.
Isaccea | Judeţ: Tulcea | Punct: Cetate | Anul: 2008
Anul:
2008
Epoca:
Epoca romană târzie (sec. IV - VIII);Epoca migraţiilor (sec. III - VI);Epoca medievală timpurie (sec. X - XIII);Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade:
Epoca romano-bizantină;
Epoca bizantină;
Epoca medievală
Categorie:
Apărare (construcţii defensive)
Tipuri de sit:
Cetate
Județ:
Tulcea
Localitate:
Isaccea
Comuna:
or. Isaccea
Punct:
Cetate
Toponim:
Noviodunum
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Aparaschivei Dan Institutul de Arheologie, Iaşi
Baumann Victor-Heinrich Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea
Bejenaru Luminiţa Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi
Bilavschi George Aurelian Institutul de Arheologie, Iaşi
Dinu Niculina Muzeul Brăilei
Radu Laurenţiu Muzeul de Arheologie "Callatis", Mangalia
Stănică Aurel Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea
Teodor Alexandra Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi
Cod RAN:
Raport:

Cercetările arheologice, desfăşurate în baza proiectului Noviodunum 2000, proiect care urmăreşte cercetarea ştiinţifică, degajarea şi valorificarea eco-muzeală a sectorului de SE al cetăţii Noviodunum, cuprind o zonă în care se înscriu trei turnuri romano-bizantine – Turnul Mare ( TM ) la vest; Turnul de Colţ ( TC ) la E; Turnul A ( TA ) la mijloc, între cele două - cu cele două curtine aferente. Construit la... începutul secolului al IV-lea p.Chr., pe latura de SE a cetăţii, TM de la Noviodunum are o anvergură de 31,40 m şi avansează în exterior pe 16,30 m lungime, acoperind o suprafaţă interioară de 225 mp, cu ziduri de 3,20 m grosime, cu parament din blochete rostuite şi elevaţie în opus mixtum.
Turnul A, refăcut de mai multe ori în cele trei secole de istorie romano-bizantină, se relevă sub forma literei U, ca un bastion rectangular cu frontul rotunjit. Cele două turnuri au suprapus castrul de pământ, construit de romani la începutul secolului I p.Chr. La răsărit, Turnul de Colţ, demantelat de-a lungul secolelor de istorie medievală şi modernă, se prezintă ca un bastion în formă de potcoavă. În faţa incintei, la S, un strat masiv de depuneri medievale stă mărturie locuirii de la Noviodunum din secolele XI-XIV.
Scopul proiectului şi al cercetării din anul 2008 a fost continuarea degajării incintei de SE a cetăţii romano-bizantine şi verificarea reperelor cronologice stabilite prin cercetările anterioare.
Poziţia în teren a obiectivelor în curs de cercetare, pe o pantă puternic înclinată, a impus desfăşurarea unor săpături arheologice prin secţiuni largi, perpendiculare pe incinta romano-bizantină, caroiate din patru în patru metri. Până în prezent au fost executate 21 de secţiuni cu dimensiuni variabile, între 20 şi 60 metri, cu o profunzime cuprinsă între -1,5 şi -6,5 metri: 10 în zona Turnul Mare (TM), notate cu sigla CT; patru în zona Turnul A, notate cu sigla TA; cinci, în zona Turnul de Colţ, notate cu sigla TC; două, în zona curtinei dintre TA şi TC, notate cu sigla SC. Materialele arheologice descoperite sunt raportate la topo-stratigrafia clasică, avându-se în vedere caroul cu latura de 4 m. Din anul 2007, monumentele arheologice, descoperite în sectorul de SE al cetăţii, au fost încadrate în grila realizată de colegii britanici prin ridicarea topografică efectuată în cadrul proiectului NAP-2000.
În campania din anul 2008, cercetările arheologice au fost concentrate asupra Turnului de Colţ şi curtinei răsăritene – C1, situată între Turnul de colţ şi Turnul A, unde au fost trasate două noi secţiuni: secţiunea TC-5, paralelă secţiunii TC-4, cercetată în 2007, şi la V de aceasta, de 20 m lungime cu 3 m lăţime; secţiunea SC-2, paralelă, spre răsărit, cu secţiunea SC-1, începută în campania anterioară, de 20 m lungime cu 3m lăţime. Cele trei secţiuni au fost aliniate pe latura de N, creându-se posibilitatea realizării unui profil nordic pe o întindere de 12 m.
A fost scos la iveală zidul de incintă al fortificaţiei romano-bizantine, urmărindu-se refacerile care au avut loc în epoca romano-bizantină şi în cursul epocii bizantine. În SC-1 au continuat cercetările, de o parte şi de cealaltă a zidului de incintă, acolo unde săpăturile arheologice au relevat structuri de pământ şi de chirpici aparţinând unor epoci diferite: secolelor V-VII p.Chr.,în intravilan; secolelor XIII-XIV, în extravilan, SC-2 fiind adusă la acelaşi nivel de cercetare,cele două secţiuni fiind adâncite până la aprox. –2,10 m. Prin adâncirea secţiunii TC-5, între -1 m şi -2 m, a fost scoasă la lumină latura vestică a turnului de colţ şi o mică porţiune din temelia zidului de faţadă descoperit în campania anului 2006, evidenţiindu-se masiva distrugere a turnului de colţ pe întreaga suprafaţă de S. Săpăturile efectuate în zona TC, desfăşurate pe o suprafaţă de aprox. 80 mp, au izbutit să degajeze, aproape în totalitate, ruinele păstrate ale monumentului. În zona de N a TC au fost descoperite şi cercetate noi morminte de înhumaţie aparţinând unor copii şi porţiuni din pardoseala turnului bizantin şi a fost eliminat, prin cercetare, stratul de cultură mediaeval, ajungându-se pe niveluri romano-bizantine
În TM s-a trecut la demontarea ultimului martor de pământ, de 7m lungime x 1 m lăţime, înalt de aprox. 3 m, situat între fostele secţiuni CT-3 şi CT-6, perete masiv care obtura pandantul răsăritean al intrării în turn şi unul din cei patru piloni mediani, din structura internă a monumentului.
În Suprafaţa A, de aprox. 24 mp, situată în zona nordică a TA, în intravilan, cercetările s-au oprit pe nivelul secolului al XIII-lea.

Turnul de Colţ
Laurenţiu Radu, Victor H. Baumann, Aurel Stănică
Cercetările arheologice desfăşurate începând cu anul 2002 în sectorul TC au pus în evidenţă existenţa unui turn de colţ cu laturile evazate şi pilon central, de epocă romano-bizantină1, cu analogii la Capidava, Dinogetia, Troesmis (Cetatea de Est), [L]ibida şi Ulmetum. În acest an s-a continuat cercetarea prin deschiderea unei noi secţiuni TC 5, plasată la V de TC 4 cu aceeaşi orientare, în vederea clarificării situaţiei din zona de V a turnului.
În c 5 -6 , după stratul vegetal,urmează un strat de moloz amestecat cu pietre mici şi fragmente de cărămizi, după care a apărut un strat masiv de dărâmătură de chirpic, ars aproape în totalitate la roşu, delimitat în două nivele dintre care cel inferior cu multă ceramică de epocă romano-bizantină (s-a reuşit recuperarea unui vas ceramic reîntregibil aproape în totalitate (foto), un capac de amforă întreg şi altul fragmentar (sec. II –III p.Chr.)şi un creuzet din fier cu urme de bronz pe el ). Toate acestea sunt plasate pe un nivel de călcare (-1,65m pe profilul nordic), de culoare galben spre maroniu, încadrat din punct de vedere cronologic în ultimele faze de existenţă a locuirii de epocă romano-bizantină. Marea cantitate de chirpic ars la roşu, prezenţa creuzetului din fier, permit formularea ipotezei conform căreia dărâmătura provine de la un atelier de prelucrarea metalelor sau poate o locuinţă-atelier incendiată ale cărei resturi au fost îndepărtate spre marginea platoului locuit.
În c 4- 5 a fost descoperit zidul incintei de epocă romano-bizantină, suprapus de stratul vegetal (-0,20m). Zidul este demantelat într-o pantă destul de lină şi a fost afectat parţial de tranşeele săpate în primul război mondial. Aici zidul îşi schimbă uşor direcţia, vine oblic şi apoi continuă perpendicular pe profilul estic, pentru a facilita conectarea turnului de colţ cu zidul de incintă.
În c 2 -3 a fost descoperită latura de V a turnului de colţ, afectată atât de tranşeea care străbate TC5 de la N-V la S-E, până la o adâncime cuprinsă între 1,10 m şi 1,40m, cât şi de o groapă masivă de demantelare. În tranşee au fost descoperite multe materiale moderne dintre care menţionăm tuburi de cartuşe cu anul fabricaţiei 1907, nituri şi bolţuri metalice, cuie, sârme etc.
Zidul de incintă prezintă, înainte de conexiunea cu latura turnului, două plinte şi o mică schimbare de direcţie . La aceasta se adaugă şi următoarele elemente: zidul incintei foloseşte trei rânduri de cărămizi de egalizare spre deosebire de latura turnului unde se utilizează cărămida doar la ultima asiză păstrată (la + 1,50m faţă de plinta laturii TC), apoi de la plinta superioară a incintei, rosturile ambelor ziduri devin mai vizibile, de aici cele două ziduri par a fi întreţesute, fapt care poate fi interpretat în sensul că partea superioară a fost realizată în aceeaşi fază constructivă. Putem presupune existenţa a trei faze, urmând ca cercetările viitoare să confirme sau să infirme această ipoteză: o primă fază a incintei a fost urmată de o refacere dovedită de schimbarea direcţiei zidului iar ulterior a fost realizat turnul de colţ, refolosind elementele anterioare.
La mică distanţă de latura TC s-a descoperit o şapă de mortar cu grosimea de circa 0,10m, probabil delimitează un nivel de construcţie, pe care vom încerca să îl identificăm cu ajutorul analizelor efectuate pe mortar.
În c 1 -2 s-au identificat straturi de moloz amestecat cu sol vegetal, conţinând pietre mici, fragmente de cărămizi şi materiale arheologice, alunecate de-a lungul pantei. Amintim fragmente de terra sigilata, un fragment de opaiţ, două fragmente de cărămizi ştampilate cu Classis Flavia Moesica, ceramică fină de epocă romano-bizantină la care se adaugă un fragment de pipă otomană şi un fund de ceaşcă din aceeaşi epocă.
În ceea ce priveşte momentul încetării funcţionării TC, se constată că turnul nu a fost incendiat spre deosebire de TM, apoi intrarea nu este blocată ca la TM, de aici rezultă că, probabil, turnul s-a păstrat în stare suficient de bună pentru a putea fi utilizat şi în epoca bizantină, spre deosebire de TM care a fost dezafectat. Considerăm că cele mai mari distrugeri provocate turnului au avut loc în epoca modernă, în care cetatea a fost folosită drept carieră de piatră, (amintim aici descoperirea unei răngi metalice în secţiunea TC3, c3, -0,80m, utilizată pentru demantelarea laturii estice a TC)2.
În acest sector, s-a continuat cu adâncirea în zona frontonului rotunjit al turnului şi în TC 2 şi, ulterior, cu demontarea martorilor deveniţi inutili dintre TC 1 şi TC 2 , TC 2 şi TC 3. În cadrul acestor lucrări s-au descoperit materiale arheologice diverse dintre care amintim: un capac de amforă fragmentar, o greutate de plasă de pescuit realizată prin perforarea unei cărămizi, o fusaiolă din lut.
La final a avut loc acţiunea de protejare a vestigiilor descoperite prin acoperirea cu folie şi carton asfaltat, peste care s-a pus un strat de pământ.
În viitor, ne propunem să continuăm cercetarea în acest sector prin investigarea cu prioritate a secţiunilor aflate în partea superioară a pantei, în zona scărilor de intrare în TC pentru a putea data construcţia şi fazele de funcţionare ale acestuia.

Turnul de Colţ - intramuros
Aurel Stănică, Laurenţiu Radu, Victor H. Baumann
Cercetările din campania acestui an, au continuat la N de Turnul de Colţ, în secţiunile TC 4, TC 2 şi TC 1.
În secţiunea TC4, c. 8, au fost cercetate încă 2 morminte de inhumaţie.3
- M 6, schelet de infans I, 2 - 4 ani, depus în decubit dorsal, orientat V-E, deranjat pe partea dreapta în zona tibiei şi peroneului. În zona cervicală au fost descoperite două pandantive din bronz.
-M 7, schelet de infans I, nou-nascut- un an şi jumătate, depus în decubit dorsal, orientat V-E, deranjat, craniul zdrobit, lipsesc oasele de pe partea dreaptă.
Aşa cum menţionam în raportul din anul precedent, mormintele din zona intramuros, aparţin unui orizont de înmormântări din secolele XIII-XV. Presupunem că acest orizont de înmormântări reprezintă extinderea spre N a necropolei localizată în zona aşezării civile.
În c. 7, a fost surprinsă o amenajare cu pământ galben, bine tasat, care aparţinea probabil unei locuinţe de suprafaţă ale cărei limite spre secţiunea TC 1 nu au mai fost surprinse. Spre c 4, în zona în care terenul prezintă diferenţe de nivel, a fost cercetat un nivel din ultima etapă de locuire romano-bizantină de la Noviodunum. A fost surprins un zid de edificiu, orientat NNE – SSV, afectat în capătul dinspre N de o groapă menajeră din secolul al XIII-lea. La S de acest edificiu, dintr-un pământ galben-roşiatic, a fost recoltată o cantitate apreciabilă de ceramică datată în linii generale în secolele V-VI p.Chr. Se remarcă un vas de provizii fragmentar, răsturnat, cu gura în jos. În stadiul actual al cercetărilor, nu putem face precizări suplimentare, dar cu siguranţă descoperirile din acest segment al secţiunii TC 4 au legătură cu descoperirile similare din TC 5.
În urma cercetărilor din acest an, putem face şi unele precizări de ordin cronologic, vis à vis de zidurile descoperite în TC 2 – TC 3. „Edificiul”, aşa cum a fost considerat zidul cercetat în 2005 în TC 2, gros de 0,80 cm, construit din piatră legată cu mortar alb-lăptos, cu scoici pisate în compoziţie, este orientat aproximativ pe direcţia N-S. În TC 3, în cercetările din anii trecuţi a fost surprins un zid, despre care nu s-au făcut precizări la momentul respectiv. Acest zid a folosit temelii mai vechi, groase de 0,80 m, care conţin un mortar roşiatic, despre care credem că pot fi atribuite unui edificiu din epoca romano-bizantină. Ambele ziduri, atât cel din TC 2, cât şi cel din TC 3, aparţin probabil unui element de fortificaţie din sistemul defensiv al cetăţii de la Noviodunum, în secolele XIII-XIV.
Descoperirile din ultimi ani, din zona curtinei dintre Turnul de Colţ şi Turnul A, ca şi cele din zona Turnului Mare, ne fac să presupunem că şi zidurile din TC 3 şi cel din TC 1 aparţin aceleaşi faze, şi, anume, o refacere din secolele XIII-XIV. Cercetările viitoare urmează să clarifice şi acest aspect.

Suprafaţa A
Aurel Stănică, Niculina Dinu, Victor H.Baumann
În anul 2007, suprafaţa A a fost extinsă până la zidul de incintă. Cercetările s-au concentrat pe un nivel datat larg în secolele XIII-XIV. Materialele recoltate sunt amestecate şi constau în fragmente ceramice de epocă romană şi de epocă medio-bizantină. În campania din acest a fost descoperit un fragment ceramic lucrat dintr-o pastă albă, foarte compactă, la exterior cu smalţ de culoare turcoaz, care aparţine ceramicii persane produsă în centrul de la Kashan. De asemenea, a fost descoperită o monedă de argint, un gros (matapan), emis de dogele Veneţiei Pietro Ziani (1205-1229), aceasta fiind prima monedă de acest tip, din secolul al XIII-lea, descoperită la Noviodunum4. În caroul C1 a fost surprinsă o vatră de suprafaţă, cu pereţii lutuiţi, care aparţinea unui complex de locuire din care se mai păstra un mic fragment de podea. Aşa cum constatam in ultimii anii, nivelurile din această sector sunt puternic afectate de intervenţiile antropice.

Curtina C 1
Victor H. Baumann, Dan Aparaschivei, George Bilavschi
Obiectivele săpăturii din anul 2008 au fost stabilite încă de anul trecut. În campania din acest an, au fost continuate cercetările în secţiunea SC1, unde s-a insistat asupra refacerii medievale din c 2, respectiv asupra locuinţei L3, dar şi în caroul 5, pentru a contura cât mai mult din locuinţa L1. În al doilea rând, a fost iniţiată o nouă secţiune, paralelă cu SC1, denumită convenţional SC2, în ideea de a clarifica destinaţia zidului legat cu pământ care taie L1, dar şi pentru a găsi închiderea respectivului complex de locuire..
În SC1, caroul 4, s-a intervenit la porţiunea de podea conservată din anul precedent. La aproximativ 2,60 m de nivelul superior al incintei romano-bizantine a fost identificat un perete de lut galben. Grosimea sa este de 0,16 m, fiind poziţionat în colţul de N-V al secţiunii, pe circa 0,80 m. Se pare că avem de-a face cu un alt complex de locuire, pe care l-am denumit L4. Acest perete de locuinţă suprapune plinta zidului, deci este ulterior acestuia. Cât priveşte plinta incintei, aceasta este regăsită pe circa 0,90 m, după care se întrerupe, brusc, înspre est. Sub aceasta avem o pătură de lut galben tasat. În nivelarea L4 am identificat foarte multă ceramică de la sfârşitul secolului al XIII-lea - începutul secolului al XIV-lea, fragmente de brăţări, piroane din fier, fragmente de sticlă, oase de animale, dar şi material roman antrenat şi s-a reuşit profilarea laturilor de N şi V, pe aproximativ 0,90 m.
În încercarea de a desluşi sistemul de refacere în epocă medievală a zidului de incintă, am degajat şanţul de construcţie al zidului şi am ajuns la un strat de pământ galben, tasat, urmat de un pat de pământ negru, cu lentile de lut, probabil, talpa pe care s-a ridicat respectiva incintă. S-a putut constata astfel, că, pe o suprafaţă de mai bine de 3 m, zidul se sprijină pe o platformă de pământ tasat, pentru ca în rest, spre vest, să dispună de plintă. Asiza cea mai de jos a zidului este constituită din piatră de dimensiuni relativ mari, tăiată neregulat. Sub această asiză se află o şapă de mortar, destul de consistentă, care pare a fi baza efectivă a zidului.
Din caroul 4, respectiv din şanţul săpat în primul război mondial, a fost scoasă o cărămidă cu o ştampilă păstrată fragmentar …FLM: [(Classis)] Fl(avia) M(oesica).
Cât priveşte succesiunea de locuire în apropierea zidului, lângă L4, atât spre S, dar şi spre E, se pot observa mai multe fragmente de podea de lut, foarte consistente. În aceste condiţii, L3 pare să fie posterioară locuinţei L4.
Materialul arheologic descoperit, mai ales ceramica, dar şi sticla, brăţările, fragmentele de oase animale sugerează, pe lângă analiza stratigrafică menţionată, o succesiune de locuire continuă din secolul al XII-lea - până în secolul al XIV-lea, pe cel puţin trei niveluri: 1. nivelul ce îi corespunde lui L3; 2. nivelul cu L4; 3. nivelul de construcţie al incintei medievale şi poate chiar un al patrulea, cu nivelarea de sub zid, cu pregătirea platformei peste care s-a ridicat incinta
A fost realizat un nou carou, c 6, prin prelungirea cu un metru spre N, în intravilan, a secţiunii SC1. Astfel, au fost descoperite laturile de S, V şi N ale locuinţei L1(locuinţa se continuă în profilul de est şi se închide în SC2). Dimensiunile sale aproximative pot fi estimate la 2,70 x 1,70 m. Zidul Z1, legat cu mortar alb şi ridicat din piatră de mici dimensiuni, tăiată neregulat, se pierde către profilul de N. În plus, este suprapus de o podea de lut. Înspre profilul de N, L1 este suprapusă de o altă structură de lut, regăsită în profil, înaltă de circa 0,50 m, care poate constitui o parte a unui perete de la un alt edificiu (L6 ?) sau, poate, de la o altă încăpere a aceleiaşi locuinţe.
Materialul arheologic descoperit în straturile superioare ale acestei intervenţii, se compune dintr-o monedă de secol VI p.Chr., fragmente de brăţări de sticlă, un fragment de candelă databil în secolele V-VI p.Chr. şi fragmente ceramice aparţinând,în cea mai mare parte, secolului al VI-lea p.Chr.
Spre vest, sub podeaua L1, la circa 0, 45 m, a fost identificat un fragment de zid orientat E-V, paralel cu profilul de N, denumit convenţional Z2. Pe o porţiune de circa 0,80-0,90 m se disting trei asize, două din cărămidă şi una din piatră de calcar fasonată. Acest zid este legat cu pământ şi este acoperit, la rândul său, de un pat de lut galben. Pe lăţimea întregului profil de N se pare că avem o nouă structură, care se leagă de L6 şi intră chiar în profilul de V. Se pare că Z2 ar fi putut constitui temelia unui edificiu solid, dar cu elevaţie de cărămizi de lut nearse (chirpici), din care am descoperit in situ destul de multe. Din această porţiune a SC1 a fost recoltată o mare cantitate de olane de acoperiş (din estimări aproximative, poate pentru circa 6-7 m2 ). Deasupra asizelor Z2 se observă un strat de arsură de lemn care se întinde pe circa 2 m, atât pe zid cât şi pe lutuiala de deasupra sa. Dispunem până în acest moment de ceramică majoritară din secolele V-VI p.Chr., fragmente de sticlă, piroane şi, în funcţie de stratigrafia care ne-a permis o datare aproximativă a L1, putem include acest nou complex la sfârşitul secolului al V-lea - începutul secolului al VI-lea.
La est de secţiunea SC1 şi la V de TC 5 (secţiune trasată tot în 2008), s-a deschis o nouă secţiune, denumită convenţional SC2, având 3 x 20 m (cinci carouri a câte patru metri), paralelă cu SC1 şi orientată aproximativ S-N. Ca şi în cazul SC1, noua secţiune a fost cercetată în perimetrul carourilor 2-5 şi, parţial 6 (doar 0,60 m ), din dificultăţi legate de imposibilitatea manevrării în timp util al unei mase considerabile de pământ, situate în partea de S a zonei investigate. Între cele două secţiuni, SC 1 şi SC 2 s-a păstrat un martor cu lăţimea de un 1 m.
Sub un strat consistent de dărâmătură, corespunzând ultimului nivel romano-bizantin (sfârşitului secolului al VI-lea), s-a observat un nivel de distrugere constituit dintr-un amestec de chirpici ars, de culoare roşietică, provenit probabil din structura de rezistenţă a locuinţelor distruse prin combustie, situate la N ori la E de complexele de locuire la care facem referire, fragmente de ţiglă şi olane, ceramică, sticlă etc., de factură romano-bizantină. Alături de materialul identificat aici, a fost descoperită şi o monedă romano-bizantină, care aduce elemente consistente de datare nivelului de vieţuire menţionat.
Fragmentul cronologic surprins suprapune un alt orizont cultural, reprezentat aici de două locuinţe: peretele estic al L1, descoperită în SC1 şi, adosată peretelui răsăritean al L1, a fost identificată o nouă locuinţă, denumită convenţional, L5. Peretele comun al celor două locuinţe a fost distrus parţial de intervenţia recentă a unei rozătoare.
În partea sa nordică, la aproximativ -1,80 m adâncime faţă de nivelul contemporan de călcare de pe martorul de N, parţial intrat în profilul septentrional al SC2, s-a descoperit un vas de mari dimensiuni (diametrul maxim – aprox. 1,50 m, grosimea pereţilor – 5-7 cm), din categoria dolium. Se pare că recipientul era inclus în L5, fiind adosat pereţilor acesteia. Din interiorul vasului au fost prelevate bucăţi din pereţii locuinţelor distruse, precum şi chirpici arşi, fragmente ceramice de factură romano-bizantină, o monedă din aceeaşi epocă, o cantitate consistentă de cenuşă şi cărbune (provenind de la o bârnă din structura de rezistenţă a unui alt complex, identificat în profilul nordic la aproximativ - 2,05 m adâncime) şi resturi de olane de la acoperişul L5.
La aproximativ -1,85 -2,10 m adâncime, sub consistentul strat de dărâmătură cu chirpici ars, în profilul nordic al SC2, a fost identificată o lentilă de cărbune (probabil, din structura de rezistenţă a unei noi locuinţe), având spre extremitatea sa estică capătul unei bârne carbonizate, menţionate câteva rânduri mai sus.
Spre V, în apropierea profilului răsăritean al SC2, s-a identificat o altă etapă de distrugere, sub forma unui şanţ ce a secţionat peretele de est al locuinţei L5. De aici a fost recoltată o cantitate impresionantă de chirpici ars de culoare roşietică, fragmente de ţigle şi olane, numeroase fragmente ceramice de provenienţă romano-bizantină, o monedă, obiecte din fier, sticlă ş.a. Sub acest nivel de dărâmătură ( pus pe seama distrugerilor prin incendiere a unei locuinţe identificate în TC5 ), s-a observat un altul, constituit din moloz, pietricele şi resturi ceramice, dar şi cu fragmente osteologice. La lucrările de grundis realizate la est de L5, s-a identificat, sub podeaua de lut a locuinţei menţionate, un văscior din lut cu înălţimea de aprox. 0,12 m, având formă globulară.
La aproximativ 2,10 m faţă de martorul de N a fost identificat nivelul de călcare romano-bizantin, care se prezintă sub forma unei lentile consistente de pământ de culoare galbenă. Corespunzător acestui orizont cultural sunt fragmentele ceramice datate în secolul al VI-lea p.Chr., teracota, ţiglele şi olanele specifice acestei perioade, sticla colorată şi fragmentele osteologice de provenienţă animalieră. La S de nivelul de călcare romano-bizantin (la cca. 3,80 m faţă de profilul nordic al SC2) a fost dezvelit zidul de incintă, surprins de altfel în toate sectoarele de pe latura de S a fortificaţiei, având o deviaţie vizibilă NV-SE. Pe latura sa de N şi pe toată lăţimea paramentului, zidul a suferit de pe urma intervenţiilor antropice moderne, odată cu săparea tranşeei din primul război mondial, surprinsă arheologic la aproximativ 5,80-6,00 m faţă de martorul de N, cu o deschidere de cca. 2,10-2,30 m.
Zidul de incintă, identificat pe toată lăţimea secţiunii, a fost construit din pietre de gresie şi calcar de dimensiuni reduse, legate cu mortar. După materialul arheologic şi după tehnica de construcţie poate fi amplasat în perioada romano-bizantină. Demantelarea sa poate fi pusă pe seama evenimentelor care au generat săparea şanţului defensiv din primul război mondial.
Zidul incintei romano-bizantine a fost refăcut într-o epocă ulterioară, probabil bizantină târzie, această refacere având emplectonul legat cu un mortar lăptos şi paramentul clădit diferit faţă de structura sa din celelalte secţiuni. Lăţimea acestei refaceri a zidului variază de la 1,20 la 1,40 m, în funcţie de gradul de distrugere consemnat, iar adâncimea variază de la - 4,02 m în partea sa cea mai de N, până către - 5,60 m., faţă de nivelul actual de calcare de pe martorul nordic al secţiunii SC2.
Obiectivele campaniilor viitoare sunt:
- prelungirea spre N a SC1 şi SC2 pentru clarificarea situaţiilor arheologice apărute în carourile 5 şi 6; spre S, pentru cunoaşterea situaţiei din caroul 1;
- continuarea investigaţiilor în SC1 şi SC2 pentru stabilirea raporturilor stratigrafice dintre complexele de locuire;

Turnul Mare
Victor H. Baumann
În TM s-a încheiat demontarea martorului de pământ dintre secţiunile CT-3 şi CT-6, până pe nivelul IV, socotit ultimul nivel de epocă iustiniană, ceea ce permis evidenţierea spaţiului intrării în turn. Cantitatea mare de pământ, excavat manual din interiorul turnului, depozitată în exterior, la baza laturii de faţadă a acestuia, care împiedica vederea dinspre şosea a monumentului şi traficul prin zonă, a fost înlăturată mecanic şi manual, ceea ce a permis punerea în valoare a monumentului respectiv.

Conservare primară
Victor H. Baumann, Laurenţiu Radu, Aurel Stănică
Ca şi în anul 2007, şi în acest an au fost luate măsuri de protejare a noilor descoperiri şi, mai ales, a zidurilor, extrem de afectate de acţiunile antropice din evul mediu, şi, în special, din secolul al XX-lea. S-a procedat la acoperirea cu folie sau carton asfaltat a unor ziduri şi niveluri arheologice, au fost consolidate cu proptele din lemn şi saci umpluţi cu pământ structuri din piatră sau pământ, aflate într-o stare precară. Aceste acţiuni au avut în vedere întregul sector de SE, aflat în cercetare prin Proiectul Noviodunum 2000.

Descoperiri arheologice mai importante:
- Monede – 46 piese monetare: 4 romane timpurii; 8 romano-bizantine; 34 bizantine (secolele XI – XIII )
- Obiecte metalice – 48 piese ( Fe, Bz, Ag ): 2 ob.Fe fragm.; 3 lame cuţit Fe; mâner cu nituri Fe; cârlig undiţă Fe; 4 cuie Fe; două inele Fe; fragm. brăţară Bz; 2 fragmente lamelare Bz; 2 nasturi globulari Bz; 2 clopoţei Bz; 2 pandantivi Bz; 20 piroane Fe; 3 scoabe Fe; fragm. lamă lată Fe; dorn Fe; cercel Ag.; buterolă metalică Fe.
- Obiecte diverse – 40: mărgea cer.smălţuită ; fragment gresie perforată; fusaiolă ceramică; bilă praştie; cap statuetă ceramică; colier din 6 mărgele mici cu o scoică-pandantiv; fragm.toartă amforă ştampilată; 3 capace ceramice de amforă; 3 fragmente cer.terra sigillata; două fragm. amforă cu dippinti; un recipient ceramic minuscul; cinci fragm.cărămizi cu ştampila flotei romane de la Dunărea de Jos; unguentariu ceramic fragm; urcior reîntregibil; amforetă reîntregibilă; un fragm. platou cu cruce estampată; două cărămizi din structura zidului de incintă romano-bizantin; două rondele piatră; cruce metalică Fe; fragment mâner os; fragment opaiţ medieval cu toartă laterală; trei pipe fragmentare.

English Abstract:

The archaeological excavations, conducted within the project Noviodunum 2000, a project dealing with the scientific research, clearing and eco-museum valorising of the south-east sector of Noviodunum, cover an area including three Roman-Byzantine towers – Turnul Mare (Great Tower) (TM) to the West; Turnul de Colţ (Corner Tower) (TC) to the East; Turnul A (Tower A) (T A) in the middle, between the two towers, with the two corresponding curtains. Built in the early 4th century AD, on the south-east side of the fortress, TM at Noviodunum measures 31.40 m, and extends outside along 16.30 m, covering an interior surface of 225 sq.m., with 3.20 m thick walls, with a face of the wall of joint blocks and elevation in opus mixtum.
Tower A, rebuilt several times during the three centuries of Roman-Byzantine history, is shaped like the letter U, standing like a rectangular bastion with the front rounded. The two towers overlay the earth camp built by the Romans at the beginning of the 1st century AD. In the East, the Corner Tower, dismantled over the centuries of mediaeval and modern history, looks like a bastion in the shape of a horseshoe. In front of the precincts, to the South, a solid layer of mediaeval depositions are proof of the human living at Noviodunum during the 11th – 14th centuries.
The aim of the project and the 2008 investigations was to carry on the clearing of the southeast precincts of the Roman-Byzantine fortress and check on the chronological indices established upon earlier excavations.
The field position of the objectives under investigation, on a heavily steep slope, made it necessary to conduct archaeological excavations by wide sections, perpendicular on the Roman-Byzantine precincts, squared every four meters. Until now we conducted 21 sections of variable sizes, between 20 and 60 meters, -1.5 and -6.5 meters deep: ten in the Great Tower (TM) area, noted with CT; four in the Tower A area, noted with TA; five, in the Corner Tower area, noted with TC; two, in the area of the curtain between TA and TC, noted with SC. The archaeological materials uncovered are related to the classical topo-stratigraphy, taking into consideration the square with the side of 4 m. Since 2007, the archaeological monuments, uncovered in the southeast sector of the fortress, were included in the range developed by the British colleagues due to the topographic rise conducted within the NAP-2000 project.
We uncovered the precincts wall of the Roman-Byzantine fortification, by watching what was rebuilt during the Roman-Byzantine period and the Byzantine epoch.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO