Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Capidava | Comuna: Topalu | Judeţ: Constanţa | Punct: Cetate | Anul: 2006

Anul   2006
Epoca
Epoca romană târzie (sec. IV - VIII);
Epoca medievală timpurie (sec. X - XIII)
Perioade
Epoca romano-bizantină
Categorie
Apărare (construcţii defensive)
Tipuri de sit
Cetate
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Constanţa
Localitate   Capidava
Comuna   Topalu
Punct
Cetate
Sector   
Toponim   Capidava
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Bălăşescu Adrian
Beldiman Corneliu
Covacef Zaharia
Duţescu Maria-Magdalena
Ene Daniel Lucian
Gândilă Andrei
Miron Costin
Munteanu Florentin
Opriş Ioan Carol
Pârcălăbescu Ştefan
Pinter Zeno-Karl
Potârniche Tiberiu
Radu Valentin
Raţiu Alexandru-Mircea
Scurtu Florin
Ştefan Călin Dan
Stoian Gabriel
Sztancs Diana Maria
Urduzia Claudia
Cod RAN    63063.01
Raport Analiza arheozoologică preliminară
Resturile faunistice aduse la MNIR-CNCP provin de la mai multe specii; ceea ce frapează este faptul că cele mai multe dintre acestea provin de la un cal (Equus caballus) şi el pare să fi fost în conexiune anatomică.
Piesele osoase de cal identificate sunt reprezentate de craniu, coloana vertebrală aproape completă (lipsesc vertebrele toracice 17 şi 18, prima vertebră lombară şi 12 vertebre caudale), 16 perechi de coaste (majoritatea sunt sparte recent), membru posterior dreapta din care avem paleta iliacă, patella (rotula), tibia, oasele tarsiene (dintre ele lipseşte doar micul cuneiform), metatarsienele II, III şi IV, oasele sesamoide, falangele 1, 2 si 3.
Vârsta animalului identificat a fost determinată facil pe baza dentiţiei; astfel la nivelul mandibulei se observă că I3 (incisivul 3), C (caninul) şi M3 (molarul 3) nu au ieşit încă complet, ceea ce ar sugera o vârstă a individului în jur de 4-4,5 ani; la această observaţie putem adăuga şi faptul că toate oasele lungi sunt epifizate (prin urmare animalul are o vârstă de peste 3,5-4 ani).
Sexul animalului este mascul, dacă avem în vedere canini care sunt în curs de ieşire şi care la specia Equus caballus reprezintă un caracter sexual extrem de bun.
Din punct de vedere tafonomic, la nivelul a mai multor oase (paleta iliacă, tuberculul calcaneului) se observă urme de rosături care sunt datorate unor carnivore (cu siguranţa câini); oasele analizate nu prezintă absolut nici o urmă de descărnare sau dezarticulare şi nici urme de ardere, ceea ce ne face să credem că avem de-a face cu o mortăciune aruncată în ultima fază de funcţionare a străzii, datată la sfârşitul sec. VI - începutul sec. VII; este posibil ca restul scheletului să se găsească pe o rază de 10-20 m în jurul acestui complex, în cursul săpăturilor practicate în următorii ani.
Din punct de vedere patologic, animalul prezintă o serie de deformări ale tibiei (porţiunea distală; faţa anterioară şi posterioară - mai ales) şi ale metatarsului III (ţesut «umflat» în porţiunea proximală şi numeroase denivelări ale porţiunii distale); cauza acestei patologii în acest moment al studiului nu se poate stabili; este dificil de ştiut dacă această patologie ar fi putut determina moartea animalului.
Provenind din aceeaşi zonă cercetată din sectorul VII al cetăţii de la Capidava, s-au identificat şi alte resturi faunistice, care prezintă o serie de trăsături ce caracterizează în general deşeurile menajere. Este vorba de:
- o ulna de pasăre;
- o ulna de ovicaprin (diafiza);
- radius dreapta de ovicaprin (diafiza) cu urme de dinţi de carnivore în porţiunea distală;
- tibie stângă de ovicaprin (diafiza) cu urme de dinţi de carnivore în porţiunea proximală;
- tibie stângă de ovicaprin (extremitate distală);
- radius dreapta de vită (extremitate proximală);
- falangă I de vită.

Studiul materialului arheoihtiologic
Valentin Radu (MNIR-CNCP)
În campania din 2006 au fost studiate un număr de 271 resturi osoase de peşte (tab. 1) din care au fost determinate 218 (80%). Acestea aparţin în exclusivitate speciilor prezente în Dunăre: cegă (Acipenser ruthenus), morun (Huso huso), ştiucă (Esox lucius), plătică (Abramis brama), roşioară (Scardinius erythropthalmus), somn (Silurus glanis) şi şalău (Stizostedion lucioperca).
În acest material cele mai numeroase sunt resturile de somn (49,5% din resturile determinate) urmate apoi de cele de crap (33%). Astfel de oase sunt dintre cele mai mari. Acest fapt este datorat în primul rând modului de prelevare şi credem că o eşantionare a unui volum oarecare de sediment urmat de cernerea lui ar putea evidenţia şi resturile unor specii de mici dimensiuni.
Sturionii. Osul de morun identificat aparţine unui individ de talie foarte mare iar resturile de cegă provin de la un individ destul de mic (cca. 1 kg).
Ştiuca (Esox lucius). Au fost reconstituite dimensiunile pentru 6 indivizi. Patru dintre aceştia prezintă talii mici şi medii pentru această specie cuprinse între 537 şi 698 mm lungime totală (greutăţi aproximative între 1 şi 2,3 kg). Un individ este de talie mare 928 mm (5,9 kg) şi unul de talie foarte mare 1168 mm (cca. 12 kg).
Crapul(Cyprinus carpio). Pentru cei 22 de indivizi cărora li s-au reconstituit taliile constatăm că există două grupe dominante. 45% din indivizi prezintă talii între 400-600 mm lungime totală (greutăţi aproximative între 1,4 şi 3,5 kg) si 40% între 700 şi 1100 mm (greutăţi între 5,5 şi 14,5 kg). Ca şi în cazul somnului acestea sunt talii mari şi foarte mari caracteristice indivizilor reproducători. În acest material am identificat şi 4 indivizi cu greutăţi ce putea depăşii 10 kg.
Plătica (Abramis brama) este reprezentă de doi indivizi cu taliile de 357 () şi 512 mm lungime totală (greutăţi de 0,5 şi 1,7 kg) ce pot fi încadrate ca medii.
Roşioara (Scardinius erythrophtalmus) este prezentă cu un individ de 319 mm şi cca. 500 g ce reprezintă o talie foarte mare pentru această specie.
Somnul (Silurus glanis). Taliile indivizilor studiaţi sunt în general medii şi mari. Acestea se eşalonează de la 733 mm lungime totală până la cca. 2538 mm. Repartiţia pe clase de talii (fig. 3) ne arată ca 71% din indivizi (35 din 49) prezintă talii cuprinse între 700 şi 1300 mm (greutăţi aproximative între 2,6 şi 15 kg). Menţionăm şi existenţa a câtorva indivizi de talii foarte mari 2300-2500 mm (cca. 100 kg).
Şalăul (Stizostedion lucioperca) se prezintă cu trei indivizi de talii medii cuprinse între 611-737 mm lungime totala (greutăţi între 2 şi 3,6 kg).
Rezultatele acestui studiu ne arată că pescuitul în Dunăre se realiza cu succes atât pentru speciile ce se capturau cu unelte ce au la bază plasele cât si la cele ce necesita doar cărlige. Taliile mari frecvente de captură sunt indicator al bogăţiei zonei în peşte şi nu arată câtuşi de puţin existenţa unui suprapescuit. În acest moment al cercetării este dificil de afirmat daca exista un pescuit orientat spre captura indivizilor de talii foarte mari sau doar a anumitor specii. Cantitativ doar pentru acest material masa reprezentată de peşti consumaţi se ridica la cca. 1,3 tone. Urme de tranşare sau identificat doar la nivelul vertebrelor caudale de somn şi ne indică că peştii de mari dimensiuni sufereau o preparare prealabilă. Alte urme sunt cele de dinţi şi rosături cauzate de faptul ca resturile osoase neinteresante au fost date probabil la câini.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu