Ca urmare a cererii nr. 396/20.05.2005 către DCCPCN Alba şi a adresei nr.450/31.05.2005 înaintată MNUAI, în perioada 30.05.2005–14.06.2005, pe baza contractului de cercetare nr. 441/30.05.2005 a fost executată săpătura arheologică preventivă în vederea descărcării de sarcină istorică a terenului pe care beneficiarul intenţionează să-şi construiască obiectivul „locuinţă familială”.
Terenul în cauză este sit...uat în zona central-vestică a oraşului roman colonia Aurelia Apulensis.
Pentru cercetarea suprafeţei pe care beneficiarul urmează să o construiască, s-a ales soluţia trasării a cinci unităţi de cercetare, notate C1…C5. Dimensiunile unităţilor de săpătură sunt C1 de 7 x 1,5 m, orientată NNE-SSV; C2 de 3 x 3 m; C3 de 3 x 3 m; C4 de 3 x 3 m; C5 de 3 x 3 m.
Ulterior perioadei romane zona a fost supusă unor intense activităţi antropice în scopul recuperării de materiale de construcţii (piatră, cărămizi, marmură etc.). Rezultatul acestor intervenţii a fost cât se poate de dăunător pentru vestigiile arheologice.
Zidurile edificiilor romane, fundaţiile acestora au fost demantelate, practic rămânând doar patul de amenajare realizat din pietriş. Primele mărturii scrise despre distrugerile de la Apulum le avem de la călători străini, cronicari etc. care au trecut prin Cetatea Bălgradului. Construcţia căii ferate (1865-1867), al cărei rambleu a fost realizat prin distrugerea unei importante suprafeţe de-a lungul laturii de V a oraşului roman, a constituit un alt „prilej” de agresiune a sitului arheologic.
Pentru a pune în evidenţă trama stradală precum şi relaţia cu edificiile amplasate de o parte şi de alta, am procedat la demontarea martorilor stratigrafici dintre C1…C5, rezultând, în final, o suprafaţă notată S cu dimensiunile 9 x 7 m, orientată pe direcţia ESE-VNV.
Analiza stratigrafică şi a suprafeţei dovedesc faptul că ne aflăm în faţa unei străzi (decumanus), flancată de o parte şi de cealaltă de edificii. Tronsonul de drum a fost surprins pe o lungime de 9 m.
Adâncimea la care au fost identificate lespezile de piatră ale străzii este relativ constantă (-0,75 -0,83 m). Acest decumanus face parte din reţeaua riguros geometrică a drumurilor – limite a – centuriaţiilor. Este pavat cu dale din piatră (viae silice stratea). Pentru analiza stratigrafică a drumului, acesta a fost secţionat în capătul de ESE al suprafeţei S.
Dalele de piatră, groase de 8-10 cm, au fost aşezate pe un pat artificial din nisip (cca. 10 cm) ce realiza o drenare rapidă. La adâncimea de -1 m a fost identificată o altă fază a drumului, realizată tot din dale de piatră. Sub acesta, a fost surprins un nivel de umplutură de cca. 10-15 cm depus peste o fază timpurie a străzii, realizată din pământ având un pat natural din nisip argilos, corespunzător nivelului geologic din zonă.
Din punct de vedere cronologic drumul roman are trei faze: 1. drum realizat din pământ bătătorit, drenajul acestuia făcându-se pe mijloc (în ax) unde a fost identificat un canal de drenaj; 2. această etapă marchează o reparaţie capitală a tramei stradale (nivel de umplutură, pat de amenajare); noul drum fiind pavat cu dale de piatră; 3. în ultima fază, strada este refăcută tot cu dale de piatră, nivel care s-a păstrat până în zilele noastre.
După cum era de aşteptat o parte a dalelor de piatră nu a supravieţuit timpului, în perioada post-romană acestea fiind utilizate drept materiale de construcţii. Şi în cazul edificiilor se constată trei faze de construcţie: faza de lemn, identificată printr-un nivel de arsură 8-10 cm; două faze de piatră având între ele un nivel de umplutură.
Constatăm că, trama stradală evoluează în relaţie directă cu edificiile romane, respectiv drumul de pământ corespunde construcţiilor din lemn (perioadei preurbane); cele două nivele realizate din dale din piatră corespund fazelor I şi II ale edificiilor romane realizate cu ziduri de piatră şi cărămidă.
Ar mai fi de remarcat faptul că şi în cazul pavajului cu dale de piatră, drenarea se realiza pe axul drumului, acesta având un profil uşor convex. Acest drenaj în axul drumului era impus de faptul că de o parte şi de alta avem ziduri aparţinând edificiilor iar un drenaj cu şanţuri marginale ar fi cauzat fenomenul de igrasie, ce dăunează structurilor de rezistenţă ale clădirilor. Zona de contact dintre stradă şi zidurile construcţiilor era realizată tot cu dale de piatră cu un profil uşor alveolat (convex), tocmai pentru a prelua apa meteorică şi a o conduce departe de baza zidurilor.
Foarte important, în cazul de faţă, este faptul că trama stradală a rămas nemodificată, în timp, ea fiind sistematizată doar pe verticală.
O altă observaţie importantă este legată de tehnica de construcţie a edificiilor, mai precis a fundaţiilor acestora. Este binecunoscut faptul că profilul geologic al luncii Mureşului în zona Partoş, şi nu numai, nu este deosebit de favorabil ridicării unor edificii de dimensiuni mari. Dacă totuşi se recurge la construirea unor astfel de clădiri, (cum este cazul şi pentru epoca romană) trebuie aplicate tehnici adecvate. Una dintre acestea (esenţială) este realizarea unui pat de amenajare (aşteptare) a viitoarei fundaţii ce va susţine întreg edificiul.
În perimetrul cercetat, nivelul geologic este reprezentat printr-un strat consistent de nisip argilos. Un astfel de teren instabil, a determinat constructorul să recurgă la săparea unui şanţ, cu o lăţime egală cu cea a fundaţiei, care a fost umplut cu pietriş, realizându-se astfel patul de aşteptare al fundaţiei. Grosimea acestui strat de pietriş este diferită (ajungând chiar la 1,30 m) fiind determinată de consistenţa terenului de fundare şi, probabil, de dimensiunile edificiului (greutate). Efectele în timp ale tasării determinată de greutatea clădirii se observă în profilul stratigrafic al unităţii de cercetare C1, prin lărgirea la partea inferioară a patului de pietriş.
Inventarul arheologic mobil constă din fragmente ceramice (în special de tip uzual), tegulare, materiale osteologice etc.
Destinaţia clădirilor este aceea de zonă civilă, de locuinţe; un argument în această direcţie fiind descoperirea unui corp de râşniţă (catillus), păstrat integral.
Tronsonul de drum se situează la cca. 100 m V de zona centrală (forum) a oraşului roman, iar o prelungire a traiectoriei sale ar intersecta perpendicular zona centrală.
O analiză a centuriaţiei coloniei Aurelia Apulensis, prin situarea la V a acestui decumanus, ne conduce spre faptul că este vorba de un dextra decumanum, dacă nu chiar dextra decumanum. Rămâne ca acest aspect să fie clarificat în cercetările viitoare.