Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Brăduţ | Judeţ: Covasna | Punct: Dealului Rotund, Muntele de Piatră | Anul: 1996

Anul   1996
Epoca
Epoca bronzului
Perioade
Categorie
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Necropolă
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Covasna
Localitate   Brăduţ
Comuna   Brăduţ
Punct
Dealului Rotund, Muntele de Piatră
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Székely Zsolt responsabil Institutul Român de Tracologie, Bucureşti
Cod RAN    64050.03
Raport Au fost continuate cercetările arheologice la complexul tumular din epoca bronzului de la Brăduţ. Pe latura sud-estică a tumulului nr. 9 (T.9), cercetat parţial în anul 1995, a fost deschisă o casetă cu dimensiunile de 3,5 X3,5 m, în care, la o adâncime de 55 cm, în mantaua tumulului, a fost găsită o ceaşcă cu o singură toartă în bandă. La 30 cm est de aceasta, la 65 cm adâncime s-a găsit o ceaşcă mică, cu două toarte supraînălţate, cu creastă şi decorată cu o linie orizontală, incizată sub buză. Vasele aparţin culturii Noua.
La marginea nordică a platoului Dealului Rotund, la vest de T. 9 se află un alt tumul (T. 13), care a fost parţial distrus în secolul trecut. Partea sud-vestică, nederanjată a tumulului, a fost secţionată cu o casetă în formă de triunghi. La 7 cm adâncime, imediat sub humus, au apărut mai multe lespezi de piatră, care formează capacul unei ciste. Cutia a avut dimensiunile de 1,10 X 0,65 m, orientată NE-SV şi era săpată în pământ, fără podea de piatră, la o adâncime de 45 cm.
Înăuntru, în cutie, era o mică ceaşcă bitronconică, cu o toartă de bandă, făcută din pastă cu nisip, de culoare sură. Cutia, precum şi ceaşca era plină de cenuşă, cărbune şi fragmente de oase carbonizate. Ceaşca are analogii în materialul ceramic descoperit în cistele din Dealul Melcilor de la Braşov, precum şi în materialul de la Leliceni, "Muntele de Piatră" şi aparţine culturii Schneckenberg, faza B.
Partea nordică a platoului Dealului Rotund a fost secţionat cu mai multe şanţuri şi casete, în care au fost descoperite mai multe ceşti cu toarte supraînălţate, unele cu creastă. În şanţul nr. I/96, sub humus, a fost descoperit un strat de pietre, aşezate în formă de semicerc, în mijlocul căruia a fost găsită o ceaşcă cu o toartă în bandă şi o pistră de măcinat. În celelalte şanţuri, fără strat de cultură între humus şi stratul de lut galben, nederanjat, au fost descoperite mai multe ceşti. Acest material ceramic aparţine primei faze a culturii Noua. Caracterul aşezării rămâne de clarificat în cursul viitoarelor cercetări.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO
 


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu