Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Şoimeni | Comuna: Păuleni Ciuc | Judeţ: Harghita | Punct: Dâmbul Cetăţii | Anul: 2006

Anul   2006
Epoca
Preistorie;
Neolitic, eneolitic, tranziţie la bronz;
Epoca bronzului;
Latene
Perioade
Preistorie;
La Tène târziu;
Eneolitic;
Eneolitic timpuriu;
Eneolitic mijlociu;
Eneolitic târziu;
Epoca bronzului;
Epoca bronzului mijlociu;
La Tène
Categorie
Domestic;
Religios, ritual şi funerar;
Neatribuit
Tipuri de sit
Locuire;
Aşezare deschisă;
Aşezare fortificată;
Descoperire funerară;
Mormânt izolat;
Descoperire izolată;
Obiect izolat
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Harghita
Localitate   Şoimeni
Comuna   Păuleni Ciuc
Punct
Dâmbul Cetăţii
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Buzea Dan Lucian Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe
Kavruk Valerii Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe
Lazarovici Gheorghe Universitatea "Eftimie Murgu", Reşiţa
Cod RAN    83384.01
Raport Staţiunea se află la cca. 8 km NE de municipiul Miercurea-Ciuc şi la cca. 1 km NE de satul Şoimeni (Csikcsomortán), comuna Păuleni Ciuc, judeţul Harghita, în locul numit de localnici Várdomb (Dâmbul Cetăţii). Este amplasat într-un loc ferit, cu altitudinea absolută de 882 m, la poalele de V ale Munţilor Ciucului. Acest loc oferă o bună vizibilitate asupra Depresiunii Ciucului şi totodată un bun control al punctelor de comunicaţie cu zonele extramontane. Se află în dreptul pasului Vlăhiţa ce traversează munţii Harghitei - graniţa naturală dintre Depresiunea Ciucului şi centrul Transilvaniei, între cursul superior al Oltului şi Izvorul Trotuşului, asigurând legătura între Depresiunea Ciucului de Moldova, pe drum de creastă.
Iniţial, pe locul respectiv a existat un promontoriu natural, de formă ovală, cu suprafaţa de cca. 60 (N-S) x 90 (E-V) m şi înalt de cca. 3 m. Dinspre S promontoriul era mărginit de o pantă accentuată şi înaltă a văii pârâului Remetea - afluent al Oltului. La N, în imediata apropiere a promontoriului, curge alt pârâu afluent al Remetei. Acest loc oferea bune condiţii de securitate: accesul în aşezare a fost uşor de controlat, din spre S ea fiind limitată de o pantă accentuată a văii Remetei, din N - de pârâul Nyirpataka şi malul înalt al promontoriului, iar din spre V singura cale de acces spre promontoriu trecea printr-o şa îngustă de cca. 15 m. Aşezarea avea o poziţie importantă în ceea ce priveşte legăturile cu diverse teritorii: pe cursul ambelor pâraie din vecinătatea sa, se putea ajunge uşor la principala arteră hidrografică din zonă - râul Olt.
Aşezarea a fost descoperită în perioada interbelică de Al. Ferenczi care a inclus-o în repertoriul cetăţilor dacice din Transivania. În anii 1956, 1960 şi 1967 aici a efectuat cercetări arheologice Székely Zoltán. Cu ocazia acelor cercetări s-a constatat că aşezarea a fost locuită în eneolitic (cultura Cucuteni-Ariuşd), în perioada de tranziţie de la eneolitic la epoca bronzului (cultura Coţofeni) şi în epoca bronzului mijlociu (culturile Ciomortan şi Wietenberg). În ceea ce priveşte fortificaţiile, s-a ajuns la concluzia că valul a fost ridicat în epoca bronzului. Cu ocazia cercetărilor efectuate de Székely Zoltán a fost descoperită o nouă cultură denumită în literatura de specialitate “cultura Ciomortan”, încadrată perioadei mijlocii a epocii bronzului.
Cu scopul aprofundării cercetărilor, care să contribuie la rezolvarea problemelor menţionate, în anul 1999 săpăturile în această aşezare au fost reluate de un colectiv format din reprezentanţii mai multor instituţii: Muzeul Carpaţilor Răsăriteni (Valeriu Cavruc - coordonator, Dan Buzea, Galina Kavruk), Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (Gheorghe Lazarovici şi Mihai Rotea) Institutul Român de Tracologie (Székely Zsolt) şi Muzeul de Istorie Neamţ (Gheorghe Dumitroaia)1.
Cercetările s-au desfăşurat în secţiunea S.I, în c. A-D / 8-14, pe o suprafaţă de 96 m2. Acestea au vizat urmele eneolitice de locuire descoperite în campaniile anterioare. În campania din anul 2005 au fost delimitate o parte din gropile de stâlpi ce făceau parte din infrastructura locuinţelor Loc.5 şi Loc.5A2.
În campania din anul 2006 au fost cercetate 3 complexe de locuit (Loc.21, Loc. 24 şi Cpl. 23), 4 vetre (Cpl. 25, Cpl.26, Cpl. 27 şi Cpl. 28 ?), 2 gropi “menajere” (Gr.8 şi Gr.9), 35 de gropi de stâlp (de diferite tipuri şi forme, aparţinând mai multor complexe sau amenajări interioare) şi a fost realizat un experiment privind construirea unei vetre de foc după modelul celor descoperite în cadrul locuinţelor cucuteniene.
L21. Descoperită în c. A-B/11-14, formă rectangulară colţurile fiind uşor rotunjite şi dimensiunile de 3,8-4 x 2,5-3 m. Podeauaa fost cercetată doar în partea superioară. Aceasta a fost formată din pietriş local tasat3.
În zona podelei s-a efectuat o răzuială la -3,2 m şi s-a delimitat conturul locuinţei, evidenţiat prin pământul pietros (tasat) de culoare roşiatică cu pete de culoare brună şi neagră. Iniţial pentru amenajarea podelei s-a efectuat o nivelare în stânca naturală a terenului.
După ce terenul a fost nivelat s-a depus un strat de pământ cu pietricele în compoziţie (gr. de cca. 0,10-0,15 m) în scopul izolării termice a casei. După ce locuinţa a fost incendiată, podeaua a ars şi a devenit roşie cu nuanţe de brun şi negru.
Cpl. 23 (bordei?). A fost descoperit în c. A-B/9-10 şi cercetat parţial în campania din anul 2005. Groapa complexului are forma rectangulară cu colţurile rotunjite, cu dimensiunile de cca. 2,2 x 2,8 m fiind orientată pe direcţia NE-SV. În partea sa nordică, groapa complexului prezintă un canal (şanţ) lung de cca. 0,8 m şi lat de 0,4 m.
Groapa bordeiului a fost săpată până la -0,8 m în stânca naturală a dâmbului şi are pereţii oblici spre fundul aprox. plat.
Nu au fost descoperite resturi de la dărâmăturile pereţilor, podelei şi nici de la acoperiş. Bordeiul a fost probabil distrus în momentul amenajării peretelui comun al Loc.5 şi Loc. 5.A. Parţial groapa bordeiului a fost umplută cu pământ pietros de culoare galbenă în amestec cu pământ de diferite nuanţe.
Materialul arheologic este reprezentat în special de fragmente ceramice ce pot fi atribuite primei etape de locuire a aşezării de către purtătorii culturii Cucuteni-Ariuşd.
L24. Descoperită în c. B-D/12-13 la ad. de -3 -3,3 m, formă rectangulară cu dimensiunile de cca. 4,5 x 4 m. S-a păstrat foarte bine o parte din lutuiala fină a podelei, aceasta are 4,5 x 1,5 m. Locuinţa a fost descoperită în partea de N a sitului, unde terenul este în pantă. Locuinţa a fost orientată pe direcţia NE-SV. Aceasta face parte din complexele de locuit din prima etapă de locuire a aşezării de către purtătorii culturii Cucuteni-Ariuşd (Nivelul eneolitic Păuleni I).
Podeaua a fost amenajată direct pe sol (un humus vechi) din lut în amestec cu pietricele şi resturi vegetale. Are gr. cuprinsă între 0,05 - 0,10 m, iar în urma arderii se prezintă ca o masă compactă de lut (are aspectul unei vetre de foc). La construirea podelei acestei locuinţe nu s-au folosit bârne din lemn (utilizate în cazul Loc.5 şi Loc.5A) dar nici pietriş tasat, ca în cazul Loc.21.
Se presupune că locuinţa avea podeaua astfel amenajată deoarece în această parte se dormea (?) şi o astfel de amenajare era necesară pentru a ţine de cald. Partea păstrată a podelei prezintă o uşoară înclinaţie spre N. Înspre V se găsea o vatră care a corespuns primei etape de locuire. Vatra şi o parte a podelei din zona vetrei a avut o lipitură de lut ce se afla în partea vestică la cca. 0,60 m, de marginea bordeiului sus pomenit.
Au fost surprinse trei etape de construire a locuinţei: în prima etapă s-a amenajat lutuiala fină a podelei în partea sud-vestică vatra (în prima fază sunt două refaceri); în a doua etapă s-a efectuat o nivelare şi o lutuială nu la fel de bună pentru reamenajarea locuinţei; în a treia etapă s-a amenajat vatră sau cuptor cu pietre, tot în partea de SV. Acestea au fost afectate de lucrările la Loc. 5 (în această parte a fost descoperită o cantitate mare de cenuşă).
Din păcate nu au fost descoperite resturi de la dărâmăturile pereţilor şi nici de la acoperiş, acestea fiind probabil din lemn şi dezafectate în momentul amenajării podelei Loc. 5.
La nivelul podelei au fost delimitate mai multe gropi de stâlpi ce făceau parte din structura acoperişului şi a pereţilor. Pe latura estică a fost descoperită o groapă (gr.1), pe latura nordică, 3 gropi (gr.2, gr.3, gr.5), în centrul locuinţei a fost depistată o groapă de dimensiuni mici (gr.4), iar pe latura vestică, au mai fost depistate alte 2 gropi (gr.6, gr.7). Gropile de stâlp au gura circulară cu d cuprins între 0,2 şi 0,4 m, pereţii oblici spre fundul aprox. drept. Umplutura gropilor de stâlp era formată din pământ de culoare brun-negricioasă în amestec cu concreţiuni mici de lemn şi lut ars, fiind uşor tasată.
Inventarul locuinţei este modest, pe podea s-au descoperit materiale arheologice reprezentate în special de fragmente de vase ceramice şi resturi de oase animaliere.
Cpl. 25 (cuptor sau vatră ?). A fost descoperit în c. B-C/12 -13 în partea vestică a Loc. 14, parţial deasupra podelei acestei locuinţe. Complexul a fost surprins la ad. de -3,1 m şi a fost format dintr-o aglomerare de bolovani de piatră, ce aveau dimensiuni cuprinse între 0,05 x 0,35 m. Complexul avea forma rectangulară cu dimensiunile de 1,4 x 1 m.
Printre pietrele neprelucrate ce făceau parte din structura cuptorului a fost descoperită o râşniţă păstrată fragmentar.
După demontarea aglomerării de bolovani din piatră, nu au fost descoperite elemente care să ne ajute în determinarea exactă a acestui complex (cuptor sau vatră ?). Datorită lipsei unor elemente, nu ştim dacă vatra (cuptorul) a aparţinut Loc. 24, sau a funcţionat într-o altă etapă.
Cpl. 26 (vatră). A fost descoperit în c. B-C/10-11, la ad. de -2,9 -3 m şi a fost format dintr-o aglomerare de pietre ce par a fi desprinse din roca naturală. Printre pietrele ce făceau parte din pavajul vetrei, au fost descoperite şi părţi din lutuiala vetrei ce forma partea superioară pe care se găteau produsele. Complexul avea forma probabil circulară cu d de cca. 1,2 m.
Printre pietrele neprelucrate ce făceau parte din pavajul vetrei au fost descoperite fragmente ale unor râşniţe.
Vatra a fost distrusă în momentul amenajării podelei Loc. 5.
Cpl. 27 (vatră). A fost descoperit în c. B-C/13, la ad. de -3,1 m şi a fost format dintr-o aglomerare de pietre plate, ce par a fi desprinse din roca naturală. Complexul avea forma probabil rectangulară, cu dimensiunea păstrată de 1 x 0,7 m. Grosimea păstrată a pavajului a fost de cca. 0,1 m. În cazul acestei vetre nu s-a păstrat lipitura fină ce a fost amenajată peste pietre.
Datorită lipsei multor elemente, nu putem spune dacă complexul a aparţinut Loc. 24 sau a funcţionat după ce locuinţa a fost distrusă.
Cpl. 28 (podea de locuinţă sau vatră ?) a fost descoperit în c. D/13 -14 şi a fost cercetat parţial deoarece o parte din acest complex se extinde în afara suprafeţei cercetate. Complexul a fost surprins la ad. de -3,4 m şi cercetat pe suprafaţa de 0,7 x 0,6 m.
Deoarece complexul a fost cercetat parţial nu ştim dacă este vorba despre podeaua unei locuinţe sau despre lipitura unei vetre de foc cu suprafaţa bine netezită (?). Lipitura a fost amenajată pe sol, din lut în amestec cu pietricele şi resturi vegetale. În urma arderii se prezintă ca o masă compactă de lut de culoare roşiatică.
În partea sudică complexul a fost secţionat de G 9. O parte din lipitura complexului a fost descoperită în groapă cu cca. la 0,8-0,9 m ad. faţă de gura gropii.
G 8. A fost descoperită în c. B/13 la ad. de -3,4 -3,5 m, la V de podeaua Loc. 24. Gura gropii are forma circulară cu d de 1,3 m iar pereţii sunt verticali spre fundul plat. Groapa a fost excavată aprox. 0,4 m în stânca naturală a dâmbului.
Umplutura gropii este formată din pământ pietros în amestec cu concreţiuni de lemn, lut ars şi cenuşă. Pe fundul gropii au fost descoperite materiale arheologice formate din fragmente ceramice, piese din piatră şi fragmente de oase animaliere.
Datorită faptului că groapa a fost delimitată la nivelul podelei Loc. 24, aceasta este atribuită primului nivel de locuire al aşezării de către purtătorii culturii Cucuteni-Ariuşd.
G 9. A fost descoperită în c. D/13 la ad. de -3,2 m, la E de podeaua Loc. 24. Groapa a fost secţionată pe direcţia N-S şi a fost golită în partea sa vestică (partea estică a gropii intră în suprafaţa necercetată de noi, sub profilul estic al secţiunii). Gura gropii în partea sa vestică are forma semicirculară cu diam. de 1,4 m. În secţiune profilul gropii are forma unei “clepsidre” cu fundul uşor sferic şi a fost săpată aprox. 1,2 m în stânca naturală a dâmbului.
Umplutura gropii este formată din pământ pietros de culoare brun-gălbuie în amestec cu pământ brun cu resturi de lemn carbonizat, lut ars şi puţine urme de cenuşă. Groapa a fost secţionată în partea superioară de o groapă de stâlp ce făcea parte din infrastructura valului de fortificaţie ridicat la începutul epocii bronzului mijlociu.
Pe fundul gropii au fost descoperite materiale arheologice formate din fragmente ceramice, piese din piatră şi fragmente de oase animaliere.
La nivelul solului steril pe întreaga suprafaţă cercetată au fost delimitate mai multe gropi de stâlp, unele făceau parte din structura acoperişului sau pereţilor locuinţelor cercetate, iar altele de la anumite amenajări interioare. Gropile de stâlp au gura circulară cu d cuprins între 0,2 şi 0,4 m, pereţii oblici spre fundul aprox. drept sau sferic. Acestea au fost săpate până la 0,4 m în stânca naturală. Umplutura gropilor de stâlp era formată din pământ de culoare brun-negricioasă în amestec cu pietriş, resturi de lemn şi lut ars, uneori fiind uşor tasată.
Au fost descoperite mai multe gropi de stâlp ce fac parte de la infrastructura Loc. 5. Iniţial a fost săpată o groapă (de formă circulară cu diametrul la gură de 0,6 m), care avea pereţii aprox. drepţi şi fundul sferic (groapa a fost săpată până la cca. 1 m ad. în stânca naturală a dâmbului). După ce groapa era săpată, se introducea un stâlp din lemn (de formă triunghiulară sau semicirculară - practic erau copaci despicaţi în două sau trei părţi) care era fixat în poziţie verticală. Pământul pietros scos în urma excavării gropii, era apoi tasat în jurul stâlpului şi acesta era bine fixat.
Pe latura sudică a Loc. 5 au fost depistate şi cercetate 3 astfel de gropi, pe latura nord-estică alte 5, iar una este dispusă pe colţ în partea sud-estică. Pământul pietros cu care se fixa stâlpul din lemn, avea culoarea galben-verzuie.
Concomitent cu cercetarea arheologică a fost realizat un experiment privind construirea unei instalaţii de foc (vatră), după modelul celor descoperite în cadrul aşezării culturii Cucuteni-Ariuşd.
Odată nivelat terenul, pietrele ce urmau să facă parte din pavajul vetrei au fost bine aranjate (acestea nu depăşeau gr. de 0,1-0,2 m) în formă circulară cu d de cca. 1 m. În paralel, a fost adus lut din apropierea aşezării, care a fost amestecat cu nisip, pietricele, cenuşă şi resturi vegetale. Lutul a fost depozitat câteva zile în apă. Lutul frământat a fost aşezat peste pavajul de pietre, iar în partea superioară s-a efectuat o netezire cu ajutorul unor unelte din lemn (spatule) şi cu mâna umedă.
După ce lipitura s-a uscat la soare, s-au făcut mai multe focuri pe vatră pentru a o consolida. Jarul a fost mutat cu ajutorul lemnelor, pe toată suprafaţa vetrei până când aceasta a devenit funcţională. În urma acestui experiment s-a observat faptul că vetrele astfel construite păstrează mult mai bine căldura în jurul lor.
Jarul se păstrează bine până a doua zi când se poate face focul, doar aruncând câteva lemne uscate peste cărbunii din cenuşa rămasă în vatră.
La terminarea campaniei arheologice, în luna septembrie a anului 2006, cenuşa din jurul vetrei a fost împrăştiată iar vatra a fost acoperită cu gazon (pământ cu iarba din starul vegetal) pentru a urmării comportamentul ei în timp.
Materialul ceramic descoperit din o sumară privire a datelor statistice denotă prezenţa în număr mare a ceramicii negre lustruite, a ceramicii roşii sau maronii, uneori cu faţete şi alveole. Pe ceramica neagră şi roşie există motive decorative din benzi din 2-3 linii subţiri albe, caracteristice grupului Ariuşd care apar în mai toate staţiunile din Transilvania de fază Ariuşd-Cucuteni A1-A2 apărând în numeroase staţiuni din Transilvania: Ariuşd VII-VI, Olteni, Tg. Mureş; Bod, Păuleni - L5 încăperea A4.
Rezumat
English Abstract The prehistorically settlement from Păuleni Ciuc is known under the name of Ciomortan or Şoimeni. The settlement is situated at about 8 km northeast of Miercurea-Ciuc city and about 1 km north-east from Şoimeni village, in the place called by the villagers Várdomb (Dâmbul Cetăţii).
The settlement has an oval shape, with a surface of about 60 (north - south) x 90 (east - west). The site’s emplacement in this point was well chosen by the prehistorically communities. The settlement is well hidden between the hills from the west slope of Ciucului Mountain and it offers a good visibility over the Ciuc Valley.
The settlement was discovered in the interwar period by Al. Ferenczi who included it in the repertory of Dacian fortresses from Transylvania. Between 1956, 1960 and 1967 archaeological researches were made here by Székely Zoltán.
The settlement was inhabited in the Early Copper Age (Cucuteni-Ariuşd and Bodrogkeresztur Cultures), in the Late Copper Age (Coţofeni Culture) and in the Middle Bronze Age (Costişa - Ciomortan and Wietenberg Cultures).
Between 1999 and 2006 the director of The Museum of Eastern Carpathians from Saint George, Valeriu Cavruc, coordinated the archaeological researches.
In the 2006 campaign the traces of three domestic complexes were explored:
House No. 21, has a rectangular shape, the dimensions of 3.8 - 4 x 2.5 - 3 m with every corner lightly rounded. After the house was burned, the floor became red with shades of brown and black a.
Complex No. 23 (hut?). The complex’s pit had the dimensions of about 2.2 x 2.8 m and it was oriented on the direction NE-SV. In its northern side, the complex’s pit has a channel (ditch) with a length of about 0.8 m and a breadth of 0.4 m (it probably represents the place used as entrance in the house “hut”).
House No. 24. The house was disposed on the direction NE-SV. It had a rectangular shape about 4,5 x 4 m. A part of the floor’s smooth daub was very well preserved, measuring 4.5 x 1.5 m. The house was discovered in the northern side of the settlement, were the ground is sloping.
Pit No. 8. The pit has a circular shape with the diameter of 1.3 m; the walls are vertical towards the flat base. The pit was dug approximately 0.4 m on the hill’s natural rock. The padding was formed from earth mixed with stones, ceramic fragments, carbonized wood and ashes.
Pit No. 9 was partially excavated. The pit in its western side has a semicircular shape with the diameter 1.4 m. In section, the pit’s profile has the shape of a “clepsydra” with a lightly spherical base; it was dug 1.2 m into the hill’s natural rock. The pit’s fill is compound of stony earth with a brown-yellowish colour, mixed with brown earth combined with remains of carbonized wood, burnt wood and a few traces of ashes.
Post holes.
35 post holes, of different types and shapes were found. Some of them belong to the house’s infrastructure and others belong probably to some interior arrangements.
Fire hearths
3 fire installations were found; Hearth No. 25, Hearth No. 26 and Hearth No. 27. All hearths had a stone pavement over which was applied a clay stratum. Another hearth or house floor was partially explored; it remains to be completed in the next campaign
Simultaneously with the archaeological research an experiment was realised concerning the construction of a hearth of the type of those discovered inside the Cucutenian houses.
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu