De la bun început se impune o precizare: actuala aşezare Măxineni din judeţul Brăila nu se află pe vatra veche a Măxinenilor, - sat atestat documentar întâia oară la 1554. Inundaţii pustiitoare şi destul de dese au determinat pe locuitorii lui să părăsească imediata vecinătate a Siretului (de fapt confluenţa Buzăului cu Siretul). În 1878-1879 ei s-au retras la aproape 9 km spre V, acolo unde, observaseră de mul...t că terenul, ceva mai înalt, îi putea feri de asemenea greutăţi. Aşadar fosta vatră a satului Măxineni, se afla situată pe malul Siretului acolo unde, nu departe de digul construit în anii 1951-1953, a rezistat până astăzi ruina mănăstirii ridicată de Matei Basarab. Aici, pe partea dreaptă, Siretul primeşte ca afluent Buzăul în dreptul localităţii Voineşti (atestată în 1570) iar pe partea stângă câteva pâraie de mică importanţă: Suhu, Lozova şi Mălina. Ruina mănăstirii Măxineni se află situată în imediata vecinătate a vetrei satului medieval Măxineni, precum şi a satelor Voineşti (Voileşti), Latinu şi Corbu Vechi. Situl a fost afectat, într-o oarecare măsură (0,50 – 0,80 m), de luptele date în zonă în Primul război mondial (1917). Cercetarea arheologică (1976, 1978-1980, 1982-1989, 1991) a dus la evidenţierea a trei etape constructive: ante 1637 (sfârşitul sec. XVI); 1637; refacerea din 1857-1859 (arhitect Schlatter). În centrul sitului arheologic, cercetat doar pe suprafaţa curţii mănăstirii, se află ruina bisericii ridicate de Matei Basarab şi Elena Doamna şi refăcută în 1857/1859. Împrejurul acesteia se află necropola satului Măxineni şi a mănăstirii, precum şi fundaţiile unor anexe şi a zidurilor de incintă. Obiectivele cercetării: - identificarea urmelor de locuire medievală târzie, adică a unor indicii materiale privind vechea vatră a satului Măxineni; - verificarea existenţei unei necropole şi eventual stabilirea raportului cronologic dintre aceasta şi mănăstire; - verificarea existenţei unor eventuale vestigii mai vechi decât viaţa mănăstirească (1636/1637) sub nivelul de călcare din beciul fostei stăreţii. Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse s-au efectuat mai multe secţiuni şi sondaje, în general dispuse în continuarea celor efectuate în campaniile precedente. În acest sens, intervenţiile din anul 2010 au fost numerotate similar celor precedente, desigur cu indicarea anului campaniei pentru a nu se confunda. S1 trasată la S de Mănăstire, în continuarea S1/1976, faţă de care a fost lăsat un martor de 10 m. Dimensiunile acesteia au fost 26 x 2 m, împărţită în 13 carouri (2 x 2 m), numerotate începând din capătul nordic. Cum era de aşteptat, la graniţa dintre c. 4 şi 5 a fost interceptat zidul de S al curţii mari a Mănăstirii, încă de la adâncimea de 0,20 m. În secţiune au fost surprinse, atât la N cât şi la S de zid (aşadar atât în interiorul cât şi în exteriorul curţii) 12 morminte de inhumaţie. Pentru majoritatea dintre acestea a fost necesară efectuarea unor casete laterale. Rareori a fost sesizată forma gropilor, săpate până la pământul galben. S8 trasată la S de Mănăstire, în continuarea S8/1978, paralelă cu S1/2010. Dimensiunile acesteia au fost 10 x 4 m, împărţită în 10 carouri, numerotate începând cu colţul nord-vestic. În suprafaţa săpată au fost identificate patru morminte şi o instalaţie sezonieră din care a fost cercetat un cuptor de cărămidă. În privinţa mormintelor, numerotate în continuarea celor din S29 nu a fost sesizată forma gropilor, săpate până la pământul galben. S29 trasată la S de Mănăstire, perpendicular pe zidul nordic al stăreţiei. Dimensiunile acestei suprafeţe au fost 10 x 6 m, împărţită în 15 carouri, numerotate începând cu colţul nord-estic. În zona investigată efortul nostru s-a concentrat pentru a pune în evidenţă gârliciul beciului stăreţiei. Din aceste raţiuni cercetarea întregii suprafeţe nu a fost epuizată, aceasta urmând a se efectua într-o campanie ulterioară. În c. 1-2 s-a identificat gârliciul, punându-se în evidenţă, la adâncimea de –1,80/1,85 m şi primele două trepte. De o parte şi de cealaltă a intrării au fost descoperite, în zidurile ce o flanchează, două ocniţe de felul celei identificate în S1/1976 pe latura de S a beciului stăreţiei. Zidurile au fost construite din cărămidă, având la bază pietre de râu, surprinse deocamdată pe o adâncime de 0,70/0,80 m, fără să se fi ajuns la pământul viu. S30 trasată la S de Mănăstire, perpendicular pe zidul nordic al stăreţiei. Dimensiunile acestei suprafeţe au fost 10 x 2 m, împărţită în 5 carouri, numerotate începând cu colţul nordic. În zona investigată efortul nostru s-a concentrat pentru a pune în evidenţă unul dintre cei trei stâlpi ai beciului stăreţiei. Din aceste raţiuni cercetarea întregii suprafeţe nu a fost epuizată, aceasta urmând a se efectua într-o campanie ulterioară. În c. 3-4 s-a identificat stâlpul gros de aproximativ 0,90 m, înalt de 1,70 m, care mai păstra în partea superioară elemente cu privire la naşterea bolţilor. S-au realizat patru secţiuni care au necesitat deschiderea unor casete laterale, în total aproximativ 128 m2 cercetaţi. Am folosit pe lângă săpătura manuală şi tehnicile moderne ale cercetărilor de tip survey. Obiectivele cercetărilor viitoare Verificarea existenţei unor eventuale vestigii mai vechi decât viaţa mănăstirească (1636/1637) sub nivelul de călcare din beciul fostei stăreţii. Datele obţinute în campaniile arheologice viitoare vor fi folosite, alături de cele cunoscute până în momentul de faţă, la întocmirea unui istoric al cercetărilor menit să sprijine proiectul de restaurare a stăreţiei cu beciul domnesc, amenajarea curţii şi a zidurilor de incintă ale mănăstirii Măxineni, aşa cum deja s-a întâmplat cu mănăstirea.