Ridicată chiar în inima târgului Piteştilor, la capătul nordic al insulei cuprinsă între străzile Şerban Vodă (la E) şi Domniţa Bălaşa (la V), Biserica cu hramurile Sf. Nicolae şi Sf. Pantelimon, aparţinând comunităţii de târgoveţi, a fost unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale oraşului. Prima construcţie - o biserică mică din zid -, datând probabil de la mijlocul sau din a doua jumăt...ate a sec. XVIII, avariată de cutremurul din 1802, a fost refăcută şi mult mărită în 1812, pe cheltuiala orăşenilor („mahalagiilor”). Pisania bisericii, de mari dimensiuni (99,5 cm x 140 cm), spartă în patru fragmente în împrejurările demolării din 1962, se păstrează în expoziţia Muzeului Judeţean Argeş: „Marile şi preaputernecu Dumnezeu, cu a sa purtare de grijă, toate le chivernisăşte şi le săvârşăşte, precum şi ceastă sfântă beserică, ce era mai-nainte mică şi prăpădită de cutremur, cu ajutorul său şi al sfântului Ierarhu Nicolae şi alŭ Sfântului Pandeleimon, al cărora este hramu, s-au făcut precumŭ se vede cu cheltuiala mahalagiilor şi al altorŭ creştini şi s-au săvârşit în domniia mării sale, Io Gheorghie Caragea voevod, când ruşii s-au dus din ţară, făcând pace, într-al doilea război, păstorindŭ pre norodu aceşti eparhi, preasfinţitul iubitoru de Dumnezeu, chirio, chir Iosif, întâiul episcop al aceştii nooi episcopii Argeş; 1812 octombrie 30”. Incendiul din vara anului 1848 va afecta şi Biserica Sf. Nicolae (însemnările vremii arată că „În 18 august 1848, la trei ceasuri din noapte, au ars tot Târgul Piteşti, trei mahalale şi trei biserici, între care şi Biserica Sfântul Nicolae”), supusă din nou reparaţiilor în 1864. Din anul 1873, în turla clopotniţei aflată deasupra pronaosului, avea să fie instalat un orologiu cu patru cadrane (danie făcută bisericii de farmacistul Ştefan Babic), păstrat astăzi în colecţia Muzeului Judeţean Argeş. Astfel, biserica intră în memoria colectivă a comunităţii orăşeneşti drept Biserica cu Ceas. De mari dimensiuni (cca. 25 x 9 m), de tip navă (fără abside laterale), compusă din altar, naos, pronaos şi un pridvor deschis, cu două turle înalte, una pe pronaos, alta pe pridvor, Biserica Sf. Nicolae a jucat un rol important în viaţa oraşului. Nu trebuie uitat că a avut rolul de catedrală, aici oficiindu-se, la 30 aprilie 1878, primul Te Deum al României independente, în prezenţa domnitorului Carol I. În scuarul din partea de N, a fost amplasat, prin 1905, bustul lui Ion C. Brătianu, opera sculptorului D. Mirea, dispărut şi el după 1947. Declarată monument de arhitectură prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1160/1955, Biserica Sf. Nicolae nu s-a bucurat de acest statut decât şapte ani, fiind demolată în iulie 1962 din raţiuni ce ţineau de noile amenajări urbanistice ale Piteştiului. Înainte de începerea şantierului arheologic, zona fostei Bisericii Sf. Nicolae, situată chiar în centrul municipiului Piteşti, în vecinătatea estică a Hotelului Muntenia, era inclusă în artera pietonală cuprins între Teatrul „Alexandru Davila” şi Magazinul Trivale (Str. Victoriei), prezentând aceleaşi caracteristici cu cele ale restului peisajului: aproximativ două treimi din spaţiul şantierului arheologic era acoperit de asfaltul trotuarului actual, o a treia parte extinzându-se în zona verde învecinată. Conform documentării, consultării planului urbanistic interbelic şi măsurătorilor făcute în prealabil, zona de interes arheologic era cea delimitată longitudinal de doi arbori: un tei situat pe trotuarul dinspre hotel, la V, şi un pin de Normandia ce domină spaţiul verde, la E. În data de 12 iunie am început lucrul cu organizarea de şantier şi cu măsurătorile pentru reperarea amplasamentului exact al monumentului, făcute de la faţada singurului edificiu din apropiere, contemporan bisericii şi rămas în picioare până în prezent - Restaurantul Argeş. După aceste operaţiuni preliminare, în dimineaţa zilei de 13 iunie au debutat săpăturile arheologice propriu-zise, care au durat aproape patru săptămâni (până la 9 iulie), decapându-se iniţial o suprafaţă de 15 x 10 m, corespunzând tramei stradale actuale, fără intervenţii asupra sectorului de spaţiu verde, stabilind de comun acord cu reprezentanţii Primăriei ca numai ulterior, în funcţie de situaţia şi de starea vestigiilor arheologice, cercetările să se extindă şi în acest sector vestic. Încă de la nivelul situat imediat sub asfaltul îndepărtat, s-au putut repera traseele zidurilor bisericii, sub forma a două benzi paralele roşcate (cca. 10 m distanţa dintre ele), consistente şi bine marcate, orientate E-V. Deja de la -0,35 m adâncime faţă de nivelul actual de călcare urmele zidurilor de nord şi de sud ale naosului Bisericii Sf. Nicolae, au putut fi puse clar în evidenţă, observându-se detaliile de construcţie, din cărămizi arse cu dimensiunea de 25 x 13 x 5 cm, legate cu mortar de var şi dispuse cu latura lungă transversal pe zid. Grosimea structurii surprinse este de 1,4-1,5 m. Pentru a clarifica problema fundaţiei bisericii de la 1812, am practicat deschiderea unei casete de 1,5 x 1,5 m perpendiculare pe latura de nord, din exterior, dublând-o ulterior cu încă una, de aceleaşi dimensiuni, amplasată în interiorul bisericii, de asemenea perpendiculară pe zidul nordic, în prelungirea celei exterioare. Rezultatele au fost următoarele: structura de zidărie surprinsă, cu latura de 1,4 m, se adâncea cu numai 0,7 m, suprapunând direct pământul viu, steril arheologic (humă curată, brun-cenuşie). Cărămizile roşii, prinse cu mortar de var, erau omniprezente în structura respectivă, până la baza acesteia, fiind surprinse în total un număr de 10-11 asize. În zona celor 4-5 asize de la bază mortarul este mai abundent, sporind în consistenţă. Ultima asiză de cărămizi suprapune un strat de mortar în care granulele de var sunt de dimensiuni mai mari, şi care, la rândul său, la o adâncime de 1 m faţă de nivelul actual de călcare, suprapune direct pământul viu. Grosimea structurii de zidărie descreşte pe măsură ce se apropie de bază: dacă grosimea sa maximă, înregistrată la cca. 0,5 m de la bază, atingea 1,4 m, talpa (ultima asiză de cărămizi şi stratul de mortar) nu depăşea 1 m grosime. Considerăm, aşadar, că întreaga structură din cărămidă roşie surprinsă pe o admax de 0,7 m şi o grmax de 1,5 m reprezintă fundaţia din 1812 a Bisericii Sf. Nicolae, amplasată pe traseul unui şanţ iniţial evident albiat, cu lmax la gură de cca. 1,5 m, iar la bază de aproximativ 1 m. Lângă bordura dinspre V a trotuarului, în interiorul spaţiului bisericii, am surprins fragmente dintr-un alt zid, distrus în mare parte de intervenţii recente (conductă de apă, la -0.7 m ad.), perpendicular pe fundaţia nordică şi asemănător cu aceasta ca şi tehnică de execuţie şi compoziţie, pe care îl putem considera delimitarea dintre pronaosul şi naosul bisericii de la 1812. Pentru cercetarea altarului bisericii din 1812, am extins zona de săpătură către E, în sectorul verde, în jurul pinului alb. Acest arbore care a trebuit să fie cruţat, precum şi numeroasele intervenţii moderne (conducte, cămine de canalizare) au ridicat obstacole majore în cercetarea amănunţită a altarului. Totuşi, au putut fi trase câteva concluzii şi în acest sector. Primele cărămizi ale fundaţiei altarului au fost reperate destul de sus, la numai 0,2 m adâncime. Grmax a fundaţiilor altarului este aceeaşi ca în zona naosului, şi anume 1,5 m. Planul absidei altarului era hexagonal la exterior, însă cu laturile inegale (între 2,5 şi 4 m) şi, prin urmare, uşor asimetric. Întregi au fost surprinse numai latura a treia (3,1 m) şi a patra (2,8 m). Aşadar, din Biserica Sf. Nicolae ridicată la 1812, am cercetat naosul în cea mai mare parte, precum şi altarul (parţial). Naosul de dimensiuni mari, avea o l de 6,8 m la interior (9,5 m la exterior) şi o L de 9,5-10 m. Altarul avea o deschidere maximă de 9 m iar adâncimea absidei era de cca. 7 m. Sectorul pronaosului rămâne la V de zona cercetată, în afara acesteia, fiind probabil distrus de fundaţiile şi subsolul Hotelului Muntenia. Din biserica veche, ridicată din cărămidă către mijlocul sec. al XVIII-lea, şi alcătuită foarte probabil numai din naos şi altar, au putut fi surprinse fundaţia zidului sudic al naosului şi parţial cea a altarului (inclusiv despărţitura dintre naos şi altar), precum şi un mic fragment (1,6 m lungime) din extremitatea de nord a fundaţiei peretelui vestic al naosului. Fundaţia de nord a bisericii vechi a fost în cea mai mare parte suprapusă şi desfiinţată de zidul nordic al naosului bisericii de la 1812. Vestigiile vechii biserici au fost surprinse la 0,6 m adâncime faţă de nivelul actual de călcare, fundaţia, cu o lăţime de maximum 0,6 m, adâncindu-se până la maximum - 0,90 m. În zona altarului, fundaţia a apărut mai sus, la -0,45 m ad., talpa aflându-se mai jos cu 40 cm. Structurafundaţiei vechii biserici diferă sensibil faţă de cea a bisericii noi: se caracterizează prin utilizarea predominantă a pietrei de râu de dimensiuni mijlocii, legată cu un mortar de var de slabă consistenţă şi calitate, mai nisipos şi cu o culoare pronunţat gălbuie, precum şi prin raritatea cărămizilor care, atunci când sunt totuşi prezente, sunt de o calitate mult inferioară celor folosite la noua construcţie. Concluzionând, putem afirma că vechea biserică, construită din cărămidă cândva în sec. al. XVIII-lea, era un locaş modest, de mici dimensiuni: naosul de 6,7 x 5,9 m (la interior), iar altarul, în formă de potcoavă, având o deschidere de 4 m şi o ad. de 3,2 m (la interior). Fundaţiile, atât cea a naosului, cât şi cele ale altarului şi a catapetesmei, nu depăşeau 0,6 m în grosime. Trebuie spus că întreaga zonă cercetată a fost bulversată de intervenţii edilitare recente: reţea electrică, stâlp de iluminat stradal, baza unui panou publicitar de mari dimensiuni, conducte de apă, reţea de canalizare (inclusiv două cămine) etc., toate acestea aducând numeroase prejudicii integrităţii monumentului şi viciind rezultatul cercetării arheologice în privinţa obţinerii unor date esenţiale privind detaliile planimetrice ale celor două biserici, în special în sectorul estic corespunzător altarelor. Mormintele: În timpul cercetărilor arheologice au fost reperate şi cercetate 14 morminte: trei în interior şi 11 în exterior (patru pe latura de sud şi şapte pe latura de nord), numai şase dintre ele conţinând schelete întregi, în conexiune anatomică. Mormintele din interior. În sectorul sud-vestic al naosului bisericii noi au fost descoperite trei morminte: un mormânt conţinând un schelet aproape întreg (lipsea numai partea inferioară - tibiile şi parţial femurele, rupte de un şanţ de tăia în diagonală spaţiul interior al naosului bisericii noi), încă un mormânt în mare parte deranjat şi desfiinţat de şanţul respectiv (se păstrau numai oasele picioarelor), precum şi încă un mormânt, marcat de o cantitate însemnată de oase depuse grupat, probabil în urma deranjării mormântului respectiv cu ocazia unei înhumări ulterioare. Mormintele din interior au fost lipsite de inventar funerar, însă în şanţul ce trecea prin acest grup de morminte şi care afecta şi fundaţia sudică a bisericii vechi, al am descoperit un inel din aliaj cu suport rotund pentru montură. Toate cele trei morminte descoperite în interior ţin în mod evident de biserica veche, aşadar pot fi datate în sec. XVIII. Mormintele de pe latura sudică În imediata vecinătate zidului sudic a naosului bisericii noi, au fost descoperite două morminte intacte, cu scheletele în conexiune anatomică (maturi), orientate V-E, în poziţie decubit dorsal cu braţele pe piept. Ambele se aflau la o ad. de -0,75 m faţă de nivelul actual de călcare şi erau lipsite de inventar, cu excepţia unui inel de argint descoperit la mâna dreaptă a defunctului din primul mormânt. În dreapta primului schelet şi în stânga celui de-al doilea au fost reperate resturile depuse grupat a încă două schelete (cranii, oase lungi, vertebre etc.) aparţinând unor morminte deranjate cu ocazia celor două înhumări mai noi. Prin poziţionarea lor faţă de traseul zidului sudic al bisericii noi, considerăm că cele două morminte intacte aparţineau foarte probabil de acest edificiu şi nu de biserica veche. Mormintele de pe latura nordică. În exteriorul bisericii noi, în apropierea fundaţiei zidului de N al naosului, au fost descoperite şapte morminte, dintre care numai trei erau în cea mai mare parte întregi, cu scheletele în conexiune anatomică. Primele patru morminte au fost reperate cu ocazia deschiderii casetei perpendiculare pe traseul nordic al fundaţiei. Numai unul, descoperit la o adâncime de 0,87 m faţă de nivelul actual de călcare, prezenta scheletul întreg, în cazul celuilalt, aflat imediat la S, însă descoperit la o adâncime de numai 0,65 m, lipsindu-i oasele piciorului stâng. La o distanţă de 0,5 m S faţă de ultimul mormânt menţionat şi la o ad. de 0,6 m, lipit de cărămizile temeliei şi parţial suprapuse de acestea (deci chiar în şanţul fundaţiei), au fost descoperite două grupări de oase provenind de la morminte distruse foarte probabil cu ocazia săpării şanţului de fundaţie al bisericii noi. Cu excepţia unei mici şaibe metalice cu d. de 2 cm, descoperită între oasele din prima grupare, inventarul funerar este cu totul absent. La V de acest grup de morminte a fost identificat un altul: trei schelete, aflate la aceeaşi adâncime (0,85 m faţă de nivelul actual de călcare), dintre care doar unul, cel din mijloc, era întreg şi în conexiune anatomică, celelalte două fiind puternic deranjate (din cel aflat în apropierea fundaţiei, numai oasele membrelor inferioare se mai menţineau în conexiune anatomică). Considerăm că din cele şapte morminte descoperite pe latura nordică, numai două (cele deranjate de la baza fundaţiei) pot fi atribuite vechii biserici. Alte morminte distruse de intervenţii recente.În zona vestică a spaţiului cercetat, în apropierea bordurii trotuarului actual, în special pe traseul unei conducte moderne, am descoperit mai multe oase umane izolate (două cranii, vertebre împrăştiate sau în pământul de umplutură al şanţului conductei), fragmente de femur, vertebre) provenind din morminte (aflate în interiorul bisericii noi) distruse de lucrările edilitare moderne. Inventarul arheologicrecuperat nu este foarte bogat. Mormintele din interiorul bisericii, ce aparţineau foarte probabil vechii construcţii de sec. XVIII, erau lipsite de inventar funerar. Totuşi, în apropierea lor, la 0,75 m S de scheletul păstrat în conexiune anatomică, pe traseul unui şanţ ce străbătea în diagonală de la nord-est către sud-vest spaţiul interior al naosului bisericii de la 1812, am descoperit un inel din aliaj (cupru, alamă) cu montură rotundă, nemaipăstrându-se însă piatra încastrată. Într-unul din mormintele din partea de S a exteriorului naosului bisericii de la 1812, a fost descoperit un inel de argint cu chaton rotund ce face corp comun cu veriga, ornamentat prin incizie cu motive geometrice (linii drepte, volute, acolade). Mai menţionăm încă două piese de inventar, şi anume o perlă din chihlimbar galben-auriu de formă dreptunghiulară aplatizată şi faţetată, ruptă de-a lungul canalului transversal prin care era trecut firul de prindere, descoperită în colţul de SE al naosului bisericii vechi (la -0,65 m adâncime, aşadar cu numai 5 cm mai jos de nivelul la care a fost surprinsă fundaţia bisericii vechi), precum şi o monedă de 100 de lei, emisiune din anul 1937, descoperită în zona altarului bisericii noi. Documentaţia tehnică şi inventarul arheologic se păstrează la MJ Argeş. [Dragoş Măndescu]