.
Frumuşeni | Judeţ: Arad | Punct: Mănăstirea Bizere | Anul: 2006
Anul:
2006
Epoca:
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade:
Epoca medievală;
Epoca medievală mijlocie
Categorie:
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit:
Mănăstire
Localizare pe hartă:
Județ:
Arad
Localitate:
Frumuşeni
Comuna:
Frumuşeni
Punct:
Mănăstirea Bizere
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Burnichioiu Ileana Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia
Köpeczny Zsuzsanna Complexul Muzeal Arad
Mărginean Florin Complexul Muzeal Arad
Pascu Hurezan George Complexul Muzeal Arad
Rusu Adrian Andrei Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca
Cod RAN:
Raport:

Obiectivele cercetării: investigarea spaţiului de la N de biserică şi colţul de SV al clădirii refectoriului.
Situl arheologic Frumuşeni - Mănăstirea Bizere, se află la 1 km NE de localitate (12 km E de Arad), în lunca Mureşului, pe malul stâng al râului, în punctul numit “Fântâna Turcului”.
Au fost trasate 16 secţiuni, şase la N de biserică, patru în colţul de SV al refectoriului, cinci pe latura sud...ică a claustrului şi una lângă drumul forestier care leagă satul de pădure, suprafaţa totală investigată fiind de 400 m2.
Componentele complexului
Porticul de V al claustrului din sudul bisericii.
În apropierea colţului de SV al navei bisericii a fost amplasată, lângă portic, dar în afara lui şi dincolo de linia de închidere de V a bisericii, o încăpere specială (l= 2,5 m). Ea are podelele aranjate cu cărămidă, la fel ca cele ale vechiului refectoriu, ceea ce ar putea pleda pentru apariţia ei simultană, respectiv chiar înaintea refectorului faţă de care a fost aici raportată.
Anexele refectoriului
Clădirea din SV, adosată refectoriului. A fost regăsită în S XLIII, cu o delimitare de zid spre S.
La interior, podeaua de cărămizi a suferit cel puţin o refacere radicală, înspre colţul de N-V al secţiunii. Reţeaua nu s-a mai ordonat, ci s-a marcat prin cărămizi fragmentare. Masa de arsură a provenit nu numai dintr-un loc de vatră, ci şi din structurile de acoperiş. Spre profilul mic, de N, s-au descoperit patru bârne carbonizate, orientate N-S, alături de o alta, încrucişată.
Clădirea de la S de claustru, adosată porticului.Zidul care o delimita spre S a fost regăsit doar fragmentar, la pornirea sa din zidul exterior al porticului de V. Delimitarea spre N nu a fost obţinută în interiorul secţiunii S LVI, ceea ce lasă să se înţeleagă că ar fi fost mai îngustă, în sensul că nu atingea colţul bisericii. Lungimea ei poat fi însă estimată la 7,34 m. Lăţimea era mai mare de 3,65 m şi mai mică de 6,70 m. Pe suprafaţa secţiunii S XLVI a fost descoperită o amenajare care ar putea fi asimilată unei intrări. Un bloc de piatră aşezat lângă fundaţii, ar fi putu servi culisării unei uşi. Cărămizi de formă pătrată, în stare fragmentară (amintind de acelea ale mozaicului mic), asigurau accesul la interior, iar un alt grup de cărămizi, pare că se ordonaseră într-un prag exterior.
A fost amenajată cu podele de cărămidă. Între ele s-au văzut însă şi cărămizi mai deosebite, de o lungime mai mare decât oriunde.
Clădirea din S, asimilată parţial refectoriului. A fost regăsit un colţ interior în S LIII, cu umăr clar de fundaţie, urmat apoi de două asize clare de blocuri fasonate. O a treia asiză se distinge cu claritate (h= 0,65 m). În grosimea sa, impresionantă (1,44 m), s-a păstrat un canal? (0,35 m), cu contururi neregulate, a cărui utilitate nu s-a putut încă determina.
Spre N, la interior, au apărut urme de podele de cărămidă.
Urmele acestei clădiri s-au păstrat în contradicţie cu majoritatea altor construcţii din ansamblul mănăstirii. Deşi alte urme materiale, în afara unei monede, nu o arată, se pare că abia după mijlocul sec. al XVI-lea s-a reunţat la ea.
Capela din nordul bisericii.
A fost identificată mai întâi în S L, apoi cercetată integral prin S LI, S LIII şi S LIV. Se afla amplasată aprox. la mijlocul distanţei dintre biserica mănăstirii, la S, şi palatul abaţial, la N. Aparent, nu există ziduri care să le lege direct. Dar, de la umărul de S al absidei altarului, porneşte către biserică, un şir de balovani masivi, cu urme de prelucrare, care par să fi fost destinaţi unei fundaţii nefăcute ori demolate. De asemenea, lotul de cahle descoperit între stâlpii din sud-vestul capelei, provin, cu certitudine din palatul abaţial, de pe o linie care pare să fie concepută de la început pentru comunicare mai facilă între aceste ultime elemente constructive.
A fost fundată în stratul de aşchii de gresie (galbenă), identificat anterior ca aparţinând atelierului de cioplire a pietrelor din biserica principală. Faptul că în construcţia ei nu au fost identificate urme de blocuri mari, fasonate (nici în fundaţii, nici în elevaţii, nici în nivelul de dărâmare din jur), indică şi ele o perioadă de construcţie post-biserica principală. Soluţiile de fundare par să fie inegale. S-a folosit pietriş de dimensiuni medii, fragmente de cărămidă. Şanţul de fundare a fost delimitat diferenţiat. Pe alocuri a avut cărămizi fragmentare puse pe cant, la interiorul laturii de N s-au folosit mai multe cărămizi. La interiorul laturii de S şanţul de fundare a fost protejat printr-un gard de nuiele, cu pari verticali, în jurul cărora s-au împletit nuiele mai subţiri. Mortarul s-a scurs printre ele, păstrându-le amprenta.
Avea un zid paralel cu absida de N a bisericii. El depăşea, cel puţin în fundaţie, colţul de SV (al ultimei faze, de la care a încetat existenţa ei), oprindu-se în dreptul locului unde a fost plasat stâlpul liber din SV. Un alt zid, perpendicular, care era închiderea sa de V (0,65 m), avea direcţia palatului abaţial. Între el şi zidul paralel cu biserica, a apărut M 110.
Absida corului (gr. = 0,82-0,85 m) se desenează bine prin scurte umere interioare şi exterioare. Se distinge foarte clar conturul pornirii arcului absidei, fără să dispunem de zona de închidere. La interior, în adâncime, conturul semicircular se poate însă vedea, astfel încât să putem aprecia, cu destulă siguranţă, modalitatea de rezolvare a estului altarului. Laturile navei au 0,90-0,95 m grosime.
Din elevaţie s-au conservat cel mult trei asize de cărămidă (colţul de NE al umărului navei şi pornirea absidei).
Dimensiunile sale sunt următoarele: laturile navei - 6,40 m; latura de V - 5,40 m, latura de E, spre absida altarului, 5,25 m. Spre arcul triumfal, la interior, avea 3,58 m. Umerele exterioare ale altarului erau de 0,33 m (S) şi 0,37 m (N).
Spre V, ultima fază de funcţionare a dispus de un aranjament cu patru stâlpi. Prima pereche era alipită închiderii de V. Cel mai precar s-a păstrat stâlpul din SE. În schimb, cel cu care făcea pereche, înspre N, nu a fost aliniat perfect colţului capelei. Cca. 0,20 m din colţ au fost lăsaţi liberi, până la apariţia zidăriei. Stâlpii liberi, dinspre V, aflaţi la o distanţă de 1,63 m, şi distanţaţi la 3,15 m unul faţă de altul, se prezintă cu fundaţie de piatră, cu contur neregulat, peste care s-a ridicat o elevaţie de cărămidă, din care s-au conservat, cel mai mult, trei asize. Felul de amplasare indică o planimetrie uşor dreptunghiulară, cu latura mai lungă aliniată închiderii de V a capelei (0,93-0,95 x 0,73-0,79 m).
După toate probabilităţile, stâlpii au apărut într-o fază ulterioară.
Rostul acestor stâlpi poate fi cel mai probabil, acela de a susţine elevaţia unui turn, cu parter penetrat de arcade, iar elevaţie potrivită pentru o clopotniţă. Desigur, nici proiectul unui gen de pronaos nu ar putea fi cu totul exclusă.
După toate probabilităţile, capela a avut două faze distincte.
Din amenajările de podele, s-a păstrat doar o mică porţiune, realizată cu cărămizi fragmentare, în dreptul stâlpului de SV. Dat fiind faptul că M 111 a fost acoperit în mod similar, dar amenajarea de deasupra lui s-a conservat mai bine, nu este exlus ca podelele navei capelei să fi fost realizate doar cu lut sau scânduri. În schimb, în zona micii abside, s-au conservat suporturile unor podele mai rezistente, bine racordate fundaţiilor, prin şapă de colţ, semicirculară. Cu toate acestea, nici o amprentă de mortar nu trădează nici formele iniţiale ale podelelor capelei, nici felul de rezolvare al mesei altarului.
Destinaţa ei pare a fi trădată de localizarea, în chiar centrul ei, a mormântului M 111. După toate semnele, M 111 a fost deja săpat după construcţia bisericii, în stratul de gresie produs de atelierul de cioplire a plietrei. În exteriorul cistei sale, spre V, a fost regăsită o monedă arpadiană. Pentru o perioadă timpurie (sec. XII-XIII) pledează forma cistei în care a fost aşezat M 111 (cărămidă cu mortar, tencuiri, cărămizi speciale, cefalice). La mormântul respectiv s-a umblat însă ulterior, oasele răvăşindu-se şi amestecându-se cu cele ale unui alt defunct. Probabil că acţiunea a avut loc doar la sfârşitul sec. al XV-lea. Ea a corespuns, probabil, şi cu distrugerea parţială a cistei iniţiale. Distrugerea este bine vizibilă către latura scurtă, de V, unde s-a practicat o refacere grosieră, cu cărămizi nelegate cu mortar şi destul de neglijent rânduite. Atunci au ajuns, probabil, cea mai mare parte a monedelor din cistă (ultima identificată, din vremea lui Matia I Corvin).
Datarea relativă a capelei este dată de prezenţa anterioară, pe suprafaţa ei, a unor morminte mai vechi. Unul este M 136, foarte aproape de curbura de S a absidei, altul este M.
Palatul abaţial.
A fost atins în cuprinsul secţiunii S LVII. Este vorba despre un zid de fundaţie, lat de 1,10 m, aflat la 4,25 m de peretele de N al capelei. Tot acolo s-a descoperit un postament de zidărie, adosat liniei de fundaţie, dar conservat până la o cotă de adâncime mai mică.
Cimitirul.
Au fost cercetate încă 47 de morminte, numărul acestora ajungând acum la 154. Toate acestea sau concentrat în spaţiul sudic cercetat al complexului, la V şi SV de biserică, precum şi în jurul şi interiorul capelei.
Materialul arheologic descoperit cuprinde, în primul rând, fragmente arhitectonice (capiteluri, imposte, colonete, componente de paviment) la care se adaugă ceramică uzuală, sticlărie, podoabe, piese de metal şi monete.

English Abstract:

The archaeological site of Frumuşeni - Bizere Monastery is localized at 1 km north-east of the village (12 km east from Arad), in the meadow of Mureş, on the left bank of the river, at the point known as “The Turk’s Fountain” (Fântâna Turcului).
During the 2006 campaign 16 trenches were excavated, six north of the church, four in the south-west corner of the refectory, five on the south side of the cloister and one next to the forest road. The total investigated aria was of 400 m2.
The most important discovery in this campaign consists of a chapel north of the church, with a cist grave in it. 47 graves, summing at this point 154 graves were also excavated.
The material consists, first of all, of architectonic fragments (capitals, imposts, columns, pavement components), completed by household pottery, glass, adornments, metal objects and coins.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO