Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Pantelimonu de Sus | Judeţ: Constanţa | Punct: Cetate | Anul: 2004

Anul   2004
Epoca
Epoca romană timpurie (sec. I - III)
Perioade
Epoca romană
Categorie
Apărare (construcţii defensive)
Tipuri de sit
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Constanţa
Localitate   Pantelimonu de Sus
Comuna   Pantelimon
Punct
Cetate
Sector   
Toponim   Ulmetum
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Băjenaru Constantin
Chera Constantin
Covacef Zaharia
Lungu Liviu
Opriş Ioan Carol
Papuc Gheorghe
Scurtu Florin
Cod RAN    62618.01
Raport Dacă pentru cetăţile Histria şi Capidava s-au putut aniversa 90 şi respectiv, 80 ani de cercetări arheologice neîntrerupte, pentru Ulmetum trebuie să evidenţiem reluarea de către noi a săpăturilor după 90 de ani de la încheierea lor, subliniind în acelaşi timp alegerea de către Pârvan a acestui sit.
Vasile Pârvan a dorit să deschidă un şantier într-o cetate încă necercetată1, care să servească şi drept şantier-şcoală pentru tinerii arheologi. Pentru aceasta dorea un castru de graniţă fie din Oltenia, fie din Dobrogea. În urma perieghezelor făcute două astfel de centre i se păreau potrivite scopului urmărit: castrul de la Celei – Romanaţi, situat pe malul Dunării şi cel aflat în comuna Pantelimonul de Sus (astăzi com. Pantelimon), judeţul Constanţa. Ambele situri ofereau condiţii favorabile pentru a deveni şantiere-şcoală, şi – prin ştirile antice asupra lor – ridicau probleme interesante cu privire la viaţa daco-romană. Cetatea de la Celei stătea în legătură cu organizarea comunală rurală numită într-o inscripţie territorium Sucidavense, iar cea de la Pantelimonul de Sus, cu o organizare analoagă, territorium Capidavense.
A fost preferată cetatea de la Pantelimonul de Sus deoarece toate instrumentele şi materialul rulant necesare cercetării se aflau la Tropaeum Traiani, deci mai lesne (şi mai ieftin) de adus aici. Astfel că, după ce în primăvara anului 1911 a ridicat planul de situaţie al cetăţii şi a făcut intervenţiile necesare la autorităţile competente pentru trecerea întregului teritoriu ocupat de ruine şi a împrejurimilor lor imediate în proprietatea Muzeului Naţional de Antichităţi din Bucureşti2 (astăzi IAB), la sfârşitul lunii august a început săpăturile.
Ideea reluării cercetărilor la Ulmetum îi aparţine regretatului director al muzeului constănţean, marele arheolog Adrian Rădulescu, care împreună cu Gheorghe Papuc, au făcut mai multe vizite la faţa locului, au reperat - şi acesta din urmă a adus la muzeu - mai multe inscripţii căzute; au discutat cu autorităţile locale – aceleaşi şi acum -, dar n-a mai apucat să treacă la fapte.
În cadrul Programului Naţional de Cercetări Arheologice 3 – "Scythia Minor", MINAC a propus pentru campania 2004 proiectul "Cercetări arheologice la Ulmetum", estimat să se deruleze pe o perioadă de 10 ani cu un debut de trei luni. Datorită unor factori independenţi de voinţa noastră (insuficienţa fondurilor – minime din partea MCC, dar binevenite, deloc din partea ordonatorului local de fonduri; apoi desfiinţarea instituţiei) Zaharia Covacef şi Gabriel Talmaţchi au realizat o cercetare – mai bine zis un sondaj – pe o perioadă de patru săptămâni cu forţă de muncă redusă şi nereceptivă la necesitatea şi importanţa reluării şi realizării săpăturilor arheologice aici.
Cetatea din marginea comunei Pantelimon a fost identificată ca fiind Ulmetum încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea graţie unei inscripţii (datată în anul 140 p. Chr.) descoperită de Gr. Tocilescu3 în ruinele acesteia şi care păstrează numele aşezării şi al locuitorilor săi: cives Romani et Bessi consistentes vico Ulmeto.
Cetatea Ulmetum este situată pe un bot de deal stâncos, înconjurat pe aproape trei părţi de o vale cu râpe abrupte, astăzi aproape seacă. Această apărare naturală este caracteristică, în general, cetăţilor moeso-romane, cărora le influenţează şi forma4. Planul cetăţii are forma unui triunghi cu una dintre laturi arcuită, fiind apărată de 6 turnuri patrulatere, trei turnuri circulare, de colţ, şi patru turnuri semicirculare, de poartă, toate aşezate în afara zidului. Dintre construcţiile dezvelite în interior se remarcă un edificiu absidal, pentru construcţia căruia – ca şi pentru zidurile incintei – s-au utilizat vechi monumente romane.
După 90 de ani de la încetarea săpăturilor la Ulmetum zidurile cetăţii se profilează încă destul de bine. Cetatea însă – aşa cum recunoştea însuşi descoperitorul ei, Vasile Pârvan – nu şi-a dezvăluit încă întreaga istorie. Nici nu avea cum deoarece săpăturile dintre 1911–1914 au urmărit, în primul rând, dezvelirea zidurilor şi recuperarea documentelor epigrafice sau sculpturale reutilizate ca materiale de construcţie. După dezvelirea zidurilor5 şi cercetarea turnurilor, au fost trasate o serie de secţiuni – de-a lungul şi de-a latul cetăţii – urmărind, se pare, reţeaua stradală, secţiuni care porneau, în primul rând, de la porţile de SV şi de NV, apoi de la porţile secundare (poterne) aflate între turnurile de pe incintele de NV, S şi E – secţiuni care se văd şi astăzi şi în care au apărut fragmente de ziduri "barbare" (cum le-a numit descoperitorul lor) de la diverse construcţii cărora nu li s-a putut preciza destinaţia.
Ulmetum are statut de vicus aflat în jurisdicţia cetăţii Capidava. Zidurile pe care le mai vedem astăzi au fost ridicate în timpul lui Iustinian, după cum o afirma şi Procopius din Caesarea: "17. Dincolo de ea se află din vechime o cetate numită Ulmetum. Din cauză că barbarii sclavini îşi făcuseră acolo un loc de pândă, unde stătuseră un timp foarte îndelungat, ea fusese lăsată cu totul în părăsire şi nu mai rămăsese nimic din ea, decât numele. 18. Pe aceasta a rezidit-o din temelie şi a scăpat astfel părţile acelea de năvălirile sclavinilor"6.
De ce un vicus, care nu se afla pe frontieră a fost fortificat, ne-a spus-o tot Procopius: "33. Vrând să facă din Istru cea mai puternică apărare a noastră şi a întregii Europe, împăratul a acoperit ţărmul fluviului cu întărituri dese, (...), şi a aşezat pretutindeni pe ţărm străji de oşteni, pentru a opri străşnicia trecerii barbarilor din părţile acelea. 34. Cu toate aceste înfăptuiri, neavând încredere în amăgitoarea nădejde omenească şi gândindu-se că, dacă duşmanii vor izbuti să treacă fluviul în vreun fel oarecare, vor cotropi ogoarele lipsite de apărare, vor lua ca sclavi pe toţi oamenii de vârstă tânără şi vor prăda toate avuţiile, împăratul nu se mulţumi să le dea o siguranţă colectivă prin fortificaţiile de pe malurile fluviului, ci le mai dădu şi una deosebită. 35. El făcu atât de dese întărituri în sate, încât fiecare ogor îşi are fortificaţia sa, sau se află în vecinătatea unui loc întărit."7.
Forma şi aşezarea turnurilor unei cetăţi antice oferă – alături de forma şi aşezarea porţilor – cele mai sigure elemente pentru datarea întemeierii. În secolele V şi VI acest gen de fortificaţie, cu ziduri groase şi multe turnuri, se generalizează în tot imperiul de răsărit; nenumăratele cetăţi ridicate de împăratul Iustinian, în special la Dunărea de Jos, au toate – după cum descrie Procopius în De aedificiis – o formă asemănătoare cu planul general al cetăţii Ulmetum. Acel turn mare, unic, sau cel mult însoţit de încă două-trei, numit de Procopius ??????8 al cărui rol de apărare corespundea elementului mai vechi de fortificaţie numit castrum, sau castellum civitatis, care este întâlnit – într-o formă redusă – la Troesmis (reclădit şi el de Iustinian), îl găsim într-o formă şi poziţie identică celor de la Troesmis şi la Ulmetum; este vorba despre marele turn patrulater de pe latura de NV.
În proiectul nostru pentru prima campanie – 2004 – preconizam să înlăturăm, la exterior, toate dărâmăturile şi depunerile acumulate pe parcursul celor 90 de ani, pentru a oferi imaginea impozantă a cetăţii. În acelaşi timp, după realizarea unui caroiaj (de 5 x 5 m) să începem cercetarea de la turnul din colţul de V, pe prima curtină a laturii de SV, poarta de SV cu cele două turnuri şi – la interior – pe aceeaşi porţiune.
Situaţia de la faţa locului ne-a impus altă strategie. Am început de la poarta de SV. În primul rând trebuia să curăţăm intrarea şi turnurile porţii de dărâmături, depuneri şi vegetaţia crescută din abundenţă. Să adăugăm că spaţiul dintre cetate şi sat s-a micşorat prin extinderea construcţiilor acestuia până foarte aproape; spaţiul dintre acestea şi cetate este ocupat de fiare vechi şi diverse gunoaie. Promisiunile d-lui primar că-i va atenţiona pe vecini să cureţe zona au rămas promisiuni.
Poarta de SV care, atât prin dimensiuni, cât şi prin aspect, pare să fi fost poarta principală a cetăţii, cu o suprafaţă de cca. 4 x 4,75 m, era blocată de pietre de talie şi pietre mărunte căzute din ziduri (sau dărâmate intenţionat, după cum aveam să aflăm de la localnici). Depunerile erau consistente pe înălţimi variind între 0,2 şi 0,9 m. În turnuri, pe lângă dărâmături şi depuneri, crescuseră oţetari cu rădăcini destul de viguroase; în turnul de sud al porţii s-au tăiat doar oţetarii, nu am putut intra deoarece gospodarii din imediata vecinătate a cetăţii aruncaseră acolo gunoiul din ţarcurile de oi.
Sondajul pe care l-am făcut a însemnat realizarea unui carou (c.1) de 5 x 5 m în dreptul intrării – la interior – şi a unei secţiuni (S.1 + S.1 V) de-a lungul zidului spre colţul de V, lată de 3 m. (pentru a cuprinde şi şanţul Pârvan) pe o lungime de cca. 9 m.
Dărâmarea pietrelor din ziduri (naturală sau intenţionată) a determinat şi scurgerea emplectonului (pietre mărunte, cărămizi şi mortar) care a umplut "şanţul Pârvan" şi intrarea în turn; foarte mult din acesta s-a scurs spre poartă şi în turnuri.
În c.1 ne-am adâncit cca. 0,7 m. S-au surprins foarte bine straturile de depuneri şi patul pavajului care se afla în faţa – şi în continuarea – pavajului de piatră de la intrare, păstrat încă pe jumătate, spre exterior. Ca material arheologic din c.1 s-au recuperat foarte multe fragmente ceramice romano-bizantine (gâturi, guri, toarte de amfore; o buză de castron vopsit, parte dintr-o cupă din pastă fină, un capac, o greutate nefinisată şi o monedă – găsită la adâncimea de -0,47 m – de la Iustin II).
În S.1 – unde era foarte multă dărâmătură din zid şi din emplecton -, printre pietre am găsit fragmente din statuia unui leu. Şi aici s-au găsit numeroase fragmente ceramice romano-bizantine, mai multe capace, patru greutăţi făcute din cărămizi, o lamă de cuţit din fier, un capac de broască de uşă din fier etc. Remarcăm, de asemenea, găsirea a două monede de la Iustinian, una găsită la adâncimea de -0,6 m, cea de-a doua la -0,7 m, din anii 15–17, datată după 540.
În S.1 ar fi trebuit ca după 2,7 m să fi întâlnit primul dintre zidurile descoperite de Pârvan, perpendiculare pe incintă; din cauza materialului folosit în construcţie acesta nu s-a mai păstrat şi s-a amestecat cu restul dărâmăturilor. Profilul de NE al secţiunii S.1 se prezintă astfel, de sus în jos: 0,1 m – strat vegetal; 0,3 m – strat de depunere; 0,12 m – pământ bătătorit; 0,09 m – un strat de incendiu; 0,3 m – dărâmături.
La 7,2 m, S.1 se opreşte în cel de-al doilea "zid Pârvan". Acesta se află la adâncimea de -0,35 –0,4 m – faţă de nivelul actual de călcare, este realizat din şist verde şi se păstrează pe o înălţime de 0,8 m. Fără a-l dezveli am trecut dincolo de zid, după 0,7 m, în S.1 vest. Aici ne-am adâncit până la -0,6 m şi ne-am oprit pe un puternic nivel de incendiu, de pe care am recuperat numeroase fragmente de amfore "cu coaste" (una întregibilă), câteva "cu striuri", fragmente de la un ulcioraş, fragmente de opaiţe (între care o toartă triunghiulară decorată cu motivul pomului), lame de cuţit din fier, trei piese din bronz şi fier, foarte multe fragmente de umeralia, precum şi cereale carbonizate. Tot pe acest nivel găsim două monede: una Iustin II, a doua Iustin II şi Sofia din anul 570.
Atât materialele arheologice – inclusiv descoperirile monetare -, cât şi izvoarele scrise (Procopius în primul rând) şi analogiile cu situaţia altor situri ne indică sec. VI ca moment al refacerii cetăţii. În ce fel se reflectă acest fapt în interiorul cetăţii doar cercetările viitoare vor putea aduce lămuriri.
Înainte de a încheia să menţionăm şi redescoperirea unor monumente. Astfel, lângă secţiunea S.1, în dreptul intrării în turnul de vest al porţii se află o bază de coloană (?), fragmentară, transformată în coş de râşniţă, având în centru un orificiu pătrat cu latura de 10 cm, înconjurat de baza circulară a cărei rază este de 22 cm. Între dărâmăturile de la poarta de NV se află o inscripţie votivă fragmentară, datată în sec. II p. Chr., dedicată lui IOM şi Iuno Regina9; Emilia Doruţiu-Boilă a inclus inscripţia în volumul ISM, V, dar, la colocaţie, a specificat "cetatea Histria", inv. 42. O a doua inscripţie, funerară10, despre care Emilia Doruţiu-Boilă spune că nu a văzut-o în timpul perieghezei din anul 1976, se află la poarta de SV, alunecată din placajul în care a găsit-o şi lăsat-o Pârvan11 împreună cu emplectonul turnului.
Pe cuprinsul cetăţii, ca şi în dărâmăturile de la porţi şi din turnuri se află numeroase pietre care vor trebui verificate şi, împreună cu cele găsite deja, aduse şi înregistrate la MINAC.
Înainte de începerea campaniei, dl. Florin Scurtu a întreprins o cercetare magnetometrică la turnul de N al cetăţii.
Cercetări geofizice
Florin Scurtu (GEI-PROSECO Bucureşti)
Cercetarea noastră geofizică (magnetometrică) s-a desfăşurat la exteriorul cetăţii, în imediata sa apropiere, nu în interior cum am fi vrut noi să începem, din cauză că interiorul cetăţii este complet răscolit de numeroasele săpături efectuate de-a lungul timpului, nu totdeauna într-un mod organizat, aceste modificări introducând în măsurătorile noastre perturbări.
Zona cea mai favorabilă unei prime incursiuni geofizice în arheologia şi istoria aşezării am găsit-o imediat la V de turnul rotund din colţul nordic al cetăţii, unde se află o mică zonă aproape orizontală, de relativ mici dimensiuni.
Pentru început, zona cercetată a fost ceva mai extinsă (20 m pe direcţia V–E, 60 m pe direcţia N-S), dar într-o reţea mai rară, regională, pentru a efectua în primul rând o zonare, care să separe zonele calme, fără anomalii magnetometrice importante, de cele cu variaţie mai rapidă a câmpului geomagnetic anomal, reflectând deci prezenţa unor caracteristici locale ale structurii arheologice. Din punct de vedere al amplasării acestei zone faţă de zidurile vechii cetăţi, ea a fost aleasă astfel încât să poată pune în evidenţă modificări arheologice începând chiar cu proximitatea acestor ziduri: colţul nord-estic al perimetrului cercetat de noi se află la 2 m V de turnul rotund din colţul de N al cetăţii.
Pe hartă se poate constata că intensitatea câmpului geomagnetic anomal prezintă o zonare pe direcţia S–N: centrul şi nordul acestui perimetru sunt ocupate de anomalii pozitive (cu o variaţie mai mică în zona centrală şi ceva mai agitată în zona nordică), restul fiind ocupat de două largi zone anomale de minim (colorate în nuanţe de albastru). Se remarcă pentru tot perimetrul faptul că direcţia predominantă a acestor anomalii este VNV–ESE, oarecum perpendicular pe direcţia zidului vestic al cetăţii (poarta de NV a cetăţii, largă de 4 m, se află la circa 10 m E de perimetrul nostru, în dreptul caroului D3).
Cât priveşte dispersia valorilor câmpului geomagnetic anomal, se observă că zona nordică este cea mai agitată, deşi şi în zona central-sudică (carourile A5 – A7) apare cel puţin o zonă mai perturbată.
În conformitate cu principiul expus mai sus, am ales pentru detalieri zona nordică, unde fluctuaţia câmpului în suprafaţă ne indică o variaţie corespunzătoare în structura subsolului.
Noua suprafaţă, cercetată într-o reţea de mult mai mare detaliu, este inclusă deci în cea cercetată regional, ocupând partea nordică a acesteia (carourile 9–12).
Din comparaţia cu aceeaşi zonă a hărţii regionale, se constată că punctual valorile din cele două hărţi se menţin, dar desimea mult mai mare a reţelei de observaţie în harta de detaliu conduce la o interpolare diferită a valorilor punctuale şi implicit la conturarea unor anomalii foarte locale, care în harta regională nu aveau cum să se individualizeze.
Zona anomală cea mai pregnantă din harta de detaliu este cea nordică (carourile B12–C12), orientată NE–SV, intensă, dar cu dispersie mică a valorilor – neincluzând deci anomalii mai locale, care să perturbe câmpul liniştit, ce caracterizează această zonă. În restul hărţii apar o mulţime de anomalii locale cu poziţii aparent aleatorii, jalonând totuşi uneori (de exemplu anomaliile pozitive, colorate în roşu, din carourile B10 – B11 – C11 – C12, care se succed la un interval aproape constant, de 2 m) aliniamente pe care ele se înşiră, indicând o structură îngropată, ce urmăreşte aceste aliniamente.
Şi în restul hărţii unele anomalii locale par să se grupeze după anumite direcţii preferenţiale (de obicei aproximativ V – E), dar o separare mai avansată a surselor anomale va fi realizată într-o fază următoare, de prelucrare şi interpretare mai aprofundată a acestor anomalii.
Până atunci, o interpretare preliminară, bazată doar pe analogii cu structurile arheologice evidenţiate de săpăturile efectuate până în prezent în cetate, ne face să presupunem că anomalia compactă nordică ar corespunde unui pavaj de cărămidă lat de cca. 3 m (astfel de pavaje sunt cunoscute în cetate) şi lung de cel puţin 7 m în interiorul hărţii noastre, iar aliniamentele anomale mai puţin pregnante – unor eventuale baze de coloane sau stâlpi din piatră. Alte anomalii foarte locale şi foarte intense pot corespunde unor obiecte metalice moderne pierdute şi situate la mică adâncime sub suprafaţa solului.
O interpretare mai exactă a anomaliilor din întreaga zonă va putea fi realizată după ce arheologii de la MINAC vor efectua câteva săpături de verificare pe zonele, pe care noi li le vom indica.
Cercetările au fost efectuate cu fonduri de la MEC (Programul CERES).
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice 1. V. Pârvan, Ulmetum, I, p. 497-498
2. Idem, Ulmetum, I, p. 499
3. Gr. Tocilescu, Fouilles et recherches, p. 111–112; V. Pârvan, Ulmetum, I, p. 585; Em. Doruţiu Boilă, ISM 5, nr. 62 (cu toată bibliografia anterioară)
4. Ion Miclea, Radu Florescu, Strămoşii românilor. Vestigii milenare de cultură şi artă. Daco-romanii, II, Editura Meridiane, Bucureşti, 1980, p. 176-177
5. În prima campanie, care a durat o lună, Vasile Pârvan, cu un efectiv de 36 muncitori şi materialul rulant necesar îndepărtării pământului, alături de colectivul ştiinţific, a reuşit să dezvelească în întregime – atât în interior cât şi în exterior – laturile de NE, NV şi SV.
6. Procopius din Caesareea, De aedificiis, IV, 7, 17, 18, în Fontes Historiae Dacoromanae, II, Editura Academiei, Bucureşti, 1970, p. 471
7. Idem, IV, 1, 33 – 35, în Fontes, II, p. 461
8. Idem, II, 1 şi urm., în Fontes, II.
9. V. Pârvan, Ulmetum II/2, p. 340–342, nr. 6; Em. Doruţiu Boilă, ISM, V, p. 89, nr. 45 (cu bibliografia anterioară)
10. ISM, V, p. 97–98, nr. 72
11. Ulmetum, I, p. 555–558, nr. 12
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu