Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Beclean | Judeţ: Bistriţa-Năsăud | Punct: Băile Figa | Anul: 2011

Anul   2011
Epoca
Preistorie;
Epoca bronzului;
Latene;
Epoca greacă şi elenistică;
Epoca migraţiilor (sec. III - VI);
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII);
Epoca modernă (sec. XIX - XX)
Perioade
Preistorie;
Epoca modernă;
La Tène timpuriu;
Epoca post-romană;
Epoca bronzului;
Epoca bronzului târziu;
La Tène;
Epoca antică
Categorie
Domestic;
Industrial
Tipuri de sit
Exploatare/carieră;
Exploatare minieră
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Bistriţa-Năsăud
Localitate   Beclean
Comuna   Beclean
Punct
Băile Figa
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Buzea Dan Lucian Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe
Constantin Cătălin-Petre Universitatea Bucureşti
Harding Anthony F. University of Exeter, UK
Kavruk Valerii responsabil Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe
Kovács Adela Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe
Ştefan Călin Dan Universitatea Bucureşti
Ştefan Maria Magdalena Universitatea Bucureşti
Zăgreanu Radu Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe
Cod RAN    32492.02
Raport Situl se află în nord-vestul Podişului Someşan, la 600 m nord de satul Figa - localitatea componentă a oraşului Beclean (judeţul Bistriţa-Năsăud) - în vecinătatea nemijlocită a staţiunii balneare „Băile Figa". El cuprinde partea inferioară a unei depresiuni emisferice ce suprapune un zăcământ de sare. De la sud la nord situl este străbătut de un pârâu cu apă sărată (denumirea locală „Pârâul Sărat") şi afluenţii acestuia. Situl cuprinde o suprafaţă de cca. 500 m (N-S) x 200 m (V-E), cu o concentrare mai consistentă a vestigiilor arheologice în valea Pârâului Sărat.
Situl a fost descoperit în anul 1977 de geologul bistriţean dr. Ioan Chintăuan. În anii 2005 şi 2006, sub coordonarea lui A. Harding şi V. Kavruk au fost întreprinse cercetări de suprafaţă (examinarea vizuală, ridicarea topografică, cartarea şi repertorierea vestigiilor vizibile). În anii 2007-2010 au fost efectuate cercetări arheologice sistematice în partea de sud a sitului şi săpături preventive în partea de nord a acestuia. În total în cuprinsul sitului şi în împrejurimile acestuia au fost deschise 22 secţiuni şi sondaje. Cercetările efectuate au relevat urme de activitate umană din epoca bronzului timpuriu (începutul şi sfârşitul mil. III a.Chr.), finalul epocii bronzului mijlociu (sec. XVI-XV a.Chr.), epoca bronzului târziu (sec. XIV - IX a.Chr.), a doua epocă a fierului (sec. III - II a.Chr.), perioada post-romană (sec. V - VI) şi perioada modernă şi contemporană (sec. XIX - XX). Cele mai multe dintre vestigiile descoperite par să fi fost legate de exploatarea sării. Totodată, au fost descoperite şi urme de locuire de scurtă durată din epoca bronzului timpuriu (numeroase fragmente ceramice de tip Iernut-Zoltan) şi din epoca bronzului târziu (fragmente ceramice izolate de tip Noua).
Cele mai consistente rezultate au fost obţinute în S.I, S.XV (partea de sud a sitului) şi S.III (partea de nord a sitului).
Dintre descoperirile din partea sudică se remarcă patru „troace" de lemn, din care două datează din sec. XVI - XV a.Chr., iar celelalte din sec. XI - X a.Chr. Aceste obiecte au fost utilizate, după toate probabilităţile, la havarea zăcământului de sare cu ajutorul jeturilor de apă. Din S.I se mai remarcă un puţ (după toate aparenţele, intrare în mină de sare) căptuşit cu bârne despicate în două şi o scară de lemn, ambele datând din sec. III a.Chr.
În S.III, pe o suprafaţa de cca. 20 x 30 m, au fost dezvelite urmele a mai multor construcţii de lemn din sec. XII - IX a.Chr. De cele mai multe ori acestea aveau pereţii formaţi din nuiele împletite şi au fost acoperite cu grinzi masive. Una dintre construcţii, în forma de L, avea pereţii alcătuiţi din scânduri masive de stejar înfipte în sol în poziţia verticală. Observaţiile stratigrafice, parţial confirmate de datele C14, au arătat că aceste construcţii aparţin la cel puţin trei secvenţe cronologice în cadrul intervalului de timp între cca. 1200 şi 900 a.Chr. Sub aceste construcţii de lemn au fost descoperite urmele a trei complexe adâncite datând din finalul epocii bronzului timpuriu şi având în umplutură ceramica de tip Zoltan-Iernut. Unul dintre aceste complexe a fost săpat în roca de sare.
Rezultatele parţiale ale cercetărilor au fost publicate şi interpretate în revistele şi culegerile de articole din România1 şi străinătate2.
Cercetările efectuate în S.III în perioada 2007-2010, cu excepţia colţului de nord-est al acesteia, nu ajunseseră până la solul steril (roca de sare gemă). În aceste condiţii desluşirea conexiunilor dintre construcţiile de lemn descoperite în S.III a fost incertă. Conform uneia dintre ipotezele formulate, peretele în formă de L a Complexului 2, alcătuit din scânduri de stejar înfipte în sol în poziţie verticală este parte a unui complex rectangular, ai cărui pereţi de vest şi nord au fost dislocaţi în timpul construirii pe acelaşi loc a complexelor ulterioare. Rostul acestui complex putea fi acela de a consolida pereţii unei presupuse mine de sare. Conform aceleiaşi ipoteze, spaţiile delimitate de garduri din nuiele împletite, aflate în imediata apropiere, au fost utilizate pentru stocarea şi păstrarea provizorie a sării extrase din mină.
În scopul verificării acestei ipoteze, în anul 2011, în partea central-nordică a S.III (carourile α-A/3-4), pe o suprafaţa de 40 mp, de ambele părţi ale gardului format din scânduri de stejar au fost efectuate săpături până la roca de sare. Cele mai multe resurse au fost consumate pentru dislocarea tonelor de nămol cu care în anul 2010 a fost umplută S.III în scopul protejării vestigiilor de lemn. Totodată, în permanenţă am evacuat zeci de tone de apă sărată care pătrundea în porţiunea cercetată din bazinele staţiunii balneare aflate în imediata vecinătate a S.III, precum şi din numeroasele izvoare de apă aflate în roca locală.
Spre finalul campaniei, într-o porţiune cuprinzând ambele laturi ale gardului alcătuit din scândură de stejar (atribuite anterior Complexului 2), săpăturile au ajuns la roca de sare gemă. Cu această ocazie s-au făcut următoarele constatări:
- Săpăturile efectuate în 2011 în carourile α-A/3-4 au ajuns la nivelul rocii de sare, aflată la adâncime de 3,5 - 3,6 m de la nivelul actual al terenului. Roca a putut fi dezvelită pe o suprafaţă de 1 (N-S) x 0,7 m (E-V).
- Zona cercetată a dezvelit complet o porţiune a peretelui format din scânduri verticale lungă de 2,5 m, având traseul drept, orientat pe linie E - V. Porţiunea cercetată a cuprins de fapt partea vestică a peretelui format din scânduri masive în poziţie verticală, legate din partea de nord la un par masiv de lemn aflat în poziţie orizontală (interpretat anterior ca fiind peretele de vest a Complexului 2).
- În porţiunea peretelui cercetată în 2011 au fost dezvelite 7 scânduri. Acestea se aflau în poziţie uşor oblică (cca. 75o faţă de planul orizontal), adică, peretele era căzut uşor spre nord (exterior). Totodată, ultimele scânduri aflate la capătul de vest al peretelui prezintă şi o puternică înclinare spre vest (cca. 30o faţă de planul vertical).
- Scândurile au fost obţinute prin despicarea unui trunchi masiv de stejar. Capetele lor superioare au fost drepte, tăiate probabil cu ajutorul unui ferestrău. Feţele scândurilor nu prezintă urme de prelucrate. Vârfurile inferioare au fost ascuţite prin cioplire din ambele laturi, cu ajutorul unui topor, astfel încât au căpătat forma triunghiulară. Vârfurile ascuţite ale scândurilor ating suprafaţa rocii de sare, fără să se adâncească în rocă. Lungimea scândurilor dezvelite în campania din anul 2011 variază între 180 şi 200 cm, lăţimea între 20 şi 24 cm, grosimea - între 4 şi 10 cm.
- Capătul de vest al peretelui format din scânduri verticale se uneşte cu un gard format din nuiele împletite sprijinite pe pari înfipţi în sol, având iniţial poziţie verticală. Precizăm însă că în momentul descoperirii parii pe care se sprijinea gardul de nuiele se aflau în poziţie oblică (cca. 45o faţă de planul orizontal), gardul fiind „căzut" în exterior (spre vest). „Căderea" acestei porţiuni a gardului s-a datorat presiunii scândurilor grele aparţinând peretelui cu care acest gard se intersectează. În partea cercetată în anul 2011 gardul format din nuiele este orientat pe direcţia N - S. Porţiunea descoperită a gardului reprezintă continuarea gardului cu traseul arcoidal, cercetat în partea de est şi nord a S.III în campaniile anterioare şi interpretat ca fiind peretele estic al Complexului 2 (Cavruc, Harding 2010; Harding, Kavruk 2010). Acest gard, contrar situaţiei relevate anterior, îşi continuă traseul şi după ce se intersectează cu capătul estic al peretelui format din scânduri verticale. Astfel, contrar interpretării anterioare, în lumina cercetărilor din anul 2011, trebuie să admitem posibilitatea ca gardul arcoidal format din nuiele împletite şi pari verticali să fi secţionat peretele format din scânduri verticale, ocazie cu care partea de vest a acestuia din urmă a fost dislocată. În această situaţie, se impune, probabil, o reconsiderare a conexiunilor între unele garduri cercetate în cuprinsul S.III. În orice caz, acestea pot fi stabilite cu certitudine numai după ce în toată S.III săpăturile vor ajunge la nivelul steril.
- Porţiunea gardului format din nuiele împletite dezvelită în anul 2011, aflată la sud de locul în care se intersectează cu peretele format din scânduri, se întinde pe o lungime de 1,5 m şi pare să-şi continue traseul mai departe spre sud. Lungimea parilor de susţinere a acestui gard variază foarte mult - de la 0,8 până la 1,5 m, cu o precizare că parii mai lungi se află în imediată apropiere de intersecţia sa cu peretele format din scânduri verticale.
- Dintre artefactele descoperite în anul 2011 menţionăm: fragmente ceramice de tip Iernut-Zoltan şi câteva piese de piatră şi lemn: un fragment de covată cu mâner, cârlige ş.a.
În urma cercetărilor efectuate în anul 2011, a fost parţial confirmată ipoteza conform căreia peretele în forma de „L" format din scânduri verticale ar fi fost parte a unui complex mai mare, ale cărui porţiuni, respectiv cea vestică şi nordică, au fost dislocate în timpul construirii unor complexe din perioadele ulterioare. În schimb, întrucât vârfurile inferioare ale scândurilor nu coboară sub nivelul superior al rocii de sare, nu s-a confirmat ipoteza conform căreia rostul acestui perete ar fi fost acela de a căptuşi malurile unei mine de sare. Totodată, rezultatele săpăturilor din 2011 au infirmat interpretarea anterioară, conform căreia peretele format din scânduri verticale şi gardul din nuiele împletite cu care se intersectează în partea de NE a S.III, aparţin aceleiaşi construcţii (Complexul 2).
Stabilirea sigură a conexiunilor între diverse garduri dezvelite în S.III şi, respectiv, interpretarea caracterului şi a funcţionalităţii tuturor construcţiilor poate fi realizată numai după ce pe toată suprafaţa secţiunii cercetările vor ajunge la stratul steril. Având în vedere suprafaţa relativ mare a S.III, necesitatea evacuării permanente a apei, precum a activităţile laborioase de asigurare a condiţiilor de conservare a materialului lemnos aflat in situ, continuarea cercetărilor în acest sit necesită resurse mult mai consistente decât cele din ultimii doi ani. Pe de altă parte, oprirea lucrărilor ar duce la distrugerea vestigiilor rămase în sol.
Efortul prioritar la Băile Figa trebuie să fie îndreptat spre protejarea vestigiilor rămase încă intacte. În ciuda clasării sitului de la Băile Figa şi a importanţei sale recunoscute pe plan local, naţional şi internaţional, instituţiile abilitate nu au luat toate măsurile necesare care să asigure protejarea acestuia. Supravegherea sitului este asigurată numai în timpul campaniilor de cercetare, în restul anului situl fiind supus agresiunii din partea factorului uman, existând pericolul real de distrugere iremediabilă a acestui important monument istoric.
Rezumat
English Abstract The Băile Figa site (Beclean district, Bistriţa-Năsăud County) overlays a massive rock salt deposit. Researche at this site in 2005-2010 revealed rich evidence for ancient salt production.

The most extensive excavations were performed in the northern part of the site, in the Trench III (S.III) covering the surface of about 600 m2. Several wooden structures, most of which fall between 1200 and 900 BC, were uncovered in S.III. One of them, the Complex 2, appeared to have consisted of L-shaped plank wall and a curved wattle fence. Since the sterile soil (rock salt deposit) in the area of this complex was not reached, it was difficult to understand its meaning.

In summer 2011, in order to verify the relation of this complex to the rock salt deposit, the joining area of the L-shaped wall with the wattle fence was excavated down to the rock salt deposit. The excavations revealed the followings:

Rock salt deposit was reached at the depth of 3.5 to 3.6 m from the current ground level. The investigated part included the western part of the wall (seven planks). They were in slightly oblique position (about 75o to the horizontal line) which means that the wall had fallen slightly to the north (outside). The lower ends of the planks were sharpened to a triangular shape. All of them touched the surface of rock salt deposit, without going deep in the bedrock. The length of the boards varies between 180 and 200 cm, their width varies between 20 and 24 cm, and their thickness is from 4 to 10 cm. The western end of the plank wall is crossed by the curved wattle fence. Thus, contrary to previous conclusion according to which this fence was part of the same construction to which the L-shaped plank wall belonged, it was shown that the curved wattle fence was built later. Moreover, it seems that during its building the western extension of the plank wall was destroyed. The most recent excavation suggests that the plank L-shaped wall was part of a larger complex (rectangular in shape?), of which the western and northern walls were destroyed during the building of other structures in subsequent times.

In order to understand the meaning of all structures uncovered within S.III will require the continuation of research up to the rock salt deposit in its entire area.
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   INP
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu