.
Sarmizegetusa | Judeţ: Hunedoara | Punct: Oraşul roman | Anul: 2009
Anul:
2009
Epoca:
Epoca romană timpurie (sec. I - III)
Perioade:
Epoca romană
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Domestic;
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit:
Aşezare urbană
Județ:
Hunedoara
Localitate:
Sarmizegetusa
Comuna:
Sarmizegetusa
Punct:
Oraşul roman
Sector:
Forul lui Traian (Forum vetus)
Toponim:
Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Băeştean Gică Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva
Bota Emilian-Simion Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca
Ciongradi Carmen Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca
Diaconescu Alexandru Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca
Voişian Valentin Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca
Cod RAN:
Raport:

Primul for al oraşului a fost cercetat în perioada interbelică de către C. Daicoviciu, iar apoi între 1989 şi 1994 de către R. Etienne, I. Piso şi Al. Diaconescu. Pe lângă o serie de articole de detaliu, el a beneficiat până în prezent de publicarea unui raport general (Etienne, Piso, Diaconescu 2004) şi a două volume monografice. Primul cuprinde raportul arheologic (Etienne, Piso, Diaconescu 2006) şi corpusul ...epigrafic (Piso 2006), iar cel de al doilea prezintă arhitectura şi sculptura în piatră a unuia din cele mai impozante monumente ale Daciei romane (Diaconescu, Bota 2009). Cu toate acestea, edificiul nu a fost complet degajat şi cercetat, ca să nu mai pomenim de restaurarea sa. Astfel zidul perimetral de E al forului este pe jumătate îngropat (i-a fost dezvelită doar faţa internă), iar cel vestic a fost degajat în anul 2004, când a fost îndepărtat mecanic pământul de aruncătură din perioada interbelică. În campania 2004 au fost deschise două mici casete (N şi S) pe drumul care flanchează forum vetus spre V, cardo I occidentalis, dar fără rezultate concludente (Piso, Roman, Diaconescu 2005). Terenul fusese răvăşit de gropi moderne, astfel încât nu s-a putut preciza dacă a existat sau nu un portic exterior al forului. Chestiunea nu este numai o simplă curiozitate ştiinţifică, deoarece ea poate rezolva şi o serie de probleme puse de reconstituirea acoperişului edificiului şi chiar de stabilirea mărimii intercolumnium-ului porticului de la faţada forului. Stylobatul acestuia nu s-a păstrat în întregime şi reconstituirea lui depinde de eventualul său racord la un portic lateral1. Din păcate săpăturile pe cardo I vest au fost abandonate începând cu anul 2005 (Piso, Diaconescu, Roman, Marcu, Băeştean 2006) în favoarea unor noi obiective: partea de V a lui forum novum cu Capitoliul şi clădirile aflate la apus de cardo I vest, numite convenţional X şi Y (ultima aparţinând « insulei 3 » v. Piso şi colab 2008). Mai multe blocuri arhitectonice de marmură semiîngropate (printre care fragmente ale unui pilier decorat şi ale unei arhitrave) au fost astfel abandonate. Prin urmare am decis reluarea săpăturilor pe cardo I vest, credincioşi principiului că înainte de a deschide noi sectoare şi de a dezveli noi monumente suntem datori să le terminăm pe cele vechi.
Cercetările au fost efectuate în cursul lunii august cu lucrători locali, studenţi ai UBB şi voluntari ai asociaţiei Projects Abroad. Pentru început a fost trasat un carou, S1, în dreptul primilor doi contraforţi ai criptoporticului vestic al forului traianic, număraţi dinspre S. Săpătura a fost apoi extinsă şi în dreptul contraforţilor 2-3 (S2). Principala descoperire a fost un zid scund, aflat la 6,20 m V de zidul perimetral al forului, ceea ce ne făcea să presupunem existenţa unui portic exterior cu o lăţime de 11 moduli, identică cu cea a criptoporticului vestic. Extinzând c. S1 spre V, pe toată lăţimea lui cardo I, am constatat că ne găseam în faţa unui canal de drenaj amplasat pe axul drumului. Întreaga zonă fusese complet răvăşită de o groapă modernă, care se întindea între zidul perimetral al forului şi porticul clădirii Y, coborând sub nivelul fundaţiei acestuia şi sub nivelul de călcare al drumului, până pe lutul virgin din punct de vedere arheologic. Groapa a rămas o vreme deschisă şi în consecinţă un tronson din stilobatul porticului clădirii Y s-a prăbuşit pe fundul gropii. Prăbuşirea a antrenat blocuri mari şi mai multe fragmente arhitectonice de marmură, care vor fi discutate mai jos. După umplerea gropii moderne au fost săpate două canale de drenaj, foarte profunde şi care au produs noi perturbări ale stratigrafiei, o serie de dale ale drumului şi de fregmente arhitectonice fiind incorporate în pereţii lor. În partea de N a lui S I a fost descoperită o substrucţie rectangulară de 1,20 m E - V, perfect aliniată cu contrafortul 3. Ea se găseşte pe traseul unui şanţ umplut încă în epoca romană (c. 007-008) şi care este perfect aliniat cu extinderea spre V a clădirii din colţul nord-vestic al forului traianic. Este foarte posibil ca la 3 m V de zidul perimetral al forului să se fi găsit un portic, care nu avea un stilobat continuu, ci fundaţii individuale de coloană în formă de pilier. În acest caz axul coloanelor se găsea probabil la 3,08 m (11 moduli), sau 3,36 m (12 moduli) de zidul perimetral. Din păcate rezultatele nu sunt definitive, din cauza bulversărilor repetate ale stratigrafiei. Din acest motiv am deschis la S de S1-2 un tranşeu, S3, într-o zonă care părea mai puţin afectată de gropile moderne şi care ne-a furnizat de altfel informaţii stratigrafice importante. În concluzie, principalele rezultate ale campaniei 2009, referitoare la faza de piatră, sunt următoarele.
Cardo I vest avea o lăţime de 7,70 m, la care se adaugă spre E 2,90 m până la aliniamentul contraforţilor zidului perimetral al forului traianic, respectiv 3,10 m până la zidul propriu-zis. Către V se adaugă tot 2,90 m până la zidul perimetral al clădirii Y (în total o distanţă de 13,50 - 14,70 m). Exact pe axul acestui drum se găseşte un canal de drenaj, lat de 0,70 m şi adânc de 0,74 m. El este flancat de doi pereţi cu o lăţime de 0,60 m, făcuţi din piatră de râu prinsă cu mortar. Coama zidurilor a fost atent nivelată. Pe fundul canalului se află o podea de mortar alb-gălbui, foarte bine cimentat. Pe o distanţă de 8 m podeaua prezintă o diferenţă de nivel de cca. 0,55 cm, ceea ce dă o pantă de 6-7%, similară cu panta naturală a terenului. Canalul era acoperit cu lespezi, din care niciuna nu a fost găsită in situ, căci el a fost afectat de marea groapă modernă şi de un canal recent, care îl suprapune pe cel antic, distrugându-l parţial. Drumul avea o substrucţie de pietriş foarte compact (c. 017), care acoperea atât demolarea fazei de lemn cât şi lespezile canalului. Peste acesta erau aşezate lespezile drumului, toate deranjate de groapa modernă, în a cărei umplutură s-au găsit numeroase plăci, similare cu cele de pe decumanus maximus. Din păcate nu putem preciza grosimea umpluturilor drumului, dar notăm că în dreptul intrării în basilica lui forum vetus, între coama pereţilor canalului şi pragul intrării, respectiv elevaţia stilobatului porticului clădirii Y, este o diferenţă de nivel de 0,90 m. Ca şi canalul, drumul trebuie să fi urmat panta naturală a terenului. Pe măsura degajării lui cardo I vest preconizăm restaurarea canalului şi umplerea spaţiului dintre forul traianic şi clădirea Y până la o cotă de cel puţin - 30 cm faţă de pragul intrării în basilică. Sperăm că în cursul săpăturilor viitoare să atingem zone mai puţin bulversate şi astfel să putem fixa mai precis cota superioară a drumului.
Aşa zisul «portic» estic al clădirii Y avea o lăţime de 250 cm, măsurată de la axul stylobatului şi până la faţa zidului perimetral al clădirii. Spaţiul era umplut cu lut, iar pavimentul era alcătuit din mozaic ceramic, ale cărui tesserae semănau cu cifra 8, judecând după piesele găsite din abundenţă aici. Stylobatul era făcut din piatră de râu prinsă cu mortar şi era alcătuit din pilieri uniţi între ei printr-un un zid de legătură. Distanţa dintre doi pilieri era de 3 m, interaxul eventualelor coloane fiind de 4,05 m. Pilierii aveau 1,10 x 1,10 m, zidăria fiind adâncă de 1,20 m, sub care mai veneau două rânduri de bolovani de râu, pe o adâncime de încă 20 cm. Judecând după porţiunea de zid prăbuşită în S1, la bază pilierul avea o lăţime de 120 cm. Zidurile de legătură aveau 60 cm lăţime şi o adâncime de 90 cm, sub care urmau două - trei rânduri de bolovani de râu, pe o adâncime de 0,20 m. În stadiul actual al cercetărilor aspectul elevaţiei porticului este încă ipotetic, căci nu este de loc sigur că toate fragmentele arhitectonice de pe cardo I vest provin de la acest portic. Astfel, cel puţin o plintă şi un capitel toscan de calcar, găsite în 2004 lângă zidul perimetral al forului traianic, trebuie să provină de la porticul exterior al primului for. Fusul întreg de coloană de marmură a fost găsit în imediata vecinătate a fundaţiei de pilier din dreptul contrafortului 3 şi ar putea deci aparţine în egală măsură aceluiaşi portic şi nu celui ce flanca faţada clădirii Y. Pe de altă parte până în prezent nu s-au găsit plinte şi capiteluri de marmură, care să provină de la porticul clădirii Y. Este posibil ca în acest caz să avem de-a face mai degrabă cu un fel de criptoportic, alcătuit din pilieri şi arce, ce servea ca faţadă monumentală pentru clădirea Y (el se întinde numai pe lăţimea acestei clădiri şi este perfect orizontal, ne urmând panta naturală a terenului). Porţiunea de zid prăbuşită în S 1 conţinea o intrare, al cărei prag era alcătuit din blocuri de marmură, foarte corodate. Fragmente de la un prag masiv de travertin (poate o reparaţie a primului) au fost incorporate în canalul modern din zona intrării prăbuşite. Din stâlpul sudic al intrării s-a mai păstrat pe coama zidului prăbuşit un bloc de marmură de 70 x 70 cm şi gros de 30-35 cm. El are în centru un orificiu uşor adâncit de la care pleaca spre V şi N câte un canal. Şi arhitrava fragmentară de marmură are în dreptul sofitului o treaptă-opritor pentru poartă şi un orificiu de fixare a uşorului. Problema este că aceleaşi elemente apar şi la blocul de pilier, decorat pe o faţă cu un cadru simplu mulurat şi care provine deci tot de la o poartă (poate în zidul perimetral al clădirii Y). De altfel la S de blocul de stâlp al intrării se găseşte o porţiune de zid în elevaţie, cuprinzând două asize de piatră de râu. De la peretele dintre doi pilaştri pot proveni şi cărămizile întregi, găsite în S3, unele cu ştampila PRCOS şi CVC PRAV, ambele cu caracter oficial. De asemenea nu este clară poziţia blocurilor gigantice de marmură, cu o suprafaţă portantă de 1,10 x 1,10 m, cât a pilierilor de fundaţie, dar lipsite de orice element de prindere.
Din suprafeţele S1-3 provin numeroase fragmente de plăci cu inscripţie, care fuseseră încastrate în pereţii edificiilor din jur. Este evident prematur să ne pronunţăm asupra funcţionalităţii acestor clădiri. Ne mulţumim doar să atragem atenţia că fragmentul menţionându-l pe Ierhabol nu aminteşte neapărat un templu al acestei divinităţi secundare, de fapt un acolit al unuia din zeii tutelari palmireni, precum Bel, Malacbel sau Baalshamin. Oricine poate completa la fel de bine în zona lipsă a inscripţiei de exemplu «simulacrum», sau «signum», cu referire la o statuie a zeului şi nu neapărat «templum».
Faza de lemn. În actualul stadiu al cercetărilor nu am identificat decât o fază de lemn, aparţinând unei clădiri aflată în prima insulă de la V de forul de lemn. Un perete magistral N - S şi mai mulţi pereţi despărţitori E - V au fuseseră identificaţi în criptoporticul de V al lui forum vetus. În suprafaţa S 1-2 a fost cercetat de asemenea un perete N - S, cu un şanţ de implantare de 40 cm lăţime şi de cca. 0,50-0,60 m adâncime (nivelul antic de călcare a fost parţial îndepărtat de groapa modernă c. 006, astfel încât adâncimea exactă a fundaţiei nu poate fi precizată). Pe fundul său se disting amprentele circulare ale unor stâlpi cu diametrul între 0,20 şi 0,30 m. Spre V pornesc din el doi pereţi despărţitori cu şanţul de implantare mai puţin adânc, de numai 0,20-0,30 m. Între cei doi pereţi distanţa este de 3,50 m. Peretele de S coteşte în unghi drept spre N, unindu-se probabil cu celălalt şi delimitând astfel o încăpere de 3,50 x 2,60 m. Un alt perete N - S a fost identificat în S3. Şanţul său de fundaţie are o lăţime de 0,36 m şi o adâncime de 0,60 m. Şi el era întărit cu pari circulari de dimensiuni apreciabile (0,20 m diametru). Între cei doi pereţi N - S sunt aproximativ 5,20 m.
În S 3 a fost identificat un mic cuptor, care a funcţionat puţin timp, căci pereţii erau slab arşi. El avea o singură cameră de ardere, cu un diametru de 0,50 m şi o înălţime de 0,40 m. Groapa de alimentare, de forma unui oval alungit era plină cu cărbune. Cuptorul trebuie să fi avut un rol menajer (de exemplu putea servi la copt lipii).
Din faza de lemn provin câteva vase ceramice întregibile. În afara unei oale comune (bine documentată la Sarmizegetusa) şi a unei farfurii cu decor barbotinat (tipică fazelor precoce ale sitului), au mai fost descoperite două cupe bitronconice, neatestate până acum. Pasta este similară, dar arderea e diferită, iar dimensiunile nu sunt aceleaşi, ceea ce pledează pentru mai multe şarje de producere a acestui tip de vas. El poate fi deci adăugat ca „Leitungfossil" pentru faza traianică a sitului.

Bibliografie:

R. Etienne, I. Piso, Al. Diaconescu, Les fouilles dans le "forum vetus" de Sarmizegetusa. Raport général, Acta Musei Napocensis 39-40/I, 2002-2003 [2004], p. 59-154.


R.Etienne, I. Piso, Al. Diaconescu, L'Archéologie (Le rapport archéologique), înLe forum vetus de Sarmizegetusa I (publié sous la direction de I. Piso), Bucureşti, 2006, p. 41-210.
Al. Diaconescu, E. Bota, Le forum de Trajan à Sarmizegetusa. Architecture et sculpture, Cluj Napoca 2009.
I. Piso, Appendice I. Corpus epigraphicum, în Le forum vetus de Sarmizegetusa I (publié sous la direction de I. Piso), Bucureşti, 2006, p. 211-332.
I. Piso, C. Roman, Al. Diaconescu, Sarmizegetusa [Ulpia Traiana Sarmizegetusa], CCA 2005, nr.192, p. 318-323.
I. Piso, Al. Diaconescu, C.-A. Roman, F. Marcu, G. Băeştean, Sarmizegetusa. Forum novum, CCA 2006, nr. 163, p. 310-311.
I. Piso, C.-A. Roman, F. Marcu, D. Alicu etc., Sarmizegetusa, CCA 2008, nr. 148, p. 265-269

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO