Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Capidava | Comuna: Topalu | Judeţ: Constanţa | Punct: Valea Vlahcanara | Anul: 2006

Anul   2006
Epoca
Preistorie;
Epoca romană timpurie (sec. I - III);
Epoca romană târzie (sec. IV - VIII);
Epoca medievală timpurie (sec. X - XIII);
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade
Preistorie;
Epoca romană timpurie;
Epoca romană;
Epoca medievală
Categorie
Apărare (construcţii defensive);
Domestic
Tipuri de sit
Aşezare fortificată
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Constanţa
Localitate   Capidava
Comuna   Topalu
Punct
Valea Vlahcanara
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Duţescu Maria-Magdalena Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
Ene Daniel Lucian Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
Munteanu Florentin Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
Opriş Ioan Carol Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
Pârcălăbescu Ştefan Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
Ştefan Călin Dan Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
Cod RAN    63063.05
Raport În vara anului 2006 au fost reluate preocupări mai vechi, de extindere a investigaţiilor arheologice în microzona adiacentă sitului. Intenţia noastră a fost aceea de a colecta informaţii noi din teritoriul Capidavei, prin cercetări de suprafaţă, măsurători topografice şi săpături arheologice, urmărind, în final, definirea comunităţilor umane din trecut în relaţie cu mediul geografic.
Valea, denumită de localnici Vlahcanara (Apa Vlahilor), are în extremitatea de SV lărgimea de aprox. 200 m şi este direct conectată cu Dunărea, fiind, cel mai probabil, inundabilă în antichitate.
Situată la răsărit de cetatea de la Capidava (la mai puţin de 800 m distanţă), Valea Vlahcanara brăzdează adânc terasele formate prin depozite leossoide la nivelul Pleistocenului Mediu si Superior, dezvelind adesea fundamentul din calcar cretacic ce compune extremitatea de SV a Podişului Casimcei.
Prezenţa urmelor arheologice în numeroase puncte situate în apropierea văii a condus la alegerea acesteia ca loc de pornire a cercetărilor de suprafaţă. Au fost astfel identificate un număr de 4 posibile situri arheologice din perioadă romană situate pe malul dinspre NV al văii. Pe malul dinspre NE investigaţiile au fost extinse pană la o departare de cca. 3 km de cetate, prilej cu care au fost înregistraţi tumuli (1 tumul cu diametru de aprox. 30 m şi înălţime de 6 m şi 3 posibili tumuli de dimensiuni mai mici) şi reluată analiza unuia dintre platourile situate în apropierea extremităţii de NE a Văii Vlahcanara.
Aceste platou, denumit convenţional în cele ce urmează Valea Vlahcanara - “Platou”conţine urme arheologice din mai multe epoci. Cercetările de suprafaţă din acest an, au indicat o concentraţie relativ modestă de material ceramic, databil în principal în sec II - III, şi în sec IX - X. Materialul arheologic din epocă romană timpurie se aglomerează în marginea dinspre vale a sitului, iar cel preistoric şi din sec. IX-X urcă spre şaua estică.
Cercetările de suprafaţă au fost însoţite de măsurători topografice realizate cu receptoare GPS geodezice cu facilităţi de corecţie a datelor colectate, prin postprocesare. Au fost întocmite planuri topografice şi modele digitale de elevaţie a terenului (DEM) pentru zonele cercetate. Rezultatele cercetărilor au fost înregistrate într-o bază de date referenţiată geospaţial printr-un sistem GIS. Pentru realizarea modelelor digitale de elevaţie a terenului (DEM) au fost utilizate măsurători proprii, hărţi mai vechi ale microregiunii şi date disponibile din misiuni spaţiale (SRTM).
Aspectul geomorfologic al platoului situat sub malul de SE al Văii Vlahcanara, în punctul “Platou I”, materialele prezente la suprafaţă precum şi informaţiile disponibile din cercetările mai vechi au condus la planificare şi executarea unor săpături arheologice în acest sit.
Situl a fost pentru prima dată semnalat şi sondat în anul 1975 de către Zaharia Covacef, fiind considerat de atunci o villa. Situl este amplasat pe un martor de eroziune, de formă aprox. trapezoidală, elevat din valea care îi şerpuieşte la poale, înregistrând o diferenţă de nivel de aproape10 m.
Platoul are o suprafaţă de 2,1 ha şi este separat în mod natural pe trei direcţii de pante abrupte (chiar dacă scurte). Masivul a fost exploatat în epocă modernă pentru piatră în limita sa nordică, ceea ce cu siguranţă, a afectat configuraţia terenului.
Accesul pe sit se făcea probabil prin şaua estică care îl leagă cu culmea dealului vecin, culme paralelă cu valea Vlahcanara. Această culme ce se dezvoltă spre N, putea servi unui drum care ar fi conectat chiar Cetatea Capidava de nordul şi răsăritul teritoriului său. Culmea este marcată de un tumul de 30 m diametru şi 6m înălţime, vizibil pe o rază mare în zonă. Acest tumul se află la aprox. 2 km distanţă de cetate. De pe acest tumul devine observabil la 1 km distanţă, un al doilea, de dimensiuni similare, aflat dincolo de următoarea vale, tot pe o culme.
În 2006 a fost cercetată prin săpătură o suprafaţă de 56 mp, respectiv o secţiune de 24 x 2 m şi o casetă de 2 x 4 m, localizate în apropiere de marginea nord-vestică a platoului, în regiunea în care periegheza a indicat cea mai mare concentraţie de material. Am urmărit în principal o lămurire stratigrafică şi cronologică a contextelor arheologice.
Deşi platoul nu a fost afectat de lucrări agricole, eroziunea a fost foarte puternică, stratul vegetal actual fiind foarte subţire.
În săpătură a fost identificat un singur nivel arheologic, omogen ca material şi aspect care suprapune, la ad. de aprox. -0,70 m, direct stânca sau solul steril. Acest nivel a conţinut, în zona apropiată de marginea platoului, aglomerări de pietre, amestecate cu pământ şi ceramică, insuficient legate pentru a putea fi considerate structuri.
Într-un singur caz, considerat convenţional Complexul 1, pietrele au fost aglomerate pe un traseu cu limite bine definite. Aceste aglomerări au fost, în unele cazuri, perforate de complexe adâncite, de mici dimensiuni, de forme aprox. circulare, 40-60 cm în diametru, 20-35 cm adâncime. Ori, în alte cazuri, au suprapus astfel de gropi săpate în solul steril. În unele cazuri, gropile au fost săpate direct în stânca nativă. În total, au fost identificate 7 complexe adîncite din care 6 cu forme circulare şi unul alungit (de aprox. 2 m lungime şi 30 cm laţime) (talpă pentru bârnă de fundaţie?).
În săpătură a fost descoperit, cu excepţia notabilă a câtorva oase, exclusiv, material ceramic. Este vorba de fragmente în general de mici dimensiuni, în totalitate ceramică sec II-III p.Chr., de bună calitate. Remarcăm amestecate în nivelul de “dărâmătură” ce suprapune stânca nativă (posibil folosită ca pavaj în antichitate), mai multe fragmente provenind de la acelaşi castron de terra sigilatta.
Datarea materialului arheologic descoperit în timpul săpăturilor, uniformitatea sedimentară a stratului arheologic, precum şi umplutura omogenă a gropilor indică o locuire de scurtă durată.
Pentru a crea un fundament cartografic al întregii documentaţii arheologice, au fost executate măsurători topografice pe întreaga suprafaţă a sitului şi în suprafeţele adiacente. Măsurătorile topografice au fost executate prin mijloace tahimetrice cu Staţia totală (Leica TCR 410). Pentru a asigura integrarea acestor măsurători în Sistemul de de Proiecţie folosit în România (Stereo 1970) a fost creată o bază formată din puncte de referinţă topografice ce au fost materializate în teren şi ale căror coordonate au fost determinate cu ajutorul unui receptor GPS geodezic cu corecţii prin postprocesare (Thales Mobile Mapper 2.0).
Înregistrarea şi documentarea cercetării a fost realizată prin numeroase planuri ce conţin secţiuni în plan vertical şi orizontal (grund) ale contextului arheologic, în diferite etape ale excavaţiei. Aceste planuri au fost realizate atât prin desen arheologic clasic cât şi prin înregistrarea fotogrametrică urmată de corecţiile necesare şi desenare prin mijloace informatice a acestor planuri. Coordonatele punctelor de referinţă fortogrametrică au fost înregistrate cu staţia totală. Tot cu ajutorul staţiei totale au fost înregistrate contextele arheologice cele mai importante şi coordonatele unora dintre artefacte.
În toate etapele realizării excavaţiei au fost realizate fotografii, de ansamblu şi de detaliu, cu camere foto digitale. Multe dintre aceste fotografii sunt însoţite de comentarii audio, înregistrate de asemenea cu camera foto digitală, ce detaliază şi nuanţează observaţiile din jurnalul de şantier.
Colectarea materialelor de interes arheologic a fost exhaustivă, în vederea analizei ulterioare a acestora. Colectarea a fost realizată în pachete etichetate (în total 41 pachete), realizate în funcţie de contextul arheologic.
Rezultatele analizelor contextelor arheologice şi a materialelor recoltate au fost înregistrate într-o bază de date special proiectată pentru acest proiect. Această bază de date permite gestiunea principalelor caracteristici ale contextelor arheologice şi ale artefactelor, rafinarea analizei prin mijloace statostice şi întocmirea rapoartelor. Pană la acest moment au fost analizate şi înregistrate în baza de date aprox. 25% din materialul arheologic recoltat.[Ioan C. Opriş, Maria Magdalena Duţescu, Dan Ştefan]
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu