Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Târguşor | Judeţ: Constanţa | Punct: Peştera La Adam | Anul: 2007

Anul   2007
Epoca
Paleolitic şi mezolitic
Perioade
Paleolitic
Categorie
Domestic
Tipuri de sit
Locuire în peşteră
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Constanţa
Localitate   Târguşor
Comuna   Târguşor
Punct
Peştera La Adam
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Bălescu Sanda Mission archéologique française
Carp Roxana Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Doboş Adrian Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Dobrescu Roxana responsabil Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Dobrinescu Ionuţ Cătălin Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
Goval Emilie Mission archéologique française
Hérisson David Mission archéologique française
Lefevre Bertrand Mission archéologique française
Locheron Laurent Mission archéologique française
Pahaut Alexine Mission archéologique française
Petculescu Alexandru Institutul de Speologie "Emil Racoviţă" Bucureşti
Popescu Gabriel Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Tuffreau Alain Université des Sciences et Technologies, Lille, France
Cod RAN    62994.04
Raport Peştera la Adam este situată la cca. 30 de km de Marea Neagră, pe malul pârâului Visterna, afluent al Casimcei. Microzona conţine masive calcaroase jurasice, cu numeroase peşteri, dintre care unele au niveluri de acumulare de vârstă pleistocenă. Numărul ei de cod este 5110/13. Intrarea principală priveşte spre V şi se află la 40 m de cursul actual al apei. Peştera prezintă două părţi: o sală, lungă de 20 m, largă de 3 m, cu o h de 6 m şi un culoar lung de 7 m, larg de 1,20 m şi înalt de 1,30 m ce se termină cu o diaclază transversală. Pereţii peşterii au contururi neregulate datorate descuamărilor şi prăbuşirilor succesive. Sedimentul are o înclinare accentuată E-V (deci spre intrarea peşterii), creând o denivelare de cca. 4 m. Condiţiile microclimatice din peşteră au făcut ca sedimentul să fie compact şi uscat, având la suprafaţă o pătură afânată, negricioasă, groasă de 2-5 cm. Primele cercetări, întreprinse de Institutul de Speologie din Bucureşti, s-au desfăşurat timp de un deceniu, începând în 1956. Ele au fost conduse de C. Rădulescu, P. Samson şi Elena Terzea. Suprafaţa totală săpată s-a concretizat sub forma unui şanţ lung de 42 m, lat de 2,25 m şi cu admax de 9 m. Astfel, a fost acoperită întreaga secvenţă stratigrafică a interiorului peşterii precum şi zona de la intrare. Situl a fost valorificat în primul rând sub aspect paleontologic: biocronologie şi domesticirea animalelor în Holocen. Pe baza asociaţiei faunistice, limita inferioară a secvenţei stratigrafice a fost datată la începutul Riss-ului1. Înspre fundul peşterii au mai fost descoperite vestigii ce atestau practicarea cultului lui Mithra.
Stratigrafia a fost descrisă sintetic, fără a se ţine cont de geometria depozitelor, fapt care îngreunează localizarea succesiunii straturilor în diferite sectoare ale peşterii.
Informaţiile legate de materialul litic sunt sărace. Au fost descoperite piese din silex cioplit care au fost atribuite „Premusterianului”, Musterianului, Aurignacianului şi Gravettianului. Fauna este reprezentată în principal de specii de climă rece (ren, vulpe polară, Saiga) şi temperată (Cervus, Megaceros, Hydruntinus).
Stratigrafia:
O primă operaţiune a constat în degajarea intrării în peşteră, parţial acoperită de arbuşti şi tufişuri. Astfel a fost posibilă realizarea topografiei zonei de intrare, precum şi identificarea limitelor vechiului şanţ. Pereţii şanţului au fost curăţaţi pentru a găsi sediment in situ, lucru ce nu a putut fi realizat, din cauza unor blocuri masive de calcar precum şi a sedimentului din vechile săpături.
Urmele şanţului sunt vizibile pe toată lungimea peşterii. Din păcate, nu a putut fi folosită descrierea stratigrafică publicată de P. Samson din cauza caracterului ei mult prea teoretic. Diferitele unităţi litostratigrafice sunt prezentate de jos în sus ca şi cum întreaga secvenţă ar fi identificabilă în toate zonele peşterii, fapt ce nu corespunde realităţii. P. Samson menţiona doar prezenţa/absenţa acestora în interiorul sau în exteriorul peşterii. Astfel, a fost imposibil să identificăm paleosolul ultimului interglaciar menţionat în publicaţii.
La gura peşterii (sector AG) sedimentul formează un culoar de acces: pe peretele nordic se află loess ce umple spaţiile dintre blocurile de calcar ce uneori depăşesc un metru; pe peretele sudic, sub un bloc mare de calcar se găseşte un nivel crioclastic.
Zona de la intrarea în peşteră (sector EG) se termină cu un perete vertical înalt de cca. 2 m. În acest sector, de o parte şi de alta a vechiului şanţ, se păstrează două zone de sediment. O galerie secundară, nefigurată pe releveul din 2007, se află la S de axul peşterii.
Sectorul de interior al peşterii (sector G) se află în continuarea sectorului EG, într-un palier care este mai înalt cu 2 m faţă de intrarea în peşteră. Pereţii acestui sector conţin sediment ce constă în principal din plachete de calcar, care par să corespundă „fragmentelor termoclastice” descrise de P. Samson. Din păcate plachetele de calcar sunt prezente în mai multe zone ale secvenţei stratigrafice, aşa că este greu de stabilit un punct de racord cu descrierea lui P. Samson. Interpretarea este îngreunată de existenţa faliei între sectoarele EG şi G. Este posibil, fără a avea argumente suficiente deocamdată, ca plachetele din sectorul G să corespundă unităţii 35, atribuită Würm-ului inferior
Fundul peşterii reprezintă o porţiune unde accesul este foarte dificil şi ca urmare nu a fost încă inclusă în releveul topografic.
Săpătura a fost începută pe peretele de N din sectorul AG, deoarece în acest profil au fost observate numeroase resturi osoase. Lăţimea săpăturii variază între 0,20 m şi 1 m, în funcţie de limitele vechiului şanţ.
Stratigrafia sectorului EG (săpată 2007).
Au fost identificate următoarele niveluri (de sus în jos):
C – limon brun gălbui (10 YR 5/4) ce conţine plachete de calcar de până la 10 cm, grmaximă: 0,30 m;
C1 – limon brun închis (7,5 YR 5/6 spre 4/6) cu plachete de calcar de dimensiuni centimetrice, grmaximă: 0,15 m;
C2 – limon brun închis (10 YR 4/3) cu numeroase granule de calcar, grmaximă: 0,20 m;
D – limon maroniu (10 YR 5/3 spre 5/4) conţinând unele plachete de calcar ce nu depăşesc 10 cm, grmaximă: 0.50 m;
E – limon galben maroniu (10 YR 6/6) ce conţine câteva blocuri de calcar; în partea superioară prezintă o bandă mai închisă (D1: 7,5 YR 6/8), grmaximă vizibilă: 0,35 m;
E1 – limon galben maroniu (10 YR 6/4 spre 6/6), grmaximă vizibilă: 0,40 m.
Restul secvenţei era acoperită de sedimentul aruncat la săparea vechiului şanţ.
De la c.P42 către interiorul peşterii, secvenţa descrisă mai sus continuă cu niveluri de plachete de calcar între care umplutura cu sediment este aproape absentă.
Secvenţa peretelui de N face parte din sectorul EG cu depozite loessice şi blocuri de calcar. Trecerea laterală către faciesul loessic va fi studiată în 2008. aceste depozite par a fi anterioare depozitelor crioclastice ce se observă pe peretele de S al sectorului EG. Din păcate vechiul şanţ nu permite stabilirea unei corelaţii directe.

Studiul preliminar asupra resturilor de micromamifere
Alexandru Petculescu
A fost analizat un număr total de 75 de piese dentare determinabile. NMI = 45.
Se constată dominanţa categorică a speciei Lagurus lagurus (60%) urmată de Eolagurus luteus (27%). Din asociaţia faunistică cu procente foarte reduse (sub 5%) mai fac parte Clethrionomys glareolus, Microtus nivalis, Sorex araneus şi Spermophilus citelloides.
Repere bioclimatice
Lagurus lagurus (lemingul de stepă) - este un reprezentant dintre cei mai caracteristici ai întinderilor stepice. Populează atât stepele eurasiatice cât şi semipustiurile şi pătrunde şi în silvostepă. Preferă stepele cu graminee şi pelin (Câmpia Rusă de la Nipru până în vestul Mongoliei şi China. Mediile climatice (precipitaţii medii anuale şi temperaturi medii anuale) pentru zonele actuale de răspândire: 370 mm, 5,8 C0 (în Dobrogea actual 450 mm, 9-10 C0).
Eolagurus luteus (lemingul galben de stepă) - populează pustiurile nisipoase şi sărăturile fiind caracteristic pentru zone aride. Nu tolerează temperaturi foarte scăzute. În prezent populează pustiurile Mongoliei şi Chinei de NV trecând şi în Rusia. Mediile climatice (precipitaţii medii anuale şi temperaturi medii anuale) pentru zonele actuale de răspândire: 180 mm, 6,4 C0 (în Dobrogea actual 450 mm, 9-10 C0).
Clethrionomys glareolus (şoarecele scurmător de pădure) trăieşte în păduri de foioase între 600 şi 1800 m alt. din Marea Britanie până în Siberia.
Microtus nivalis (şoarecele de zăpadă) trăieşte în zonele montane de la 800 m şi până la 2200 m alt. Populează o mare parte din Europa inclusiv România, Asia, Asia Mica şi nordul Africii.
Sorex araneus (chiţcanul) populează zone de arbuşti şi pădure.
Spermophilus citelloides (popândăul) ocupă spaţii deschise înierbate, continentale pe loess. Este răspândit actual în sud-estul Europei şi Asia Mică.
Repere biocronologice
Din punct de vedere morfometric şi al alcătuirii asociaţiei faunistice, aceasta poate fi încadrată ultimului interglaciar 40-30000 (ultimul interglaciar).
Asociaţia faunistică este caracteristică unui climat destul de rece (intermediar) şi uscat cu zone rare de vegetaţie arbustivă (pâlcuri de arbuşti, probabil în preajma apei).
Se încadrează între tipul de asociaţie caracteristic tundrei (perioadele de maxim glaciar) şi cel de pădure (silvostepă) din perioadele de maximă încălzire (interglaciar).
Fauna mare
Fragmentele osoase sunt destul de numeroase, însumând 425 piese. Ele provin în mare parte din nivelul C. În urma unui examen preliminar realizat de J. -Ph. Brugal, pe materialul fotografiat, fauna mare se compune în principal din bovine, ecvide, vulpe şi urs. O parte din oase prezintă urme de tăiere. Pe alte fragmente se pot observa urme de dinţi de carnivore.
Materialul arheologic
Spre deosebire de faună, materialul arheologic este extrem de sărac. Au fost descoperite două obiecte de podoabă în nivelul C. Este vorba despre o aşchie de os, de formă triunghiular-alungită cu o perforare ovală şi de un capăt de articulaţie pe care se distinge clar o perforaţie circulară. Materialul litic constă din 25 de piese, majoritar aşchii.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice 1. Petculescu, Samson 2001; Rădulescu, Samson 1962; Rădulescu, Samson 1992; Samson 1971.
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu