Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Braşov | Punct: Biserica evanghelică „Sf. Martin“, str. Dealu de Jos (Unteres Berggasschen) nr. 12 | Anul: 2008

Anul   2008
Epoca
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII);
Epoca modernă (sec. XIX - XX)
Perioade
Epoca medievală mijlocie;
Epoca medievală târzie
Categorie
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Biserică
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Braşov
Localitate   Braşov
Comuna   mun. Braşov
Punct
Biserica evanghelică „Sf. Martin“, str. Dealu de Jos (Unteres Berggasschen) nr. 12
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Izdrăilă Gabriel
Marcu-Istrate Daniela Veronica
Cod RAN    40205.22
Raport Amplasat pe promontoriul nord-vestic al Dealului Cetăţuii, ansamblul este format din biserică, cimitir, casa parohială, anexe şi fragmente din zidul de incintă.
Biserica actuală este o sală cu cor nedecroşat, cu absidă cu 3 laturi şi sacristie pe latura de S a corului. Edificiul conservă sectorul de V al sălii gotice, cu contraforturi oblice de colţ, 3 portaluri şi tribuna de V; aceasta este susţinută de doi stâlpi legaţi prin arce semicirculare şi de trei bolţi în cruce, cu nervuri de piatră şi chei de boltă cu reliefuri sculptat. Partea de E a sălii şi corul sunt construite în 1796, când s-au instalat şi plafoanele de lemn decorate cu medalioane de stucatură baroce. Din zidul de incintă, din piatră, cu contraforturi spre exterior, se păstrează un fragment pe latura de V, între camera rece a cimitirului şi casa parohială.
Prima atestare documentară datează din 1395 „Capela Beati Martini in monte Brassoviensi seu Corona exstructa”: regele Sigismund de Luxemburg face, cu ocazia şederii lui la Braşov între 13 februarie şi 7 martie 1395, o danie anuală de 40 de guldeni pentru slujbe în capela cu hramul "Sf. Martin". Un document din 1427 menţionează capela “Sf. Martin” ca fiind în construcţie, indicând transformarea vechii capele (sec. XIV ?) în biserica-sală gotică din care se păstrează până azi faţada, portalul şi tribuna de V. Biserica a suferit alte intervenţii în sec. XVI, iar la finele sec. XVIII a căpătat forma actuală fiind prelungită spre E.
Restaurarea din anii 1961 – 1962 a lăsat vizibilă zidăria de piatră a faţadelor, potrivit concepţiilor de restaurare din epocă.
Cercetarea a fost iniţiată ca parte componentă a investigaţiilor preliminare pentru întocmirea expertizei de rezistenţă şi a celei geo-tehnice. Amplasarea secţiunilor a fost stabilită în funcţie de solicitările inginerilor şi arhitecţilor, dar s-a urmărit de asemenea dezvelirea fundaţiilor în toate punctele importante, la întâlnirea diferitelor compartimente ce alcătuiesc cădirea actuală. În interiorul corului a fost efectuată o săpătură mai amplă, determinată de necesitatea descărcării terenului de sarcină istorică pentru amplasarea unei orgi. În total au fost realizate 14 secţiuni, au fost cercetate 7 structuri zidite (numerotate de la Z1 la Z7, şi au fost cercetate parţial 31 de morminte (notate M), 3 complexe (notate Cx). Stratigrafia a fost înregistrată într-o legendă unică care conţine 40 de straturi.
Scopul cercetării arheologice de la Biserica evanghelică Sfântul Martin din Braşov a fost de a clarifica, cel puţin în mod sumar, evoluţia planimetrică şi cronologică a monumentului, şi de a pune la dispoziţia proiectantului principalele informaţii tehnice despre clădire: structura şi cotele de fundare, stratigrafia generală, evoluţia nivelului de călcare. Cele 14 suprafeţe au fost amplasate în punctele de interes atât din interiorul cât şi din exteriorul bisericii, după cum urmează:
- pe latura de N în exterior s-au realizat S1, S4 şi S8;
- pe latura de V în exterior se află S2 şi S7;
- pe latura de S au fost deschise pe exterior S3, S9 şi S6;
- pe latura de E s-au trasat pe exterior S5 şi S10;
- în interior au fost realizate S11-14.
Biserica Sf. Martin a fost construită pe un monticul stâncos: terenul natural este o stâncă roşcată, dură, care prezintă o înălţime maximă în zona altarului acestei biserici, coborând apoi mai mult sau mai puţin accentuat atât spre V cât şi spre E. În S2 (la limita vestică a bisericii vechi) stânca apare la -2,30 -2,60 m, la mijlocul laturii nordice actuale se află aproximativ la -0,50 m, iar în extrema estică a bisericii actuale coboară din nou la -1,94 m.
La partea superioară a stâncii native apare uneori o porţiune mai friabilă, un strat de pietriş gălbui cu mult calcar (stratul 3). Peste stâncă şi peste stratul 3 s-a depus în mod natural un strat roşcat, având în compoziţie lut amestecat cu fragmente mici de piatră şi granule de calcar. Stratul 2 nu conţine material arheologic şi nici o altă urmă care să ne determine să credem că a fost deranjat vreodată de activităţi umane. În acest strat s-au adâncit fundaţiile şi gropile mormintelor medievale (stratul 10). De asemenea de la partea superioară a acestui strat este săpată groapa de provizii descoperită pe partea de N a bisericii. La mijlocul laturii nordice stratul 2 este suprapus pe cea mai mare parte a suprafeţei direct de solul vegetal actual. Pe laturile de N şi E peste solul viu întâlnim în general puţine depuneri, pe care le putem lega de şantierele de construcţii care au activat pe acest amplasament şi de asemenea de practicarea înmormântărilor.
Biserica veche, reprezentând partea de V a bisericii actuale, a fost cercetată atât din exterior prin S1, 8, 4, 2, 7, 3 şi 9, cât şi parţial din interior prin S12. Structurile specifice acestei etape au fost notate cu Z2 (zidurile exterioare) şi Z7 (fundaţia pragului portalului principal vestic).
S-a constatat că faţada de V a bisericii a fost prevăzută din construcţie cu cele două contraforturi. În săpătură au fost de asemenea surprinse extremităţile estice ale navei bisericii, în S2 şi S9; faptul că acestea nu au contraforturi ne determină să avansăm ipoteza unui sanctuar semicircular, uşor decroşat în plan.
Pe latura de S a bisericii a funcţionat o construcţie, probabil un fel de sacristie (Z3). După cum arată zidul vestic al acesteia, singurul investigat, aceasta a fost adăugată la un moment dat bisericii vechi, comunicarea între ele fiind asigurată prin intermediul portalului, astăzi înzidit, al cărui ancadrament se păstrează totuşi într-o formă reconstituibilă.
În jurul bisericii s-a dezvoltat un cimitir, concentrat pe laturile de V, S şi E ale acesteia. Presupunem că spaţiul situat la N de biserică avea scopuri administrative, legate de funcţionarea casei parohiale care se află şi astăzi la limita parcelei. Doar o astfel de situaţie ar explica de ce în această zonă lipsesc înmormântările medievale, şi de asemenea de ce sacristia a fost amplasată, în mod mai puţin obişnuit, pe partea de S a navei. Dealtfel, menţionăm faptul că amplasarea acestui compartiment nu reprezintă o noutate, exemple similare fiind cunoscute în arhitectura săsească din evul de mijloc.
Din punct de vedere tehnic, biserica se caracterizează printr-o fundaţie regulată, construită din fragmente de piatră locală (în general de dimensiuni mici şi medii), legate cu un mortar de var amestecat cu pietriş grosier, folosit în cantitate insuficientă. Talpa fundaţiei se află la cote variabile, situaţie care credem că a fost determinată de configuraţia naturală a terenului. Fără excepţie, fundaţia a fost aşezată în solul viu (de regulă stratul 2, un lut roşcat dur, o depunere sterilă la partea superioară a rocii native). Talpa fundaţiei peretelui nordic coboară de la cota 0 la -1,44 m (cote la cele două extremităţi), în acelaşi strat de sol viu, urmând fără îndoială linia pantei existente în acel moment la nivelul terenului. Fundaţia peretelui vestic coboară în adâncime până la -1,60 m, iar cea a peretelui sudic de la 6 la -0,75 m.
În structura actuală a zidăriei este dificil să delimităm o fundaţie propriu-zisă. Peretele este segmentat printr-un soclu, marcat de un element profilat (teşit oblic) deasupra căruia se mai află încă un şir de blocuri aşezate orizontal. Ambele elemente sunt lucrate dintr-o gresie extrem de friabilă, maronie, care s-a erodat mult din cauza agenţilor atmosferici. Profilul este astfel destul de denaturat. Partea superioară a elementului profilat urmează linia pantei de la +1,15 la +0,50 m (E-V). Sub elementul profilat (în general cu grosimi de 0,30-0,40 m) zidăria a fost cosmetizată la ultima restaurare pe o înălţime de 0,60-0,75 m. Astfel, ceea ce putem vedea este o zidărie uniformă, acoperită cu o tencuială pierdută, ce coboară uşor sub nivelul actual de călcare. Sub acest nivel şi până la talpă ne apare o zidărie din bolovani de piatră, de dimensiuni în general mici, legaţi cu puţin mortar (de fapt între pietre sunt mai mult goluri), cu o faţă denivelată dar fără decroşuri sau cezuri evidente. Această parte a fost în orice caz îngropată din vechime, dar până la ce nivel nu putem preciza.
Putem concluziona aşadar că biserica veche a avut fundaţii puţin adânci, aşezate însă în solul virgin la limita straturilor dure sau chiar a stâncii. Configuraţia terenului nu pare să se fi modificat foarte mult în timp.
Biserica nouă
Din punct de vedere tehnic, această a doua fază se caracterizează printr-o elevaţie alcătuită din piatră amestecată cu căramidă, legate cu mortar var-nisip de culoare gri. În structura zidăriei fundaţia se evidenţiază prin decroşuri de grosimi variabile, iar talpa ei a fost aşezată fără excepţie pe stâncă, urmând denivelările acesteia – ceea ce a avut drept consecinţă adâncimi extreme de inegale, aşa cum am constatat şi în cazul bisericii vechi. În situaţiile în care stânca se află la adâncimi mici, constructorii au încercat să compenseze acest inconvenient prin lăţirea fundaţiilor al căror decroş ajunge la 0,60 m. Este de asemenea de remarcat şi faptul că latura sudică a corului prezintă un decroş neregulat, atât pe orizontală cât şi pe verticală. Ezitările din această zonă a fundaţiei precum şi faptul că latura estică a corului este dezaxată, ne determină să avansăm ipoteza că aceasta a suprapus, eventual chiar a refolosit, o parte din zidul de incintă al bisericii vechi.
Bisericii din etapa a doua i-a fost adăugată la un moment dat o sacristie, de asemenea pe latura de sud. Structurile specifice acesteia au fost inventariate la poziţia Z4.
Cimitirul
Un alt obiectiv al cercetării arheologice a fost identificarea ariei de răspândire a mormintelor din jurul bisericii. Au fost identificate 31 de morminte de inhumaţie, atât în exterior cât şi în interior. În stadiul actual al cercetării, putem spune că aria de inhumare nu atinge latura de N a bisericii, astfel că cea mai mare concentraţie a înhumărilor se află pe laturile de S şi V ale bisericii. Datorită faptului că majoritatea sondajelor din interior au fost pe latura de SE a bisericii, şi doar o secţiune pe latura de V a bisericii, putem spune că situaţia înhumărilor din interior este asemănătoare cu cea din exterior.
În interior, în perimetrul bisericii vechi, (S12), la o adâncime de -1,20 m, au fost descoperite 5 morminte în care s-au păstrat aproape intact sicriele de lemn. Cât despre celelalte morminte au fost găsite în groapă simplă, sau cu urme de lemn putrezit de la sicriu împrejurul scheletului, unele cu obiecte de inventar cum sunt mormintele M3, M13, M18, M21 din S2; M22 în S3 sau M9, M15 , M16. din S7, altele deranjate de înmormântările ulterioare sau chiar schelete întregi. Scheletele apar într-un strat roşcat, lutos cu pigment de mortar având grosimea cuprinsă între 0,50-1 m.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu