Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Răcarii de Jos | Comuna: Brădeşti | Judeţ: Dolj | Punct: Castru (100 m SV de gara Răcari) | Anul: 2005

Anul   2005
Epoca
Epoca romană timpurie (sec. I - III);
Epoca romană târzie (sec. IV - VIII)
Perioade
Epoca romană timpurie;
Epoca romană;
Epoca romană târzie
Categorie
Apărare (construcţii defensive)
Tipuri de sit
Castru
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Dolj
Localitate   Răcarii de Jos
Comuna   Brădeşti
Punct
Castru (100 m SV de gara Răcari)
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Bondoc Dorel
Mândră Ionela
Teodor Eugen Silviu
Cod RAN    71108.02
Raport Campania anului 2004, a doua a acestei echipe, fusese plină de surprize, în special spre sfârşitul acesteia, conform cutumei. În secţiunea 2/ 2004 apăruseră lucruri foarte interesante, mai ales zidul unui turn din faza târzie, însă timpul rămas, ca şi banii disponibili, nu ne lăsau nici o speranţă că am putea finaliza acea secţiune în aceeaşi campanie. Am sperat, în schimb, finalizarea lucrărilor de pe S.1/ 2003, însă găsirea unui şanţ de apărare nou - cel mai timpuriu, în fapt -, despre care nu se ştia absolut nimic, în penultima zi a şantierului, ne-a obligat, din nou, să recunoaştem că obiectivul încheierii definitive a S.1 nu era tocmai ceva de îndeplinit. Graba cu care s-au efectuat operaţiunile de dezvelire a noului şanţ, cât şi condiţiile dificile de desen (într-un „sliţ” de jumătate de metru lăţime), cât şi incertitudinile legate de amenajarea apărării celui mai timpuriu castru (datorate, parţial, interpunerii fântânii între şanţ şi palisada încă „invizibilă”), ne-au determinat să hotărâm redeschiderea parţială a S.1.
Secţiunea 1 a fost redeschisă pe o lungime de 11 m, la extremitatea vestică, cu scopul realizării unui nou studiu şi unui nou desen de profil la malul nordic. Cele două elemente de noutate ale profilului rezultat sunt prezenţa unor pari care limitează marginile şanţului (prevenind surparea), cât şi apariţia unei gropi largi, care poate fi suspectată a fi adăpostit, iniţial, infrastructura palisadei. Al doilea element de noutate a fost surprins în caroul 2, respectiv o discretă groapă, argiloasă, în solul steril, largă şi adâncă de aproape un metru. Deoarece tehnica îngropării stâlpilor în gropi adânci, blocate cu materiale de construcţii, cât şi a ţăruşilor destinaţi a opri surpările (cazul şanţului mare din faza 3, caroul 15) sunt practici bine atestate la Răcari, cât şi datorită faptului că distanţa până la escarpă este convenabilă (2,9 m), am ajuns la concluzia că această groapă a fost, originar, parte a infrastructurii palisadei castrului mic de pământ. Dimensiunile rezultate pentru şanţul de apărare, conform acestui nou desen, sunt în bună măsură mai mici decât cele raportate anul trecut, respectiv 5,65 m deschidere şi 1,96 m adâncime.
Fântânafusese cercetată în 2004 până în jur de 3,3 m adâncime. Continuarea cercetării nu a fost posibilă decât după o prealabila coborâre a lucrărilor la profil sub cota de doi metri; a urmat îndepărtarea pământului aruncat la sfârşitul campaniei 2004 (hotărârea redeschiderii a fost luată ulterior). S-a putut săpa până la -4,2 m, lucrările fiind sistate de închiderea (financiară) a şantierului. Şi aşa, noua săpătură, corelată datelor strânse anii anteriori, şi reanalizate împreună, au permis concluzii noi. Fântâna a fost amenajată pe nivelul 4 – final pentru epoca romană (în jur de 250) - peste aleea dintre barăci, la un moment în care jumătatea sudică a castrului îşi pierduse funcţia militară. Dacă la gură - care era surpată - complexul avea o deschidere de peste 3 metri, imediat apoi forma ei devenea cvasi-cilindrică, cu diametrul de 1,4 m. Noile cercetări ne-au permis corectarea concluziei formulate în anul anterior, constatând că peretele fântânii a fost iniţial placat cu cărămizi.
Secţiunea 2 este trasată perpendicular pe curtina răsăriteană, paralel şi simetric plasată faţă de Secţiunea 1, respectiv la jumătatea laturii dintre Porta Praetoria şi turnul NE.
Lucrările la S 2au fost oprite, în 2004, la cca 0,50 m adâncime, având drept rezultat surprinderea unui zid nou, din faza 4, pe mijlocul laturii stângi a curtinei de front. Deşi aflat destul de departe de curtină, el nu ar fi putut fi, teoretic, decât al unui turn adăugat aici. Secţiunea a fost lărgită la 3 m, iar caroiajul a fost instalat cu origine în S.2 militar (1992), în vederea prelungirii sale ulterioare. Primul carou în care s-a lucrat în 2005 a fost nr. 6, şanţul încheindu-se, provizoriu, în caroul 14, respectiv pe berma incintei de piatră. Scopul nemijlocit al trasării S.2/2004 fusese surprinderea întregii secvenţe de amenajare a apărării, de la Via sagularis la berma, întâi de toate pentru a obţine un termen de comparaţie la S.1, apoi pentru a vedea dacă şi aici ar exista un turn intermediar din faza 2. Evident, pasul următor va fi extinderea secţiunii 2 în ambele direcţii, către şanţul mare de apărare şi către interior, pentru studierea amenajărilor de locuire ale castrului.
Spre surpriza noastră, care speram să vedem zidul unui turn undeva la -1,5 m, acest lucru s-a întâmplat aproape imediat după înlăturarea vegetalului; desigur, nu era un zid din faza 2, ci unul din faza 4. El ilustra teza mai veche a reamenajării fortificaţiei, prin restrângerea sa în zona nordică, fiindcă deja ştiam că nivelul final de ocupare romană, în partea sudică a castrului, însemna renunţarea la organizarea militară (ocuparea drumurilor de acces, fără amenajarea unor drumuri noi, fiind semnul sigur al încetării funcţiei de apărare). În ciuda aspectului său aparent îngrijit - două feţe de zidărie şi emplecton cu mult mortar - zidul este realizat neglijent. În primul rând, fundaţia propriu-zisă este foarte mică, nefiind mai înaltă de 0,15 m, realizată numai din piatră sfărâmată, pe un mic pat de nisip; atât prin compoziţie, cât şi prin adâncime, ea este mult inferioară fundaţiilor zidului de incintă realizat în faza 3; în al doilea rând, este folosită în elevaţia zidului piatră de săgâ, în proporţie de peste 50%, or această piatră locală este una sfărâmicioasă, improprie unor lucrări de fortificaţii; în al treilea rând, elevaţia este începută încă de sub nivelul de călcare, clar marcat de o dungă groasă de mortar. Toate acestea sugerează nu numai graba, dar, poate, şi conştiinţa provizoratului (cetatea avea să mai funcţioneze doar câţiva ani).
Amenajările de la V de zidul turnului au fost mai greu de interpretat, fiind necesară evaluarea situaţiei pe verticală şi orizontală. Concluzia noastră ar fi că imediat în spatele turnului fusese amenajat drumul de gardă de la interior, din cărămidă spartă, foarte probabil peste o primă amenajare, care folosea soluţia „consacrată” a fazelor anterioare, şi anume piatra de râu. Putem deci vorbi despre cel puţin două amenajări distincte ale fazei 4, în ciuda convingerii că durata de funcţionare a acestei faze a fost redusă la numai câţiva ani. Oricum, prima amenajare, cu pietre de râu, a premers ridicarea turnului, în timp ce a doua amenajare a drumului, din cărămidă, urmează finalizării turnului. Utilizarea cărămizii pentru drum poate fi în acelaşi context al improvizaţiei (amintit anterior pentru piatra de sâgă la construcţia nouă), cărămida reutilizabilă găsind-se probabil din abundenţă, în jumătatea părăsită a castrului.
Dărâmăturile masive de cărămidă din partea vestică a secţiunii 2 sugerează că în caroul extrem vestic (6) începeau amenajările de interior, fapt sigur pentru nivelurile 4 (final) şi 3.1, şi probabil pentru nivelurile 3.2 (3 = castrul mare de piatră) şi 2 (castrul mare de pământ).
Prima problemă ridicată de zidul turnului a fost chiar relaţia topografică cu zidul de incintă. Conform lui Gr. Florescu, toate turnurile incintei de piatră (ridicate, prezumtiv, la începutul veacului III) aveau dimensiuni identice, relativ pătrate, măsurând 2,95 m pe latura interioară. Încă de la extinderea S.2 la o deschidere de 3 m, acest lucru nu mai corespundea. Desigur, acest turn era realizat aproximativ jumătate de secol mai târziu; însă cât de mari puteau fi diferenţele?...Fundaţia curtinei a fost precizată la 4,5 m distanţă. Mai mult, cele două ziduri au o abatere reciprocă de circa 3,5 grade. Abaterea mare a început să ne clatine încrederea că cele două ziduri (al turnului, respectiv al incintei) vor fi funcţionat împreună, incertitudine care ne-a determinat să deschidem o mică suprafaţă laterală (numită S.2A), la N de S.2, măsurând 3 x 2 m, cu un martor de 0,7 m. Zidul urmărit a ieşit şi aici, pe toată lăţimea noii secţiuni, având deci, la acest moment, 5,7 m lungime; turnul (?) părea să fie foarte mare. Situaţia s-a complicat, motiv pentru care am deschis o nouă suprafaţă de S.2B (4 x 2) cu aceeaşi orientare V - E, dar la 10 m. N de S.2. De această dată - zidul nu a mai apărut; în toate celelalte privinţe însă, de la sol la -0,6 m, cele trei secţiuni apropiate au prezentat o secvenţă stratigrafică cvasi-identică, ceea ce ne-a asigurat că observaţiile realizate nu au caracter întâmplător.
Fundaţia zidului incintei castrului mare de piatră - construcţie de fază 3 - a prezentat analogii de construcţie cu cele constatate în S.1 (v. raportul campaniei 2003). Ca şi în 2003, nu s-a găsit nimic pe loc, din elevaţie, doar că modul de operare pentru spolierea materialelor pare net distinct. Pentru că nu este aici locul lungilor descrieri, vom prezenta doar concluzia: demantelarea curtinei din jumatea sudică s-a făcut manu militari, extrem de ordonat şi eficient (şi o atribuim chiar romanilor, pentru reconstrucţia din faza 4), iar pe curtina sudică a fost rezultatul cumulat al săpăturii Florescu şi al jafului popular.
Fundaţia curtinei, deja deranjată de intervenţiile anterioare, păstra totuşi o înălţime de 0,47 m; lăţimea maximă măsurată pe acest segment este de 1,07 m, media fiind undeva la 1,05 m; pe verticală, de jos în sus, fundaţia este compusă dintr-un nivel de pietre de carieră, îmbinate grijului, însă lipite doar cu argilă, an al doilea nivel, compus din pietre de râu (pe unul dau două rânduri, funcţie de mărimea pieselor), şi un al treilea strat, din resturi diverse de construcţie (majoritatea piatră de carieră, dar şi sâgă, şiglă, altele) într-un pat gros de mortar; cele trei paliere ale fundaţiei îşi împart înălţimea în mod relativ egal.
Despre dărâmăturile incintei, vom repeta aici ceea ce am spus în raportul din 2003, respectiv că structura ei este capabilă să sugereze elemente de reconstrucţie a incintei. Fragmentele mari de cărămidă sunt dispuse numai în treimea inferioară, marea majoritate direct pe berma. Multe fragmente aveau urme vizibile de mortar mai ales pe o faţă (cea pe care mortarul a fost depus iniţial), cea de sus (faţă de poziţia în care au fost găsite), ceea ce presupune că infrastructura de cărămidă a zidului s-a răsucit, în cădere, cu aproximativ 200 de grade. Se poate face însă şi o altă observaţie - care ne-a scăpat anterior - şi anume că din dărâmătura superioară lipsesc bolovanii mari (peste 0,15 m), ceea ce înseamnă, direct, că au fost recuperaţi pentru refolosire. Dărâmătura conţine foarte mult mortar, mai ales în partea superioară.
Bermaa fost amenajată, aproape sigur, cu cărămidă spartă, dificil însă de distins din dărâmătura de cărămidă de deasupra. Imediat peste berma există un strat de cărămidă pisată; că acesta ar fi fost rezultatul unei amenajări, în sine, este mai greu de crezut, pentru simplul motiv că praful se spală; mult mai probabil, praful de cărămidă este rezultatul degradării cărămizilor, în timp. Este de remarcat şi înclinaţia drumului, spre exterior, desigur pentru a preveni băltirea la baza zidului; acest unghi este mai pronunţat decât cel constatat pe S.1.
Sub bermă am găsit, ca şi în S.1, o parte a şanţului dublu dintr-o fază anterioară. El a fost surprins, la capătul estic al secţiunii 2, pe o lungime de numai 2 m (din aproximativ 4). Adâncimea lui nu este decât de 1,35 m, iar de şanţul pereche îl desparte o ridicătură de numai 45 cm. Pe fundul şanţului au fost surprinse mai multe nivele de umplere, însă ele nu par să reprezinte nivele de colmatare, ci o umplere datorată activităţilor constructive (de fază 3) din imediata proximitate; astfel, fragmente de mortar, unele de dimensiuni substanţiale, au fost găsite aproape de nivelul minim al şanţului. Situaţia demonstrează că şanţul încă funcţiona în timpul ridicării incintei de piatră, amenajarea bermei şi a şanţului de apărare mare s-a realizat într-o etapă tehnologică următoare. Spre baza acestui complex a fost găsită urma unui vârf de lance, din care nu s-a putut recupera absolut nimic; împrejurarea demonstrează că argila Răcarilor este extrem de acidă, iar şansele de a recupera de acolo vreo monetă sunt doar teoretice.
Între cele două ziduri situaţia stratigrafică este următoarea: imediat sub vegetal - amenajarea unei podele de cărămidă, din faza 4; sub această, în ordine stratigrafică, se află o depunere masivă de pământ argilos, de culoare brună, interpretată ca amenajarea unui nou agger, la începutul fazei 4. El este poziţionat acolo unde ar fi trebuit să se afle amenajarea corespondentă, de pe nivelul anterior (prezumtiv -3.2.), şi care se distinge prin culoarea galben intens; acest nivel galben apare însă numai la vest de zidul „turnului”, şi este surprinzător de subţire. Cel mai probabil, construcţia noului zid este cauza unor intervenţii şi reamenajări masive. Sub amenajarea de nivel 4 găsim aici, între ziduri, direct amenajarea aceluiaşi agger, corespondentă nivelului 3.1, un pământ negricios, afânat, perfect similar celui constatat în S.1. Sub amenajările succesive ale valului - găsim un nivel care este martor al construcţiei curtinei; a fost ridicat în rampă, până la cca. 0,60 m, pentru a uşura zidarilor accesul la operă. El este marcat, şi în interior, dar şi pe faţa superioară, de straturi fine de mortar şi aşchii de piatră. În fine, sub acest strat, apare un nivel continuu de lutuială, cu grosimi discret variabile, în jur de 0,10 m; el începe imediat lângă curtină, şi continuă, spre interior, până la capătul vestic al secţiunii, unde este suprapus de nivelele prezumtiv amenajate pe nivelul 2 (corespunzând castrului mare de pământ). Este de remarcat că acest strat exista şi pe S.1, cam în aceiaşi termeni, fiind întrerupt doar de un şanţ de drenaj; acolo această lutuială intra sub turnul cu bază de piatră al nivelului 2. Aici, pe S.2, acest nivel, continuu, este suprapus de toate amenajările vizibile, spre interior; desigur, undeva şi mai spre interior mai există ceva, şi anume şanţul de apărare a primului castru de pământ, dar, conform datelor de pe S.1, acesta este de aşteptat mai spre V.
Sub această lutuială, în carourile dintre cele două ziduri (10-11), se zăreşte un strat uşor negricios, degradat inferior spre gălbuiul-roşcat, tipic solului steril, strat practic fără materiale arheologice, datorat unei activităţi care a preces amenajarea acelui „strat de fundare” al nivelului 2.
La V de zidul recent, al „turnului” de nivel 4 (carourile 6-8), situaţia stratigrafică este una destul de complicată. Interpretarea profilului nu face mari dificultăţi, însă descrierea lui este de laborioasă, motiv pentru care ne vom baza mult pe consultarea imaginii publicate.
Imediat sub nivelul vegetal, după cum am mai spus, se află amenajările nivelului 4. Înlăturând dărâmăturile, sunt remarcate trei zone distincte funcţional: prima, imediat alăturată turnului, are o lăţime de 2,8 m, este plată şi reprezintă, probabil, Via sagularis. Drumul este flancat, la vest, de ceea ce pare o rigolă, însă nu una amenajată în piatră sau cărămidă, ci o rigolă de pământ, plină cu dărâmături. Rigola are o deschidere de 0,60 m şi o adâncime de 0,20 m. Imediat după rigolă pare a începe o construcţie de interior, despre care nu are rost acum să comentăm, după o săpătură de 0,80 de m, în lungimea şanţului. Dacă profilul este, aşa cum se vede, uşor „adâncit”, am vrea să facem aici corecţia că, foarte probabil, este vorba despre o construcţie de suprafaţă, adâncitura respectivă datorându-se intenţiei de orizontalizare a interiorului (pe un teren care coboară lin spre V). Ceea ce nu se vede, la analiza profilului, dar am indicat la elementele de plan, este că, imediat sub nivelul de amenajare a barăcii de nivel 4, au apărut, de o parte şi de alta a secţiunii, la 2,5 m distanţă unul de altul, doi bolovani, foarte probabil îngropaţi sub nivelul de călcare din interior. Cei doi bolovani sunt relativ aliniaţi cu turnul, şi sugerează ritmul stâlpilor de sprijin a barăcii, spre incintă. Sub drumul amenajat pe nivel 4, avem amenajarea valului, la începutul aceleiaşi perioade de funcţionare a fortificaţiei. Valul cel nou trece de o parte şi de alta a fundaţiei turnului, deranjând amenajarea valului de nivel 3 (galbenă) exact până la nivelul fundaţiei, semn că fundaţia nu era construită în tranşeu îngust, ci în şanţ lat, astupat ulterior până la nivelul de călcare.
La capătul vestic al şanţului, pe nivelul imediat inferior, 3.2., nu s-a sesizat o amenajre de locuire, ci un drum, din piatră de râu. Drumul a fost secţionat, spre E, de intervenţia de nivel 4. Stratul de funcţionare este aglomerat, superior, de dărâmături şi, foarte probabil, de o nivelare, pentru amenajarea nivelului următor. Amenajarea de pe nivelul 3.2 este separată de nivelul inferior de un strat îngust de lut depus.
La capătul vestic al S.2, pe nivelul 3.1, a fost identificată o amenajare de locuire. În mijlocul secţiunii a fost degajată o groapă mare, cu materiale de construcţie, care, posibil, a funcţionat ca groapă de stâlp pentru o construcţie de pe acest nivel. În profilul vestic a fost sesizată o a doua groapă, mult mai mică şi, cu siguranţă, cu un rol funcţional mai redus. Câteva pietre de râu, prezente în nivel, nu pot fi atribuite drumului - aflat mult mai departe, peste valul de pământ negru - ci probabil tot unei amenajări de interior. Nivelul 3.1 este amenajat peste o lutuială masivă. Privind imediat la stânga acestui nivel de lut, vedem ceea ce ar putea fi, din nou, o rigolă de pământ; ea este destul de dificil de atribuit stratigrafic, dificultate pe care o datorăm intervenţiei masive pentru amenajarea nivelului 4. Este însă foarte puţin probabil ca ea să poată aparţine nivelului 2 (pe care, mai degrabă, îl taie). Nivelul 3.2 este, la rândul său, prea sus. Rămâne deci ca foarte probabil ca această rigolă să fi limitat spre vest via sagularis 3.1.
Pe nivelul 2 nu au fost sesizate foarte multe elemente constructive; este constituit direct peste „lutuiala de fundare” a nivelului 2, acea depunere omogenă de lut peste argila nativă. La capătul vestic al secţiunii 2 a fost definit un strat cu componente organice, urmat, la începutul caroului 7 de câţiva bolovani de râu într-un pat argilos. Este foarte posibil ca aici să fi început amenajarea Via sagularis pentru nivelul 2, deranjată însă de amenajările ulterioare.
În campania 2005 au fost găsite numai trei monete, care nu sunt de natură să schimbe lucrurile prea mult: un as al Dinastiei Antoninienilor (120-140), în S.1, pe nivelul inferior al aleii, corespunzând nivelului 2; moneta este foarte tocită şi, neîndoielnic, a circulat mult; de altfel, valoarea acestei informaţii este scăzută, câtă vreme nivelarea peste şanţul de apărare al castrului mic de pământ este postdatată de un sestert de la Antoninus Pius; un denar de la Iulia Mammaea (222-235), în S.2, pe nivelul 4 (imediat sub iarbă), teoretic pe podeaua turnului de nivel 4; nivelul era însă deja datat, cu certitudine, după invazia carpilor; un antoninian de la Gordian III (242-244), în S.2, în şanţul de spoliere a incintei, în caroul 11; poziţia acestei monete ar putea sugera, eventual, că spolierea zidului de incintă s-a realizat în epocă romană; reţinem această ipoteză, cu titlu de inventar, însă credem că ea a fost doar întoarsă de pe nivelul 4, ajungând jumătate de metru mai jos, în şanţul de spoliere, mult mai probabil o operaţiune din sec. XX.
Nu există descoperiri cu caracter „excepţional”. Putem menţiona, totuşi, un opaiţ întreg, descoperit între cărămizile podelei turnului, în S.2A (databil deci exact la jumătatea veacului III), şi un fragment de ceramică ştampilată, pe nivelul superior al barăcii de pe S.1, databil deci în al doilea sfert al veacului III.
Acest text este o versiune prescurtată a raportului publicat la jumătatea lunii septembrie 2005, pe site-ul MNIR (http://www.mnir.ro/ cercetare/santiere/racari/Index_Rac.htm).
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu