Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Alba Iulia | Punct: str. Decebal, nr. 25 | Anul: 2005

Anul   2005
Epoca
Epoca romană timpurie (sec. I - III);
Epoca romană târzie (sec. IV - VIII);
Epoca migraţiilor (sec. III - VI);
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII);
Epoca modernă (sec. XIX - XX)
Perioade
Epoca modernă;
Epoca romană timpurie;
Epoca romană;
Epoca romană târzie;
Epoca post-romană
Categorie
Domestic
Tipuri de sit
Aşezare urbană
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Alba
Localitate   Alba Iulia
Comuna   mun. Alba Iulia
Punct
str. Decebal, nr. 25
Sector   
Toponim   Apulum II
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Antoniu Marc
Ciută Marius Mihai
Drîmbărean Matei
Cod RAN    1026.12
Raport În luna august a anului 2005, ca urmare a solicitării nr. 653 din 26.08.2005, venită din partea DCCPCN Alba, am primit documentaţia necesară pentru efectuarea descărcării de sarcină arheologică a două parcele aflate în intravilanul oraşului Alba Iulia, strada Decebal nr. 25 (situată în zona Centrului Municipal), în vederea construirii unor „locuinţe colective” (de fapt, 2 blocuri de locuinţe familiale P + E + M), de către proprietarul (beneficiarul) SC Team Bau SRL Alba Iulia, proiectul vizând o suprafaţă de aprox. 526 m2 (295 m2 + 231 m2) teren construibil, în baza certificatului de urbanism emis de primăria Municipiului Alba Iulia cu nr. 798/10.08 din 2004. Până la momentul debutului cercetărilor arheologice, terenul a fost ocupat de diverse construcţii (case, spaţii anexe gospodăreşti, garaje şi alte tipuri de amenajări specifice), demolate cu ocazia demarării lucrărilor la proiectatele blocuri de locuinţe.
Deoarece din arealul imediat învecinat şi înconjurător al zonei respective erau cunoscute datele legate de potenţialul arheologic, în apropierea Centrului Oraşului de Jos fiind sesizate anterior structuri arheologice deosebit de bogate, preponderent din epoca romană, epocă în care în acest areal s-a aflat, probabil, zona centrală a oraşului Apulum1 (Colonia Nova Apulensis) situaţia a necesitat efectuarea unei săpături de descărcare de sarcină arheologică (cercetări preventive).
Cercetările arheologice s-au efectuat în perioada 29.08.2005–06.09.2005.
Zona supusă cercetării arheologice preventive se află zona central-estică a intravilanului oraşului, pe terasa I (lunca) întinsă şi joasă a Mureşului şi a Ampoiului (la o altitudine relativă de 220 m faţă de Marea Neagră), cunoscută de localnici şi sub numele Subcetate. Pentru o localizare mai exactă precizăm faptul că punctul investigat de noi se află pe strada Decebal, nr. 25, la aprox. 60 m spre S faţă de Piaţa Consiliul Europei; la 60 m VNV de Piaţa Naţiunii (considerată drept punctul central administrativ al oraşului Alba Iulia, în mijlocul ei aflându-se statuia Lupoaicei Capitoline); la cca. 35 - 40 m spre N de intersecţia Străzii Decebal (fostă Doinei) cu Strada Mihai Viteazul (cea care coboară din Cetate prin Porţile fortificaţiei bastionare austriece Vauban; la cca. 80 m spre NE de „Poarta I” a fortificaţiei amintite; cca. 80 m spre E de colţul (extremitatea) nord-estic al Bastionului Sf. Capistrano, aparţinând aceleiaşi fortificaţii, Vauban, aflată în centrul oraşului. Spre E, parcela se învecinează cu Leagănul de Copii, spre S cu clădirea tipografiei ziarului Unirea, la N cu Palatul Copiilor, iar la V cu str. Decebal.
Din punct de vedere topografic, în conformitate cu datele expertizei şi a măsurătorilor efectuate din punctul de staţie 100 (cu ajutorul aparatului THEO 020a în sistemul de proiecţie Stereo `70), parcela aflată în proprietate prezintă următoarele date: extras funciar nr. 912; nr. topo (cadastral) 2003/2/1; 2004/2/1, Suprafaţă parcelă 1245 m2, C.F. nr. 10708, nr. topo 2003/1/I; 2004/1/I; Sc = 63.70 m2, C.F. nr. 10709, nr. topo. 2003/1/II; 2004/1/II, Sc = 102,24 m2, suprafaţa totală = 1410.94 m2.
Terenul aflat în atenţie are o formă relativ dreptunghiulară, cu laturile lungi orientate E - V, este relativ plan, fără denivelări evidente, având totuşi un unghi uşor al pantei, ce coboară dinspre V spre E (dinspre şosea spre Leagănul de Copii), de cca. 10-150 cu dimensiunea construibilă de aprox. 600 m2. Ca vecini, menţionăm: la N Palatul Copiilor; la S Tipografia ziarului Unirea, la E Leagănul de Copii, iar la V, Strada Decebal, iar vis-á-vis, peste stradă, se află Spitalul de boli contagioase Alba. Descărcarea de sarcină arheologică a vizat două parcele distincte, conform proiectelor anexate la dosar: Parcela A, cu dimensiunile de cca. 20 x 12 m, este orientată E-V, situată în zona vestică a arealului (lângă Str. Decebal), în vreme ce Parcela B, cu dimensiunile 23,3 x 11,30 m de, este orientată NE–SV şi se află la extremitatea de E a parcelei (lângă Leagănul de Copii).
Conform datelor deţinute la momentul debutului cercetărilor, se bănuia faptul că în areal există şanse mari să existe depuneri de interes arheologic aparţinând epocii romane, cel mai probabil structuri urbane specifice unei colonia, similare celor cercetate în mod repetat în sec. trecut, în zona aflată în imediata apropiere, situată pe terasa I-a a Mureşului, aflată sub castrul Legiunii a XIII-a Gemina2, spre E, (zona cunoscută ca fiind cea a „termelor romane”, a locuinţei guvernatorului – str. Munteniei, etc.).
Documentarea prealabilă s-a concretizat prin studiul Repertoriului arheologic al judeţului Alba, a studiilor şi articolelor publicate în diverse periodice, a rapoartelor realizate anterior în urma lucrărilor similare în arealul apropiat, dar şi prin deplasarea (cercetarea de teren) în vederea familiarizării cu arealul şi poziţiile descoperirilor anterioare, precizate de amintitul Repertoriu. Trebuie să menţionăm aici faptul că pe întreg arealul învecinat străzii Decebal, ocupat de locuinţe familiale şi construcţii edilitare, au fost efectuate descărcări de sarcină arheologică şi supravegheri în anii 2000-2004, rezultatele lor dovedind existenţa unui strat consistent de depuneri, rezultat îndeosebi în urma activităţilor antropice recente (din epoca modernă – sec. XVIII-XIX şi contemporană), dar şi a fenomenelor naturale (depuneri aluvionare), anterioare epocii moderne, când Oraşul de Jos a înregistrat frecvente inundaţii.
Tot din informaţiile anterioare reieşea faptul că sterilul de culoare brună (loess-oid) apare destul de adânc (la cca. 3,5-4 m), stratul pedologic este compus, în special, din umpluturi recente, iar pânza de apă freatică apare (conform investigaţiilor geologice) la o adâncime de cca. 3,60–4,50 m3. Din informaţiile obţinute, a rezultat faptul că în momentul distrugerii locuinţelor dezafectate (anii 2003-2005) au fost descoperite, odată cu săparea fundaţiilor dar şi a subsolurilor tehnice, materiale arheologice constând îndeosebi din cărămizi şi materiale de construcţie.
Deoarece, conform proiectului, urmau a fi construite două blocuri de locuinţe de dimensiuni relativ egale, vom utiliza, convenţional, în conformitate cu nomenclatorul deja existent (vezi mai sus) denumirile: Parcela A, pentru cea aflată la extremitatea vestică a terenului şi Parcela B pentru cea estică.
La momentul deplasării la faţa locului (26.08.2005), Parcela B aflată în atenţia descărcării de sarcină arheologică era deja degajată de vechile construcţii, rezultând o groapă dreptunghiulară cu o adâncime variabilă, de 1,5–2,5 m faţă de nivelul 04. Nivelul actual de călcare, de la care s-a pornit la săparea gropii existente la acel moment, era aflat, la rândul său, la 0,8 m mai jos de nivelul străzii Decebal. Grosimea depunerilor antropice s-a dovedit a fi mult mai mare în arealul nord-estic (peste 3 m), aflat exact sub locuinţele moderne dezafectate, în vreme ce în colţul opus, grosimea acestuia s-a dovedit a avea doar cca. 1 m. Planul inferior al suprafeţei săpate, se oprea pe o depunere naturală uniformă, omogenă, de culoare galbenă, cu caracter loessoid, nisipos, foarte uşor de confundat cu sterilul arheologic, atât de comun văii mijlocii a Mureşului.
Proprietarul procedase, anterior sosirii noastre, la executarea a trei şanţuri de mici dimensiuni, de cca. 3 x 0,80 m, care se adânceau în stratul galben amintit, cu cca. 1–1,5 m, oprindu-se într-un strat de culoare neagră (humusul antic), din care se distingeau fragmente de tegulae de certă provenienţă romană. Această situaţie a fost cea care a determinat şi strategia de abordare a cercetării arheologice.
În cadrul Parcelei A, aflată la extremitatea vestică, exista la momentul deplasării o locuinţă realizată din beton şi cărămidă, construită în anii `90 ai sec. trecut, neterminată, aflată în curs de demolare de către actualul proprietar. Operaţiunea de demolare a fost încheiată în data de 10.09.2005 (în decursul săpăturilor efectuate în cadrul Parcelei B), când s-a procedat, sub supraveghere, la adâncirea cu tehnică mecanizată, cu cca. 0,90 m pe întreg perimetrul, Parcelei A, unde se intenţiona turnarea radierului compact de beton.
S-a procedat la o cercetare clasică, prin executarea de unităţi de control şi informare stratigrafică, în scopul cunoaşterii situaţiei arheologice. Au fost practicate diferite unităţi de cercetare (secţiuni şi suprafeţe):
SI/2005, o secţiune de control şi informare stratigrafică, cu dimensiunile de 8 x 2 m, orientată E-V, situată pe latura nord-vestică a Parcelei B.
S.II/2005, secţiune de control şi informare stratigrafică, cu dimensiunile de 10 x 2 m. orientată N-S, dispusă pe latura estică a Parcelei B.
S.III/2005, secţiune de control şi informare stratigrafică, cu dimensiunile de 12 x 2,5 m. orientată E-V, dispusă pe zona sudică a Parcelei B
S.IV/2005, suprafaţă, cu dimensiunile de 7 x 6 m, dispusă pe zona centrală a Parcelei B, cu martori de cca. 0,80 m între laturile de N şi SI şi cea de E şi S II.
SV/2005, sondă de control stratigrafic, cu dimensiunile de 3 x 1,5 m, orientată E-V, dispusă în colţul sud-vestic al Parcelei A.
SVI/2005, sondă de control stratigrafic, cu dimensiunile de 3 x 1,5 m, orientată E-V, dispusă în zona mediană a laturii sudice a Parcelei A.
SVII/2005, sondă de control stratigrafic, cu dimensiunile de 3 x 1,5 m, orientată E-V, dispusă în colţul sud-estic al Parcelei A;
SVIII/2005, sondă de control stratigrafic, cu dimensiunile de 4 x 1,5 m, orientată N-S, dispusă în colţul nord-estic al Parcelei A.
S.I/2005, secţiunea de control şi informare stratigrafică, cu dimensiunile de 8 x 2 m, orientată E-V, lipită de latura nordică a parcelei B, a oferit primele repere stratigrafice. Cunoscută fiind situaţia în urma observării „şanţurilor” practicate anterior de proprietar, s-a procedat la îndepărtarea mecanică a depunerii naturale de culoare galbenă, loessoid-argiloase, (cu un excavator de mici dimensiuni, sub directă observaţie), până la atingerea stratului de sol negru, lutos, conţinând materiale arheologice, destul de saturat de apă, situaţie ce „anunţa” apropierea pânzei de apă freatică.
Primul nivel de săpare în solul negru (cu adâncimea de 2,10-2,30 m), s-a caracterizat prin prezenţa destul de bogată a materialului tegular de diferite tipuri, puternic fragmentat, în special în jumătatea estică a unităţii de cercetare. S-au remarcat trei fragmente de tegula mammata, prezenţa lor indicând posibila situare în apropiere a unei instalaţii de tip hypocaustum. Materialul ceramic, deosebit de sărac şi fragmentar, era de tip uzual (capace de vase, oale strachini, toarte de amfore etc.). Următorul nivel de săpare (2,30–2,50 m) a relevat, în caroul al 3-lea, un zid (Z1) orientat NNE–SSV (cu ductul situat practic perpendicular pe orientarea secţiunii), realizat din piatră de râu, de diferite dimensiuni, dispusă în tehnica opus incertum, legată cu mortar (opus cementitum), având o lăţime de cca. 55 cm. Partea superioară a zidului s-a dovedit a fi fost amenajată, îndreaptată, nefiind exclusă placarea sa iniţiala cu cărămizi. Jumătatea estică a secţiunii, la nivelul acestui nivel de săpare, s-a caracterizat printr-o bogăţie deosebită a materialului tegular, în comparaţie cu situaţia din jumătatea vestică, lipsită aproape total de materiale de acest gen, cu excepţia zonei din imediata apropiere a zidului. Unele tegulae au fost păstrate in situ, deoarece intrau în profil sau erau legate cu mortar între ele.
Următorul nivel de săpare (2,50-2,75 m), mai deschis la culoare (dovedind o fază mai timpurie de locuire?), a relevat prezenţa, la baza sa, a pânzei de apă freatică, realitate care a împiedicat continuarea adâncirii în unitatea aceasta de cercetare. Zidul a fost surprins în elevaţie de cca. 0,60 m, fiind realizat în întregime din pietre de râu legate cu mortar care, în ciuda păstrării sale în mediul deosebit de umed al apropierii de pânza freatică, s-a păstrat deosebit de bine, dovedind o duritate şi consistenţă deosebită. Jumătatea estică a secţiunii, delimitată de zidul din piatră de râu, a fost cea care a oferit materiale tegulare variate, inclusiv a unui element de pavaj („pişcot”), din ceramică, de dimensiuni medii, dovedind posibilitatea prezenţei în apropiere ei a unei construcţii.
SII/2005, secţiune de control şi informare stratigrafică, cu dimensiunile de 10 x 2 m., orientată N-S, dispusă pe latura estică a Parcelei B. Ca şi în cazul unităţii de cercetare anterioare, s-a procedat la îndepărtarea mecanică a depunerii naturale de culoare galbenă, loessoid-argiloase, până la atingerea stratului de sol negru, lutos. Primul nivel de săpătură a relevat, în caroul 4 (la o distanţă de cca. 8 m distanţă de capătul nordic al secţiunii şi al Parcelei B), un nou zid (Z2), dispus aprox. perpendicular pe ductul secţiunii, cu o lăţime egală cu cea a Z1 (cca. 55 cm), realizat din aceleaşi materiale (piatră de râu legată cu mortar de foarte bună calitate).
În partea dinspre N a secţiunii, de la acest nivel, s-au relevat o serie de cărămizi de formă pătrată, din poziţionarea lor aliniată, la distanţe egale, reieşind faptul că avem de a face cu un sector al unui hipocaust, cărămizile surprinse (reprezentând limita superioară a stâlpilor – pilae) fiind aliniate în paralel cu secţiunea deschisă. S-a procedat la golirea, cu atenţie, a pământului aflat între stâlpii hypocaust-ului. Spre N, aliniamentul se încheia cu un alt zid, realizat din cărămidă (cu dimensiunile de cca. 30 x 10 cm) legată cu mortar, foarte atent finisat, uşor lăsat spre S, perpendicular pe el pornind spre N, alte două ziduri, unul similar din cărămidă, iar altul din piatră de râu, delimitând o încăpere distinctă.
Au fost surprinşi 15 stâlpi, 5 rânduri pe axa N-S şi 3 rânduri pe axa E-V, la care se adaugă alţii, fragmentari, surprinşi în profilul vestic. Starea de conservare a lor este diferită. Dacă unele se păstrează integral, cu toate cele cinci cărămizi de mici dimensiuni (18 x 18 cm), cu soclul şi cărămida superioară de aceeaşi dimensiuni (27 x 27 cm) şi chiar cu fragmente din cărămidă de mari dimensiuni, aflate deasupra celor anterioare (0,50 x 0,50 cm) – situaţie sesizată îndeosebi în cazul celor surprinse în profilul de E – în cazul altora, se mai păstrau doar 2 sau trei cărămizi suprapuse. Stâlpii din preajma zidului din piatră de râu (Z2) erau prăbuşite, rezultând un „covor” de cărămizi dispuse haotic, majoritatea păstrând urma mortarului care le-a ţinut legate iniţial sub forma stâlpilor de susţinere a podelei. Am optat pentru păstrarea lor in situ fără a interveni în vreun fel pentru a „reconstitui” vechea lor dispunere. Soclurile stâlpilor de hypocaustum erau dispuse direct pe un stratul de opus signinum I, de culoare cărămizie, deosebit de bine conservat.
Situaţia relevată în SII, coroborată cu cea din S.I, au determinat deschiderea unei mari unităţi de cercetare, mai precis a unei suprafeţe (SIV), a cărei dimensiune (7 x 6 m) a fost dictată de aproximarea locului în care se întâlnesc cele două ziduri din piatră de râu, bănuite a aparţine unuia şi aceluiaşi complex arhitectonic (funcţional).
În extremitatea sudică a secţiunii, dincolo de Z2, „în afara” compartimentului ce adăpostea hypocaustum-ul dar şi în afara clădirii propriu-zise, a fost surprinsă o aglomerare masivă şi haotică de tegulae şi olane în stare fragmentară, abandonate (sau dărâmate), unele dintre ele prezentând urme de arsură şi de lemn carbonizat, aspect ce demonstrează faptul că ne aflam în arealul exterior al edificiului.
SIII/2005, secţiune de control şi informare stratigrafică, cu dimensiunile de 12 x 2,5 m, orientată E-V, dispusă pe întreaga latură sudică a Parcelei B, a fost practicată pentru a releva succesiunile stratigrafice din zona cu cel mai subţire strat de umplutură contemporană şi în care depunerea de culoare galbenă părea să lipsească. La îndepărtarea mecanică a primului strat, cu o grosime de cca. 1,20 m, compus în special din depuneri menajere recente şi mai vechi. La adâncimea de 2,50 m s-a conturat pe aproape întreaga suprafaţă a secţiunii o placă masivă din beton, care era prevăzută spre extremitatea ei sudică cu o pornire de zid de boltă în plin cintru (semicerc), specifică arhitecturii de sec. XVIII-XIX. În imediata apropiere a capătului estic al secţiunii au fost surprinse două blocuri masive din calcar, ecarisate, cu urma şpiţului şi daltei, care delimitau placa de ciment. După calitatea betonului şi modul de reutilizare a blocurilor de provenienţă romană, bănuim că avem de a face cu subsolul (pivniţa, beciul) unei clădiri de epocă austro-ungară sau chiar mai recentă, care a reutilizat materiale de construcţie romane, recuperate, probabil, din imediata apropiere. La o verificare atentă a blocurilor de calcar, pe toate feţele, am constatat că nu existau urme de inscripţii sau de ornamente decorative. Deoarece grosimea plăcii dovedea că structurile potenţial arheologice fuseseră distruse, am procedat la abandonarea secţiunii, nu înainte de a aprecia dimensiunile ei în lăţime, după unghiul de pornire al bolţii, considerând că aceasta putea avea până la 5-6 m.
SIV/2005, suprafaţa cu dimensiunile de 7 x 6 m, dispusă pe zona central-nordică a Parcelei B, cu martori de cca. 0,80 m între laturile de N şi S.I respectiv cea de E şi S.II, a fost deschisă pentru surprinderea integrală a instalaţiei de încălzire şi a clădirii ce a adăpostit-o. După îndepărtarea stratului galben loessoid, de cca. 1 m grosime, s-a procedat la adâncirea în complexul relevat imediat după adâncirea în stratul negru (2,20-2,40 m). Cele două ziduri au fost surprinse pe întreaga lor lungime, până la întâlnirea lor, locul de joncţiune fiind marcat de patru cărămizi care au precizat vinclul de întâlnire al zidurilor. A rezultat astfel o structură limitată de cele două ziduri perpendiculare (Z1 şi Z2), surprinse astfel pe lungimi de cca. 8-9 m liniari. Ambele ziduri se continuă spre N (Z1) şi spre E respectiv V (Z2). În cadrul suprafeţei a mai fost surprins încă un zid (Z3), perpendicular pe Z2, paralel cu Z1, aflat la cca 2,40 m spre E de Z1, ce delimitează, spre V, încăperea cu hypocaustum. Realizat tot din piatră de râu şi mortar, acesta a fost „vandalizat”, fiindu-i desprinse cărămizile din partea sa superioară, mortarul rămânând însă pe alocuri in situ şi păstrând amprenta cărămizilor. S-a confirmat astfel faptul că instalaţia de încălzire continua spre V, pe o lungime de cca. 4 m. (inclusiv partea acoperită de martorul stratigrafic).
încăperea cu hypocaustum, incomplet surprinsă (deoarece se continuă spre E, ieşind din limita proprietăţii Team Bau), s-a dovedit astfel a avea o suprafaţă dreptunghiulară, cu laturile lungi orientate E-V, de cca. 6 x 4 m (cca 25 m2). La o aproximare primară, numărul pilelor conţinute de această parte de hypocaustum este de cca. 77 pile (11 rânduri pe latura lungă şi 7 pe latura scurtă) dintre acestea, cel puţin două au fost însă distruse în totalitate de o groapă (G1), surprinsă atât în SII cât şi în colţul de NE al SIV, ce străpunge stratul galben de deasupra celui roman (fiind astfel încadrabilă cronologic unui complex modern sau chiar mai recent), oprindu-se pe opus signinum I, pe fundul ei păstrându-se o lentilă de culoare închisă din ceea ce pare a fi un material organic (lemn sau stuf?) ce a suferit un proces de mineralizare sau semicarbonizare.
Şi în cazul elementelor surprinse din instalaţie în suprafaţa IV, înregistrăm o deranjare a acestora în zonele marginale, din apropierea zidurilor, accentuată de un proces de tasare al podelei în zona sa centrală. Acest proces a fost cauzat fie de locuinţele aflate exact deasupra sa, fie de prezenţa gropii G1. Tasarea este relevată de lăsarea în zona centrală a stratului de opus signinum I şi de desprinderea sa efectivă de zid, precum şi de lăsarea zidului 3, desprins şi el de zidul 2. în cazul unor stâlpi sesizăm păstrarea lor impecabilă, cu „garnitura completă” de cărămizi, aflate deasupra coloanelor (pilelor), dar şi unele incomplete, puternic afectate de păstrarea lor îndelungată în stratul de pământ îmbibat cu apă. De remarcat că unele din cărămizile mari, ce alcătuiau pardoseala încăperii (suspensura) păstrau încă mortarul (opus signinum II) cu care erau lipite de ziduri (în special Z3). În unele zone stâlpii s-au prăbuşit, antrenându-i şi pe alţii, fiind lăsaţi „in situ”, în ciuda posibilităţii facile de reconstituire a lor. Printre cărămizile din podea, a fost descoperit şi un element de pavaj, frecvente tegulae mammatae, puţine fragmente ceramice (două vase parţial întregibile), semiolane, două piese metalice (o piesă circulară din bronz, cu funcţionalitate nedeterminată şi un fragment de cataramă din fier), fragmente dintr-un vas de sticlă etc. Unele cărămizi prezentau amprente de câini, puternic apăsate în pasta moale a lor înainte de uscare şi ardere.
Suprafaţa cercetată (săpată) sistematic în această parcelă a fost de aprox. 100 m2, la care se adaugă şi sondajele suplimentare realizate pe ductul fundaţiilor, la care s-a realizat supraveghere permanentă, cu o suprafaţă de peste 15 m2. Practic, suprafaţa totală investigată a ajuns astfel la aprox. 115 m2. La aceasta se adaugă estimarea legată de placa de beton a pivniţei surprinse în S.III, de cca. 30 m2, astfel că suprafaţa poate ajunge la cca. 145 m2.
Stratigrafia generală a perimetrului cercetat se prezintă astfel:
Considerând nivelul 0 ca fiind nivelul actual al străzii Decebal, unităţile de cercetare au fost practicate începând de la adâncimi de variază între 1,50 şi 2,50 m, reprezentând, în proporţie majoritară, depuneri moderne şi contemporane cu caracter edilitar. În unele locuri grosimea acestor depuneri depăşeşte 2,5 m, ele pătrunzând adânc în stratul aluvionar loessoid, cu grosimi cuprinse între 0,5–1,5 m, aflat dedesubt, şi chiar distrugând, în unele părţi, nivelul de depuneri arheologice de epocă romană (arealul sudic al Parcelei B, unde au fost surprinse planşeul şi pornirea de boltă a unui beci modern):
-1,50 –2,00 (-2,20) m, strat de depunere naturală, aluvionară, de culoare galbenă, lutos-nisipos, consistent, lipsit de materiale sau urme de intervenţii antropice de natură arheologică, cu excepţia unor gropi (alveolări) din nivelurile moderne;
-2,20 –2,40(2,50) m, strat în general nederanjat de lucrările moderne, de culoare neagră-cenuşie, ce conţine materiale arheologice de epocă romană (în special material tegular, material faunistic etc.), în amestec cu materiale de construcţie cu caracter menajer, dispus sub forma lentilelor (mortar, calcar şi gresie pisată);
-2,50 –2,70 m strat de culoare neagră-cărămizie, bogat în materiale arheologice şi complexe imobile (ziduri, hipocaust, etc.); afectat de pânza de apă freatică în diferite puncte.
-2,80 -3,00 m, pânză freatică, ce împiedică adâncirea (continuarea) cercetărilor.
Parcela A
În analiza situaţiei arheologice din cuprinsul parcelei A, am pornit de la următoarele premise:
- peste 80% din suprafaţa ei a fost ocupată de casa demolată;
- în colţul de NV al ei a fost sesizat un canal de beton, pentru aducţiunea apei, care afectează o bună parte (cca 1/10) din perimetru;
- stratul de depuneri moderne nu are grosimea din Parcela B, galbenul loessoid fiind mult mai subţire (cca. 0,20-0,30 m), şi apărând mult mai aproape de suprafaţă (0,90–1,20 m).
- în zona de NE, am întâlnit un zid recent din beton;
- radierul clădirii va fi turnat la adâncimea maximă de 0,80 m, adâncime la care nu a fost surprins nicăieri nivelul de locuire roman;
- la cca. 1,5 m spre S se află o altă clădire recentă (tipografia ziarului Unirea, construcţie din anii `90), de mari dimensiuni, cu etaj şi mansardă, care a beneficiat de o descărcare de sarcină arheologică ce nu a remarcat depuneri arheologice notabile.
Au fost executate următoarele sonde de control stratigrafic:
S.V/2005, sondă de control stratigrafic, cu dimensiunile de 3 x 1,5 m, orientată E-V, dispusă în colţul sud-vestic al parcelei A. S-a procedat la săparea manuală a unităţii de cercetare, pornindu-se de la adâncimea de cca. 1 m. realizată de către beneficiar în vederea turnării radierului. Primul nivel de săpare (1-1,20 m) s-a caracterizat prin prezenţa materialelor contemporane (cărămizi, beton, obiecte metalice, lipsite de interes arheologic). Următorul nivel de săpare (1,20-1,40) pătrunde în stratul galben nisipos, lipsit la rândul său de depuneri arheologice. Următorul nivel (1,40–1,60) reprezintă continuarea stratului galben la baza sa apărând un strat negru (humus antic), ce corespunde locuirii de epocă romană. Cu excepţia câtorva fragmente mici de tegulae şi a unor oase de animale, lipsesc orice alte elemente materiale de interes arheologic. La limita inferioară (1,60–1,80) acest nivel se caracterizează prin apariţia nisipului şi a unor pietre de râu, reprezentând nivelul geologic specific zonei, steril din punct de vedere arheologic.
S.VI/2005, sondă de control stratigrafic, cu dimensiunile de 3 x 1,5 m, orientată E-V, dispusă în zona mediană a laturii sudice a Parcelei A. Ea a fost executată la cca. 5 m spre E de S.V. Realităţile stratigrafice relevate sunt identice cu cele din secţiunea V, cu specificaţia că numărul fragmentelor de oase de animale (porc, rumegătoare) este mai mare, întărind caracterul menajer al depunerilor din acest spaţiu.
S.VII/2005, sondă de control stratigrafic, cu dimensiunile de 3 x 1,5 m, orientată E-V, dispusă în colţul sud-estic al Parcelei A. Succesiunea depunerilor este identică cu cele relevate în SV şi SVI. Caracterul menajer al depunerilor din nivelul de locuire romană, subţire (cca. 20 cm) este mai evident.
S.VIII/2005, sondă de control stratigrafic, cu dimensiunile de 4 x 1,5 m, orientată N-S, dispusă în colţul nord-estic al Parcelei A. Succesiunea depunerilor este identică cu cele relevate în SV şi SVI. Caracterul menajer al depunerilor din nivelul de locuire romană, subţire (cca. 0,20 m) este mai evident. La adâncimea de cca. 1,20 m a fost surprins un cablu de curent electric.
în încheiere, cu titlu de concluzii, avansăm şi anumite consideraţii de ordin geo-morfologic şi istoric. Se cunoaşte faptul că în epoca antică un braţ al râului Ampoi se vărsa în Mureş mult mai în aval decât o face la momentul actual, probabil undeva la nivelul sudic al cartierului Partoş. Este probabil ca traseul său să fi fost destul de aproape de perimetrul investigat de noi. în ultimă instanţă, specificăm faptul că dacă observăm cu atenţie planurile din sec. XVII-XVIII ale oraşului Alba Iulia (ex. planul lui Giovani Morandi Visconti, din 1711), vom constata că râul Ampoi, curgea la vremea respectivă în imediata apropiere a bazei (ţâţânei) teraselor (delimitate de Cetate şi Dealul Furcilor), întregul areal al Centrului Oraşului de Jos al Albei Iulia (inclusiv strada Decebal), ca şi cartierele Lipoveni şi Maieri dar şi din Partoş, care se află în lunca dreaptă a Ampoiului (actualmente a Mureşului), reprezentând caracterul unei lunci uşor inundabile până în anii `70 ai sec. trecut. Astfel, prezenţa stratului de depuneri argiloase loessoide, de culoare galbenă, ce suprapune stratul cu depuneri arheologice, cu grosimi ce variază de la 0,50 la 1,50 m poate fi explicată prin frecventele revărsări ale râurilor în discuţie.
Din relatarea localnicilor, am aflat că la inundaţiile din anii `70 ai sec. XX, apa a depăşit înălţimea de peste 1,50 m în zonă (martori oculari afirmă că apa s-a oprit undeva în apropierea Porţii a I-a a fortificaţiei Vauban), în acest context, locuirile umane antice din acest perimetru fiind dificil de detectat pe cale arheologică (ele aflându-se în imediata apropiere a vechiului talveg – uluc – al râului amintit), fie şi ca urmare a prezenţei pânzei de apă freatică, ce apare la cca. 2,6–3 m adâncime.
Zona cercetată face parte din glacisul fortificaţiilor de pe terasa a II-a, depunerile pedologice rezultate în urma fenomenelor naturale de şiroire şi eroziune, putând fi, la rândul lor, o posibilă explicaţie a depunerilor argiloase. Este normal în aceste condiţii ca la baza terasei (ţâţâna) interioare a Cetăţii, cele două milenii de viaţă urbanistică şi fenomene naturale să fi dus la acumularea unui strat gros de depuneri, în structura căruia materialele surprinse, sporadice, să nu fie descoperite în poziţie primară. Caracterul rulat şi fragmentar al materialelor aflate în partea superioară a stratului de depuneri romane, precum şi poziţia lor, uneori lipsită de context, confirmă această realitate.
Nu excludem însă, în actualul stadiu al cercetărilor, posibilitatea ca stratul galben loessoid depus deasupra humusului antic să fie rezultatul amplelor lucrări de amenajări efectuate la începutul sec. XVIII de către autorităţile austriece, odată cu construirea fortificaţiei bastionare de tip Vauban (1714-1734).
Rezultatele cercetărilor arheologice de salvare din perimetrul proiectatelor construcţii de locuinţe colective, din Alba Iulia, Str. Decebal, nr. 25, dovedesc faptul că Parcela B se caracterizează prin depuneri caracterizate printr-un deosebit de sporit interes arheologic, cele existente, relevate de investigaţiile sistematice efectuate, fiind cercetate şi recuperate, integral5.
Avându-se în vedere primordialitatea protejării obiectivului, instituţiile abilitate au recomandat beneficiarului modificarea proiectului iniţial al clădirii, într-o manieră care să înglobeze la subsolul tehnic al clădirii monumentul arheologic.
Având în vedere faptul că nivelul pânzei freatice este foarte ridicat (aflat în directă legătură cu nivelul hidrostatic al Mureşului), afectând direct edificiul şi amenajările interioare, în cazul imposibilităţii unei conservări in situ6, sugeram posibilitatea restrângerea perimetrului clădirii propuse de beneficiar, astfel încât vestigiile arheologice să nu fie distruse sau suprapuse de clădirea modernă. Ulterior se va proceda la acoperirea acestora, conform normelor arheologice privind conservarea monumentelor, ele putând fi valorificate ulterior, în condiţiile existenţei fondurilor necesare şi a interesului din partea instituţiilor abilitate.
în ceea ce priveşte Parcela A, recomandam, la data menţionată, eliberarea unui certificat de eliberare parţială de sarcină arheologică, în vederea continuării demersurilor de construire, deoarece nici un obiectiv de interes arheologic şi nici nivelul de locuire romană, nu sunt afectate de acest demers. Depunerile surprinse, deosebit de sărace, lipsite de contexte edilitare şi caracterizate îndeosebi prin caracter menajer, pledează pentru o astfel de eliberare parţială de sarcină arheologică. [Marius-Mihai Ciută, Matei Drâmbărean, Antoniu Marc]
Rezumat
English Abstract The report presents the results of the rescue excavations, conducted in 25 Alba Iulia-Decebal Street. We intended to clear up from the area where apartments were going to be built The excavations revealed a house dating to the Roman period, with a lot of divisions. The walls of the house were made out of river stones and cement (opus cementitum). One of the divisions revealed a fireplace very well preserved (hypocaust type). Following the complete uncovering of the fireplace, we uncovered over 77 pylons (pilae) made out of bricks and also the floor of the house (opus signinum II). Due to the suggestion of a heritage institution and of the National Commission of Archaeology, the monument discovered will be listed as archaeological site. Also, in the near future the monument will be restored and preserved according to legal provisions.
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu