Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Răcarii de Jos | Comuna: Brădeşti | Judeţ: Dolj | Punct: Castru (100 m SV de gara Răcari) | Anul: 2011

Anul   2011
Epoca
Epoca romană timpurie (sec. I - III)
Perioade
Epoca romană
Categorie
Apărare (construcţii defensive);
Domestic
Tipuri de sit
Castru
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Dolj
Localitate   Răcarii de Jos
Comuna   Brădeşti
Punct
Castru (100 m SV de gara Răcari)
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Bondoc Dorel Muzeul Olteniei, Craiova
Cod RAN    71108.02
Raport Castrul roman de la Răcari, judeţul Dolj se găseşte la o distanţă de 30 km NV de oraşul Craiova şi alături de fortificaţia romană de la Cioroiu Nou, este un monument de referinţă al epocii romane din Oltenia.
Unitatea militară ce a staţionat permanent în castru a fost Numerus Maurorum, atestat aici de către o diplomă militară şi de numeroase cărămizi ştampilate sau inscripţionate.
Castrul are formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de 170 m latura lungă, şi 141 m latura scurtă. Ca mărime, este cel de-al doilea castru de piatră din Oltenia, după castrul de la Slăveni. Cercetările arheologice desfăşurate aici de-a lungul timpului au pus în evidenţă un bogat material arheologic, acesta fiind sintetizat într-o micromonografie din anul 1931 (Gr. Florescu, Castrul roman de la Răcari-Dolj. Săpăturile arheologice din 1928 şi 1930, Craiova 1931) şi mai recent, în prima monografie de castru roman din Oltenia (D. Bondoc, N. Gudea, Castrul roman de la Răcari. Încercare de monografie, Cluj-Napoca 2009).
Cercetările arheologice din campania 2011 pe şantierul Răcari s-au desfăşurat în perioada 7-27 iulie 2011. Şantierul a fost autorizat de către Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional prin autorizaţia nr. 2/2011, iar fondurile băneşti destinate cercetării au fost alocate pe bază de proiect Muzeului Olteniei Craiova, de către Consiliul Judeţean Dolj. Forţa de muncă a fost asigurată prin recrutare pe plan local, dintre locuitorii satului Răcarii de jos.
Obiectivul vizat în această campanie a fost turnul din colţul de NV al castrului şi elementele sistemului defensiv din faţa sa. Pentru realizarea acestui deziderat, am folosit un sistem de săpătură constând într-o secţiune principală, combinată cu casete laterale. Turnul a fost săpat şi degajat în întregime. Cercetările au fost îngreunate de faptul că ruinele sale au fost în trecut sondate („iepurite") în timpul săpăturilor lui P. Polonic (1897-1898) şi mai apoi, cele ale lui Gr. Florescu (1928 şi 1930). Asta nu ar fi fost poate cea mai mare problemă, însă în ambele cazuri, ruinele dezvelite au fost lăsate fără vreo protecţie minimală. Astfel, zidurile au devenite expuse spolierii pietrei de către localnicii secolului XX, aflaţi în căutarea materialului de construcţie, fapt ce a provocat daune serioase monumentului. Mai aproape de zilele noastre, turnul a fost răscolit de către căutătorii de comori, care au săpat o groapă în interiorul său, astupată ulterior cu gunoaie aruncate tot de localnici. Pământul rezultat din săpăturile vechi, dar şi din cele ale căutătorilor de comori, a fost aruncat în faţa turnului spre exterior, astfel că terenul prezintă aici un nivel mai ridicat.
Nu am putut surprinde vreo urmă a turnului din vremea castrului mare de pământ (faza Răcari 2). Refacerea cu zid de piatră de la începutul secolului III, a distrus amplasamentele de lemn ale turnului. Totuşi, câteva fragmente ceramice (în special oale pentru preparatul mâncării) şi câţiva tăciuni descoperiţi la nivelul fundaţiilor de piatră, ne lasă să înţelegem că a existat şi o amenajare din secolul II, aparţinând castrului mare de pământ.
Din vremea castrului cu zid de piatră, a fost surprinsă doar o singură fază de construcţie datând de la începutul secolului III, când de fapt a fost edificat în piatră întregul castru. Practic, fundaţiile turnului au fost înfipte în fostul val de pământ din faza Răcari 2, val transformat acum în agger. Pentru realizarea fundaţiilor turnului a fost folosită pe scară largă piatra de diverse feluri. Este vorba despre pietre de râu (recoltate de pe valea Jiului), gresie nisipoasă - sâgă (extrasă de pe dealurile din vecinătatea localităţii) şi pietre de calcar (aduse de la sudul Dunării). O cantitate semnificativă de cărămizi întregi (mai puţine) sau fragmentare (cele mai multe) atestă faptul că parţial, pentru construirea suprastructurii turnului au fost folosite şi cărămizi. Acoperişul a fost edificat cu ţigle şi olane aşezate pe căpriori de lemn, aşa cum ne lasă să înţelegem descoperirile arheologice de la faţa locului. Atât cărămizile, cât şi ţiglele şi olanele au fost produse pe plan local. Unele ţigle şi cărămizi poartă pe suprafaţă inscripţii incizate sau ştampilate, urme trasate cu degetele de către cărămidari, sau lăbuţe de animale (canine şi ovi-caprine), toate imprimate în timpul cât materialele de construcţie se aflau la uscare, la soare. Turnul este de formă dreptunghiulară, cu latura de front ieşită în afară şi uşor arcuită. În interior, se găseşte o cameră tot de formă dreptunghiulară, podită pe jos cu pietre de râu şi sâgă.
Dimensiuni exterioare: latură sud - 4,10 m; latură nord (de front)- 4,30 m; latură est - 4,90 m; latură vest - 4,90 m. Dimensiuni cameră interioară: latură sud - 2,60 m; latură nord - 2,80 m; latură est - 3,30 m; latură vest - 3,30 m. Grosime ziduri: latură sud - 0,85 m; latură nord (de front)- 0,80 / 0,85 m; latură est - 0,85 m; latură vest - 0,9 0m. Pe latura de nord, zidul de front prezintă un „ieşind" de 0,20 m, arcuit pe colţul rotunjit al castrului. Intrarea în turn a fost depistată pe mijlocul laturii de sud, şi are o deschidere de 0,95 m.
Zidul de incintă al castrului a fost surprins pe mici porţiuni, racordat de o parte şi de alta a turnului. A fost afectat de săpăturile efectuate de-a lungul său şi de spolierea de piatră. Grosimea sa este de 1,15-1,20 m.
Inventarul arheologic din interiorul turnului a fost prelevat în totalitate (atâta cât s-a mai păstrat) şi a fost depus la Muzeul Olteniei Craiova. Este vorba despre fragmente de oale, fragmente de amfore, fragmente de castroane, fragmente de străchini, fragmente de afumători, de strecurătoare, obiecte de os şi corn, câteva monede (Hadrianus, Marcus Aurelius, Iulia Mamaeea, Alexander Severus), obiecte de fier (cuie, piroane, scoabe, chei), obiecte de bronz, câteva fragmente de cărămizi inscripţionate şi un tipar ceramic destinat turnării de reprezentări caricaturale. La finele cercetărilor, ruinele turnului au fost supuse operaţiunii de conservare primară, astfel încât locul poate fi oricând vizitat.
Secţiunea principală (S 1/2011) a pus în evidenţă elementele sistemului defensiv (de tip Holze-Erde-Mauer). Din vremea fazei castrului mare de pământ (Răcari 2) a putut fi surprins şanţul de pe latura de nord (fossa 2), iar din vremea castrului de piatră (Răcari 3), de asemenea fossa ce înconjura castrul în vederea preîntâmpinării atacurilor prin surprindere (fossa 3).
Fossa 2 se găseşte la o distanţă la 1,75 m de zidul de nord al turnului, şi are o deschidere la gură de 3,50 m. Are forma literei V, cu fundul arcuit. Umplutura sa constă într-un sol de culoare brun-negricioasă, cu fragmente de cărămizi, ţigle, pietre şi cioburi. Pe fundul său am găsit şi tăciuni provenind de la palisada de lemn a castrului mare de pământ.
Fossa 3 este de forma literei V, dar cu braţele frânte şi larg deschise. Fundul său este, de asemenea, arcuit. Umplutura sa constă într-un sol de culoare neagră, cu pietre, fragmente de cărămizi, cioburi şi oase de animale. Deschiderea la gură este de 11 m.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   INP
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu