Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Slăveni | Comuna: Gostavăţu | Judeţ: Olt | Punct: Cetate | Anul: 2007

Anul   2007
Epoca
Epoca romană timpurie (sec. I - III)
Perioade
Epoca romană
Categorie
Apărare (construcţii defensive)
Tipuri de sit
Castru;
Fortificaţii
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Olt
Localitate   Slăveni
Comuna   Gostavăţu
Punct
Cetate
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Bondoc Dorel
Cod RAN    127162.03
Raport Campania de săpături arheologice din castrul roman de la Slăveni, comuna Gostavăţu, judeţul Olt, campania 2007, s-au desfăşurat în perioada 12-30 noiembrie. Săpătura a avut caracter sistematic fiind autorizată de MCC, DGPCN, prin autorizaţia nr. 145/2007. Fondurile băneşti necesare au fost alocate pe bază de proiect MO Craiova, de către Consiliul Judeţean Dolj.
Intervenţia MO Craiova a fost cu atât mai necesară având în vedere intervenţiile edilitare neautorizate şi distructive efectuate în perimetrul castrului: amenajarea unui teren de fotbal în raetentura sinistra şi latus sinistrum, construirea neautorizată de tribune şi vestiare pe agger-ul castrului pentru spectatorii şi respectiv pentru jucătorii de la meciurile de fotbal, instalarea de stâlpi de beton pentru iluminatul pe timp de noapte pe via decumana în vederea amenajării în perimetrul castrului a spectacolelor publice de tip bâlci, depozitarea de gunoaie în fossae-ele castrului, extinderea proprietăţilor private spre vecinătatea castrului (mai ales pe latura de nord, unde fossae-le castrului se găsesc în curţile oamenilor).
Nu în ultimul rând trebuie menţionată aici săparea de către Primăria Gostavăţu a unui şanţ în interiorul castrului pe direcţia E-V, lung de cca. 200 m şi adânc de cca. 0,70 m, şi pe direcţia N-S a două şanţuri lungi de cca. 180 m, cu aceeaşi adâncime. Rostul acestor săpături neautorizate ar fi fost acela de protecţie a monumentului, deşi săpăturile au afectat raetentura dextra, latus dextrum, praetentura dextra, via praetoria, praetentura sinistra şi agger-ul de pe latura de E a cetăţii. Cu această ocazie, o cantitate impresionantă de piatră şi cărămidă a fost scoasă şi împrăştiată în perimetrul castrului.
Săpături arheologice în castru au mai fost efectuate în anul 1893 de către Gr. Tocilescu şi P. Polonic, şi între anii 1962-1975 de către D. Tudor. În urma acestor cercetări au fost precizate 2 faze de construcţie, prima de pământ din vremea împăratului Traian, secunda de piatră din timpul lui Septimius Severus (anul 205), precum şi “unele restaurări” din timpul domniei lui Filip Arabul. Castrul de pământ avea dimensiunile de 190,40 x 169 m, iar cel de piatră de 198 x 176,60 m. Aşadar, este vorba despre cel mai mare castru de piatră din Oltenia. Din cele trei şanţuri exterioare, primele două ar fi contemporane cu faza de pământ, pe când al treilea datează din faza de piatră1.
Având în vedere că este vorba despre prima săpătură arheologică în castru după o întrerupere de cca. 30 de ani, în scopul obţinerii unui maximum de informaţie ştiinţifică, am început prin a verifica elementele sistemului defensiv al cetăţii. Pentru aceasta, în dreptul praetentura-ei dextra, la cca. 40 m distanţă de colţul de sud-est al castrului, am trasat şi săpat o secţiune S 1/ 2007, orientată N-S, lungă de 36 m, lată de 2 m. Secţiunea a intersectat toate elementele defensive ale castrului, este vorba despre cele trei fossae, trei vallum-uri, bermă, murus, agger.
De la bun început precizez că unele măsurători (în special adâncimile fossae-lor) nu mai corespund în totalitate cu cele făcute în urmă cu mai bine de 30 de ani de către Dumitru Tudor. Toate elementele defensive ale castrului au fost afectate de lucrări agricole şi edilitare efectuate cu mijloace mecanizate, aşa cum voi specifica la momentul potrivit. Intenţia generală pare să fi fost aceea de a astupa pe cât posibil şanţurile şi de a nivela valurile de pământ.
Toate complexele descoperite în săpătura din anul 2007 reprezintă instalaţii făcute sau reamenajate în prima jumătate a sec. III. Timpul scurt şi vremea nefavorabilă nu au permis o campanie de săpături mai amplă şi ca atare nici observaţii mai precise. Deşi există unele elemente care lasă loc presupunerii unor alte datări, din prudenţă, fiind vorba despre prima săpătură la Slăveni sub conducerea semnatarului acestor rânduri, nu le voi nuanţa acum, urmând a fi verificate în campaniile de săpături viitoare. Voi prezenta în cele ce urmează complexele descoperite, în ordine inversă, adică de la exterior spre interiorul castrului.
Fossa 3: a fost reperată la capătul de S al secţiunii S 1/2007, la limita sistemului defensiv al castrului. Este şi astăzi vizibil pe teren sub forma unei adâncituri continue ce înconjoară castrul. Are lgurii de cca. 6 m, iar ad. faţă de actualul nivel de călcare este de 2,50 m (D. Tudor nota adâncimea de 3,30 m). Pe fundul său se găsesc disparate fragmente de ţigle şi cărămizi, pietre de râu şi de calcar. Zona ocupată de aceste materiale de construcţie se găseşte la partea inferioară a şanţului, are înălţimea de 1 m şi este de culoare maroniu-deschis. Descoperirea câtorva fragmente de scoici şi a unor cochilii de melci lasă loc presupunerii că în perioada funcţionării sale, era umplut cu apă. De la înălţimea de 1 m în sus, culoarea umpluturii şanţului se schimbă destul de vizibil în negru şi ilustrează procesul de colmatare lentă a şanţului de-a lungul vremii. Conform celor publicate de D. Tudor, şanţul nu se întrerupea în dreptul porţilor, prin urmare ar trebui sa presupunem existenţa unor poduri pentru accesul în castru. Datarea şanţului în opinia aceluiaşi autor, concordă cu edificarea castrului de piatră, adică cu anul 205.
Vallum 3: este vizibil pe teren sub forma unei ridicături continue, are lăţimea de 6m şi a fost realizat din pământ galben bine tasat, scos din săparea fossa-ei 3.
Fossa 2: se poate observa şi în zilele noastre pe teren, căci procesul de colmatare şi lucrările edilitare deşi destul de intense şi vizibile, nu l-au putut astupa complet. Lăţimea maximă măsurată la gură este de 4,20 m, iar adâncimea faţă de actualul nivel de călcare este de 2,30 m (D. Tudor înregistra adâncimea de 3,15 m). Pe fundul său se găsesc câteva pietre de calcar, iar de la înălţimea de 60 cm este vizibil un strat consistent de cărămizi şi mai ales ţigle fragmentare, provenite din momentul prăbuşirii suprastructurii zidului de incintă al castrului. Peste acestea se află un strat gros de 30 cm realizat din pietre sfărâmate de calcar dispuse în pantă, provenite de la dărâmătura zidului de piatră al castrului. După cele constatate de către D. Tudor, şanţul era întrerupt în dreptul celor patru porţi.
Vallum 2: a fost realizat din pământ galben tasat, pigmentat cu var. Lăţimea la gură este de 4 m.
Fossa 1: deşi vizibil pe teren, nivelul vegetal de deasupra sa a fost deranjat de lucrările agricole şi edilitare moderne. Faţă de actualul nivel de călcare, şanţul are adâncimea de 2,60 m, este lat la gură de 4,80 m (D. Tudor menţiona o adâncime de 3,50 m) şi conţine în umplutură o mare cantitate de ţigle, olane, cărămizi şi pietre de calcar, toate fragmentare. Examinând stratigrafia, se poate afirma că au existat trei faze de colmatare a sa. Densitatea cea mai mare a depunerilor de materiale de construcţie se concentrează la partea inferioară a şanţului, marcând momentul prăbuşirii zidului de incintă în şanţ. Deasupra se găseşte un strat gros de 80 cm de culoare maron-închis, cu pietre de calcar şi fragmente de cărămizi în compoziţie. Un al treilea nivel de umplere este jalonat de dungi subţiri de pietriş la partea superioară şi cea inferioară. După D. Tudor, şanţul se întrerupea în faţa porţilor, aşadar accesul în şi dinspre castru se făcea direct pe pământ.
Berma: se prezintă în forma binecunoscută din arhitectura militară romană şi are l de 2,40 m, aşa cum a precizat prof. D. Tudor.
Vallum 1: a fost realizat din pământ galben puternic presat, scos din săparea primului şanţ de apărare. Lăţimea sa este de 6 m. Începând cu anul 205, valul a fost reamenajat în vederea “găzduirii” în jumătatea exterioară a unui zid de piatră (vezi mai jos), iar jumătatea interioară a fost transformată în agger.
La baza valului, la o distanţă de 4 m de zidul de incintă, a fost amenajată cu acest prilej o “varniţă”, este vorba despre un strat consistent de calcar (var) gros de max. 40 cm, cu ajutorul căruia, probabil se prepara mortarul necesar legării pietrelor de calcar.2
Murus 1: s-a păstrat într-o stare de conservare mediocră, fiind victima spolierii materialelor de construcţie, în speţă a pietrelor de calcar. Operaţiunea a fost facilitată de adâncimea relativ mică (0,30 m) la care se găseşte faţă de actualul nivel de călcare. Pentru construirea zidului, în vallum-ul 1 a fost săpat un şanţ de fundaţie, în care zidul a fost efectiv “plantat”. Lăţimea sa era de 1,40 m. Nu dispunem de date privind înălţimea zidului (pe care o putem totuşi presupune!), însă o idee ne putem face după cantitatea impresionantă de pietre, ţigle şi cărămizi prăbuşite în cele trei şanţuri de apărare.
S-a conservat mai bine fundaţia zidului, înaltă de 0,60-0,70 m, realizată numai din pietre de râu amestecat cu nisip, dispuse în trei straturi. Primul strat are gr. de 30 cm şi constă în pietre mărunte amestecate cu nisip. Peste acesta, urmează un alt strat cu aceeaşi grosime, care este constituit din pietre mai mari amestecate cu pământ. Deasupra sa, un al treilea strat, gros de 0,10 m, a fost realizat din pietriş amestecat cu nisip. Suprastructura zidului nu s-a conservat satisfăcător. Descoperiri disparate făcute de-a lungul incintei, dar şi în umplutura fossa-ei 1, confirmă teoria lui D. Tudor, aceea că paramenţii zidului erau alcătuiţi din blocuri ecarisate de calcar, în prezent demontate cu totul. Emplectonul a fost realizat din pietre de calcar legate cu mortar şi var şi se păstrează pe o înălţime de 0,40 m.
Inscripţia descoperită în săpăturile lui Gr. Tocilescu din anul 1893 atestă ridicarea incintei de piatră a castrului în anul 2053, pe vremea domniei împăratului Alexander Severus.
Agger: a fost amenajat în spatele zidului de incintă, pe coama vallum-ului 1. Lăţimea sa nu poate fi precizată în acest moment.
Murus 2: La distanţă de 6 m în spatele zidului de incintă, D. Tudor înregistra un al doilea zid, realizat numai din cărămidă, fără temelie. A fost pus în evidenţă şi în timpul săpăturii din anul 2007, la o ad. de numai 0,20 m. Înălţimea maximă păstrată era de 30 cm. Nivelul său este mult deasupra celui de amenajare al primului zid, prin urmare este posterior acestuia. Cărămizile sunt fragmentare, refolosite secundar, unele sunt legate cu mortar, altele prinse cu lut. Lăţimea acestui zid era după D. Tudor, de 60 cm; personal am constatat că lăţimea este ceva mai mare, până la 1 m, însă această măsurătoare nu poate fi socotită ca definitivă, urmând a fi verificată şi în campaniile de săpături viitoare. Cu toate că nu există elemente certe de datare a zidului de cărămidă, modul de realizare aminteşte de construcţii similare realizate la Romula în timpul lui Filip Arabul. Rostul celui de-al doilea zid nu a fost pe deplin lămurit. D. Tudor presupunea că deasupra sa fusese ridicată o construcţie de lemn cu creneluri la partea superioară, în vederea unei mai bune apărări.
Se poate observa că adâncimile celor trei şanţuri măsurate în timpul săpăturii din anul 2007 sunt mai mici cu cca. 1 m decât cele măsurate de către D. Tudor în urmă cu mai bine de 30 de ani. Diferenţele se datorează lucrărilor edilitare făcute mecanizat în special în ultimii ani, când cantităţi însemnate de pământ au fost dislocate şi nivelate cu buldozerul, surplusul de pământ fiind strâns în două grămezi mari de pământ vizibile şi azi în vecinătatea de sud a castrului. La aceasta se mai adaugă faptul că s-au făcut şi arături adânci cu plugul, în vederea plantării unor liziere de salcâmi.
În pofida acestor inconveniente se poate constata că sistemul defensiv al castrului roman de la Slăveni este unul dintre cele mai semnificative, pe măsura importanţei strategice şi militare a acestui punct de pe limesul alutan. Cele trei şanţuri compun un sistem defensiv ce măsoară 25 m.
Dintre descoperirile notabile făcute în timpul săpăturilor sunt de menţionat următoarele:
- fragment de placă votivă de marmură, cu inscripţie;
- opaiţ de tip Firmalampen, cu ştampila FORTIS;
- plăcuţă de ardezie pentru prepararea medicamentelor;
- cărămizi fragmentare cu ştampila A(la) I H(ispanorum);
- ţigle fragmentare cu ştampila legiunii XIII Gemina;
- fragment de ţiglă cu ştampila cohortei I Flavia Commagenorum;
- fragmente de ţigle cu ştampila N(umerus);
- fragmente de ţigle cu ştampila cohortei I Brittonum;
- bilă de praştie realizată din plumb.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu