Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Racoş | Judeţ: Braşov | Punct: Piatra Detunată (Durduia) | Anul: 2009

Anul   2009
Epoca
Epoca bronzului;
Hallstatt;
Latene
Perioade
Epoca bronzului;
Hallstatt;
La Tène
Categorie
Apărare (construcţii defensive);
Domestic;
Neatribuit
Tipuri de sit
Locuire;
Aşezare fortificată;
Cetate
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Braşov
Localitate   Racoş
Comuna   Racoş
Punct
Piatra Detunată (Durduia)
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Bălos Angelica Direcţia Judeţeană pentru Cultură Hunedoara
Beavis Miki
Black Jennifer
Carr Amanda
Christensen Schwan
Cioc Mihaela Muzeul Judeţean de Istorie Braşov
Cole Esther
Costea Florea responsabil Muzeul Judeţean de Istorie Braşov
Cox Adam
Darnell Mitsch
Deweese Sarah
Durjvenboden Louis Von
Edwards Elisabeth
Fox Daniel
Gibson Keneth
Gloux Sabrina
Goncear Andrei Anthropology Dept., S.U.N.Y. at Buffalo, USA
Gonzales Abneries
Hanna Caitlin
Heithaus Theresa
Jira Emily
Jones Claire
Kearney Jarod
Larose Thesa
Marshal Judith
Messik Addison
Olson Eric
Parks Ashley
Poltorak Darren Anthropology Dept., S.U.N.Y. at Buffalo, USA
Remaley Angelica
Savu Lucica Olga Muzeul Judeţean de Istorie Braşov
Shane Christopher
Sîrbu Valeriu Muzeul Brăilei
Snoxell Paul
Ştefănescu Radu Muzeul Judeţean de Istorie Braşov
Sunnari Mikko
Székely Zsolt Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca, filiala Sfântu Gheorghe
Verschure Matthijs
Whiteway Autumn
Whitlow Reymond Anthropology Dept., S.U.N.Y. at Buffalo, USA
Whyte Elisabeth
Wiles Nathaniel
Wilson Teresa
Yeates Kelly
Cod RAN    41710.02
Raport În campania 2009, desfăşurată în perioada 1 iunie-15 iulie, au fost supuse atenţiei trei sectoare ale sitului „Piatra Detunată" („Durduia") de la Racoşul de Jos, în fiecare caz urmărindu-se obţinerea de informaţii noi privitoare la toate fazele de locuire a sitului. În acest scop au fost trasate opt secţiuni (SI-SVIII/2009), dintre care două au vizat sistemul de apărare, cinci au vizat locuirea pe mamelonul principal şi una locuirea din punctul „În Şea". Parţial a fost reluată cercetarea SI/2003 (în sistemul de apărare, cea în care a fost descoperită apărătoarea de ceafă de la un coif roman) şi a fost încheiată cercetarea secţiunilor I şi II din anul 2008.
Sistemul defensiv
Au fost deschise două secţiuni, ambele perpendiculare pe zid. SIII/2009. A fost amplasată la 9,30 m E de SII/08 şi la 51,60m, în aceeaşi direcţie, de borna zero a ridicării topografice generale. Dimensiuni: 6,50 x 2,50 m; orientarea: 30˚. Secţiunea IV/2009. A fost amplasată la 35,50 m NV de aceeaşi bornă topografică. Dimensiuni: 8,20 x 2 m; orientarea: 255˚. Ambele au avut ca scop surprinderea locului şi a modului în care zidul de apărare dacic (totodată şi valul mare, interior, hallstattian) se termină şi face joncţiunea cu stânca nativă a dealului. Surprinderea capetelor zidului echivala cu aflarea lungimii exacte a ambelor elemente de apărare construite şi păstrate, continuarea extremităţilor lor constând în palisade care nu s-au păstrat.
SIII/09 nu a fost încununată de succes, în suprafaţa ei nesemnalându-se nici o urmă de construcţie, zid de cetate sau complex. Cum zidul de incintă se vede clar în SI şi II din anul precedent, concluzia este că punctul terminal al acestuia, implicit joncţiunea lui cu stânca nativă în partea de ESE a fortificaţiei, se află între SII/08 şi SIII/09, cel mai probabil pe la jumătatea distanţei de 9,30 m ce le desparte. Săpătura în suprafaţa respectivă a fost evitată în acest an din cauza mai multor rădăcini de copaci mari tăiaţi recent. În ciuda dificultăţilor pe care le ridică, cercetarea zonei se impune de la sine în campania 2010.
Nici în SIV/09 nu s-a surprins „racordarea" zidului de apărare cu stânca dealului, secţiunea dovedindu-se a fi amplasată cu puţini metri înainte de capătul acestuia. Ea a oferit însă detalii similare celor din SI şi SII/08, încheiate şi ele acum. Cel mai relevant element tehnic constă în abandonarea sistemului cu paramente, emplecton şi ramblee şi adoptarea unui zid sec, „monobloc", gros de numai 1,20-1,40m şi „legat" cu quasipermanentul lut umed, şi de data aceasta amestecat cu bogate vestigii din Epoca Bronzului şi din Prima Epocă a Fierului.
Lăţimea de 2 m a secţiunii, conjugată cu declivitatea foarte mare a locului, nu au permis adâncirea săpăturii până la stâncă decât în primii 2 m. Din acest motiv s-a putut surprinde doar partea inferioară a zidului şi partea superioară a substructurii lui, respectiv un pat de pământ negru (pe care s-a depus prima asiză a zidului) şi un prim strat de piatră de calcar local, sub cel de pământ. Investigarea întregii substructuri a zidului, respectiv a celorlalte straturi alternative de piatră de calcar şi pământ vizibile chiar fără săpătură pe panta exterioară, nu a fost posibilă şi din cauza lipsei de spaţiu pentru depozitarea pământului excavat, obligatoriu pentru conservarea construcţiilor la terminarea cercetării. Problema va fi însă rezolvată în campania din acest an, odată cu lărgirea corespunzătoare a secţiunii.
Un amănunt care a reţinut atenţia în mod special este legat de momentul începerii edificării zidului dacic. Astfel, pe amintitul strat de pământ negru, care de fapt asigura plantarea primei ,,asize" a acestuia, se afla un pat de cioburi de la vase Ha de diferite dimensiuni (preponderent mari), negre, canelate, toate aşezate cu partea exterioară în sus şi nu aruncate la întâmplare, ca umplutură, ceea ce ne face să înclinăm spre o depunere rituală. Subliniem că o situaţie identică s-a întâlnit în SI/03, reluată acum. Şi aici, în m. 1, tot la baza zidului dacic şi tot pe un strat de pământ negru susţinut de unul de piatră de calcar local se afla un pat de cioburi Ha de la aceleaşi tipuri de vase, şi de această dată toate cu partea exterioară în sus.
Dat fiind pericolul prăbuşirii ambelor profile ale secţiunii ca urmare a ploilor din vara anului 2009, ca şi certitudinea imposibilităţii terminării cercetării în această campanie, secţiunea a fost conservată în întregime în faza de la care investigarea poate fi reluată fără ca informaţia să aibă de pierdut.
Din toate secţiunile discutate până acum a rezultat un inventar foarte bogat, în special ceramică Wietenberg (şi instrumente pentru decorarea vaselor) şi hallstattiană adusă cu pământ din alte zone. Cea mai interesantă piesă ni se pare o „cărămidă" roşie, căzută din profilul SI/03, din zidul dacic. Ea poate aparţine acestui nivel şi acestei faze de locuire, fără a putea fi însă considerată „material de construcţie" dacic.
Zona „În Şea"
Între cele două mameloane ale ,,Pietrei Detunate" există o şea cu declivitate accentuată spre E-SE, lipsită de terase, şi cu o declivitate mai dulce în partea opusă pe care, mai ales în sezoanele lipsite de vegetaţie, se văd câteva terase mici. Pe una dintre acestea, situată aproape de cumpăna apelor, a fost deschisă Secţiunea V/2009 (SV/09), cu dimensiunile de 7 x 2,50 m şi cu orientarea de 315˚. Prin ea s-a urmărit posibila locuire în una dintre cele trei epoci cunoscute. Existenţa aproape în mijlocul secţiunii a unei rădăcini imense rămasă în urma curăţirii pădurii după furtuna din 2002 dar colmatată între timp, nu a permis adâncirea săpăturii decât până la -0,40 m. Până la acest nivel vestigiile s-au dovedit destul de bogate dar amestecate, constatarea din urmă vizând în special ceramica Wietenberg şi Hallstatt. Deasupra acestui nivel se afla ceramică dacică modelată cu mâna sau la roată, şi ea fragmentară şi rulată. Atrage atenţia categoria lucrată la roată (fragmente din chiupuri şi fructiere, aproape toate roşii, arse secundar) de o calitate deosebită. Amănuntul nu este surprinzător, ,,În Şea" descoperindu-se anterior, mai aproape de cumpăna apelor, atât locuinţe, cât şi un inventar bogat şi interesant, din care reamintim ceramica şi fibulele din fier şi din argint (un exemplar).
Din cele constatate până la adâncimea amintită (0,40 m) rezultă că pe această mică terasă sau imediat în amonte de ea exista o locuinţă dacică ridicată după ce locul a fost atent amenajat (nivelat), în pământul adus în acest scop fiind antrenate obiectele de Epoca Bronzului şi Hallstatt. Semnalăm că la nivelul ceramicii dacice, imediat sub humusul de pădure, se aflau resturi dintr-o bârnă arsă, oblică pe secţiune, un cui şi un cuţit din fier, ambele dacice. Secţiunea va fi terminată în campania viitoare.
Secţiunile din incintă (pe mamelonul principal)
Tot în scopul verificării locuirii, indiferent de epocă, în perimetrul delimitat de sistemul de apărare au fost trasate cinci secţiuni (SI, SII, SVI, SVII, SVIII), toate în locurile şi cu dimensiunile permise de arborii existenţi.
SI/2009 (SI/09). Cu dimensiunile de 6,30 x 2 m şi cu orientarea de 330˚, aceasta a fost deschisă pe Terasa III-a (numerotarea aval-amonte), la depărtarea de 21 m de falia de stâncă naturală verticală dinspre N („In Şea") şi la 32 m E de SIV/08.
În stratul de humus de pădure, care oscilează între 0,15 şi 0,30 m grosime, s-au găsit cioburi Wietenberg şi Hallstatt foarte mărunte şi rulate şi un cui îndoit din fier, acesta fiind singurul obiect dacic. În restul secţiunii situaţia se prezintă astfel: la ambele capete se văd clar tot atâtea nivelări făcute de om cu piatră de calcar local, alb, pe care se afla numai ceramică rulată Wietenberg, neîntregibilă. În capătul amonte, aproape pe mijlocul secţiunii se afla o groapă de stâlp cu diametrul de 0,30 m şi adâncimea de 0,40 m faţă de cota superioară a pavajului (nivelul de călcare din epocă). Locuinţa se extindea spre amonte şi aparţinea purtătorilor culturii Wietenberg. Suprafaţa de pavaj dezvelit în campania 2009, împreună cu spaţiul rămas până la marginea stâncii ce marchează începutul terasei următoare (amonte) nu au mai mult de 4 m, această dimensiune putând fi una dintre laturile complexului, mai probabil lăţimea.
Din m. 1 până în m. 5 se află o suprafaţă de calcar alb, nativ, care păstrează pe alocuri urme de ardere. Este posibil să avem de-a face cu o „carieră" din care se preleva piatra necesară la construirea zidului sau a valului, operaţiunea putând avea loc în oricare dintre epocile fierului. La limita m. 3/4, lângă profilul de NV se află o altă groapă (amenajată ca şi cealaltă din pietre aşezate aproape circular) cu „diametrul" de 0,55 x 0,45 m şi cu adâncimea de 0,82 m de la actualul nivel de călcare. Cu siguranţă ea nu este de la un stâlp de perete ci, mai degrabă, reprezintă cavitatea în care fusese îngropat parţial un vas de provizii. Pe buza gropii, ca şi în umplutura ei aproape de nivelul fundului se aflau buze şi pereţi de vase Hallstatt, care pot fi un indiciu asupra epocii căreia îi aparţineau. Nu poate fi vorba de o depunere rituală. De la m. 5 la capătul secţiunii (m. 6,30) se întâlneşte cealaltă nivelare amintită făcută din piatră locală mărunţită, pământ şi cioburi Wietenberg şi hallstattiene. Nu ne putem pronunţa asupra funcţiei acestei nivelări, lăţimea ei neputând depăşi 1,50 m (împreună cu suprafaţa nesăpată, până la marginea terasei din aval).
În toată suprafaţa cercetată, împreună cu ceramica amintită s-au găsit mici bulgări de lipitură de perete înroşiţi de foc, oase şi resturi de piatră din diferite roci, rămase de la prelucrare. Nu s-au observat urme de pereţi sau de vetre de foc.
SVI, VII şi VIII. Prima (SVI/09) este de fapt o suprafaţă cu laturile de 4 x 3 m, aflată la 12,50 m amonte de linia zidului cetăţii dacice, cu latura scurtă pe direcţia 355˚. Celelalte secţiuni, cu laturile lungi pe aceeaşi direcţie, se află cu 3 m la E de SVI/09, respectiv cu 5,50 m şi au dimensiunile de 7 x 2 m (SVII) şi 9 x 2 m (SVIII). Deschiderea lor pe această terasă, prima în amonte de zidul dacic, a avut ca principal scop verificarea provenienţei bogatei lipituri de perete arsă întâlnită până acum în toate secţiunile de lângă zid, fără ca acolo să se fi semnalat construcţii.
În niciuna dintre cele trei secţiuni adâncirea nu a depăşit grosimea humusului de pădure, şi aici variabil în funcţie de cota superioară a stâncii native (între 0,10 şi 0,35 m). Cercetarea s-a oprit la faza în care a apărut un pat de ceramică Wietenberg cu vase întregi (în SVII/09), întregibile dar împrăştiate, sau neîntregibile; printre ele s-au găsit şi oase.
Surprinzător, lipitura de perete lipseşte aproape în totalitate, prezenţa ei rezumându-se la o pigmentaţie foarte măruntă. Deşi lăţimea celor trei secţiuni însumează 8 m, pe toată această suprafaţă nu s-au observat gropi de pari sau urme de lemn ars şi nu s-a conturat nici măcar o linie de perete. Existenţa locuinţelor în zonă este probată deocamdată numai de câteva fragmente de crustă de vatră. Impresia degajată de situaţia din cele trei secţiuni se poate rezuma la două constatări: a-pe toată suprafaţa degajată avem de-a face exclusiv cu o locuire din Epoca Bronzului (cultura Wietenberg); b-lipsa urmelor de construcţii în cele trei secţiuni (pereţi sau acoperiş prăbuşit), dar abundenţa arsurii de perete şi a inventarul Wietenberg în zidul dacic şi în valul hallstattian pot avea explicaţia cea mai potrivită în recuperarea şi utilizarea lor în acest scop, fie în Prima Epocă a Fierului, fie în Latène. Sigur este că prima amenajare şi locuire a terasei se petrec în Epoca Bronzului şi că în epocile următoare pe locul respectiv nu s-au ridicat alte construcţii.
Tot în incinta fortificată a fost deschisă Secţiunea II/2009 (SII/09). Locul ei a fost ales pe aceeaşi terasă cu SV/08, la NV şi paralelă că aceasta (orientarea 38˚), între ele fiind lăsat un martor de 0,40 m. Scopul amplasării ei aici a fost acela de a se încheia cercetarea locuinţei(?) Wietenberg dezvelită parţial în 2008 (L1Bz/08). În rezumat, rezultatele investigaţiei sunt următoarele: locuinţa a fost dezvelită aproape în întregime, excepţie făcând marginea ei din aval unde arborii fac imposibilă extinderea săpăturii. De la m. 1,20 până la m. 4,50 s-a evidenţiat din nou partea superioară a patului de ceramică spartă pe loc. Pasta vaselor este grosieră, semifină sau fină, din prima categorie distingându-se partea superioară a unei oale care în urma arderii (în cuptor, nu secundară) şi-a mărit volumul de câteva ori şi a crăpat peste tot luând aspectul scoreei vulcanice. Coloritul cunoaşte o multitudine de nuanţe ale culorilor gri, negru, roşu, portocaliu. Foarte diversificat este şi decorul, cel în relief (brâuri, butoni etc.) fiind prezent în special pe vasele din pastă grosieră, iar cel imprimat sau incizat pe vasele din pastă semifină sau fină (spirale, romburi, meandre, triunghiuri etc., cele mai multe trasate cu rotiţa).
În amestec cu ceramica (parţial întregibilă) se aflau aşchii, miezuri sau percutoare din diferite roci, suficiente pentru a se susţine că în complex funcţiona (şi) un atelier specializat în producerea uneltelor/armelor din piatră. De semnalat şi de această dată prezenţa de cozi sau de cavităţi de creuzete din lut de mici dimensiuni. Nu lipseau oasele. În schimb, ca şi în secţiunile VI-VIII, urme sigure de pereţi, acoperiş prăbuşit sau lemn ars, cu excepţia câtorva bulgări sau a pigmentaţiei de lipitură înroşită de foc, nu s-au observat. Din loc în loc, fără o dispunere care să sugereze o compartimentare a spaţiului sau o altă funcţionalitate, se aflau câteva lespezi de piatră, fără urme de şlefuire, lovire, zgâriere. Ele nu pot fi suporturi de stâlpi sau de alte instalaţii, în aceste cazuri roca nativă, uşor de adaptat, fiind mult mai sigură. Urmele de ardere de pe două dintre ele pot sugera o legătură cu ceea ce se petrecea pe vatră. Pe de altă parte, faptul că pigmentaţia de lipitură de perete este înroşită de foc, în timp ce profusiunea de vase sparte pe loc nu prezintă urme de ardere secundară, ridică un serios semn de întrebare asupra modului de încetare a locuirii complexului. Sugestivă asupra acestui aspect este în schimb cantitatea mare de ceramică rămasă în complex. Observaţia este valabilă şi pentru secţiunile VI-VIII.
Măsurătorile rezultate din coroborarea detaliilor din SV/08 cu cele din SII/09 conduc spre concluzia că este vorba despre un complex quasirectangular, cu suprafaţa de aproximativ 22-25mp.
Concomitent s-a continuat cercetarea vetrei apărută în SV/08, lângă martorul ce o desparte de SII/09, vatră care aparţine sigur complexului. Parţial deteriorată din vechime, aceasta era uşor bombată în centru; a fost amplasată la 0,50-0,55 m de marginea sudică a încăperii. O reconstituire riguroasă a perimetrului ei nu mai este posibilă acum, indiciile existente pledând totuşi pentru un plan circular, cu diametrul maxim de 0,80 m. Interesantă este tehnica de construire. Pe stânca nativă a fost aşezat un strat subţire de pământ sfărâmicios. Peste acesta, în straturi de la 1 (la margini) până la 4 (în centru) au fost depuse fragmente ceramice numai de la vase Wietenberg, sub forma de boltă; de reţinut că aproape toate cioburile erau aşezate cu partea exterioară în sus, din curbura lor originală rezultând arcuirea vetrei. Grosimea substructurii de cioburi creşte de la 0,03 m în margine la 0,13-0,14 m în centru. Peste aceasta a fost aşezată lutuiala moale, groasă de 3-5cm, care a urmat arcuirea substructurii. Crusta astfel rezultată a fost distrusă aproape jumătate încă din vechime. Deasupra părţii păstrate, singular, în campania 2008 a fost descoperit un splendid cârlig de pescuit din bronz.
Chiar dacă între această piesă şi fragmentele de creuzete descoperite în complex poate fi făcută doar o conexiune de domeniul logicii, probabilitatea ca în încăpere să fi funcţionat un atelier de bronzier, sau numai o anexă a unui asemenea atelier, nu poate fi exclusă. Un argument în acest sens este în primul rând evidenţa că o vatră de asemenea dimensiuni nu putea nici pe departe încălzi o încăpere de peste 22 m2. Pe de altă parte, modul de construire a ei nu este unul obişnuit, comun, materialele şi tehnica folosite trimiţând spre un ,,monument" insolit, poate mai puţin funcţional şi mai mult cu valenţe cultuale. Este doar o opinie.
Nici acest complex (L1Bz/2008) nu a fost suprapus de construcţii din epocile următoare, puţinele fragmente ceramice Ha şi dacice din suprafaţa lui fiind descoperite în stratul de humus, în poziţie secundară. Se demonstrează şi în acest caz că prima (şi singura) amenajare pentru locuire a terasei îi are ca autori tot pe purtătorii culturii Wietenberg.
Secţiunile în care săpătura nu a fost încheiată vor fi continuate în campania 2010.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie Fl. Costea, A. Bălos, Cumidava 20, 1996, p. 27-64.
Florea Costea, Ce sunt de fapt „vasele dreptunghiulare puţin înalte" din ceramica Wietenberg?, Angustia 3, 1998, p. 59-75.
Florea Costea, Aşezarea Wietenberg de la Racoş-Piatra Detunată, Angustia 2, 1999, p. 39-76.
Florea Costea, Fortificaţii hallstattiene din judeţul Braşov, Angustia 5, 2000, p. 221-226.
Florea Costea, Dacii din sud-estul Transilvaniei, Braşov, 2001, sub voce Racoş-Piatra Detunată.
Fl. Costea, A. Bălos, în Studii de Istorie Antică. Omagiu Profesorului Ioan Glodariu, Cluj Napoca, 2001, p. 217-242.
Fl. Costea, A. Bălos, Corrigenda, Cumidava 26, 2003, p. 23-31.
Fl. Costea, L. Scurtu, A. Bălos, O marcă de olar (?) descoperită în fortificaţia dacică de la Racoş-Piatra Detunată, Cumidava 26, 2003, p. 11-22 (cu varianta integrală în limba germană).
Florea Costea, Repertoriul arheologic al judeţului Braşov, Braşov, 2004, sub voce Racoş-Piatra Detunată.
L. Savu, A. Bălos, Două unelte agricole din fier, de epocă dacică, descoperite în sud-estul Transilvaniei, Cumidava 29, p. 82-87.
Fl. Costea, L. Savu, A.Bălos, Un fragment de coif roman descoperit în aşezarea dacică de la Racoşul de Jos-Piatra Detunată, judeţul Braşov, Tyragetia SN 2(17), nr. 1, Chişinău, p. 267-274.
Fl. Costea, L. Savu,V. Sîrbu, R. Ştefănescu, A. Bălos, Piese de echipament militar şi arme descoperite în cetatea dacică de la Racoşul de Jos-Piatra Detunată, judeţul Braşov, în Volumul omagial "Gavrilă Simion", în curs de apariţie.
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu