Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Istria | Judeţ: Constanţa | Punct: Cetate | Anul: 2007

Anul   2007
Epoca
Epoca greacă şi elenistică;
Epoca romană timpurie (sec. I - III);
Epoca migraţiilor (sec. III - VI)
Perioade
Epoca romană;
Epoca post-romană;
Epoca antică;
Epoca greacă;
Epoca elenistică
Categorie
Apărare (construcţii defensive);
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Cetate
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Constanţa
Localitate   Istria
Comuna   Istria
Punct
Cetate
Sector   
Toponim   Histria
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Achim Irina Adriana Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Angelescu Mircea Victor Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Apostol Virgil Muzeul Naţional de Istorie a României
Avram Alexandru Université de Le Mans, France
Bădescu Alexandru Muzeul Naţional de Istorie a României
Băldescu Irina
Bâltâc Adela Muzeul Naţional de Istorie a României
Bereteu Dinu Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca
Bîrzescu Florina Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Bîrzescu Iulian Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Bottez Valentin Victor Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
Chiriţoiu Alexandru Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
Dabîca Mircea Mihail Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Damian Paul Muzeul Naţional de Istorie a României
Domăneanţu Catrinel Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Fărnoagă Smaranda Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
Grigore Ioana Muzeul Naţional de Istorie a României
Lăzărescu Vlad Andrei Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca
Liţu Alexandra Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
Mărgineanu-Cârstoiu Monica Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Mitrovici Milena University of Minnesota, USA
Munteanu Florentin Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca
Neagu Alexandru Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
Pascale Alina
Rogobete Carmen
Rusu-Bolindeţ Viorica Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca
Suceveanu Alexandru Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Ţârlea Alexandra Clara Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
Timofan Anca Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia
Timofte Ştefan Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca
Toda Oana Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca
Turcu Christine Marie
Ulieriu Theodor
Vasiliţă Ştefan Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Zimmermann Konrad Universität Rostock,Germany
Cod RAN    62039.01
Raport Sector Basilica Pârvan
În anul 2000 au fost reluate vechile săpături ale lui V. Pârvan11 şi Marcelle Lambrino22 din zona basilicii paleo-creştine de lângă latura sudică a incintei romane târzii, noua cercetare având ca scop identificarea vechilor săpături, cercetarea complexului ecleziastic târziu, cercetarea laturii sudice a zidului de incintă roman târziu şi a celorlalte ziduri de incintă din zonă şi verificarea ipotezei Lambrino privitoare la existenţa unui sanctuar arhaic în zonă.
Cercetarea arheologică în perimetrul basilicii a evidenţiat o porţiune din zidul sudic al basilicii (sud-estul S1) precum şi amprenta acestuia în zidul de incintă. Un alt zid, care aparţine probabil unei faze anterioare a basilicii, a fost descoperit în sud-vestul S1. Ca urmare a cercetării stratigrafice efectuate în acest perimetru, sub nivelul corespunzător construcţiei basilicii am identificat resturile a cinci clădiri de epocă greacă (CG = clădire grecească): CG1 (în colţul nord-vestic al S1, datată preliminar în sec. IV-III a.Chr.), CG2 (în nordul S1, nedatată), CG3 (în S2, posibil de perioada arhaică – datată preliminar în sec. VI a.Chr.), CG 4 (în estul S1, cercetată în 2004, amenajată într-un strat gros de lut galben – datată preliminar în sec. VI-V î.Hr.) şi CG5 (sub absidele Basilicilor 1 şi 2, datată preliminar în sec. VI-V a.Chr.). În centrul S1, în stâncă, am descoperit un bothros deja cercetat (ce conţinea material ceramic de sec. VI-V a.Chr.3)
Săpăturile legate de zidul de incintă roman târziu au evidenţiat cu precizie traseul acestuia în dreptul basilicii şi la V de aceasta. De asemenea, în sud-vestul S1 am descoperit o poartă. Spre V a fost posibilă urmărirea succesiunii celor trei faze ale incintei romane târzii (A, B şi C) cât şi tehnica de construcţie a acestora. Am identificat un posibil turn al fazei A în punctul de flexiune al acesteia
În 2005 am descoperit la V de synthronos-ul basilicii vizibile la suprafaţă (numită convenţional Basilica 2) absida unei basilici şi mai vechi (numită convenţional Basilica 1). Din partea de E a Basilicii 1 s-a păstrat doar absida (distrusă în partea de S), iar în 2006 am descoperit (în S1E) alte structuri de zidărie care ar putea reprezenta fundaţiile laturii de V, cu porticul şi intrarea în Basilica 1.
De asemenea, în S6 a fost identificată şi anexa de NE a basilicii 2, adosată absidei Basilicii 2 şi colţului său de NE.
În campania 2007 săpăturile au urmărit rezolvarea unor probleme de cronologie şi plan a complexului ecleziastic târziu, concentrându-se la V (S21) şi N (S22) de Basilica 2, şi epuizarea stratigrafiei şi realizarea releveului CG 5 (S4)4.
S4
Am reluat săpăturile, concentrându-ne în jumătatea N a spaţiului dintre absida şi synthronos-ului Basilicii 2, unde a apărut o structură din pietre de şist verde legate cu pământ (dezvelită pe o lungime de aprox. 0,70 m), despre care iniţial am crezut că este zidul de N al CG 5 (Z46). În ciuda faptului că este adosat zidului E al CG 5, nu are aceeaşi adâncime, este construit mult mai neîngrijit şi nu este ţesut cu acesta. În concluzie este ori un zid despărţitor al CG5, ori parte dintr-o construcţie mai târzie, care foloseşte zidul E al CG5. Săpătura acestei zone a pus în evidenţă şi succesiunea fazelor Basilicii 2, vizibile în zidăria absidei sale. Faza iniţială a basilicii avea fundaţia absidei (păstrată în jumătatea nordică) construită din pietre legate cu pământ, deasupra cărora zidăria este realizată din pietre legate cu mortar. În a doua fază fundaţia absidei este realizată numai din pietre legate cu mortar. Cele două faze nu urmau exact acelaşi traseu, la intersecţia lor arcul absidei târzii fiind frânt.
De asemenea, am săpat podeaua de lut galben (4007) a CG5, care s-a dovedit a fi nivelarea cu lut galben a stâncii native (care în unele locuri prezintă cavităţi de până la 0,30 m adâncime) în scopul implantării clădirii. În SV CG5 au apărut două gropi: prima, circulară (4013; localizată la 0,7 m N de colţul SV al CG5) este posibil o groapă de par (d 0,24 m; h 0,18 m) datată preliminar în epoca arhaică sau clasică; a doua (4014; localizată sub colţul SV al CG 5; d aprox. 1,20 m) este datată anterior momentului construirii CG5 (deci probabil de epocă arhaică), umplutura fiind parţial deranjată în momentul construirii décroche-ului zidului de incintă roman târziu către N.
Stratigrafia surprinsă între abside la S de Z 46 o confirmă pe cea descoperită în sudul S 45. La N de Z46 a apărut un strat de dărâmătură (4009; +3,83/+3,22 m) cu multe fragmente mari de amforă, aşezat pe un strat de lut galben (4011; +3,22 m; ar putea fi vorba de stratul de lut galben masiv identificat peste tot în S). În 4011 am identificat o groapă (4012; d 0,65 m; +3,17 m). Am oprit săpătura la acest nivel, spaţiul fiind foarte îngust şi nepermiţând o interpretare coerentă a rezultatelor.
S22
Pentru a cerceta relaţia stratigrafică dintre Basilica 2, strada de la N şi CR1 (clădirea romană de la N de stradă) am deschis o nouă secţiune orientată NNV-SSE, S22 (4,70 x 4,30 m), în dreptul colţului NE al Basilicii 2. Zona a fost foarte puţin afectată de săpături moderne, imediat sub nivelul actual de călcare pastrându-se o nivelare de lut galben (22001). De asemenea am identificat o fază iniţială a Basilicii 2, vizibilă în zidul său de N imediat sub nivelul de călcare actual, unde se observă traseul uşor deviat către N al zidului fazei 1. În momentul reparaţiei, noul zid a fost construit cu 0,20 m (variabil) către S faţă de primul.
Stratigrafia: - am identificat un strat de umplutură modernă creat în urma săpăturilor (22000; +5,80 m variabil/+5,63 m variabil) mai adânc în S (probabil săpăturile anterioare au urmărit să puna mai bine în evidenţă Basilica 2) şi o nivelare de lut galben foarte solidă (22001; +5,63 m), poate substrucţia străzii romane târzii (către V se păstrează şi plăcile masive de calcar ce o acopereau).
S21
S21 (11 x 6 m) a fost deschisă în partea de V a intrării în basilica Pârvan, fiind amplasată paralel cu aceasta şi cu S1ext. Secţiunea este orientată NV-SE şi a fost trasată în scopul cercetării situaţiei arheologice din faţa intrării în Basilica 2, pentru a putea fi cercetate şi analizate structurile care ţin de fazele constructive ale intrării în Basilica 1. Adâncimea maximă de cercetare în campania 2007 a atins cota de +3,79 m (cotele au fost calculate în funcţie de nivelul mării).
Au fost descoperite şi înregistrate următoarele contexte arheologice:
Z15 (21004) – 4,20 x 0,60 m, cu orientare NE-SV. Fundaţia zidului a fost sesizată la cota de +4,57 m şi prezintă 2 asize. Tehnica de construcţie utilizează şisturile verzi legate cu pământ. Ultima asiză de sus, care reprezintă începutul elevaţiei, este alcătuită din blocuri de calcar gri semifasonate legate cu pământ. Z15 reprezintă continuarea Z 1008 din S1ext în noua secţiune S21.
Z17 (21010) – 4,80 x 0,60 m x gr 0,35 m, cu orientare NV-SE. Reprezintă fundaţia unui zid paralel cu Z12 (1020) - zidul intrării în Basilica 2 şi a fost descoperit la cota de +4,69 m. Structura fundaţiei este dispusă pe trei asize regulate. Tehnica de construcţie utilizează şisturile verzi legate cu pământ şi ocazional sunt folosite roci de calcar galben şi gri.
Z18 (21005) – 1,30 x 0,65 m x gr 0,10 m, cu orientare E-V a fost conturat la cota de +4,50 m. Fundaţia zidului prezintă o asiză alcătuită din şisturi verzi legate cu pământ dar pe alocuri şi câteva fragmente de calcar alb.
Z47 (21009) – 9,50 x 0,75 m x gr 0,30 m, cu orientare NV-SE, a fost conturat la cota de +4,96 m. Reprezintă fundaţia unui zid puternic deranjat din care a rămas o singură asiză. Tehnica de construcţie utilizează şisturile verzi şi rocile de calcar galben.
Z 48 ( 21006) – 3,10 x 0,50 m (parţială), cu orientare E-V, a fost conturat la cota de +4,87 m. Fundaţia este puternic afectată pe latura sa sudică, în S7. Tehnica de construcţie a celor 3 asize utilizează şisturile verzi legate cu pământ. Z48 suprapune un strat compact de tegulae (21003) acesta reprezentând urmele unui acoperiş dezafectat.
Z49 (21012) – 2,20 x 0,35 x gr 0,27 m, cu orientare E-V, a fost conturat la cota de +4,46 m. Reprezintă fundaţia unui zid posibil deranjat de săpăturile anterioare (a fost consemnat în caietul de săpătură al M. Lambrino). Se desfăşoară pe o singură asiză de şisturi verzi legate cu pământ.
Z50 (21013) – 2,50 x 0,55 m x gr 0,20 m, cu orientare E-V şi conturat la cota de + 4,13 m. Fundaţia zidului este structurată pe o singură asiză alcătuită din şisturi verzi legate cu pământ. Este foarte precar păstrat , fiind probabil deranjat de cercetările anterioare.
21003 – strat compact de tegulae şi imbrices fragmentare reprezentând urmele unui acoperiş prăbuşit. A fost surprins la cota de +4,20 m, pe o L de 4 m atât în S21 cât şi în S7, fiind suprapus de fundaţia Z48.
21008 – pavaj din dale de calcar galben surprins parţial în partea estică a Z47 şi posibil legat de faza de utilizare acestuia. Dalajul a fost conturat la cota de +4,72 m având o L de 3 m, o l de 0,50 m iar grosimea plăcilor este de 0,06 m.
Datarea acestor contexte poate fi relativ stabilită în perioada romană târzie (sec. IV-VI p.Chr.), fundaţiile fiind corelate cu amenajările constructive ale intrărilor în cele două basilici. Stabilirea unor faze de construcţie, a unei planimetri coerente şi a funcţionalităţii arhitecturale va fi posibilă însă după finalizarea cercetărilor în această zonă a sectorului.
În campania 2007 săpăturile la CG5 au fost încheiate fără descoperirea zidului său nordic, datarea structurii (sec. VI-V a.Chr.) urmând să fie rafinată după prelucrarea materialului ceramic. În zidăria Basilicii 2 au fost identificate două faze constructive, care încă nu pot fi fixate în timp cu precizie. Cercetările de la V de Basilica 2 au pus în evidenţă structuri ce par a fi legate de cele două basilici, dar a căror funcţionalitate exactă nu ne este cunoscută deocamdată. Pentru lămurirea problemelor de cronologie ale celor două basilici paleocreştine rămâne ca în viitoarea campanie să continuăm cercetările în S21, S22 şi să extindem cercetarea la V de Basilica 2.

Sector Exra muros – Poarta Mare – Turnul Mare
Investigaţiile arheologice din sectorul extra muros Poarta Mare – Turnul Mare au început în anul 2000 având ca obiectiv general surprinderea unor aspecte ale locuirii romane timpurii, eventual ale celei elenistice, din perimetrul central al aşezării histriote în aceste epoci. Cercetările efectuate în campaniile 2000–20061 au oferit date stratigrafice ale zonei şi au dus la descoperirea unor edificii şi a altor complexe arheologice, databile din epoca elenistică târzie până în ultimul nivel roman timpuriu (nivelul IC2); până în acest moment nu avem indicii concludente pentru plasarea vreunuia dintre complexe posterior ridicării incintei romane târzii (nivelul IIA - din a doua jumătate a sec. III p.Chr.).
Obiectivul principal al acestei campanii a fost continuarea cercetarării edificiului nr. 1 (detalii constructive, planimetria în cele trei faze de funcţionare), aceasta impunând extinderea investigaţiei şi în interiorul cetăţii (fiind deschise două suprafeţe - SI şi SII3). De asemenea, printre obiective s-a numărat şi continuarea cercetării asupra edificiului nr.2 şi a complexelor identificate la S de turnul F al zidului de incintă roman târziu. Astfel, cercetarea a continuat în suprafeţele B1,3, E1–2, H1–24.
Edificiul nr. 15 - investigaţiile au fost concentrate în zona intramurană, urmărindu-se legătura planimetriei încăperilor cercetate de noi în zona extramurană cu cele semnalate din cercetările anterioare în zona de la E de zidul de incintă târziu. Cercetarea a fost concentrată doar în caseta de la S (SII), care corespunde încăperii nr. 3 semnalată de Gr. Florescu6. Deşi informaţiile obţinute concordă, în cea mai mare parte, din punct de vedere stratigrafic cu cele observate de noi în zona extramurană, nu au putut fi obţinute încă lămuriri legate de planimetria edificiului, deoarece sub zidul de incintă a fost surprinsă o porţiune din traseul unui zid (Z387) perpendicular pe limita de S a edificiului (Z13) şi, probabil, pe un zid interior de compartimentare (Z378), închizând astfel spre V această încăpere. Cu toate acestea au fost obţinute detalii constructive ale zidurilor care delimitează edificiul la S (Z139) şi E (Z3610). Totodată au fost surprinse nivele de funcţionare care corespund cu cele din zona extramurană. Toate acestea întăresc ipotezele noastre privind cele trei faze de funcţionare ale edificiului.
A fost reluată cercetarea asupra edificiul nr. 211, situat la S de strada de factură elenistică12. Investigaţiile au pus în evidenţă două momente de funcţionare şi unul de distrugere (încăperea L4). Cele două nivele constau din două podele de lut bine bătătorite, cu o grosime de cca. 0,45–0,50 m, respectiv cca. 0,30–0,35 m. Din primul moment de funcţionare (cota –0,80 m) a fost surprins pragul13 uşii care făcea accesul dinspre S spre încăperea L4, construit din două calcare fasonate pe o latură şi mai multe pietre de mici dimensiuni. Cantitatea mare de lemn carbonizat prezent pe toată suprafaţa, precum şi amprenta de arsură (gr. = 0,03 cm) de lemn surprinsă de-a lungul pragului, par să indice existenţa unei uşi din lemn. Cantitatea mare de tegule (ţigle şi olane) indică un acoperiş construit din aceste materiale. Nivelul de distrugere (gr. 30–40 cm) constă din lemn carbonizat (bârne sau amprente), fragmente tegulare, lut ars, material arheologic divers (obiecte de sticlă şi sticlă de geam, obiecte de fier diverse printre care şi un cuţit de plug, fragmente ceramice diverse de lux şi uz comun). Cea de-a doua podea este foarte asemănătoare cu prima şi acoperă întreaga suprafaţă distrusă, foarte probabil, într-un incendiu. La o primă evaluare a materialului arheologic din cele două podele şi din nivelul de distrugere, se poate afirma că edificiul a funcţionat pe tot parcursul sec. al II-lea.
A fost reluată cercetarea şi la S de turnul F (casetele H1–2), unde în diagnoza făcută prin cercetările anterioare se evidenţiau alte complexe de locuire, aparent independente de strada de factură elenistică, dar foarte probabil strâns legate de artera e din sistemul stradal histriot14. Cantitatea mare de fragmente ceramice (mai ales amfore şi vase de provizii) şi materialul tegular ne fac să credem că am putea fi în faţa unui atelier, dar această ipoteză nu poate fi demonstrată decât prin cercetări viitoare.
Cât priveşte perioada greacă, cercetările din acest an au adus noi elemente, chiar dacă, deocamdată, foarte dispersate. În primul rând, a continuat cercetarea zidului Z3115, suprapus de edificiul nr.1, care din cauza pânzei freatice foarte ridicate nu a putut fi finalizată16. Zidul, construit din blocuri mari de calcar rostuite cu lut ars, pare a face parte dintr-o construcţie mai veche decât edificiul nr.1, atât din punct de vedere al manierei de construcţie, cât şi al traseului urmat. Indicii asupra traseului acestui zid au apărut şi în cercetările intramurane (suprafaţa SIIa1–2), însă aici se observă o dezafectare a acestuia, fiind suprapus parţial de zidul despărţitor al încăperilor intramurane (Z37).
În suprafaţa B3, în urma unor indicii anterioare, cercetarea a continuat până la cota –2 m, unde a fost surprins un canal orientat N–S. Bordura de V17 este formată dint-un bloc de calcar dispus vertical şi un rând de calcare şi şisturi de dimensiuni medii, aliniate paralel. Bordura de E18 este formată din pietre de dimensiuni mici, fiind aproape distrusă - mai multe şisturi şi calcare, care par a proveni de la demontarea canalului, sunt dispuse spre SE. Distanţa dintre borduri este foarte mică (aprox. 20-22 cm). Modul de construcţie, orientarea şi adâncimea la care a fost surprins, ne fac să credem că acest canal este anterior ridicării edificiului nr. 1 şi, deci, poate fi datat în perioada greacă.
La cota de –1,13, în suprafaţa E1 (deci sub edificiul nr.2 şi sub fundaţia zidului Z15), a fost identificată o amenajare (aproximativ c. a–c 2–3) formată din pământ de culoare negricioasă, cu scoici, pietre, prundiş, fragmente tegulare, fragmente ceramice. Foarte probabil că zona reprezintă urma unei demantelări sau o zonă abandonată, care poate aparţine epocii greceşti.

Sector: Histria T1
Şi în acest an săpăturile arheologice s-au concentrat la S de templul Afroditei, având drept scop principal cercetarea monumentelor de epocă greacă şi cunoaşterea limitei „zonei sacre” pe această parte.
SB7
După curăţenia efectuată în primele zile am redeschis o săpătură neîncheiată anul trecut. Este vorba de o mică suprafaţă – având L de 3,40 m E-V, l 2,20 m N-S – aflată la E de basilică şi la S de zidul cu spolii dezvelit în campaniile anterioare. A fost scos la iveală un strat arhaic timpuriu aflat direct pe stâncă (gr. stratului cca. 0,50 m), aşa cum au arătat-o descoperirile ceramice: fragmente de amfore atice de tip SOS, fragmente de boluri cu rozete, etc. Pe o porţiune mare a fost surprinsă o amenajare a stâncii sub forma unei uşoare albieri relativ ovale. Pe latura de S a fost surprinsă pe o distanţă de 3 m, distanţa maximă N-S fiind de 1,65 m. Această amenajare continuă în partea estică şi sudică dincolo de limitele săpăturii actuale.
Subsectorul A8-C8
De mare însemnătate pentru topografia „zonei sacre” greceşti de la Histria sunt rezultatele obţinute anul acesta în subsectorul delimitat de trei suprafeţe, A8-B8-C8, aflate imediat lângă zidul de incintă roman târziu şi care corespund în mare parte basilicii de sec. V, dezvelite în totalitate în anul 1997 (a se vedea raport 1997).
Ultimele săpături în acest punct au avut loc în anul 2000, când au fost scoase la iveală trei baze de monumente din perioada elenistică ca şi un zid din fragmente de marmură nefasonate orientat N-S datat în perioada arhaică.
În B8 a fost cercetată o suprafaţă corespunzătoare pronaosului basilicii de 6,20 m E-V x 3,20 m N-S. Pe latura de E, aceasta a fost prelungită până la zidul de incintă roman târziu. Săpătura a început de la un nivel anterior primului nivel elenistic (NI) dezvelit în campaniile 1992-1993. Imediat după curăţenie am surprins pe alocuri urme de arsură, un strat cu pământ cenuşiu deschis ca şi o mică concentrare de pietre. Aceasta din urmă este posibil să fi aparţinut de presupusa via sacra amenajată în perioada elenistică, aşa cum o indică şi aliniamentul mai multor baze. Urmele de arsură ca şi stratul de lut ţin foarte probabil de un nivele de epocă clasică, aşa cum o indică câteva fragmente ceramice (fragmente de amfore tasiene). Imediat sub acest strat urmează pe toată suprafaţa cercetată un strat de arsură, de data aceasta foarte consistent (cca. 0,20 m gr.), pentru care informaţiile arheologice sunt mult mai bogate. Pe lângă pământul ars de culoare roşiatică au apărut mici pietricele, bucăţi de cărbuni, ca şi un bogat material arheologic constând în fragmente de la 2 (?) perirrhanteria, numeroase statuete arhaice târzii din teracotă cu pictură, ţigle arse cu firnis într-o stare destul de fragmentară, o cantitate impresionantă de chirpic ars, adesea cu făţuială. Chirpicul şi ţiglele aparţineau foarte probabil unei construcţii sacre. Numărul fragmentelor de vase ceramice altele decât cele menţionate este insignifiant.
Sub podeaua de lut de sub stratul de arsură a apărut un strat compact de pământ gri-maroniu afânat, cu multe pietricele, scoici, oase şi fragmente ceramice datate în a doua jumătate a sec. al VI-lea a.Chr. De acest nivel arhaic ţine foarte probabil construcţia mistuită de foc, descrisă mai sus. Sub acesta se află o altă podea de lut bătătorit, surprinsă şi ea pe o suprafaţă mare. Aceasta din urmă indică un nivel anterior, direct pe stâncă, de care ţin probabil două mici monumente (primul de 1,10 x 1,17 m, al doilea 1,46 x 0,85 m) dezafectate ulterior.
În vederea corelării noilor săpături din B8 cu săpăturile anterioare (a se vedea raport 2000), dar şi datorită unor verificări de măsurători, am curăţat suprafaţa de la N de zidul ce desparte pronaosul de naos, respectiv suprafaţa A8. Mai întâi a fost curăţat sondajul executat în 2000, apoi zidul din marmură N-S aflat imediat lângă zidul de incintă. De la acest zid, păstrat pe o lungime de 5,10 m, gr. de 0,65 m, s-a observat că în direcţia bazei aa/2000 pleacă un alt zid de aceeaşi factură, aparţinând probabil de acelaşi monument. Pe baza observaţilor stratigrafice am putut stabili că acest zid aparţine de o fază de construcţie din epoca arhaică.
Verificarea traseului zidului de marmură din A8 – B8 s-a făcut printr-un sondajul în suprafaţa C8 (2 x 2 m). La nivelul stratului de arsură din B8, descris mai sus, aproape pe toată suprafaţa cercetată aici, am descoperit un strat consistent de dărâmătură de ţigle arhaice pictate căzute tot pe o lutuială. De data aceasta însă ţiglele nu erau arse secundar, gradul de fragmentare fiind mai scăzut. Unele din ţigle au putut fi reîntregite. Ca forme amintim caliptere, strotere, sima pictată, antefixe pictate, toate aparţinând unor tipuri noi descoperite la Histria. Tot din stratul de dărâmătură provine şi o inscripţie arhaică pe piatră (a patra de acest fel descoperită la Histria, a treia în zona sacră), scrisă în boustrophedon. Foarte probabil este vorba de o dedicaţie votivă. Câteva fragmente de amfore thasiene şi chiote dau ca terminus post quem al doilea sfert al sec. al V-lea a.Chr. Sub podeaua de lut pe care sunt căzute ţiglele avem o situaţie asemănătoare cu B8, respectiv două nivele arhaice, separate printr-o podea de şist verde mărunţit şi bine întărit. Dintre descoperirile celui de-al doilea nivel arhaic amintim o amforă întregibilă de Chios, tipul Lambrino A2.
Descoperirile din A8–C8 indică existenţa unei construcţii sacre de dimensiuni relativ modeste ridicate în epoca arhaică târzie, care a ars probabil în prima jumătate a sec. al V-lea a.Chr.
Subsectorul e
Un alt punct în care s-au desfăşurat săpăturile anul acesta a fost la vest de templul Afroditei, având drept scop principal degajarea platformei templului pe această latură şi relaţia sa cu monumentul C. Un alt scop l-a reprezentat clarificarea situaţiei apărute în anul 2003 în sondajul g-d.
Săpăturile în acest an s-au desfăşurat atât în suprafaţa e/S cât şi-n e/N (a se vedea rapoartele din 2005-2005). Cea din partea sudică a reprezentat în mare o continuare din anul precedent, plecând de la un nivel roman timpuriu. Înspre templul Afroditei suprafaţa de lucru a fost lărgită. Pentru control am curăţat şi am continuat adâncirea în sondajul E-V efectuat anul trecut la vest de platforma templului.
Încă din primele zile a ieşit la suprafaţă o fântână romană târzie, cercetată parţial şi la sfârşitul anilor ?50. Fântâna rotundă, construită din pietre de şist local, are un d de cca. 0,80 m. Faţă de actualul nivel de călcare am săpat în interior până la o ad. de 2,30 m, fără a o epuiza. Materialul recoltat din fântână s-a dovedit a fi unitar. Este vorba în primul rând de ţigle aparţinând foarte probabil unui acoperiş al casei romane târzii. Alte materiale descoperite cuprind fragmente de amfore cu striuri, fragmente de sticlă, oase, pietre.
Privitor la monumentele greceşti, descoperirile din acest an s-au dovedit şi-n acest subsector fructuoase, cu toate că în această zonă mai fuseseră efectuate cercetări arheologice la sfârşitul anilor ?50. La cca. 0,60 m de platforma templului Afroditei – incomplet păstrată în această zonă - a fost descoperit un pavaj din pământ bătătorit, mici fragmente ceramice şi pietricele, ce a funcţionat paralel cu ultima fază arhaică a templului. O bună parte din acest pavaj a fost distrusă de construcţia fântânii. Totuşi pe o porţiune destul de mare (L 2,60 m, l 0,40 m) a fost observată o arsură, ulterior identificată cu resturile de la o bârnă arsă.
La cca. 2,80 m de platforma Afroditei au apărut în e/S, colţul de SE, numeroase fragmente de ţigle arhaice şi două fragmente de la un capitel ionic. Acestea erau căzute pe trei dale de şist frumos aliniate, aproximativ paralel orientate faţă de platforma templului. Au fost recoltate numeroase strotere cu firnis roşu, caliptere, sima şi antefixe pictate (câteva întregi). Este vorba de elemente aparţinând ultimei faze arhaice a acoperişului templului Afroditei. Cea mai mare parte a acestei dărâmături a rămas încă in situ. Trebuie amintit că în apropiere fuseseră semnalate la începutul anilor ?60 descoperiri asemănătoare.
Pentru a verifica traseul celor trei dale peste care căzuseră capitelul şi ţiglele arhaice, dar şi pentru a controla săpătura din suprafaţa e/N, am executat un mic sondaj (1,30 m E-V x 4,20 N-S) chiar în apropierea monumentului C. Astfel am putut observa că dalele din e/S se continuă spre N, în această parte chiar structura de zid masiv (gr. 1,10 m) fiind evidentă. Zidul, anterior distrugerii din epoca arhaică târzie, continuă traseul sub monumentul C. În total zidul a fost surprins pe o lungime de 9,80 m (din care 4,70 m în suprafaţa e/N). Foarte probabil că acest zid a servit drept peribol pentru sanctuarul arhaic. Acest lucru va fi însă verificat în campaniile următoare. Lângă zid au fost descoperite mai multe fragmente de la o cupă Siana a pictorului „Red and Black”, datată puţin înainte de mijlocul sec. VI a.Chr.





Sector X
Catrinel Domăneanţu (IAB), Alina Pascale (FIB), Ştefan Vasiliţă, Theodor Ulieriu (studenţi FIB)
În campania din anul 2007 s-au continuat cercetările pe platoul de vest al cetăţii, în sectorul numit convenţional X.
Începută cu scopul de a lămuri unele probleme de urbanism ale Histriei elenistice, cu privire specială asupra funcţionalităţii temeliilor olbiene, cercetarea din această zonă a evidenţiat existenţa unei noi arii sacre dedicată, probabil, zeiţei Cybele.
Constatând în anii trecuţi că ceea ce părea să fie sanctuarul acestei divinităţi ar putea reprezenta doar pronaosul său, ne-am hotărât anul acesta să extindem săpătura spre E prin trasarea a două noi casete, Q şi W. În afara lor ne-am concentrat atenţia pe situaţiile înregistrate în 2006 în suprafeţele K-L şi U-V şi am terminat demontarea profilului stratigrafic dintre vechea săpătură Suzana Dimitriu (1966-1968) şi casetele A, B şi C.
Rezultatele au fost următoarele:
- în casetele Q şi W, a căror cercetare nu este încă finalizată, se conturează trei noi temelii olbiene. Cea din Q este orientată E-V. Cele din W au fost surprinse pe o suprafaţă mult prea mică pentru a stabili direcţionarea lor.
- în U şi V am recurăţat nivelul pe care ne oprisem cu un an înainte. În V s-au conturat două „încăperi” dreptunghiulare, cu foarte multă arsură, separate între ele de temelii olbiene. Nu ştim încă ce reprezintă şi care era funcţionalitatea lor. Menţionăm că în cea de la N am descoperit în 2006 o statuetă fragmentară de teracotă, reprezentând-o pe zeiţa Cybele cu coroană murală şi, într-o campanie mai veche, un picior fragmentar al unui perirrhanterion din piatră.
Un alt câştig al acestui an îl constituie observaţia conform căreia latura de E a patrulaterului de temelii olbiene, descoperit de Suzana Dimitriu în 1968 (interpretat atunci ca sanctuar al Cybelei şi astăzi ca pronaos al sus-numitului edificiu) este deranjată de două locuinţe posterioare. Pe podeaua uneia dintre ele s-a descoperit un vas indigen, de mari dimensiuni, decorat cu şnur.
- în ceea ce priveşte latura de V cercetată doar parţial în 1968, s-a stabilit că ea are o lăţime de aprox. 4 m fiind suprapusă de un pavaj din pietre de talie, cu o L de 3 m şi o l de 1 m. Ea se închidea spre V cu temelia olbiană descoperită în 1994 în caseta C.
- în suprafaţa L-K s-a conturat anul acesta o nouă construcţie, mărginită la S de zidul IX. Acesta s-a păstrat într-o stare precară, pe maximum două asize. El este, însă, în mod clar anterior zidului VIII. Pe nivelul său s-au descoperit foarte multe monede, un pond de plumb cu capul lui Apollo şi trei puşculiţe fragmentare. De asemenea au apărut două vetre, arse la roşu, una dreptunghiulară, care este suprapusă de zidul VIII şi o alta pătrată, care avea în mijloc un vas ce conţinea zgură de fier. Împrejur, în petice de lut, s-au găsit mici orificii. Ele sugerează platforma unui cuptor, cu un pilon în mijloc.
- vatra dreptunghiulară suprapune o temelie olbiană orientată N-S, care merge până la zidul IX. Între ea şi cea descoperită în K4 în anii trecuţi se află o zonă cu multă arsură, asemănătoare celor din caseta V.
Toată această reţea de temelii olbiene, pavaje, ziduri va fi mai explicită în momentul în care va fi definitivată ridicarea topografică, în care vom putea aşeza, ca într-un puzzle, propriile noastre desene.

Sector Basilica cu criptă (zisă Florescu)
Irina Adriana Achim (IAB), Irina Băldescu, Florentin Munteanu (student FIB)
În campania 2007 cercetările arheologice din sectorul Basilica cu criptă s-au desfăşurat în cursul lunii iulie cu un efectiv de nouă muncitori şi un student, Florentin Munteanu (FIB), cu participarea arhitectei Irina Băldescu.
Ca şi în campania precedentă săpăturile s-au concentrat în sectorul N, situat pe flancul N al basilicii paleocreştine şi au avut ca principal scop finalizarea cercetării în suprafaţeţele B2 şi C2 deschise încă din anul 2004. În acelaşi timp, am procedat la deschiderea altor două secţini, S3 şi S4, care au avut rolul de a verifica stratigrafia în zona situată la vest de zidul de V şi de N al peribolosului. Cercetarea basilicii propriu-zise a fost sistată în anul 2007.
Casetele B2 şi C2
Pentru lămurirea unor situaţii din teren cu care ne-am confruntat încă de la deschiderea acestor două suprafeţe, în campania 2007 cercetarea în casetele B2 şi C2 a continuat.Explorarea arheologicăs-a limitat la demontarea martorului E-V care separa cele două casete şi a martorului transversal păstrat în caseta B2. Obiectivul era de a degaja integral frontul de V al edificiului denumit convenţional «podium» şi fundaţiile zidului Z8, precum şi ale zidului de V al peribolosului. Din straturile succesive de nivelare cu lut ale stâncii am recoltat o mare cantitate de ceramică în stare accentuată de fragmentare, cu precădere amfore, dar şi fragmente de statuete de teracotă, un opaiţ grecesc, un fragment de vas indigen cu buza decorată cu alveole, un fragment de opaiţ cu firnis roşiatic. Până la efectuarea unei analize de detaliu a materialului ceramic, lipsesc elementele ferme de cronologie a acestei zone, care a mai făcut obiectul unei cercetări sumare în 1931. Am putut însă constata tehnica de zidărie similară a edificiilor podium si peribolos, ambele construcţii având fundaţiile implantate în şanţuri relativ adânci, săpate în stânca naturală. Şanţurile de fundare au fost umplute cu pământ galben şi spărtură de şist, pământ lipsit de materiale arheologice. Stânca a fost nivelată atent pe toată suprafaţa dintre cele două edificii şi a fost, la rândul său, acoperită cu un strat fin de lutuială. Singura structură de epocă romană care se mai păstrează parţial în spaţiul dintre podium şi peribolos este zidul Z8, legat cu mortar, parţial dezvelit.
Am păstrat pentru moment un martor altimetric al acestei zone, situat în colţul sud-vestic al casetei C2, în apropierea colţului sud-vestic al basilicii paleocreştine.
În zona străzii A, cercetată de A. Petre în 1958, la V şi la N de peribolos cercetarea a vizat investigarea colţului nord-vestic al construcţiei care delimitează insula pe aceste două laturi. Două secţiuni au fost practicate în acest scop.
Secţiunea S3
Este situată la extremitatea de N a zidului peribolos V şi s-a întins la vest până la limita grupului I de edificii, complex situat pe latura de N a Pieţei Mari. Dimensiuni: 9,50 m L şi 1,50 m l. Pentru a facilita înregistrarea materialului arheologic suprafaţa secţiunii a fost împărţită de la E la V în cinci carouri de 2 m lungime, cu excepţia ultimului, de numai 1,50 m lungime.
Am dezvelit o serie de complexe care se întind de la E la V în următoarea succesiune:
- edificiul 1, degajat parţial, este adosat zidului de V al peribolosului. Am reuşit să dezvelim aproape în întregime zidul său de N (Z1), iar parţial pe cel de E (Z4) şi de V (Z2). Aceste trei ziduri – cu o gr. medie de 0,65 m şi o h medie păstrată de 1,30 m – se disting prin utilizarea mortarului ca liant. Tehnica de zidărie este mai îngrijită în cazul zidului Z1. Din nivelul de distrugere al edificiului 1 am recoltat o mare cantitate de material tegular. Admax atinsă în această zonă este de –1,34 m.
- imediat la V, edificiul 1 este delimitat de o stradă denumită A de A. Petre în raportul său din anul 19621. În această zonă cercetarea a fost oprită pe nivelul străzii pavate cu piatră maruntă, material tegular şi ceramic fragmentar (admax: 0,30 m);
- pe latura sa de V strada A era delimitată de o bordură din pietre de şist şi de calcar;
- în zona c.3 şi 4, la cca. 0,55 m la V de limita străzii A se afla un zid, convenţional denumit Z3 (l 0,50 m; hconservată 0,50 m). Legătura stratigrafică a încăperii delimitate la E de Z3 cu edificiul 1 nu a putut fi stabilită în această fază a cercetării. Cert este că în interiorul construcţiei, şi chiar la limita de V a secţiunii am identificat un chiup, a cărui parte superioară se afla la mică adâncime în raport cu nivelul actual de călcare (cca. –0,30 m). Din stratul de nivelare a stâncii imediat la V de Z3 am recoltat, la o adâncime cuprinsă între –1,24 m şi 1,36 m un fragment de toartă de amforă ştampilată de Sinope. Astynomul menţionat pe timbrul amforic este Boryos, ce corespunde exemplului citat de N. Conovici, la nr. 59 în catalogul său din anul 19882, iar fabricantul ar putea fi Hekataios, meşter al cărui atelier este activ în grupa III şi la începutul grupei IV definite de N. Conovici. Datarea propusă de autor este în primele două decenii ale sec. al III-lea a.Chr3.
Admax atinsă în zona carourilor 3 şi 4, raportată la profilul sudic al secţiunii, este de cca. -1,36 m.
Secţiunea S4
Este situată la colţul nord–vestic al peribolosului, imediat la N de zidul de N al peribolosului. Dimensiuni: 6 m L si 1,50 m l. Pentru a facilita înregistrarea materialului arheologic am optat pentru o împărţire în trei carouri, de 2 m lungime. Numerotatarea carourilor s-a făcut de la S la N. În perimetrul acestei secţiuni nu a fost identificată, până în prezent, nici o structură arhitectonică din zidărie. Cercetarea a avut rolul de a verifica fundaţiile zidului peribolos N. Am putut efectiv controla situaţia arheologică descrisă de A. Petre în 19624 şi de a constata că fundaţiile zidului peribolos N sunt diferite de cele ale zidului său de V, dar şi de cele ale zidurilor de N şi de V ale podiumului. Am dezvelit şi un mic tronson din strada D – pavată cu material tegular şi ceramic fragmentar amestecate cu pământ galben. Strada era delimitată la N de un canal.
În c.1 succesiunea stratigrafică, raportată la profilul de E al secţiunii este următoarea:
- strat vegetal, între 0 şi –0,08 m;
- strat de culoare gri, afânat, cu piatră şi cărămiză, între –0,08 m şi –0,38 m sau –0,50 m (la extremitatea S a secţiunii);
- strat de pământ de culoare neagră, afânat, ce conţinea materiale de construcţie, fragmente ceramice, puţine scoici şi spărtură de şist (-0,38 m şi –0,72 m);
- strat fin de nivelare cu pământ galben perturbat de şanţurile moderne descrise mai sus; grosime: cca. 0,06 m;
- lentilă de culoare gri, cu puternice urme de arsură, între –0,76 m şi –0,85 m;
- strat de pământ galben ce conţine scoică , între –0,85 m şi –1,07 m;
- strat de nivelare cu pământ galben fără scoică sau nisip, între –1,07 m şi –1,20 m;
- strat de nivelare a stâncii naturale cu pământ galben amestecat cu spărtură de şist, între –1,20 m şi –1,54 m.
În zona c.2 şi 3 cercetarea s-a oprit pe nivelul străzii, la cca. –0,40 m adâncime.
Cercetarea întreprinsă în anul 2007 deschide o nouă problematică a sectorului nostru care prin exlorările viitoare va trebui să conducă la stabilirea raporturilor cronologice între diferitele faze ale edificiilor podium şi peribolos şi construcţiile aflate în spaţiul dintre acestea sau imediat la vest, în zona străzii A. Se impune o extindere a săpăturilor la S de secţiunea S3 pentru a degaja integral edificiul 1, adosat zidului de V al peribolosului, dar şi investigarea colţului nord-vestic al basilicii, zonă ce ar putea să ofere o cheie de interpretare a diferitelor construcţii pe care monumentul creştin le-a suprapus în această zonă.

Sector: Basilica extra muros
Nu a putut fi continuată cercetarea în campania acestui an datorită forţei de muncă reduse. S-a efectuat o curăţare a basilicii, ca în fiecare campanie.
Secţiunea V-E
Obiectivul principal al campaniei anului 2007 l-a constituit continuarea dezvelirii vestigiilor antice din cei 15,80 m iniţiali ai secţiunii V-E, zonă situată aproximativ în jumătatea vestică a acesteia, în vederea doritei finalizări a cercetării în această zonă.
Clădirea în opus graecum1
A continuat adâncirea în suprafaţă, în vederea ajungerii la baza construcţiei. Temelia a fost dezvelită pe 1 m de la prima şapă de mortar a ei, având acum înălţimea de 2 m. Este alcătuită din pietre de dimensiuni variabile, aruncate în groapa de fundaţie, peste care s-a turnat mortar. În multe cazuri, urmele de mortar nu sunt vizibile, dând impresia unei temelii seci.
Clădirea căreia îi aparţine porticul2
Singura noutate în ceea ce priveşte această construcţie o constituie observarea a două faze ale zidului orientat NE–SV. În campania precedentă, acesta fusese dezvelit pe 6 m lungime. Ca urmare a extinderii secţiunii V-E spre S în 2006, s-a constatat că acesta continuă spre SV, fiind încorporat în fundaţia clădirii în opus graecum. De asemenea, s-a observat că temelia zidului în discuţie continuă şi spre NE cu încă 0,60 m, intrând sub canalul roman care aparţine fazelor I B-C, realizându-se astfel o compartimentare a clădirii căreia îi aparţine porticul. La cca. 0,40 m spre V de colţul NE al primei încăperi a clădirii, pe temelia zidului orientat NE-SV al acesteia s-a constatat o obturare a unei intrări care a aparţinut unei faze mai vechi de funcţionare a ei. Este vorba de o uşă de acces care avea L=1 m şi h păstrată =0,40 m, laturile ei fiind delimitate, spre NE, de un bloc din calcar gălbui de mari dimensiuni (0,60 x 0,70 m), iar spre SV, de o altă piatră din gresie galben-verzuie, pusă pe cant (de 0,40 x 0,65 m). Spaţiul acestei intrări a fost blocat la un moment dat, interiorul ei fiind umplut cu patru asize din piatră de dimensiuni variabile. Posibilitatea ca acest spaţiu să reprezinte o intrare în prima fază a uneia din camerele clădirii căreia îi aparţine porticul este întărită şi de diferenţele de aspect ale temeliei zidului în discuţie. Acesta are şase asize din piatră de dimensiuni variabile relativ uniform aşezate până în dreptul celor două blocuri de mari dimensiuni care delimitau uşa, în timp ce în interiorul acesteia ele sunt mai neglijent amplasate şi uşor tasate datorită presiunii ulterioare exercitate de elevaţia zidului ridicată după obturarea ei. Deocamdată nu avem repere cronologice cu privire la cele două faze de funcţionare ale acestei încăperi a clădirii căreia i-a aparţinut porticul deoarece în campania anului 2007 nu am continuat adâncirea în interiorul ei. Acest lucru se va realiza în campania anului 2008.
Locuinţa elenistică L1, anterioară porticului
Dezvelită din campania anului 20053, cercetarea ei a fost încheiată în 2007, când a fost dezvelită prima fază a locuinţei, al cărei nivel de călcare era constituit dintr-un strat compact de lut galben, cu o grosime variabilă cuprinsă între 0,25-0,40 m. Cuptorul care a aparţinut acestei faze a avut o formă aproximativ rectangulară la bază (1,30 x 1 m), la golirea lui fiind descoperite câteva fragmente ceramice, pigmenţi de cărbune şi cenuşă, precum şi o monedă de bronz.
Fundaţiile zidurilor perimetrale ale locuinţei au fost la rândul lor cercetate până la bază. Astfel, latura estică a locuinţei L1, cu dimensiunile de 2,50 x 0,45 m, are h maximă păstrată de 0,60 m. Temelia acestui zid este alcătuită din blocuri de calcar de dimensiuni mai mari, din pietre de gresie şi bazalt de mărimi variabile. Dintre blocurile de calcar, cele mai mari sunt: cea care probabil că a delimitat o intrare în locuinţă, situată la cca 1 m NE de profilul S, o spolie4, (de 0,48 x 0,46 x 0,30 m), precum şi un altul aşezat chiar în extremitatea nordică a laturii în discuţie (0,50 x 0,38 x 0,32 m), pus pe prima asiză a fundaţiei, pentru mai buna demarcare a colţului nord-estic al locuinţei L1. Aceste blocuri sunt prezente cu precădere pe faţa exterioară a laturii estice a locuinţei L1, cele trei asize ale fundaţiei acestui zid oferind un aspect îngrijit al acestuia, în timp ce în interior, mai frecvente sunt pietrele de dimensiuni mai mici, motiv pentru care are un aspect mai neuniform. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cealaltă latură cunoscută a locuinţei L1, respectiv cea de N. Ea are dimensiunile de 3,30 x 0,45 m şi h păstrată de 0,60 m. Temelia zidului este alcătuită din câteva blocuri de calcar (mai ales pe faţa exterioară), dar îndeosebi din blocuri de bazalt, şist şi gresie, având un aspect mai neregulat.
Atât în interiorul locuinţei L1, la baza primei ei faze, cât mai ales în exterior, spre E, pe întreaga suprafaţă cercetată, s-a constatat existenţa unui strat cu gr. de 0,15-0,20 m, constituit din pietre de mărimi variabile, fragmente de ţigle şi olane, foarte multe cioburi rulate. Iniţial, am considerat că acest nivel ar putea reprezenta un pavaj/stradelă, acest mod de realizare a sa fiind obişnuită şi pentru alte drumuri sau străzi de perioadă elenistică de la Histria5. Ulterior însă, datorită faptului că nu am descoperit o locuire căreia să-i corespundă această stradelă (primul nivel al locuinţei L1 este posterior, iar cealaltă construcţie elenistică descoperită în extremitatea estică a zonei cercetată este anterioară – vezi mai jos), ne-au determinat să reconsiderăm această ipoteză. Este posibil ca nivelul în discuţie să reprezinte o amenajare/nivelare în vederea amplasării L1, însă este tot la fel de plauzibilă existenţa unei stradele legate de alte clădiri, care ar fi putut fi atât la N, cât şi la S de secţiunea V-E, dar care nu au putut fi deocamdată descoperite.
Locuinţă elenistică L2
În extremitatea estică a suprafeţei cercetate, respectiv în c.5 al acesteia, a fost descoperită o parte a unei alte construcţii elenistice, situată din punct de vedere stratigrafic sub presupusul pavaj (stradelă) menţionat mai sus. Astfel, din această locuinţă a fost surprinsă numai limita sa nord-vestică, situată la ad. de -3,30-3,50 m. Limita sa vestică este dată de amprenta unui perete de lemn cu gr. de 0,35-0,45 m. Acesta era orientat N-S şi a fost surprins, deocamdată, pe L=2 m, către S el intrând sub temelia zidului perimetral nordic al clădirii căreia îi aparţinea porticul, iar către N, sub patul de aşteptare al coloanei nr. 4 a porticului. Limita nordică a locuinţei L2 este constituită de profilul N al secţiunii V-E, cea sudică este dată de fundaţia zidului orientat NE-SV al clădirii căreia îi aparţine porticul, iar cea estică, de canalul roman aparţinând fazelor I B-C. L2 astfel delimitată are o suprafaţă de numai 3 x 2,60 m, însă ea continuă, cu excepţia laturii vestice, către N, S şi E, dar este acoperită de profilul N, pe de o parte, iar pe de altă parte, de elementele de construcţie ulterioare amintite mai sus. Deocamdată, ea s-a conturat foarte clar prin ţiglele şi olanele de acoperiş, care au avut o concentrare mai mare în colţul NV al suprafeţei dezvelite, îndeosebi lângă profilul N. La cca. 0,65 m E de amprenta peretelui de lemn şi la 0,40 m N de temelia zidului perimetral nordic al clădirii căreia îi aparţine porticul, s-a conturat vatra locuinţei. Aceasta are un aspect oval (0,90 x 0,70 m), fiind bine marcată de urme de chirpici ars, de cărbune şi cenuşă. În afara acestei vetre, către E, apare un strat cu pigmenţi de cărbune, fragmente ceramice şi câteva pietre. Sub el apare un strat galben lutos pigmentat cu urme de arsură, pe care au căzut ţiglele şi olanele acoperişului. El reprezintă un prim nivel de călcare al L2. Cercetarea arheologică din campania anului 2007 s-a oprit pe acest nivel, urmând a fi finalizată în anul viitor pe cei 15,80 m din jumătatea vestică a secţiunii V-E.
Încadrarea cronologică a elementelor constructive dezvelite în 2007 se poate face atât pe baza stratigrafice, cât şi cu ajutorul materialelor arheologice descoperite. Astfel, locuinţa elenistică L1, anterioară porticului, poate fi încadrată în sec. II-I a.Chr. (posibil nivelului elenistic III)6, în timp ce construcţia elenistică L2, anterioară acesteia, probabil că se datează în sec. III-II a.Chr. Această datare este deocamdată preliminară, informaţiile necesare unei cronologii precise urmând a fi furnizată de prelucrarea numeroaselor artefacte descoperite în aceste contexte arheologice, precum şi de încheierea cercetării locuinţei elenistice L2.
Materialele arheologice găsite în secţiunea V-E au fost: 10 monede din bronz, aflate în curs de restaurare şi prelucrare. Ceramica a fost bine reprezentată, ea fiind descoperită atât pe primul nivel al locuinţei elenistice L1, dar îndeosebi în stratul din care era constituit pavajul anterior acesteia. Dintre categoriile ceramicii de lux, au fost găsite fragmente de boluri elenistice cu decor în relief, ceramică West Slope, opaiţe, o toartă ştampilată de amforă de Rhodos, câteva teracote fragmentare. De asemenea, a fost găsită şi o mare cantitate de ceramică de uz comun, materiale de construcţie sticlărie.
În campania anului 2008 vom continua cercetarea în jumătatea vestică a secţiunii V-E şi vom relua investigaţiile la basilica extra muros, în vederea finalizării cunoaşterii acestor obiective şi a realizării conservării primare a celor mai importante elemente de construcţie descoperite.
Rezumat
English Abstract In 2000 research began on the area outside the late city’s precinct wall, located between the Great Gate and the Great Tower, with the purpose of observing the early Roman city – possibly the Hellenistic city, but also to bring out, from a tourist’s point of view, the central part of the city. The area has suffered many interventions after the building of the precinct wall (238 AD), and especially from 1914 onwards, with the beginning of the archaeological excavations at Histria. The 2000–2005 research works have brought to light three buildings and a number of complexes, most of them to be dated before 238 AD.
This year the campaign’s objective was to continue research of the Building no. 1 (construction details and planimetry of all the three functioning phases), which determined the extension of excavations inside the late Roman city (two new surfaces were excavated - SI and SII). Another objective was to continue the research of the Building no. 2 and the archaeological complexes identified south of Tower F of the late Roman defense wall. Therefore excavations were undertaken in surfaces B1, 3, E1–2, H1–2.
Building no. 1 - investigations focused on the inside of the late Roman city, as we tried to establish the planimetrical connection between the rooms excavated west of the late Roman defense wall with the ones mentioned by previous research east of it. Research focused only on the southern quadrant (SII), which corresponds to Room no. 3 mentioned by Gr. Florescu. The functioning levels identified correspond to those found west of the late Roman precinct. The new data confirms our hypotheses regarding the building’s three functioning phases.
We have resumed research on Building no. 2, located south of the Hellenistic street. Investigations have evinced two occupation levels and one destruction level (room L4). The first two are very compact clay floors. In connection to the first occupation level we have discovered the threshold of the door that gave access from the south towards room L4, made up of two limestone fragments fashioned on one side and several smaller stones. The great quantity of tegulae (roof and hollow tiles) indicates a roof made of such materials. The destruction level is indicated by carbonized wood, tegulae fragments, burnt clay and other types of archaeological material. At a first evaluation of the archaeological material in the two clay floors and the destruction level we can say that the building functioned during the entire 2nd century A.D.
For the Greek period, this year’s research has evinced new elements, even if very dispersed for now. We have resumed research on wall Z31, which is made of large limestone blocs bound with burnt clay, and which seems to be part of a building older than Building no. 1 as its construction technique and trajectory indicate. Clues concerning this wall’s trajectory appeared east of the late Roman city wall too, where we were able to establish that the wall was destroyed and was partially covered by a wall dividing the rooms east of the defense wall. In B3 we have also uncovered a new sewer, in a very bad state of preservation. The construction technique, its orientation and the depth at which it was discovered lead us to believe that this sewer is older than Building no. 1, and thus can be dated to the Greek period. In E1 (that is under Building no. 2) we have identified an arrangement/structure that is probably the trace of a dismantled wall or an abandoned area, also to be dated to the Greek period.
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO
 


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu