Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Capidava | Comuna: Topalu | Judeţ: Constanţa | Punct: Cetate | Anul: 2004

Anul   2004
Epoca
Hallstatt;
Epoca romană târzie (sec. IV - VIII)
Perioade
Categorie
Apărare (construcţii defensive);
Civil;
Domestic;
Industrial;
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Constanţa
Localitate   Capidava
Comuna   Topalu
Punct
Cetate
Sector   
Toponim   Capidava
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Buriu Mihaela
Cărpuş Cornelia
Cărpuş Leonid
Covacef Zaharia
Dobrinescu Ionuţ Cătălin
Matei Cristian
Miron Costin
Opriş Ioan Carol
Scarlat Emilian
Cod RAN    63063.01
Raport În campania 2004 cercetările arheologice sistematice de la Capidava s-au desfăşurat în patru sectoare, pe perioada lunilor iunie-august (21 iunie-22 august 2004), după cum urmează:
În sectorul I al cetăţii lector dr. Cristian Matei, ajutat de studenţi ai Universităţii Creştine "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti, a reluat cercetările din interiorul spaţiului bazilicii paleocreştine aflate în colţul de N al cetăţii de la Capidava. Noua săpătură s-a concentrat în direcţia clarificării fazelor constructive ale monumentului, a cărui dezvelire avusese loc numai până la nivelul pavimentului de cărămidă al bazilicii de sec. VI p. Chr de către Al. Simion Ştefan (între anii 1967-1979). În condiţiile în care documentaţia primului cercetător al monumentului rămâne inaccesibilă, săpăturile au fost reluate în campaniile 1995-1997 şi 2004 şi au urmărit identificarea eventualelor faze mai vechi ale bazilicii datate în prima jumătate a sec. VI p. Chr, deopotrivă cu obţinerea unor date suplimentare privitoare la dispunerea, dimensiunile, conţinutul, detaliile constructive şi momentul amenajării cutiei din cărămidă care adăpostea în vechime moaşte - fie ea o criptă (denumire împărtăşită de către autorul săpăturii – dr. Cristian Matei), ori loculus – enkainion (potrivit opiniei altor cercetători). În campania din anul 2004 s-au mai efectuat săpături şi în alte patru carouri din sectorul I (respectiv caroul L.52, L.53, M.52 şi M.53), cu scopul de a clarifica situaţia din exteriorul edificiului bazilical, pe latura sa de SE. Au continuat în egală măsură şi investigaţiile în zona învecinată curtinei B (respectiv caroul P52), până la nivelul de călcare corespunzător locuirii din sec. IV p. Chr, în urma cărora au putut fi puse în evidenţă canalul de scurgere al apelor uzate şi pluviale, dar şi o parte din ansamblurile constructive de mari dimensiuni deservite de către acesta.
În sectorul de E al cetăţii au continuat cercetările din campaniile precedente, dr. Zaharia Covacef de la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, împreună cu studenţi ai Universităţii "Ovidius". Cercetătorul de la MINAC a fost asistat de lector Costin Miron şi studenţii Facultăţii de Istorie şi Patrimoniu "Nicolae Lupu" din Sibiu, respectiv ai Facultăţii de Teologie din Sibiu. Aceştia au participat efectiv la săpăturile arheologice din sectorul estic, la conservarea primară a artefactelor rezultate, la marcarea, ambalarea şi depozitarea descoperirilor mobile. În cursul ultimei campanii de săpături au fost demontaţi 6 martori şi s-au săpat 4 carouri de 5x5 m, iar scopul prioritar al săpăturii a fost degajarea unui mare Edificiu (cu lungimea de 26,85 m), situat în apropierea porţii cetăţii şi adosat parţial incintei.
În sectorul VI, dr. Ioan C. Opriş, împreună cu studenţi de la Universitatea din Bucureşti, a continuat cercetarea bordeielor nr. 3/1956 = 241 din caroul Ţ69, nr. 6/1956 = 244 din caroul U-V 71, care au fost curăţate, iar apoi în parte înlăturate. A fost reluată totodată o secţiune veche (S1/2004, cu dimensiuni de 15x2 m), practicată la o dată neprecizată în documentaţia de şantier existentă şi care se întinde în rândul de carou T-Ţ-S 69. Aici săpătura a verificat traseul şi dimensiunile şanţului castrului mic din sec. al VI-lea p. Chr, punând în evidenţă şi alte două ziduri ale unor edificii de epocă romană, respectiv medio-bizantină. În caroul T-Ţ71, imediat la E de zidul castrului târziu, a continuat investigarea unui alt edificiu din epoca romano-bizantină. Acesta încetează a mai funcţiona în momentul ridicării fortificaţiei târzii în colţul sudic al cetăţii (zidul castrului suprapune parţial edificiul), iar şanţul practicat cu această ocazie pare să fi afectat şi un segment din zidul dinspre stradă al clădirii. Ridicată cu ziduri groase din piatră cu pământ şi foarte lungă, clădirea continuă şi la V de zidul fortificării târzii amintite, fiind documentată arheologic în mod sigur şi în caroul Ţ71 (faţa dinspre stradă a zidului se vede clar în profil). Pe acelaşi aliniament se aşează şi zidul lung de epocă romano-bizantină din caroul U-V71, cunoscut din săpăturile mai vechi sau mai noi (inclusiv în campania noastră din 2000). În această zonă fusese atunci descoperită inclusiv o porţiune din pavajul de piatră al străzii. Săpăturile din campania 2004 în caroul U-V71 au urmărit înlăturarea bordeiului nr. 6/1956 = 244, prilej cu care au putut fi făcute noi observaţii asupra unui zid perpendicular pe cel amintit mai sus (ce aparţinea aceleiaşi clădiri), retezat ulterior în cursul amenajării bordeiului.
În punctul La Bursuci, situat pe malul înalt al Dunării, la cca. 4 km în aval de cetate, au realizat săpături arheologice Cătălin Dobrinescu şi dr. Valentina Voinea de la MINAC, cu participarea studenţilor de la Universitatea "Ovidius" din Constanţa şi Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu. Campania din anul 2004 a urmărit în mod prioritar degajarea în suprafaţă a complexului C1 (un cuptor hallstattian), identificat în secţiunea SIV, prin extinderea suprafeţei cercetate 6x6 m, unde a fost descoperită şi o structură de locuire (bordei?) datând din aceeaşi epocă. Cea de-a doua suprafaţă deschisă în această campanie (SV, de 2x2 m) a condus la degajarea mormântului de inhumaţie, observat în ruptura malului în anul precedent. Nu în ultimul rând, au continuat cercetările din dreptul punctului La Bursuci asupra malului abrupt, în scopul delimitării întregii zone locuite din perioada hallstattiană şi pentru stabilirea stratigrafiei, deopotrivă cu noi investigaţii de teren în microregiunea Ghindăreşti-Stânca Topalu-Capidava.
În cursul lunii august 2004 a fost realizate o ridicare topografică digitală (la scara 1:500) şi proiectarea unui sistem geografic informaţional cu descoperirile din Rezervaţia arheologică Capidava, jud. Constanţa. Contractul respectiv, având ca beneficiar Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, a fost executat de către S.C. Topo Sistem SRL din Tulcea (ing. Valentin Stanciu).
Lucrările de conservare primară au fost continuate şi în anul 2004, când s-au concentrat asupra paramentului interior puternic afectat al curtinei C, dar şi pentru refacerea paramentului interior al turnului nr. 2. [Ioan C. Opriş]

Sectorul I carourile P52, K52 (cripta bazilicii); carourile L 52, L53, M52, M53.
Cristian Matei – responsabil sector
Săpătura arheologică începută în caroul P52, în campania arheologică a anului 2003, a continuat în campania arheologică a anului 2004 până la nivelul de călcare corespunzător locuirii de sec. IV, punând în evidenţă atât canalul de scurgere al apelor uzate şi pluviale, cât şi o parte din construcţiile adosate acestuia.
Canalul de scurgere, după cum se poate judeca în urma săpăturii efectuate în anul 2004, era acoperit, la origine, cu dale din piatră nefasonată, care, împreună cu blocurile din piatră ce îl delimitau, alcătuiau o cale de acces şi de circulaţie pe direcţia SSE-NNV, între cele două porţi principale ale cetăţii. Calea de acces şi canalul urmau o pantă lină, în urcare spre centrul cetăţii, în coborâre spre poarta turnului de atac, unde canalul se termina cu o piatră fasonată, tăiată în V, fixată în zidul de curtină, pe unde apa se scurgea în afara cetăţii. Din canalul de scurgere au fost recoltate obiecte întregi şi fragmentare diverse, în special ceramica, aparţinând unei perioade de timp cuprinsă între sec. IV şi VI, numeroase fragmente de sticlă, cu precădere picioare de cupă (sau candelă), mici obiecte din bronz, fragmentare, piroane şi scoabe din fier, oase neprelucrate (resturi menajere) şi obiecte din os, prelucrate (fragmente de străpungător).
Latura de E a canalului de scurgere este mărginită, după cum arătam şi în raportul de săpătură corespunzător campaniei arheologice din anul 2002 de un zid de mari dimensiuni, continuu, la care sunt adosate locuinţe.
În caroul P52 a fost surprinsă o locuinţă al cărei zid de NV se afla în paralel, la o distanţă de cca. 1,1 m, cu zidul de SE al locuinţei de mari dimensiuni din caroul P51 şi O51. Partea de locuinţă care a fost surprinsă în caroul P52 a avut două faze constructive, zidul de SV al acesteia suferind o refacere, aprox. pe acelaşi traseu cu cel al zidului primei faze, cu o mică deviere faţă de acesta din urmă. Din spaţiul locuinţei, o suprafaţă de 2,6 m pe 1,9 m a fost utilizată ca încăpere(?) separată de rest, ale cărei funcţii nu se pot preciza cu exactitate. Aceasta a fost utilizată fie ca spaţiu de locuire, delimitat în cadrul unei locuinţe de mai mari dimensiuni, fie, mult mai probabil, drept spaţiu de depozitare.
La nivelul de demantelare al zidului de NE al respectivei construcţii, a fost descoperit un fragment de vas din marmură, de mari dimensiuni, din care se păstrează apucătoarea şi o parte din perete. Ca formă, vasul se încadrează în tipul mortaria, diametrul său, la origine, fiind de aprox. 0,9 m. În absenţa altor indicii, nu se pot face precizări privind înălţimea vasului, dar este demn de remarcat faptul că peretele acestuia, atât cât se păstrează, coboară aproape vertical, ceea ce poate duce la concluzia că înălţimea sa se poate să fi fost aproape egală cu diametrul. În partea de sus a apucătorii a fost sculptată, prin incizare, o formă geometrică ce îşi găseşte bune analogii în modul de figurare a extremităţilor de cruce cu "capetele lăţite", specifice sec. V-VI. Luând în consideraţie faptul că vasul trebuie să fi avut patru apucători, inciziile de pe acestea ar fi figurat semnul crucii. Dimensiunile mari ale vasului, materialul din care acesta este lucrat, simbolul incizat pe apucătoare, la care se adaugă locul descoperirii - la aprox. 11-12 m de zidul bazilicii de sec. VI p. Chr pot duce la concluzia că acesta ar fi putut fi folosit drept vas pentru oficierea sfintei taine a botezului. Această presupunere este întărită de faptul că, în lumea romană, descoperirile arheologice au adus la lumină atât instalaţii – fons - pentru oficierea tainei botezului, în care bazinul era el însuşi în formă de cruce (la Pharos - Grecia şi la Shiinta - Israel), cat şi vase de mari dimensiuni, din piatră, decorate cu semnul crucii, folosite drept bazine rituale pentru botez în cadrul unor instalaţii mai complexe, de tipul fons, cu apă curgătoare (izvor, apeduct) sau umplute cu apă sfinţită.
În campaniile 1995-1997 au fost extinse săpăturile din sectorul bazilicii. Cercetarea s-a concentrat asupra clarificării situaţiei arheologice a acestui monument de o excepţională importanţă, a cărui dezvelire avusese loc numai până la nivelul pavimentului de cărămidă al bazilicii de sec. VI p. Chr. În cele trei campanii, săpătura a continuat până la cota de -1,6 m faţă de paviment. Sub bazilica de sec. VI a fost descoperit un edificiu basilical mai mic, construit spre sfârşitul sec. al IV-lea, pe al cărui contur s-a ridicat edificiul din sec. V-VI p. Chr.
Din acest edificiu bazilical mai vechi se păstrase doar o parte din absida demantelată şi distrusă de lucrările efectuate la bazilica de sec. V-VI, precum şi părţi ale celorlalte ziduri, inclusiv zidul perimetral de V, fapt ce a permis să se emită concluzii întemeiate atât despre dimensiunile bazilicii vechi, cât şi despre cauzele care au condus la uşoara deviere a laturii de N a bazilicii mari de la traseul pe care aceasta ar fi trebuit, în mod firesc, să îl urmeze. Săpăturile efectuate pentru dezvelirea edificiului de sec. V-VI p. Chr, au pus în evidenţă şi partea superioară a criptei, pe lângă care nu s-a săpat, în profunzime. Cripta a fost doar golită de pământ şi cercetată în interior, în scopul identificării posibilelor moaşte sfinte depuse aici, dar cercetarea nu a dus, însă, la descoperirea nici unui material arheologic.
Nu se păstrează nici fotografii şi nici planuri din timpul săpăturii efectuate de primul cercetător al obiectivului arheologic respectiv, dr. Simion Ştefan, fapt ce face extrem de dificilă reconstituirea fazelor cercetării. Singurele informaţii cu adevărat pertinente le-am obţinut de la profesorul Radu Florescu, acestora adăugându-li-se un plan mai vechi, al profesorului Grigore Florescu, datând din anul 19581, pe care se vedea deja conturul bazilicii şi baptisteriul adosat zidului de incintă, precum şi o fotografie cu o vedere de ansamblu a bazilicii, realizată de Ion Miclea.2
În cursul campaniei din anul 1995, sub nivelul pavimentului bazilicii de sec. V-VI p. Chr, am descoperit urme dintr-un paviment mai vechi, fapt care ne-a determinat să cruţăm tamburul altarului şi să adâncim săpătura pe lângă acesta până la descoperirea nivelului de călcare al bazilicii de sec. IV. Începând cu anul 2000, am început să umplem cele trei mari secţiuni trasate în bazilică, cu pământul scos din săpăturile efectuate în sectorul I al cetăţii, cu scopul de a proteja zidurile edificiului bazilical de o posibilă surpare spre interior. În campania anului 2004, datorită faptului că repunerea pământului în bazilica avansase, în vederea clarificării depline a situaţiei arheologice a acesteia, am trecut la degajarea criptei.
Săpătura a pus în evidenţă o criptă de mici dimensiuni, de plan bazilical, urmând aproape fidel planul bazilicii capidavense. Materialele din care este construită cripta sunt eterogene, fiind utilizate bucăţi de cărămidă cu grosimi diferite şi bucăţi de piatră, legate cu mortar de proastă calitate. La baza criptei se observă un strat subţire de arsură, care se întinde pe o suprafaţă egală cu aceea a altarului. În continuarea absidei criptei se păstrează o bucată de mortar care alcătuia patul unde se aflau fixate cărămizile pavimentului bazilicii de sec. V-VI p. Chr. Curăţarea nivelului din spaţiul altarului, spre a cărui extremitate, opusă criptei, fuseseră descoperite în anul 1995 cărămizile unui paviment mai vechi, au condus la descoperirea unei alte şape de mortar, cu o grosime uniformă de 0,1-0,11 m, care se înclinase sub greutatea pământului depus deasupra şi a pavimentului care alcătuia ultimul nivel de călcare al bazilicii de sec. V-VI. Sub această şapă a apărut o alta, a treia foarte aproape de nivelul de călcare al criptei - întinsă, de asemenea, pe întreaga suprafaţă a altarului. Imediat sub această şapă se aflau resturi ceramice databile în sec. al IV-lea. Menţionăm descoperirea în mortarul zidului perimetral al bazilicii, căzut din structura acestuia, a unei monede de sec. V, fapt care confirmă data construcţiei edificiului mare.
Săpătura din caroul K52, în care se afla cripta bazilicii de la Capidava, a permis o serie de observaţii care completează cunoştinţele noastre despre edificiu, aducând totodată în discuţie mai multe posibilităţi de interpretare a situaţiei arheologice a monumentului.
Existenţa unui edificiu bazilical mai vechi, a cărui orientare a fost păstrată de edificiul mai nou, care foloseşte acelaşi spaţiu pentru a se dezvolta, chiar daca este forţat, datorită suprafeţei mai mari, să facă rabat de la regulile simetriei, latura care întâlneşte zidul de incintă suferind o deviere, pune problema existenţei unei cripte proprii a monumentului de sec. IV, care este posibil să fi conţinut relicve. Cripta existentă şi solea formată din lespezi din calcar, aflat în prelungirea acesteia, păstrează orientarea pe axa vechii bazilici, vizând nu mijlocul laturii vestice a bazilicii mari, ci mijlocul laturii bazilicii mici opuse altarului;
Stratul de arsură de la baza criptei, întins pe toată suprafaţa altarului şi surprins în alte părţi ale săpăturii din bazilică, la acelaşi nivel, conduce la ipoteza că, într-un anumit moment, bazilica mică a fost distrusă violent. În aceste împrejurări este posibil să fi avut loc şi o distrugere a criptei iniţiale şi, tot atât de posibil, a relicvelor conţinute de aceasta;
Şapele de beton roman, trei la număr, aflate în raporturi de succesiune, lasă să se întrevadă posibilitatea ca edificiul să fi fost de tot atâtea ori refăcut.
Prima şapă de beton, în ordine cronologică, care se afla aproape de nivelul de călcare al criptei actuale, este posibil să fi aparţinut primului edificiu bazilical. Având în vedere că nu am efectuat săpături sub criptă şi nici pe toată suprafaţa altarului la nivelul acestei şape de beton - pentru a conserva situaţia arheologică existentă şi pentru a nu pune în pericol cripta, deosebit de fragilă, nu putem afirma că realizarea criptei pe care o vedem astăzi s-a făcut prin înlăturarea parţială a primei şape;
Sistemul constructiv al criptei indică, la prima vedere, atât prin materialele folosite, cât şi prin realizarea neglijentă, în raport cu restul ansamblului, o ridicare a acesteia la un alt moment decât acela când s-a ridicat bazilica de sec. V-VI, construcţie formată din moeloane şi blocuri de piatră legate cu mortar de bună calitate. Există posibilitatea, luând ca bază caracteristicile constructive ale criptei, ca aceasta să fi fost realizată în forma în care s-a păstrat în ultima fază de existenţă a bazilicii, rolul ei fiind simbolic, amintind de relicvele păstrate aici, sau conţinând numai pământ amestecat cu cenuşa relicvelor dispărute. Regretatul profesor Radu Florescu şi-a amintit, la un moment dat, că pământul scos din criptă de către primul cercetător al edificiului, era amestecat cu cenuşă, fapt pus la momentul relatării pe seama caracteristicilor generale ale pământului de umplutură din cuprinsul cetăţii.
Demn de menţionat este şi faptul că pământul cu care s-a umplut de către constructori bazilica de sec. V-VI p. Chr, până la nivelul pavimentului, a fost lipsit de resturi arheologice, fiind cernut cu grijă.
În campania din anul 2004 s-au mai efectuat săpături şi în alte patru carouri, caroul L.52, L.53, M.52 şi M.53, pentru a se clarifica situaţia din exteriorul edificiului bazilical, pe latura sa de SE.
În caroul M.53, unde s-a conturat o construcţie de mari dimensiuni, al cărei perete de NV se afla la o distanţă de 1,4 m de zidul de SV al bazilicii, a fost descoperit un umbo de scut din fier, fragmentar. În caroul M.52, pe latura de SV a bazilicii, în apropierea colţului acesteia, s-a descoperit o parte din pavajul exterior al bazilicii, format din moeloane cioplite cu barda.
Drept urmare a cercetărilor întreprinse în campania anului 2004, se poate afirma cu certitudine că edificiul bazilical cunoaşte două faze distincte de existenţă: una, în care funcţionează un edificiu bazilical de mici dimensiuni, corespunzătoare sfârşitului de sec. IV şi probabil începutului sec. al V-lea p. Chr, şi una în care edificiul cunoaşte o redimensionare, prin construirea unei noi bazilici, pe traseul celei vechi. Noua bazilică ajunge la o suprafaţă dublă faţă de cea anterioară, dar păstrând cu fidelitate orientarea altarului şi criptei acesteia, chiar dacă o constrângere majoră va fi dată de zidul de incintă determină devierea în unghi a uneia dintre laturile navei. Cele trei şape de mortar, corespunzătoare tot atâtor pavimente, conduc la concluzia potrivit căreia bazilica de la Capidava a cunoscut, în timp, două refaceri, cel puţin la nivelul pavimentului, dacă luăm în calcul posibilitatea ca prima şapă de beton să fi aparţinut primului edificiu bazilical.

Sectorul de est
Zaharia Covacef, Costin Miron
În această campanie au fost demontaţi şase martori şi s-au săpat patru carouri de 5x5 m. În principal s-a urmărit să se degajeze cât mai mult cu putinţă Edificiul format din mai multe încăperi, aflat în apropierea porţii cetăţii şi parţial adosat incintei. Pentru aceasta s-a procedat la demontarea mai multor martori care obturau imaginea de ansamblu a Edificiului şi s-a săpat şi caroul R.75.
Prin săparea caroul R.75 a fost deschisă întreaga suprafaţă a sectorului de E. În acesta – care avea la suprafaţă o depunere de 0,57 m de pietre (4x4x0,74 m = 12 m3 de piatră) – s-a săpat până la adâncimea de -1,8 m, surprinzându-se colţul Edificiului, ceea ce a însemnat degajarea – de la nivelul solului – a 28,8 m3 de depuneri şi dărâmături (4x4x1,8 m).
Au fost desfiinţaţi martorii:
- dintre caroul O.76-77 şi P.76-77 (6x1x1,9 m = 11,4 m3);
- dintre caroul P.76 şi P.75 (5x1x1,9 m = 9,5 m3);
- dintre caroul P.75 şi Q.75, P.74 şi Q.74 – aflaţi în prelungire (10x1x1,9 m = 19 m3);
- dintre caroul Q.74 şi Q.75 (4x1x1,9 m = 7,6 m3);
- dintre caroul P.74 şi P.73 (5x1x1,4 m = 7 m3).
Ne-am adâncit – în măsură mai mică sau mai mare – în caroul P.76-77, Q.76-77 şi P.73, ceea ce a însemnat înlăturarea unei însemnate cantităţi de dărâmături şi depuneri medio-bizantine. Astfel, în caroul P.76-77 s-au săpat 6x4x1,05 m = 25,2 m3; în caroul Q.76-77 – 6x4x0,5 m = 12 m3, iar în caroul P.73 – 4x4x0,75 m = 12 m3.
Demontarea martorului dintre caroul P.74 şi P.73, precum şi începerea adâncirii în caroul P73 au condus la dezvelirea în continuarea canalului străzii 2 şi la descoperirea zidului de SE al unei construcţii aflate la întretăierea străzilor 2 şi 5.
Demontarea celorlalţi martori a fost în măsură să ofere o imagine coerentă asupra Edificiului, care are o lungime de 26,85 m. În mijlocul acestuia, pe cele două pile zidite, a fost realizată o mică încăpere a cărei destinaţie încă nu o putem explica. În exteriorul Edificiului, spre zidul de incintă, lângă cel de-al treilea stâlp al porticului a fost găsită încă o bucată a acestuia (lungă de 1 m), căzută alături, precum şi un fragment ars dintr-una din bârnele porticului (lungă de 1,15 m). În jurul acestui stâlp a apărut un fragment mai mare din pavajul de piatră al spaţiului de circulaţie. Tot aici, până la zidul de incintă, apare o parte dintr-o construcţie cu pereţii foarte subţiri (restul se află sub martorul dinspre SV şi, probabil, sub dărâmăturile din caroul Q.76-77). Ca şi la pilele din interiorul Edificiului şi stâlpii porticului au fost încadraţi într-o construcţie târzie.
Materialele arheologice sunt variate şi în cea mai mare parte fragmentare. Demontarea martorilor a condus şi la descoperirea unor materiale medio-bizantine (din straturile superioare ale acestora); majoritatea aparţinând însă perioadei romano-bizantine (sec. IV-VI p. Chr).

Sectorul VI
Ioan C. Opriş (FIB).
În campania 2001, dr. Ioan C. Opriş a continuat săpăturile arheologice sistematice în sectorul VI al cetăţii de la Capidava, coordonând practica de specialitate a studenţilor de la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Cercetarea s-a desfăşurat în mai multe puncte: caroul T-Ţ.71, Ţ.69, şi U-V.71, fiind reluată totodată o secţiune veche (S1/2004, aflată în rândul de carouri T-Ş-S.69), despre care în arhiva de şantier existentă nu se păstrează informaţii referitoare la momentul, autorul ori eventuale descoperiri rezultate.
Săpătura din 2004 în caroul T-Ţ.71, situată imediat spre E de zidul de incintă al castrului târziu, a avut ca obiectiv completarea planului şi identificarea a noi elemente de arhitectură ale unei clădiri aliniate cu strada perpendiculară pe via principalis în epoca romano-bizantină. Această clădire, din care se delimitează deja o primă compartimentare, se întinde parţial (înspre V, spre caroul Ţ.71) sub zidul castelului târziu. Zidul clădirii dinspre şanţul castelului romano-bizantin (nr. 1/2003) a fost curăţat şi măsurat pe o lungime de 4,65 m (respectiv pe o lăţime maximă de 0,5 m şi o înălţime de 0,65 m), având însă parţial distrus paramentul exterior spre extremitatea sa de SE. Înspre S, adică înspre stradă (la limita cu caroul T72), zidul perimetral al edificiului se poate lesne observa pe întreaga lungime a caroului la o înălţime de cca. 1 m, uşor decalat faţă de caroiajul general.
În caroul U-V.71 a putut fi urmărit şi degajat un zid interior de compartimentare al unui edificiu romano-bizantin care mărginea strada înspre Dunăre, orientată aprox. E-V. Acest zid fusese realizat din piatră cu pământ şi se păstrează pe o lungime de 2,75 m, fiind retezat înspre NV datorită amplasării unui bordei medio-bizantin (nr. 6/1956 = 244 după noua numerotare). Pe faţa sa dinspre Dunăre lipseşte paramentul, dar lăţimea zidului a putut fi măsurată la nivelul fundaţiei, unde măsoară cca. 0,65 m. Zidul lung al acestui edificiu - aliniat oarecum porticului Corpului de Gardă şi despre care bănuim că va fi avut dimensiuni apreciabile - se păstrează încă pe o lungime de 6,15 m şi este mărginit de un pavaj din piatră, identificat de noi încă în campania din anul 2000.
În caroul Ţ.69 săpătura a urmărit identificarea unui alt bordei, din care doar podeaua fusese pusă în evidenţă de săpăturile lui Grigore Florescu şi ale colaboratorilor săi din anul 1956 (nr.3/1956 = 241, conform noii numerotări). Acesta se găsea foarte sus faţă de restul bordeielor din această zonă, motiv pentru care, chiar dintru început nu i s-au mai păstrat zidurile perimetrale. Săpătura din 2004 nu a mai putut surprinde nimic din podeaua amintită, ceea ce ne-a permis avansarea în adâncime, în urma căreia a rezultat eliminarea unei dărâmături compacte din piatră de mici dimensiuni de sub bordei. Aceasta curgea, urmând înclinaţia terenului, spre mai vechiul bordei nr.4/1956 = 242 din careul vecin (caroul Ţ.68).
Secţiunea S.1 a fost realizată în continuarea caroul Ţ.69 şi măsoară 15x2 m (caroul T-Ş-S.69, numerotată de la V-E). Aceasta nu a reprezentat o secţiune nouă, aici cercetarea urmărind în 2004 de fapt curăţarea şi interpretarea unei vechi săpături, despre a cărei dată exactă nu cunoaştem absolut nimic. Secţiunea nu se regăseşte, spre pildă, în ilustraţia săpăturilor din sectorul VI practicate în campania 19563 şi nu avem păstrată nici vreo altă referinţă de la profesorul nostru, Radu Florescu. Această veche săpătură apare delimitată pentru prima dată într-o fotografie aeriană a lui Ion Miclea din anii 1970.4
După curăţarea şi îndreptarea pereţilor lungi ai secţiunii, s-a putut verifica şi adâncimea pe care o atinge în această zonă şanţul castelului târziu, respectiv de 1,45 m. Ea mai fusese surprinsă în săpături mai vechi din caroul Ţ-Ş.74-73, unde fundul şanţului se găsea la 1,3 m adâncime, prin raportare la nivelul modern de călcare. Între m.10-11 ai secţiunii, la o adâncime de cca. 1,85 m a apărut un zid în forma literei L, dispus transversal şi care fusese ridicat din blocuri de piatră fasonată legate cu mortar de bună calitate. Pe baza acestor consideraţii de ordin constructiv, credem că zidul respectiv ar fi putut, eventual, aparţine unei faze mai timpurii, datate în sec. IV-V p. Chr (?). Zidul este lat de 0,65 m şi a putut fi urmărit pe ambele laturi, pe o lungime de cca. 1 m până unde coteşte şi intră în malul săpăturii, paralel cu profilul dinspre rândul de carouri numerotate 70. În dreptul marcajului m.12 a apărut un zid absidat şi ridicat din mari blocuri de piatră legate cu pământ, observat pe o porţiune de 2 m (adică pe întreaga lăţime a secţiunii), a cărui grosime este de 0,7 m şi a cărui fundaţie coboară până la adâncimea de 0,72 m. Acest zid trebuie să fi aparţinut unei construcţii medio-bizantine cu dimensiuni sensibil mai mari decât ale celor mai mari bordeie cunoscute la Capidava şi a cărei funcţionalitate va putea fi stabilită în cursul viitoarelor campanii de săpături.
Studiu privind posibilitatea folosirii unor metode de laborator de analize medicale în arheologie
Cornelia Cărpuş, Leonid Cărpuş, Mihaela Buriu, Emilian Scarlat (Laboratorul Medstar 2000)
Colectivul din cadrul laboratorului Medstar 2000 a început în anul 2003 studii privind posibilitatea folosirii unor metode de analize medicale specifice laboratorului clinic în arheologie. În prima etapă s-au încercat determinări de biochimie şi microscopie. Studiile nu se referă numai la etapa perieghezei, ci şi la analiza materialelor descoperite, în cadrul interdisciplinarităţii cu arheologia, arheozoologia, palinologia şi studiul ceramicii. Prezenta contribuţie face referire la metodele biochimice ce pot fi folosite în studiul arheologiei şi anume determinarea fosfatazei în prospectarea unor puncte din situl arheologic Capidava. Majoritatea metodelor de laborator în arheologie sunt concentrate pe două domenii: metode de datare, respectiv metode de restaurare şi conservare. Din păcate, o parte din structura materialelor arheologice descoperite – pentru a fi restaurate – sunt curăţate şi spălate cu soluţii acide sau alcaline, îndepărtându-se astfel stratul de la suprafaţă, iar în cazul datărilor, o bună parte din material trebuie sacrificat. De multe ori stratul îndepărtat de la suprafaţă "poartă" informaţia primului eveniment major (inundaţie, foc, prăbuşire etc.) de la interfaţa obiect – strat de pământ, ce se poate determina prin examen microscopic direct.
Determinarea pe care am realizat-o se concentrează pe analiza solului, a straturilor şi resturilor care, în mod obişnuit, nu prezintă nici un interes "istoric", deoarece nu se înscriu în categoria exponatelor de muzeu.
Prin analiza solului cu ajutorul metodelor de concentrare specifice analizei parazitologice (cu hidroxid de potasiu şi nitrat de sodiu) se obţine o concentrare a fragmentelor organice (polen, diatomee, foraminifere, chitina insectelor, fibre vegetale, seminţe etc.), care se pot vizualiza numai microscopic.
Studiul de faţă abordează posibilitatea folosirii ca indicator al activităţii umane într-un anumit teritoriu, determinarea din probe de sol şi din succesiunea stratigrafică a activităţii fosfatazei alkaline. Se cunoaşte că orice activitate umană stabilă într-un anumit teritoriu duce la creşterea concentraţiei de azot şi fosfor din zona respectivă. Acest lucru este valabil inclusiv pentru zonele de locuire umană străveche, creşterea concentraţiei azotului şi fosforului fiind în mod teoretic proporţională cu intensitatea activităţii umane şi densitatea demografică. Criteriile care au contribuit la ideea determinării fosfatazei alkaline ca indicator a solului sunt:
- fosfataza alkalină este cea mai stabilă enzimă din sistemele vii;
- este prezentă în toate sistemele celulare vii (om, animale, plante, microorganisme);
- este una din puţinele enzime indicatoare ce se poate "doza" chiar şi în diverse produse folosite în alimentaţia umană (lapte, brânză, îngheţată, unt etc.);
- este dependentă de concentraţia în fosfat (respectiv a ionilor de fosfor) dintr-un anumit sol. Teoretic şi practic nu există categorie de sol "lipsit" de fosfor, grosimea stratului organic fiind direct legată de activitatea microorganismelor.
Fosfatazele sunt monoesteraze nespecifice care catalizează reacţia de hidroliză a esterilor fosforici (?-glicerofosfat, fenil-fosfat disodic, paranitrofenilfosfat etc.), eliberând acidul fosforic şi fenolul sau alcoolul respectiv. R – O – PO3H2 + H2O › R – OH + H3PO4.
Deşi manifestă aceeaşi specificitate de substrat, după pH-ul optim de activitate, fosfomonoesterazele se clasifică în :
- fosfataze alcaline (pH = 8,6 – 10,4);
- fosfataze acide (pH = 5,0 – 6,0 şi 3,4 – 4,2).
Fosfataza alcalină este necesară pentru hidroliza fosfaţilor organici, fiind larg răspândită în organismul uman în: celulele glandei mamare şi placentei (în timpul sarcinii), precum şi în oase, în osteoblasti (dar nu şi în osteoclasti), unde îndeplineşte importantul rol de eliberare a acidului fosforic din diferiţi compuşi biochimici.
- Prezintă maximum de activitate la pH = (8,6–10,4).
- Este activată de ionii de Mg2+.
- S-a folosit pentru diluţia probelor de sol tampon barbiturat cu pH = 8,6 obţinut din 10,3 g. dictil barbiturat de sodiu şi 1,84 g. acid barbituric la 1000 ml apă distilată.
- Soluţia de lucru s-a obţinut adăugând la 1 g. probă sol 2 ml tampon barbiturat.
Din tehnicile de laborator folosite pentru analiza probelor provenite din situl arheologic Capidava (din sectorul de E şi una din sectorul I), putem concluziona următoarele:
- activitatea fosfatazică cea mai mare s-a obţinut în vatra bordeiului B.1/2002. Fenomenul se poate explica prin faptul că în vatră există întotdeauna o "concentrare" de substanţe organice şi anorganice bogate în fosfor;
- de asemenea, s-a observat că activitatea fosfatazocă este mai ridicată la probele provenite din solurile uscate (!). Este posibil ca la probele "umede" activitatea fosfatazei alkaline să fie mai redusă, probabil, din cauza acidifierii mediului;
- dozările privind activitatea fosfatazelor se pot explica uşor, iar rezultatele se pot obţine într-un timp scurt cu kit-uri de diagnostic accesibile majorităţii laboratoarelor;
- testul poate fi folosit ca un test de screening accesibil şi pentru ecologi (la caracterizarea arealelor protejate, poluare etc.), pentru silvicultori (legat de preferinţele ecologice ale arborilor), pentru agronomi etc.
Scopul iniţial al lucrării a fost de a se testa dacă anumite tehnici de laborator folosite în cadrul laboratoarelor clinice uzuale se pot folosi şi în arheologie. Deoarece fiecare rezultat obţinut ridică un număr mare de întrebări, considerăm că laboratorul clinic poate "deschide" un număr nelimitat de alte căi de investigare, prin metode relativ simple de laborator, a trecutului şi prezentului.
Rezumat Abstract:
Methods of analysis of the association of official analytical chimists, Wiliam Horwitz – Editor, Alan Senzel and Helen Reynolds – associate editors, Douglas L. Park – assistant editor, Twelfth Edition 1985, published by the Association of Official Analytical Chemists. PA Box 540, Benjamin Franklin Station – Washington DC 20044.
Georg Muller, Biologia solului, Editura agro-silvica, Bucuresti, 1968.
Geigy Scientific Table, vol. 3, Cornelius Lentner ed., ass.eds. Charlotte Lentner and Anthony Wink, Ciba Geigy Limited, Basle, Switzerland, 1984.
English Abstract
Bibliografie Methods of analysis of the association of official analytical chimists, Wiliam Horwitz – Editor, Alan Senzel and Helen Reynolds – associate editors, Douglas L. Park – assistant editor, Twelfth Edition 1985, published by the Association of Official Analytical Chemists. PA Box 540, Benjamin Franklin Station – Washington DC 20044.
Georg Muller, Biologia solului, Editura agro-silvică, Bucureşti, 1968.
Geigy Scientific Table, vol. 3, Cornelius Lentner ed., ass.eds. Charlotte Lentner and Anthony Wink, Ciba Geigy Limited, Basle, Switzerland, 1984.
Note Bibliografice 1. vezi Gr. Florescu, R. Florescu, P. Diaconu, Capidava. Monografie arheologică, I, Bucureşti, 1958.
2. vezi Ion Miclea, Dobrogea, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1978, coord. şi autor text Radu Florescu.
3. vezi raportul Gr. Florescu şi colab., Capidava: Raport asupra activităţii arheologice din 1956, MCA 5, 1959, p. 555-559; R. Florescu, Date noi cu privire la cronologia Capidavei romane tîrzii, Pontica 8, 1975, p. 361-372, în special fig. 9, p. 369.
4. vezi Ion Miclea, Dobrogea, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1978, unde coordonator şi autor al textului era Radu Florescu).
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu