Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Pâncota | Judeţ: Arad | Punct: Cetatea turcească | Anul: 2004

Anul   2004
Epoca
Epoca medievală timpurie (sec. X - XIII);
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade
Epoca medievală mijlocie
Categorie
Apărare (construcţii defensive);
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Arad
Localitate   Pâncota
Comuna   or. Pâncota
Punct
Cetatea turcească
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Heitel Suzana Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Marcu-Istrate Daniela Veronica responsabil SC Damasus SRL Braşov
Pascu Ioan Feodor SC Damasus SRL Braşov
Pascu Hurezan George Complexul Muzeal Arad
Cod RAN    9663.01
Raport În perioada 9–28 august 2004 s-a desfăşurat cea de-a treia campanie de cercetări arheologice la Cetatea turcească din Pâncota, jud. Arad. Au fost realizate 6 secţiuni, numerotate în continuarea celor din anii precedenţi, de la S7 la S11, cu scopul de a investiga partea de V a bisericii abaţiei. Materialele descoperite au fost inventariate şi sunt predate la CM Arad.
În săpături au fost cercetate următoarele vestigii:
- turnul dinspre NV din prima pereche.
- fragmente din partea de N a bisericii, respectiv zidul nordic exterior şi zidul colateralei nordice.
- zidul vestic exterior şi o fundaţie vestică intermediară, care delimita spaţiul navelor de acela al primei perechi de turnuri.
- fragmente din zidul de incintă construit într-o etapă intermediară în jurul bisericii şi cimitirului.
- vestigii aparţinând epocii turceşti.
- 15 morminte de inhumaţie în sicriu sau cistă din piatră.
Turnul intermediar de NV.
În secţiunile 7, 8 şi 10 au fost dezvelite integral fundaţiile turnului intermediar de NV, cu o lăţime pe axa E-V de 2,15 m. În limitele săpăturii efectuate, turnul apare ca o componentă organică a planului iniţial al bisericii, faţă de care se decroşează spre N cu aproximativ 1,30 m la nivelul elevaţiei. Turnul are fundaţii de lăţime inegală. Latura de N este lată de 2,15 m, şi în grosimea ei era amenajată o scară în spirală, prin care se realiza accesul la etajele superioare. În mod surprinzător această latură nu a fost demolată decât până la decroşul fundaţiei, astfel încât se pot citi amprentele unei elevaţii cu o lăţime de 1,8 m, lăsând o crepidă lată de 0,35 m spre interior. Partea superioară a ruinei oscilează între –3,28 m şi -3,65 m, iar talpa fundaţiei coboară mai jos de –4,4 m, într-un şanţ săpat în stâncă.
Latura de V a turnului şi bisericii a fost demolată integral, chiar şi molozul fiind excavat până la talpa fundaţiei. Amprentele păstrate indică o lăţime a fundaţiei, la partea inferioară, de 1,5–1,6 m, faţă de care elevaţia trebuie să fi fost uşor retrasă. La exterior peretele era articulat de pilaştri: două fundaţii dreptunghiulare, decroşate cu 0,2 până la 0,3 m, au fost descoperite în săpătură. Cea dinspre N are o lungime de 0,8 m, iar cea dinspre S o lungime de 1,3 m.
La limita dintre turn şi nave a fost înregistrată amprenta unei fundaţii continue, cu o lăţime de 1,1 m, ţesută atât cu turnul cât şi cu peretele nordic al bisericii. Şanţul pentru construirea fundaţiei s-a adâncit în stâncă maxim -0,5 m, dar fundul lui variază între –4,28 m şi -4,4 m. Pe această fundaţie se sprijineau elementele (stâlpii), care marcau limita vestică a navelor bazilicii, delimitând totodată zona celor două turnuri.
Zidurile bisericii.
În imediata apropiere a turnului, peretele nordic al bisericii a avut o fundaţie lată de 1,7 m (la nivelul decroşului, până la 2 m pe măsură, ce se adânceşte), şi o elevaţie de numai 0,9 m. O crepidă lată de 0,65 m a fost rezervată spre exterior, la 3,74 m, şi pe ea se sprijineau foarte probabil elementele decorative, care articulau peretele, acele grupuri de colonete menţionate în descrierile din secolul al XIX-lea. Nu avem nici un dubiu că acest perete era ţesut cu turnul. În exterior s-a păstrat şi un fragment de elevaţie, cu cele două blocuri de piatră din zona colţului, cu partea superioară la aproximativ – 3,29 m.
Fundaţia colateralei de N a fost dezvelită pe o lungime de 2 m. Păstrată sub nivelul interior de călcare, la –3,64 m, fundaţia are o lăţime de 0,95-1 m şi este realizată din piatră măruntă. În adâncime coboară până la –3,89 m. Ea pare să fie adosată fundaţiei intermediare de V, dar această situaţie a fost cel mai probabil determinată de diferenţa de adâncime dintre cele două, fundaţia intermediară fiind sensibil mai adâncă. Felul în care sunt demolate aceste ziduri face imposibilă însă clarificarea în acest punct a relaţiei cronologice dintre ele.
Însumând măsurătorile de mai sus, rezultă că lăţimea colateralei în această zonă a fost astfel de 1,3 m, pentru ca la limita de V a bazilicii propriu-zise să se reducă la numai 0,5 m.
Absida.
În secţiunea S11 a fost surprins un fragment din absida semicirculară a bazilicii, partea dinspre N. Zidul apare cu o fundaţie lată de 1,5 m şi cu o elevaţie de numai 0,9 m, astfel că spre exterior a rămas o crepidă lată de 0,6 m. Ruina păstrează doar amprenta paramentului din blocuri de piatră şi miezul de emplecton al acestuia, cu partea superioară la – 3,43 m, la 0,4 m (medie) sub nivelul actual de călcare. Talpa fundaţiei nu a fost surprinsă.
Zona de contact dintre absidă şi zidul de incintă a rămas neclară, săpătura oprindu-se pe nivelul demolatorilor.
Zidul de incintă.
Din latura nord-estică a zidului de incintă a fost surprins un fragment în S11, cu o lăţime de cel puţin 0,7 m la nivelul elevaţiei, şi o fundaţie decroşată neregulat cu maxim 0,18 m. Partea superioară a ruinei apare la –3,3 m, iar talpa fundaţiei coboară mai jos decât –4,04 m, nivelul, la care s-a oprit săpătura. Detaliile legate de relaţia cu fundaţia absidei şi de contextul stratigrafic urmează a fi clarificate în campania viitoare.
Etapa turcească.
În partea centrală a secţiunii 9 a apărut ruina unei construcţii turceşti, realizată din bolovani de piatră de dimensiuni mici, legaţi cu un mortar de var extrem de friabil. Zidul are o lăţime de 0,4 m, partea superioară se află la –3,55 m, iar talpa fundaţiei la –3,82 m, parţial în şoater. Ruina s-a păstrat pe o lungime de 0,6 m. Ea aparţine unei construcţii de formă dreptunghiulară amenajată în interiorul bisericii, pe partea de S, care în secolul al XIX-lea a fost relevată ca atare. Între timp a fost demolată integral pe cea mai mare parte a suprafeţei.
Stratigrafia generală în interiorul bisericii
Aşa cum remarcam şi în campaniile anterioare, biserica este construită pe un teren stâncos, denumit în limbaj local şoater, constând din granule de piatră de culoare galben maronie la exterior şi alb în spărtură. Acesta se află la adâncimi variabile, destul de denivelat în special în partea de V a bisericii, şi este suprapus de un strat cu aceeaşi structură, dar cu o duritate mult scăzută, pe care îl socotim sol viu. În câteva puncte au fost reperate fragmente din nivelul de construcţie al bisericii, sub forma unei pelicule de mortar amestecat cu praf de piatră, de culoare gri. Aceasta suprapune o lentilă de şoater dislocat, rezultat evident din săparea şanţurilor de fundare. În sectorul investigat rezultă astfel că, după o sporadică locuire preistorică (?), primul nivel de cultură aparţine constructorilor bisericii din etapa I, şi s-a derulat între –3,6 şi -3,4 m (cote extreme).
În interiorul bisericii depunerile istorice au fost răscolite într-o primă etapă de înmormântări, cărora le aparţine o umplutură prăfoasă, cu fragmente de piatră şi pigment de mortar. Tot în secţiunea 9 peste ultima lentilă de mortar se păstrează o peliculă de pământ ars amestecat cu cărbune, urma fragilă a unui incendiu, care a răspândit pe toată suprafaţa pigment de cărbune, survenit în orice caz înainte de etapa turcească. Ulterior pământul a fost răscolit până aproape de solul viu prin intervenţiile moderne şi contemporane. Zidurile de V au fost demontate din temelii, iar şanţurile sunt umplute cu pământ amestecat cu moloz sau cu moloz, peste care s-a depus o umplutură cu bolovani mari de piatră. Din zidul de N al bisericii s-a păstrat şi un mic fragment de elevaţie, corespunzând înălţimii unui bloc de piatră ecarisat. Partea superioară şi cea mai consistentă a umpluturii o constituie un pământ cenuşiu cu mult pigment de mortar şi fragmente mici de piatră.
În exteriorul bisericii, în partea de V, peste solul viu se află direct umplutura specifică orizontului de morminte, un şoater rulat amestecat cu diferite ingrediente - fragmente de piatră şi de cărămidă, rar pigment de mortar şi de cărbune, care îi imprimă pe ansamblu o nuanţă cenuşie.
Cimitirul.
În această campanie au fost cercetate 13 morminte de inhumaţie, şi alte 4 au fost identificate şi au rămas necercetate în martorii stratigrafici sau la limita săpăturilor. În interiorul bisericii morţii au fost depuşi în gropi săpate în stâncă, aşezaţi în majoritatea situaţiilor în sicrie: urmele evidente de lemn identificate în jurul scheletelor susţin această afirmaţie. Sicriele erau asamblate din scânduri îmbinate într-un mod, care nu presupune neapărat folosirea cuielor. Remarcăm faptul că gropile erau refolosite frecvent.
În exteriorul bisericii au fost identificate atât morminte în ciste cât şi morminte în sicrie din lemn. Lângă umărul de NV al bisericii trei morminte de copii au suprapus şi dislocat în cea mai mare parte un mormânt în cistă de piatră.
În urma campaniei din anul 2004 au fost inventariate 79 de pachete de ceramică şi 59 de pachete cu obiecte speciale. Cea mai mare parte a ceramicii aparţine secolului al XVI-lea, cu câteva excepţii care merită subliniate. Din straturile superioare1 ale secţiunii S9 A au fost recuperate câteva fragmente ceramice, care ar putea fi încadrate în "epoca" slavă, din păcate prea puţine pentru a ne oferi vreo certitudine în acest sens. Această observaţie poate fi însă luată în calcul ca o sugestie pentru posibilii constructori sau locuitori la un moment dat ai cetăţii. Din aceeaşi zonă au fost recuperate materiale databile în secolul al XII-lea, precum fragmente de căldăruşe din lut decorate, fragmente de vase ornamentate cu rotiţa, cu benzi de valuri şi portative sau cu linii incizate, care descriu valuri neregulate pe toată suprafaţa. Din această umplutură provin de asemenea două fragmente de colonete angajate, ce ar putea proveni din ambrazura portalului principal de V, şi un fragment de nervură dintr-o boltă ogivală, databilă cel mai probabil în sec. XIV-XV.
Ceramica medievală târzie, din secolele XIV-XV, este slab reprezentată în sectorul investigat. Puţinele fragmente de acest fel aparţin mai degrabă doar veacului al XIV-lea, reprezentând marfa cea mai comună a perioadei, de calitate medie sau chiar proastă, arsă superficial la culori, care tind spre negru; forma specifică este oala borcan fără torţi, cu marginea răsfrântă spre exterior şi modelată în formă de săgeată.
Ceramica secolului al XVI-lea este reprezentată de forme evoluate, cu pereţi subţiri şi profile ale marginilor din ce în ce mai sofisticate. Este interesant faptul că predomină ceramica lucrată din pastă, ce conţine în diferite proporţii caolin, de la vasele fine lucrate exclusiv din pastă albă, la oale borcan tehnic destul de rudimentare, la producerea cărora lutul a fost amestecat cu caolin producând nuanţe intermediare precum alb gălbui, alb roz sau gri. Menţionăm de asemenea şi câteva fragmente de cahle, din tipurile specifice acestei zone în sec. XV-XVI.
La capitolul obiecte speciale am inclus piese din metal, sticlă, os, piatră şi ceramică – destul de puţine însă în această campanie. Dintre obiectele de metal menţionăm un cercel din argint cu capetele subţiate şi petrecute (sec. XII-XIII), un inel de deget din argint, o aplică de curea din bronz aurit (sec. XI-XII?), o legătură de carte din bronz, câteva catarame, un fragment de pinten şi fragmente dintr-o sabie sau spadă. Destul de numeroase sunt cuiele simple sau cu cap ornamental, precum şi diverse fragmente din obiecte, care nu vor putea fi identificate decât în laborator. Mai puţin numeroase, obiectele din os se reduc la un străpungător şi la o mărgică.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice 1. Operaţiunile de dislocare a pământului au produs, în suprafaţa S9 A, un fenomen de "telescopare" a straturilor, astfel că materialele mai vechi au ajuns la suprafaţă, iar din jumătatea inferioară recuperăm material ceramic şi sticlărie din sec. XVI-XVII.
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu