Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Beclean | Judeţ: Bistriţa-Năsăud | Punct: Băile Figa | Anul: 2007

Anul   2007
Epoca
Epoca bronzului;
Latene;
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade
Epoca bronzului;
Epoca bronzului timpuriu;
Epoca bronzului târziu;
La Tène
Categorie
Domestic;
Industrial
Tipuri de sit
Exploatare/carieră
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Bistriţa-Năsăud
Localitate   Beclean
Comuna   Beclean
Punct
Băile Figa
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Buzea Dan Lucian Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe
Kavruk Valerii Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe
Marinescu George Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud
Cod RAN    32492.02
Raport Situl arheologic Băile-Figa se află pe teritoriul administrativ al oraşului Beclean, jud. Bistriţa-Năsăud şi ocupă partea inferioară a unei depresiuni situată la 3 km S de marginea estică a oraşului şi la 600 m NV de marginea nordică a satului Figa (acesta, din punct de vedere administrativ, aparţine de oraşul Beclean), la cca. 100 m V de drumul ce leagă localităţile menţionate.
Depresiunea în care se află situl este de formă aproximativ emisferică (cca. 750 m x 600 m). Ea s-a format deasupra unui zăcământ de sare gemă ce se află la adâncimea de 1,5 – 3 m de la suprafaţa actuală a terenului. După aprecierea geologilor, acest zăcământ este gros de cca. 1,6 km şi are diametru de cca. 1 km. La suprafaţă, se observă numeroase manifestări saline: nămoluri sărate, izvoare, bălţi şi cursuri de apă sărată, precum şi vegetaţia halofilă.
În jumătatea vestică, în partea sa inferioară, depresiunea este străbătută de cursul superior al unui pârâu cu apă deosebit de sărată, Pârâul Sărat, ce are patru afluenţi de apă sărată.
În anul 1977, geologul Ioan Chintăuan a observat în albia Pârâului Sărat numeroase urme de amenajări şi construcţii de lemn, printre care şi capătul rupt al unei „troace” înfundată în nămolul de sub pârâu. În anul 1988, într-un articol semnat de I. Chintăuanu şi I. Rusu, „troaca” de la Băile Figa era comparată cu cea de la Valea Florilor şi fiind considerată ca aparţinând Latene-ului dacic1. În primăvara anului 2005, Ioan Chintăuan a scos „troaca” din nămolul sărat aflat la baza pârâului şi a transportat-o la CMJ Bistriţa. În acelaşi an, descoperitorul a publicat „troaca”, avansând interpretarea, conform căreia ea a fost utilizată pentru obţinerea sării solide prin evaporarea apei sărate2.
În vara 2005, situl a fost examinat de Valerii Kavruk şi Anthony F. Harding, prilej cu care s-au constatat următoarele:
Pe toată suprafaţa depresiunii se observă numeroase cavităţi însoţite de movile, mai mult sau mai puţin aplatizate, de diverse forme şi dimensiuni. După toate aparenţele, majoritatea acestor denivelări reprezintă urme ale unor excavaţii în scopul obţinerii sării geme. Conform informaţiilor adunate în timpul unor anchete etnografice în satul Figa, cele mai recente dintre astfel de excavaţii s-au făcut în a doua jumătate a sec. XX. După cum mărturisesc localnicii, în timpul acelor exploatări, au apărut „multe lemne de culoare neagră”, posibile urme ale unor exploatări mai vechi. Unele gropi au fost săpate pentru captarea apei sărate folosită în scopuri curative sau cele gospodăreşti, în special pentru conservarea produselor alimentare. Lângă una dintre astfel de gropi, în movila formată din pământul excavat cu prilejul săpării acesteia, se aflau, în poziţie secundară, urmele unor exploatări mai vechi: câţiva stâlpi şi pari, resturile unui gard din nuiele împletite, vârful unui jgheab de lemn şi un trunchi masiv de lemn scobit. În partea nordică a depresiunii, în stânga pârâului, în anii ’70, a fost construit un bazin. După cum mărturisesc locuitorii satului Figa care au participat la acele lucrări, la adâncimea de cca. 1,5 m, în locul unde s-a săpat bazinul, a apărut zăcământul de sare gemă.
În albia Pârâului Sărat, de la izvorul acestuia până la limita de N a sitului, pe lungime de cca. 600 m, se observă urme ale unor construcţii de lemn, in situ.
Analizele 14C efectuate în laboratorul din Gröningen. asupra a două fragmente de lemn prelevate de la „troacă” descoperită de Ioan Chintăuan, au stabilit că această datează în jurul anului 1000 a.Chr.
În vara 2006, A. F. Harding şi V.Kavruk au reluat examinarea sitului. Dincolo de urmele unor construcţii, amenajări şi instalaţii de lemn, în albia Pârâului Sărat ei au descoperit câteva ciocane de piatră de minerit, un fragmentde topor de piatră, trei „troace” similare cu cea descoperită anterior de I. Chintăuanşi câteva cepuri perforate (elemente componente ale „troacelor”). Analizele 14C efectuate la laboratorul din Gröningen în 2006 asupra a şapte fragmente de lemn recoltate în albia Pârâului Sărat au stabilit că 5 dintre probe datează din aceeaşi perioada din care datează „troacă” descoperită de Ioan Chintăuan (adică cca. anul 1000 a.Chr.), o probă a fost datată cu sec. III a.Chr. şi o probă, cu sec. V p.Chr.
În primăvara anului 2007, Valerii Kavruk a continuat examinarea sitului, conform autorizaţiei de evaluare arheologică a terenului şi a stabilit că în cadrul sitului se disting 5 sectoare:
Primul sector cuprinde partea superioară (sudică) a Pârâului Sărat, de la izvorul acestuia cca. 300 m în jos. În cadrul acestui sector se remarcă cea mai densă grupare de urme ale unor construcţii, instalaţii şi amenajări de lemn.
Urmează apoi cel de-al doilea sector care cuprinde albia şi valea Pârâului Sărat, pe lungime de cca. 180 m, în cadrul căruia nu se observă vestigii arheologice.
Al treilea sector al sitului cuprinde extremitatea nordică a sitului şi se extinde pe lungime de cca. 100 m. În malul drept al pârâului, se observa un „gard” format din scânduri de stejar, iar în albia, numeroşi stâlpi şi pari înfipţi în sol. În partea de N a acestui sector, pe ambele maluri ale pârâului, la suprafaţă, au fost identificate fragmente ceramice din epoca bronzului şi din perioada modernă. În cea mai mare parte, ceramică din epoca bronzului a fost lucrată din pastă grosieră în amestec cu nisip, adesea având suprafaţă striată şi uneori fiind decorată cu brâuri în relief. Câteva fragmente ceramice sunt de categoria fină şi provin de la căni cu toartă supraînălţată. Această ceramică poate fi încadrată în finalul epocii bronzului timpuriu (de tip Silea – Orleşti – Iernut – Zoltan).
Al patrulea sector al sitului cuprinde albia şi valea celui mai mare afluent al pârâului, lung de 118 m. Aici au fost observaţi câţiva pari izolaţi şi urme ale unei construcţii de lemn care, conform analizei 14C (Gröningen), datează din sec. V p.Chr. Totodată, în jurul izvorului acestui izvor se observă, în poziţie secundară, câţiva stâlpi, pari, urme ale unui gard din nuiele împletite, un jgheab şi un trunchi de copac scobit.
Al cincilea sector al sitului cuprinde cea mai mare parte a depresiunii, exceptând albia şi valea Pârâului Sărat. Acest sector se caracterizează prin numeroase şi dense gropi şi movile rezultate din excavaţii (din perioada modernă?) în scopul extragerii sării geme şi nămolului sărat, precum şi a captării apei sărate.
În primăvara şi vara anului 2007 în situl de la Băile Figa au fost efectuate primele săpături arheologice. În paralel cu săpăturile arheologice, au fost efectuate măsurătorile topografice (Dan Ştefan, Magdalena Duţescu, Cătălin Constantinescu, Univ. Bucureşti). Au mai fost recoltate cca. 100 de probe de lemn în vederea unui studiu dendro-cronologic şi a efectuării unor analize 14C (A.F. Harding de la Universitatea din Exeter, Marea Britanie şi Tomasz Wazny de la Universitatea Cornell din SUA şi Universitatea din Poznan, Polonia).
Săpăturile arheologice s-au desfăşurat în trei secţiuni:
- S1 – în partea sudică a sitului, lângă izvorul Pârâului Sărat şi a primul afluent al acestuia.
- S2 – în partea central-sudică a sitului, respectiv între cursul principal al pârâului şi al celui de-al doilea afluent al său.
- S3– în partea nordică a sitului, în albia pârâului şi pe ambele maluri ale acestuia.
S1 (8 x 10 m/2 x 4 m). În albia afluentului pârâului se observau numeroase bârne, pari şi o „troacă”. Pe ambele maluri ale afluentului se observau două movile de pământ de origine antropică.
Săpăturile au scos în evidenţă faptul că groapa din care izvorăşte afluentul pârâului a fost săpată probabil prin sec. XIX. Lutul galben excavat în timpul săpării acestei gropi a fost depus în imediata sa apropiere, captând astfel apa izvorului. Ulterior, apa şi-a făcut drumul prin această depunere, formându-şi un făgaş adânc. În depunerea de lut galben au fost descoperite numeroase fragmente ceramice din sec. XIX şi numeroase oase de animale. Totodată, în acelaşi strat, în partea vestică a secţiunii, în poziţie secundară, au fost descoperite două ciocane de minerit, din piatra, precum şi un fragment de topor de piatră, perforat, datând probabil din epoca bronzului.
Sub depunerea de lut, pe tot cuprinsul secţiunii, apare un strat gros de mâl de culoare cenuşie. În acest strat au fost descoperite numeroase piese de lemn, printre care şi urmele unei construcţii de lemn in situ (?). În interiorul construcţiei, au fost descoperite două „troace” de lemn fragmentate. Acestea din urmă erau scobite în trunchiuri de copaci. Unul dintre capetele a „troacei” păstrate pe toată lungime era închis, iar altul, deschis. Fundurile ambelor „troace”, pe linia mediană erau perforate cu orificii circulare cu diametrul de cca. 2 cm. În aceste orificii erau introduse tuburi făcute din ramuri de soc cu orificii central-longitudinale formate prin eliminarea măduvei. Uneori, în orificiile acestor tuburi s-au găsit urme de sfoară de cânepă sau/şi ace subţiri de lemn înfăşurate cu cânepă. Este semnificativ faptul că la capătul închis, „troacele” aveau pe exterior canale adânci gravate în jurul trunchiului. Acestea, în mod evident, erau destinate fixării legăturilor cu ajutorul cărora „troacele” erau suspendate. De altfel, în jurul ambelor „troace” au fost descoperite fragmente de legătură de iederă. În apropierea uneia dintre „troace” au fost descoperiţi doi pari ascuţiţi prinşi între ei tot cu o legătură de iederă. În acelaşi context a fost găsit şi un fragment de bârnă despicată în două şi având un capăt tăiat cu fierăstrău, precum şi o „scară” alcătuită din două grinzi cu secţiunea patrulateră şi scânduri introduse în orificiile dreptunghiulare ale acestora.
Având în vedere faptul că primul afluent al Pârâului Sărat s-a format ulterior complexului din care provin „troacele” şi „scara”, este puţin probabil ca acestea să fi fost legate de exploatarea apei sărate. Mai mult, prezenţa în acest context a ciocanelor de minerit, precum şi faptul că „troacele” şi „scările” similare celor descoperite la Băile Figa au fost găsite în minele de sare de la Valea Florilor şi Valea Regilor, avem de a face mai curând cu urme de exploatare minieră a sării.
S2 (1 x 20 m) a secţionat o movilă de pământ situată în partea central sud-estică a sitului. Movila era formată din lut în amestec cu pietriş. La adâncime de 2,2 m de la vârful movilei a fost evidenţiată o dungă orizontală subţire de culoare neagră care marca nivelul antic de călcare. Astfel, a fost confirmată originea antropică a uneia dintre numeroasele movile ce se observă în cuprinsul depresiunii. Din păcate, nu au fost găsite elemente care să contribuie la încadrarea cronologică a acestei movile.
S3 (12 x 12 m/2 x 10 m/2 x 10 m) a fost deschisă în cel de-al treilea sector al sitului. Aici, la suprafaţă, în albia pârâului şi în imediata sa apropiere, se observau vârfurile unui gard de scândură masivă de strejar şi cca. 50 de pari şi stâlpi înfipţi în pământ. Secţiunea a cuprins, atât albia pârâului cât şi ambele maluri ale acestuia, limita estică a secţiunii situându-se la 16 m, iar cea vestică – la 6 m de pârâu.
În părţile secţiunii din afara albiei pârâului, stratul superior era format din argilă în amestec cu pietriş (gros până la 1 m). Mai jos se afla nămol. Săpăturile au fost efectuate până la stratul cu nămol inclusiv. La un moment dat însă, din câteva locuri a început să ţâşnească apă, condiţii în care, în lipsa unor soluţii tehnice de evacuarea acesteia, săpăturile au fost oprite.
În partea inferioară a stratului compus din lut galben în amestec cu pietriş, începând de la adâncimea de 0,4 m de la suprafaţa actuală a terenului, au apărut vârfurile unor pari şi ţăruşi înfipţi în pământ. La acel nivel dispunerea parilor şi ţăruşilor părea haotică. Pe măsura adânciri săpăturilor, după ce acestea au atins stratul de nămol, s-a putut constata că cea mai mare parte a parilor şi ţăruşilor erau legate între ele de nuiele împletite formând câteva garduri. Construcţiile de lemn erau compuse în principal din garduri făcute din nuiele de alun împletite, sprijinite pe pari şi ţăruşi înfipţi adânc în sol. În două cazuri, pe porţiuni mai scurte, de cca. 2,5 m, gardurile erau făcute din scânduri de stejar înfipte vertical în pământ.
Uneori, gardurile de împletituri de nuiele formau „paliere” acoperite cu traverse masive şi nuiele. Unul dintre astfel de paliere – cercetat mai complet – avea la capătul său sud-vestic, mai apropiat de albia pârâului, o porţiune lungă de cca. 2,5 m formată din scânduri de stejar cu capetele inferioare ascuţite înfipte adânc (peste 1,5 m) în pământ, cu precizarea că 4 scânduri de la capătul nord-estic al acestei porţiuni ai gardului erau înfipte la adâncime mult mai mică – de doar 0,20-0,40 m. După aceea, spre NE, urma partea construcţiei alcătuită din pari şi nuiele împletite. În plan, această construcţie avea forma unui 8. Ea era acoperită cu traverse prinse – prin orificii pătrate – de pari înfipţi în sol, ce susţineau pereţii din nuiele împletite. Între grinzi, se aflau vreascuri de nuiele subţiri care probabil completau acoperişul construcţiei.
În interiorul şi alături de aceste construcţii au fost descoperite o serie de artefacte de lemn: un mâner de celt, o paletă, o covată, un disc perforat, două cârlige având orificii de formă rectangulară, precum şi câteva tuburi de soc de la „troace”. Mai menţionăm şi două alune descoperite printre nuielele din care a fost construit complexul în forma de 8. În acelaşi sector au fost descoperite numeroase fragmente de vase ceramice caracteristice finalului epocii bronzului timpuriu (de tip Silea – Orleşti – Iernut – Zoltan). De menţionat că la cca. 6 m N de S3, în malul drept al pârâului au fost descoperite aglomerări de fragmente ceramice de acelaşi tip.
Destinaţia construcţiilor descoperite nu este încă lămurită, atât timp cât săpăturile au dezvelit doar o parte din acestea.
Situl de la Băile Figa păstrează urmele unor exploatări miniere continue a sării, la adâncime mică, începând probabil din perioada timpurie a epocii bronzului până în sec. XX. Modalităţile acestor exploatări sunt departe de a fi lămurite satisfăcător.
Cele mai numeroase vestigii din acest sit, datate, aparţin epocii bronzului timpuriu şi târziu, unele elemente datează din cea de-a doua epocă a fierului, iar altele – din mijlocul mil. I p.Chr. Există totodată indicii de exploatare a sării în acest loc din evul mediu, perioada modernă şi contemporană. Evident, viitoarele cercetări pot aduce date noi privind cronologia sitului.
Prin caracterul său şi prin abundenţa artefactelor de lemn, situl de la Băile Figa, este unic în toată Europa de est şi sud-est. Dincolo de valoarea sa ştiinţifică deosebită, acest sit are şi un potenţial turistic ridicat, având în vedere, printre altele, proiectul de construire în acest loc a unei staţiuni balneare.
Situl a fost afectat de mai multe intervenţii în perioada modernă şi contemporană. Intervenţiile umane afectează situl şi în prezent. Primăria oraşului Beclean intenţionează să înceapă în 2008 lucrări complexe de amenajare a teritoriului la Băile Figa, activităţi de natură să afecteze situl. În aceste condiţii, se impun măsuri urgente de protejare a acestui sit, sens în care responsabilul ştiinţific al şantierului cu sprijinul conducerii DGPCN din cadrul MCC, a solicitat DCCPCN a judeţului Bistriţa declanşarea urgentă a procedurii de clasare a sitului ca monument istoric, în grupa A.
Rezumat The archaeological site of Băile-Figa is situated on the administrative territory of the town of Beclean, Bistriţa-Năsăud county and stretches over the lower part of a depression situated about 3 km to the South of the east margin of the town and 600 m to the Northwest of the north margin of the village of Figa. In the spring of 2007, Valerii Kavruk continued the investigation into site, according to the archaeological evaluation authorization for the site and established that within the site there are five sectors. In parallel with the archaeological excavations, we conducted topographic measurements. The most numerous vestiges in this site, dating to the early and late Bronze Age, while some elements date to the second Iron Age, and others – to the middle of the 1st millennium AD.
English Abstract The Băile Figa site is situated on the territory of the Beclean town, Bistriţa-Năsăud County. This site covers the lower part of the hemispheric-shaped valley (750 x 600 m) situated at about 3 km south from Beclean and 0.6 km north-west from the Figa village. Within this valley, at the depth of 1.5 – 3 m the salt rock deposit appears. In its western part, the valley is crossed by the superior course of the salty stream, named “Pârâul Sărat” (Salty stream). Most of the site shows many cavities and mounds of different shapes and dimensions.
In 1977 the geologist Ioan Chintăuan discovered in the streambed of Pârâul Sărat much wood and a „trough” similar to that from Valea Florilor believed at that time as dating from the La Tène period of Iron Age.
In 2005 Valerii Kavruk and Anthony F. Harding visited the site and took two samples from the “trough”. The C14 analysis made at Groningen laboratory dated it around 1000 BC.
In the summer of 2006, Anthony F. Harding and V. Kavruk carried out a detailed survey in the site. They mapped all visible wood (about 500 pieces) and discovered several mining tools and 3 more “troughs”, as well as several small elder pegs (items belonging to the “troughs”).
In the spring and summer of 2007 the research team carried out the archaeological excavations in the Băile Figa site. These excavations developed in three trenches.
Trench 1 (8 x 10 m/2 x 4 m) was open in the southern part of the site, on the valley of the first affluent of Pârâul Sărat. Before the beginning of the excavation many posts, sticks and one “trough” were visible on that place. The upper layer was composed of yellow clay, in which several 19th century potsherds, as well as two mining tools were discovered. Under the clay layer, a muddy layer appeared. The mud was formed by sediments and salty water. In this layer many posts, beams, sticks and wattle were found. Among them two wooden “troughs” have been found. Around both “troughs” ivy (Hedera Helix) bindings were found. Close to one of the “troughs” two pointed posts bounded with ivy were discovered.
Trench 2 (1 x 20 m) sectioned the earth mound situated in the central part of the site. At 2 m depth from the top of the mound a black horizontal line was observed, which indicated the ancient surface level. In this way the anthropic character of this mound was demonstrated.
Trench 3 (12 x 12 m/2 x 10 m) was dug in the northern end of the site, in the streambed and on both sides of Pârâul Sărat. A yellow clay layer mixed with river pebbles formed the upper layer and below, the salty mud appeared. In this trench, mainly in the mud, many plank and wattle fences were uncovered. Sometimes these fences formed the corridors with roofs made of massive crossbeams. In the northern part of the trench the 8-shaped construction was uncovered. It was roofed with crossbeams and brushwood.
Many Early Bronze Age (of the Silea – Orleşti – Iernut – Zoltan type) and modern potsherds were found in the western half of the trench. Several wooden tools were also found within the trench (the handle of the socketed axe, the perforated disc, two hooks, several pegs etc.).
As the excavation showed, the Băile Figa site bears the traces of salt mining exploitations. Most of the artefacts are dated from Bronze Age. At the same time, some elements date from the second Iron Age and other come from the middle of the 1st millennium AD. There are also some indications of medieval and modern period exploitations.
By its character and the abundance of wooden artefacts, the Băile Figa site is unique in all eastern and south-eastern Europe.
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu