.
Pietroasele | Judeţ: Buzău | Punct: Castru, Aşezarea civilă est, Edificiul cu hipocaust | Anul: 2009
Anul:
2009
Epoca:
Epoca romană timpurie (sec. I - III);Epoca romană târzie (sec. IV - VIII);Epoca migraţiilor (sec. III - VI);Epoca migraţiilor (sec. VII - XI);Epoca medievală timpurie (sec. X - XIII)
Perioade:
Epoca romană târzie;
Epoca post-romană;
Epoca migraţiilor;
Epoca medievală timpurie
Categorie:
Alimentare cu apă şi drenaj;
Apărare (construcţii defensive);
Domestic;
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit:
Locuire civilă;
Aşezare deschisă;
Castru
Județ:
Buzău
Localitate:
Pietroasele
Comuna:
Pietroasele
Punct:
Castru, Aşezarea civilă est, Edificiul cu hipocaust
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Constantinescu Eugen Marius responsabil Muzeul Judeţean Buzău
Dinu Cătălin Constantin Muzeul Judeţean Buzău
Stăicuţ Gabriel Ion responsabil sector Muzeul Judeţean Buzău
Cod RAN:
Raport:

Autorizaţiile de cercetare arheologică sistematică nr. 26/2008 şi 140/2009
În campania 2008 cercetările arheologice de la Pietroasele s-au desfăşurat în perioada 3 martie - 15 octombrie, în sectoarele Castru şi Aşezarea civilă est. În aşezarea civilă au fost continuate cercetările începute în octombrie 2007.
În octombrie 2007 am început cercetarea preventivă pentru descărcarea de sarcină a...rheologică a terenului din incinta Şcolii Generale nr. 2, pe care urma să se extindă clădirea actuală, datând din ultimele decenii ale secolului al XIX - lea, fostă primărie, transformată în şcoală din anul 1934. Finanţat din fonduri guvernamentale, proiectul prevedea reabilitarea şi extinderea clădirii.
În răstimpul scurt pe care l-am avut la dispoziţie în 2007 nu s-a putut epuiza cercetarea, ulterior dovedindu-se că era nevoie de o perioadă de timp mult mai lungă pentru finalizarea lucrărilor. Motiv pentru care în luna martie 2008, sub presiunea beneficiarului, am reluat cercetările pentru descărcare de sarcină arheologică, acestea fiind epuizate după trei luni.
La 1 septembrie 2008, în baza Autorizaţiei de săpătură arheologică sistematică nr. 26/2008, am început cercetarea sistematică în castru, într-un sector nou, Sectorul D, în zona de NE a incintei fortificate1, unde am deschis două secţiuni, S I D şi S II D. Acestea sunt amplasate prima la cca. 40 m, iar a doua la cca. 45 m V de zidul de E a castrului, secţiunea S II D sprijinindu-se chiar pe zidul de N al fortificaţiei, în apropierea locului în care, în anul 1866, Alexandru Odobescu a executat unul din sondajele sale2.
În campania 2009 cercetările arheologice de la Pietroasele s-au desfăşurat în perioada 21 iulie - 28 octombrie în sectoarele Castru şi Edificiul cu hipocaust.
În castru au fost continuate cercetările începute în campania 2008.
La 21 iulie 2009, în baza Autorizaţiei de cercetare arheologică sistematică nr. 140/2009, am reluat cercetarea în castru, Sectorul D, zona de NE a incintei fortificate, unde am redeschis secţiunea S II D.
La 27 iulie am reluat, după o lungă întrerupere, cercetările la edificiul cu hipocaust / therme, fiind vizate acele părţi ale construcţiei aflate sub banda de asfalt a drumului D J 205 ce uneşte satele Pietroasa de Jos şi Şarânga. Cercetarea s-a făcut în contextul punerii în operă a unui proiect de modernizare a DJ 2053 prin care se urmăreşte punerea în valoare a obiectivelor arheologice şi monumentelor istorice reperate pe raza comunelor Pietroasele, Merei, Verneşti, Tisău şi Măgura.
Primele informaţii despre castrul roman din complexul arheologic Pietroasele au fost culese şi consemnate de Al. I. Odobescu în anul 1866, când s-a deplasat în localitate pe urma marelui tezaur Cloşca cu puii de aur. Cu această ocazie, viitorul savant a făcut primele şi singurelor sondaje arheologice pe care le-a executat vreodată în teren, ştiut fiind că el a fost mare arheolog de cabinet4. Prin aceste sondaje, Odobescu, surprins să descopere ruinele unei fortificaţii romane, care se vedeau atunci circa un metru şi jumătate deasupra solului, a recuperat primele artefacte din castrul de sub Dealul Istriţa, cu scopul de a le prezenta împreună cu marele tezaur Cloşca cu puii de aur la Expoziţia Universală organizată în anul următor la Paris. După propria mărturisire5, Odobescu a practicat sondaje în patru puncte pe suprafaţa castrului: în colţul de NE; pe zidul de S, în dreapta intrării principale, cum o numeşte el; aproximativ în centrul incintei şi la intersecţia a două drumuri care străbat castrul unul de la sud la N şi altul de la E la V. Conform planului pe care sunt amplasate aceste sondaje, în colţul de NE al castrului au fost cercetate fundaţiile unui turn de colţ rotund6. În secţiunile executate, Odobescu a descoperit „amestecate cu multă cenuşă, pietre de construcţie, cărămizi, vase din lut grosiere, fragmente de butelii din sticlă, vase, arme şi bucăţi de metal, doi piepteni mici şi o daltă din os, numeroase râşniţe din piatră, multe oase de animale domestice, câteva bucăţi de lemn putrezit şi, în fine, o mică monedă de bronz cu efigie imperială", post-constantiniană, nedescifrată deoarece era foarte alterată. „Fără nici o îndoială aici a existat o mică fortăreaţă, un post avansat, un castellum, de unde puteau fi urmărite mişcările inamicilor în câmpie. Nu este nimic surprinzător că acest castel, ale cărui resturi atestă o distrugere violentă, a trecut succesiv de la romani la goţi şi că a aparţinut, în aceste momente de agitaţie (provocată de impactul loviturii dată de huni în anul 375 neamurilor gotice - ostrogoţi şi vizigoţi -, alanilor şi sarmaţilor care trăiau la N de Marea Neagră), unei bande aventuroase de sarmaţi, pe care Athanaric a trebuit să-i izgonească pentru a se putea stabili în acest refugiu adosat dealurilor"7. (Traducerea textului ne aparţine). Piesele arheologice pe care Odobescu le-a descoperit în aceste sondaje au fost expuse împreună cu marele tezaur de la Pietroasele la Expoziţia Universală organizată la Paris în 1867, expoziţie la care România a avut unul din cele mai interesante pavilioane, Cloşca cu puii de aur stârnind un imens interes8. Nu ştim unde au ajuns după expoziţie şi ce s-a întâmplat cu obiectele descoperite în 1866. La vremea respectivă ruinele zidurilor castrului se vedeau încă pe înălţime de circa 1,50 m, în ciuda faptului că în anii 1836 - 1838 fuseseră intens exploatate de ţăranii care extrăgeau şi cărau piatră pentru construirea Seminarului Episcopiei, pentru refacerea podului peste Câlnău (primul pod de piatră din Ţara Românească, construit în 1831 şi luat de ape în 1835)9 şi pentru edificarea cheiurilor portului Brăilei. Materialele arheologice şi informaţiile culese i-au permis lui Odobescu să dateze fortificaţia de la Pietroasele în sec. IV p.Chr.
În anul 1952, membrii colectivului Şantierului Arheologic Poiana / Piroboridava - Tecuci, condus prof. univ. dr. Radu Vulpe au făcut o excursie de studii la Pietroasele, ocazie cu care profesorul concluziona că „mortarul amestecat cu cărămidă pisată şi ceramica culeasă de la suprafaţa terenului prezintă caractere romane târzii, poate din sec. IV e. n."10, confirmând datarea lui Odobescu. Oscilând între atribuirea castrului împăratului Traian, în ediţia din 1958, sau epocii constantiniene, în cea din 1968, Dumitru Tudor optează în final pentru epoca lui Constantin cel Mare: „castrul roman de la Pietroasele, după tehnica zidăriei şi monedele (sec. al IV-lea) descoperite în el, aparţine tot epocii constantiniene"11. Pentru aceeaşi datare optase, un an mai înainte, şi Ecaterina Dunăreanu - Vulpe12.
În anii ’50 ai secolului XX un grup de membri ai Comisiei pentru Studierea Istoriei Poporului Român a Academiei României, sub conducerea prof. univ. dr. Ion Nestor13, a făcut o deplasare la Pietroasele pentru a constata stadiul în care se aflau ruinele fortificaţiei romane de aici la acel moment şi pentru a stabili datarea acesteia. Problemă rămasă, atunci, nerezolvată.
În anul 1957 a fost descoperit un mormânt de înhumaţie în curtea preotului Nicolae Şerpoianu (astăzi grădiniţa de copii) aflată la cca. 100 de metri SE de colţul de SE al castrului14. Din inventarul acestui mormânt, Vicus Teodorescu, arheolog la Muzeul din Ploieşti, a recuperat o fibulă cu capete în formă de bulbi de ceapă. În 1958 a fost descoperit un alt mormânt, în curtea învăţătorului Ion Constantinescu, la circa 80 de metri S de fortificaţie15.
În cursul cercetărilor sistematice şi / sau preventive din anii 1973 - 1988 au fost investigate alte 10 morminte de înhumaţie din această necropolă, datate în sec. IV - V. Unul, descoperit în anul 1975 în gospodăria învăţătorului Ion Constantinescu16, şase pe locul actualului magazin universal din localitate17, la circa 35 metri de zidul fortificaţiei, trei descoperite în 1981 în grădina lui Ion Jiganie18, la circa 50 metri S de castru. În anul 1975, la Dispensarul Veterinar Pietroasele, circa 270 metri S de castru, a fost distrus un mormânt de înhumaţie, din care a fost recuperat un castorn cu trei torţi, specific culturii Sântana de Mureş.
Pe de altă parte, frecvente lucrări gospodăreşti realizate de proprietarii din zonă în curţile şi grădinile lor au distrus un număr de morminte, imposibil de precizat, în orice caz mai multe de 30 după informaţii obţinute ulterior distrugerii.
Toate mormintele din această zona fac parte din Necropola 1 sau Cimitirul 1, reperat de A. Odobescu în 1866, care, pe planul general al localităţii - al Văii Pietroasa, cum zice el, publicat în vol. I al monumentalei monografii19, menţionează existenţa unor Tombeaux antiques / Morminte antice la S de castru.
Aceasta este necropola principală a castrului, amplasată pe latura cea mai accesibilă a fortificaţiei, pe axul intrării principale, conform obiceiurilor şi tradiţiilor specifice romanilor, fapt ce confirmă ipoteza prezenţei trupelor romane în garnizoana castrului de la Pietroasa, ca şi în punctele de pază organizate de-a lungul Brazdei lui Novac de N, inclusiv la E de Olt.
În august 1973 un colectiv de arheologi condus de dr. Gheorghe Diaconu, cercetător ştiinţific şi director adjunct al Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan" Bucureşti, a deschis Şantierul Arheologic Pietroasele. Şantierul era patronat ştiinţific de un colectiv de academicieni, condus de prof. univ. dr. Ion Nestor20. Din colectivul care lucra în teren împreună cu Gheorghe Diaconu făceau parte Eugen - Marius Constantinescu şi Vasile Drâmbocianu de la Muzeul Judeţean Buzău, Ioana Bogdan - Cătăniciu şi Magda Tzony de la Institutul de Arheologie Bucureşti; în anii următori, pentru o perioadă, din colectiv au făcut parte Radu Harhoiu, cercetător ştiinţific şi Monica Mărgineanu Cârstoiu, arhitectă, ambii de la Institutul de Arheologie Bucureşti, iar între 1986 - 1989 la lucrări a participat Bogdan Filipescu, arheolog la Muzeul Judeţean Ilfov.
În primii ani de activitate a şantierului, cercetările s-au desfăşurate în trei sectoare ale castrului: Sectorul A = colţul de SV, în curtea primăriei şi alături, la Victoria Petrescu; Sectorul B = colţul de SE, pe un teren al primăriei care aparţinuse preotului Constantin Frâncu şi în curtea Mariei Potec; Sectorul C = colţul de NV, pe uliţa din spatele gospodăriei lui Grigore Enache zis Gogu Ţesătoru şi în curtea casei vechi a soţiei lui, Aurelia Enache, născută Constantinescu. Cercetările din cele trei sectoare au scos la lumină porţiuni din zidurile castrului, două dintre acestea din zidul de S - una între clădirea primăriei şi şosea, cealaltă spre colţul de SE, în faţa Căminului Cultural şi a Magazinului Universal, restaurate, sunt vizitabile. Totodată, au fost descoperite vase şi obiecte din ceramică, unelte şi ustensile din os, fier şi bronz, podoabe, accesorii vestimentare, monede romane - una emisă de Valens în anul 375, fundaţii de locuinţe etc. S-a precizat stratigrafia internă şi externă a fortificaţiei, materialele folosite şi tehnica de construire a fundaţiilor şi a zidurilor castrului, au fost decelate unele aspecte din edificarea şi evoluţia acestuia. Rezultatele cercetărilor au confirmat datarea propusă de A. I. Odobescu: castrul de la Pietroasele a fost construit şi a funcţionat în sec. IV p.Chr. S-a pus astfel capăt unei controverse ştiinţifice care dura de multe decenii.
În iulie 197621 am identificat edificiul ca hipocaust, situat la 400 m E de colţul de SE al castrului, unde am practicat, imediat după localizare, prima secţiune S I T, pentru cercetarea noului obiectiv. În anii următori, casa şi terenul lui Ştefan / Fane Moldoveanu au fost achiziţionate de stat şi cercetările s-au extins după demolarea construcţiei22. În anul 2007, în zonă, au fost achiziţionate terenurile şi gospodăriile care au aparţinut lui Mitică Bratu şi Mircea Capotă, sub care se află o parte din ruinele edificiului cu hipocaust, ceea ce deschide noi perspective cercetărilor viitoare.
În acest an, prin finanţarea unui proiect de modernizare a DJ 205, care suprapune în parte construcţia, s-a impus reluarea cercetărilor la edificiul cu hipocaust, fiind vizate acele părţi aflate sub banda de asfalt a drumului ce uneşte satele Pietroasa de Jos şi Clondiru de Sus.
În ziua de 29 ianuarie 1976, inginerul Valeriu Popa, directorul Staţiunii de Cercetări Viti-Vinicole Pietroasa, m-a anunţat, prin telefon, că în Sectorul Administrativ al unităţii, unde se construia un bloc-cămin destinat găzduirii studenţilor agronomişti veniţi în practică, au fost descoperite nişte morminte. Timp de două luni, februarie şi martie 1976, pe o vreme câinoasă, am cercetat primele treisprezece morminte23 din ceea ce astăzi se numeşte Necropola 2. În septembrie acelaşi an am mai descoperit trei morminte din acest cimitir24.
Întrerupte mult timp, cercetările de la Pietroasele au fost reluate în anul 1999. Până în prezent în Necropola 2 au fost cercetate 45 de morminte, dintre care 3 de incineraţie şi restul de înhumaţie. În patru morminte de înhumaţie - M 6, 9, 1025 şi 1926, au fost descoperite arme - două săbii, un pillum şi un gladium, în şapte morminte au fost găsite monede romane depuse ca obol la lui Caron şi alte două monede folosite ca podoabe în mormântul M 7. Toate monedele sunt emise în timpul împăratului Constantius II (337 - 361) la officina / monetăria din Aquae, în Galia, între 353 / 354 - 361. Cele mai multe dintre mormintele cercetate au avut un bogat inventar format din vase de lut, fusaiole, fibule, catarame, mărgele, cercei, brăţări, verigi, cuţitaşe din fier, ofrande de ovi-caprine etc. Pe lângă depunerea de arme şi monede în morminte, alte elemente de ritual particularizează Necropola 2 de la Pietroasele: defuncţii înhumaţi erau depuşi între două poduri din scânduri groase şi, cu două excepţii, erau orientaţi S - N27, adică invers decât orientarea obişnuită a mormintelor din necropolele culturii Sântana de Mureş, orizont căruia îi aparţine acest cimitir.
Începând cu anul 2002, în zona Necropolei 2 au fost descoperite trei locuinţe Dridu, datate în sec. X-XI, fiecare având câte un cuptor - pietrar de dimensiuni impresionante şi urme ale unor amenajări interioare; în locuinţa L 2 a fost descoperit un foarte bogat inventar format din vase de lut, obiecte, unelte şi ustensile din metal şi din os, astragale, două gropi de provizii, gropi de la ţăruşii care susţineau patul, o platformă de lut cruţat etc28.
De-a lungul timpului, după începerea activităţii Şantierului arheologic Pietroasele, executarea unor lucrări edilitare şi gospodăreşti pe terenurile din jurul castrului spre N şi E până sub poalele dealului şi până în Valea torentului Vâjâitoarea, iar spre V până în Valea torentului Măţioana a scos la lumină diferite complexe arheologice din aşezarea civilă, inclusiv fragmente din conductele de olane prin care erau alimentate cu apă castrul, aşezarea civilă şi edificiul cu hipocaust / thermele. Apa provenea din două izvoare captate, unul la circa 1000 m NV de castru, pe valea pârâului Urgoaia/Pietroasa, celălalt la circa 700 de metri N de therme, sub poala de V a dealului Cămălin din actualul cătun Pe Vale, component al satului Ochiu Boului/Pietroasa Mică. Aducţiunea apei se făcea prin două conducte de olane. Prima conductă, cu două coloane, aducea apa în castru şi în aşezarea civilă din izvorul aflat pe Valea pârâului Urgoaia; cea de a doua, cu o coloană, aducea apa bogatului izvor de sub platoul Cămălin în partea de răsărit a aşezării civile şi la edificiul cu hipocaust / therme. Între 1975 şi 1989 au fost descoperite mai multe segmente din aceste coloane. Astfel, în 1975, în timp ce se rectifica şanţul şoselei care traversează castrul în amonte, în dreptul casei familiei Isidon Chiriac, cam la 45 m S de zidul de N a apărut o porţiune din conducta de olane din lut cu două coloane. În acelaşi an şi apoi în 1977, în timp ce se săpau şanţuri pentru reamplasarea conductei metalice care alimentează satul Pietroasa de Jos cu apă din bazinul vechi, construit în anii 1934 - 1935, au apărut fragmente din conducta de olane în trei puncte: în spatele casei lui Ion Anton zis Bitoacă; pe panta dealului spre bazin, circa 100 m mai sus de casa lui Bitoacă şi la V de intersecţia şoselei spre Ochiu Boului cu drumul ce duce spre Cişmeaua lui Muşat. În anii 2003 - 2005 în secţiunea practicată în punctul Valea Bazinului în cadrul cercetărilor sistematice, au apărut mai multe fragmente de olane, care proveneau din segmente ale conductei distruse anterior.
Conducta de olane din lut care aducea apa din izvorul de sub poala dealului Cămălin la edificiul cu hipocaust a fost identificată în anul 1976, în timp ce se amenaja drumeagul din spatele gospodăriilor lui Costică Voinea şi Mircea Capotă, cea din urmă suprapunând în parte construcţia romană. Ulterior, fragmente din această conductă au fost localizate pe terenurile din marginea de S a cătunului Pe Vale, pe terenurile aparţinând lui Sandu Zarioiu, Gheorghe Baciu şi Costantin Enache zis Tache Şerbu.
În anii 2005, 2007 şi 2008 au fost cercetate câteva complexe arheologice din aşezarea civilă pendinte de castru. În anul 2005, în gospodăria lui Gicu lu’ Ţoacă şi Ion Zăinescu, aflată la circa 100 metri E de castru, au fost cercetate câteva gropi, dintre care unele conţineau materiale arheologice de tip Sântana de Mureş, altele din Evul Mediu timpuriu şi altele mai recente, din epocile modernă şi contemporană.
În anii 2007 - 2008, în curtea Şcolii Generale nr. 2, sub coasta dealului, a fost descoperit un fragment de apeduct din piatră, lung de aproape 9,00 m, cu un cămin-decantor care schimba direcţia coloanei principale şi din care se ramifica o conductă de olane din lut smălţuite verde-oliv la interior; tot acolo a fost cercetată o locuinţă cu pereţii din piatră, datând de la sfârşitul secolului IV, aşa cum arată un fragment ceramic decorat cu rotiţa dinţată, descoperit în umplutură, complex care a distrus în parte apeductul.
În toate zonele din spaţiul ocupat în prezent de gospodăriile locuitorilor din satele Pietroasa de Jos şi Pietroasa de Sus, în cursul executării unor lucrări gospodăreşti de către proprietari, au fost deranjate complexe arheologice care, după descrierea descoperitorilor, conţineau şi materiale aparţinând orizontului Sântana de Mureş şi secolelor VI -X.
Prin aceste descoperiri s-a conturat arealul ocupat de aşezarea civilă din sec. IV pendinte de castul de la Pietroasele, cu cele două arii: una la N şi E de castru până sub deal şi până la torentul Vâjâitoarea (circa 100 metri E de edificiul cu hipocaust), cealaltă peste gârla Urgoaia / Pietroasa (la V de castru), de-a lungul şoselei spre Greceanca până la Staţiunea Viticolă şi până sub Dealul Alexandru.
În punctul Valea Bazinului, aflat la circa 600 m NV de castru, pe valea torentului Urgoaia / Pietroasa, acolo unde în timpul construirii castrului au funcţionat lagărele de muncă în care s-a scos şi s-a fasonat piatra, s-au pregătit cărămizile, varul şi loazbele de lemn folosite la construcţie, au fost cercetate complexe de locuire şi amenajări menajere din sec. III a. Chr. - VI p. Chr29.
Toate aceste descoperiri confirmă importanţa deosebită reprezentată de ansamblul arheologic Pietroasele pentru cunoaşterea istoriei poporului român, a evoluţiei acestui neam în două însemnate etape din devenirea sa istorică, anume etapa definitivării procesului de romanizare a populaţiei autohtone şi creştinarea daco-romanilor în sec. IV - V d. Chr., precum şi aceea a încheierii procesului de formare a populaţiei stră-româneşti sau vechi româneşti în secolele IX - XI.
Complexul arheologic Pietroasele, format din castru, edificiul cu hipocaust / therme, aşezarea civilă, cimitirele 1, 2, 3, 4, lagărele de muncă, conductele de olane pentru aducţiunea apei, este situat în zona de contact a dealurilor pericarpatice de la Curbura Carpaţilor cu Câmpia Română, fiind amplasat la poalele Dealului Istriţa, în punctul în care acesta se uneşte cu câmpia, la altitudine medie de 180 / 240 metri faţă de nivelul Mării Negre.
Campania 2008 a debutat la Pietroasele cu cercetarea preventivă impusă de executarea proiectului Modernizare şi extindere Şcoala Generală nr. 2.
Terenul pe care este construită Şcoala Generală nr. 2, a cărei clădire a fost sediul primăriei până în anul 1934, se află pe arealul de la E de castru ocupat de aşezarea civilă din sec. IV, motiv pentru care s-a impus executarea cercetării arheologice preventive.
Pentru eliberarea de sarcină arheologică a terenului pe care se extinde şcoala am trasat la S de clădirea veche o secţiune cu dimensiunile S I = 15,00 x 2,00 m. Existenţa unei alei betonate între metri 7,70 - 9,00 ne-a obligat să împărţim secţiunea în două suprafeţe, SIA şi SIB; apariţia unor complexe în S I A a impus deschiderea a două casete pe latura de N a secţiunii, CAS 1 şi CAS 2.
Situaţia stratigrafică se prezintă astfel:
- între 0,00 - 0,25 / 0,30 pământ negru umblat recent (arabil);
- între 0,25 - 1,15 / 1,40 pământ cenuşiu măzăros, mai închis la culoare spre parte inferioară, unde conţine pietre de diferite dimensiuni;
- între 1,15 / 1,40 - 1,65 / 170 pământ maroniu - gălbui;
- între 165 / 170 - 2,25 / 2,90 pământ maroniu închis / brun tasat; conţine multe pietre, unele de mari dimensiuni şi fragmente ceramice;
- sub 2,25 / 2,90 pământ galben nisipos steril arheologic.
Ca aspect general, stratele sunt uşor înclinate de la E spre V. Între m. 2,20 - 4,00 stratul negru - cenuşiu tasat a fost tăiat şi dislocat, practic a fost întrerupt de un torent care a adus şi a depus pământ galben şi nisip cu bobul mare, amestecate cu o mare cantitate de pietre, unele de mari dimensiuni, parţial rulate. La partea superioară a stratului, torentul s-a extins spre E circa 1,70 m lăsând o depunere groasă de 12 - 15 cm peste stratul de pământ maroniu închis / brun tasat. Este posibil ca diluviul care a adus şi a depus aluvionarea descrisă aici să fi întrerup locuirea (hallstattiană?) din zona cercetată. Urme ale acestui diluviu au fost găsite şi în alte puncte ale satului, chiar fundaţiile castrului au fost săpate până la şi au perforat în parte această depunere aluvionară post- sau final-hallstattiană30, în secţiunea S III B în această depunere am găsit fragmente ceramice hallstattiene rulate, aduse, probabil, din aşezarea care a funcţionat în punctul Coasta Rusului, circa 2 km în amonte pe Valea Urgoaia.
În secţiunea S I 2008 au fost cercetate trei gropi menajere, trei complexe de locuire şi un fragment de apeduct din piatră.
Groapa 1. A apărut în c. 1 spre colţul secţiunii. Este o groapă recentă, umplută cu pământ negru afânat în care au apărut fragmente ceramice smălţuite recente, o bucată de tablă şi spre fund o monedă din anul 1906.
Groapa 2. A apărut în carourile 6 - 8, imediat sub stratul arabil; este o groapă menajeră recentă, de mari dimensiuni. Traversa secţiunea dintr-o parte în alta şi căpăcuia gropile 3 şi 4 .
Groapa 3. A apărut în c. 8. Este o groapă puţin adâncă, semisferică; umplutura era de culoare brun - negricioasă pigmentată cu pietriş şi mortar. Taie parţial Gr. 4 şi este căpăcuită de Gr. 2.
Groapa 4. S-a văzut în carourile 5 - 6, de la 0,80 m sub nivelul actual de călcare şi se adâncea până la 1,90 m; era o groapă lungă şi largă, cu pereţii aproape verticali; traversa secţiunea dintr-o parte în alta. Era umplută cu pământ cenuşiu închis în care erau pietre de dimensiuni medii şi mari. Pe fund avea un strat de var stins gros de 15- 22 cm; a fost o groapă de var, folosită, probabil, în ultimul sfert al secolului al XIX-lea, când s-a ridicat clădirea supusă în prezent modernizării .
Locuinţa 1. A apărut în carourile 1 - 2, la adâncimea de 0,80 m, sub forma unei mari aglomerări de pietre de diferite dimensiuni. În secţiune şi în caseta 1 s-au văzut laturile de S şi V ale locuinţei, marcate de pietre de dimensiuni foarte mari, dispuse liniar; aceste pietre, care au servit, probabil, ca bază pentru tălpile din lemn ce susţineau structura în elevaţie a locuinţei, erau aşezate fiecare pe câte un pat de pietre de mici dimensiuni. Pereţii locuinţei au fost construiţi din pietre de carieră nefasonate legate cu pământ, care s-au prăbuşit în interior formând marea aglomerare de pietre care acoperea întreaga suprafaţă a locuinţei, formând un strat gros de 0,40 - 0,45 m. Spre jumătatea laturii de E era o vatră amenajată dintr-o piatră de gresie, groasă de 0,23 m, cu colţurile rotunjite, aşezată pe un pat de pământ cruţat gros de 0,30 m. În umplutura locuinţei au fost descoperite câteva fragmente ceramice, unul dintre ele, de culoare galben - cărămizie, decorat cu rotiţa dinţată, tehnică preluată din imperiu şi folosită spre sfârşitul secolului IV31. Locuinţa 1 a tăiat şi a distrus parţial un apeduct din piatră.
Locuinţa 2, îngropată, cu latura de E rectangulară, a apărut parţial în carourile 3 - 4, la adâncimea de 2,10 m şi cobora până la 2,90 m. Umplutura era un pământ maroniu închis / brun tasat, podeaua era simplă, bătătorită. În umplutură se aflau oase de animale şi fragmente ceramice lucrate la mână din pastă aspră, de culoare cărămiziu - maronie la exterior, cu miezul negru; între acestea, un fragment de buză de vas şi o toartă groasă, cu profil neregulat. Ceramica aparţine primei epoci a fierului, Hallstatt. La partea superioară a gropii au apărut câteva pietre, care, probabil, fixau acoperişul din tulpini textile al locuinţei.
Locuinţa 3, îngropată. A apărut în carourile 6 - 8 la - 2,90 m şi se adâncea până la 4,10 m. În plan avea formă de pară, partea îngustă fiind orientată spre N, unde, se pare, era amenajată intrarea. Pereţii gropii locuinţei au fost săpaţi în trepte. De o parte şi de alta a intrării, la 0,90 - 1,00 m mai sus faţă de nivelul podelei, pereţii din lut cruţat ai gropii locuinţei au fost continuaţi / înălţaţi cu o amenajare (perete?) din pietre fixate cu pământ galben. Podina simplă era amenajată din lut bătătorit. Umplutura era pământ maroniu închis, mărunt, bine tasat. La diferite nivele, în această umplutură, se aflau împrăştiate aglomerări de fragmente ceramice, oase de animale şi păsări, cărbuni, pietre, unele cu urme de ardere. În partea de V a gropii locuinţei, spre intrare, între 3,65 - 3,90 m adâncime, în umplutură, era o aglomerare consistentă de bârne de lemn carbonizate. Ceramica din locuinţă, lucrată la mână din pastă aspră, de culoare cărămiziu - maronie la exterior şi cu miezul de culoare închisă, indică apartenenţa la prima epocă a fierului, Hallstatt; unele fragmente sunt decorate cu caneluri oblice sau cu linii incizate. La partea superioară a gropii locuinţei, pe toată suprafaţa, erau pietre de dimensiuni mici şi medii, care proveneau, probabil, din structura acoperişului.
Apeductul din piatră. În cursul cercetărilor arheologice de la Şcoala Generală nr. 2 a fost descoperit un fragment dintr-un apeduct de piatră. Acesta are lungimea de 8,80 m şi este realizat din blocuri de piatră fasonate pe cinci părţi - faţa superioară, în care era săpat un canal tronconic prin care circula apa, feţele laterale şi capetele. Blocurile, aşezate într-un şanţ după reguli inginereşti astfel încât să asigure scurgerea gravitaţională a apei, erau legate între ele cu mortar foarte fin din var şi nisip. Pentru fixarea în poziţia cerută de asigurarea scurgerii apei, fiecare bloc a fost sprijinit la bază cu una sau mai multe pietre mici; astfel s-a asigurat poziţia fiecărei piese din structură încât să se creeze continuitatea canalului şi înclinaţia necesară scurgerii gravitaţionale a apei. Unele blocuri, mai scurte şi mai late decât celelalte, aveau canalul săpat excentric, fiind plasate în structura apeductului la anumite intervale, cu partea mai lată spre stânga sau spre dreapta, având, probabil, sarcina de a asigura echilibrul instalaţiei. Spre capătul de E al fragmentului păstrat din apeduct era inserată o chiuvetă - decantor cvasi - pătrată cu două guri de ieşire a apei: una asigura continuarea circulaţiei apei pe un tronson al apeductului cu direcţia modificată uşor spre dreapta, iar cealaltă deservea un racord lateral - dreapta, de aici mai departe apa circulând printr-o conductă de olane din lut smălţuite verde - oliv la interior32. Canalul de scurgere a apei era acoperit cu plăci din piatră sau cărămizi fixate cu mortar de var - nisip. Din păcate, pe fragmentul cercetat nu am găsit niciuna din aceste piese, dar pe ambele laturi ale canalului de scurgere a apei se păstrează mortarul cu care erau fixate presupusele piese. În această fază nu putem preciza când şi cum a fost abandonat şi dezafectat apeductul. O constatare sigură este aceea că locuinţa L 1 a segmentat şi distrus a o parte din acest apeduct.
Castru, Sectorul D. La 1 septembrie 2008 am început cercetările în castru. În încercarea de a verifica unele din informaţiile consemnate de A. Odobescu în urma cercetărilor efectuate în 1866, am deschis două secţiuni în zona de NE a castrului, Sectorul D. În secţiunea S I D, cu dimensiunile 10 x 1,20 m, amplasată la 10 m S de zidul de N şi la cca. 40 m V de zidul de est, au apărut patru gropi, din care una recentă, un fragment de podină din lut galben, un fragment de vatră, multă ceramică, un fragment de toartă de vas smălţuită, oase de animale şi păsări, o piatră de râşniţă, cărămizi romane fragmentare ş. a. Pe ultimul nivel (post - castrum?) au apărut fragmente ceramice de culoare cenuşie lucrate la roată din pastă cu nisip grosier şi pietricele, specia ciment.
Secţiunea S II D, cu dimensiunile 9 x 1,50 m, amplasată la circa 45 m V de zidul de E al castrului, se sprijină pe zidul de N al fortificaţiei. Caroiajul s-a făcut la 2 m începând de la zid spre interior. În zona unde este amplasată secţiunea S II D terenul cade înspre interiorul castrului cu o pantă accentuată, între capătul secţiunii sprijinit pe zid şi cel dinspre interior fiind o diferenţă de nivel de 1,42 m, diferenţă care se accentuează în carourile 2 şi 4. Am menţionat acest aspect deoarece are importanţă în prezentarea amplasării locuinţelor cercetate în S II D.
Din zidul de N în zona cercetată a apărut un fragment de emplecton de la baza zidului, păstrat pe înălţime de 0,96/0,99 m, care stă pe faţa făţuită a fundaţiei, la nivelul de călcare antic. Acest sâmbure de emplecton, la începutul cercetării, era acoperit cu un strat de pământ negru afânat gros de 0,06 - 0,10 m. Emplectonul a fost turnat între două paramente realizate din blocuri mari de piatră ecarisate, legate cu mortar. Pietrele din paramentul interior au fost demontate cândva, într-un moment greu de precizat, amprentele acestora observându-se foarte bine pe faţa vizibilă acum a emplectonului. Emplectonul este realizat din mortar de var - nisip - cărămidă pisată - pietriş în care au fost înecaţi bolovani de diferite dimensiuni. În zona cercetată acum, fundaţia a fost realizată pe două nivele: pe fundul unui şanţ (larg de 3,20/3,40 m în sectoarele cercetate anterior) săpat până la adâncimea de 1,05/1,20 m au fost aruncaţi bolovani de diferite dimensiuni formând un zid sec înalt de 0,35/0,55 m, în funcţie de adâncimea şanţului, ajungând la 0,70 - 0,80 m sub nivelul de călcare; peste acest strat de bolovani a fost turnat mortar din var - nisip - cărămidă pisată - pietriş în care au fost înecaţi bolovani de diferite dimensiuni; la nivelul de călcare antic fundaţia a fost făţuită, creându-se astfel o platformă aproximativ orizontală, fără a se acorda mare atenţie acestui aspect. Situaţia constatată în S II D este identică cu aceea înregistrată în sectoarele A, B şi C ale castrului, cercetate în anii 1973 - 1989.
În secţiunea S II D, a cărei cercetare a început în 2008 şi a fost încheiată în 2009, au fost identificate trei locuinţe situate la nivele diferite. Locuinţa L 1 era adosată zidului de incintă, podeaua sa aflându-se la nivelul feţei fundaţiei, deci exact pe nivelul antic de călcare. Avea amenajată o vatră puternic arsă pe grosime de 8 - 12 cm, ceea ce presupune o intensă / îndelungată folosire; vatra era aşezată pe o platformă de lut groasă de 22 cm. Locuinţa L 1 a suprapus în parte o altă locuinţă, L 2, a cărei podea, amenajată din lut galben bătătorit, se afla la adâncimea de 0,87 / 0,89 m. Vatra locuinţei L 2 a fost amenajată peste o groapă, G. 5, în care se afla o piatră de râşniţă degradată. Resturi din pereţii incendiaţi ai locuinţei L 2 au fost depuse într-o groapă, G. 9 , aflată parţial sub vatra locuinţei L 1. Locuinţa L 3, a cărei podea din lut galben se afla la adâncimea de 0.65 m (în zona de cădere accentuată a terenului), a fost parţial suprapusă de locuinţa L 2.
În secţiunea S II D au fost cercetate şi nouă gropi, numerotate în continuarea celor din S I D. Trei dintre acestea - G. 8, 10, 11 - sunt gropi de par, una poate fi considerată cu caracter ritualic, G. 9, în care au fost depuse resturi din pereţii incendiaţi ai locuinţei L 2; în aceeaşi categorie ar putea fi încadrată şi groapa G. 5, în care a fost depusă o piatră de râşniţă deteriorată (nefinisată?); gropile 6 şi 7 nu au elemente caracteristice şi nu au avut nici inventar. Groapa G. 12 are o situaţie aparte: sub nivelul locuinţelor şi al celorlalte gropi cercetate se află un strat de pământ galben nisipos în care sunt amestecate multe pietre de diferite dimensiuni, de la mici până la bolovani foarte mari; grosimea stratului creşte spre interiorul castrului, de la 0,20 m la 0,60 m. Acest strat este rezultatul unei aluvionări puternice, întâlnit şi în sectorul B castru dar şi la Şcoala generală nr. 2 (vezi supra). În acest strat a apărut un fragment ceramic de factură hallstatt-iană, situaţie similară cu cea înregistrată în sectorul B, secţiunea S III B. Sub acest strat apare un nivel de pământ negru maroniu mărunţit tasat, în care se găsesc multe pietre de mari dimensiuni. În umplutura gropii G. 12, care apare sub nivelul aluvionar de pământ galben nisipos, erau multe pietre, unele de mari dimensiuni, câteva fragmente ceramice dintre care unul, lucrat la roată din pastă fină cenuşie, poate fi atribuit secolului IV, şi fragmente de oase de animal. În c. 4, sub stratul de pământ galben nisipos amestecat cu pietre, la adâncimea de 1,45 m, a părut un fragment ceramic dintr-un fund de vas inelar cu faţa plană şi marginea ascuţită, confecţionat din pastă aspră cu pietricele şi nisip ca degresant, de culoare cenuşie, lucrat la roată, cu similitudini în ceramica Sântana de Mureş. Prezenţa acestui fragment pe nivelul suprapus de stratul aluvionar poate sugera faptul că aluvionarea s-a produs cândva în prima parte a secolului IV, cu puţin timp înainte de amplasarea castrului. Dimensiunile stratului indică faptul că acesta este rezultatul unor precipitaţii foarte puternice, care au dislocat material din zonele unde existau complexe hallstatt-iene, la Coasta Rusului şi în zona Drumul pădurii.
La nivelul feţei fundaţiei, în ambele profile ale secţiunii S II D, există un strat de arsură gros de 8 - 10 cm, care se întinde până la 1,40 - 2,00 m de lângă zid spre interior. Acesta este probabil rezultatul incendierii elementelor din lemn care asigurau accesul şi circulaţia la nivelul superior al zidului castrului. Al. Odobescu aminteşte că fortificaţia a fost distrusă prin incendiu, dar nu menţionează prezenţa acestui strat de arsură. De altfel, el apare aici, în Sectorul D, pentru prima dată în cursul cercetărilor începute din 1973.
Şi cercetările din Sectorul D, ca şi cele din celelalte sectoare cercetate anterior, au arătat că fortificaţia de la Pietroasele nu a avut agger (val de pământ alăturat curtinei în interiorul castrului). Până acum nu au fost localizate nici semistrigium - barăcile destinate a găzdui soldaţii unei centurii, ci numai locuinţe simple, ocupate probabil de câte un soldat cu familia sa.
Cercetările recente întreprinse la edificiul cu hipocaust / thermele de la Pietroasele au adus informaţii de mare valoare. Localizat în iulie 1976 (vezi supra), edificiul cu hipocaust / thermele, este situat la 400 m E de colţul de SE al castrului, sub DJ 205, şoseaua dintre satele Pietroasele şi Şarânga şi în gospodăriile din jur. Cercetat între 1976 şi 1989, obiectivul a stat o vreme în conservare. Între timp au fost achiziţionate terenuri şi gospodării sub care se află o parte din ruinele edificiului cu hipocaust, ceea ce a deschis noi perspective cercetărilor.
Realizarea unui proiect de modernizare a drumului judeţean D J 205 (care suprapune edificiul) între DN 1B - Pietroasele - Merei - Verneşti - Tisău - Măgura având drept obiectiv punerea în valoare a zonei cu monumente istorice şi vestigii arheologice reperate33, a impus executarea cercetării arheologice a părţii edificiului cu hipocaust aflată sub firul şoselei. Prin aceste cercetări au fost descoperite elemente de arhitectură şi de finisaj neîntâlnite în cealaltă parte a monumentului, cercetată anterior. Au apărut ziduri construite din piatră cu mortar din var-nisip-pietriş-cărămidă pisată, căptuşite cu cărămizi aşezate pe lung, tencuite cu un strat de mortar cu multă cărămidă pisată mărunt, gros de 2,5 cm, peste care s-a pus un strat subţire de mortar foarte fin, uneori colorat - opus signinum, sau pe care s-a aplicat un fond de culoare roşie peste care cu culori albastru, galben, verde, grena, bej, alb, brun etc. s-au executat diferite desene.
Edificiul cu hipocaust/băile romane este o construcţie impresionantă în concepţie şi fascinantă ca aspect, expresie de înaltă ţinută a arhitecturii imperiale romane din sec. IV p.Chr. Încăperile şi culoarele edificiului erau pardosite cu plăci de marmură albă, la baza pereţilor era o plintă din plăci de marmură, pereţii erau finisaţi cu tencuială colorată - opus signinum - şi pictaţi în tehnica fresco într-o gamă coloristică impresionantă, iar ferestrele erau închise cu vitralii din plăcuţe de sticlă multicolore fixate în rame de plumb.
Edificiul dispunea de bazine mari cu apă caldă caldarium şi apă rece frigidarium, de bazinete mici, probabil pentru uzul unor personaje de vază, de săli pentru exerciţii şi antrenamente, săli de muzică, de dans, de lectură, de odihnă, spaţii de lucru, sală de banchete, bucătărie etc. Întreaga construcţie era încălzită printr-un sistem ingenios compus dintr-un focar furnium cu praefurnium, de mari dimensiuni, unde ardeau buştenii de lemn; de aici căldura circula pe sub pardoseala din cărămizi şi mortar sprijinită pe stâlpişori pilae / suspensurae din cărămizi patrate, prin canale şi prin bolţi, precum şi prin pereţi, în care erau încorporate ţigle cu picioruşe tegulae mammatae, asigurând confortul dorit în fiecare colţ al edificiului.
În structura construcţiei au fost descoperite patru bazine de mici dimensiuni, 2 x 1,20 m, folosite probabil de personaje deosebite, nu numai pentru igiena corporală, ci şi pentru dezbaterea unor subiecte aparte. Aceste bazinete erau pardosite cu plăci de marmură tăiate la dimensiunea fundului, într-unul din bazinetele cercetate recent s-a păstrat aproape o treime din placa de marmură care acoperea fundul acestuia, pe una din laturi aveau amenajată o treaptă-banchetă din cărămizi înaltă de circa 0,40 m şi lată de 0,30 m, pe care şedeau personajele în timpul îmbăierii, iar pereţii erau coloraţi şi pictaţi. Accesul în bazinete se făcea pe scări din cărămidă tencuită. Evacuarea apelor uzate din bazinete se făcea prin tuburi de ceramică/olane amplasate la baza cuvei şi care traversau unul din pereţi, printr-un cămin ajungeau într-un sistem de canale din cărămizi şi mortar impermeabil şi erau evacuate în exteriorul clădirii.
În cursul cercetării edificiului a fost descoperită o mare cantitate de cărămizi de diferite tipuri şi dimensiuni şi ţigle, dintre care unele erau ştampilate cu sigiliile Legiunii a XI Claudia Pia Fidelis, cantonată încă din sec. I p.Chr. La Durostorum, Silistra de azi, pe malul drept al Dunării. În umplutura încăperilor au fost descoperite numeroase bucăţi de marmură, fragmente de tencuială decorată in fresco, în pardoseli erau amenajate canale şi conducte din tuburi sau olane cu mufă pentru evacuarea apelor uzate, precum şi fragmente ceramice din vase de lut ars de tradiţie dacică - oale, borcane, străchini, căţui - şi din forme provincial romane lucrate fie din pastă zgrunţuroasă - oale cu buza răsfrântă şănţuită, căni, urcioare cu una sau două toarte, vase mari de provizii Kraussengefässe -, fie din pastă roşie-gălbuie fină - amfore şi urcioare, unele smălţuite verde-oliv.
Folosit şi ca locuinţă a comandantului garnizoanei locale, edificiul cu hipocaust era, probabil, locul unde îşi petreceau după-amiezile, serile şi zilele de sărbătoare comandanţii unităţilor militare încartiruite în castrul de aici, dar şi ingineri, arhitecţi, reprezentanţi ai administraţiei, negustori, alte persoane de vază din sistemul de fortificaţii numit Valul lui Traian sau Brazda lui Novac de N.
Somptuozitatea acestui edificiu, coroborată cu rolul castrului de la Pietroasele în închiderea culoarului dintre Curbura Carpaţilor şi Dunărea dobrogeană, sugerează prezenţa la Pietroasele a unui comites provinciarum ca delegat al împăratului dintre acei missi dominici care aveau puteri excepţionale sau un comites rei militaris însărcinat cu comandamente speciale în armata de campanie. Acest fapt confirmă atenţia de care se bucura fortificaţia de la Pietroasele în cadrul sistemului defensiv care apăra teritoriul N-dunărean în vremea lui Constantin cel Mare, a fiilor lui, mai ales a lui Constantius (337 - 361) şi a urmaşilor săi până în vremea lui Valens, înainte de năvălirea hunilor la E de Nistru.
Prezenţa efectivă a elementului roman în zona Pietroasele, ca şi în teritoriul reanexat de Constantin cel Mare la N de Dunăre între 324 - 328, a marcat un moment decisiv în aprofundarea procesului de romanizare şi de creştinare a populaţiei autohtone, etapă esenţială în formarea poporului român şi a limbii române, centrul de la Pietroasele având rol de iradiere a acestui proces în spaţiul înconjurător.

Note Bibliografice:

1. Terenul aparţine astăzi familiei Alexandru şi Maria Tudorică, moştenit de cea din urmă de la tatăl său, Ion Niţă, care l-a deţinut la mijlocul şi în a doua jumătate a secolului al XX-lea


2. Din păcate, deşi am avut o înţelegere verbală cu Rodrig Ionescu, actualul proprietar, care a achiziţionat recent de la un urmaş al lui I. Niţă terenul pe care se află colţul de NE al castrului, ulterior acesta a refuzat colaborarea, motiv pentru care nu am putut să executăm un sondaj exact pe colţul castrului, sondaj prin care am fi verificat informaţiile consemnate de Al. Odobescu cu privire la existenţa unui turn de colţ în această zonă.
3. Finanţat din fonduri europene şi ale Consiliul Judeţean Buzău.
4. Mircea Babeş, în Alexandru Odobescu, Opere, IV, ediţia M. Babeş, Bucureşti, 1976, p. 8, 11
5. Consemnată în capitolul II al volumului III din monumentala sa lucrare Le Trésor de Pétrossa, vol. I - III, Paris, 1889 - 1900, unde apar şi primele informaţii despre dimensiunile castrului, înălţimea păstrată a zidurilor, tehnica de construcţie, materialele folosite, densitatea şi amplasamentul gospodăriilor existente pe suprafaţa fostei fortificaţii etc. La vremea respectivă ruinele zidurilor castrului se vedeau încă pe înălţime de circa 1,50 m.
6. Alexandru Odobescu, Le Trésor de Pétrossa, tome IIIeme, Paris, 1900, p. 19 -20 şi fig. 2. Amplasamentul sondajelor, turnul rotund din colţul de NE, drumurile care străbăteau suprafaţa fortificaţiei, amplasamentul celor 11 locuinţe cu anexe şi limitele gospodăriilor, două magazii de porumb (pătule ?) (suprafeţele haşurate) apar pe planul executat de Pamfil Polonic, celebrul colaborator apropiat al marelui savant.
7. A. Odobescu, Le Trésor de Pétrossa, tome IIIeme, Paris, 1900, p. 20 - 21; idem în Alexandru Odobescu, Opere, IV, ed. Mircea Babeş, Bucureşti, 1976, p. 728 - 729
8. Pavilionul românesc, pe frontispiciul căruia Al. Odobescu, Comisar General din partea Guvernului român, a scris pentru prima dată ROMANIA, a fost vizitat, între alţii, de împăratul Franţei, Napoleon al III-lea, dar a fost ocolit de reprezentantul Imperiului Otoman, Fuad Paşa, de care depindea, încă România (Independenţa a fost obţinută peste 10 ani, la 9 Mai 1877).
9. Informaţie comunicată de prof. univ. dr. Aneta Boiangiu la Sesiunea anuală a Muzeului Judeţean Buzău 1983.
10. Radu Vulpe, SCIV 3, 1952, p. 217
11. D. Tudor, Oltenia romană, ed. a II-a, Bucureşti, 1958, p. 143 - 144; ibidem, ed. a III-a, Bucureşti, 1968, p. 257
12. Ecaterina Dunăreanu - Vulpe, Tezaurul de la Pietroasa, Bucureşti, 1967, p. 48 - 49
13. Iniţiatorul programului de cercetare ştiinţifică aprofundată
14. Deşi au existat, conform declaraţiilor preotului, nu au putut fi recuperate alte piese din inventarul acestui mormânt, deşi Vicus Teodorescu s-a deplasat la faţa locului imediat ce a fost anunţat, cu care ocazie a recuperat fibula amintită.
15. Din inventarul acestui mormânt au fost recuperate câteva fragmente ceramice, dar un pieptene de os din trei plăci cu nituri de bronz, aflat în stare avansată de friabilitate, nu a putut fi recuperat.
16. Avea în inventar un vas lucrat cu mâna, un cuţit din fier şi un pieptene din os lucrat din trei plăci fixate cu nituri cilindrice de bronz, tipic pentru cultura Sântana de Mureş - Cerneahov; cf. E. M. Constantinescu, comunicare la Sesiunea anuală a Muzeului Judeţean Buzău, 1975; vezi şi Gh. Diaconu, în A. Odobescu, Opere, IV, ed. 1976, p. 1061 şi n. 25; Gh. Diaconu şi colab., L’Ensemble Archéologique de Pietroasele, Dacia NS 21, 1977, p. 207 şi n. 13
17. Trei descoperite în 1977, unul în 1978 şi altele două în 1981, toate orientate N - S, căpăcuite cu pietre
18. Datate în primul sfert al secolului V; dintre acestea, unul, M 2, orientat V-E, fără inventar, a aparţinut, cu mare probabilitate, unui creştin
19. Alexandru Odobescu, Le Trésor de Pétrossa, tome Ier, Paris, 1889 - 1900, p. 3, fig. 2; idem, ed. 1976, p. 85, fig. 2.
20. Profesorul Ion Nestor a revenit la Pietroasele în septembrie 1973, la circa o lună de la deschiderea Şantierului arheologic. (În aceeaşi zi vizita Staţiunea viticolă şi comuna Pietroasele Nicolae Ceauşescu şi consoarta). Prima vizită la Pietroasele a făcut-o profesorul în vara anului 1940, chemat în urma descoperirii lângă nucii din Via Ardelenilor a tezaurului de monede din aur şi platină; ocazie cu care înregistrează existenţa cetăţii dacice de la Gruiu Dării.
21. În urma informaţiei furnizate de locuitorul Alexandru Zaharioiu zis Sandu Zarioiu din Ochiu Boului azi Pietroasa Mică. În raportul campaniei 2008 a apărut eronat că obiectivul a fost localizat în 1975; fac cuvenita rectificare.
22. Vezi L’Ensemble Archéologique de Pietroasele, Dacia NS 21, 1977, p. 204 - 206 (M. Tzony) şi fig. 4, 8, 9.
23. Gh. Diaconu, M. Tzony, E. M. Constantinescu, V. Drâmbocianu, L’ensemble archéologique de Pietroasele, în Dacia NS 21, 1977, p. 199 - 220; N. 2 p. 207 - 208, fig. 5, 11, 23 / 1 - 3, fig. 24 / 1 - 3 (E. M. Constantinescu)
24. Gh. Diaconu & colab., L’Ensemble Archéologique de Pietroasele, loc cit., p. 207 - 208 (E. M. Constantinescu) şi fig. 5
25. Gh. Diaconu & colab., op. cit., p. 208 şi fig. 24
26. E. M. Constantinescu şi colab., CCA 2001, p. 180
27. E. M. Constantinescu şi colab., Şantierul arheologic Pietroasele, CCA 2000 - 2007; idem, Mousaios 5 - 13, 1999 - 2008.
28. E. M. Constantinescu şi colab., CCA 2004, p. 234; CCA 2007, p. 272; idem, Mousaios 8, 2003, p. 105 - 116,
29. E. M. Constantinescu şi colab., CCA 2001, p. 181 - 182; CCA 2002, p. 237; CCA 2003, p. 233 - 234; CCA 2004, p. 234 - 235; CCA 2005, p. 274 - 275; CCA 2006, p. 270 - 271;
30. Aşa cum se va vedea mai departe, aceasta nu este singura viitură care a lăsat consistente depuneri aluvionare pe teritoriul localităţii Pietroasele.
31. Gh. Diaconu, Castrul de la Pietroasa, în A. Odobescu, OPERE, IV, 1976, p. 1059
32. Până în prezent au fost descoperite în secţiunile practicate în castru şapte fragmente ceramice smălţuite verde - oliv, unele în anii 1973 - 1989, altele recent; între acestea un fragment de opaiţ şi o toartă de cană.
33. Proiectul a fost iniţiat de Consiliul Judeţean Buzău, care contribuie şi la finanţarea lucrărilor.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO