Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Sântimbru | Judeţ: Alba | Punct: Biserica Reformată | Anul: 2004

Anul   2004
Epoca
Epoca medievală timpurie (sec. X - XIII);
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII);
Epoca modernă (sec. XIX - XX)
Perioade
Epoca modernă;
Epoca medievală mijlocie
Categorie
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Alba
Localitate   Sântimbru
Comuna   Sântimbru
Punct
Biserica Reformată
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Anghel Călin Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia
Ciută Marius Mihai responsabil Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia
Cod RAN    7393.01
Raport Localitatea Sântimbru se află în centrul judeţului Alba, la 12 km spre NE de municipiul Alba Iulia şi 100 km spre S de Cluj-Napoca, fiind centrul administrativ al comunei cu acelaşi nume. Biserica Reformată din Sântimbru este amplasată în centrul localităţii, lângă Biserica Ortodoxă la cca. 60 m spre nord-estul acesteia). Monumentul se află amplasat pe malul drept al Mureşului, pe cea de a doua terasă a acestuia (fragment de terasă, frunte a terasei), având o poziţie dominantă cu expunere sud-estică, ce-i oferă o largă vizibilitate asupra culoarului depresionar.
Cercetarea arheologică a acestui obiectiv a făcut parte, şi în acest an, din grantul cu tema "Biserica medievală din Sântimbru. Studiu istoric, de artă şi problematica conservării" şi a fost realizată cu sprijinul logistic şi material al Univ. Alba Iulia şi al MEC. Campania anului 20041, desfăşurată între 28 iunie-7 iulie, a avut ca obiective principale cercetarea, prin intermediul unităţilor de control şi informare stratigrafică, a arealului învecinat laturii sudice (portalul romanic – contrafortul C2) a navei bisericii şi a îmbinării navei cu altarul gotic de pe latura nordică, în vederea surprinderii nivelurilor de fundare şi, pe cât posibil, a unor situaţii stratigrafice nederanjate, care să ofere indicii despre fazele de construcţie, respectiv reparaţii, parcurse de monument.
În urma unei prealabile documentări bibliografice şi la faţa locului - legată de rezultatele etapelor anterioare ale cercetării2 - s-au deschis două casete-suprafeţe:
- S. IV/2004, cu dimensiunile de (4 x 3 m), suprafaţă executată în zona portalului romanic de pe peretele sudic al navei, în dreptul contrafortului al doilea (C.2) pe care l-a suprapus pe jumătate, în scopul surprinderii planimetrice a succesiunii depunerilor;
- S. V/2004 cu dimensiunile de (3 x 2 m), suprafaţă executată în zona de îmbinare, pe latura nordică, între nava şi altarul bisericii. Aceste casete au avut ca scop surprinderea raporturilor şi relaţiilor dintre diferite sectoare ale monumentului, în scopul stabilirii cronologiei relative a fazelor de construcţie.
Secţiunile IV şi V nu au avut, ca urmare a dimensiunilor lor, posibilitatea surprinderii unei succesiuni stratigrafice, ele nedepăşind, în plan perpendicular, groapa de realizare a centurii de manşonare a fundaţiilor. În secţiunea V a fost surprins zidul vestic al sacristiei.
Suita stratigrafică debutează pe întreaga suprafaţă a secţiunilor prin stratul de pământ nisipos negricios şi care reprezintă solul vegetal. În S IV, încă de la primul nivel de săpare (-0,1 –0,3 m), a apărut şi prima lentilă de mortar amestecat cu fragmente de ţigle, olane, cărămizi etc. Dealtfel, nivelurile următoare de săpare, au relevat straturi şi lentile succesive, conţinând materiale de construcţie şi provenind de la frecventele restaurări şi reconstruiri pe care le-a suferit monumentul în ultimele două secole. Aceste lucrări au deranjat profund straturile şi nivelurile arheologice anterioare, până la aproximativ -0,5 –0,6 m (pe alocuri chiar către -0,8 –0,9 m).
Centura de beton ce manşonează fundaţiile bisericii, lată de 0,4-0,5 m, a fost surprinsă în toate secţiunile deschise, la diferite adâncimi - de la –0,3 m în SIV, la -0,45 -0,6 m în SV - şi coboară în final până la adâncimile de –1,5 –1,75 m. Groapa realizată pentru construirea centurii s-a caracterizat printr-o culoare închisă, distinctă, pigmentată puternic cu mortar şi cărămizi, şi a distrus toate nivelurile şi straturile anterioare, adâncindu-se în sterilul arheologic galben loessoid cu cel puţin 0,5 de m. Pe fundul gropii s-a surprins o peliculă consistentă de ciment amestecat cu alte materiale de construcţie.
Diferenţele de adâncime la care a fost surprinsă au ca explicaţie atât diferenţa de nivel, de peste 0,3 m pe care o are nivelul de călcare actual, mai ridicat pe latura de N, unde terenul este mai bine consolidat, fără tendinţe de alunecare, spre deosebire de latura de S, unde terenul antrenat de atracţia gravitaţională şi de apele meteorice, are tendinţa să "alunece". Diferenţa de adâncime la care se profilează centura mai este explicabilă şi printr-o situaţie surprinsă în SV, respectiv în care diferenţa de adâncime dintre centura executată pe ductul fundaţiei navei, romanice, se află la doar -0,2 m faţă de nivelul actual de călcare, în vreme ce adâncimea la care se profilează pe ductul altarului gotic este de -0,6 m. Prin urmare, o diferenţă de cca. 0,4-0,5 m, explicabilă prin faptul că centura de manşonare - ce are aceeaşi înălţime, cca. 1 m - a avut ca scop depăşirea în adâncime a fundaţiilor existente, iar cele ale altarului sunt cu aproximativ 0,4 m mai adânci decât cele ale navei. Betonul care compune centura se prezintă într-o stare foarte bună, lipsind cu desăvârşire orice fisuri sau crăpături care să ateste procese de degradare, dovedind o compoziţie echilibrată şi un aport optim de ciment. Pentru consolidarea terenului din imediata apropiere a centurii pe întreaga circumferinţă a bisericii, s-a depus în jurul acesteia un strat masiv de pământ, amestecat cu lut, care a fost intens bătătorit. Groapa de dezvelire a zidului necesară pentru cofrare şi manşonare, a fost realizată pe distanţe de aproximativ 1,6-2,5 m de la peretele bisericii, de regulă în trepte, având o adâncime ce depăşeşte, pe alocuri, -2,3 -2,4 m, adâncindu-se în sterilul arheologic cu aproape -0,5 m. Pe fundul gropii s-a surprins, în repetate rânduri, o peliculă consistentă de ciment, amestecată cu alte materiale de construcţie. Peste această groapă se regăseşte un nivel masiv de construcţie, rezultat al ultimei reparaţii, contemporane, a bisericii. Pe baza observaţiilor stratigrafice se poate conchide că aceste lucrări au avut loc destul de recent, probabil că la începutul secolului XX. Prezenţa acestei manşonări masive nu este singulară la lăcaşurile de cult din Transilvania. Cazuri similare sunt cunoscute la Catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia (restaurată în jurul anului 1900 de arhitectul Istvan Möller3), bisericile româneşti din Densuş4, Almaşu Mare5 etc.
Situaţia stratigrafică relevată în cele cinci secţiuni de control şi informare stratigrafică executate în cele trei campanii (2002-2004) de la Sântimbru-"Biserica Reformată", dovedeşte faptul că pe ariile exterioare navei şi corului bisericii straturile arheologice sunt puternic deranjate de amenajări recente (sec. XIX–XX), surprinderea unei situaţii stratigrafice clare, nedisturbate, care să prezerve etapele realizării/modificării monumentului fiind astfel imposibilă. Cu ocazia aceasta s-au realizat măsurătorile asupra zidurilor sacristiei, aflate sub nivelul de călcare actual dar vizibile prin observarea indicilor revelatori sciografici şi vegetali. S-a constatat faptul că lungimea sacristiei (zidul de N al ei) a fost de 6 m, practic pe întreaga lungime a peretelui drept al altarului, în vreme ce pereţii perpendiculari s-au dovedit a fi avut aproximativ 3,5 m.
Odată cu surprinderea sterilului arheologic loessoid de culoare galbenă, la adâncimea de aproximativ -1,4 -1,5 m, s-au profilat (conturat) patru gropi. Cea mai recentă (G1), de formă dreptunghiulară, s-a dovedit a fi asociată mormântului 2, fiind relativ recentă, realizată probabil cu puţin timp înaintea manşonării. Cea de a doua (G2), de dimensiuni mai mari şi formă neregulată, a fost tăiată de prima groapă. S-a caracterizat prin prezenţa materialelor de construcţii, motiv pentru care nu excludem apartenenţa ei la o groapă mai veche, ocazionată de unele reparaţii din sec. XIX sau mai timpurii. Groapa 1 a tăiat şi un alt complex adâncit, aparţinând mormântului 3, din care a rămas doar extremitatea sa estică. În fine, sub nivelul inferior al centurii, în sterilul galben, s-a profilat groapa 4, de mici dimensiuni, care nu a prezentat nici un inventar, nefiind exclusă golirea ei la momentul construirii centurii.
În campania anului 2004 a fost surprinse două morminte:
M.37 = M.2/20046 – în zona vestică a secţiunii-casetă SIV, orientat E-V (extremitatea vestică a mormântului intrând sub profil), aflat la o distanţă de doar 1,5 m de fundaţia navei. Nu a putut fi identificată adâncimea de la care se profilat aceasta deoarece partea superioară a gropii a fost distrusă de groapa centurii de manşonare. Sicriul din lemn s-a păstrat în bune condiţii, fiind recuperate chiar elemente ornamentale din bronz de pe capacul acestuia precum şi o parte din şuruburile metalice. Dimensiunile sicriului, apropierea de zidul bisericii, bogăţia sicriului, indică un mormânt ce aparţine, probabil, unui personaj cu rang în ierarhia bisericească (preot ?), înmormântat cu puţin timp înainte de realizarea centurii de manşonare. Starea foarte bună de conservare a lemnului sicriului a determinat nederanjarea conţinutului interior. Datare: sec. XIX, probabil cea de a doua jumătate a acestuia.
M.38 = M.3/2004 - în zona estică a secţiunii casetă S.IV, din acest mormânt au fost surprinse doar picioarele defunctului (tibiile şi peroneul şi, parţial, femurul drept), partea de mijloc şi superioară a scheletului fiind distruse de M.2/2004). Lipseşte sicriul şi orice inventar. Prin poziţia sa, el dovedeşte certa anterioritate faţă de M.2/2004. Datare: epoca modernă (?).
În cadrul campaniei 2004, în S.IV, în pământul scos din groapa de realizare a centurii de manşonare, a fost descoperită o monedă de argint, de mici dimensiuni. În urma identificărilor realizate7, s-a dovedit a fi vorba de un denar unguresc, bătut în vremea lui Maximilian al II-lea, la Körmös Banya (Kremnica) în anul 1577. Pe avers se află un blazon iar pe revers apare Fecioara Maria cu Pruncul, încadrată de iniţialele atelierului monetar8.
Biserica reformată de la Sântimbru este un monument ale cărui origini trebuie căutate în evul mediu timpuriu, care a suferit numeroase intervenţii, adaosuri şi modificări, încă din epoca imediat următoare construcţiei, precum şi ample lucrări de restaurare şi consolidare în epocile modernă şi contemporană, fapt relevat de studiul de parament a monumentului şi confirmat, din păcate într-o mică măsură, de cercetarea arheologică. Situaţia stratigrafică relevată în cele cinci secţiuni de control şi informare stratigrafică executate până la ora actuală dovedeşte faptul că pe ariile exterioare navei şi corului straturile sunt puternic deranjate de amenajări recente (sec. XIX–XX), iar surprinderea unei situaţii stratigrafice concrete în ceea ce priveşte etapele realizării fundaţiei monumentului este aproape imposibilă.
Cercetarea arheologică a monumentului Biserica Reformată de la Sântimbru - ca parte integrantă a temei de grant amintite - s-a încheiat9, urmând a fi continuată în alte campanii, ocazionate de alte proiecte (granturi) şi/sau planuri de cercetare. În această eventualitate, recomandăm abordarea, cu precădere, a spaţiilor interioare ale bisericii, cele care, cel mai probabil, au păstrat situaţiile stratigrafice şi contextuale nederanjate.
Rezumat The medieval church from Sântimbru (Alba County) represents one of the most popular historical monuments of Transylvania. Originally, this was the church of a Roman-Catholic village community that after mid-sixteenth adopted the Reformation. The archaeological research focused on questions concerning the type of building, the limits of the graveyard and the enclosure surrounding it, revealed an earlier stage in the evolution of the monument (identified as Romanesque, and visible in the nave), and also made observations with regards to previous interventions made by the monument committees. The result of the archaeological investigations have pointed out to the existence of a church displaying features of Romanesque style (mostly carved stones), dating back to the second half of the thirteenth century and being dedicated to Saint Emeric. It was a relatively small church. Apparently, the nave had the same width as today and was closed by an even smaller apse, probably semicircular. The building material for the early construction was largely provided by the ruins of a nearby Roman villa rustica, including carved stones.
English Abstract The medieval church at Sântimbru (Alba county) represents one of the most popular historic monuments of Transylvania. Originally, this was the church of a Roman-Catholic village community that after the middle of the 16th century adopted the Reformation. The archaeological research focused on questions concerning the type of building, the limits of the graveyard and the enclosure surrounding it. We revealed an earlier phase in the evolution of the monument (identified as Romanesque, and visible in the nave), and also made observations as regards the previous interventions made by the heritage committees. The results of the archaeological investigations revealed the existence of a church displaying features of Romanesque style (mostly carved stones), dating back to the second half of the 13th century and being dedicated to Saint Emeric. It was a relatively small church. Apparently, the nave had the same width as today and was closed by an even smaller apse, probably semicircular. The building material for the early construction was largely provided by the ruins of a nearby Roman villa rustica, including carved stones.
Bibliografie
Note Bibliografice





7. Îi mulţumim pe această cale d-nei Angela Mureşan de la MNUAI pentru amabilitatea cu care ne-a sprijinit în acest demers.
8. Unger E. Magyar Éremhatározó Ujlap. I (1526-1657), Budapesta, 1958. Conform acestuia piesa are ca nr. de catalog 99 (Ungaria, Dinar, 1577, Maximilian II, K. B., U I, nr. cat. 99).
9. La momentul conceperii acestui raport, volumul ocazionat de sfârşitul demersurilor grantului de cercetare, ce conţine rezultatele complete ale celor trei ani de săpături arheologice (2002-2004), a văzut lumina tiparului (decembrie 2004) în editura Aeternitas, a Univ. Alba Iulia.
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu