Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Slava Rusă | Comuna: Slava Cercheză | Judeţ: Tulcea | Punct: Cetatea Fetei | Anul: 2011

Anul   2011
Epoca
Epoca romană timpurie (sec. I - III);
Epoca romană târzie (sec. IV - VIII);
Epoca medievală timpurie (sec. X - XIII)
Perioade
Epoca romană;
Epoca romană târzie;
Epoca romano-bizantină;
Epoca bizantină;
Epoca medievală timpurie
Categorie
Apărare (construcţii defensive);
Domestic;
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Locuire civilă;
Cetate;
Fortificaţii;
Necropolă plană
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Tulcea
Localitate   Slava Rusă
Comuna   Slava Cercheză
Punct
Cetatea Fetei
Sector   Sectorul X
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Aaniţei George Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi
Adumitroaiei Marius Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi
Aparaschivei Dan Institutul de Arheologie, Iaşi
Apostol Virgil Muzeul Naţional de Istorie a României
Bilavschi George Aurelian Institutul de Arheologie, Iaşi
Boţan Sever-Petru Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi
Chiriac Costel Institutul de Arheologie, Iaşi
Coadă Roxana Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi
Coropceanu Ion Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi
Costea Iuliana Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea
Efimov Jeni Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea
Honcu Ştefan Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi
Iacob Mihaela Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea
Midvichi Natalia Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi
Mihăilescu-Bîrliba Lucreţiu Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi
Mocanu Marian Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea
Munteanu Lucian Institutul de Arheologie, Iaşi
Nadă Vlad Universitatea "Dunărea de Jos", Galaţi
Neagu Alina Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
Nedu Decebal Universitatea "Dunărea de Jos", Galaţi
Nuţu George Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea
Opaiţ Andrei Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi
Paraschiv Eugen Dorel Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea
Piftor Valentin Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi
Plăcintă Tiberiu Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi
Răileanu Maria-Violeta Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi
Rubel Alexander Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi
Soficaru Andrei Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi
Stanc Simina Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi
Turică Ciprian Universitatea "Dunărea de Jos", Galaţi
Cod RAN    161277.01
Raport În campania din 2011 am continuat cercetarea în cele două secţiuni ale sectorului X, cu obiectivele prestabilite în anii anteriori: în secţiunea X, c.5, în sondajul de la baza incintei, intramuros, s-a urmărit identificarea sistemului de construcţie al plintei în zona în care zidul urcă panta spre fortificaţia colinară şi determinarea utilităţii sau a modalităţii de folosire a sistemului de trepte; în secţiunea X1, c. 1-4 s-a insistat asupra identificării unor complexe intramurane, edificii utilizabile în secolele IV-VI, sau indicii care să confirme existenţa unui depozit de vase de provizii în apropierea incintei de sud-est a cetăţii.
Încă din 2010, în SX, c.5 intramuros am efectuat o săpătură pentru identificarea sistemului de construcţie a fundaţiei incintei. Sondajul, cu dimensiuni destul de reduse din cauza contextului de săpătură (apropierea de dolium 2 înspre N, pericolul prăbuşirii martorului de vest etc.), 1,60 m pe direcţia vest-est şi 0,60 m din incintă către nord, ne-a permis extragerea câtorva concluzii foarte interesante. Acest element este compus din piatră de dimensiuni medii şi mari, prinsă în mortar foarte dur, albicios, cu rostuială bine păstrată, dar destul de denivelat. Din şanţul acestei fundaţii, care este foarte bine surprins prin prisma materialelor care îl compun, s-a putut identifica o masă compactă de pământ galben înfoiat, piatră de mici dimensiuni, alături de resturi de ceramică şi oase de animale. În profilul de vest se observă foarte bine primul nivel de arsură, de circa 0,10-0,15 m grosime, ce se regăseşte şi pe zidul de incintă, la circa 0,20 m deasupra nivelului de ridicare a substrucţiei. Datarea acestui nivel, care corespunde, cel mai probabil, perioadei iniţiale de funcţionare a cetăţii, s-a putut face convingător cu o monedă de secolul al IV-lea identificată chiar în acest strat.
Menţionăm că nu am reuşit, încă, să ajungem la talpa zidului, astfel că cei 2,54 m cât măsoară, în acest moment, acest element tehnic ce pare a fi, mai degrabă o substrucţie a incintei, este o cifră provizorie. Înălţimea incintei în acest moment este de 6,30 m, din care elevaţia (asizele care pornesc de la nivelul substrucţiei care iese în exterior cu circa 0,10 m şi până în partea superioară a zidului) măsoară 3,76 m, iar substrucţia 2,54 m. Măsurătorile au fost făcute în dreptul colţului întăriturii incintei, construite, cel mai probabil, în secolul al VI-lea, când au fost scoase din uz şi treptele de acces pe incintă. În condiţiile continuării săpăturii efectuate în anul precedent tindem să întărim ideea că aceste trepte au funcţionat iniţial pentru a asigura accesul pe incintă, pentru ca, în timpul unei refaceri de amploare, cel mai probabil în secolul al VI-lea, să fie incluse în întăritura menită să protejeze incinta de acţiunea pantei care pune o presiune greu de suportat de către zid.
Trebuie remarcată complexitatea şi varietatea tehnică aplicată în acest tronson al cetăţii, care nu era atât de expus agresiunilor, dar care necesita atenţie specială prin prisma acţiunii elementelor de relief. Lăţimea incintei în punctul de ascensiune pe pantă, 3,20 m, coroborat cu înălţimea de 6,30 m (până în acest moment), din care substrucţia măsoară peste 2,50 m, ingeniozitatea adaptării unor elemente care aveau iniţial altă destinaţie sunt factori care pledează pentru un proiect elaborat. Această iniţiativă putea fi coordonată şi executată fie de o administraţie civilă foarte puternică şi cu disponibilităţi financiare considerabile, fie, mai degrabă, de o unitate militară care dispunea şi de inginerii, dar şi de mâna de lucru specializată în astfel de acţiuni constructive. De altfel, în situl arheologic de la Ibida este din ce în ce mai evidentă implicarea unor unităţi militare, al căror nume deocamdată nu le cunoaştem, dar care, mai ales prin prisma artefactelor de metal, dar şi a altor elemente (posibil şi cărămizile cu semne) îşi fac simţite prezenţa. Obiectivul principal al campaniei viitoare în acest punct de lucru este de a a determina în detaliu sistemul de construcţie al incintei, operaţiune care va presupune, însă, lărgirea sondajului.
Tot în SX, c.6, am continuat, la o intensitate redusă, ce-i drept, săpătura în zona extramurană, în aşa-zisa groapă menajeră, de unde s-au putut colecta şi în acest an o cantitate mare de ceramică, din care se remarcă câteva fragmente de opaiţ, sticlă, fier, dar şi trei monede, una din secolul al IV-lea şi două din secolul al V-lea.
În SX1, c.3-4, în urma continuării săpăturii, a apărut un al patrulea vas de provizii, dolium, după cele trei din SX, c. 4-5 situate pe acelaşi nivel de funcţionare şi aliniate de-a lungul incintei. Acest vas, D4, este păstrat cel mai bine. Am putut analiza inclusiv buza sa, păstrată pe circa jumătate din diametrul de 0,50 m, cu un profil circular de 0,14 m. Este umplut cu piatră şi pământ, dar golirea sa va fi destul de dificilă pentru că intră în profilul de est cu circa 0,15 m din buză. Descoperirea acestui vas reprezintă confirmarea ipotezei înaintate de noi încă după prima campanie iniţiată în SX, conform căreia avem de-a face cu un depozit de dolia, dispuse de-a lungul incintei de sud-est, într-o zonă protejată a cetăţii ibidense. Pe aceleaşi considerente ne menţinem opinia, întărită şi de descoperirea şi cercetarea edificiilor din aceeaşi secţiune, că această zonă a cetăţii corespunde cel mai bine unor activităţi de natură comercială.
În c.1 şi c. 2 am continuat cercetarea, după ce, în campania trecută s-a reuşit conturarea unui zid de piatră legată cu pământ care, consideram la momentul respectiv, face parte dintr-un edificiu destul de solid. La o cercetare atentă, acest zid, de 0,70 m lăţime, compus din piatră de dimensiuni medii, se întinde dinspre profilul de vest, făcând un unghi de 450 către cel de est şi este parte componentă dintr-un edificiu de dimensiuni destul de consistente, E2. Acest zid, E2Z1, paralel cu incinta, l-am surprins pe o lungime de 2,90 m şi o înălţime de 0,65 m (patru asize care ies din profilul de vest). În colţul de sud-est, în punctul în care se închide, a fost zidită o piatră de dimensiuni mari (0,45X0,30 m), menită, probabil, să întărească acest element din edificiu. Celălalt zid, E2Z2, care merge pe direcţia nord-vest - sud-est şi intră la rându-i, în profilul de vest, este foarte prost păstrat. Mare parte din elevaţie este căzută în pantă, însăşi construcţia sa fiind una improprie, în sensul că dispunerea de-a lungul pantei îl expunea unei distrugeri garantate. Lăţimea zidului este de circa 0,90 m, deci mai gros decât cel de care se leagă, ceea ce poate însemna că a fost conceput astfel tocmai pentru a avea o rezistenţă ridicată. Paramentul exterior al zidului, înspre nord, are urme vizibile de chirpici ars, roşiatic, ceea ce sugerează fie o refacere ulterioară, fie existenţa unei elevaţii de pământ. Lungimea E2Z2 este de 2,27 m în exterior şi 1,79 m în interior, din locul joncţiunii cu E2Z1 şi până în profilul de vest. În colţ se păstrează pe o înălţime de 0,80 m (patru asize), iar în apropiere de profilul de vest are 0,49 m. Prăbuşirea zidului face ca aceste dimensiuni să fie relative, dar o contribuţie la această situaţie pot să fi avut şi intervenţiile moderne din zonă, având în vedere că a fost descoperit la o adâncime relativ mică (circa 0,40 m).
La baza E2Z2 se observă o platformă de chirpici de 0,64X1,22 m, care este prăbuşită de pe zid, cel mai probabil. Din această zonă au fost prelevate şi numeroase fragmente de olane de acoperiş, dar şi multă piatră de dimensiuni variate, care ar sugera, mai degrabă, o elevaţie din acest material. În aceste condiţii, opinăm că pământul ar fi putut reprezenta o cârpitură ulterioară.
Înspre est, am identificat un alt zid, cu aceeaşi tehnică de construcţie ca şi E2Z1 şi paralel cu acesta, care făcea parte dintr-un alt edificiu, E3. Lăţimea sa este de doar 0,60 m şi am reuşit dezvelirea unei porţiuni destul de reduse, care iese din profilul de sud şi intră în profilul de est. Acest zid, E3Z1 este paralel cu zidul edificiului 2 (E2Z1) şi se situează la o distanţă de circa 1,65 m faţă de acesta, cât reprezintă, de altfel, şi lăţimea posibilei căi de acces surprinse între cele două edificii, sau poate încăperi ale aceluiaşi complex. Lungimea E3Z1 este de 2,02 m ( la exterior) şi 0,65 m (la interior) şi este compus din piatră de dimensiuni mici, dar şi din bucăţi de cărămidă, prinse cu pământ. Înălţimea surprinsă la nivelul străzii este de 0,39 m, iar în profilul de est este de 0,45 m. Fără a avea foarte multe detalii despre acest edificiu putem conchide că a funcţionat contemporan cu E2. Ambele edificii par a fi funcţionat în acelaşi timp cu E1 din SX, cu toate că diferenţa de nivel este de circa 0,60 m, care poate fi datorată pantei pe direcţia est-vest, diferenţă surprinsă şi în conformaţia terenului de sub zidul de incintă.
Calea de acces, denumită convenţional S2, este din pământ galben foarte tasat, pe ea reuşind să identificăm, la o adîncime de 1,70 m faţă de limita dintre c.2 şi c.3, o monedă de secolul al IV-lea, care marchează nivelul de funcţionare al acestui complex de edificii. Tot între E2 şi E3 au mai fost prelevate şi numeroase fragmente ceramice, piroane de construcţii, oase de animale, fragmente de sticlă, materiale întâlnite, de altfel, în tot sectorul. Ulterior, această stradă a fost blocată, din considerente necunoscute, cu un zid conceput în grabă şi foarte prost lucrat. Această improvizaţie este adosată colţului edificiului E2, tocmai perpendicular pe piatra de dimensiuni mari din punctul de joncţiune al celor două elemente ale E2. Acest zid care blochează S2 măsoară 1,13 m lungime şi a fost regăsit pe o lăţime de 0,63 m. Se păstrează cinci asize de piatră de mici dimensiuni, respectiv cu o înălţime de 0,70 m în exterior, pe latura de nord.
Cât priveşte cronologia acestor complexe, gradul de distrugere avansată în cazul unor ziduri, datorat dispunerii lor în pantă şi acţiunii factorilor de relief, dar şi intervenţiei umane moderne (activităţi agricole intensive şi extragere de piatră mai ales în secolul al XX-lea), fac imposibilă o apreciere fără echivoc. Ceea ce putem constata pe baza resurselor de care dispunem este că aceste edificii au fost ridicate în secolul al IV-lea şi au fost supuse unor refaceri succesive în etapele următoare, fără a mai putea identifica nivelurile de funcţionare din secolele V-VI p. Chr., tocmai din cauza distrugerilor menţionate.
În anul următor intenţionăm continuarea cercetării acestor edificii, cu extinderea săpăturii către nord pentru surprinderea unor noi elemente urbanistice din perioada romană târzie.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   INP
Limba   RO
 


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu