Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Şoimeni | Comuna: Păuleni Ciuc | Judeţ: Harghita | Punct: Dâmbul Cetăţii - Csikcsomortán | Anul: 2005

Anul   2005
Epoca
Preistorie;
Neolitic, eneolitic, tranziţie la bronz;
Epoca bronzului;
Hallstatt;
Latene
Perioade
Preistorie;
Protoistorie;
La Tène târziu;
Eneolitic;
Eneolitic timpuriu;
Eneolitic mijlociu;
Eneolitic târziu;
Epoca bronzului;
Epoca bronzului mijlociu;
La Tène
Categorie
Domestic;
Religios, ritual şi funerar;
Neatribuit
Tipuri de sit
Locuire;
Aşezare deschisă;
Aşezare fortificată;
Descoperire funerară;
Mormânt izolat;
Descoperire izolată;
Obiect izolat
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Harghita
Localitate   Şoimeni
Comuna   Păuleni Ciuc
Punct
Dâmbul Cetăţii - Csikcsomortán
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Buzea Dan Lucian Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe
Kavruk Valerii Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe
Lazarovici Gheorghe Universitatea "Eftimie Murgu", Reşiţa
Cod RAN    83384.01
Raport Staţiunea se află la cca. 8 km NE de municipiul Miercurea-Ciuc şi la cca. 1 km NE de satul Şoimeni (Csikcsomortán), com. Păuleni Ciuc, jud. Harghita, în locul numit de localnici Várdomb (Dâmbul Cetăţii). Este amplasat într-un loc ferit, cu altitudinea absolută de 882 m, la poalele de V a Munţilor Ciucului. Acest loc oferă o bună vizibilitate asupra Depresiunii Ciucului şi totodată un bun control al punctelor de comunicaţie cu zonele extramontane. Se află în dreptul pasului Vlăhiţa ce traversează munţii Harghitei – graniţa naturală dintre Depresiunea Ciucului şi centrul Transilvaniei, între cursul superior al Oltului şi Izvorul Trotuşului, asigurând legătura între Depresiunea Ciucului de Moldova.
Iniţial, pe locul respectiv a existat un promontoriu natural, de formă ovală, cu suprafaţa de circa 60 (N-S) x 90 (E-V) m şi înalt de circa 3 m. Din S promontoriul era mărginit de o pantă accentuată şi înaltă a văii pârâului Remetea – afluent al Oltului. La N, în imediata apropiere a promontoriului, curge alt pârâu afluent al Remetei. Acest loc oferea bune condiţii de securitate: accesul în aşezare a fost uşor de controlat, din sud ea fiind limitată de o pantă accentuată a văii Remetei, din N – de pârâul Nyirpataka şi malul înalt al promontoriului, iar din V singura cale de acces spre promontoriu trecea printr-o şa îngustă de circa 15 m. Aşezarea avea poziţia importantă în ceea ce priveşte legăturile cu diverse teritorii: pe cursul ambelor pâraie din vecinătatea sa, se putea ajunge uşor la principala arteră hidrografică din zonă – râul Olt.
Aşezarea a fost descoperită în perioada interbelică de Al. Ferenczi care a inclus-o în repertoriul cetăţilor dacice din Transivania. În anii 1956, 1960 şi 1967 aici a efectuat cercetări arheologice Székely Zoltán. Cu ocazia acelor cercetări s-a constatat că aşezarea a fost locuită în eneolitic (cultura Cucuteni-Ariuşd), în perioada de tranziţie de la eneolitic la epoca bronzului (cultura Coţofeni) şi în epoca bronzului mijlociu (culturile Ciomortan şi Wietenberg). În ceea ce priveşte fortificaţiile, s-a ajuns la concluzia că valul a fost ridicat în epoca bronzului. Cu ocaziea cercetărilor efectuate de Székely Zoltán a fost descoperită o nouă cultură denumită în literatura de specialitate „cultura Ciomortan“, încadrată perioadei mijlocii a epocii bronzului.
Cu scopul aprofundării cercetărilor, care să contribuie la rezolvarea problemelor menţionate, în anul 1999 săpăturile în această aşezare au fost reluate de un colectiv format din reprezentanţii mai multor instituţii: MCR (Valerii Kavruk – coordonator, Dan Buzea, Galina Kavruk), MNIT (Gheorghe Lazarovici şi Mihai Rotea) Institutul Român de Tracologie (Székely Zsolt) şi Muzeul de Istorie Neamţ (Gheorghe Dumitroaia)1.
Cercetarea s-a desfăşurat în secţiunea S.I, în c. A–D / 8–14, pe o suprafaţă de 96 m2. şi a vizat urmele eneolitice de locuire.
Campania 2004. Cercetările anterioare au scos în evidenţă 3 niveluri eneoltice de locuire care au fost definite după cum urmează:
Nivelul eneolitic Icorespunde fazei Cucuteni - Ariuşd A1. El se caracterizează prin ceramica neagră bine lustruită. Acestui nivel îi aparţine complexul (cmp.) 17. A fost observat şi un nivel intermediar denumit nivel eneolitic I/II, care însă nu este foarte clar definit. Acestui nivel îi aparţin Cmp. 18 şi Cmp. 19, ambele în curs de cercetare.
Nivelul eneolitic II corespunde fazei Cucuteni - Ariuşd A2-3. Acest nivel se caracterizează prin ceramica uzuală decorată cu barbotină organizată, prin ceramica semifină şi fină pictată, canelată sau incizată cu variate motive. Acestui nivel îi aparţin locuinţele (loc.) 5, 5A şi 21.
Nivelul eneolitic III corespunde unei etape finale a fazei Cucuteni – Ariuşd A. Ceramica pictată reprezintă aici o apariţie extrem de rară. Acestui nivel îi aparţin loc. 4, 6, 11, 12, precum şi Cmp. 16.
Campania 2005. Cercetarea s-a desfăşurat în secţiunea S.I, în c. A–D / 8–14, pe o suprafaţă de 96 m2 şi a vizat urmele eneolitice de locuire descoperite în campaniile anterioare.
S-a continuat cercetarea celor două locuinţe Loc.5 şi Loc.5A:
Locuinţa 5. Formă rectangulară, avea dimensiunile de circa 12 x 4 m, însumând o suprafaţă de peste 48 mp, fiind orientată pe direcţia nord-vest – sud-est. Încăperea A, a fost amenajată înspre panta naturală a dâmbului şi a fost suspendată iar în zona încăperii B, podeaua a fost amenajată direct pe sol, deoarece în această parte terenul este relativ drept.
În anul 2000, în zona de nord a aşezării a fost descoperită şi cercetată partea superioară a locuinţei şi s-a observat faptul că dărâmăturile pereţilor prăbuşiţi erau puternic arse. Partea nordică a locuinţei pare să fi fost suspendată pe o structură puternică, deoarece terenul natural este în pantă2.
Dărâmăturile pereţilor sunt slab reprezentate în comparaţie cu dărâmăturile podelei, acestea au fost afectate în bună parte de nivelările prilejuite de construirea Loc. 4, precum şi de ridicarea valului ce fortifica aşezarea în epoca bronzului. În campania din anul 2004, locuinţa a fost dezvelită pe întreaga suprafaţă. Ea a fost compartimentată în două încăperi: încăperea A şi încăperea B.
Compartimentarea era necesară şi din cauza diferenţei de nivel determinate de panta terenului. De altfel, şi prăbuşirea podelei din încăperea A, la marginea dinspre încăperea B, era mai puţin accentuată decât spre capătul de nord. Cercetarea încăperii B a fost efectuată într-o primă fază doar la nivelul superior al podelei. Aceasta era suspendată în zona nord-vestică de lângă peretele nears construit din lut galben bătătorit. Dărâmăturile au căzut la o adâncime de cca. 0,60–0,80 m, foarte probabil din cauza unei bârne longitudinale care a ars mai repede, foarte clar observându-se locul de unde au căzut, o parte dintre ele rămânând în zona îmbinării cu peretele. În a doua faza a cercetării podeaua a fost demontată.
Suprafaţa superioară a podelei este dreaptă, dar majoritatea dintre bucăţile de lipitură prezintă pe faţa inferioară (aceea de pe sol) amprente de bârne groase, cu secţiune rectangulară şi semicirculară. Podeaua din încăperea A, a fost suspendată iar în încăperea B, a fost amenajată direct pe sol. Tot astfel spre colţul de NE, unde podeaua avea cea mai mare înălţime, dărâmăturile podelei sunt mai pronunţate. Stratul de lipitură s-a rupt, s-a răsturnat şi s-a amestecat cu vase ceramice sau cu resturile pereţilor din a căror structură s-au păstrat unele fragmente de chirpici. Uneori, după crăpăturile podelei suspendate, se poate observa direcţia şi lăţimea stâlpilor de susţinere a structurii de lemn. Denivelările semnalate în jumătatea de S a locuinţei nu depăşesc 0,10 m, în timp ce spre S şi E sunt mai accentuate.
Toate bucăţile de lipitură cercetate până acum nu conţin amprente de substanţe organice vizibile, în schimb conţin mici fragmente de pietriş din stâncă locală.
La peretele Loc. 5, se foloseşte argilă cu nisip şi pietricele (cuarţit), spre deosebire de structura podelei suspendate care are un conţinut pietros.
De-a lungul peretelui se observă grupări de pietre în diferite poziţii (unele mai joase, altele mai înalte), situate către exteriorul peretelui, mai exact între stâlp şi urmele de perete căzut. Cantitatea de chirpici arată că este vorba de o tencuială care nu depăşeşte 0,20–0,30 m, deasupra nivelului podelei. Lăţimea peretelui despicat din exterior cu structură de pari şi nuiele era de cca. 0,20–0,30 m. Spre capătul de E al bârnelor pare să fi fost amenajat un prag din pietriş cu argilă de culoare verzuie, lat de cca. 0,20–0,25 m, asemănător cu cel din Încăperea B.
Majoritatea bucăţilor de lipitură arsă sunt netede pe faţa superioară, iar pe faţa inferioară prezintă amprente de bârne groase, cu secţiunea rectangulară, semicirculară şi circulară. Uneori pe aceiaşi urmă de lipitură se pot distinge foarte clar câte două sau trei bârne alăturate. Bârnele cu secţiunea rectangulară sunt mai numeroase, uneori spaţiul rămas liber între două bârne a fost completat cu un par mai subţire.
După ce dărâmăturile podelei au fost demontate, sub aceasta s-au delimitat foarte bine zonele Loc. 5, încăperea B şi Loc. 5A. Concomitent au fost delimitate şi gropile de stâlpi ce făceau parte din structura acoperişului şi a pereţilor locuinţelor.
Inventarul locuinţei este bogat, acesta este reprezentat de vase ceramice întregi sau păstrate fragmentar (lucrate din toate categoriile ceramice: fină, semifină şi grosieră), obiecte din cupru, piatră, os, corn şi lut ars. Dintre piesele arheologice descoperite s-au remarcat două statuete antropomorfe deosebite prin dimensiunile mari şi stilul artistic.
Statuetă antropomorfă. Lucrată din lut în amestec cu nisip fin, pietricele şi cioburi pisate. Piesa a fost alcătuită din trei componente lucrate separat (corpul şi piciorul stâng, piciorul drept) lipite apoi între ele. Statueta face parte din categoria celor de dimensiuni mari, peste 0,25–0,30 m şi reprezintă o femeie în poziţie verticală. Fesele sunt separate şi respectă proporţiile anatomice, picioarele erau despărţite printr-o linie excizată ce forma în zona sexului un triunghi. Tălpile picioarelor erau separate între ele în partea din faţă printr-o linie excizată. Genunchii şi glezna piciorului sunt marcate prin proeminenţe conice. În zona femurului picioarele sunt rectangulare în secţiune iar în zona feselor ovale. Piesa a fost bine netezită şi lustruită. Laba piciorului drept a fost descoperită în anul 1999 (arsă oxidant are culoarea roşie) iar restul sub dărâmăturile podelei (ardere secundară, culoarea brun-negricioasă).
H păstrată: 18 cm; Ad. -3,1 m; Nr. Inv. 11597.
Statuetă antropomorfă lucrată din lut în amestec cu nisip fin, pietricele şi cioburi pisate. Este lucrată iniţial separat din trei componente (corp cu braţe şi cap, piciorul stâng, piciorul drept), lipite apoi între ele. Capul, braţul şi piciorul stâng au fost rupte în vechime. Corpul şi braţele sunt mai plate în raport cu corpul, în timp ce coapsele şi picioarele sunt apropiate de proporţiile anatomice reale. Fesele sunt separate şi respectă proporţiile anatomice, picioarele erau despărţite printr-o linie excizată ce forma în zona sexului un triunghi. Braţele, realizate în mod stilizat, sugerează poziţie orantă şi sunt uşor trase spre spate faţă de linia corpului. Sânii şi ombilicul sunt redate stilizat prin proeminenţe semisferice. Suprafaţa figurinei este îngrijit netezită. Culoarea piesei este cărămizie. Pe corp prezintă urme de pictură cu roşu. Piesa a fost arsă secundar, după spargere, astfel încât nuanţa piciorului drept diferă substanţial de cea a corpului. Statueta a fost descoperită în timpul a două campanii de cercetare arheologică: Campania din anul 2001, pe podeaua Loc. 5 – încăperea B, a fost găsit piciorul drept (ars oxidant are culoarea roşie cu pete negre) iar în Campania din anul 2004, pe podea în dărâmăturile de lângă peretele sud-vestic al acesteia (ardere oxidantă, culoarea roşie). Cele două părţi ale statuetei au fost descoperite la o distanţă de circa 2,5 m una de cealaltă.
Se remarcă dimensiunile figurinei mai mari decât cele obişnuite, H păstrată: 24,8 cm; Ad. -2,5 m; Nr. Inv. 11288.
Locuinţa 5A.A fost descoperită în S. I, A-B / 7-9 şi A/10. Loc. 5A, a fost cercetată în mai multe campanii arheologice şi dezvelită doar pe 1/3 în zona cercetată. Ea avea forma probabil rectangulară cu dimensiunile 6,5 x 3,5 m (o parte din locuinţă depăşeşte suprafaţa secţiunii cercetate). Locuinţa a fost orientată pe aceaşi direcţie ca Loc. 5 peretele nord-estic fiind comun celor două locuinţe.
Terenul unde a fost amenajată locuinţa se află înspre centrul aşezării, în zona în care panta naturală este domoală, nivelarea terenului fiind uşor de realizat.
Podeaua a fost parţial suspendată în zona peretelui nord-estic şi a fost construită pe o structură de bârne groase, ce se sprijineau cu capul pe perete. Arderea bârnelor a determinat şi arderea podelei şi a peretelui de sprijin. În timpul arderii bârnelor podeaua s-a prăbuşit.
Bucăţile de lipitură ale podelei în zona sudică sunt bine arse. Au suprafaţa superioară dreaptă, dar majoritatea dintre ele prezintă pe faţa inferioară amprente de bârne groase, cu secţiune rectangulară şi semicirculară. În zona centrală a locuinţei lipitura podelei nu s-a păstrat, în schimb aici au fost descoperite fragmente ceramice care au pătruns printre spaţiile libere. La amenajarea podelei au fost utilizate bârne rectangulare ce au fost surprinse pe lungimea de 0,8 m, lăţimea cuprinsă între 0,2-0,3 m şi grosimea de 0,15–0,2 m. Bârnele au fost aşezate paralel unele lângă celelalte, perpendicular pe laturile lungi ale locuinţei. Peste acestea a fost amenajată podeaua de argilă în amestec cu pietricele şi resturi vegetale, care ulterior a fost bine netezită. Bârnele au fost aşezate pe sol, după ce în prealabil s-a făcut o nivelare a terenului.
Nu excludem posibilitatea ca această locuinţă să reprezinte practic o altă încăpere a Loc. 5.
În ceea ce priveşte încadrarea nivelelor eneolitice Păuleni I, II şi Cucuteni – Ariuşd A1, A2 există numeroase analize statistice recente asupra acestor materiale3. De altfel Vl. Dumitrescu atunci când a definit faza Cucuteni A1 a avut în vedere asemenea materiale cum sunt şi cele de la Frumuşica, materiale care apar în nivelele Păuleni I şi II dar şi la Tg. Mureş, Olteni, Ariuşd, Leţ, Ciucsângiorgiu şi Bod în Transilvania.
Deşi nu este în intenţia noastră de a crea regionalisme în cadrul culturii Cucuteni4, acest lucru l-au subliniat Iuliu Paul (Cultura Petreşti) şi alţii, constatăm că cele mai timpurii şi mai numeroase materiale Cucuteni A1 sunt în Transilvania. Cât priveşte originea culturii Cucuteni din Precucuteni III, idee acceptată de unii cercetători români, dar şi din Basarabia sau Ucraina, constatăm că în Transilvania lipsesc descoperirile de tip Precucuteni III, dar mai ales ele nu sunt prezente în staţiunile Ariuşd timpurii. Aceasta ar pleda pentru un grup Ariuşd sau pentru o geneză sub influenţa culturii Petreşti, grup Foeni, pentru complexul Ariuşd – Cucuteni.
De altfel, descoperirile de tip Gumelniţa sunt mai târzii, cel puţin din punctul de vedere al stratigrafiei comparate, datele C14 confirmă acestea. Geneza culturii Gumelniţa din cultura Boian este o opinie ce ar trebui revăzută, ceramica neagră lustruită, pictura cu alb, acea Gumelniţa A1, tot pomenită şi nedemonstrată convingător, ar trebui să aparţină aceluiaşi proces, poate mai întârziat care a dat naştere epocii cuprului din Transilvania şi din restul teritoriului. Geneza din neolitic a acestor civilizaţii (Gumelniţa, Sălcuţa, Petreşti, Cucuteni) ar permite eliminarea termenului de eneolitic care nu ar avea un suport real. Sintezele ce se observă între civilizaţiile neolitice şi cele nou venite aparţin de fapt unui proces de sinteză, local, regional, care nu are consecinţe decât pe alocuri, în Ucraina de exemplu.
Rezumat
English Abstract About 10 km east of Miercurea-Ciuc, near the village of Şoimeni (Csikcsomortán in Hungarian), on the promontory called locally Várdomb (“hill fort” in Hungarian), lies the well-known fortified settlement site of Păuleni-Ciomortan. It is situated at the foot and to the west of the Ciuc Mountains, between the upper course of the River Olt and the Trotuş stream, the latter connecting the Ciuc Depression to Moldavia. It is also worth mentioning the situation of the site immediately in front of the Vlăhiţa pass, the gorge running through the Harghita Mountains, the natural border between the Ciuc Depression and central Transylvania. The site was discovered by Alexandru Ferenczi between the wars, and included in the inventory of the Dacian fortresses in Transylvania. The first archaeological excavations were carried out in 1954 by the Ciuc Szeckler Museum, and then in 1956, 1960 and 1967 by the National Szeckler Museum, under the direction of Zsékely Zoltán. They showed that they had actually been occupied several times before the Dacian period. The earliest layer was assigned to the Ariuşd-Cucuteni culture. After that, according to Zsékely, the site was occupied by people of the Coţofeni culture, and in the Middle Bronze Age by bearers of the Ciomortan and Wietenberg cultures. However, Zsékely failed to establish whether the Ciomortan and Wietenberg material belonged to two successive occupation levels or to a single level that combined two different cultural components. The fortifications of the site (rampart and trenches) were attributed to the Bronze Age. Contrary to what Ferenczi thought, Zsékely found no evidence of Dacian occupation, although older records indicated an iron sword and Roman coins of the Dacian period uncovered in the site. The first excavations were restricted to narrow trenches, which were unable to recover houses or other structures. In fact, these excavations were confined to establishing the main occupation phases of the site. Their most important finding was the discovery of a new Bronze Age cultural group, soon to be included in the archaeological literature under the name of “Ciomortan culture” (the term deriving from one of the Hungarian names of the neighbouring village – Csomortán). After the conclusion of this research, the site attracted numerous treasure hunters, who carried out unauthorized digging caused irreversible damage to this important site. In 1999 – 2005 the Museum of Eastern Carpathians, in collaboration with the National History Museum of Transylvania, the Romanian Institute of Thracology and the Piatra-Neamţ Museum of History, and with the support of the Ministry of Culture and Cults, resumed work at the site. On this occasion, the aim was not simply to uncover the succession of occupation phases but to look at larger areas; as a result, the new work revealed several houses and other structures, unlike the earlier work. Although the new excavations confirmed most of Zsékely’s conclusions, they brought to light much new important information. Thus, contrary to the earlier belief that the earliest occupation belonged to a “rather late” period of the Ariuşd-Cucuteni culture, the new work showed that it actually dates to its early phase (A1-2). It also results that there were two successive Ariuşd-Cucuteni layers, the first belonging to a long-lasting occupation phase, and the second to a short one. Between the Ariuşd-Cucuteni and Coţofeni occupations, the settlement was occupied twice: first, at the very beginning of the period, by bearers of the Ciomortan culture, and soon after by people of the Wietenberg culture. Furthermore, we found out that the so-called Ciomortan culture was really a local variant of the Costişa culture, which is found mainly on the other side of the Carpathians in western Moldavia. Cucuteni-Ariuşd Stratigraphy. Păuleni 1 level, as results from the 2004 researches (which contains many complexes studied or still under research) might be related to the older Ariuşd phase or other sites and belongs to the Cucuteni A1 or Protocucuteni. Most data, images and published information belong to Păuleni 1. Two-three large complexes from the Cucuteni A1/A2 phase, named Păuleni 2 follow, which contain a developed architecture. The third phase contains also two-three complexes; two of them overlap those belonging to Păuleni 2. The architecture and the pottery of Păuleni 3 horizon reflect a late development process. Then we found sporadic traces belonging to the Bodrogkeresztúr-Scheibenhenckel horizon. Aspects of the pottery. Older statistical data show that Păuleni 2 level is richer than those belonging to Păuleni 3. Păuleni 1 level. It contains a high percentage of fine pottery, black and glazed. Decoration consists in white painting (thin lines on cups). The red and brown pots are decorated with white spirals. The pottery is of a very good quality. The fabric consists of very fine sand grains, with no mud. Only seldom the painting is bichrome. Judging from these characteristics, the first level, Păuleni 1 dates to Cucuteni A1. It marked the birth of the Cucuteni culture in Transylvania, where we found no Precucuteni 3 elements. Similar pottery was discovered at Ariuşd, Olteni, Bod, Ciucsângiorgiu and in Moldavia at Izvoare (so called Protocucuteni). In Păuleni 2 level and especially in House 5 we found redder pottery than the black category. It might be the result of evolution as well as that of the secondary firing, related to the house burning. There is much more white painted pottery, made on red or brown colour; pottery is of very good quality, contains sand, and was very well fired. This level has all the characteristics of the Cucuteni A1 phase, maybe A1/A2; similar discoveries were made at Poduri, Frumuşica, Ariuşd; Precucuteni 2 or 3 elements are missing. In Păuleni 3 level, pottery shows clearly an involution process, comparing to Păuleni 2. White or black angobe, as well as white painting decoration can be found in a smaller percentage. Black glazed pottery is specific of semi-fine pottery. From all points of view, it seems to be an involution process. As concerns the chronology of Păuleni 1 and 2 levels and of Ariuşd – Cucuteni A1 and A2, we performed many recent statistical analyses upon these materials. As a matter of fact, when Vl. Dumitrescu determined the Cucuteni A1 phase he took into account such materials as those from Frumuşica, materials which appear in the Păuleni 1 and 2 levels, but also at Tg. Mureş, Olteni, Ariuşd, Leţ, Ciucsângiorgiu and Bod. Although it is not our intention to create regionalisms in the Cucuteni Culture, this fact has been underlined by Iuliu Paul (Petreşti Culture) and others, and we cannot do otherwise but state that the earliest and most numerous Cucuteni A1 materials are in Transylvania. As regards the starting point of the Cucuteni Culture originating from Precucuteni 3, idea accepted by some of our colleagues from Bessarabia and Ukraine, we cannot ignore the fact that in Transylvania, we lack Precucuteni 3discoveries, but, more importantly, they are not present in the early Ariuşd settlements. These would plead for an Ariuşd group or for a genesis under the influence of the Petreşti Culture, Foeni group, for the Ariuşd – Cucuteni complex. In fact, the discoveries of Gumelniţa type are late, at least from the comparative stratigraphical point of view, as the C14 results confirm. The genesis of the Gumelniţa Culture originating from Boian is an opinion, which should be revised, the polished black pottery, the white painting, that Gumelniţa A1, mentioned and never demonstrated convincingly, should belong to the same process, maybe later, which gave birth to the Copper Age in Transylvania and in the rest of the territory. The Neolithic genesis of these civilizations (Gumelniţa, Sălcuţa, Petreşti, Cucuteni) could allow the elimination of the term of Aeneolithic, which thus has no real support. The syntheses that can be observed among the Neolithic civilizations and those newly emerged belong to a local, regional process of synthesis, which only has consequences here and there, as for example in Ukraine.
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu