Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Căşeiu | Judeţ: Cluj | Punct: Cetăţele | Anul: 2007

Anul   2007
Epoca
Epoca romană timpurie (sec. I - III)
Perioade
Epoca romană
Categorie
Apărare (construcţii defensive);
Domestic
Tipuri de sit
Locuire civilă;
Castru
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Cluj
Localitate   Căşeiu
Comuna   Căşeiu
Punct
Cetăţele
Sector   
Toponim   Samum
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Isac Dan Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca
Isacu Adriana Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca
Cod RAN    56675.02
Raport Campania anului 2007, finanţată de MCC şi Consiliului Local Dej, s-a desfăşurat între 2 iulie-15 august, cu participarea unui număr de 24 de studenţi de la Facultatea de Istorie a UBB Cluj, secţiile Arheologie şi Istorie. Scopul principal a constat în continuarea investigării zonei din vicusul militar. Datorită ridicării topografice a aşezării vicane1 în sistemul ST 70 (Dan Ştefan, Madi Duţescu şi Mihai Florea, de la MNIR), săpăturile au putut fi legate planimetric şi cu precizie de zona cercetată între 1995-1998 şi în 2004. Această din urmă săpătură nu a putut fi amplasată corect pe plan datorită lipsei unui plan topografic, zona săpată fiind schiţată destul de aproximativ pe planul general al săpăturilor. Cercetările din 2007 au identificat pe teren şi cele două suprafeţe deschise în 2004, care împreună cu noile secţiuni trasate au fost, în fine, consemnate pe planul topografic. Astfel s-a încheiat completarea şi compatibilizarea planului aşezării vicane, cu toatesăpăturile şi relaţia acestuia cu castrul de la Căşeiu. Trebuie menţionat că ridicarea topografică a săpăturilor va fi făcută, ca de obicei, în toamna târzie a acestui an sau în primăvara viitoare, din cauza culturilor de porumb care împiedică o asemenea operaţie în timpul verii.
Au fost trasate 4 noi suprafeţe, S29 şi S30 (2,50 x 18 m), S32 şi S33 (2,50 x 23 m), cu menţiunea că S31, ce urma a fi realizată anul acesta a fost amânată (păstrând aceeaşi denumire) pentru campania viitoare. În total a fost cercetată o suprafaţă de 205 m2, prin intermediul a 82 m de secţiuni, fiind excavat un volum de 246 m3.
S29-S30
S29 şi S30 (ambele de 2,50 x 18 m) au fost orientate N-S, în paralel (martor de 0,50 m) cu secţiunile din 1995-1998 (S3, S1, S2, S4 şi S6) şi perpendiculare pe capătul scurt, de V al vechii S5. Cele două secţiuni nu au adus elemente esenţiale noi faţă de cele relevate în vechile săpături, poate şi din motivul că au fost executate cu cca. 15 cm mai adânc, datorită terenului în pantă şi a intervalului de timp scurs între cele două perioade de săpături. Stratigrafia a confirmat existenţa a două niveluri principale de locuire, corespunzând celor două unităţi militare care au staţionat în castru şi implicit în aşezarea civilă.
În S29 şi S30 au fost surprinse trei elemente importante: Şanţul sudic de apărare şi de delimitare a vicusului militar; două fântâni romane specifice aşezării, una nouă (pe profilul vestic al S30) şi cealaltă (G7) identificată în vechea S3 dar apărând, cum ne aşteptam, pe profilul de E al S29, fântâna fiind surprinsă în cele două secţiuni paralele (S3 şi S29) şi în martorul dintre ele; o posibilă compartimentare în faza I de locuire, surprinsă în extremităţile nordice ale celor două noi secţiuni.
Iată în continuare elementele principale ale celor trei componente constatate în secţiunile amintite.
Elementul cel mai relevant al acestei campanii îl constituie identificarea, în capetele de S ale celor două secţiuni a unui şanţ impresionant ca adâncime, sistem de umplere şi mai ales semnificaţie. Secţiunile, orientate S-N au fost trasate lângă S26 şi 28 din anul precedent (orientate invers, E-V), despărţite de un martor de 0,50 m. În acest fel, S29 şi S30 au depăşit cu 5 m limita de S a întregului sistem de săpătură din 1995-1998, orientat S-N. Secţiunile din 2007 au ajuns la nivelul lui S5 şi începutul lui S8, ambele identificând un şanţ impresionant, pe care iniţial l-am interpretat a fi natural şi umplut succesiv de aluviuni. La vremea respectivă (1996), S 8, care a intersectat şanţul până în balastul geologic, prezenta în umplutura lui un număr mare de niveluri de aluvionare, ce conţineau sporadic şi material arheologic, ceramică romană. Din păcate, prăbuşirea şanţului datorită ridicării rapide a pânzei freatice a împiedicat tragerea unor concluzii mai amănunţite, raportul arheologic de la data respectivă sugerând posibilitatea ca acest şanţ, roman, să fie unul artificial legat de cursul Someşului, care astfel era adus mai aproape de vicusul militar.
Identificarea exact a aceluiaşi şanţ în extremitatea sudică a celor două secţiuni S-N (S29 şi S30) a permis reluarea discuţiei referitoare la semnificaţia acestuia. Atenţia sporită şi lăţimea mai mare a secţiunilor ne-au permis de data aceasta săparea şanţului în bune condiţii, până la o adâncime considerabilă la care, din cauza secetei, pânza freatică nu a mai constituit un impediment. Am putut constata că şanţul este cu certitudine artificial, iar nivelurile succesive de umplere, mai spectaculoase ca în 1996, au acumulat şi cantităţi semnificative de artefacte, precum ceramică, fragmente de cărămizi, oase de animale. Acest lucru dovedeşte că şanţul, având o formă albiată pronunţată, a fost utilizat o bună bucată de vreme şi s-a înnămolit treptat datorită inundaţiilor succesive, care au afectat vicusul militar. Şanţul este de faza I întrucât cel de al doilea nivel de locuire, mai gros, îl acoperă, alveolându-se deasupra lui. Analogiile cu alte provincii indică faptul că acest şanţ constituie sistemul defensiv al aşezării civile, cu alte cuvinte, întregul nostru sistem de săpătură din 1995-1998 şi din 2007 s-a desfăşurat într-o zonă periferică a aşezării, delimitate de respectivul şanţ de apărare. Şanţul din extremitatea sudică a aşezării civile constituie, ca şi fântânile de la Căşeiu, o premieră absolută pentru Dacia romană. Şanţul poate fi sesizat şi pe teren sub forma unei denivelări evidente, ce conturează partea mai ridicată a aşezării înspre sud (Someş).
Groapanumită convenţional G26, de pe profilul estic al S30 în dreptul m. 12, porneşte din nivelul I şi este acoperită de cel de al doilea strat de locuire în vicus. Are forma unui puţ obişnuit în cazul fântânilor şi o umplutură compactă, ceea ce spre deosebire de G7 (v. mai jos) arată că a fost umplută dintr-o dată cu ocazia nivelării aşezării, în momentul schimbării unităţii militare şi a constituirii noii aşezări vicane. În umplutură a fost identificat un bogat material arheologic, constând îndeosebi din ceramică romană de uz comun. Datorită faptului că doar o mică parte din circumferinţa gropii a trecut în secţiune, am renunţat la a mai urmării groapa până în pânza freatică, dar cu toate acestea o considerăm aproape cu certitudine o fântână.
În schimb, despre groapa G7, de pe profilul de E al S29 se ştia din 1996 că este o fântână, aceasta apărând pe profilul de V al S3 (1996). Pentru a obţine date complete despre aceasta, acum, la distanţă de 11 ani, s-a hotărât săparea ei şi în porţiunea, mai consistentă, din S29.
Conturul gropii ieşea cu claritate din profilul estic al S29 şi parţial în secţiunea respectivă, la cota de adâncime de 1,20 m. Întrucât era vorba de fântâna identificată parţial şi săpată în S3 din 1996, s-a luat decizia continuării investigaţiei. S-a executat o casetă înspre E, în martorul dintre vechea secţiune S3 şi S29. Dimensiunile casetei au fost de 2,60 m lungime şi 0,50 m lăţime, adică exact grosimea martorului despărţitor. Săpătura a fost efectuată stratigrafic şi a atins cota de -3,30 m, până la apariţia balastului geologic şi a lutului albăstrui îmbibat cu apă, care anunţa apropierea pânzei freatice. Dacă G7 fusese golită în interior în campania din 1996, acum am adoptat tehnica săpării fântânii pe exterior, lăsând umplutura neatinsă până la cota de -2,70 m, unde ne-am oprit.
Fântâna are forma unui puţ vertical, umplut succesiv cu straturi de pământ negru ce conţinea bolovani, fragmente de chirpici, pigmenţi de lemn ars. Deasupra, capacul fântânii, vizibil la cota de -1,20 m consta din bolovani, cărămizi şi material arheologic. Acest capac aparţine celui de al doilea nivel, când fântâna a fost astupată, ultimul nivel al aşezării acoperind vechea fântână, care s-a dovedit a fi de faza I.
Diametrul mediu al fântânii este, la diferite cote de adâncime (-1,30, -1,95, -2,60) de 0,70 m. Elementul cel mai interesant îl constituie, cum ştiam din 1996, butoiul de lemn aflat în fundul puţului constând din balast galben de râu, care filtra pânza freatică. Butoiul a fost degajat pe exterior, constatându-se faptul că acesta este intact , de la cota de -2,60 m până în fundul secţiunii, adică la -3,30 m. Înălţimea păstrată a butoiului, până la -3,30 m, cotă de la care nu s-a mai putut continua din motive de securitate şi din cauza pânzei freatice, este de 0,65 m. Este alcătuit din scânduri cu l=10 cm şi gr. medie de 1,5 cm prinse între ele de 4 rânduri de doage realizate din crengi împletite la partea superioară, respectiv ultimele două din crengi rotunde cu diametrul de 1-1,50 cm perfect păstrate. Ultima doagă dezvelită şi vizibilă la cota maximă la care a ajuns caseta marchează probabil partea inferioară a butoiului, care nu continua mai mult de 10 cm. Cu cea mai mare probabilitate, butoiul avea dimensiunile de cca. 0,75 m înălţime, la o gr. de 0,70 m.
În umplutura gropii fântânii se află şi oase menajere şi câteva fragmente ceramice, iar începând cu adâncimea de 2,35 m se înmulţesc straturile compacte de arsură, ceea ce demonstrează că în timpul funcţionării fântânii în aceasta au fost aruncate şi resturi arzânde. Scândurile din care este alcătuit butoiul sunt perfectpăstrate, putându-se studia din punct de vedere dendrocronologic,pentru datare.Grosimea acestora este de aproximativ 1,5-1,8 cm. Partea superioară a butoiului, căruia i-a fost îndepărtat capacul, are scândurile tăiate oblic, cu şănţuire in interior pentru fixarea fundului, situaţie identică în cazul fântânii G10 din 1996. Datorită presiunii, aproximativ la mijloc butoiul este turtit înspre exterior în partea de N, în schimb partea dinspre S este perfect dreaptă. Doagele, dispuse pe patru rânduri, s-au păstrat perfect şi sunt alcătuite din nuiele flexibile cu gr. medie de 1 cm, primele două, respectiv 1,5 cm doaga a treia şi a patra. Chiar la fundul casetei, partea inferioară a butoiului a fost îngropată în balast galben de râu, care s-a putut urmări până la adâncimea maximă de 3,30 m. Cum am spus, butoiul mai continua maximum 0,10, eventual 0,15 m în balast, astfel încât înălţimea lui totală putea fi de 0,75-0,80 m.
Butoiul a fost demontat datorită valorii deosebite a materialului lemnos păstrat perfect şi care va constitui, sperăm, obiect de studiu într-un laborator dendrocronologic.
Este vorba despre o stradelă fină de pietriş groasă de cca. 0,10 m şi care se termină vizibil în dreptul a două gropi de pari în S30, gropi ce fac parte dintr-un perete de lemn, în dreptul căruia se opreşte trotuarul respectiv. Deşi este posibil ca din cauza adâncirii secţiunii să fi pierdut traseul peretelui prezumat, este de remarcat că în nici o secţiune urma pereţilor nu a fost sesizată. În 2006, în S 26, la adâncimea de 1,20 m, au apărut pereţii de compartimentare foarte distincţi - şi în stratigrafie verticală - şi delimitaţi de trotuarul de pietriş. Alte elemente ce apar în cele două secţiuni discutate sunt: câteva gropi umplute cu bolovani şi cărămizi (la m. 7 în S29, respectiv m. 7 în S30); două platforme de faza a doua la m. 4,50-5,50 pe profilul de V al S30; o platformă tot de faza a doua din extremitatea de N a S 30, ce conţine câteva cărămizi şi bolovani de râu şi care a fost construită peste stradela din faza I. La m 8, pe profilul de E a S 30 apare o groapă de mari dimensiuni, pornind din nivelul II, care avea o umplutură compactă ce conţinea pe lângă fragmente ceramice, pietricele şi fragmente de cărămizi şi numeroşi pigmenţi de cărbune.
S32-S33
Săpătura noastră, din terenul Parohiei Ortodoxe, a fost dezvoltată pe terenul altui proprietar (Augustin Doda), prin trasarea a două noi secţiuni orientate E-V, S32 (spre N) şi S33 (spre S, deci spre Someş), cu dimensiunile de 18 x 2,50 m şi despărţite de un martor de 0,50 m. Ambele au fost prelungite ulterior cu încă 5,50 m spre E, până la latura vestică a S30, printr-un martor de 0,50 m. În acest mod, am închis sistemul de săpătură în zona investigată în 2006 şi 2007.
Noile secţiuni au adus importante elemente de noutate în cercetarea vicusului militar de la Căşeiu, pe care le enunţăm mai jos:
- S-a reuşit şi datorită unei conjuncturi favorabile, identificarea - incidentală- a săpăturii din anul 2004, care datorită măsurătorilor total eronate şi lipsei unui plan topografic nu a mai putut fi pusă pe plan.
- Săpătura a avut drept urmare intersectarea oblică a unui drum important din pietriş şi balast care reprezintă, mai mult ca sigur o porţiune sau o ramificaţie a drumului principal din porta principalis dextra a castrului.
- Cele două secţiuni au stabilit raportul stratigrafic între drumul principal şi platforme din faza II de existenţă a aşezării. În plus, faţă de S29-S30 au surprins şi câteva interesante structuri arhitectonice.
- Cele două secţiuni s-au dovedit extrem de bogate în material arheologic, ceea ce pare a dovedi faptul că săpătura a surprins o zonă de locuire intensă din vicus.
În continuare vom enumera principalele concluzii degajate din săparea celor două secţiuni pe direcţia E-V, S32 şi S33:
Cum am mai spus, prin identificarea în teren a săpăturii din 2004 am reuşit obţinerea finală a unui plan corect şi complet al tuturor săpăturilor din vicus, începând cu anul 1995. În condiţiile unei aşa zise “ridicări topografice” pe care am avut-o la dispoziţie (Dorin Ursuţ, muzeograf cu „atribuţii de topograf” de la MNIT), neprofesioniste şi neglijente, cu măsurători greşite şi confuzii în teren, singura şansă de recuperare a vechilor săpături a fost redezvelirea lor. Acest lucru s-a făcut timp de două campanii, ulterior fiind posibilă amplasarea lor pe noul plan arheologic rezultat prin ridicări topografice în sistemul ST70, efectuate începând din 2006 de un colectiv de la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, coordonat de Dan Ştefan. Ultimul element din vechile săpături, cele două suprafeţe săpate în 2004 au fost identificate în capetele vestice ale secţiunilor S32-S33 din 2007 şi au putut fi ataşate cu exactitate pe plan.
Al doilea element important al campaniei 2007 a fost intersectarea, în ambele secţiuni, a unei stradele impresionante de pietriş şi balast de râu, care a funcţionat pe acelaşi traseu pe toată durata existenţei celor două aşezări de la SAMVM, corespunzătoare celor două unităţi militare ce au fost cantonate succesiv în castru.
Stradela în cauză, surprinsă pieziş între m. 14-17 (metrajul celor două secţiuni este comun) este dispusă direct pe sterilul arheologic şi prezintă o îngroşare evidentă în dreptul m. 12, îngroşare datorată unei reamenajări în faza a II-a a utilizării stradelei. Aceeaşi stradelă a apărut şi în săpătura din anul 2004 când consideram că poate fi vorba despre drumul ce ieşea din porta principalis dextra a castrului şi străbătea toată aşezarea pe direcţia V-E. Acum credem că este mai curând o ramificaţie importantă a acestui drum, sau poate chiar drumul respectiv, ce face un cot marcat spre N-E după ce iese în linie dreaptă din poarta estică a castrului. Această porţiune dreaptă, din apropierea sistemului defensiv a fost intersectată în sondajele noastre din 1989 care au relevat un drum de balast gros de până la 1 m şi lat de 12-13 m. Intenţionăm, în perspectiva stabilirii mai precise a ductului drumului prin vicus, o săpătură viitoare în terenul proprietarului Boldor Ioan, care se află cel mai aproape de latura estică a castrului. O asemenea abordare este extrem de importantă în cercetarea unui vicus militar deoarece se ştie că principalele clădiri din aşezare sunt afrontate tramei stradale şi deci săpătura poate fi ghidată în funcţie de orientarea drumului.
Ca material arheologic, remarcăm în dreptul metrului 7,50 descoperirea unui as emis de la Traian, în perfectă stare de conservare. În S33, tot pe stradelă, în dreptul m. 15 a fost descoperită o fibulă minusculă de bronz în perfectă stare de conservare.
Din punctul de vedere al stratigrafiei, S32 şi S33 au adus infinit mai multe elemente în plus faţă de S29 şi S30. Ne referim în principal la identificarea unor structuri arhitectonice, îndeosebi de faza I. Astfel, în S32 şi în cea vecină S 33, în dreptul m. 2 a fost identificat un semibordei. De asemenea au apărut 3 gropi de mari dimensiuni, denumite convenţional G27, G28 şi G29, toate în S32 iar în S33 o groapă rotundă în dreptul m. 13.
G27 este un semibordei de faza I, timpurie întrucât este suprapus de o platformă de pietriş la partea sa superioară. Această groapă a fost atinsă parţial în săpătura noastră din anul 2004. Umplutura constă dintr-un pământ negricios amestecat cu chirpici, oase menajere, melci şi un bogat material arheologic: o fibulă de bronz de mari dimensiuni, fragmentară, ceramică de factură dacică modelată cu mâna şi decorată cu butoni. În partea de E a lui G27 a fost sesizată urma unui perete de lemn şi două gropi de pari din consistenţa acestuia. Este probabil vorba de o clădire tot de faza I, ce este acoperită de o platformă de pietriş din faza II. Peretele a fost identificat cu greutate în profil datorită pigmenţilor de chirpici şi de cărbune şi a doi bolovani căzuţi în umplutura acestuia. În umplutura G28 din S32 de pe profilul acesteia de N, se distinge o pigmentaţie de chirpici, în groapă ajungând şi câteva fragmente de bolovani de carieră, dintre care unul pare fasonat. Şi G28 poate fi tot un complex de tip B din faza I.
G29 are aceeaşi formă neregulată şi intră în profilul de N al secţiunii discutate. Este posibil să fie tot un semibordei, mai curând decât o groapă menajeră.
Groapa rotundă G 30 are în umplutură bolovani şi fragmente de cărămizi. La golire s-a dovedit a fi o simplă groapă menajeră şi nu o fântână după cum indica la început forma acesteia.
În S33 au fost identificate mai multe gropi dreptunghiulare sau aproximativ rotunde de pari, aflate înspre extremitatea stradelei discutate mai sus. Cele două faze principale de locuire în vicus au fost surprinse şi în S33, unde, ca şi în S32 peste stradela principală, aparţinând ultimului nivel de locuire (faza II) s-au dispus alte niveluri de călcare.
Cum spuneam, S32 şi S33 au surprins o zonă a aşezării civile intens locuită. Un bogat material arheologic certifică acest lucru. În special în domeniul ceramicii au apărut forme noi de vase, necunoscute până acum în vicus. Este vorba despre vase de mici dimensiuni, foarte elegante şi decorate cu caneluri. Au apărut şi 2 toarte de amforă, tip de vas mai rar întâlnit la Căşeiu, inclusiv în castru. În afară de ceramica comună şi câteva fragmente de terra sigillata au apărut şi fragmente ceramice modelate cu mâna, de “factură dacică”. Au mai fost descoperite două fibule întregi din bronz şi alte câteva fragmentare, fragmente de lucerne, sticlărie, obiecte din fier dintre care se detaşează un pumnal scurt cu prăsele de os. Remarcăm lipsa aproape în totalitate a materialului tegular, ceea ce ne îndeamnă să conchidem că în zona săpată nu au existat, de-a lungul drumului clădiri cu acoperiş de ţigle. Materialul arheologic este întregit şi de câteva monede de bronz, aşi în principal, ceea ce confirmă faptul că în vicus circulaţia monetară2 este reprezentată îndeosebi de piese numismatice cu valoare nominală mică.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice 1. Dan Isac-Adriana Isac, CCA 2007, 114-117: 52. Căşeiu, com. Căşeiu, jud. Cluj [Samum]
2. Dan Isac-Cristian Găzdac, Coins from Roman sites and collections of Roman coins from Romania. IV. The auxiliary forts from SAMVM (Căşeiu) and Gilău, Cluj-Napoca, 2007, 28, 184.
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu