.
Reşca | Comuna: Dobrosloveni | Judeţ: Olt | Punct: Cetate | Anul: 2007
Anul:
2007
Epoca:
Epoca romană timpurie (sec. I - III)
Perioade:
Epoca romană
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Domestic;
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit:
Cetate;
Necropolă plană
Județ:
Olt
Localitate:
Reşca
Comuna:
Dobrosloveni
Punct:
Cetate
Toponim:
Romula
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Amon Lucian Universitatea Craiova
Gherghe Petre Universitatea Craiova
Mihai George Muzeul Câmpiei Romanaţiului, Caracal
Negru Mircea responsabil Universitatea "Spiru Haret", Bucureşti
Cod RAN:
Raport:

Primele informaţii scrise despre Romula le aflăm în Hronicul vechimii modlo-vlahilor scris de Dimitrie Cantemir, care auzise de la un oarecare Petre Stambol că pe malul Oltului ar fi fost o cetate pe care ţăranii o numeau Curţile lui Ler Împărat. În anii 1689-1691, în timpul războiului austro-turc, contele Fernando de Marsigli, ofiţer în armata austriacă, susţinea că în oraşul Antina (Romula) existau „mai multe... forturi rectangulare construite în întregime din cărămizi”. El este autorul şi primei schiţe a oraşului roman Romula.
Ruinele oraşului roman au mai fost vizitate de August Treboniu Laurian (1845) şi apoi de Dimitrie A. Sturdza. Vestigiile oraşului roman au mai apărut în scrierile lui Bogdan Petriceicu-Hasdeu (Etymologicum Magnum Romaniae), Vladimir Blaremberg (Ruinele Caracalului, în Muzeul Naţional, 1937), Alexandru Odobescu (Antichităţile judeţului Romanaţi).
În anul 1869, peste 150 de oameni conduşi de Cezar Bolliac au săpat doi tumuli şi alţi 100 de lucrători au făcut săpături în punctul La Moară. Anul următor a fost descoperit Zidul lui Filip Arabul, după cum constata şi V.A. Urechia. În anul 1900, Pamfil Polonic efectua primele săpături organizate sistematic la Romula, identificând o clădire cu thermae. În anul 1911, Alexandru T. Dumitrescu identifica Curia oraşului, descria drumurile şi şanţurile de apărare.
Cercetări sistematice ştiinţifice consistente au început la Romula abia în anul 1965, sub conducerea lui profesorului Dumitru Tudor1. În sectorul central al oraşului roman, cercetările conduse de dr. Cristian M. Vlădescu au continuat până în anul 1992, rezultatele acestora fiind incluse în teza sa de doctorat.2 Deosebit de importante au fost şi săpăturile întreprinse de dr. Mircea Babeş în Necropola plană de N.
Dar cele mai importante şi complete informaţii au fost furnizate de cercetările arheologie întreprinse de dr. Gheorghe Popilian (în colaborare cu Marin Vasilescu, Ştefan Chiţu, apoi Mircea Negru şi Dan Bălteanu) în cadrul cartierului de producţie ceramică din sectorul de N3. Cu privire la cercetările din ultimul deceniu al sec. XX, au apărut rezumatele comunicărilor la Sesiunile Naţionale de Rapoarte Arheologice4. Săpăturile arheologice în acest sector au fost reluate în anii 2003, 2006-20075.
O parte a rezultatelor cercetărilor arheologice au fost publicate în cadrul studiilor şi articolelor scrise de colectivul de cercetători, dar mai ales în Ceramica romană din Oltenia (Gheorghe Popilian), Fortificaţiile din Dacia Inferior (Cristian Vlădescu), respectiv Romula şi Oltenia romană (Dumitru Tudor). Ultima carte scrisă de Corneliu Mărgărit-Tătulea se intitula chiar Romula-Malva. De asemenea, rezultatele cercetărilor în domeniul ceramicii au fost publicate în reviste de prestigiu din Anglia şi Elveţia (G. Popilian, M. Negru).
Cu toate acestea, cu privire la topografia oraşului, clădirile civile, militare, ori de cult avem încă foarte puţine informaţii. Cu excepţia sectorului de N (cartierul ceramic şi necropola de nord), unde situaţia prelucrării informaţiei ştiinţifice materialului arheologic este cunoscută din articolele şi studiile publicate ori prelucrarea este avansată, în celelalte puncte unde au fost întreprinse săpături, informaţiile ştiinţifice au fost publicate într-o foarte mică măsură.
În luna martie din anul 2007, în baza autorizaţiei nr. 1 de evaluare s-a trecut la delimitarea sitului arheologic pe o hartă topografică cu scara de 1:2000. În urma cercetărilor arheologice de teren, a fost delimitată în coordonate Stereo 70 o suprafaţă de cca. 304 ha, faţă de cele 60 cât se considera anterior că ar reprezenta situl arheologic. Deşi nu este o noutate, în anul 2007, am avut oportunitatea de a reitera faptul că situl arheologic Romula se află pe teritoriile satelor Reşca, com. Dobrosloveni cât şi Hotărani, com. Fărcaşele din jud. Olt.
Din păcate, partea centrală a sitului arheologic se află în vatra satului Reşca. O noutate pentru situl arheologic Romula, este efectuarea primelor cercetări arheologice preventive din ultimii 18 ani. Acestea au vizat construirea unor locuinţe sau anexe gospodăreşti în sectoarele central, de N şi NV ale sitului. Rezultatele acestor cercetări sunt modeste în sectoarele de N şi central (unde se pare că au existat intervenţii din epoca modernă şi chiar contemporană), iar în partea de NV a sitului în suprafaţa investigată nu au fost găsite vestigii arheologice în cadrul suprafeţei cercetate.
Săpăturile arheologice sistematice au fost efectuate în sectorul de N al oraşului antic, pe latura nordică a zidului lui Filip Arabul6, aproape de locul unde această centură defensivă cotea spre S. În punctul descris, microrelieful înregistrează o uşoară ridicare, un gen de movilă mult aplatizată, din care, prin arătură, au ieşit la suprafaţă numeroase fragmente de cărămizi şi ţigle romane, alături de câteva bucăţi de calcar cu urme de prelucrare.
Pentru edificarea naturii acestei movile a fost deschisă o secţiune (SI) orientată aproximativ E-V, cu dimensiunile de 50 x 2 m. Ea a fost împărţită în 25 de carouri, a căror numerotare s-a făcut de la E la V. Ulterior, la N de această secţiune, în dreptul c.17-22, a fost adăugată o casetă (C1) cu dimensiunile de 14 x 1,50 m, separată de secţiune printr-un martor lat de 0,50 m, şi care, ulterior, a fost săpat.
Sectorul de N
Cele mai semnificative informaţii ştiinţifice au fost înregistrate cu privire la structura incintei edificate în vremea lui Filip Arabul.
Primele urme ale acestei construcţii defensive au fost surprinse în secţiune imediat sub stratul vegetal (la cca. -0,20 m), începând din c.14, precum şi în caseta alăturată. La adâncimea menţionată, de-a lungul traseului zidului de incintă s-au constatat anumite particularităţi constructive, pe baza cărora au fost delimitate (de la E spre V) următoarele sectoare.
Începând din c.14, unde zidul a fost intersectat de secţiune, se individualizează un prim sector, lung de 6 m, în care se observă doar fragmente mari de cărămizi şi ţigle dispuse dezordonat, care provin din structura acestei construcţii defensive.
Urmează un al doilea sector (c.17-19), cu L de 5 m, în care urmele zidului sugerează o structură mai masivă şi mai înaltă. Cauza o constituie faptul că aici, printre resturile de cărămizi şi ţigle, apar mai multe fragmente mari din calcar sculptat, care, la origine, au aparţinut a cel puţin două construcţii, probabil funerare.
Prima piesă reprezintă un fragment din capul unui delfin pe care sunt redate înotătoarea dorsală şi un ochi. O sculptură foarte asemănătoare a mai fost descoperită acum două decenii în apropierea zidului lui Filip Arabul din sectorul sud-estic al oraşului7. Alte fragmente, sunt decorate cu motivul viţei de vie şi cel al şnurului răsucit, caneluri etc. În sfârşit, amintim şi patru fragmente de inscripţii. Pe baza caracteristicilor şi a înălţimii literelor, opinăm că acestea provin de la două inscripţii diferite, care debutează prin formula D(is) M(anibus).
Este evident că toate aceste elemente au fost aduse din altă parte şi introduse în structura zidului cu prilejul unei reparaţii efectuate în grabă şi (sau) pentru a-i conferi acestuia, tocmai în această zonă, mai multă rezistenţă.
Pe suprafaţa zidului din cel de al treilea sector (c.19-20), cu L de 1,60 m, apare doar o aglomerare alcătuită din spărturi mici de cărămizi, asemănătoare oarecum cu structura unui emplecton.
Pe penultimul sector (c.20-21), lung de 2,90 m, zidul capătă o pantă descendentă. Aici apar doar mai multe şiruri de cărămizi, toate plasate oblic, ceea ce sugerează o prăbuşire spre V. Ţinând cont de faptul că un aliniament este alcătuit din 24 de cărămizi şi că grosimea unei asemenea cărămizi este de 7 cm, deducem că suprastructura prăbuşită a zidului avea, în momentul alunecării ei, o h de cca. 1,70 m. Deoarece toate cărămizile sunt căzute spre V, bănuim că în această direcţie exista un spaţiu gol, fără zid.
În fine, în c.22-23 urmează o zonă cu L de 4 m în care urmele zidului lipsesc în totalitate, pentru a reapare în zona penultimului carou al S24. Pe profilul sudic al secţiunii se observă urmele unei secţiuni mai vechi, cu l de 2 m. Totuşi, în c.22, la ad. de 0,70 m se păstrează un bloc spart de calcar, aproximativ paralelipipedic şi fasonat pe două laturi, lung de 60 cm, lat de 40 cm şi înalt de 24 cm.
În dreptul c.16-18 zidul a fost dezvelit în întregime, putându-se astfel reconstitui structura sa. Peste un strat de cenuşă, cu gr. de 3 cm, este plasat un alt strat, alcătuit din fragmente mici de cărămizi sparte, gros de 20 cm şi identificat la ad. de 0,70-0,90 m. El are o lăţime de aprox. 2,40 m. Deasupra acestuia urmează zidul propriu-zis, care se sprijină pe un strat de mortar gros de 3-5 cm. Este alcătuit din cărămizi legate tot cu mortar şi are l de 1,10 - 1,20 m. Cel mai bine conservat apare în c.18, unde se păstrează pe şase rânduri de cărămizi suprapuse. Deasupra acestui nivel apar numeroase fragmente mari de cărămizi şi ţigle dispuse haotic provenind din structura demantelată a zidului.
Din cele expuse se observă că lăţimea stratului format din fragmente mici de cărămizi sparte (2,40 m) o depăşeşte pe cea a zidului propriu-zis (1,10-1,20 m). Explicaţia constă în faptul că la bază, atât paramentul interior cât şi cel exterior al zidului este flancat de câte o bordură lată de 0,60-0,70 m, constituită tot din fragmente de cărămizi sparte, peste care s-a aplicat o lutuială superficială de pământ galben. Probabil că aceste borduri aveau un rol de protecţie dar şi de soclu.
În spatele zidului, în c.14-17, la -0,55 m au fost surprinse urmele unei locuinţe amenajate ulterior, la adăpostul acestuia. La adâncimea menţionată, sub un pământ măzăros, amestecat cu pigment de var, s-au descoperit mai multe fragmente osteologice provenind de la un animal de talie mare şi o lamă de cuţit din fier, amestecate într-un strat aproape compact de cenuşă, care ajunge până la -0,90 m.
Tot la S de zid, în c.3-6, la adâncimea de 1,20 m au fost identificate urmele unei alte locuinţe, anterioare zidului. Din structura acesteia nu s-au păstrat decât o porţiune dintr-un pavaj (realizat din cărămizi întregi şi fragmentare, aşezate pe un strat de nisip şi pietriş mărunt), precum şi resturi de mortar care provin, probabil, din zidul dezafectat al construcţiei. În acelaşi nivel, tot la ad. de 1,20 m, în c.9, a fost descoperit o conductă din ceramică iar în c.14 mai multe fragmente de tencuială pictată cu dungi roşii pe un fond alb.
Cercetările arheologice din anul 2007 au adus noi informaţii cu privire la structura şi dimensiunile pe care zidul edificat în timpul lui Filip Arabul le avea, cel puţin în acest punct. Lăţimea acestuia este de max. 1,20 m, spre deosebire de 2 m, cum era în alte puncte investigate anterior8. Structura sa este constituită din cărămizi legate cu mortar, între care, cu ocazia unor reparaţii, au fost încastrate şi diverse bucăţi de calcar recuperate de la monumente sau construcţii dezafectate. Zidul era aşezat pe o temelie alcătuită din spărturi de cărămizi.
În ceea ce priveşte ipoteza existenţei în această zonă a unui turn, nu există, cel puţin în acest stadiu al cercetării, argumente care să o susţină. În schimb, anumite indicii descoperite în zona c.20-23, care dovedesc întreruperea traseului zidului aici, ar putea sugera existenţa unei noi porţi, necunoscută până în prezent.
La S de zidul lui Filip Arabul au fost identificate două locuinţe, prima posterioară acesteia iar a doua anterioară acestuia. Continuarea cercetării, pe o suprafaţă mai extinsă, va fi în măsură să aducă noi informaţii.
În anul 2007 a fost iniţiat primul Program interdisciplinar de cercetare a sitului arheologic Romula, la care participă 29 de arheologi, arhitecţi, geografi, geologi, numismaţi etc. din 14 instituţii publice şi de drept privat. Instituirea unei serii monografice Romula, realizarea unui muzeu de sit, restaurarea şi conservarea in situ a vestigiilor arheologice, realizarea unei baze de date ce va cuprinde informaţiile ştiinţifice şi materialele arheologice descoperite sunt obiectivele esenţiale ale acestui program.
Obiecte din metal:9
- ac de păr (bronz), L=6,7 cm. SI, c.24, -0,05 m
- dăltiţă ? (bronz), L=8,9 cm. SI, c.25, -0,20 m.
- fibulă (bronz) , tipul în formă de T. SI, c.18, -1,20 m10.
- fibulă (bronz) , tipul cu genunchi. SI, c.23, -1,00 m11.
- vârf de pilum ? (fier), L=14,3 cm. SI, c.12, -1,30 m.
- cui (fier), L=5,9 cm. SI, c.10, -0,40 m.
- lamă de cuţit (fier), L=11 cm. SI, 14, -0,70 m.
Obiecte din ceramică:12
- statuetă fragmentară reprezentând o acvilă plasată pe un postament, L=8 cm. SI, c.21, -0,40 m.
- opaiţ fără decor. SI, c.11, -0,38 m.
- buză de oală, pictată cu spirale albe pe fond roşu. SI, c.20, -1 m.
- conductă, cu diametrul interior maxim de 10,5 cm. SI, c.9, -1,20 m.
Obiecte din piatră:
- patru fragmente de inscripţii. SI, c.17-18, -0,25 m
- sculptură fragmentară, redând un cap de delfin SI, c.17, -0,25 m
- fragmente de basorelief. SI, c.17-18, -0,25 m
Obiecte din os:
- ac de păr, decorat cu incizii. SI, c.22, -0,70 m.
- vârf decorat cu incizii la capătul superior, L=6 cm. SI, 15, -0,25 m.
- obiect cu destinaţie incertă, fragmentar, decorat cu incizii. CI, c.5, -0,30 m.
Obiecte din sticlă:
- fragment de recipient

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO