Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Bucureşti | Punct: Centrul Istoric. Hanul „Sfântul Gheorghe Nou“ – str. Băniei | Anul: 2008

Anul   2008
Epoca
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII);
Epoca modernă (sec. XIX - XX)
Perioade
Epoca medievală târzie
Categorie
Civil;
Domestic
Tipuri de sit
Aşezare urbană
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Bucureşti
Localitate   Bucureşti
Comuna   mun. Bucureşti
Punct
Centrul Istoric. Hanul „Sfântul Gheorghe Nou“ – str. Băniei
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Ignat Theodor Aurelian Muzeul Municipiului Bucureşti
Ionescu Dan D. Institutul Naţional al Monumentelor Istorice
Mănucu-Adameşteanu Gheorghe responsabil Muzeul Municipiului Bucureşti
Panait Panait I. Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir", Bucureşti
Pîrvulescu Cosmin Dan Muzeul Municipiului Bucureşti
Cod RAN    179132.132
Raport Pe data de 24 septembrie 2008 a început cercetarea arheologică pe strada Băniei, la solicitarea DCCPCN Bucureşti. În timpul decopertării mecanizate, între numerele 15-21, au fost puse în evidenţă mai multe trasee de ziduri din cărămidă, care aparţin fundaţiile hanului Sf. Gheorghe Nou. Construcţia hanului, începută în cursul sec. XVII, a fost continuată şi completată de Constantin Brâncoveanu. Pentru cercetarea fundaţiilor incintei hanului a fost trasată o secţiune magistrală, pe toată lungimea zidului nordic evidenţiat, după care s-a trecut la cercetare pe toată lăţimea străzii pentru evidenţierea încăperilor existente.
Lucrările de cercetare arheologică preventivă s-au desfăşurat în perioada 24.09 - 3.10.2008.
Hanul Sf. Gheorghe Nou face parte din grupul construcţiilor reprezentative ale oraşului medieval Bucureşti. În ierarhia hanurilor din punctul de vedere al vechimii, dimensiunilor şi importanţei economice, hanul ocupa un loc de frunte, dacă nu primul, în mod sigur pe cel secund.
Cercetarea arheologică de la Sf. Gheorghe Nou s-a desfăşurat în patru etape distincte, începând din anul 1932 până în prezent. Rezultatele au completat, consistent, cunoaşterea istoriei acestui monument bucureştean în care a funcţionat un cin monastic, un han, un loc de găzduire a unor iluştrii ierarhi ai ortodoxiei.
Etapa I a fost efectuată, în anul 1932, de arheologul Virgiliu Drăgiceanu şi a avut drept obiectiv singular, cavoul lui Constantin Brâncoveanu, aflat în interiorul bisericii.
Etapa a II-a a revenit arheologului Dinu V. Rosetti, prin săpături executate în anii 1956-1957. De data aceasta sectorul vizat era latura de N a curţii interioare, cu accent pe colţul de NV. Campania a II-a, a cercetărilor lui Rosetti, s-a desfăşurat în 1957. Din raportul sau şi din planul de săpătură rezultă că latura de N a hanului depăşea zidul parapet dinspre staţia ITB din Piaţa 1848, mergea sub Planetariu, iar în celălalt cap intra sub trotuarul Str. Cavafii Vechi, avansând şi sub caldarâmul acestei artere1.
În apropierea turnului pătrat a apărut un al doilea, contemporan cu primul, şi au fost identificate câteva gropi de bucate anterioare construcţiei domneşti datate prin materialul găsit în prima jumătate a sec. XVI2.
După această campanie arheologul a concluzionat faptul că încă din sec. XV terenul respectiv adăpostea o locuire locală, un cimitir şi o biserică precizată mai târziu sub actualul lăcaş fiind ridicată din bolovani de râu. Din cifrele înscrise în catagrafii şi în alte izvoare se poate aprecia ca hanul Sf. Gheorghe se compunea din 200 de încăperi3.
Etapa a III-a s-a desfăşurat în perioada 20 iunie-6 august 1966, fiind stipendiată de Parohia Bisericii Sf. Gheorghe Nou, în vederea restaurării monumentului, cercetarea fiind în sarcina arheologilor D. V. Rosetti şi Panait I. Panait. Cum obiectivul era actuala biserică s-au cercetat interiorul lăcaşului şi zonele strict învecinate care nu puteau avea atingere cu Hanul Sf. Gheorghe. S-a urmărit indicarea nivelului de călcare pe toate laturile, starea fundaţiilor monumentului precizarea vestigiilor mai vechi decât ctitoria brâncovenească, cotele pardoselilor interioare şi materialele de construcţie (piatră, marmură) ş.a. Descoperiri de certă valoare pentru istoricul acestui ansamblu arhitectonic au fost apreciate a fi semnalarea zidului de V al unei biserici din bolovani de râu din sec. XV sub zidul actual, care separă pronaosul de exonartex, peste care s-a ridicat zidul de cărămidă al bisericii lui Dobruş banul şi apoi cel al meşterilor lui Constantin Vodă Brâncoveanu.4
Etapa a IV-a este cea care s-a desfăşurat în toamna anului 2008 şi la aceasta ne vom referi în continuare.
Investigaţiile anterioare nu au putut fi exhaustive, chiar dacă s-a dorit acest lucru, fiind condiţionate de vegetaţia existentă, de diferitele reţele edilitare, ca şi de construcţii precum monumentul Km 0 şi împrejmuirea bisericii Sf. Gheorghe-Nou. În schimb s-a reuşit stabilirea corelaţiei stratigrafice între actuala biserică, bisericile ce au precedat-o (surprinse la interior) şi incinta mănăstirii-han. Această stratigrafie reprezintă reperul la care s-au raportat şi vestigiile dezvelite în campania 2008.
Cercetarea actuală a cuprins exteriorul curţii bisericii Sf. Gheorghe-Nou, între împrejmuirea acesteia şi trotuarul nordic al Str. Băniei5, inclusiv carosabilul acesteia. Aceasta a dus la posibilitatea reîntregirii grafice a 90% din lungimea laturii nordice a incintei (L = cca. 105 m). Au fost cercetate opt compartimente, convenţional numite „camere”. Doar trei au putut fi cercetate aproape integral, restul parţial.
Trei încăperi au avut planşeu din grinzi („urşi”) de lemn, ce despărţeau nivelul inferior (pivniţa) de cel superior (parterul). Lăcaşurile grinzile sunt tăiate în elevaţia zidurilor, păstrate fragmentar, funcţie de afectarea lor de lucrările edilitare.
Camera D, singura încăpere în care s-a găsit o pardoseală de cărămidă dintr-o fază anterioară incendiului din 1847. Dimensiuni cărămizi de pardoseală: 0,30/0,31/0,29 x 0,15,5/0,135/0,15/0,14 x 0,05 m. Legate cu mortar de var şi pietriş; pardoseala prezintă tasări inegale şi urme de incendiu. Pereţii interiori sunt parţial tencuiţi, începând de la cota de cca. 1,05 m deasupra pardoselii; mortarul este mai slab, cu mult nisip, de culoare gălbui-roşiatică.
Pe latura sudică a camerelor D şi E se păstrează golurile originare de acces în cele două încăperi. Ambele au dublă evazare, către interior şi exterior. Golul uşii de la camera D: deschidere = cca. 1,50-1,55 m (ext); lăcaşul tocului = cca. 0,14 m; evazările păstrate de 0,52 m (N) şi 0,45 (S). Golul uşii de la camera E: deschidere = 1,25 m; lăcaşul tocului = 0,15 m; evazări = 0,30 (S), celălalt rupt. Datorită similitudinii modalităţii de execuţie şi a cotei de călcare aproape identice, reiese că cele două accese au fost executate concomitent.
Camera F - recompartimentată prin trei ziduri (ZI, ZII, ZIII) ţesute între ele şi alipite la zidurile vechi. Zidul ZI este uşor oblic pe ZG (oblicitate către N) şi are o grosime neregulată cuprinsă între 0,97-1,06 m. Dimensiuni cameră: 1,19 x1,38x1,93m. Dimensiunile cărămizilor: 0,27/0,28/0,29 x 0,14/0,15 x 0,04/0,04 m. Cărămizile sunt legate cu mortar de slabă calitate. Rosturile sunt de 0,02 m. Către N fundaţia prezintă o scurgere de mortar mai groasă. Către S, ZI are un aspect îngrijit ceea ce sugerează că este faţa interioară a unei pivniţe.
Camera G, fostă pivniţă – divizată în două de către conducta veche de canalizare, înlocuită înaintea începerii ultimei investigaţii arheologice. Pe faţa estică a ZG este un strat de tencuială din mortar de var, uşor gălbui. Pe acelaşi perete este urma unui posibil gol de răsuflătoare, precum şi naşterea unui arc. Fragmentul de arc are l = 1,05 m. Naşterea este racordată pierdut la elevaţia ZG. Închiderea arcului pe partea opusă (estică, adică pe zidul ZH) este afectată de traseul conductei vechi de canalizare. Traseul presupus al porţiunii de N a zidului ZG, ar fi trebuit să fie cuprins între locul ruperii şi bordura trotuarului nordic a străzii Băniei.
Latura E a ZH conservă, lângă trotuarul nordic al str. Băniei două răsuflători ale fostei pivniţe (Camera G). Talpa fundaţiei ZH a fost identificată, printr-un sondaj, la h = cca. -4,72 faţă de nivelul de călcare al trotuarului actual.
În timpul cercetărilor arheologice au fost descoperite foarte puţine elemente ale culturii materiale. Cu excepţia unor fragmente izolate de la câteva recipiente de sticlă, un clondir şi câteva funduri de pahare, toate celelalte descoperiri sunt reprezentate de ceramică, majoritatea în stare fragmentară.
Dintre acestea reţinem un grup mai important, descoperit la exteriorul zidului de incintă, în c. 1 şi 2, la adâncimi cuprinse între 0,20 şi 1,50 m, în prăvălia 1. Prezenţa unor vase întregi sau întregibile - oală cu toartă, cană cu picior înalt - cana şi locul unde au fost descoperite ne sugerează că se găseau într-o prăvălie. Stratul gros de incendiu în care erau antrenate ne demonstrează că marfa din această prăvălie a fost surprinsă de marele foc din anul 1847. Pentru această supoziţie pledează şi forma şi decorul vaselor, specifice pentru sec. al XIX-lea.
Fragmente ceramice izolate din aceeaşi perioadă au fost descoperite şi în camera 1 şi în camera 2, ceea ce ne demonstrează că aceste camere erau nişte prăvălii a căror activitate a fost întreruptă de incendiul din anul 1847.
Recipiente ceramice fragmentare de aceeaşi factură comună au fost descoperite şi în pivniţele hanului – în camera B, în camera C şi în camera D.
Toate aceste recipiente, prin formă şi decor, ne demonstrează că au fost folosite în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Starea fragmentară şi numărul foarte mic al descoperirilor ne arată că marfa depozitată în aceste pivniţe a fost evacuată de către proprietari înainte de afectarea lor de focul din anul 1847.
Rezumat
English Abstract Sf. Gheorghe Nou Inn is part of a representative group of mediaeval buildings. Considering its age, size and economic importance, this inn is the first or the second in importance among the inns of Bucharest.
In September and November 2008, on Baniei Street, several brick walls have been reveled. The excavation was conducted outside the church yard, between its fence and the northern sideway. The excavation uncovered three exterior shops butted to the inn, and seven rooms, delimited by the northern precinct wall. During the archaeological investigation, a small amount of finds was uncovered, all dating to the first half of the 19th century (before the great fire of 1847). Most of the finds are ceramics, but also some broken glass fragments, a short-necked bottle and some tumbler bottoms.
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu