Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Râşnov | Judeţ: Braşov | Punct: Cetatea Râşnov | Anul: 2005

Anul   2005
Epoca
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII);
Monumente - Restaurare
Perioade
Categorie
Apărare (construcţii defensive)
Tipuri de sit
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Braşov
Localitate   Râşnov
Comuna   or. Râşnov
Punct
Cetatea Râşnov
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Istrate Angel responsabil SC Damasus SRL Braşov
Pascu Ioan Feodor SC Damasus SRL Braşov
Cod RAN    40376.02
Raport Obiectivul acestei campanii l-a reprezentat aripa de nord-vest, cuprinsă între “Şcoala veche” şi “Turnul ruinat de nord”.
Subiectul săpăturii a fost stabilirea cotelor de călcare la interior (în vechile locuinţe medievale) şi exterior (pe stradelele cetăţii), delimitarea pragurilor de intrare în locuinţe, nivelurile de construcţie, reparare, demantelare sau demolare, fazele şi etapele de evoluţie ale sitului, descărcarea terenului de sarcină istorică, precum şi alte informaţii necesare proiectului de restaurare.
Poziţionarea secţiunilor a fost stabilită de comun acord între proiectant şi arheolog.
Handicapul cercetării -cel mai important- l-a reprezentat o importantă degajare de pământ, petrecută cu deosebire în interiorul vechilor locuinţe, fapt ce a viciat substanţial stabilirea cu certitudine a mai vechilor niveluri de călcare.
Poziţionarea şi dimensiunile secţiunilor
Secţiunea 1(1,20 x 1,10 m), trasată la 0,50 m de colţul de E al Şcolii vechi, cu latura lungă pe zidul aparent ce contină construcţia.
Secţiunea 2 (5,00 x 1,20 m), trasată perpendicular pe incinta de N, la 1 m de zidul transversal care desparte încăperile 1 şi 2.
Secţiunea 3 (2,40 x 1,50 m), trasată în exterior, la 0,50 est de S.2, cu latura lungă pe zidul longitudinal de S, reperul de lăţime fiind luat de pe faţa interioară a zidului.
Secţiunea 4 (exterior: 3 x 1,50 m de la faţa interioară a zidului longitudinal, interior 3 x 2 m), trasată parţial în încăperea 2, parţial în încăperea 3, la intersecţia cu zidul longitudinal de S, cu latura lungă pe acesta şi la 2,5 m de zidul transversal care desparte încăperile 1 de 2.
Secţiunea 5 (1,70 x 0,50 m + 2 x 1,50 m), trasată parţial în încăperea 3, parţial în încăperea 4, la intersecţia cu zidul longitudinal de S.
Secţiunea 6 (4 x 2 m), trasată parţial în încăperea 5, parţial în 6, cu latura lungă pe zidul de incintă şi la 2 m vest de zidul care desparte încăperea 6 de 7.
Secţiunea 7 (interior: 2 x 1,60 m; exterior: 1,80 x 1,20 m), trasată parţial interior, parţial exterior, la intersecţia zidului transversal de V cu cel longitudinal de S. La interior cu latura lungă perpendiculară pe pragul de intrare; la exterior cu latura lungă în paralel cu zidul de S, la 2,20 m de faţa lui interioara, cu latura scurtă de V la 0,40 m de faţa interioară a zidului care desparte încăperea 7 de 6.
Secţiunea 8 (1,90 x 1,40 m), trasată în colţul de NV al încăperii 9.
Secţiunea 9 (2,80 x 2 m), trasată parţial exterior (2,20 x 2,20 m) parţial interior (1 x 0,60 m), cu latura lungă la 1 m în paralel cu zidul care desparte încăperea 9 de 8 şi cu cea scurtă perpendicular pe zidul longitudinal de S.
Secţiunea 10 (1,90 x 1,90 m), trasată în colţul de SV al încăperii 10.
Epoca fierului
Zona supusă cercetării şi supravegherii, cuprinsă între Şcoala Veche şi Turnul ruinat de N, are un prim nivel de locuire încadrabil, cel puţin deocamdată, între sec. I a.Chr. şi I p.Chr, numeroasele fragmente ceramice şi piesele de bronz aparţinând acestei perioade certificând fără îndoială acest lucru. Nu au fost însă descoperite complexe închise, materialul preistoric fiind aproape fără excepţie amestecat cu cel medieval, în special cu cel de sec. XIII-XIV, perioada în care a fost ridicată fundaţia şi elevaţia primei incinte.
Fundaţia incintei medievale
Calitatea primei intervenţii medievale este remarcabilă comparativ cu ceea ce s-a întâmplat în etapele ulterioare. Din câte s-a putut observa, fundaţia incintei este aşezată pe stâncă naturală, urmărindu-se filonul acesteia şi excavându-se în stratul de cultură de epoca fierului.
Parţial fundaţia este “înecată” cu mortar, parţial fiind clădită, manopera şi mortarul fiind remarcabile prin calitate. Partea înecată cu mortar s-a făcut într-un şanţ ce se evazează accentuat spre limita lui superioară, în timp ce partea clădită urmează o linie verticală, care aparent nu depăşeşte 3-4 rânduri de asize din bolovani de dimensiuni medii. În fundaţie nu sunt vizibile fragmente de cărămidă, după cum acestea lipsesc şi din părţile păstrate ale primei incinte.
Bine aşezată peste fundaţie, elevaţia primei incinte este mai retrasă decât marginea acesteia cu 0,50 m. Peste ea a fost ridicată incinta actuală, cu decroş de sprijin pentru drumul de strajă, dar şi cu o manoperă mai proastă, un mortar mult mai friabil, goluri între rosturile de zidărie şi completări cu cărămizi întregi sau fragmentate.
În colţul de NE, (zona secţiunii 10) incinta a avut, probabil încă din prima fază, un contrafort, peste care s-a suprapus actualul zid de V, transformând spaţiul fie într-o zonă bastionară fie într-o incintă acoperită care a extins, ori poate chiar a înlocuit funcţional turnul de N, după ruinarea acestuia din cauze naturale. Oricum, spaţiul închis aici cu ziduri a avut două niveluri, cel puţin în partea superioară fiind amenajate ample guri de tragere, boltite cu cărămidă.
Zidul longitudinal de S şi zidurile de partajare
În ceea ce priveşte zidul longitudinal de S, dispus paralel cu cel de incintă, acesta este ulterior primei faze fortificate şi, probabil, cel puţin parţial contemporan cu etapa zidului de strajă. Spunem parţial contemporan fiindcă deşi pare aparent unitar are la rândul lui etape distincte, observabile în parament dar imposibil de datat cu certitudine în situaţia actuală (viciată, cum am mai spus de numeroasele intervenţii anterioare).
Constatările desprinse pe marginea cercetărilor din această etapă ne lasă să presupunem că cea mai veche etapă a zidului longitudinal de S este cea cuprinsă între zidul transversal care desparte încăperea 3 de 4 şi cel care separă încăperea 8 de 9. Este porţiunea în care găsim ziduri transversale ţesute la sud şi –se înţelege adosate la nord (între 3 şi 4, 4 şi 5, 6 şi 7, 8 şi 9). Ulterior, şi neprecizat, s-a făcut o extindere spre est (cu care s-a închis încăperea 9) şi alta spre vest (începând de la încăperea 4 şi până la marginea de V a încăperii 2), au fost ridicate zidurile de partajare dintre încăperile 5 şi 6, 2 şi 3 şi o posibilă structură din lemn pe talpă din piatră care a închis la sud spaţiul dintre şcoală şi încăperea 2.
Cum s-a mai menţionat, elemente certe de datare nu există iar moneda emisă la 1648, descoperită în S.5 nu poate fi luată în considerare, fiind descoperită într-o umplutură amestecată inclusiv cu deşeuri plastice.
În condiţiile în care sectorul cercetat în această etapă a fost anterior supus unor degajări substanţiale de pământ, care uneori au mers până la câţiva centimetri deasupra solului viu (ori chiar a depăşit limita acestuia), se poate considera că inventarul arheologic este destul de bogat, deşi, din păcate, nu am beneficiat de complexe închise ci doar de material purtat.
Perioada La Téne este foarte bine ilustrată mai ales prin inventar ceramic dar şi prin două piese din bronz. Ceramica, în întregime fragmentată, aparţine atât categoriei ordinare (pastă grosieră, finisaje superficiale, decor cu brâuri alveolate) cât şi celei de lux, neagră lustruită sau cenuşie (părţi de fructiere).
Ceramica medievală este cu mult mai puţin prezentă decât cea preistorică. În marea ei majoritate este reprezentată de fragmente aparţinând unor vase de uz comun. Sunt de menţionat aici mai ales două funduri cu marcă de olar, încadrabile în sec. XIII-XIV, dar şi câteva fragmente de buze cu umăr de vas, decorate cu valuri şi virgule incizate ce trimit spre sec. XIII. Tot acolo, sau poate în prima jumătate a veacului următor se încadrează două fragmente de toartă din pastă cenuşie, unul spiralat, altul cu urmă de decor, aparţinătoare ceramicii de lux aduse în Transilvania de coloniştii germani.
Ceramica de sec. XV-XVII este mai bogată, aici regăsindu-se şi câteva fragmente de cahle-plăci, ce pot fi alăturate altora, nici ele multe, de cahle-oală.
Inventarul metalic este reprezentat de două chei impresionante din fier (sec. XVI-XVII), descoperite în gârliciul intrării în încăperea 7.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu