Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Câmpulung | Judeţ: Argeş | Punct: Mănăstirea Negru Vodă, str. Negru Vodă, nr. 64 | Anul: 2004

Anul   2004
Epoca
Epoca medievală timpurie (sec. X - XIII);
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade
Epoca medievală mijlocie
Categorie
Apărare (construcţii defensive);
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Argeş
Localitate   Câmpulung
Comuna   mun. Câmpulung
Punct
Mănăstirea Negru Vodă, str. Negru Vodă, nr. 64
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Cantacuzino Gheorghe I. responsabil Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Rădulescu Maria Venera Muzeul Municipal Câmpulung
Trâmbaciu Ştefan Muzeul Municipal Câmpulung
Cod RAN    13506.03
Raport Cercetările arheologice de la ansamblul fostei reşedinţe domneşti de la Câmpulung, prin care au fost obţinute date asupra vechilor urme de locuire, a bisericii din sec. al XIV-lea, a elementelor de fortificare şi a altor urme de construcţii, au fost continuate în anul 2004. Lucrările s au desfăşurat în partea de S a ansamblului Mânăstirii Negru Vodă. S-a urmărit cunoaşterea succesiunii depunerilor din diferite perioade şi a planului construcţiilor din această zonă, completarea informaţiilor privind zidurile existente la S de secţiunea (numerotată S.l) trasată în anii 1975–1977 între casa aflată la SV de biserică şi latura de E a incintei exterioare. Au fost trasate două secţiuni arheologice, una (S.24) având un traseu paralel cu cel al secţiunii S.1/1977, la 4 m S de aceasta; cealaltă (S.25) dispusă perpendicular, situată la 22 m E de S.7/1976. În această din urmă secţiune, săpătura nu a putut ajunge până la solul steril, oprindu se în partea mediană la un pavaj de cărămidă iar în partea de E la cca. -1,5 m adâncime.
Săpăturile au fost mult îngreunate de grosimea straturilor de moloz şi piatră, rezultat al lucrărilor care au însoţit transformările produse în cadrul ansamblului în sec. XVII, XVIII, XIX şi XX. Cercetările au permis observaţii privind succesiunea depunerilor din diferite etape de vieţuire din zona vechii reşedinţe voievodale şi a mânăstirii întemeiate pe locul acesteia de Matei Basarab, precum şi descoperirea a numeroase ziduri din diferite etape de construcţie.
Complexele descoperite pot fi puse în legătură cu diferitele etape de evoluţie a ansamblului. Perioadei care a precedat ridicarea primelor clădiri ale reşedinţei voievodale îi poate fi atribuit un strat gros cu prundiş şi bolovani, aflat deasupra humusului de peste solul gălbui steril, descoperit în partea de E a S.24. el reprezintă continuarea în acest loc a stratului corespunzător descoperit în săpăturile mai vechi, mai la E şi mai la N.
Unele urme de construcţii şi amenajări pot fi ipotetic datate în perioada reşedinţei domneşti. Prin trasarea secţiunii 24 s-a căutat să se verifice dacă în acest loc se găseşte un zid care fusese descoperit în S.l în 1975 şi 1977, cu 4 m mai la N şi care prin poziţia stratigrafică a nivelului de construcţie putea fi datat în cursul sec. al XIV-lea. Zidul nu se întinde în zona cercetată în acest an.
În dreptul părţii superioare a unor depuneri suprapuse stratului cu prundiş şi bolovani amintit anterior se află, după cum s-a observat în S.24, partea superioară a unei porţiuni de fundaţie de piatră ieşită cu cca. 15 m în raport cu restul temeliei zidului de incintă al mănăstirii de pe latura sa estică, aflată la baza părţii dinspre interior (spre V) a acestuia; dacă nu reprezintă o particularitate de construcţie, aceasta ar putea părea restul fundaţiei unei construcţii anterioare. În acelaşi sens, la partea superioară a aceloraşi depuneri, mai spre V, se află nivelul de la care fundaţia unui zid paralel cu zidul de incintă al mânăstirii, descoperit la 6,70 V de acesta, are un aspect diferit, ridicând problema dacă nu reprezintă o primă fază.
Poate fi ipotetic considerat ca datând din sec. al XIV-lea zidul orientat aprox. de la N spre S, descoperit parţial sub peretele estic al S.25, în partea de N a acestuia. Construit din bolovani legaţi cu mortar, cuprinzând şi unele cărămizi, el s-a păstrat pe o înălţime de 0,75-1 m. Fundaţia, adâncă de aproape 0,5 m, pătrunde până la cca. -1,9 m, iar nivelul de construcţie se află la o adâncime de cca. 1,55 m. În dreptul fundaţiei s-au descoperit fragmente ceramice care pot fi datate în sec. XIV–XV, unul decorat în tehnica sgraffito. Atât amplasarea sa cât şi situaţia stratigrafică, mai precis adâncimea la care se află nivelul de construcţie, îndreptăţesc presupunerea că zidul menţionat poate reprezenta latura de E a împrejmuirii bisericii voievodale din sec. XIV-lea, descoperită în 1975–1977 pe laturile de S, V şi N. Colţul cu latura sudică este posibil să se afle dedesubtul resturilor de piatră, moloz şi mortar din sec. XVII-XIX care îl acoperă.
Tot din timpul reşedinţei domneşti pot data şi urmele stratului foarte gros de pământ gălbui nisipos cu pietriş şi bolovani mai mici, cu partea superioară în forma unui arc de cerc, având deasupra un strat subţire de pământ cenuşiu compact. Asemănarea acestor urme cu straturilor groase cu bolovani sau pietriş descoperite în 1975-1976 în alte puncte de pe această latură a ansamblului permit a se considera că ele reprezintă valul care apăra curtea spre S. Săpătura nu a putut atinge partea inferioară a valului. Cea superioară se află la o adâncime de cca. 0,60 m, ca şi în celelalte locuri unde valul a fost descoperit.
Din perioada în care reşedinţa domnească nu a mai fost folosită, iar biserica voievodală a devenit biserică a oraşului, datează depuneri cu urme de arsură şi cărbune şi cu resturi de cărămidă spartă şi urme de moloz. În această perioadă poate fi datată o vatră care, ţinând seama de poziţia stratigrafică, e anterioară ridicării construcţiilor mânăstireşti din sec. al XVII-lea. Urmele vetrei, descoperită în extremitatea de E a secţiunii, depăşind parţial limita acesteia spre N, se întind pe o lungime de peste 1 m şi o lăţime de peste 0,8 m, cuprinzând fragmente de cărămidă, multă arsură, precum şi resturi de cărbune. Ea aparţinea probabil unui complex de locuire situat în apropiere. În zona acestui complex a fost găsit un mic vas, o cană cu gura trilobată. Deasupra depunerilor mai sus amintite s-au descoperit mai multe blocuri de piatră sumar cioplită, de dimensiuni destul de mari, precum şi moloz, provenind de la demolarea unui zid aflat în apropiere, foarte probabil cel descoperit în S.1/1975 şi 1977.
Au fost descoperite importante urme de construcţii aparţinând mânăstirii întemeiate de Matei Basarab. În S.24 a fost scos la lumină zidul care limita la E incinta principală a mânăstirii, zid care a fost descoperit şi mai la N în săpăturile anterioare. Este un zid din piatră legată cu mortar (având pe alocuri şi fragmente din cărămidă), cu grosimea de 0,85 m, păstrând unele urme de tencuială. Un zid paralel cu acesta, construit într-o tehnică asemănătoare, având grosimea de 0,75 m, a fost descoperit tot în S.24, cu 6,70 m mai la V. Trebuie să presupunem existenţa, din aceeaşi perioadă, a unui zid paralel cu latura sudică a zidului împrejmuitor al bisericii din sec. al XIV-lea, care a fost descoperit în 1975 în lungul secţiunii S.1 în dreptul părţii de N a S.25. În această zonă, pe o suprafaţă mare, cu o lungime de peste 6 - 7 m, se află alăturate ziduri ridicate în etape succesive, acoperite de straturi compacte cu piatră, mortar şi moloz, având spre sud aspectul unei platforme de zidărie cu grosimea de 0,4-0,5 m, cercetarea fiind de aceea mult îngreunată.
În sec. al XVIII-lea, perioadă în care în mânăstire au fost ridicate sau transformate mai multe clădiri, pot fi datate alte urme de construcţii descoperite. Pot fi atribuite acestei perioade un zid cu fundaţia puţin adâncă, orientat N-S, păstrat pe o înălţime de cca. 0,4 m, descoperit în capătul de V al S.24, precum şi două ziduri orientate aprox. E-V, descoperite în S.25. Cel dinspre N are o grosime de cca. 0,75 m şi este construit din piatră şi cărămidă. Partea sa inferioară nu a fost atinsă spre exterior din cauza stratului cu pietre, moloz şi mortar. Spre interior, zidăria sa se ridică deasupra nivelului pavajului de cărămidă; aici fundaţia nu s a putut găsi, putând eventual fi mult retrasă. Zidul dinspre S, aflat la 8,8 m de celălalt, are o grosime de peste 0,8 m şi este tencuit spre N. Pe faţa sudică, spre exterior, are urmele unor intervenţii ulterioare; aici se poate observa o fundaţie puţin lăţită, care porneşte de la un nivel aflat la o adâncime de mai puţin de 0,4 m. La N de zid s-a descoperit, pe o mare suprafaţă, ce se întinde pe mai mult de 5,5 m, un pavaj de cărămizi aşezate pe un pat subţire de mortar. Alte resturi de pavaj, suprapuse celui dintâi, păstrate pe o suprafaţă mică, au fost descoperite în aceeaşi secţiune la cca. 0,85 m adâncime, mai spre N.
În sec. al XIX-lea pot fi datate, în afara unor depuneri cu moloz, piatră şi cărămidă, un zid cu grosimea destul de mică (cca. 0,4-0,45 m), cu fundaţia puţin adâncă, construit de la o adâncime relativ redusă, din piatră şi cărămizi cu grosimea mare, caracteristică ultimei părţi a sec. XIX, descoperit în S.24. În sfârşit, din sec. XX datează, în afara unor gropi şi nivelări cu moloz şi piatră, resturile unei canalizări: o conductă groasă din ciment ducând spre un cămin colector realizat din ciment, descoperit pe latura vestică a S.25. Conducta a distrus pe o mare lungime pavajul de cărămidă şi zidul alăturat. Resturi de conductă asemănătoare au fost descoperite şi în S.24, ca şi cele ale unei ţevi metalice aflată în apropierea resturilor vechiului zid de incintă.
Materialele arheologice descoperite sunt destul de variate. Pot fi menţionate materiale de construcţie - fragmente de piatră, fie nefinisate, fie sumar prelucrate, precum şi cărămizi, una de format special, sau fragmente de olane. Între obiectele de metal se numără o dăltiţă de fier, lame de cuţit, verigi, cuie, scoabe, un fragment de pinten relativ târziu.
Ceramica predomină cantitativ. Fragmentele ceramice cele mai timpurii aparţin sec. XIV-XV. Piesele au fost lucrate la roata rapidă, dintr-o pastă de lut omogenă, în compoziţie cu nisip fin şi urme de mica, arderea fiind în general realizată în mediu oxidant. S-au găsit, sporadic, câteva fragmente cu aspect arhaic, atipice ca formă şi fără decor, lucrate dintr-o pastă zgrunţuroasă, arse neoxidant. Fragmentele ceramice de uz comun, nesmălţuite, cele mai frecvente de altfel, provin de la vase cu diferite forme: oale-borcan cu gâtul scurt şi buza răsfrântă în formă de "streaşină", decorate pe gât sau umeri cu un registru de incizii paralele, oale cu toartă, căni cu gât înalt, căniţe cu corp globular, ulcioare, castroane, capace de oale etc. Unele vase prezintă urme de ardere secundară. Din aceeaşi perioadă, în categoria ceramicii smălţuite se înscriu fragmente de farfurie cu fund inelar şi decor linear realizat în tehnica sgraffito, cu smalţul policrom (pete verzi şi brun pe fond crem).
Mult mai diversă este ceramica din sec. XVI şi mai ales din sec. XVII–XVIII, cea mai numeroasă cantitativ. De remarcat o căniţă cu gura trilobată, având buza decorată în exterior cu un registru de incizii şi smălţuită parţial în zona ciocului de scurgere, care poate fi datată din sec. al XVI-lea, găsită în apropierea vetrei din S.24. Fragmentele descoperite provin de la oale borcan, oale cu două toarte, căni, farfurii, străchini, boluri, ulcioare. Ceramica smălţuită este mai numeroasă, gama cromatică a smalţului fiind largă (verde în diferite nuanţe, brun, castaniu, galben). Farfuriile cu fund inelar au deseori ca decor o spirală strânsă, pornind din centrul vasului, realizată cu smalţ verde închis pe un fond verde deschis. S-au mai găsit farfurii cu marginea alveolată şi căni, acoperite cu smalţ verde.
Ceramica monumentală este reprezentată de câteva fragmente de cahle-placă nesmălţuite, lucrate în tipar, din pastă de lut omogenă, supuse unei arderi oxidante. Sunt folosite motive decorative geometrice şi figurative. Dintre acestea din urmă amintim scena Sfântul Gheorghe ucigând balaurul. Subliniem importanţa unui fragment de cahlă-placă ce păstrează, în limba slavonă, inscripţia + ?????. De menţionat o mică piesă rotundă, asemănătoare unui pahar cu marginea foarte scundă, care putea decora o sobă cu cahle, descoperită peste pavajul din S.25. Cercetările arheologice din anul 2004 au putut îmbogăţi informaţiile privind vestigiile din zona cercetată. Cercetări viitoare vor putea completa planul construcţiilor care s-au succedat pe acest loc şi vor putea confirma sau nu unele ipoteze.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu