Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Bucureşti | Punct: Biserica Trei Ierarhi Colţea | Anul: 2006

Anul   2006
Epoca
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade
Epoca medievală mijlocie
Categorie
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Biserică
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Bucureşti
Localitate   Bucureşti
Comuna   mun. Bucureşti
Punct
Biserica Trei Ierarhi Colţea
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Ciocănel Camelia Mirela
Ciucă Marcel
Ionescu Dan D.
Mănucu-Adameşteanu Gheorghe
Pîrvulescu Cosmin Dan
Vasile Sandu Gabriel
Zambory Mihaly-Tibor
Cod RAN    179132.77
Raport Ca urmare a începerii lucrărilor de amenajare a noii împrejmuiri a Bisericii Colţea - ce urmează s-o delimiteze faţă de curtea Spitalului Colţea -,au fost necesare săpături arheologice preventive, coordonate de către Gheorghe Mănucu-Adameşteanu, de la MMB Bucureşti. Din echipă mai fac parte d-na dr. Tereza Sinigalia şi drd. arhitect Dan D. Ionescu, de la INMI - care vor întocmi releveul şi studiul istorico-arhitectural al bisericii, d-nul dr. Marcel-Dumitru Ciucă, director al Arhivelor Naţionale - care va realiza documentarea arhivistică şi paleografică -, iar cercetarea antropologică va fi efectuată de către Gabriel Vasile de la Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare, din cadrul MNIR. Monedele sunt identificate de către dr. Ana Maria Velter de la Cabinetul Numismatic al MNIR şi drd. Aurel Vâlcu de la Cabinetul Numismatic al IAB.
Ctitoria dintâi, biserica Sf. Paraschiva, de pe aceste locuri a fost din lemn şi se datorează slugerului Udrea Doicescu (boier din Doiceşti, jud. Ialomiţa), cândva prin 1641-1642. Acesta îşi avea casele în apropiere. După uciderea sa în 1655, de soldatii seimeni răsculaţi, biserica şi casele au rămas în seama fratelui său Colţea Doicescu marele clucer, care o închină Mitropoliei Ungrovlahiei, înainte de anul 1670.
Anterior anului 1695, Mitropolia vinde terenul - cu toate construcţiile aflate pe acesta, inclusiv biserica - , marelui spătar Mihail Cantacuzino, care, în 1695/1696 începe să construiască Mănăstirea-Spital cu hramul Sfinţii Trei Ierarhi (sau Trei Sfetitele). Stilul arhitectural ales a fost acela bizantin muntenesc, în sinteză cu barocul veneţian. Mănăstirea-spital a avut încă 3 paraclise cu următoarele hramuri: Sf. Paraschiva la casele arhiereşti, Sfinţii Cosma şi Damian (pe latura estică, în cadrul spitalului), şi încă unul închinat Tuturor Sfinţilor, în cadrul şcolii.
Spitalul, de ambele sexe, avea 24 de paturi, casă pentru chirurg, spiţerie (farmacie), şcoală, camere pentru dascălii şcolii, case pentru epitropul şi iconomul mănăstirii şi locuinţă pentru arhiereul străin.
Biserica mare - care există şi astăzi - a fost terminată probabil în jurul datei de 18 Octombrie 1702, când primeşte un hrisov patriarhal. Frescele interioare şi exterioare ale bisericii i se datorează pictorului Pârvu Mutul “Zugravu”.
Clădirile mănăstirii şi spitalului alcătuiau o incintă patrulateră în jurul bisericii principale, aşa cum se mai păstrează, fragmentar, la Mănăstirea Mitropolitului Antim (ctitorită între 1713-1715). Intrarea în incintă (aflată cam lângă gardul Palatului Suţu), se făcea printr-o poartă aflată la parterul Turnului Colţei. Acesta era cel mai înalt turn-clopotniţă din Ţara Românescă, înălţimea maximă probabilă pe care a avut-o fiind de cca. 45 m la globul crucii de pe acoperiş. După moartea martirică a spătarului Mihail Cantacuzino în 1715, decapitat de otomani împreună cu mulţi membri ai familiei sale, mănăstirea-spital a fost, în general, îngrijită de domnitorii Ţării Româneşti, datorită rolului său social şi cultural (pe la l747-1748 aici a funcţionat tipografia domnească). La 27 februarie 1739 aşezământul arde, fiind imediat refăcut.
În 1770 logofătul Necula Măinescu extinde biserica mare cu al doilea pridvor.
Mai apoi, datorită cutremurului celui mare din 1802 şi a seismelor din 1829 şi 1838, mănăstirea-spital suferă grave avarii, iar între 1836-1842 este reconstruită în stil neo-clasic (de către arhitecţii Vitul şi Schwinck), pe un amplasament parţial schimbat faţă de cel iniţial.
La 1871 frescele lui Pârvu Mutul sunt acoperite de pictura în ulei datorată lui Gheorghe Tattarăscu, iar turlele avariate de cutremure sunt înlăturate.
Între 1885-1887 este ridicat actualul Spital Colţea, proiectat de arhitectul Eforiei Spitalelor Civile, A. Schickelleers; aripile laterale şi dinspre biserica Scaune se datorează arhitectului G. Mandrea, după 1895. În 1888, sub pretextul trasării noului bulevard, Primarul Capitalei, Emilian Protopopescu-Pake, aprobă dărâmarea Turnului Colţei. O parte din consolele de piatră se găsesc în Lapidarium-ul Mănăstiri Stavropoleos. Pe la 1895-1900 al doilea pridvor este demolat, în cursul restaurării bisericii condusă de arh. G. Mandrea; concomitent între coloanele bisericii se montează balustrade şi fleuroane de piatră, probabil de la Turnul Colţei.
Între 1938-1941, biserica a fost restaurată de către Eforia Spitalelor Civile, cu asistenţa tehnică a Comisiunii Monumentelor Istorice, prin prof. arh. Horia Teodoru. Acesta proiectează reconstituirea celor 2 turle ale bisericii. Se execută doar clopotniţa de peste pronaos. În 1944 absida nordică a bisericii este sfărâmată de bombardamente; restaurarea se va întinde până în 1949/1950. În 1958 şi 1970, arheologul Dinu V. Rosetti, de la Muzeul Municipiului Bucureşti, cercetează situl, descoperind primele morminte din vecinătatea bisericii1
Urmare a avariilor produse de cutremurul din 4 Martie 1977, este întocmit un nou proiect de restaurare a bisericii în cadrul Direcţiei Monumentelor Istorice. Desfiinţarea acesteia în Noiembrie 1977, ca şi lipsa fondurilor necesare, întârzie aplicarea proiectului până după Decembrie 1989. Cu toate acestea, în 1981 arheologul Radu Ciuceanu investighează zona şi surprinde o parte din amplasamentul vechii biserici. Prin 1983/1984 se începe şi restaurarea edificiului Spitalului Colţea. Condiţiile erau vitrege, mai ales că, la ordinul Elenei Ceauşescu biserica fusese închisă, iar soarta ei şi a spitalului era incertă.
În 1990, odată cu reînfiinţarea Direcţiei Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice, proiectul de restaurare a bisericii a fost reluat, sub coordonarea d-nei arh. Constanţa Carp, proiectul consolidării structurii datorându-i-se d-lui ing. Laurenţiu Spoială, iar restaurarea frescelor interioare d-lui pictor restaurator Gheorghe Nicolae-Jack.
În prezent restaurarea bisericii este aproape încheiată - inclusiv reconstituirea celor 2 turle -, fiind în curs de finalizare restaurarea frescelor exterioare.
Cercetările arheologice din anul 2006 au evidenţiat numeroase morminte medievale (108) dispuse de jur-împrejurul laturilor N, V şi S ale bisericii actuale2. Mormintele fac parte din cimitirul format în jurul celor două biserici. În cadrul inventarului funerar remarcăm monedele, occidentale şi otomane, depuse ritual în morminte, ca şi obiecte de podoabă, cum ar fi inele, cercei, paftale. Dintre elementele de inventar distingem nasturi metalici, care dovedesc că în cursul sec. al XIX-lea au fost îngropaţi şi militari. Cărămizi cu incripţii aflate sub craniile din unele morminte, demonstrează că aici au fost înmormântaţi şi monahi.
La cca. 2,80 m de latura sudică a bisericii actuale au ieşit la iveală zidurile din piatră şi cărămidă ale unei construcţii din zidărie, care este, de fapt, vechea biserică, anterioară celei de astăzi. Acest fapt a fost evidenţiat încă de cercetarea arheologică întreprinsă de dl. Radu Ciuceanu, de la Muzeul de Istorie şi Artă a Municipiului Bucureşti, în anul 1981.
Actuala cercetare a dovedit că vechea biserică este orientată E-V. Din vechea biserică se păstrează:
- latura nordică a fundaţiei navei, cu începere de la cca. 1,00 m distanţă de actuala platformă pavată cu dale de piatră, care bordează latura sudică a pridvorului bisericii actuale. Pe o lungime de cca. 6 m fundaţia este din cărămidă legată cu mortar de var. Urmează un segment de cca. 0,50 m din cărămidă şi câţiva bolovani, la care se racordează, printr-un decroş, alt segment lung de cca. 2,75 m. De aici începea absida altarului vechii biserici. Ultimele două segmente au partea inferioară a fundaţiilor din cărămidă, iar partea superioară din bolovani mari de râu. H fundaţii = cca. 0,60 m;
- ultimul segment amintit, decroşat, se continuă cu un alt segment oblic (orientat NE-SV), având aceaşi compoziţie: zidărie de cărămidă la partea inferioară şi zidărie din bolovani de râu la partea superioară;
- segmentul oblic se racordează cu un segment care alcătuia latura estică a absidei bisericii vechi. Acest segment estic se păstrează parţial, fiind găsit demantelat în momentul cercetării arheologice. Cel mai bine se conservă capătul său nordic, pe o lungime de cca. 1,60 m şi cu H = cca. 0,35-0,50 m. Capătul său sudic se păstrează sub formă de ştrepi de cărămidă pe o lungime de cca. 0,15-0,20 m. Acest segment a fost spart de groapa unui mormânt, al cărui schelet întreg a fost dezvelit imediat la E de altarul bisericii vechi (M 103). Decedatul a fost depus într-o groapă săpată în stratul ce conţinea o dungă de arsură, aflată la cca. 0,30 m sub stratul de mortar gălbui sfărâmicios şi bucăţi de cărămidă, ce pare a indica momentul construirii bisericii;
- amintitul capăt sudic se racordează cu un segment oblic orientat NV-SE, simetric cu segmentul oblic descris mai sus. Al doilea segment oblic este alcătuit în întregime din zidărie de cărămidă legată cu mortar. În zona acestui segment, există următoarea succesiune stratigrafică: zidul altarului (notat Zidul 1) este suprapus de Zidul 2, iar peste Zidul 2 (acoperind şi Zidul 1) avem un pavaj cu cloţuri din cărămidă. Probabil că pavajul cu cloţuri aparţine perioadei de funcţionare ulterioare Zidului 2; pavajul depăşea latura sudică a Zidului 2 cu cca. 0,10-0,15 m. Stratul de cloţuri de cărămidă compactate (probabil un pavaj ori un suport de pavaj) a fost demontat în întregime pentru a putea surprinde complet zidurile 1 şi 2. Zidul 2, orientat către S-V (deviat spre S), constă din cărămizi întregi legate cu mortar de var, dispuse una pe lung, alta pe lat; prima asiză e aşezată pe un strat de mortar gălbui sfărâmicios (Gr = 8 cm), iar H zid = 21 cm (inclusiv stratul de mortar); l zid = 0,55 m. Dimensiunile cărămizilor: Zidul 2: 27x14x4 cm; 27x15x4 cm. La N de Zidul 1 este un segment de zid, notat Zidul 3, cu dimensiunile: L=1,30 m; l=0,50 m, format din 3 cărămizi puse pe lung (25x15x4 cm; 25x13,5x3,5 cm). Din Zidul 3 se păstrau 2 asize ce suprapun latura SE a absidei Altarului vechii biserici. Aparent, în continuarea acestei substrucţii (Zidul 3), către E, continuă cloţăraia amintită (L=0,80 m), până în Zidul 1. Sub cloţărie, la interiorul bisericii, a fost dezvelit un paviment de cărămidă, paralel cu latura SE a zidului fundaţiei Altarului vechii biserici. Cărămizile ce-l alcătuiesc-dispuse pe lung, în şiruri paralele-sunt aşezate pe un strat compact de mortar alb-gălbui, care face corp comun cu Zidul 1 - fapt vizibil în capătul N-NE al pavimentului (dinspre latura Estică a Altarului), unde este rupt -, ceea ce duce la concluzia că acest paviment aparţine etapei de construcţie a Zidului 1. Peste aceste cărămizi a fost construit Zidul 2, descris mai sus;
- în continuarea celui de-al doilea segment oblic se află al treilea segment oblic. Acesta cuprinde o fundaţie din zidărie de cărămidă legată cu mortar de var şi un rest din elevaţie, adică 2-3 asize de cărămidă, ale căror feţe exterioare sunt netede, fără urme de scurgeri de mortar (precum cele din fundaţie) şi cu rosturile executate foarte îngrijit. Pe faţa superioară a ultimei asize, pe alocuri, sunt urme de mortar de var care ne îndeamnă să credem că zidul se continua pe verticală. După aspect acest zid pare să fi reprezentat zona de racord dintre talpa fundaţiei şi elevaţia propriu-zisă, mai ales dacă terenul avea o anumită pantă - aici, probabil orientată V-E. Segmentul în cauză se întrerupe brusc la V, fiind secţionat de o groapă ocazionată de diferite lucrări de reparare a Spitalului, probabil pe la jumătatea sec. XX. În apropiere, în zona “umărului” Altarului (la interior), spre S, la partea inferioară a fundaţiei, a fost găsit un fragment dintr-un pavaj modern, constând dintr-o dală rectangulară, databilă la sfârşitul sec. XIX, începutul sec. XX.; în zona Pronaosului bisericii, a fost surprins un strat de dărâmătură (resturi de cărămizi şi pigmenţi de mortar), vărsat peste un “pavaj” de cărămidă. Lăţimea păstrată=1 m, cu o grosime de 0,30 m. Primul rând pare o dărâmătură care stă pe un rând de cărămizi aflat la - 0,30 m, având L= 5,40 m, spart în partea dinspre Pronaosul Bisericii. În dreptul Pronaosului “pavajul” este la nivelul fundaţiei zidului de pe latura S a bisericii vechi. Se păstra un mic “tronson” lat de 0,30 m, L= 0,50 m, care este o rămăşiţă a unei amenajări mai mari. Cărămizi: 25x13/15x4/5; 24x13/14x4/5 cm. Cărămizile erau aşezate aleatoriu;
- pe o distanţă de cca. 3,50 m nu se mai păstrează nimic din zidurile vechii biserici, datorită excavării pământului pentru amenjarea gropii menajere mai sus menţionate;
- după cei cca 3,50 m, cercetarea arheologică a surprins un stat gros de beton (cu agregate mici şi cuiburi de var), care se întinde pe o lungime de cca 2,40 m. A aparţinut probabil fundaţiei unui gard. Respectiva fundaţie este aproape coliniară cu Zidul;
- fundaţia din beton continuă cu un segment din zidărie de cărămidă, probabil cu rostul de fundaţie a unui gard. Se păstrează 3 asize de cărămidă, iar pe o porţiune foarte scurtă se păstrează 4 asize, toate puse în operă neregulat (neorizontale şi relativ decalate), având feţele rostuite neregulat. Acest segment de zidărie are o frângere orientată către NV, care a fost secţionată de către soclul din beton al actualei împrejmuiri a Spitalului şi Bisericii. Fundaţia de beton a actualului gard al Bisericii coboară cu 0,55 m. În stradă nivelul de călcare este coborât cu 0,95 m;
- imediat la S de segmentul de zidărie din cărămidă descris, a fost surprins un fragment dintr-un pavaj din bolovani de râu (cca. 0,12-0,15 m), orientate către N, a căror dispunere cu traseu circular sugerează că făceau parte dintr-o alee amenajată în grădina Spitalului. Marginea nordică a fragmentului de pavaj păstrează o uşoară adâncire, care, după modul de realizare şi după înclinare (aprox. E-V), nu poate să fie decât o rigolă de scurgere a apelor. Pavajul a intersectat la NV un masiv de zidărie de cărămidă, care pare să fi continuat către V, unde a fost dislocat de fundaţia actualei împrejmuiri. Planul IGA (1895-1898) consemnează existenţa unei amenajări peisagere, în care predominau liniile curbe. Una dintre aleile curbilinii era situată chiar în porţiunea cercetată în 2006. Dispariţia acestei amenajări peisagere s-a datorat aplicării Regulamentului Urbanistic al Bucureştilor stabilit în urma decretării Planului Director al Capitalei (1935), care prevedea lărgirea bulevardelor centrale până la 35-60 m între faţadele clădirilor aflate de-o parte şi de alta a acestora. Atunci a fost construită şi actuala împrejmuire, aliniată la aliniamentul faţadei vestice a bisericii; pavilioanele de colţ ale Spitalului au rămas înafara acestei alinieri;
- în capătul vestic al bisericii vechi, între zidurile nordic şi sudic ale bisericii, au fost surprinse doar aglomerări de moloz şi pământ şi nici un fragment din zidul vestic al bisericii;
- remarcăm între piesele de arhitectură descoperite în condiţii nestratigrafice, un fragment paralelipipedic, din calcar, având capătul păstrat (partea superioară), decorat cu un element vegetal asemănător unei pinia. Acest element pare a fi similar cu acela care decora fântâna din faţa bisericii Mănăstirii Văcăreşti (1719-1735).

Studiu antropologic preliminar
Au fost supuse analizei 52 de schelete umane datate de către arheologi ca aparţinând sec. XVII - XIX. Scheletele se află într-o stare de conservare relativ bună, mormintele fiind individuale. De asemenea, avem de a face şi cu reînhumări şi morminte deranjate.
În această etapă am urmărit în principal caracteristici legate de demografie (compoziţia pe grupe de vârstă şi pe sexe), precum şi aspecte privitoare la statura populaţiei.
Sexul indivizilor a putut fi identificat în 50 cazuri (20 femei şi 30 bărbaţi), în două situaţii întâlnind copii al căror sex este mai greu de decelat. Pentru stabilirea acestui parametru am utilizat modelele propuse de Acsádi şi Nemeskéry3, urmărindu-se în principal diferenţele sexuale generale existente la nivelul craniului, pelvisului, precum şi diferenţe sexuale evidenţiate pe baza principalelor caracteristici morfologice şi metrice ale oaselor lungi (humerus, radius, ulnă, femur).
Şi în vederea estimării vârstei am utilizat unul din modelele lui Acsádi şi Nemeskéry4 şi anume cel al resorbţiei ţesutului spongios din epifizele proximale ale humerusului şi femurului, observată prin secţiuni sagitale. În urma acestei operaţii, efectuată numai pe un număr de 42 de subiecţi adulţi (17 femei şi 25 de bărbaţi), am obţinut o vârstă la deces de cca 48 de ani în cazul femeilor şi de cca 45 ani în cazul bărbaţilor. Putem preciza deci, că media vârstei la deces în cadrul celor două sexe este de 46 ½ ani. Alţi doi subiecţi cu vârste cuprinse între 15 ½ -17 ani şi 15-16 ani aparţin categoriei de vârstă juvenis.
A fost urmărită şi talia pentru estimarea acestui indicator recurgând la metodele lui F.W. Rösing5. Astfel, pe baza lungimilor maxime ale humerusurilor, radiusurilor, femurelor şi tibiilor, am obţinut o estimare a taliei pentru 34 de indivizi adulţi (17 femei şi 17 bărbaţi). Media staturii la sexul feminin este de 152,64 cm (minim 146,89 cm, maxim 158,31 cm), iar la sexul masculin de 164,30 cm (minim 158,27 cm, maxim 168,57 cm). Concluzionăm că femeile se încadrează în categoria taliilor submijlocii, iar bărbaţii în cea a taliilor mijlocii6 sau ambele sexe în grupa taliilor mijlocii7. De asemenea, din punct de vedere populaţional, media indivizilor aparţinând celor două sexe este de 158,47 cm. Doar subiectului juvenis (15-16 ani), i-a putut fi estimată talia, cca. 141 cm8.
Rezumat
English Abstract During the 2006 season, we found 108 graves, dated in the 17th - 19th centuries, disposed around the present-day church. From the inventory we can remark the coins, West-European and Ottoman, ritually deposed in graves, but also the jewelry, like finger rings or ear rings. Particular items are the metal buttons which prove that during the 19th century military personnel were buried here too. For interpreting other graves as monk graves, an important argument is the presence of the bricks with inscriptions, found under the skulls. Anthropological analyze have the following results: 52 human skeletons belonging to two children, 20 females and 30 males were analyzed. Males have an age of death around 45 years and average stature, and females have an age of death around 48 years and under average stature.
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu