Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Pantelimon | Judeţ: Ilfov | Anul: 2004

Anul   2004
Epoca
Epoca bronzului;
Hallstatt;
Latene;
Epoca medievală timpurie (sec. X - XIII);
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII);
Epoca modernă (sec. XIX - XX)
Perioade
Epoca modernă;
Epoca medievală mijlocie;
Epoca bronzului;
Hallstatt;
La Tène
Categorie
Domestic
Tipuri de sit
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Ilfov
Localitate   Pantelimon
Comuna   Pantelimon
Punct
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Mănucu-Adameşteanu Gheorghe
Cod RAN    179524.02
Raport În perioada 11 octombrie-13 noiembrie 2004 pe teritoriul comunei Pantelimon s-au desfăşurat lucrări arheologice preventive. Ele au avut ca obiectiv cercetarea unei zone situate la N de pădurea Pantelimon, la E de lacul omonim, la S de şoseaua naţională Bucureşti-Constanţa şi în imediata vecinătate a ramificaţiei drumului judeţean spre comuna Cernica. Aici, EURIAL INVEST S.A., proprietarul actual al terenului, intenţionează să construiască un complex multifuncţional auto.
Din cercetarea celor opt secţiuni (S I-VIII) şi cinci casete (C 1-5), s-a conturat următoarea situaţie stratigrafică: între 0 –0,4 m se află stratul vegetal, deranjat de o cultură de viţă de vie; între -0,4 m şi -0,8/0,9 m se află un strat de pământ castaniu închis, în care s-au găsit fragmente ceramice din toate epocile istorice atestate: Bronz, Hallstatt, Latene, sec. III-IV, VI–VII, X–XI şi XIX; de la -0,8/0,9 m începe solul viu, reprezentat de un pământ galben–lutos.
Cu excepţia unui silex, din epoca bronzului, descoperirile sunt reprezentate numai de materialul ceramic1 Materialul preistoric provine din: Bronzul timpuriu sau mijlociu; Bronzul târziu – etapa veche (Fundeni–Govora) şi etapa recentă (Zimnicea–Plovdiv); Hallstatt timpuriu (Pre-Basarabi de tip Novaci) şi mijlociu (Basarabi) (?) şi Latene.
Sec. III–IV şi VI-VII p. Chr2.
Săpătura de salvare de la Pantelimon a identificat, pentru prima jumătate a mileniului I p. Chr., două momente de locuire: unul databil în sec. III-IV şi un al doilea din sec. VI-VII. În lipsa altor argumente decât cele ceramice, datarea celor două etape a fost propusă, în special, pe baza a două categorii ceramice: castroanele pentru prima etapă, respectiv tipsia pentru cea de a doua.
Sec. X-XI
Descoperirile arheologice din feudalismul timpuriu sunt destul de puţin prezente în zona cercetată, inventarul arheologic fiind reprezentat, în exclusivitate, de vase ceramice în stare fragmentară.
Cuptoarele 1-2
La -0,5 m a fost surprinsă o vatră din lut, de formă circulară, foarte bine arsă: ea se mai păstra pe o lungime de 0,93 m, spre vest fiind suprapusă şi secţionată de Gr. 1. Vatra aparţine unui cuptor amenajat în lut, ai cărui pereţi au fost distruşi; datarea în sec. X–XI este asigurată de două panse de vase borcan. Una dintre ele este decorată cu incizii fine, trasate pe toată suprafaţa. Această vatră a fost refăcută peste vatra unui cuptor mai vechi, care s-a păstrat doar pe lungimea de 0,27 m, restul fiind secţionat şi distrus de Gr. 1. După o perioadă de funcţionare, prima vatră a fost acoperită cu un strat de pământ galben, gros de 0,16 m, peste care a fost refăcută vatra C 2. Descoperirea unor fragmente de vase borcane în jurul acestei instalaţii de foc sugerează că ne aflăm în faţa unui cuptor menajer, amplasat într-o locuinţă de suprafaţă: toate fragmentele au fost descoperite între -0,2 –0,4 m adâncime, în stratul afectat de rădăcinile viţei de vie, situaţie stratigrafica care nu îngaduie decât formularea unor ipoteze.
Groapa 1
În casetă a fost prins nivelul de la care a fost amenajată, respectiv la -0,5 m faţă de nivelul actual de călcare. Diametrul, la gură, este de 1,3 m şi se adânceşte până la -1,75 m. În umplutură au fost găsite doar câteva fragmente atipice de panse de vase borcan. Din relaţia stratigrafică dintre cele două cuptoare şi Gr. 1, reiese că au existat cel puţin trei momente de locuire, marcate de cele trei amenajari: C 1, C 2 şi Gr.1.
Groapa 2
O groapă de dimensiuni mai mari s-a conturat în vecinătatea estică a C 2. Ea pare să aparţină aceleaşi perioade, după cum sugerează cele două fragmente de vas borcan descoperite aici: este o groapă în forma de clopot, cu următoarele dimensiuni: adâncimea -1,2 m; diametrul la gură: 1,6 m; diametrul la fund: 1,8 x 1,75 m.
Vatra 1
În S III, în carourile 14–15, între -0,35 –0,55 m, au apărut patru fragmente de vase borcan, decorate cu incizii şi caneluri pe toată suprafaţa corpului. Dintre acestea remarcăm un fragment de buză evazată, cu marginea teşită oblic. Acestea par să reprezinte umplutura unei locuinţe, deranjată şi distrusă de cultura de viţă de vie. Această ipoteză pare confirmată de prezenţa unei instalaţii de foc în vecinătate: la adâncimea de -0,55 m a fost dezvelită o vatră deschisă (0,56 x 0,6 m). Pe ea a fost descoperit fundul unui borcan, decorat la partea inferioară cu un fascicol de linii în val.
Descoperirile ceramice din perioada feudalismului timpuriu aparţin unei singure forme: borcanul. Numărul destul de mic de fragmente ceramice (cca. 30), majoritatea atipice (fragmente de panse), constituie impedimente majore în încadrarea cronologică a momentelor de locuire din cultura Dridu. Dimensiunile mici şi mijlocii ale vaselor-borcan, atenţia deosebită acordata modului de realizare a decorului, constituie criterii pentru datarea acestei aşezări în sec. X–XI. Prezenţa unui singur fragment din pastă fină, cu decor lustruit, ar putea restrânge această încadrare cronologică în a doua jumătate a secolului al X-lea şi la începutul secolului al XI-lea.
Secolul al XIX-lea.
Majoritatea complexelor de locuire descoperite pe amplasamentul cercetat datează de la începutul secolului al XIX-lea. Din această perioadă au fost surprinse cinci locuinţe (bordeie) şi cinci gropi menajere.
Locuinţa nr. 1, Secţiunea I, caseta 1, carourile 10-14.
Pe toată lăţimea secţiunii, în zona carourilor 11-13, la adâncimea de -1,1 m, s-a conturat o suprafaţă cu arsură. Pentru dezvelirea sa integrală, spre sud, s-a trasat o casetă cu lungimea de 8 m şi lăţimea de 3 m. Aici s-a putut cerceta o locuinţă cu dimensiunile de 5,5 m (latura E-V) x 3,1 m (latura N-S). Pe latura de S, la cca. 1 m de colţul de V, avea un cuptoraş mic din lut, cu o vatră lungă de 1 m şi lată de cca. 0,2 m. Conturul locuinţei a putut fi delimitat datorită incendiului.
Materialul ceramic este în stare fragmentară3: ca forme, întâlnim: borcanul, oala cu toartă, castronul şi farfuria.
Locuinţa nr. 2. Secţiunea II, caseta 2, carourile 26-28.
În carourile 26–28, între -0,6 –0,8 m, au apărut trei vase smălţuite, întregi sau întregibile, care erau antrenate de o umplutură aflată deasupra unei suprafeţe cu multă arsură. Pentru delimitarea acestui complex s-a trasat, spre N, o casetă lată de 3,5 m şi lungă de 4,5 m. În aceasta caseta, la -0,85 m adâncime, s-a conturat, cu claritate, o locuinţă cu laturile de 3,2 m (latura E-V) x 3,3 m (latura N-S), care nu dispunea de nici o instalaţie de încălzire sau pregătire a hranei.
Locuinţa nr. 2 a fost distrusă de un incendiu puternic, care i-a determinat pe locatari s-o părăsească în grabă, fără a avea la dispoziţie timpul necesar pentru a-şi salva lucrurile. Din acest motiv au putut fi recuperate din umplutura sa cinci vase smălţuite, întregi sau întregibile (două ulcioare, două oale cu toartă şi un borcan), restul materialului ceramic fiind afectat de incendiul care a provocat distrugerea locuinţei.
Locuinţa nr. 3. Secţiunea II, caseta 3, carourile 34–35.
În capătul estic al Secţiunii III, la o adâncime de -0,7 –0,8 m, s-a conturat umplutura unui bordei. Pentru cercetarea lui a fost trasată, spre S, caseta 3, cu lăţimea de 2 şi lungimea de 3 m. Stratul de pământ negricios a coborât până la adâncimea -1,38 m; acest bordei a fost delimitat parţial (latura N-S are 2,2 m, în timp ce latura E-V a fost surprinsă pe 2,8 m), o parte din el întrând sub laturile de N şi E ale Secţiunii II. Din umplutura locuinţei nr. 3 s-au putut preleva puţine fragmente ceramice-dintre acestea reţinem un fragment din fundul unui urcior, nesmălţuit (diametrul de 6,3 cm) pe care, înainte de ardere, a fost încizată o cruce cu braţele aproximativ egale
Locuinţa nr. 4. Secţiunea IV, carourile15-16.
Acest complex a fost surprins în carourile 15-16, între -0,6 –0,7 m, unde s-a conturat mai clar umplutura locuinţei. La -0,65 m a apărut o parte dintr-o vatră, restul intrând sub profilul de S al Secţiunii IV. Au fost recoltate numai două fragmente relevante: un castron, păstrat în proporţie de 70%. şi un fragment de strachină.
Locuinţa nr. 5. Secţiunea V, caseta 1, carourile 4 - 6.
Caseta 1 a fost trasată, pe o lăţime de 1 m, între carourile 3 şi 9, spre sud, pentru cercetarea unui complex de locuire din sec. VI-VII p. Chr. Spre surprinderea noastră, primele materiale descoperite - un urcior aproape întreg şi alte fragmente de vase deschise - au aparţinut secolului al XIX-lea. Numărul foarte mare de forme ceramice descoperite în zona carourilor 4–6, între adâncimile de -0,3 –0,6 m, sugerează ca avem de-a face cu umplutura unei locuinţe de suprafaţă. Din păcate, cu ocazia plantării viţei de vie, locuinţa a fost distrusă, astfel că nu avem nici un fel de indicii în legătură cu suprafaţa ei. Locuinţa nr. 5 este reprezentată semnificativ de aproape toate tipurile ceramicii de uz comun, atât smălţuită cât şi nesmălţuită: oala cu toartă, ulcica, farfuria, strachina, castronul.
Cele cinci gropi menajere atribuite secolului al XIX-lea, sunt repartizate astfel: Gr. 1 - surprinsă în grund la adâncimea de -0,94 m, are adâncimea 1,3 m (S I, carourile 3–4); Gr. 2 - surprinsă în grund la adâncimea de -0,94 m, are adâncimea 1,24 m (S I, caroul 4); Gr. 3 - surprinsă în grund la -1 m, are adâncimea 1,5 m (S II, caroul 6); Gr. 4 - surprinsă în grund la -1,3 m, are adâncimea 1,85 m (S II, caroul 10), Gr. 5 - surprinsă în grund la -0,7 m, are adâncimea 1,5 m (S VI, caroul 14).
Toate aceste gropi au avut un caracter menajer, însă cu excepţia fragmentelor de oase nu s-au descoperit alte materiale care să permită o încadrare cronologică.
În S I, caroul 21, la adâncimea de -0,7 m, s-a descoperit un vârf de săgeată din bronz, realizat prin ştanţare. Vârful de săgeată este prevăzut cu două aripioare lungi de 0,5 cm care nu permiteau scoaterea sa decât prin perforarea corpului în care a fost introdus pe o lăţime de 1,2 cm. Lungimea vârfului de săgeată este de 3 cm, grosimea maximă de 0,3 cm, iar greutatea de 1,6 gr. Săgeata era întrebuinţată la vânătoare, pentru animale sau păsări de mici dimensiuni.
Cercetările arheologice preventive din anul 2004 au localizat o modestă aşezare rurală, care poate fi identificată cu satul Pantelimon, format în jurul mănăstirii Sf. Pantelimon (construită în 1750). Locuirea din acest punct, reluată la sfârşitul secolului al XVIII-lea, nu a fost de lungă durată: urmele violente de incendiu constatate, ca şi bogatul inventar ceramic abandonat în locuinţa nr. 2, dovedesc că aşezarea a fost părăsită în grabă. Tipologia şi uniformitatea inventarului ceramic sugerează că aşezarea a existat în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Depozitele de ceramică descoperite în Bucureşti, păstrate datorită incendiului din anul 1847, furnizează analogii concludente pentru ceramica descoperită în locuinţele de la Pantelimon
Sfârşitul violent al satului poate fi pus în legătură cu evenimentele petrecute în anii ’20, ai secolului al XIX-lea. La 15 mai 1821 oastea pandurilor lui Tudor părăseşte Bucureştiul, iar la 17 mai chehaia paşei de Silistra intra în capitală. Din prima zi încep represaliile: urmele materiale ale distrugerilor se mai păstrau încă în anul 1822, când multe case erau încă în ruină. Turcii au distrus şi manufactura de testemele de la Mărcuţa, jafurile ajungând şi la Pantelimon.
Satul s-a refacut imediat, el fiind în scris în catagrafia din anul 1831. În harta statistică întocmită între 1828-1832 şi publicată în anul 1835, satul Pantelimon, format în jurul bisericii şi a spitalului întemeiate de Grigore Ghica, era trecut cu 70 de gospodării.
Rezumat Abstract:
In the autumn of 2004 the rescue excavations were carried out in Pantelimon, near Bucharest, on the place called "Liziera Padurii". Eight sections (of constant breadth: 2 m, and variable length: 56 – 70 m), and four smaller additional surfaces were excavated. A previously unknown site, with remains from the Bronze Age, Iron Age (Hallstatt and Latène), 3rd – 4th centuries, 6th – 7th centuries, 10th – 11th centuries, and 19th centuries, was thus identified. During the centuries, each newer occupation as well as contemporary activities (planting of a vineyard etc.) disturbed earlier layers, so that only features from the 3rd – 4th centuries, 10th – 11th centuries and 19th centuries were somewhat better preserved. The rest of the material was collected from a homogeneous layer, with no obvious markers of walking levels.
The prehistoric material.
Two complete vessels, other 59 potsherds stemming from 28 pots, and a flint tool were recovered during a rescue excavation. The pottery is highly fragmented. It belongs to several periods: late Iron Age, early Iron Age (Basarabi ?), latest period of the late Bronze Age (Zimnicea–Plovdiv pottery), and earlier period of the late Bronze Age (Fundeni–Govora pottery), early or middle Bronze Age. The flint tool might belong to each of these Bronze Age periods.
3rd - 4th centuries.
The remains appear in four sections. The only feature, probably a house, was unfortunately damaged by the vineyard. Ceramics represents the only archaeological material: small fragments of bowls, jugs and jars, made on the fast wheel. There are also some hand-made jars. The dating relies mainly on bowls.
6th-7th centuries.
There is only a small number of shards datable in the 6th – 7th centuries. They were found among those from the 3rd – 4th century. The bulk of them were hand-made. The almost only pottery form represented is the jar. The dating is supported by a clay pan fragment, characteristic for this epoch.
10th-11th centuries.
Archaeological finds from the so-called "Dridu culture" have a scarce presence in the area. The units investigated were an open hearth, an earthen kiln and two waste pits. The kiln had two phases.
The fact, that the Pit 1 cuts the kiln, points to a somewhat longer occupation of this site. The pottery, no more than 30 fragments, can be attributed to only one shape: the jar. The vessels, small and middle sized, are made on the slow wheel. Their typical decoration consists of horizontal lines, incised or grooved, single or grouped, covering the whole surface of the jars. The extremely low percentage of containers made of fine fabric and bearing a brushed decoration – of which only one fragment stems from the rim – allow the limiting of the dating to the second half of 10th - beginning of the 11th century.
19th century.
The majority of the archaeological remains can be dated into the 19th century. Five waste pits and five sunken buildings were explored. House 1 had an earthen oven, House 4 an open hearth. But for a bronze arrowhead, the archaeological material consists in a rich, mostly enameled, pottery.
The settlement was burnt down. The inventory of the Houses 1 and 2 - five whole containers: a jar, two pitchers, two jugs - remained on the spot. This happened most probably during the events from 1821.
English Abstract In the autumn of 2004 the rescue excavations were carried out in Pantelimon, near Bucharest, in the place called "Liziera Pădurii". Eight sections and four smaller additional surfaces were excavated. A previously unknown site, with remains from the Bronze Age, Iron Age (Hallstatt and Latène), 3rd – 4th centuries, 6th – 7th centuries, 10th – 11th centuries, and 19th centuries, was thus identified. Over the centuries, each newer occupation as well as the contemporary activities (planting of a vineyard, etc.) disturbed earlier layers, so that only features from the 3rd – 4th centuries, 10th – 11th centuries and 19th centuries were somewhat better preserved. The rest of the material was collected from a homogeneous layer, with no obvious markers of the walking levels. Two complete vessels, other 59 sherds from 28 pots, and a flint tool were recovered during a rescue excavation. The pottery is highly fragmented. It belongs to several periods: the Late Iron Age, Early Iron Age, latest period of the Late Bronze Age, and earlier period of the Late Bronze Age, the Early or Middle Bronze Age. The flint tool might belong to each of these Bronze Age periods. The only feature, probably a house, was unfortunately damaged by the vineyard. Pottery represents the only archaeological material: shards of bowls, jugs and jars, made on the fast wheel. There are also some hand-made jars. There is only a small number of sherds datable to the 6th – 7th centuries. They were found among those from the 3rd – 4th century. The bulk of them were hand-made. The almost only pottery form represented is the jar. The dating is supported by a clay pan fragment, characteristic of this age. Archaeological finds from the so-called "Dridu culture" are scarce in the area. The units investigated were an open fireplace, an earthen kiln and two waste pits. The kiln had two phases. The fact that Pit 1 cuts the kiln points to a somewhat longer occupation of this site. The pottery, no more than 30 sherds, can be attributed to only one shape: the jar. The vessels, small and middle sized, are made on the slow wheel. Their typical decoration consists of horizontal lines, incised or grooved, single or grouped, covering the whole surface of the jars. The extremely low percentage of containers made of fine fabric and bearing a brushed decoration – of which only one sherds comes from the rim – allows the limiting of the dating to the second half of 10th - beginning of the 11th century. Most archaeological remains can be dated to the 19th century. Five waste pits and five sunken-floored buildings were explored. House 1 had an earthen kiln, House 4 an open fireplace. Except for a bronze arrowhead, the archaeological material consists of a rich, mostly enameled, pottery. The settlement was burned down. The inventory of the Houses 1 and 2 includes five whole containers: a jar, two pitchers, two jugs - remained on the spot. This happened most probably during the events of 1821.
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu