.
Bucureşti | Punct: Centrul Istoric, str. Lipscani nr. 32 – 34 | Anul: 2010
Anul:
2010
Epoca:
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII);Epoca modernă (sec. XIX - XX)
Perioade:
Epoca modernă;
Epoca medievală târzie
Categorie:
Domestic;
Neatribuit
Tipuri de sit:
Aşezare urbană
Județ:
Bucureşti
Localitate:
Bucureşti
Comuna:
mun. Bucureşti
Punct:
Centrul Istoric, str. Lipscani nr. 32 – 34
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Boroneanţ Adina Elena Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Gavrilă Elena-Florentina
Măgureanu Andrei Mircea Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Mănucu-Adameşteanu Gheorghe Muzeul Municipiului Bucureşti
Mitroi Florina Cristina Muzeul Municipiului Bucureşti
Popescu Raluca-Iuliana Muzeul Municipiului Bucureşti
Toderaş Meda Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Raport:

Între 22 martie şi 14 iulie 2010 au fost efectuate cercetări arheologice preventive pe un teren cu o suprafaţă de 816 mp situat în strada Lipscani nr. 32 – 34, sectorul 3, în Centrul istoric al oraşului Bucureşti. Pe acest amplasament se află pivniţele a două clădiri (case cu prăvălie, sfârşitul sec. XIX) înscrise în LMI 2004, Bucureşti, nr. 1315, B-II-m-B-19028 şi nr. 1316, B-II-m-B-19029. Aceste cercetări s-a...u constituit, arheologic, ca o continuare a descoperirilor rezultate ca urmare a cercetării din anul 2008 a străzii Lipscani în cadrul Proiectului de Reabilitare Străzi şi Utilităţi Zona Pilot Centrul Istoric Bucureşti 1.
În funcţie de natura descoperirilor, au fost trasate 22 de suprafeţe, denumite convenţional în interiorul cărora s-au descoperit urmele unor ziduri aparţinând mai multor clădiri construite între sec. XVII-XIX2, o conductă de apă care a funcţionat în evul mediu, precum şi diverse complexe ce conţineau material ceramic şi monede aparţinând sec. XVII - XIX.
În urma cercetărilor arheologice s-a putut delimita un număr de cinci clădiri aflate în acest perimetru ridicate în sec. XVII-XIX. Două dintre clădirile cu frontul la strada Lipscani, casa 2 (camera 3) şi casa 3 (camera 4) au fost descoperite şi cercetate parţial în anul 2008.
Casa 2 (camera 3) - construită în sec. al XVII-lea, avea o arhitectură deosebită: spaţiul interior al pivniţei era acoperit cu o boltă în plin centru, peretele de N având două firide adânci încheiate în acelaşi sistem.
Casa a suferit schimbări la alinierea străzii Lipscani de la sfârşitul sec. XIX. Partea cercetată arheologic în cadrul Proiectului Centrul Istoric (Casa 5) a fost exclusă (după aliniere) din suprafaţa casei prin construcţia zidului Z27 (numerotarea de pe planul arhitecţilor), de-a lungul noului aliniament, retras cu cca. 2,50 m faţă de cel precedent. Bolta întărită de trei arce dublouri (cu o lăţime de 1,30 m şi o grosime de cca. 0,40 m) avea o lungime în cea de-a doua etapă de funcţionare de 12,90 m, o deschidere de 8,20 m şi o înălţime de la cheia ei până la talpa fundaţiei de cca. 4,57 m. Zidurile sunt realizate din cărămidă (24 x 12 x 3,5 cm) legată cu mortar cu var. Urmele sistemului de construcţie al bolţii Casei 2 şi ale zidului Z27 sunt reprezentate de amprentele cofrajului, vizibile pe intradosul fragmentelor de boltă conservată şi respectiv, locaşurile unde au fost încastraţi, pe durata construirii, montanţii schelei.
Mai multe etape constructive importante au avut loc în sec. XVIII - XIX, când are loc o refacere a casei 2, care se extinde şi pe terenurile aflate la E (zonă ocupată până în acel moment de casa 3) şi la S de ea. Clădirea se măreşte considerabil atât prin construcţia unei alte pivniţe orientate E-V (camera 6), cât şi a mai multor anexe, ajungând să aibă cca. 18,75 m lăţime şi 39 m lungime. Pivniţa nouă era acoperită cu o boltă semicirculară ce avea o deschidere de 4,45 m, zidurile având o înălţime păstrată de cca. 4,10 m. Pivniţa era ventilată prin două răsuflători, una aflată pe latura sudică a bolţii şi una pe zidul de E (Z43). Existau două căi de acces în interior: în prima etapă, în sec. al XVIII-lea, când a fost adosată această pivniţă, legătura s-a făcut prin spargerea zidului de S al pivniţei 1; într-o etapă constructivă ulterioară a fost realizată o cale de acces ce ducea spre nivelurile superioare ale clădirii. Bolta era sprijinită în partea centrală de un arc dublou cu o deschidere de 3,85 m, aflat la 7,35 m V faţă de Z43, ce este evazat cu cca. 0,28 m faţă de linia lui Z16. Diferenţa dintre arcul dublou existent în camera 6 şi cele trei arcuri dublou existente în camera 3 este dată de modul de construcţie, cel din camera fiind ţesut în întregime de peretele bolţii. Pe lângă acest arc, pentru susţinere a fost ridicată, la un moment ulterior construcţiei bolţii, o pilă aflată la cca. 3,40 m V faţă de Z43. De acest moment constructiv, care poate fi plasat în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, este posibil să se lege şi amenajarea, în camera 3, a trei pile, de formă relativ pătrată în secţiune (0,57 m x 0,55 m), realizate din cărămidă (cu dimensiunile 28 x 15 x 9 cm) în scopul susţinerii arcelor dublou.
Casa 3 (camerele 3 şi 4) în prima etapă de construcţie avea frontul la stradă de 5,40 m, o lungime a pivniţei de cca. 9 m şi o lungime maximă, incluzând casa scărilor, de 12,5 m. Ea era retrasă de casa 2 cu cca. 2,20 m şi de casa vecină, de la nr. 36, spre E cu cca. 0,90 m. Zidurile sunt alcătuite din cărămizi (cu dimensiunile de: 25 x ? x 4 cm şi ? x 12 x 4 cm) legate cu mortar de var, aşezate în asize regulate cu rosturi egale. În zidul vestic au fost practicate două nişe încheiate în arc în plin cintru. La S de pivniţă, au fost descoperite zidurile scării de acces, în care se păstrează lăcaşurile de fixare de la nouă trepte din lemn. Pe baza materialului ceramic şi numismatic putem considera că imobilul a funcţionat din sec. al XVII-lea până în sec. al XIX-lea când a fost suprapusă de casa 2. În prima jumătate a sec. al XIX-lea aici a existat depozitul unui negustor: au fost descoperite teancuri de farfurii de faianţă (câteva sute de bucăţi), acoperite de un strat de arsură, ceea ce ne indică faptul că acest imobil a căzut pradă incendiului de la 1847. Peste stratul care conţinea aceste farfurii au fost amplasate fundaţiile casei 2: corelarea informaţiilor stratigrafice cu cele arheologice, ne permite să afirmăm că extinderea casei a avut loc în a doua jumătate a sec. al XIX-lea.
Casa 7 (camerele 12 şi 15)
În partea de SV al terenului au fost identificate o serie de ziduri aparţinând unei alte clădiri alcătuite din trei camere înşiruite (casa 7) ce au o lungime surprinsă de 12,10 m şi o lăţime de 4,40 m. Zidurile erau construite din cărămizi (cu dimensiunile: 24 x 12 x 3,5 cm; 24 x 12 x 4 cm) cu rosturile late de cca. 2-3 cm umplute cu un mortar nisipos. Se observă că zidurile casei 7 suprapun tronsoane de ziduri cu trasee uşor schimbate, provenind probabil de la o construcţie anterioară. Cercetările arheologice nu ne oferă repere cronologice clare, structurile de zid aparţinând unor clădiri care au funcţionat în sec. al XIX-lea.
Casa 4 (camerele 12, 15, 16, 20, 21 şi 22)
În partea de V a perimetrului cercetat, au fost descoperite pivniţele, fundaţiile şi părţi din elevaţia unei clădiri ce apare în planuri de la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX şi care se compunea din mai multe încăperi, coridoare, două scări de acces şi un grup sanitar.
Casa 6 (camera 11)
În colţul de SV al terenului, au fost descoperite pe o lungime de 7,35 m şi o lăţime de 4,75 m, câteva ziduri dintr-o altă clădire denumită convenţional casa 6. Din aceasta a fost surprinsă o încăpere în care la un moment ulterior construcţiei a fost amenajat un grup sanitar. La ridicarea zidului de V al camerei (Z167) au fost folosiţi tiranţi de lemn în poziţie verticală, urmele acestora păstrându-se în mortarul părţii inferioare a plintei. Ei se aflau la 15-30 cm unul de altul, amprenta lor fiind circulară cu diametrul de 9-10 cm. Un astfel de tirant s-a păstrat parţial la cca. 1,20 m S de Z168 şi la cca. 10 cm de fundaţia lui Z167. În colţul de E al încăperii se afla grupul sanitar ce are o lungime surprinsă de 1,20 m şi o lăţime de 0,98 m. Podeaua acestuia era alcătuită din cărămizi dispuse pe cant, cu grosimea de 5 cm, în pantă. La un moment ulterior construirii ei, fosa a fost restrânsă în lăţime adăugându-se pe un rând de cărămizi pe latura interioară estică ce a micşorat spaţiul cu cca. 5 cm. Tot interiorul a fost tencuit cu un strat de mortar alb dur de cca. 1 cm.
În acest spaţiu au fost descoperite materiale arheologice (vase ceramice de uz comun şi cu destinaţie farmaceutică) care ne indică faptul că pivniţa a fost folosită ca depozit în sec. al XIX-lea.
Conducta de apă din evul mediu
Una dintre descoperirile importante o reprezintă o conductă de apă care a funcţionat în evul mediu, al cărei traseu a fost surprins în camerele 4 şi 9. Orientată SE-V, aceasta a fost surprinsă pe o lungime totală de 7,8 m, din care a fost cercetat cca. 4,78 m. Protecţia conductei era realizată dintr-un acoperiş de cărămizi (cu dimensiunile de 26 x 13 x 3 cm) dispus în „două ape”, legate între ele cu mortar de bună calitate, de culoare gălbuie, având în componenţă mult nisip. Conducta are olanul din lut ars, cu o culoare gri-cenuşiu la interior, cu o grosime de 0,5 cm, cu diametrul exterior de cca. 14 cm, segmentul de tub având o lungime de 24 cm. Stă pe un rând de cărămizi înguste cu o lăţime de 7-8 cm, o grosime de 3 cm, cărămizile fiind dispuse perpendicular pe axul conductei. Pe una dintre aceste cărămizi, a fost observată, incizată în pasta crudă, silueta schematizată a unui sfânt, având la picioarele sale un diavol. Tuburile erau învelite într-o pastă de var, înfăşurate într-o ţesătură (se păstrează amprenta fibrelor vegetale în pasta de var); ulterior a fost îngropată într-o masă de mortar foarte dur asemănător cu cimentul. Conducta de apă este posterioară locuinţei 1, din sec. al XVII-lea, dar anterioară structurilor de zid din sec. XVIII, existente în acest perimetru.
Alte complexe de locuire:
Locuinţa 1
În interiorul camerelor 2, 7 şi 9, la cota de 1,86-1,90 m faţă de nivelul de surprindere al lui Z23, a fost descoperit un nivel de dărâmătură cu o grosime de 0,16-0,20 m, alcătuit din pământ ars, chirpici arşi, fragmente ceramice şi de cahle, cărămizi fragmentare şi întregi, provenit din umplutura unei locuinţe, care a primit denumirea de Locuinţa 1. Acesta a fost surprinsă pe o suprafaţă de cca. 7 m pe direcţie N - S şi 3,60 m pe direcţie E - V. În apropierea colţului de SV al camerei 2, la cota de -1,90 m faţă de nivelul de surprindere al lui Z85, a fost descoperită o crustă de arsură roşiatică deasupra căreia au fost găsite fragmente ceramice. Crusta, care aparţinea unei podele, avea o grosime de cca. 2-2,5 cm şi era formată din lut amestecat cu pietricele de dimensiuni medii şi mici ars. Sub profilul camerei 2 se observă o bârnă de lemn şi peste aceasta un strat de lipitură arsă, fapt ce ne sugerează ca locuinţa era construită din lemn. Bârna de lemn era într-o uşoară pantă, avea o lungime de 1,64 m şi o grosime maximă de 0,15 m, fibrele fiind orientate E-V. În camera 9, la cca. 2,05 m faţă de nivelul de surprindere al lui Z8, pe acest nivel a fost descoperită o vatră amenajată pe un pat de cărămidă. Are o formă rectangulară în grund cu dimensiunile: 57 cm E - V şi 60 cm N - S. Cărămizile sunt fragmentare, au 3 cm grosime şi 13 cm lăţime. Pe baza fragmentelor ceramice şi a tipurilor de cahlă placă, se poate aprecia că această locuinţă a fost distrusă în cursul sec. al XVII-lea, de un incendiu puternic (stratul de arsură este consistent pe toată suprafaţa cercetată).
Locuinţa 1 este distrusă sau suprapusă de zidurile existente în zonă şi tăiată de conducta de apă.
Locuinţa 2
Locuinţa 2 a fost observată la cota de -4,10 m, fiind localizată pe latura de V a Camerei 6. Complexul a fost cercetat doar parţial, el fiind tăiat de zidul Z51 şi o parte a sa fiind distrusă de construcţiile moderne din beton din Camera 20.
Locuinţa avea probabil o formă rectangulară, dimensiunile surprinse ale complexului fiind de 3,20 x 2,10 m. Locuinţa fusese săpată într-un sol brun-gălbui cu pigment de cărbune. Groapa locuinţei se adâncea cu 0,60 m, de la nivelul de surprindere, partea superioară fiind distrusă de fundaţiile de la camera 6. Din materialul de umplutură al acesteia menţionăm: fragmente de cahle şi fragmente ceramice, o bucată de zăbală cu urme de lipitură şi fragmente de „plasă” metalică, fragmente de cărămidă cu impresiuni verticale pe mijloc (? x 14 x 3 cm; lungime amprentă 7,5 cm), fragmente de chirpic cu urme de bârnă de lemn, fragmente de chirpic cu amprente şi în exterior cu lipitură de mortar gălbui, gros de câţiva milimetri, provenite de la suprastructura lemnoasă a construcţiei.
În colţul de SE al locuinţei a fost semnalată, într-o zonă cu puternice urme de arsură, cenuşă şi cărbune, prezenţa unei sobe, de la care au provenit cahlele menţionate anterior. Partea inferioară a locuinţei era acoperită, uniform, cu un strat de cca. 5 cm de lemn carbonizat, sugerând prezenţa unei podele de lemn. Umplutura gropii era puternic arsă şi întărită, pledând pentru distrugerea locuinţei într-un incendiu, care poate fi plasat în sec. al XVII-lea, încadrare cronologică sugerată de cahlele-placă descoperite aici3.
Informaţiile obţinute în urma săpăturilor arheologice efectuate pe acest teren contribuie la conturarea unei imagini mai clare a construcţiilor de pe Uliţa Mare, cea mai importantă arteră comercială din Bucureştiul medieval.

English Abstract:

Lipscani Street (Historic Centre)

Rescue archaeological excavations on the Nos. 32-34 Lipscani St. brought to light the remains of 17th century wooden habitations as well as walls of various buildings dating to the 17th – 19th centuries, a medieval water pipe, several archaeological complexes with pottery fragments and coins from the 17th – 19th centuries. The results obtained during the 2010 excavations on Lipscani Street complete those of the 2008 excavations, improving our knowledge on the urban structure of medieval Bucharest.
In 2010 we made archaeological investigations of the building wrongly called “Gabroveni Inn”, which established that there were dwellings in that place, with deeper floors, dating to the beginnings of urban life in Bucharest. In the 18th century, on this place there was a building with commercial role, from which it was possible to investigate only two caves, and another part of the same building, with a single cave. The actual building was erected between 1847 and 1852.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO