Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Căşeiu | Judeţ: Cluj | Punct: Cetăţele | Anul: 2006

Anul   2006
Epoca
Epoca romană timpurie (sec. I - III)
Perioade
Epoca romană
Categorie
Apărare (construcţii defensive);
Domestic
Tipuri de sit
Locuire militară
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Cluj
Localitate   Căşeiu
Comuna   Căşeiu
Punct
Cetăţele
Sector   
Toponim   Samum
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Isac Dan Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca
Isacu Adriana Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca
Cod RAN    56675.02
Raport Cercetările s-au desfăşurat în perioada 3 iulie-2 august, la acestea participând efectiv un număr de 13 studenţi de la Facultatea de Istorie a UBB Cluj, secţia de Arheologie şi Istorie şi 6 elevi de la licee din municipiul Dej. Finanţarea săpăturilor a fost asigurată pentru prima dată numai de către Consiliul Local al Municipiului Dej şi ca o noutate, impusă de lipsa finanţării de la bugetul de stat, de către sponsori.
Metodologia de abordare a cercetărilor a fost cea stabilită în anul precedent: încheierea operaţiunilor dificile (şi neplăcute) de corelare a planului vechilor săpături cu cele noi, prin redezvelirea începând cu 2005 a celor dintâi. Singura metodă posibilă, în condiţiile unei aşezări rurale acoperite de culturi anuale, era redezvelirea, la început “in spe” apoi premeditat, a vechilor săpături, pe măsura trasării unor secţiuni noi. Dacă în 2005, induşi în eroare de vechiul plan topografic, am intersectat o astfel de secţiune veche, fără a o putea identifica cu precizie, anul acesta situaţia a fost lămurită definitiv şi în totalitate.
Este obligatoriu de remarcat că încă din 2001 am constatat că vechea ridicare topografică, realizată de Dorin Ursuţ, a fost funciarmente greşită1, amplasând sistemul nostru de săpătură din anii 1995 până în 1998 şi chiar 2000 cu cel puţin 70 m mai la N decât în realitate. Greşeala a reprezentat efectul cumulativ al unor ridicări topografice eronate în vicus imediat după 1990. Ea a fost repetată şi amplifică, pornind probabil şi de la vizarea greşită şi confundarea bornelor, care au existat în permanenţă în teren. Poate, ca o circumstanţă atenuantă, trebuie să amintim că terenul pe care este amplasat vicusul militar a devenit după 1990 privat, fiind acoperit de culturi de porumb, iar datorită sistemului proprietăţii nu a putut fi urmată totdeauna cea mai logică continuare a săpăturilor anuale. Asta şi în condiţiile în care singurul sistem de referinţă topografică, într-un teren eminamente plat şi nestrăbătut -de pildă-, de stâlpi de înaltă tensiune, construcţii de orice fel, împrejmuiri fixe etc. îl constituie bornele solide de beton amplasate în teren de-a lungul anilor (azi în număr de vreo 13).
Din acest motiv, în anul 2006 am început corelarea săpăturilor noi cu vechile secţiuni (invizibile pe terenul cultivat), una dintre ele (S 16, 1998) fiind intersectată cu ocazia executării secţiunii magistrale S-N S 22-S 24. Ridicarea topografică a săpăturii din 20052 a fost realizată, după recoltarea porumbului, în primăvara timpurie a anului 2006, de Madi Duţescu şi de către Mihai Florea, ambii de la MNIR. În ianuarie 2007, acelaşi colectiv de topografi, sub coordonarea lui Dan Ştefan, cărora le suntem deosebit de recunoscători, au reuşit ridicarea topografică a săpăturilor din 2006 şi prelucrarea lor în sistemul ST 70, care va sta la baza proiectului nostru de cercetare a vicusului, începând cu acest an.
În 2006 s-a reuşit plasarea corectă pe plan a tuturor săpăturilor din vicus SAMVM. Cele patru noi secţiuni, S 25, S 26, S 27 şi S 28 au suprapus parţial, dar relevant vechile săpături, care au putut fi în fine consemnate în totalitate pe plan. Au fost doi ani de eforturi răsplătite de obţinerea unei planimetrii precise, care să conducă la continuarea cercetărilor în condiţiile unui plan şi a unei ridicări topografice corecte şi profesioniste, în concordanţă cu realităţile din teren. Aceste elemente planimetrice vor fi discutate în cele ce urmează, împreună cu concluziile de natură arheologică.
S 25
Secţiunea a fost trasată paralel cu S 22-S 24 din 2005, în apropierea drumului modern, singurul reper de orientare în zonă. În magistrala S 22-S 24 fusese intersectată o veche secţiune, fără a putea preciza atunci despre care era vorba. Sistemul de săpătură din anul 2006 a permis şi identificarea precisă a acesteia cu S 16 din 1998. S 25 a mai surprins şi capătul scurt, de N, al unei secţiuni mai vechi, oblică faţă de S 25, identificată cu precizie a fi S 13 din 1997. Aceeaşi secţiune veche a fost surprinsă şi în S 27, cum vom vedea.
Din punct de vedere arheologic, am constatat existenţa unui nivel de călcare antic liniar şi nediferenţiat, a cărui componenţă constă într-un pământ gri-negricios compact şi afânat, conţinând un material arheologic reprezentat aproape exclusiv de cantităţi nu prea mari de ceramică. În acest strat s-a mai putut observa prezenţa pigmenţilor de cărămidă şi de ceramică, chirpici, arsură şi câteva fragmente de cărămizi şi pietre. De altfel, raritatea pietrei de carieră şi lipsa celei de râu, coroborată cu numărul redus de fragmente de ţigle şi cărămizi duce la concluzia inexistenţei, în zona săpată, a platformelor de piatră sau a trotuarelor de pietriş atât de caracteristice în alte zone ale vicusului. Între m. 0-9, în stratigrafie orizontală, apar câteva structuri făcând parte dintr-un complex de locuit, reprezentat de urmele a două amprente de pereţi de lemn, în dreptul m. 1-2, respectiv 6-7, având lăţimea de 0,30-0,35 m şi care se disting cu destulă dificultate în lutul gălbui cu pigmenţi roşcaţi, care constituie sterilul geologic. Amprentele sunt marcate la exterior printr-o linie, care după uscare devine evidentă şi se prezintă sub forma unei crăpături, ce marchează diferenţa de culoare şi consistenţă între compoziţia pereţilor şi lutul în care au fost săpaţi. Pereţii aparţin primului nivel roman, deoarece pornesc de la baza stratului negricios de locuire ce se întinde pe cea mai mare parte a secţiunii discutate. Clădirea cu pereţi de lemn este marcată şi de un număr de patru gropi de par, trei dintre ei având o formă pătrată cu latura de 0,20 x 0,20 m, - dimensiunile obişnuite ale amprentelor de bârne patrulatere - iar al patrulea, în dreptul m. 3 având o formă mai alungită. Alinierea bârnelor, pe axa N-S, perpendicular pe cei doi pereţi dovedesc că aparţin clădirii, fiind de fapt o compartimentare obişnuită la astfel de complexe arhitectonice.
Tot în stratigrafie orizontală a apărut şi marginea neregulată şi greu de stabilit cu precizie a unei gropi de mari dimensiuni, fără a ocupa toată lăţimea secţiunii, având ca umplutură un pământ gri-negricios, conţinând multe fragmente de cărămizi şi pietricele. Este în mod evident una şi aceeaşi groapă de formă albiată surprinsă pe peretele nordic al S 27. Pe marginea gropii în cauză, până pe profilul estic al S 25 au apărut pietre de carieră şi de râu, cărămizi şi fragmente consistente de chirpici, aparţinând probabil gropii şi mai puţin probabil unei structuri arhitectonice sau complexului de locuit de lemn descris mai sus. În fine, între m. 8-9 apare o groapă dreptunghiulară de par, ca cele trei descrise mai sus precum şi alte două, de formă rotundă. Acestea din urmă sunt gropi menajere, prin analogie cu ce cunoaştem deja de la SAMVM.
O concluzie importantă cu privire la planimetria vicusului a fost aceea potrivit căreia combinaţia celor două secţiuni, S 25 şi S 27, a avut drept rezultat corelarea corectă şi în concordanţă cu noua ridicare topografică a vechile săpături cu cele noi, făcând posibilă cunoaşterea stratigrafiei unei zone periferice a vicusului SAMVM.
Elementul arhitectonic cel mai spectaculos apărut în această secţiune a fost o fântână romană, de forma, alcătuirea şi semnificaţia celorlalte fântâni descoperite la Căşeiu în săpăturile din anii 1995-1998.
Ea a fost identificată în capătul sudic al S 25, între m. 17-18, fiind denumită convenţional G 23 (în continuarea numerotării gropilor din săpăturile mai vechi). G 23 este o fântână cu pereţii paraleli, săpată până în pânza freatică şi având la partea inferioară un butoi din lemn, fără cele două funduri. Fântâna a fost mărginită la partea superioară de un rând de bolovani de râu şi carieră şi fragmente de cărămizi. Adâncimea fântânii este de -2,50 m, iar lăţimea de 0,75 m. Aceasta porneşte din nivelul nediferenţiat de călcare roman, aparţinând cu certitudine celui de al doilea vicus, edificat de cohors I Britannica milliaria equitata3. La partea ei inferioară au fost identificate şi recuperate mai multe componente ale butoiului, scânduri cu lungimea de maximum 40 cm, afectate puternic de umezeală. Datorită pânzei freatice, fântâna nu a putut fi urmărită până în balastul geologic. Umplutura fântânii constă dintr-un strat compact având în componenţă fragmente ceramice, oase de animale, bolovani de râu şi pietre de carieră precum şi câteva fragmente de cărămizi. Dat fiind faptul că pânza freatică a coborât foarte mult, fântâna părând să fi secat încă din antichitate, lemnele butoiului s-au păstrat în condiţii precare şi doar fragmentar, spre deosebire de fântâna G 7 din 1995 şi altele două în care pânza freatică s-a păstrat până astăzi la acelaşi nivel, asigurând păstrarea intactă a butoaielor de lemn respective.
S 26
Secţiunea, cu dimensiunile de 2,50 x 18 m a fost trasată la limita proprietăţii parohiei ortodoxe cu cea a lui Doda Augustin, în prelungirea S 22-S 24 din 2005. S-a reuşit corelarea corectă a săpăturii din 2005 cu S 26, prin suprapunerea între m. 0-6, de către S 26 a capătului sudic al magistralei S 22-S 24, respectiv a prelungirii acesteia spre S (cu 3,75 m). În plus, în capătul sudic al S 26, între m. 11-14 a fost identificată o altă secţiune veche, perpendiculară, care s-a dovedit a fi S 7 (1995-1998). În acest fel S 26 a avut darul de a încheia definit problema suprapunerii noilor săpături cu cele vechi şi obţinerea unui plan final corect.
Din punct de vedere stratigrafic, S 26 a scos în evidenţă existenţa a două niveluri de locuire, aparţinând celor două trupe care au edificat cele două aşezări. Primului nivel de locuire îi aparţin una sau două clădiri din lemn, ai căror pereţi au fost identificaţi între m. 2-3, la m. 6, respectiv un capăt la m. 16. Trebuie precizat că ductul acestor pereţi a fost dificil de sesizat datorită nuanţelor de culoare foarte apropiate ce cele ale pământului în care au fost implantaţi. Totuşi umplutura, tipică pentru pereţii de lemn, care coboară în steril aprox. 0,30-0,35 m, are culoarea gri mai pronunţată, în special după uscare, în plus conţinând şi urme de pigmenţi roşiatici, fragmente de cărămizi şi pietre. Existenţa în acest punct a unei clădiri cu o compartimentare mai greu de precizat, este susţinută şi de faptul că pe planul vechii săpături, în S 7, S1, S2, S3 etc. apar aceeaşi pereţi, cu aceeaşi orientare, făcând parte din acelaşi complex de locuire. În plus, în exteriorul sudic al capătului clădirii, la m. 16, se distinge pe profil o stradelă de pietriş cu grosimea de cca. 10 cm, reprezentând un trotuar ce se opreşte, logic, în dreptul amprentei peretelui de lemn de la m. 16. Se confirmă şi în acest mod o observaţie mai veche potrivit căreia terminarea bruscă şi în aparenţă inexplicabilă a unor asemenea trotuare, platforme (sau drumuri) se datorează pereţilor clădirilor care le întrerup şi care nu au fost sesizaţi în toate cazurile.
Materialul arheologic din acest nivel este bogat, mai ales în ceramică, fiind descoperite şi patru monede de bronz, un fragment de ac de cusut, o fibulă, sticlărie şi un fragment de ştampilă tegulară, atestând prima trupă de la SAMVM, coh. II Britannorum milliaria4. Altă stradelă a apărut între m. 0-2, ea dispunându-se peste nivelul superior al stratului timpuriu şi care se opreşte, ca şi precedenta, în dreptul amprentei peretelui de lemn de la m. 2-3. Ambele stradele au fost utilizate în cele două niveluri de locuire, apartenenţa celei din urmă la cel de al doilea nivel fiind şi mai pregnantă. Aceasta înseamnă că fie clădirea de lemn a funcţionat în ambele faze, fie a fost sesizată doar o compartimentare în a doua fază, situaţie ce caracterizează îndeobşte concluziile arheologice de până acum. Lipsa corelării dintre cele două faze ale clădirilor de lemn poate fi o deficienţă a cercetărilor, îngreunate, cum am spus de dificultatea deosebită de identificare, prin colorit, a ductului pereţilor de lemn care în unele zone cercetate sunt aproape insesizabili.
Pe profilul vestic al secţiunii discutate, între m. 5-6,50 apare o alveolare pregnantă, cu corespondenţă pe profilul opus precum şi o groapă mai puţin pronunţată între m. 8-9,50. Se remarcă cantitatea redusă de ţigle şi cărămizi precum şi numărul mai mic de platforme de pietre din nivelul al doilea, comparativ cu anii 2004 şi 2005. O asemenea platformă apare în dreptul m. 7-9, fiind alcătuită din bolovani de râu dispuşi cu grijă în forma unui cerc şi având dedesubt puţin pietriş. Iniţial considerată fântână, s-a dovedit a fi o simplă platformă de bolovani de râu dispuşi direct pe pământ. În jurul acesteia au fost identificate resturi de dărâmătură şi piatră de carieră având în componenţă, ca de obicei, fragmente de cărămizi şi bineînţeles ceramică. În primul nivel a ieşit la iveală un fragment dintr-un bloc de piatră cu urme de finisare, probabil făcând parte din capitelul unei inscripţii dezafectate.
În capătul sudic al secţiunii, între m. 15,50-17, au apărut resturile a două platforme suprapuse, aparţinând celor două faze distincte ale vicusului. Prima, la ad. de 0,75 m este alcătuită din bolovani de râu dispuşi pe pământ, ceramică şi material tegular. A doua platformă, la ad. de -0,35 m se dispune peste trotuarul exterior surprins pe profilul de V, la m 15-16 şi constă dintr-un strat de pietre de carieră plate, dispuse îngrijit, în amestec cu cărămizi şi ceramică, precum şi un fragment de râşniţă, prezenţă obişnuită în vicusul de la Căşeiu în faza târzie. Reprezintă ultimul nivel de călcare în această zonă a aşezării, alcătuind linia superioară a celui de al doilea nivel cu dărâmătura postromană.
S 27
Aceasta, cu dimensiunile de 2,50 x 12 m, a fost trasată concomitent cu S 25, perpendiculară pe capătul ei nordic. A surprins (între m. 0-1), ca şi S 25 alăturată, capătul de N al aceleiaşi vechi secţiuni ce s-a dovedit a fi secţiunea prelungită S12-S 13 (1997). Din punctul de vedere al stratigrafiei orizontale, secţiunea nu a relevat nici un fel de complex arhitectonic, stratigrafia verticală constând pe aproape întreaga ei lungime dintr-un singur strat compact de pământ de culoare negricioasă, conţinând pigmenţi de cărbune, bucăţi de lemn ars, oase, câteva fragmente de cărămizi, inclusiv tegula mammata, bolovani mărunţi de râu, pietre de carieră precum şi material arheologic uzat şi rulat. Predomină ceramica de uz comun puternic uzată, câteva vase modelate cu mâna, de factură dacică şi înspre baza acestui strat unic, la 1,30 m adâncime, în dreptul m. 5 o lucernă intactă cu ştampila FORTIS (Loeschcke X). Acest strat compact reprezintă umplutura unei alveolări pregnante fără a se putea surprinde niveluri succesive de umplere. Ne este foarte greu la ora actuală să precizăm dacă este vorba de un nivel de umplutură a unui eventual şanţ, caz în care nu este vorba în nici un caz de şanţul castrului timpuriu (de formă tipică în “V”), identificat de săpăturile din anul 2000 pe baza fotografiilor aeriene. Ceea ce pare clar este faptul că dincolo de m. 10, spre E, terenul coboară puternic în pantă în sensul îngroşării accentuate a humusului modern (arătura), iar humusul antic se subţiază în consecinţă până la 0,30 m grosime, astfel încât practic de la jumătatea secţiunii (m. 7) atât materialul arheologic cât şi stratigrafia indică o zonă săracă a habitatului în această zonă.
Sterilul de sub groapa puternic albiată este constituit dintr-un lut gălbui cu vinişoare ruginii pe toată lungimea secţiunii. În concluzie, S 27 şi-a atins pe deplin scopul: a intersectat o secţiune veche din anii 1995-1998 care a fost identificată, în urma întregii campanii, cu S 12-S 13, ce apare şi în S 25 alăturată. În acelaşi timp, în urma săpăturii din acest an s-a reuşit şi identificarea exactă pe plan a secţiunii vechi surprinse în anul 2005 în secţiunea magistrală S 22-S 24, ca fiind S 16 din 1998. S-a adeverit faptul că ridicarea topografică de până în anul 2004 a fost total eronată, amplasând sistemul de săpătură 1995-1998 cu aproape 70 de metri mai la N decât în realitate.
S 28
Pentru a lămuri apartenenţa la sistemul de săpătură din anii 1995-1998 a vechii secţiuni surprinse perpendicular pe S 26, pe care am identificat-o cu certitudine a fi S 7, am dezvoltat din ultimii 2 metri (m 16-18) ai capătului sudic al S 26, o nouă secţiune perpendiculară pe aceasta şi pe direcţia E. S 28, cu dimensiunile de 2 x 13 m a încheiat practic operaţiunea, dificilă şi în aparenţă anostă, de identificare a întregului sistem de săpătură din anii 1995-1998 şi de a-l corela, corect, cu săpăturile din 2005-2006. Am realizat un plan combinat al tuturor cercetărilor arheologice din vicus SAMVM. S 26 a intersectat o secţiune perpendiculară de 2,50 m lăţime, orientată E-V care nu putea fi decât vechea S 7. Faptul a fost dovedit prin intersectarea în S 28, spre E, a încă trei secţiuni paralele, orientate perfect N-S şi care sunt vechile S 3, S 1 şi S 2.
Din punct de vedere stratigrafic, S 28 nu prezintă, pe porţiunea scurtă neafectată de vechile săpături, elemente suplimentare faţă de S 26, în sensul că platforma din ultimul nivel al acesteia continuă evident şi în S 28, având în componenţă de asemenea fragmente de cărămidă, ceramică romană şi oase menajere. Câteva pietre şi bolovani aflaţi la acelaşi nivel în dreptul m. 4 alcătuiesc fie o dărâmătură fie resturile altei platforme, în componenţa căreia a fost găsită o altă râşniţă fragmentară. Se poate observa din nou că râşniţe întregi (ca în 1995) sau mai ales fragmentare sunt integrate în componenţa platformelor târzii ale vicusului de la Căşeiu. Mai trebuie precizat că în timpul astupării S 26 a fost descoperită o statuetă miniaturală din bronz, reprezentându-l pe Jupiter Fulminans, turnată plin şi lucrată într-o manieră primitivă.
În concluzie, campania anului 2006, având ca scop principal corelarea vechilor săpături cu cele noi, în vederea alcătuirii unui plan topografic corect, a reprezentat un succes absolut.
Identificarea unei clădiri de lemn, de tipul “Striphouse” exact în zona unde aceeaşi clădire fusese identificată în săpăturile din 1995-1998, precum şi a fântânii G 23 completează în mod fericit cunoştinţele noastre despre această zonă a aşezării, determinând, cu mai multă precizie, direcţia viitoarelor cercetări.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice 1. Dan Isac, A presumable gnostic amulet from SAMVM-Căşeiu, Orbis Antiquus. Studia in honorem Ioannis Pisonis, Cluj-Napoca, 2004, 563.
2. Dan Isac, Adriana Isac, CCA 2006, 121-123.
3. Dan Isac, Castrul roman de la SAMVM-Căşeiu, Cluj-Napoca, 2003, 38-47.
4. Ibidem, 33-38.
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO
 


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu