Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Isaccea | Judeţ: Tulcea | Punct: Cetate | Anul: 2007

Anul   2007
Epoca
Epoca romană timpurie (sec. I - III);
Epoca romană târzie (sec. IV - VIII);
Epoca medievală timpurie (sec. X - XIII)
Perioade
Epoca romană târzie;
Epoca romano-bizantină;
Epoca medievală timpurie
Categorie
Apărare (construcţii defensive);
Domestic;
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Cetate;
Necropolă
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Tulcea
Localitate   Isaccea
Comuna   or. Isaccea
Punct
Cetate
Sector   
Toponim   Noviodunum
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Aparaschivei Dan
Asăndulesei Andrei
Balaur Radu-Ştefan
Baumann Victor-Heinrich
Bejenaru Luminiţa
Bilavschi George Aurelian
Boneffile Elisse
Dinu Niculina
Mocanu Radu-Florin
Radu Laurenţiu
Stănică Aurel
Venedict Bogdan-Alexandru
Cod RAN    159696.05
Raport În anul 2007 s-a continuat degajarea segmentului de SE al fortificaţiei romano-bizantine. Au fost stabilite ca puncte de lucru zonele în care cercetarea arheologică se derula de mai mulţi ani. Este cazul celor trei turnuri notate de noi cu siglele: TM (Turnul Mare), TA (Turnul A) şi TC (Turnul de Colţ), Supr. A (Suprafaţa A). A fost deschis un nou punct de lucru, la mijlocul curtinei dintre TA şi TC. Noua secţiune de 20 x 4 m este denumită SC 1. Toate secţiunile executate în zona Turnului Mare poartă sigla CT , ultima fiind CT10, situată în vecinătatea de răsărit a TM.
Au fost adâncite secţiunile: TC3, pe latura de răsărit a Turnului de Colţ şi CT10, reprezentând extinderea cu 3,50 m spre V a secţiunii CT7 de pe latura de V a TM, cercetată în 2005 până la loess. O nouă secţiune, TA 4, de 15 x 3,50 m, a fost efectuată pe latura de V a Turnului A. S-a menţinut caroiajul iniţial şi grila de lucru din 1998, realizată cu prilejul primei ridicări topografice. În scopul armonizării celor două proiecte care se derulează simultan la Noviodunum, din anul 2000, anul acesta s-a suprapus grila realizată de colegii britanici prin ridicarea topografică efectuată în ultima etapă de cercetare (2004-2006).

Turnul Mare – CT 10
Având la dispoziţie profilul peretelui de răsărit al secţiunii CT7, săpată în anul 2005 pe latura de răsărit a TM1, s-au continuat cercetările în CT10, prin eliminarea treptată a straturilor de dărămătură şi a straturilor care acopereau nivelurile medievale. În campania de săpături din anul precedent, secţiunea CT10 a fost adâncită până la -2,60 m, în faţa zidului de incintă, într-un strat de nivelare din sec. al XIV-lea, şi până la -4,45 m, în S, adâncime la care, în c.3, s-a profilat în grundriss un nivel locuire din sec. XI-XII2.
Săpată pe o lungime de 13,5 m şi o lăţime de 3,50 m în zona de inserţie a Turnului Mare cu zidul de incintă romano-bizantin, secţiunea CT10 a fost adâncită în 2007, între -3,40 la N şi -5,60 m la S, adâncimi stabilite în funcţie de cota maximă existentă a zidului de incintă. S-a urmărit scoaterea la lumină a elementelor păstrate din structura defensivă a castrului de pământ. S-a constatat astfel, că substrucţia de piatră pe care s-a înălţat fortificaţia romano-bizantină are şi aici o orientare diferită, fapt întâlnit pretutindeni în sectorul de SE al cetăţii. Această substrucţie a fost implantată în berma castrului de pământ, păstrată pe direcţia transversală a secţiunii pe o lăţime cuprinsă între 0,45 m la E şi 0,90 m la V. La S de bermă, de la adâncimea de 3,40 m, a fost degajată o fosă unghiulară, cu deschiderea de 2,90 m şi adâncă de 1,75 m. Din stratul de umplutură al fosei a fost recoltată ceramică romană timpurie, specifică sec. II p.Chr, un sestert mare de bronz din ultimii ani de domnie ai lui Nero3 şi două lucernae din sec. I p.Chr găsite la baza şanţului. Săpătura din CT10 ne-a permis astfel să stabilim momentul în care a început dezafectarea castrului de pământ, în timpul dinastiei Flavia, moment care corespunde cu aducerea classicilor la Noviodunum şi construirea castrului de garnizoană undeva în apropierea Dunării.
În c.3-4 au fost curăţate trei gropi menajere, două dintre ele surprinse încă din anul 2005 în peretele estic al secţiunii CT 7, c. 4. Cea de-a treia, în c. 3, cu material ceramic încadrat cronologic în secolele III-IV p.Chr, a perforat un nivel de locuire romană timpurie. Groapa a fost săpată într-un strat de nivelare de epocă romană, acoperit parţial în secolul al XIII-lea de o nivelare realizată cu pământ galben, din care au fost recuperate fragmente de ceramică smălţuită. În zona sudică a secţiunii CT 10, ca şi în anul 2005 în CT 7, a fost surprins nivelul de locuire romană-timpurie, contemporan, foarte probabil, fazei de nivelare a castrului de pământ.

Turnul Mare – CT 9-CT 3
În interiorul Turnului Mare a fost îndepărtat martorul de pământ dintre secţiunile CT9 şi CT3. S-a urmărit recuperarea materialului arheologic din stratul de nivelare, care acoperă cele două niveluri de epocă medie-bizantină, şi bineînţeles din aceste niveluri, în vederea verificării concluziilor anterioare. Cu această ocazie a fost degajat pilonul din partea de V a intrării în turn până pe nivelul III, care a fost curăţat în cea mai mare parte a suprafeţei de V, păstrându-se la sud un cuptor „pietrar” de pe nivelul II, descoperit în campania anului 2005. De asemenea, în zona de SV a turnului, unde săpăturile anterioare au degajat pilonul de V şi o parte a stilobatului transversal, astupate de nivelul VI, s-a procedat la curăţarea terenului până pe nivelul VII, primul nivel incendiat din turnul mare al cetăţii. Materialul ceramic recoltat în special fragmente de farfurii forma Hayes 3b4, se încadrează cronologic în sec. V p.Chr., ceea ce corespunde şi încadrării cronologice a nivelului VII făcută încă din 1999.

Turnul A
Cea de-a patra secţiune executată pe Turnul A (TA4), a fost săpată la V, pe 3,50 m lăţime, cu scopul de a degaja şi latura vestică a turnului. În săpătură au fost surprinse toate fazele constructive ale turnului, respectiv turnul rectangular, masiv, cu latura mare la faţadă, turnul în formă de U cu frontul rotunjit şi resturile celui rectangular cu laturile mari perpendiculare pe zidul de incintă. În vecinătatea de V a TA a fost descoperită o temelie plasată într-o nivelare romană şi a cărei orientare ne aminteşte de temeliile descoperite în zona TM, respectiv în secţiunile CT7 şi CT8. La N, primul zid de incintă este poziţionat pe loess în acelaşi nivel ca şi în secţiunile CT7 – CT10, evidenţiind şi în acest punct resturi ale fazei de pământ a castrului roman. Groapa unei locuinţe – bordei din sec. XI-XII, sprijinită la răsărit de temelia anterioară a Turnului A, pare să fi fost amplasată în vechea fosă a castrului de pământ, obturată în sec. III p.Chr de substrucţia de piatră. Din groapă a fost recoltată o cantitate considerabilă de fragmente ceramice care permit întregirea a cel puţin şase vase borcan.

Suprafaţa A
În acest an au fost reluate săpăturile din acest punct, printr-o răzuire a suprafeţei şi prin demontarea martorilor rămaşi de la secţiunile din anii anteriori. Astfel, suprafaţa a fost extinsă până la zidul de incintă. Materialele recoltate din demontarea martorilor sunt amestecate, de la fragmente de obuz, la fragmente ceramice de epocă romană şi de epocă medio-bizantină.. Cercetările s-au concentrat pe un nivel datat mai larg în secolele XIII-XIV. Materialul recoltat, în mare majoritate este reprezentat de ceramică, atât de uz comun, cât şi cea de import, stamena devalorizate, fragmente de brăţări din sticlă, fragmente de chirpic, dar şi de nelipsitele fragmente de obuz şi cartuşe din primul război mondial.
Descoperirea cea mai importantă o constituie un fragment ceramic lucrat dintr-o pastă albă, foarte compactă, smălţuit la interior cu un smalţ albastru cu irizaţii de culoare verzuie şi care aparţine ceramicii persane produsă în centrul de la Kashan5. Acestă descoperire, cât şi cele din zona Curtinei 1 (SC 1) pun într-o nouă lumină centrul de la Noviodunum, confirmând că aşezarea de aici a fost una din cele mai importante din nordul Dobrogei.

Turnul de Colţ
Cercetările arheologice desfăşurate din anul 2002 în sectorul TC au pus în evidenţă existenţa unui turn de colţ cu laturile evazate şi pilon central, de epocă romano-bizantină6. În acest an s-a continuat cercetarea prin reluarea săpăturilor în secţiunea TC3, secţiune deschisă în anul 2003, în vederea clarificării situaţiei din zona de E a turnului. La adâncimea de circa 1,65 m (? 1) a fost descoperit zidul de pe latura estică a turnului, grav afectat de o groapă de demantelare. Zidul, de fapt fundaţia acestuia s-a păstrat pe o lungime de circa 1,80 m şi o înălţime de circa 0,90 m. Este îngrijit realizat, cu parament şi emplecton legate cu mortar cu cărămidă pisată cu bobul mare. Datorită gropii de demantelare, pe o lungime de aproape 2,60 m, s-a urmărit zidul «în negativ», prin diferenţa dintre nivelarea cu pământ galben în care s-a plasat fundaţia turnului şi groapa de demantelare umplută cu moloz. Spre N, o porţiune din zidul turnului, păstrat pe o înălţime de circa 1,45 m, este prevăzut cu o plintă la exterior de 0,20 m care intră în profilul vestic al secţiunii TC 3. Ca materiale arheologice, în groapa de demantelare au fost descoperite fragmente ceramice de epocă romano-bizantină aparţinând unor amfore cu striuri şi unor oale din aceeaşi epocă şi alte fragmente ceramice, datate în secolul al XII-lea, provenind de la diverse tipuri de vase. În c. 3, la -0,80 m a fost descoperită şi o rangă masivă din fier, utilizată pentru demantelarea zidurilor de către locuitorii oraşului Isaccea la sfârşitul secolului al XIX-lea sau începutul secolului XX.
În partea superioară a secţiunii (c.3-5), după înlăturarea unui strat masiv de moloz, s-a constatat că paramentul zidului de incintă de epocă romano-bizantină a fost demantelat la un moment dat, având ca limite cronologice încetarea funcţionării TC şi refacerile medievale. Ulterior acest zid a fost «plombat» într-o manieră asemănătoare lucrărilor realizate la TM şi SC 1 utilizându-se mortar pe bază de var. Zidul romano-bizantin continuă spre NE, în timp ce curtina medievală merge spre nord, aceasta aşezându-se pe o anumită porţiune peste zidul romano-bizantin. Această orientare a zidului romano-bizantin, la care se adaugă prezenţa în TC 2 a paramentului estic, lucrat în mod similar paramentului interior al TC, poate sugera existenţa unui al doilea turn de colţ în acest sector, sau cel puţin o altă modalitate de închidere a laturii estice a TC. Sub stratul de moloz, în c. 3-4, s-a identificat un nivel de locuire de epocă bizantină, reprezentat de un strat de pământ galben, perforat de groapa 1 cu diametrul de 1,40 m, care se adânceşte cu -0,95 m faţă de nivel. Ca material arheologic, în această groapă s-au descoperit fragmente ceramice diverse: material amforic din secolele V-VI p.Chr., o marcă de olar reprezentând o cruce şi partea inferioară a unui vas decorat cu rotiţa, ambele datate în secolul al XI-lea, precum şi diverse alte fragmente ceramice din în secolele XII şi XIII. Materialul descoperit pe nivelul arheologic medieval este la fel de divers : amfore şi ceramică romano-bizantină şi ceramică din secolul al XII-lea.
Pentru campaniile viitoare ne propunem ca priorităţi: extinderea secţiunii TC 4 în vederea surprinderii laturii vestice şi a legăturii dintre TC şi curtina romano-bizantină, continuarea săpăturilor în sectiunea TC 2 pentru identificarea laturii sudice a TC şi, ulterior, extinderea secţiunii TC 3 spre E şi NE pentru clarificarea traseului incintei romano-bizantine şi a celei medievale.

Turnul de Colţ - intramuros
Cercetările din campania acestui an, au continuat şi la N de turnul de colţ, în secţiunile TC 4 şi TC 1, în intramuros, unde nivelurile medio-bizantine au făcut obiectul noilor investigaţii arheologice.
Obiectivele urmărite de cercetările noastre din acest an au fost acelea de a verifica aparţia unor noi morminte şi clarificarea unor situaţii apărute în campania precedentă.
În TC 4, c. 6-8, la adâncimea de -0,20-0,60 m, au fost descoperite patru morminte de inhumaţie, dintre care două cu inventar. M 1, orientat V-E şi depus în decubit dorsal este deranjat. În zona mandibulei a fost descoperită o mărgică din pastă de sticlă. M 3, depus în decubit dorsal, are mâna stângă pe abdomen şi mâna dreaptă pe bazin. În zona gâtului au fost descoperite opt mărgele din pastă de sticlă albastră şi semitransparentă. Un alt mormânt este M 4, schelet de adult, depus în decubit dorsal, orientat V-E, cu braţul stâng îndoit din cot şi adus spre claviculă, iar braţul drept adus spre stern. Poziţia braţelor este specifică sectei bogumililor. Mormântul este secţionat în zona tibiilor şi peroneelor de lucrările executate în TC 1 în 2005. În cadrul necropolelor de la Isaccea-Noviodunum, mormintele atribuite bogomililor nu ocupă un loc anume, acestea sunt răspândite printre celelalte complexe funerare. O situaţie aparte este reprezentată de de M 3, puternic bulversat de crocovine. Cu mîna stângă pe lângă corp, prezintă peste coastele şi vertebrele ajunse în dreapta craniului, câteva oase de animal. De asemeni, între cele două femure ale scheletului au fost găsite oase de animal. Între cei doi coxali a fost gasit şi un coprolit. La o identificare primară, făcută de Jane Sidell, arheozoolog ce lucrează în cadrul proiectului NAP, ar fi vorba de un schelet de pisică, iar coprolitul pare a fi de câine. Nu credem că este vorba de o depunere rituală, ci mai mult de o înmormântare secundară. Şi, în acest sens, aducem ca argument faptul că, atât scheletul uman, cât şi cel de animal sunt deranjate.
Cele patru morminte de inhumaţie aparţin unui orizont de înmormântări, din care au fost cercetate opt morminte, ceea ce confirmă că într-o anumită perioadă din cursul secolelor XIII-XV, în zona intramuros s-a practicat o serie de înmormântări de căte populaţia locală. Cercetările efectuate în anii 1953 -1954 de către Ion Barnea, dar şi cercetările noastre recente din 2003, în S4, precum şi cele din anul 2005 şi 2007 efectuate de colegii britanici, ne arată că, în ultima etapa de locuire medievală de la Isaccea-Noviodunum, zonele de S şi de E au fost utilizate la un moment dat pentru înmormântări. Considerăm cu titlu de ipoteză că acest orizont de înmormântări reprezintă o extensie a necropolei localizată în zona aşezării civile.
În TC 4, c. 6 au fost cercetate două gropi menajere, ce pot fi datate în secolul al XIII-lea şi care conţin un inventar deosebit de bogat: vârfuri de săgeţi din os şi din fier, fragmente de brăţări din sticlă, fragmente de la vase din sticlă, mărgele din pastă de sticlă, fragmente de olane, stamena devalorizate, fragmente de chirpic, o cantitate apreciabilă de ceramică, oase de peşte, solzi şi oase de animale.
În TC 1, c. 6, la -0,80 m, a fost decoperită o „amenajare” din mortar roz cu multe pietricele în compoziţie, orientată aproximativ N-S, cu o lăţime de 0,20 m şi o grosime la baza de maxim 0,08 m, care se evazează aproximativ 0,40 m şi face o „buclă” spre V, înaintează spre N unde are la capăt o grosime de 0,70 m; lungimea totală fiind de 2,40 m. În parte interioară, spre profilul de V, există o zonă de arsură, întreruptă de un nivel cu pământ galben. Din acestă zonă au fost scoase la iveală mai multe fragmente ceramice, toate de epocă romano-bizantină (secolele V-VI p. Chr.). În stadiul actual al cercetărilor, nu putem decât presupune că este vorba de o instalaţie de foc care a fost dezafectată.
Spre N, în c. 7-8, a fost curăţat un nivel, cenuşiu-prăfos, cu mult pigment de arsură, bucăţele de mortar, bucăţele de chirpic etc. La adâncimea de 1,00 m, pe jumătatea de V a secţiunii, pe o lungime de 3,70 m şi o lăţime de 1,40 m, se profilează o locuinţă, în care a fost găsit un vas borcan întreg şi a fost recoltată o cantitate mare de ceramică.
Cercetările din campania viitoare care urmeză să continue în TC 1 şi TC 4, se vor extinde în TC 2 şi TC 3 pentru a lămuri in ce moment cronologic au fost construite zidurilor din această zonă.

Curtina 1(SC 1)
În cadrul proiectului Noviodunum 2000, în perioada 16 iulie - 3 august 2007, a fost deschis un nou sector de cercetare, C 1 (Curtină 1), în concordanţă cu explorările ştiinţifice din anii trecuţi. Astfel, între sectoarele TA (turnul A) şi TC (turnul de colţ), chiar la jumătatea distanţei (aproximativ la 15 m faţă de cele două turnuri descoperite în urma săpăturilor din anii anteriori), a fost trasată această secţiune (SC 1) de 4 x 20 m (cinci carouri a câte patru metri), orientată aproximativ S-N.
Obiectivele cercetării la un sector de curtină cu această dispunere au fost găsirea anumitor răspunsuri privitoare la tehnicile de construcţie, la succesiunea cronologică a etapelor de reconstrucţie, precum şi conexarea cu situaţii arheologice neelucidate încă, apărute în celelalte sectoare.
După înlăturarea stratului vegetal, au ieşit la iveală, fragmente ceramice, sticlă, olane şi obiecte de fier din perioade diferite.
În caroul 5, lângă profilul de N, mai precis lângă colţul de N-E al secţiunii, la -1,10 m (adâncimile le vom prezenta şi în continuare în funcţie de un punct 0 situat în cel mai înalt punct al secţiunii), a fost identificat un colţ de locuinţă (L1). Forma sa este greu de stabilit cu precizie pentru că intră atât în profilul de E cât şi în cel de N. Mai mult, exact în colţul de N-E al secţiunii se poate vedea un zid legat cu pământ care secţionează respectiva locuinţă. Pereţii L1, de circa 0,25 m înălţime, sunt din chirpici fabricaţi din lut galben păstraţi fragmentar pe circa 1, 25 m pe direcţia N-S, şi 0, 90 m pe direcţia E-V. Identificarea unor importante urme de arsură de bârnă, alături de chirpici ars, olane de acoperiş arse secundar, cenuşă, toate descoperite mai ales în vestul complexului, sugerează distrugerea sa prin incendiere. Ca material arheologic, semnalăm o cantitate importantă de ceramică romano-bizantină din secolele VI-VII p.Chr. (boluri, urcioare, amfore, farfurii, etc.) un fragment de colonetă, un picior de candelă, alături de brăţări fragmentare din sticlă. Chiar pe podeaua L1, la – 1,30 m, am descoperit fragmente ceramice tipice secolului al VI-lea şi începutul secolului al VII-lea, elemente importante în datarea locuinţei.
La sud de L1 am identificat un nivel de lut galben care se întinde până la zidul de incintă şi care este, cel mai probabil, nivelul de care aparţine şi respectiva locuinţă, aşa cum o demonstrează materialul arheologic asemănător recoltat. Din păcate, nu am reuşit în această campanie corelarea acestui complex cu zidul care se poate observa în colţul de NE, rămas ca obiectiv pentru campania următoare.
În ceea ce priveşte incinta, care a putut fi identificată pe toată lăţimea secţiunii, remarcăm păstrarea în bune condiţii a elevaţiei. Este construită din blochete de dimensiuni reduse, legate cu mortar. După materialul arheologic şi după tehnica de construcţie, prezentă şi în restul cetăţii, poate fi amplasată în perioada romano-bizantină. Zidul a fost descoperit la - 1,55 m, dar coboară în pantă până la - 2,15 m, deci cu o diferenţă de nivel de 0,60 m. Cât priveşte lăţimea sa, se mai păstrează circa 1,80-1,90 m.
Lipită de zidul romano-bizantin se poate observa o refacere consistentă, cu emplectonul legat cu un mortar alb lăptos ce conţine scoici pisate şi cu paramentul ţesut diferit. Tehnic, se poate spune că este construit mai neglijent şi în mare grabă. Lăţimea acestei refaceri a zidului variază de la 1, 20 la 1, 40 m, în funcţie de gradul de distrugere consemnat, iar adâncimea variază de la - 2,55 m în partea sa cea mai de N, până către – 3 m.
Chiar deasupra refacerii menţionate a fost găsită o monedă tăiată, databilă, în secolul al XIII-lea. Aceste elemente tehnice se completează cu descoperirea unei cantităţi impresionante de ceramică smălţuită din secolele XIII-XIV-lea, a unui vârf de săgeată şi a unor fragmente de brăţari de sticlă. În cantităţi mult mai mici au apărut şi fragmente de ceramică romano-bizantină şi ceramică din secolul al XI-lea.
Prin urmare, aceste indicii ar confirma sugestia d-lui dr. Victor Baumann ca respectiva porţiune din partea de sud a incintei să fie de fapt adăugată ulterior, undeva în secolele XIII-XIV, cu ocazia unui eveniment istoric prin care a trecut cetatea de la Noviodunum. Şi mai interesant ni se pare faptul că aceeaşi tehnică de reconstrucţie, pe vechea incintă, romano-bizantină, se regăseşte şi în alte puncte ale cetăţii, respectiv la turnul mare, pe latura sa de V, unde o „plombă” asemănătoare ca tehnică de realizare se pare că este databilă în aceeaşi perioadă.
În extramuros, în urma cercetărilor efectuate în caroul 2, unde forma terenului indica o intervenţie umană, am identificat o amenajare de lut galben, cu fragmente de ţiglă pe podea, păstrată în condiţii precare. Aceste detalii ne-au confirmat ipoteza caracterului efemer pe care îl avea respectivul complex locuibil (L2). Dimensiunile sale sunt de aproximativ 2,60 x 1,70 m. Podeaua a fost identificată la - 3,55 m. Chiar lângă profilul de V semnalăm un fragment de stâlp de lemn, cu diametrul de aproximativ 0,10 m şi lungime de circa 0,15 m, care se pare că este parte dintr-un dispozitiv de susţinere a acestei locuinţe temporare. Materialul cu specific militar modern identificat, respectiv cartuşe, potcoave, şrapnele, dornuri, o călimară arată existenţa unei amenajări din primul război mondial, când în zonă se semnalează o intensă activitate militară.
În caroul 3, adâncirea până la – 2,00 m faţă de zidul romano-bizantin (echivalentul a circa 3,80 m faţă de nivelul de călcare), a adus ca noutate identificarea unei platforme de lut galben, pigmentate cu arsură, cu dimensiunile aproximative de 2,70 x 1,40 m. Această amenajare, care pare să fie o locuinţă (L3), se situează la circa 1,00 m de paramentul exterior al incintei medievale. În partea sa de V s-a profilat o mică groapă de unde s-au recoltat fragmente ceramice în cantităţi impresionante, databile în secolul al XIII-lea (ceramică smălţuită, amfore tipice etc.), alături de oase de animale, şi cuie cu capătul lat. Amestecate, au fost identificate şi piese ceramice romane şi romano-bizantine. Din respectiva groapă, adâncă doar de circa 0,30 m, am scos şi un tezaur de 8 monede de bronz, păstrate în condiţii foarte bune. Este vorba de monede tătărăşti, din ultimele decenii ale secolului al XIII-lea şi începutul secolului al XIV-lea, toate fără emitent. Oricum, cel mai probabil, ele se leagă de înfrângerea lui Nogai, de la sfârşitul secolului al XIII-lea, când este posibil să fi fost ascunse7.
Apariţia acestei locuinţe din care au fost identificate şi cel puţin trei gropi de pari, cu diametrul de circa 0,10 m, pe direcţia E-V, ar putea avea un rol foarte important în datarea incintei medievale. Avem dovezi, mai ales numismatice, aşa cum s-a văzut, că L3 s-ar data la sfârşitul secolului al XIII-lea. Mai multe opinii au fost emise în acest context, în urma consultărilor dintre membrii colectivului. În actualul stadiu al cercetării, avem o poziţie reţinută cu privire la datarea exactă a incintei medievale. Descoperirea din acest punct repune în discuţie momentul reconstruirii incintei de sud, atât a zidului care suprapune turnul mare, a plombei din zona de V a turnului mare cât şi a zidurilor de la turnul de colţ. Cu siguranţă nu este vorba de zidul fortificaţiei bizantine, ridicate la sfârşitul secolului al X-lea, ci o refacere târzie, probabil, din secolele XIII-XIV. Ne rezumăm la a întări datarea L3 la sfârşitul secolului al XIII-lea, urmând ca reluarea cercetărilor să ne edifice asupra acestei importante probleme de cronologie.

Câteva aprecieri considerăm că merită a fi făcute în urma acestor noi descoperiri arheologice. În primul rând, incinta medievală timpurie nu avea o altă orientare, ci urma traseul celei romano-bizantine. Practic, nu exista o altă incintă medievală, cel puţin pe latura de sud a cetăţii, ci s-a procedat la refacerea celei anterioare, cu mijloacele existente în acel moment şi, de multe ori, în pripă, având în vedere tehnica dezordonată şi precaritatea materialelor folosite. Ce ar fi putut determina aceste carenţe? Nu trebuie omisă nici posibilitatea unor refaceri succesive ale fortificaţiilor, determinate, cel mai probabil, de perioadele dese de instabilitate politică din zonă, caracteristice secolelor XIII-XIV. Nu trebuie uitate conflictele în care au fost implicaţi genovezii sau evenimentele legate de numele hanului Nogai de la sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul secolului al XIV-lea. Mai târziu, după 1352-1359, după îndepărtarea autorităţii Hoardei de Aur, apare şi numele unui lider local, Dimitrie, care îşi arogase titlul de protector al oraşelor din nordul Dobrogei.
Dispunând de aceste elemente de istorie locală de care s-ar fi putut lega refacerile incintei, coroborate cu bogăţia materialelor arheologice identificate în săpătură, nu putem să nu remarcăm capacităţile extraordinare ale acestei cetăţi în secolul al XIII-lea şi începutul secolului al XIV-lea.
Cu speranţa că săpăturile viitoare vor elucida măcar unele dintre problemele ivite în urma cercetării din acest an, ne fixăm ca obiective principale în campania din vara anului 2008 idenficarea momentului cronologic al refacerii incintei medievale şi posibila sa corelare cu L3, relaţionarea zidului legat cu pământ din caroul 5 cu locuinţa L1 şi extinderea săpăturii în caroul 1 din extramuros.

Conservare primară
Ca şi în anul 2006 şi în acest an au fost luate măsuri de protejare a descoperirilor mai importante şi a zidurilor. Acestă acţiune a cuprins toate punctele de lucru şi s-a desfăşurat prin acoperirea cu folie sau carton asfaltat a unor a unor niveluri arheologice, în CT 10 – faza de pământ a castrului; în zona TC, fragmente de ziduri; niveluri arheologice în TC 4, Suprafaţa A, zidul din SC 1; consolidarea cu bârne de lemn a zidurilor în TC 3 – TC 2, TA 4 şi edificiul bizantin din CT 6.

Raport topografic
Cercetarea arheologică din 2007 a avut în vedere şi realizarea unor masuratori de înalta precizie pentru realizarea planului topo şi reconstituirea unor obiective ce ţin de săpăturile arheologice efectuate în anii anteriori (recontituirea 3D a unui segment a zidului de incinta a cetaţii Noviodunum). Având în vedere că în cadrul Platformei de Cercetare Interdisciplinara în domeniul Arheologiei ArheoInvest de la Facultatea de Istorie a UAIC Iaşi se urmăreste realizarea unei baze de date gestionată printr-un sistem GIS (Geographic Information System), măsurătorile efectuate în acest an reprezintă o primă etapă în cadrul acestui proiect.
Obiectivele urmărite au fost:
- delimitarea topografică a rezervaţiei arheologice
- ridicarea topografică a rezervaţiei arheologice
- măsurători de înalta precizie pentru secţiunile realizate în cadrul acestei campanii
- propuneri de reconstituire digitala 3D (pentru o parte din zidul de incintă) (Cyclone v.5.8, Autodesk 3D Studio Max)
- crearea unei baze de date având imaginea digitala completa a rezervaţiei arheologice realizată prin scanare 3D cu laser.
Pentru efectuarea lucrarilor de teren, au fost utilizate următoarele echipamente: scaner 3D cu laser Leica ScanStation HDS 3600, staţie totala Leica TCR 403 (ajutor venit din partea colegilor de la Universitatea din Southampton).
Pentru georeferenţierea "norilor de puncte" obtinuţi în urma scanarii 3D s-au folosit ca puncte de sprijin bornele din Sistemul Geodezic National având coordonatele (N, E, El) încadrate în Sistemul de Proiecţie Planimetric Stereografic 1970.
Suprafaţa masurată a fost de aproximativ 10 ha realizată cu 12 puncte de staţie.
Toate datele colectate sunt apoi analizate şi prelucrate cu ajutorul unor softuri specializate pentru a fi incluse şi gestionate într-un sistem GIS precum şi proiectarea în teren a unui grid de 1x1 m şi în interiorul celorlate suprafeţe ce urmează a fi cercetate.
Rezumat
English Abstract In 2007 we continued to clear out the southeast segment of the Roman-Byzantine fortification. We established working points in the areas whwere the archaeological excavations were conducted for many years, including three towers. We opened up a new section in the middle of the curtain between the towers named TA and TC. We maintained the initial square and the 1998 schedule, carried out upon the first topographic raising. In order to harmonize the two projects going on simultaneously at Noviodunum, in 2000, this year the schedule carried out by the British colleagus was superposed by the topographic raising conducted during the last research phase (2004-2006).
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu