Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Cecălaca | Comuna: Aţintiş | Judeţ: Mureş | Punct: La Tău | Anul: 2005

Anul   2005
Epoca
Dacii liberi;
Epoca romană timpurie (sec. I - III);
Epoca migraţiilor (sec. VII - XI);
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade
Epoca romană;
Epoca migraţiilor
Categorie
Domestic;
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Locuire civilă;
Mormânt
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Mureş
Localitate   Cecălaca
Comuna   Aţintiş
Punct
La Tău
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Cioată Daniel
Crişan Coralia
Man Nicoleta
Cod RAN    115263.01
Raport Situl arheologic în discuţie se află în apropierea localităţii Cecălaca, com. Aţintiş, jud. Mureş, în dreapta DJ 107G (dinspre Aţintiş spre Cecălaca), la 14 km de Luduş şi respectiv 20 km de Ocna Mureş, la 46º10' latitudine nordică şi 24º05' longitudine estică. Valea Cecălăcii face parte din depresiunea Ozd, o arie caracterizată printr-un relief colinar, cu văi înguste.
Intervenţia arheologică, sub forma unei săpături preventive, a fost urmarea sesizării de către profesorul de istorie din localitate, dl. Sever Aron, care a adunat o cantitate importantă de ceramică din zona respectivă şi care a atras atenţia asupra pericolului pierderii informaţiei arheologice, în urma alunecărilor de teren ce au urmat ploilor abundente din sezonul cald. Situl nu mai fusese sondat anterior şi se afla într-o stare precară, necesitând demararea cât mai urgentă a cercetărilor.
Cercetarea a demarat la data de 19.09.2005, prin trasarea S1 (2,5 x 10 m), orientată N-S, cu punctul 0 în colţul sud-estic al secţiunii.
Ulterior, au fost trasate S2 (3 x 10 m), având aceeaşi orientare cu S1, paralelă cu aceasta (la E faţă de S1) şi la o distanţă de 1 m faţă de ea şi respectiv C1 (6,5 x 4 m), la 1 m pe direcţie nordică, raportată la S1 şi S2, în continuarea lor.
Unul dintre obiectivele primordiale ale cercetării este salvarea informaţiei arheologice, ameninţată prin distrugerea sitului.
Obiectivul care decurge implicit din acest fapt este identificarea stratigrafiei sitului, stabilirea cronologiei aferente, a etapelor de locuire sau o eventuală utilizare a locului ca necropolă. Totodată, se urmăreşte determinarea suprafeţei sitului.
Cercetarea a decurs conform principiilor stratigrafice. Caroiajul utilizat pentru recoltarea materialelor şi interpretarea datelor s-a bazat pe două coordonate, plecând din punctul 0 al fiecărei secţiuni (considerat colţul NE), dintre care latura scurtă a fost notată cu cifre, iar cea lungă cu litere.
Stratigrafia se prezintă în felul următor:
- primul nivel, solul vegetal (în care, pe alocuri, pătrunderea aratului este semnificativă), este caracterizat printr-o culoare cenuşie închisă; este slab pigmentat, fără material arheologic important;
- cel de-al doilea nivel, stratul arheologic propriu-zis, are grosimi cuprinse între 0,20-0,60 m, are o culoare maronie închisă; este nivelul în care apare materialul arheologic cu preponderenţă, respectiv complexele aferente locuirii;
- ultimul strat, solul steril, are o consistenţă lutoasă, o culoare gălbuie închisă, cu intruziuni nisipoase sub forma unor gropi sau lentile, de culoare galben-deschis, chiar alburie.
În S1, la baza nivelului de călcare de epocă romană, 0,66 m, a fost depistată între m. 6 şi 8,20 o groapă bogată în material ceramic caracteristic roman şi ceramică decorată în stil specific dacic, cu brâu alveolar singular sau dublu, situat spre buza vasului, dar şi material osteologic, în proporţie mai puţin semnificativă. Majoritatea formelor ceramicii din acest complex sunt de asemenea caracteristice olăriei dacice, de tipul oalei-borcan. O altă categorie ce apare în complex este aceea a ceramicii de factură semigrosieră, prelucrată la roată, cu numeroase pietricele în pastă.
Cu privire la funcţionalitatea acestui complex, denumit iniţial G1, apar o serie de probleme: e posibil să fie vorba despre o locuinţă, datorită faptului că nu este adâncită în sol suficient pentru a juca rolul unei gropi menajere şi datorită existenţei unei lentile de lut galben care pare să fi delimitat complexul. Pe de altă parte, nu există urme de pari de susţinere a acoperişului sau alte aspecte determinante pentru o locuinţă (sursă de căldură, dar nu un necesar imperativ, dărâmătură de acoperiş, de pereţi etc.), iar în profil urmele complexului dispar aproape cu desăvârşire (trei piese ceramice).
La aceeaşi adâncime, la cca. 1 m, pe direcţie SE, a fost depistată o lentilă de lut galben, de formă circulară, cu un diametru aprox. de 1,40 m, cu urme de arsură în partea nordică, fără ca acestea să aibă vreo formă definită (în profil lentila are o grosime de cca. 0,10 m). Zona respectivă este lipsită de material arheologic. Destinaţia certă a acestui complex nu a putut fi, prin urmare, depistată.
Un al treilea complex a apărut în extremitatea sudică a secţiunii, sub forma unei gropi circulare, a cărui diametru maxim coincide cu peretele profilului. Groapa se adânceşte de la 0,90 m până la 1,36 m în solul steril. Este lipsită de inventar. Adâncimea acesteia, împreună cu lipsa materialului de orice natură duc la ipoteza utilizării acestei gropi ca groapă de provizii, respectiv.
Cea de a doua secţiune nu a excelat în complexe, cu excepţia unei gropi (G4) aflate între m. 5,30-6,70, care intra în profilul estic. Forma vizibilă este quasi-circulară, iar fundul este denivelat, cu o adâncitură de 0,21 m în partea sa nordică. Adâncimea totală a gropii este de 1,23 m. Destinaţia sa a fost una menajeră, cel mai probabil, cu toate că materialul recuperat din interiorul său nu este unul semnificativ.
Alte câteva elemente, considerate iniţial complexe şi anume G5, G6, G7, G8, s-au dovedit a fi lipsite de importanţă arheologică, fiind mai degrabă gropi săpate de animale rozătoare. Au forme neregulate, adâncimi superficiale şi lipsa inventarului, exceptând pigmenţii roşii, antrenaţi din stratul superior. Pe de altă parte, distanţa dintre aceste „complexe” sau dispoziţia lor nu au nici o relevanţă.
În ceea ce priveşte partea de material arheologic colectată din această secţiune, ceramica este de departe categoria cea mai frecventă, de fapt aproape exclusivă. Singurul artefact de altă natură este o fibulă cu genunchi, căreia îi lipseşte piciorul. A fost descoperită în extremitatea sudică a secţiunii, în partea superficială a stratului arheologic. Este lipsită de un context închis. Este confecţionată din bronz şi se poate încadra tipologic în seria 19, tipul a8f1a, după S. Cociş1. Sistemul de închidere este prin balama, capul este semicircular, corpul are un decor format din două linii care se intersectează în forma literei „X”, având pe ambele laturi câte două linii paralele. Decorul, executat prin gravare, este destul de greu de reperat, canelurile fiind foarte fine. Piciorul, în cazul de faţă absent, se termină de obicei în buton şi este scurt. În forma păstrată fibula are 3 cm, iar închiderea este prin sistemul cu balama, tipul V2. Conform aceluiaşi autor, utilizarea acestui tip de fibulă începe în jurul anului 200 şi continuă până cca. în 2703.
Cas. C1,deschisă în prelungirea celor două secţiuni, a dezvăluit situaţiile cele mai importante, privite prin prisma întregii campanii din acest an. În colţul nord-vestic al casetei, la adâncimea de 0,40 m, a fost descoperită o greutate de plasă de pescuit.
La adâncimea de 0,44 m s-a conturat un strat de chirpici, necompactat, pe o suprafaţă de cca. 5 m², plecând din profilul sudic al casetei şi continuând pe direcţie nordică (între m. 2,40 şi 4,20). Este important de menţionat că zona cu o aparentă concentraţie mai mare de chirpici cuprinde o fâşie, aprox. între m. 3,30 şi 3,90, pe o lungime de 1,70 m, orientată perpendicular pe profilul sudic al casetei. Situaţia se oglindeşte în profilul sudic printr-o lentilă cu o grosime constantă de aprox. 0,26 cm, care coboară treptat, de la m. 4 înspre m. 2,20, unde ajunge la adâncimea de 0,80 m. Apariţia acestei platforme de chirpici poate fi interpretată ca reminiscenţele unei locuinţe, respectiv un perete dărâmat, însă cu un anumit grad de incertitudine. Situaţia se complică prin apariţia unui schelet uman, a cărui parte superioară coincide ca amplasament cu o parte din suprafaţa de chirpici. Este foarte posibil ca acest schelet uman să taie restul locuinţei, în aşa fel încât, din ceilalţi pereţi să rămână resturi sporadice de chirpici, împrăştiate de jur împrejurul scheletului, dar nu în cantităţi considerabile. Un argument suplimentar care vine să susţină această ipoteză este lipsa inventarului din preajma scheletului, excepţie făcând câteva fragmente ceramice şi orientarea lui pe direcţie V-E, motive care pot să indice cu un anumit grad de certitudine o datare mai târzie, spre sfârşitul mileniului întâi al erei noastre şi începutul celui următor. Că resturile de chirpici provin de la un perete dărâmat, e cu atât mai uşor de susţinut, cu cât apar fragmente de chirpici cu urme de paie impregnate în. Nu se poate estima suprafaţa ocupată de locuinţă. Materialele ceramice recuperate din aria cu chirpici sunt preponderent de factură romană. În preajma scheletului uman, ceramica caracterizează cronologic atât epoca romană, cât şi un orizont medieval timpuriu, de încadrat cel mai probabil în sec. VIII-XI. În ceea ce priveşte mormântul, groapa acestuia nu s-a conturat cu precizie. Individul, aşezat în decubitus dorsal, cu mâinile pe lângă corp şi palmele subduse parţial oaselor bazinului, avea o înălţime de cca. 1,65, capul culcat spre stânga şi zdrobit datorită presiunii solului. Au fost recuperate aproape toate oasele scheletului, mai puţin câteva vertebre, rotula piciorului stâng şi laba piciorului stâng (în afara unui metatarsian, situat la câţiva centimetri de originea anatomică). Cum s-a mai precizat, individul nu beneficia de inventar, iar ceramica din apropierea sa, imposibil de reconstituit în vase întregi, face parte cel mai probabil din alt context arheologic. Informaţiile preliminare arată că este vorba despre o femeie, cu vârsta cuprinsă între 25-30 ani.
În suprafaţa cercetată au fost descoperite câteva categorii ceramice principale:
Ceramică dacică, reprezentată prin cele două tipuri de vase şi anume cele lucrate cu mâna, respectiv cele lucrate la roată. Primele amintite domină ca număr, iar formele preponderente sunt „vasele-borcan” (de diferite dimensiuni), ceştile şi „vasele-sac”. Pasta este fie grosieră, fie semifină, folosind ca degresant pietricele şi nisip, culoarea fiind brun - cărămizie sau gri. Decorul constă în brâuri alveolare sau brăzdate, valuri, incizii, butoni.
Ceramica fină, lucrata la roată e exemplificată prin fructiere şi chiupuri, cu pasta de culoare gri, suprafaţa exterioară lustruită, având ca degresant nisip.
Ceramica romanădescoperită face parte din ceramica uzuală produsă în atelierele ceramice de la Cristeşti. Atât în complexe, cât şi în stratul de cultură, au fost găsite fragmente de farfurii, străchini, boluri, pahare, cupe, oale, vase mari de provizii, confecţionate din pastă gălbuie - cărămizie şi gri, unele dintre ele fiind acoperite de angobă. Decorul prezent pe aceste tipuri ceramice este format din caneluri şi vopsea roşie. Un singur fragment din pastă gri este ştampilat cu şiruri de frunze de ferigă.
Ceramica post-romanăeste caracteristică sec. IV-VI. Majoritatea fragmentelor sunt buze sau funduri de vas, aparţinând unor recipiente de dimensiuni intermediare şi mari (chiupuri), făcute dintr-o pastă cenuşie, la roată, unele desprinse cu sfoara, cu nisip insuficient cernut sau pietricele în pastă. Decorul, în măsura în care există, constă din caneluri poziţionate pe gât sau pe umărul vasului.
O altă categorie ceramică este aceea care conţine multe pietricele în pastă, de asemenea efectuată la roată, cu nuanţe de la cenuşiu până la negru, având un aspect grosier. Decorul, în unele cazuri, este realizat cu rotiţa, în alte cazuri constând din caneluri adânci. Este cel mai probabil ca această categorie să aparţină unui orizont medieval, mai ales sec. XIII-XIV.
Putem afirma cu o anumită certitudine, în momentul de faţă, că situl constă într-o aşezare de epocă romană, aparţinând cel mai probabil dacilor, datorită ceramicii de factură romană, descoperită în context închis împreună cu cea cu brâu alveolar aplicat unor forme tipice dacice, dar şi respectiv apariţiei fibulei cu genunchi, databilă la sfârşitul sec. al doilea şi începutul celui de-al treilea, în stratul corespunzător acestui nivel. Cel mai probabil, situaţiile descoperite în secţiunile 1 şi 2 şi respectiv rămăşiţele locuinţei din cas. 1, sunt de pus în legătură cu această epocă. Defunctul aparţine unei faze mai târzii a locuirii în zonă, ulterioară epocii romane, desemnând chiar o situaţie ulterioară sec. VI.
Atrage atenţia numărul impresionant de ceramică în stratul de arătură din zonă, pe o suprafaţă de cca. 2 ha, care acoperă cronologic mai multe orizonturi de locuire: epoca romană, sec. IV, ceramică medievală timpurie. Zona e una propice locuirii, situată la loc ferit, pe un teren cu terase domoale, în a cărui vale curge astăzi pârâul Cecălăcii, care e foarte posibil să fi existat şi în vechime: cele două pante în oglindă se întâlnesc într-un ic, unde se adună permanent apa de ploaie şi probabil şi alte surse hidrografice, care dau naştere acestui pârâu. În apropiere, în localitatea Aţintiş, sunt atestate urme ale drumului roman, care a fost utilizat o perioadă destul de îndelungată de timp, chiar şi după retragerea romană, fapt care facilita circulaţia în zonă. La o distanţă de 20 km se află Ocna Mureş, loc de exploatare a sării din cele mai vechi timpuri, element deosebit de important pentru toate epocile istorice.
Prin urmare, în zona cercetată în această campanie, exista o aşezare de epocă romană, posibil una de sec. IV (fapt încă susţinut de existenţa unei categorii ceramice aparte, atât în stratul arheologic cât şi în arătură) şi un cimitir mai târziu (sfârşit de mileniu I - început de mileniu II), afirmaţie care are pentru moment la bază descoperirea unui schelet de individ lipsit de inventar şi orientat V-E. E posibil, în acelaşi timp, să fie vorba despre un mormânt izolat. Totodată, în vecinătatea punctului cercetat, e presupusă existenţa unei aşezări medievale, datând aprox. din sec. XIII-XIV. Cu siguranţă, cercetările ulterioare for clarifica situaţia, oferind informaţii care să certifice existenţa acestor orizonturi succesive de locuire şi probabil de utilizare a zonei respective ca loc de cimitir. Descoperirea nu este un unicat, din moment ce s-a dovedit prin cercetări că zone e una bogată în vestigii similare, cum este spre exemplu, aşezarea cercetată în cătunul Sfântul Gheorghe, Iernut4 sau cea de la Voivodeni5. Importanţa descoperirii rezidă în faptul că punctul nu a fost repertorizat până în prezent şi cu siguranţă va contribui cu date importante, în cazul în care cercetările vor fi extinse.
Rezumat
English Abstract The rescue excavations at Cecălaca, Mureş County, took place in the autumn of 2005, as a result of the landfalls, following the heavy rainfalls that damaged the site. Consequently, the research was carried out in two sections and a square, aiming to recover as much information as possible. As it follows, ten complexes were uncovered, namely eight pits, a grave and the remains of a house. The pottery belongs to four mains categories: Dacian, Roman tradition pottery, 4th-6th centuries types and another category, chronologically belonging to the Middle Ages, more precisely to the 13th-14th centuries. The grave, pertaining to a woman, aged 25-30, cannot be accurately dated, since it lacks inventory of any kind. Due to the fact that it is an inhumation grave and the body is positioned with the head pointing to the west, it is very likely that it dates to a period after the 6th century. It is certain though that it is a post-Roman complex, since it cuts through a Roman period house. In conclusion, we discovered a Roman period settlement, most probably belonging to the Dacian population (one of the pits contained both Roman and Dacian pottery and in the archaeological layer the two categories were also mixed; as the primitive aspect of the house also points to this conclusion), from the 2nd-3rd centuries (a brooch dated to the beginning of the 2nd century; almost half of it was discovered). In the vicinity of the excavated area 4th-6th centuries settlement must have been, as shown by the rich pottery characteristic of that period. It is possible that the grave belongs to a cemetery, but no supplementary data are yet available. A medieval settlement may exist in the area, as proved by the pottery discovered both in the excavation and in the surrounding areas.
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu