiului Bucureşti
Mărgineanu-Cârstoiu Monica Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Cod RAN:
Raport:

La începutul anului 2004, au fost reluate lucrările arheologice de salvare pe amplasamentul din Bucureşti, Calea Victoriei nr. 37 B: cu această ocazie au fost dezvelite mai multe segmente de ziduri din cărămidă, anterioare Teatrului Naţional, ce par să aparţină Hanului Filaret.
În camera A, în colţul de SE, au fost descoperite fundaţiile a două ziduri (Z1, spre N, cu o lungime de 1,67 m, şi Z2, spre V, cu... o lungime de 1,15 m), perpendiculare (dimensiuni cărămizi 23?11,5?3,5 cm), groase de 0,56 m, tăiate de latura de S a fundaţiei porticulului de intrare. Toată ceramica descoperită aici se datează larg în sec. XVIII-XIX.
În camerele 21 şi 22, aflate în vecinătatea laturii de N a Teatrului Naţional, a fost surprinsă o încăpere din care se păstrează trei laturi; în construcţia zidurilor au fost utilizate cărămizi de trei dimensiuni (2,35?0,11?0,35 m; 0,23?1,15?0,03 m; 0,23?0,11?0,03 m). Stratigrafic, această structură precede Teatrul Naţional, putând fi atribuită sec. XVIII-XIX. Descoperirile arheologice din camera 21 se limitează la fragmente ceramice din sec. XVIII-XIX.
Cele două complexe din zidărie se află nu departe de zidurile atribuite Hanului Filaret; datarea lor în sec. XVIII-XIX poate fi un argument în sprijinul apartenenţei lor la amenajări ale hanului.
Precizări în legătură cu construcţia şi compartimentarea acestuia speram să ne ofere lucrările ce s-au desfăşurat în zona de NE a amplasamentului, în perioada 16 august-6 septembrie 2004: suprafaţa cercetată a fost "delimitată", spre E, de un post de transformare a energiei electrice şi spre V, de o reţea de cabluri de înaltă tensiune. După îndepărtarea asfaltului şi a unei plăci de beton, s-a trasat o casetă cu o lungime de 16 m (orientată N-S) şi cu o lăţime de 4,5 m (de la E spre V); această suprafaţă a fost împărţită în patru carouri (de 4?4,5 m), numerotate de la S spre N.
În caroul 1, la -2,1 m, faţă de nivelul asfaltului, a fost reperată coama unui zid din cărămidă (B), dispus paralel (la cca. 2,5 m, spre E) cu zidul dezvelit în primăvara anului 2004. Cercetarea acestor ziduri intermediare (cu grosimea de numai 0,25-0,3 m) a fost împiedicată de reţeaua de cabluri de înaltă tensiune, al căror traseu suprapune perfect pe cel al zidurilor menţionate şi care în momentul "pozării" a contribuit la demantelarea zidurilor.
Faza probabil cea mai veche a zidurilor dezvelite de săpăturile arheologice este reprezentată de un zid lung de 3 m (A), aflat la 4 m sub cota 0.00 (cotă care reprezintă nivelul Căii Victoriei, considerat în dreptul amplasamentului fostului teatru). Limitele laterale actuale ale acestui element, despre care se poate presupune că reprezintă vestigiile unei pivniţe, par să se întoarcă spre V. Fundaţia, adâncă de 2 m, este realizată din cărămidă legată cu mortar. Date fiind informaţiile stratigrafice descifrabile pe malul sudic al săpăturii, este posibil ca o porţiune de cca. 0,5-0,6 m din acest element, la partea sa superioară, să reprezinte elevaţia edificiului.
Fragmentul de construcţie este suprapus de un zid dezvelit pe o lungime de cca. 13 m; acesta reprezintă o fundaţie, aparent formată din trei tronsoane fracturată de tasările inegale in trei aparente tronsoane. Se pot observa, la cele două capete corespunzătoare limitei casetei arheologice, pe porţiuni de cca. 1,5 m (la N), respectiv 0,7 m (spre S), tălpi de cărămidă formate din patru-cinci asize la N şi în jur de trei asize la S. Pe o porţiune lungă de aprox. 2,4 m deasupra fundaţiei vechi (A) şi suprapunând-o aproape în totalitate, se observă o talpă analogă din cărămidă. Două ziduri de compartimentare (B, B’ cu grosimi 0,3 m şi 0,34 m), delimitează împreună cu o succesiune de încăperi a căror lăţime nu depăşea 2,4 m. Între aceste ziduri se pot observa trei tronsoane de ziduri (de la S la N notate a, b şi c). Grosimea acestor ziduri este de 0,43, 0,44, respectiv 0,43 m. Între fragmentele a şi b se află un strat de cărămizi dispuse pe cant, aşezate pe un pat de mortar, legate cu mortar, reprezentând mărturia probabilă a unui pavaj; urmele acestuia suprapun parţial traseul zidului B. Zidurile (b) şi (c) reprezintă limitele laterale ale încăperii de subsol A-A', aşa cum s-a putut observa dintr-un mic sondaj arheologic realizat adiacent zidului (b).
În zona nordică a suprafeţei degajate, în apropierea colţului zidului a fost descoperit un pilot orizontal din lemn care a aparţinut probabil sistemului de consolidarea terenului
Din păcate, construirea unui punct de transformare a energiei electrice, în perioada anilor `70, a contribuit la distrugerea fundaţiilor hanului aflate spre E (zidurile de beton au coborât până la cca. -8-10 m). În această situaţie, nivelările şi lucrările efectuate pentru amenajarea postului şi pentru "pozarea" cablurilor de înaltă tensiune au afectat întreaga suprafaţă cercetată, unde nu s-a mai păstrat nimic din structurile hanului.
De menţionat că, spre V, zidurile hanului au fost demantelate cu prilejul amenajarilor pregatitoare ale amplasamentului in vederea construirii Teatrului Naţional.
Cu excepţia unor fragmente de vase din sticlă, materialul arheologic este reprezentat, în exclusivitate de ceramică. Toate descoperirile provin din condiţii nestratigrafice, întrucât intervenţiile moderne şi pregătirea terenului pentru ridicarea Teatrului Naţional au bulversat straturile de cultură din suprafaţa pe care am putut-o cerceta. Se remarcă, totuşi, câteva profile complete de vase şi două recipiente care au fost întregite în cadrul laboratoarelor Muzeului Municipiului Bucureşti: o oală cu toartă şi o oală de noapte.
Ceramica descoperită la Hanul Filaret are analogii printre descoperirile din sec. XVIII-XIX din alte puncte de pe teritoriul oraşului Bucureşti. Acestea apar, în general, în depozite închise, situaţie ce asigură o încadrare cronologică foarte bună. Rămânând printre descoperirile recente făcute la hanurile bucureştene putem aminti pe cele de la Hanurile Constantin Vodă1 şi Stavropoleos2.
În final, coroborarea informaţiei documentare cu firavele rezultate ale cercetării arheologice, ne permite formularea unor puncte de vedere în legătură cu Hanul Filaret.
- La sfârşitul sec. al XVIII-lea, pe proprietăţilor boierilor Brezoieni, a fost ridicat Hanul Filaret, numit după unul dintre cei doi mitropoliţi care au purtat acest nume: Filaret I (1753-1760) şi Filaret II (1792-1793).
- Se afirmă că era un han mic, cu odăi de găzduit călătorii, unde trăgeau mai ales ungurii şi nemţii, dar nu există nici un fel de document publicat care să susţină aceste afirmaţii. Pe baza descoperirilor arheologice se poate presupune că hanul era format din mai multe corpuri de clădiri - una reperată în cursul cercetărilor arheologice din cursul anului 1999 şi alta, care pare să fie distinctă, dezvelită parţial în lunile august-septembrie, anul 2004. Cu ocazia diferitelor lucrări edilitare efectuate anterior în zonă, s-a putut observa că hanul avea fundaţii foarte groase care fuseseră construite chiar lângă bârnele Podului Mogoşoaiei. De asemenea trebuiesc amintite şi tronsoanele de ziduri reperate pe locul actualului Teatru Naţional. Toate aceste construcţii, ca şi solicitarea, într-un document de epoca, prin care ca veniturile sale sa fie donate pentru îngrijirea ciumaţilor, constituie argumente care contrazic ipoteza unui han mic.
- Afectat de cutremurul din anul 1838, el mai funcţiona la 1841-1842 Hotărârea domnitorului Gheorghe Bibescu, din 31 iulie 1843, de alcătuire a unei comisii care să se îngrijească pentru clădirea unei Săli de teatru "pe acel loc al Hanului Filaret", consemneaza momentul în care hanul a fost demolat
- Un alt han, care purta tot numele Filaret, se afla între strada Colţei şi biserica şi Hanul Sf. Gheorghe cel Nou: "mergând drept pe uliţa Colţii spre Sf. Gheorghe cel Nou, era pe timpii aceia (înaintea focului de la 1847) o piaţă triunghiulară din care îşi luau începutul trei uliţe: una ducea spre Bărăţie, alta către hanul lui Filaret şi cea din urmă se îndrepta către pescăria veche din mahalaua Scaunelor"3. Aceasta este singura menţiune a celui de-al doilea han Filaret.

Bibliografie:

Nicolae Filimon, Ciocoii vechi şi noi, Ed. Minerva, Bucureşti 1990.


Gh. Mănucu-Adameşteanu, Monica Mărgineanu Cârstoiu, Ingrid Poll, B. Constantinescu, Hanul Stavropoleos (1724-1860), Bucureşti. Materiale de istorie şi muzeografie 14, 2000, p. 5-48.
Anca Păunescu, Ceramica descoperită la hanul Constantin Vodă, Cercetări arheologice în Bucureşti 5, 2002, p. 79-94.
George Potra, Istoricul hanurilor bucureştene, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1985.
Nicolae Stoicescu, Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din Bucureşti, Ed. Academiei R.P.R., Bucureşti 1961

Note Bibliografice:

1. Păunescu 2002, p. 79-94.


2. Mănucu-Adameşteanu, Monica Mărgineanu Cârstoiu, Ingrid Poll, B. Constantinescu 2000, p. 5-48.
3. Filimon 1990, p. 59.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO