.
Steierdorf | Comuna: or. Anina | Judeţ: Caraş-Severin | Punct: Peştera Hoţilor (La Hoţu’) | Anul: 2005
Anul:
2005
Epoca:
Paleolitic şi mezolitic;Neolitic, eneolitic, tranziţie la bronz;Epoca romană timpurie (sec. I - III);Epoca medievală (sec. XIII -XVIII);Epoca modernă (sec. XIX - XX)
Perioade:
Paleolitic superior;
Epoca modernă;
Neolitic timpuriu;
Neolitic târziu;
Eneolitic târziu;
Epoca romană;
Epoca medievală
Categorie:
Domestic
Tipuri de sit:
Locuire în peşteră
Județ:
Caraş-Severin
Localitate:
Steierdorf
Comuna:
or. Anina
Punct:
Peştera Hoţilor (La Hoţu’)
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Băltean Ion Cornel Roşia Montană Gold Corporation SA
Cincă Adela Universitatea de Vest, Timişoara
Codrea Vlad
Constantin Silviu
Gherase Mircea
Lazarovici Gheorghe responsabil Universitatea "Eftimie Murgu", Reşiţa
Moldovan Oana Institutul de Speologie "Emil Racoviţă" Cluj-Napoca
Pendea Florin Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca
Petrescu Sorin Marius Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, Caransebeş
Quiles Jérôme
Rodrigo Ricardo National Center for Nautical and Underwater Archaeology, Lisabona
Rougier Hélène
Sarcina Laurenţiu
Soficaru Andrei Institutul de Antropologie "Francisc J. Rainer" Bucureşti
Trinkaus Erik
Zilhão João Faculdade de Letras, Lisabona, Portugal
Cod RAN:
Raport:

Peştera La Hoţu’ sau Hoţilor – cod. speo. 2233/6 (GORAN 1982, 156) este situată în sistemul carstic al văi Minişului, pe versantul drept al acesteia, la o altitudine aproximativă de 600 m. Reper: N. 45o 01’; E. 21o 49’.
Valea Minişului este săpată în calcare recifale masive, barremiene, „de Plopa” şi Miniş, şi este parte a calcarelor din Carpaţii sud-vestici, ce reprezintă cel mai extins areal carstic din ...România. Hiporelieful carstic din bazinul Minişului este format din mai multe peşteri de dimensiuni mici şi mijlocii, cu deschideri relativ mari la exterior, care odată au făcut parte dintr-unul sau mai multe complexe subterane, a căror comunicare este astăzi în mare parte colmatată. În cadrul acestui sistem carstic principalele nivele de drenaj sunt: 1. dren principal, actualmente activ; 2. nivel subfosil; 3. nivel fosil, din care fac parte atât Peştera cu Oase cât şi alte cavităţi, actualmente separate de aceasta ca urmare a prăbuşirilor sau colmatărilor (Peştera Ponor-Uscată, Peştera din Dolină, Peştera Hoţilor, Peştera cu Abri).
Dat fiind gradul accentuat de fragmentare a acestui sistem carstic, susţinut prin existenţa numeroaselor doline de prăbuşire, de mari dimensiuni, atragem atenţia că înţelegerea prezenţelor antropice în acest sistem carstic în Pleistocenul superior şi Holocen nu poate fi înţeleasă fără o analiză pe două direcţii, una verticală (subteran – Peştera cu Oase şi suprafaţă – doline de prăbuşire, etaje fosile, galerii parţial prăbuşite) şi una orizontală (intercorelarea secvenţelor stratigrafice neremaniate ale unor galerii-peşteri cu acces natural – Peştera cu Abri (cvasi-colmatată), Peştera din Dolină (3 galerii cu faună pleistocenă), Peştera La Hoţu).
Planul peşterii a fost întocmit la scara 1:50 cm, profilele transversale fiind realizate din 2 în 2 m (după caz, din 1 în 1 m). Cu ajutorul unei nivele Laser Mark Magna Pro Level a fost fixat un punct “0”, realizându-se apoi un grid de referinţă (caroiaj: 1 m2) pentru întreaga suprafaţă a peşterii, notat cu literele, în ordine alfabetică pe direcţia N–S şi cifrele, în ordine crescătoare pe direcţia E-V. În cadrul acestui sistem de caroiaj, sondajul efectuat (2004-2005) include careurile 5A-5C şi 4A-4B. Menţionăm că a fost adoptat acest sistem de numerotare a careurilor pentru a se putea realiza un grid unitar menit să sprijine dezvoltarea pe orizontală a săpăturii, în cursul campaniilor viitoare. Săpătura arheologică s-a efectuat pe niveluri de 2 cm, după caz, mai mici sau mai mari (maxim 5 cm).
Din punct de vedere al succesiunii stratigrafice pe acest sector, în urma campaniei de cercetare din vara anului 2005, putem face următoarele precizări: 1. nivel modern (niv. 1.1) (sediment negru); 2. nivel medieval (niv. 1.2) (sediment negru); 3. nivel roman (niv. 2) (sediment brun cu multe pietre); 4. nivel Coţofeni (niv. 3.1 – 3.5) (sediment cenuşiu); 5. nivel neolitic târziu (niv. 4.1); 6. nivel Starcevo-Criş (niv. 4.2) (sediment gălbui-maroniu); 7. nivel epipaleolitic (niv. 5.1) (argilă roşiatică); 8. nivel epipaleolitic ? (niv. 5.2) (argilă galben-roşiatică); 9. nivel steril arheologic ?? (niv. 6.1) (argilă galbenă cu material clastic)1;
La acest nivel a fost conservată săpătura pentru campania 2006, a fost acoperită săpătura cu folie de plastic şi protejată cu material lemnos şi litic cu scopul de împiedica prăbuşirea profilelor.
Vatra Coţofeni. În careul 4B a fost cercetată vatra Coţofeni, surprinsă iniţial în careul 5B în 2004. Este o vatră de mici dimensiuni, de formă cvasi-ovală, având pe margini o amenajare de pietre, surprinse doar sub blocul de calcar ce o acoperea. Nivelul de ardere, şi baza vetrei ajung până la adâncimea de -2,40 m. În partea bazală, zona centrală avea o platformă de piatră. În imediata apropiere a ei nu au fost descoperite fragmente ceramice (în careul 4B), cu excepţia câtorva fragmente osteologice. Datare: cultura Coţofeni, faza I.
Vatra neolitică târzie (cultura Sălcuţa ?). În careul 5C a fost surprinsă o vatră de mici dimensiuni, fără amenajări speciale. Vatra a fost identificată pe baze cromatice, sedimentul având o culoare roşiatică. Practic avea o grosime de 1-2 cm şi se situa la adâncimea de -2,56/2,58–2,60 m. Pe vatră nu au fost descoperite materiale arheologice, însă în imediata apropiere a vetrei au fost descoperite câteva fragmente ceramice, maronii, lustruite, ce pot fi considerate cu prudenţa impusă de gradul mare de fragmentare şi lipsa unor elemente tipice, că aparţin culturii Sălcuţa.
Vatra Starcevo-Criş. Tot în careul 5C a fost săpat niv. 4.2, situat între vatra mai sus menţionată şi vatra Starcevo-Criş cercetată partial în 2004, a fost finalizată cercetarea structurii de combustie Starcevo-Criş:Datare: proba: Cărbune, specia: Fagus Sylvatica L.; vârsta: Sac 2001: 6710±80 BP (Starcevo-Criş III). Adâncime -2,60–2,63 m.
Vatra epipaleolitică (?). La baza acestui nivel, sub nivelul vetrei Starcevo-Criş a fost surprinsă o structură de combustie ce se întindea în careurile 4A-4B şi 3A-3B. Adâncime: -2,80 m. Primul nivel de săpare al vetrei a avut o grosime de 2 cm, şi a fost constituit practic dintr-un strat de cărbune;
Au fost prelevate eşantioane de cărbune pentru datare 14C şi pentru analize antracologice (-2,80-2,82 m); actualmente aceste eşantioane sunt în curs de analizare la Laboratorul de datare din Oxford (OXA).
În careul 4A, în colţul nord-estic apare de la adâncimea de -2,99-3 m un sediment de culoare cenuşie (cenuşă?) şi cărbune diseminat aleator; din această zonă au fost prelevate mai multe oase, unele calcinate, bine lustruite, probabil din cauza proceselor post-depoziţionale; au fost prelevate eşantioane de cărbune în vederea unei analize 14C AMS.
Practic, din toată această suprafaţă nu a mai rămas de săpat decât aprox. 1 m2 deoarece atât în careul 4A cât şi în 4B au apărut blocuri de calcar.
Adâncimea maximă atinsă în cursul acestei campanii: careu 4A -3,45 m, careu 4B -3,30 m.
Din această coloană stratigrafică (profilul E), au fost prelevate probe de sol, pentru analize sedimentologice (în curs de efectuare) la Univ. Bucureşti, Facultatea de Geologie.
Analize interdisciplinare:
Antracologie
În acest moment avem disponibile rezultatele analizelor antracologice ale unui lot de probe de cărbune, efectuate la Lisabona de Wim van Leeuwaarden (wim@ipa.min-cultura.pt) şi Paula Queiroz (pqueiroz@ipa.min-cultura.pt). Mentionăm că aceste probe au fost prelevate din trei dintre structurile de combustie prezentate mai sus (vatrele Starcevo-Criş şi epipaleolitice). Sintetic:
a) 4A, 311-330 cm. Identification: Pinus (group P. cemba/P. peuce/P. strobus).
b) 4A-4B, 280-282 cm. Identification: Fagus/Prunus.
c) 4B, 280-285 cm. Identification: Quercus.
d) 5B-5C, 271-284 cm. Identification: Fagus.
e) 5C, 278-282 cm. Identification: Fagus.
14C
Pe lângă vârsta structurii de combustie Starcevo-Criş din 2004 (Sac 2001: 6710±80 BP), avem în acest moment supuse laboratorului de datări de la Oxford, alte 3 probe, al căror rezultat îl aşteptăm în viitorul apropiat.
230Th/234U
Din cele patru probe prelevate, constând în cruste de calcit şi stalagmite, avem în acest moment doar rezultatul uneia dintre ele, respectiv două vârste efectuate pe o crustă de calcit ce au următoarele valori: a) 7 mm bază – 23.97 (+2.52; -2.48) ka, b) 5 mm partea superioară – 8.91 (+0.52; -0.51) ka
Această vârstă ne indică faptul că cel puţin la cca. 24000 BP, Peştera La Hoţu era fosilă, deci propice locuirii umane. Aceste analize sunt în curs de efectuare la Bergen University (Norvegia).

English Abstract:

Peştera La Hoţu (Peştera Hoţilor) is a cave located in the same karstic system as the Peştera cu Oase (Steierdorf-Anina, Romania), which yielded Europe’s earliest modern humans, directly dated to 34.950/+990/-890 (OxA-11711/GrA-6165). Given its large size and favourable shelter conditions, La Hoţu was selected for testing in parallel with the work in Oase cave, under the expectation that it might provide the cultural context for the modern human remains recovered in the latter, which came from a purely paleontological context. The assumption was that the cultural affinities of the people using the area at the time could be revealed by the identification of contemporary occupation levels in sites nearby, even if no artifacts were to be found in direct association with the human remains themselves. Thus, testing was carried out at Peştera La Hoţu in 2004, and again in 2005. In the first campaign, testing revealed a Holocene sequence with a final Aeneolithic layers/transition to the Bronze Age (Coţofeni culture) hearth overlying an extensive, early Neolithic (Starcevo-Criş) ash and charcoal lens, which lay directly on top of large stones, preventing further deepening of the trench. The charcoal in this Starcevo-Criş context was entirely made up of thin branches of Fagus sylvatica, whence a sample submitted to the Lisbon radiocarbon lab yielded a conventional date of 6710±80 BP (Sac-2001). In 2005, an adjacent area extending towards the interior was open under the expectation that those blocks would correspond to an eboulis cone related to a lateral entrance and, thus, that the overlying stratigraphic sequence would become thicker as one moved away from that lateral entrance, and possibly include Pleistocene levels. This expectation was met by the identification of two discrete charcoal and ash lenses under the early Neolithic levels. No pottery was recovered in the restricted area excavated, and the few lithics suggest a late Upper Palaeolithic or Epipalaeolithic. This inference is supported by the fact that, sedimentologically, there is a marked stratigraphic discontinuity, suggestive of a major sedimentation hiatus, between the base of the Neolithic deposits (yellow sands with abundant limestone gravel) and the top of the red clays containing the uppermost fireplace. The uppermost lens, 280-285 cm below datum, yielded two charcoal samples: one, collected in squares 4A-4B from the uppermost levels of the fireplace, 280-282 cm below datum, and in association with a microlithic backed point typical of the region’s latest Tardigravettian, was entirely made up of charcoal from a single xylomorphological type, either Fagus or Prunus; the second, collected from the entire thickness of the fireplace in square 4B, was also made up of a single xylomorphological type belonging to a species of Quercus (the presence of ring porosities indicating the deciduous subgenus Quercus Oersted). At an elevation of 311-330 cm below datum, a thin, extensive charcoal scatter was identified in square 4A, in grey sediments some 25 cm below the base of the Tardigravettian fireplace; however, no diagnostic artefacts were associated with it (only bones fragments with postdepositional mechanical traces). The charcoal was identified as Pinus, with features suggestive of the group P. cemba/P. peuce/P. strobus. This lowermost charcoal lens lay on top of the above mentioned eboulis cone, with the surface of the latter being significantly deeper than in the area excavated in 2004. This indicates a dip of the cone’s surface towards the cave interior and that excavation further inside will reveal thicker deposits and, hence, levels even older than those so far recognized. In order to confirm this inference and support the case for future exploration of the site, in the framework of a University of Bristol project in collaboration with Romanian colleagues from the University Eftimie Murgu (Reşiţa), with the aim of finding the 35,000 years old levels which will reveal the cultural affinities of the Oase people, radiocarbon dating of the (likely) Pleistocene levels identified in 2005 is needed. In the framework of current debates on the relation between the Aurignacian and early modern humans, and in the face of the possibility raised by some that, in Southeast Europe, early modern humans might in fact be associated with pre-Aurignacian technocomplexes, it is difficult to exaggerate the scientific potential of the site. The dating hereby requested will also contribute to the study of the timing and nature of the changes in vegetation at the Pleistocene/Holocene transition in this poorly known part of South-Eastern Europe.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO