Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Racoş | Judeţ: Braşov | Punct: Piatra Detunată (Durduia) | Anul: 2007

Anul   2007
Epoca
Epoca bronzului;
Hallstatt;
Latene
Perioade
Epoca bronzului mijlociu;
Hallstatt;
La Tène
Categorie
Apărare (construcţii defensive);
Domestic
Tipuri de sit
Aşezare fortificată
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Braşov
Localitate   Racoş
Comuna   Racoş
Punct
Piatra Detunată (Durduia)
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Bălos Angelica
Costea Florea
Savu Lucica Olga
Sîrbu Valeriu
Ştefănescu Radu
Cod RAN    41710.02
Raport Cercetările arheologice sistematice din această campanie s-au desfăşurat în perioada iulie-august, cu finanţare integrală de la Consiliul Judeţean Braşov. Acestea au mers anevoios, din cauza căldurii şi ploilor excesive şi au vizat trei sectoare: La Turn; Terasa a IV-a; Terasa I.
La Turn este denumirea dată de noi mamelonului mic situat chiar pe malul stâng al Oltului şi pe care Orban Balasz afirmase că a existat un turn roman. Locul are în plan forma literei „D”, cu hasta suprapusă malului stâng al râului. Lungimea acesteia (care coincide lungimii maxime a mamelonului) este de 24 m, egală cu h maximă a arcului de cerc rezultat, care reprezintă de fapt lăţimea platoului construit.
Aici au fost trasate trei suprafeţe (SpI-III /2007), cu scopul de a obţine o imagine clară a topografiei zonei, şi, eventual, de a facilita observaţii referitor la existenţa şi amplasarea turnului (facem precizarea că în anii `80 ai secolului trecut aici s-a mai trasat o secţiune, fără ca acesta să fie identificat). Toate trei suprafeţele au avut latura lungă pe direcţia SV-NE (45˚) şi dimensiunile de 11 x 5 m (SpI), 10,60 x 5 m (SpII), 5 x 3m (SpIII). Prin SI, amplasată la 2,70 m V de secţiunea din anul 2004, s-a putut constata că lmax a platoului este de 17 m, din care 6,50 m reprezintă stânca de calcar aplatizată şi 11,50 m l nivelării prin supraînălţare a pantei dinspre şea. SII a evidenţiat aceeaşi lăţime a stâncii aplatizate şi reducerea considerabilă (4-5 m) a părţii nivelate artificial. Tot aici s-a pus în evidenţă o albiere perpendiculară pe hastă, lungă de 3,5-4 m şi lată de 1,20-1,50 m (în funcţie de deplasarea pietrelor) şi adâncă de 25-30 cm. Este posibil ca ea să reprezinte calea de acces pe platou. SIII, trasată în capătul nord-estic, a adus precizări asupra configuraţiei şi a tehnicii de amenajare a suprafeţei mamelonului. Este de fapt o constatare observată atât în SI /2004, cât şi în celelalte suprafeţe din 2007 şi ea se poate rezuma la următoarele: deoarece locul era extrem de favorabil supravegherii văii Oltului atât spre Depresiunea Baraoltului, cât şi spre Podişul Homoroadelor, aici a fost amenajat un punct de veghe permanentă. Ascuţimea stâncii native a fost anulată prin dislocarea şi depunerea în arc de cerc a pietrei rezultate în părţile mai joase, respectiv către şaua ce desparte mamelonul de fortificaţia propriu-zisă. Depunerea anrocamentelor nu s-a făcut în straturi alternative de lut şi piatră, ci sub forma depozitării compacte a celei din urmă. În felul acesta a rezultat un platou deltoidal în întregime antropic, fără ca în această fază a cercetării să dispunem de toate detaliile constructive, de locul şi dimensiunile „turnului” de observaţie despre care vorbeşte Orban Balasz, şi despre care noi opinăm că era din lemn. Este foarte posibil ca reputatul istoric secui să fi luat masiva margine de terasă existentă şi acum drept zid al turnului şi să fi considerat că întregul platou era de fapt turnul, ceea ce nu se confirmă, precizările fiind aşteptate de la cercetările viitoare. Sigură este doar amenajarea locului de către daci în vederea supravegherii cursului Oltului. În ambele capete ale platoului s-au observat secţiunile făcute de Orban Balasz acum aprox. 150 de ani.
Pe Terasa a IV-a (numărătoarea făcându-se din aval) a fost trasată SI/2007(SI/2007), în singurul loc îngăduit de copaci şi în care acesta avea o l de 12 m. Tot din cauza copacilor secţiunea a constat din trei segmente în forma literei Z, denumite A (cel central), B (cel din amonte) C (cel din aval).
Constatările cele mai importante sunt următoarele:
- în segmentele A-B avem de-a face cu un strat arheologic numai în colţul în care acestea se întâlnesc, în restul suprafeţei semnalându-se sol de pădure care de-a lungul timpului a antrenat fragmente ceramice din epoca bronzului, din prima epocă a fierului şi, sporadic, din La Tène-ul dacic. Precizăm că cele din urmă sunt aproape exclusiv lucrate la roată şi provin de la chiupuri şi, probabil, căni, ulcioare, străchini, toate cenuşii.
- în segmentul C, imediat sub humusul de pădure, s-a semnalat o locuinţă din epoca bronzului aparţinând purtătorilor culturii Wietenberg, care a fost cercetată doar în porţiunea cuprinsă în secţiune.
Deşi în cea mai mare parte a segmentelor A-B nu s-au semnalat, pe loc sau venite, materiale din construcţii, stânca nativă a fost aplatizată prin cioplire sau umplere cu piatră şi pământ, operaţiune care credem că s-a petrecut în epoca bronzului şi nu în cele două ale fierului.
În ceea ce priveşte locuinţa Wietenberg, facem observaţia că în cadrul ceramicii recoltate, altfel bogată, nu s-au semnalat piese „de lux” de tipul celor cu angobă neagră lustruită. În schimb există aşchii de silex, miezuri şi un percutor care pot sugera existenţa în zonă a unui atelier de producere a uneltelor litice. Tot de acolo provin un fragment dintr-o lingură de lut, o fusaiolă şi o piatră de praştie.
Terasa I. Este vorba de terasa din spatele sistemului de apărare, spre interior de valul mare. Aici, la 8 m SE de SI/1995 s-a cercetat o suprafaţă de 9 x 8,50 m, cu ajutorul a patru casete dispuse în cruce (C1-C4/2007), despărţite de un martor lat de 1m pe direcţia amonte-aval (25˚ NE C1-C2 faţă de C3-C4) şi altul de 0,50m (C1-C4 faţă de C2-C3) pe direcţia opusă. C1-C3 au avut dimensiunile de 4 x 4 m, iar C4 de 4 x 2,50 m, din cauza unui copac. C1-C4 au fost astfel amplasate încât să permită investigarea zonei locuite iar C2-C3 şi secţionarea unei părţi din sistemul defensiv.
Stratigrafia surprinsă în toate cele patru casete, puţin diferită de alte puncte din incintă, este în măsură să lămurească evoluţia locuirii dacice de pe Piatra Detunată. Astfel, în timp ce în secţiunile mai vechi s-au mai întâlnit lentile nederanjate din epoca bronzului sau din prima epocă a fierului, de data aceasta primul nivel (inferior) de amenajare a constat dintr-un strat compact de pământ şi pietre de calcar mărunţit impregnate cu fragmente ceramice Wietenberg şi hallstatt-iene, de asemenea mărunţite. Stratul este aşezat direct pe stâncă, după ce aceasta a fost atent nivelată prin tăiere sau completare cu piatră locală. În toate casetele, pe suprafaţa acestei nivelări s-a aşternut o podea din lemn, după cum arată resturile de lemn ars întâlnite peste tot. Nivelarea (primul nivel de locuire dacic) a fost asigurată spre aval de o structură de bolovani şi blocuri mari de calcar, ale căror dimensiuni maxime depăşesc uneori 1 m, structură compactă, fără asize vizibile, înaltă de 1,20-1,40. Podeaua amintită s-a extins şi asupra acestei „margini de terasă”, lată de peste 2 m.
Deasupra acestei nivelări s-au găsit in situ, întregi sau sparte pe loc dar întregibile, vase dacice lucrate cu mâna sau la roată, în repertoriul cărora, curios, nu se află decât un chiup modelat cu mâna.
Acestui nivel, în C3 îi aparţine o vatră.
Repertoriul ceramicii lucrată cu mâna cuprinde în special borcane şi căţui cu decor în relief (majoritar) sau incizat (brăduţi), în timp ce acela al ceramicii lucrată la roată înregistrează cupe, căni şi numai o strachină roşie, cu patru perforaţii. Tot în acest nivel s-au aflat fragmente de la pereţi de recipiente şi un tub din sticlă verzui-albăstruie, găsit lângă vatra amintită mai sus.
În martorul dintre C2-C3, în asociere cu vasele in situ, se afla şi un pumnal roman întreg din fier, trecut şi el prin foc dar nedeformat, aflat în prezent în proces de restaurare-conservare. Facem precizarea că locul descoperirii nu este departe de acela în care s-a descoperit apărătoarea de ceafă de la un coif roman.
În C2-C4 au mai fost găsite şapte piroane de dimensiuni mari (unul împreună cu pumnalul, celelalte în apropierea zidului de incintă), o scoabă şi două ţâţâni în formă de „U”, suficiente pentru a demonstra existenţa pe loc a unei construcţii cu elevaţie din lemn şi lipită cu lut, afirmaţia din urmă fiind susţinută de lipitura de perete arsă căzută peste inventar, inclusiv calupi rotunzi de la colţuri, majoritatea cu urme de la scândurile şi loazbele pe care era aplicată. Din păcate, delimitarea construcţiei nu a fost posibilă nici de această dată, un stâlp carbonizat în C3 şi linia de lemn ars şi lipitură de perete paralelă cu zidul de incintă precizând doar amplasarea a doi dintre pereţi, fără dimensiuni. Oricum, aflarea lipiturii de perete arsă până aproape de limita amonte a casetelor face dovada unor construcţii relativ impozante, cu pereţi ce depăşesc 5-6 m lungime.
Faptul că în aceeaşi arie s-au mai găsit un ciocănel, o furculiţă cu doi dinţi, un suport de ţesală, toate din fier, precum şi obiecte din bronz, între care şi un mic lingou, credem că sunt indicii asupra funcţionării în încăpere a unui atelier.
Peste tot acest „depozit in situ” au venit pietre şi pământ din zidul de apărare care, împreună cu pereţii construcţiei prăbuşiţi spre spaţiul locuit, au o grosime de la numai câţiva centimetri spre amonte la aproximativ 80 cm spre aval (zid de incintă).
Din cele constatate şi în campaniile anterioare, dar mai clar în 2007, se poate spune că distrugerea cvasitotală a sistemului de apărare şi a construcţiilor din interiorul lor printr-un incendiu extrem de violent sunt urmările primului război dacic al lui Traian.
Peste acest nivel incendiat s-a aşternut un nou strat de pământ şi piatră de calcar, de asemenea compact, care l-a acoperit pe primul, fără ca din vestigiile anterioare să se fi făcut recuperări. Stratul este mai subţire spre interior (0,15-0,20 cm) şi gros în medie de 0,65-0,70 cm spre zid, pe o l de 2-2,30m. Zona în care este mai subţire corespunde noii faze de locuire, în timp ce fâşia de lângă zid reprezintă drumul de rond (platforma de luptă) ambele acoperite de dărâmături venite din zidul de apărare, totul fiind din nou puternic incendiat. Şi de această dată s-au găsit materiale in situ, mai sărace decât în prima fază.
Presupunem că distrugerea este cauzată de cel de-al doilea război dacic al lui Traian.
În acest sens pledează şi observaţiile oferite de suprafaţa deschisă în continuarea C3 spre aval, prin care a fost secţionat sistemul de apărare, cu dimensiunile de 14 x 3 m şi numerotată C5/2007.
Adâncimea ei parţială (urmează a fi terminată în campania viitoare) a relevat deosebiri în modul de realizare a apărării faţă de alte zone ale incintei. Constatările nu infirmă observaţiile anterioare, ci probează o dată în plus adaptarea tehnicii de construcţie a meşterilor daci la situaţia din teren. Astfel, stânca fiind în acest loc foarte la suprafaţă şi valul hallstatt-ian lipsind (dacă nu cumva a fost demantelat de daci pentru că nu prezenta încredere), constructorii au nivelat mai întâi stânca nativă de calcar şi pe platforma rezultată au înălţat două ziduri: unul sec din lespezi şi blocuri de calcar parţial fasonate, lat (gros) de 4,20-4,50 m, la o depărtare de 3,50 m de „marginea de terasă” dezvelită în C2-C3. Pe linia celor 3,50 m zidul compact are o faţă perfect rectilinie şi este realizat din blocuri paralelipipedice aşezate într-o decupare dreptunghiulară tăiată în stâncă (treaptă). În aval de zid mai există alte trei trepte tăiate orizontal în stâncă, şi ele umplute cu blocuri şi bolovani de calcar astfel aşezate încât pe de o parte sprijină zidul, iar pe de altă parte formează o pantă inaccesibilă spre acesta.
Între zidul sec şi construcţiile din incintă, pe fâşia de stâncă aplatizată, lată de 3,50m, s-a construit „zidul” de piatră şi pământ în chersoane de lemn, construcţie care s-a prăbuşit peste edificiile din incintă, căderea spre vale fiind împiedicată de zidul sec. Nu este exclus ca partea superioară a acestui zid să fi jucat rolul drumului de rond şi de luptă, el fiind relativ uşor de construit şi reconstruit de câte ori se impunea.
Săpăturile din campania 2007 de pe Piatra Detunată oferă posibilitatea unor conchideri importante:
- situl a fost locuit în epoca bronzului şi în epocile fierului, primele amenajări pentru locuit şi apărare datând din prima epocă amintită;
- deşi există vestigii probatorii pentru o locuire dacică mai veche de sec. I a.Chr., dealul a fost intens locuit de aceştia numai în ultimele două secole ce au premers cuceririi romane.
- respectiva locuire cunoaşte două faze, fiecare evidenţiată de tot atâtea distrugeri prin incendiere, după cum au arătat săpăturile din această campanie.
- este evident că dacii nu au folosit aceeaşi tehnică de construcţie pe toţi cei 180 m lungime ai sistemului defensiv, în acest an nefiind surprins valul mai vechi şi paramentele zidului, ci numai un zid sec.
În suprafaţa cercetată, fără a face acum precizări punctuale, au fost recoltate câteva obiecte interesante, dintre care amintim: 5 fragmente de sticlă fină, dintre care trei „foiţe” şi două tuburi; os - un vârf de săgeată, două fragmente semiprelucrate şi o epifiză folosită (probabil) la decorarea ceramicii; bronz - trei ace (dintre care două de cusut), o verigă, un mic lingou şi un cuţit-seceră (?); lut ars - mărgele, rotiţe şi bucşe de car, trei idoli (în zona zidului de incintă), trei linguri fragmentare; piatră - două cute, pietricele de praştie (zona zidului), două săgeţi de silex, două lame, răzuitoare, un topor-ciocan (zona Turn, între pietrele folosite la terasare). Piesele din fier, toate dacice, au fost amintite mai sus.
Rezumat
English Abstract The results of the archaeological excavations in 2007 in the Dacian city of Racoş-Piatra Detunată (Durduia), district of Braşov are presented here.
The most important conclusions are once again that the fortress had two construction phases, as well as two destruction phases, probably linked to the Roman conquest. Inside the fortress were found traces of occupation belonging to the Wietenberg and Hallstatt periods.
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu